- Va inspaimanta ideea de a calatori cu avionul'? f9x12xl
- Va este frica de batranete?
- Sau de saracie?
- Sau de boli?
- Sau de somaj?
- Va este teama sa luati decizii?
- Sa va aparati drepturile?
- Aveti alte spaime specifice?
- Sau le aveti pe toate?
Dar ce este exact frica? Este ceva la care suntem obligati sa ne supunem? Este
ceva de care trebuie sa scapam cu orice pret sau este ceva ce putem folosi in
avantajul nostru?
Am scris cu ceva timp in urma in paginile acestei reviste ca in drumul spre
succes intalnim de fapt numai doua obstacole reale: frica si lenea. Dar cum
lenea nu este altceva decat teama de a ne pune la treaba, devine evident faptul
ca frica, sub toate formele ei, este unicul adevarat dusman al visurilor noastre
de succes. Va propun sa incercam a cunoaste ceva in plus despre acest inamic,
pentru a vedea daca nu este cumva posibil sa-i anihilam.
Montesquieu spunea ca lucrurile cele mai evidente sunt acelea care se lasa cel
mai greu definite. In cazul de fata, toata lumea stie ce este frica, toti am
simtit-o si totusi ne este foarte greu sa dam o definitie precisa, (de fapt
aceasta este o parte esentiala a problemei: e greu sa infrunti ceva ce nu cunosti
cu precizie). Sa facem o mica analiza pentru a incerca sa ne clarificam ideile.
In primul rand este usor de verificat faptul ca exista cel putin trei nivele,
trei "paliere" ale fricii.
La primul nivel intalnim temerile comune, legate de o problema specifica; frica
de a vorbi in public, frica de boli sau de accidente, frica de a fi agresat
etc. Fiecare dintre noi are temeri specifice, care sunt de obicei legate de
experienta personala. Daca le vom analiza cu rabdare vom constata insa ca in
ciuda varietatii lor, aceste temeri pot fi clasificate in cateva "categorii"
mai importante.
Astfel ajungem la temerile de nivelul doi care, despartindu-se de specificul
anumitor situatii, devin legate de o anumita stare sufleteasca. La acest nivel
"locuiesc' printre altele: frica refuzului, falimentului, dezaprobarii
singuratatii, s.a.m.d.
Evident, aceste temeri de nivelul doi tind sa aiba un caracter integrator, cuprinzand
diferite situatii cu care ne intalnim cotidian. Refuzul, de exemplu, este refuz
independent de forma prin care se manifesta sau este exprimat, si confruntarea
cu acesta poate induce conditionari care ne vor influenta perioade lungi din
viata.
Varful „piramidei" fricii, frica de „nivelul III" este,
oricat de ciudat ni s-ar parea, reprezentat de o unica angoasa: teama ca nu
vom reusi - frica de esec, de a nu face fata.
Sunteti surprinsi? Reflectati cu atentie si o sa descoperiti ca la baza fiecarei
temeri se afla convingerea ca nu vom fi in stare sa infruntam ceea ce realitatea
ne pune in fata.
Cu alte cuvinte, frica nu exista „in sine" ci numai in legatura
cu o anumita situatie. In plus, nu se raporteaza la momentul prezent ci numai
la viitor (viitor in sens de 10 minute sau de 10 ani, nu conteaza). Cand ceva
de care ne era teama se intampla intr-adevar noi nu ne mai luptam cu teama ci
chiar cu problema pe care trebuie sa o rezolvam, ceea ce este cu totul altceva.
Frica este deci o imagine mentala pe care ne-o formam despre un eveniment posibil
a surveni in viitor, imagine formata plecand de la ideea ca in momentul in care
acel eveniment se va intampla, nu vom fi capabili sa facem fata.
Sa intram putin in amanunte:
- frica de somaj se bazeaza pe imaginea mentala conform careia daca mi-as pierde
servciul nu as fi in stare sa infrunt situatia;
- frica de boli se bazeaza pe imaginea conform careia daca as fi bolnav nu
as sti cum sa ma descurc;
- frica de singuratate se bazeaza pe imaginea conform careia daca as ramane
singur nu as sti ce sa fac.
Merita deci sa ne intrebam: daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme,
de ce ne-ar mai fi frica? Raspunsul este evident: de nimic.
Prin urmare frica nu este altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti
de raspunsuri eficace la o anumita problema, o anumita situatie cu care inca
nu suntem confruntati. Sa incercam in continuare sa descoperim si alte laturi
ale acestui adevar.
In primul rand trebuie sa evitam caderea in echivoc: v-ati gandit probabil
daca nu ar fi bine sa gasim un sistem prin care sa putem scapa de frica odata
pentru totdeauna.
Eroare: in afara faptului ca frica este un sentiment natural si sanatos care
ne obliga sa punem atentie in ceea ce facem si prin aceasta ne permite autoprotectia,
trebuie sa admitem cateva principii:
Atat timp cat suntem capabili a ne dezvolta, frica va fi mereu prezenta.
Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne obligam a ne misca
numai in domenii pe care deja le cunoastem, ceea ce este echivalent cu a ne
autocondamna la „moarte" intelectuala si spirituala. Independent
de experienta si capacitatile pe care le deprindem, de fiecare data cand vrem
sa infruntam un domeniu care pentru noi este necunoscut, o sa simtim frica.
Numai atunci cand domeniul respectiv devine parte a experientei noastre, frica
specifica va disparea.
Aceasta ne conduce catre un al doilea principiu.
Actiunea este o conditie neaparat necesara pentru anularea fricii. Aceasta este
calea prin care ne putem asigura dezvoltarea personala. Orice om pe care il
invidiati pentru curajul, v-ar putea confirma faptul ca s-a confruntat cu frica,
dar a ales sa o infrunte actionand.
Astfel ajungem la cel de-al treilea principiu.
A infrunta o situatie de care ne este teama este mult mai putin inspaimantator
decat a trai cu o frica ascunsa care ne poate „dinamita" increderea
in propriile noastre forte. Cu cat limitam mai mult existenta noastra pentru
a „evita temerile" cu atat mai mult scade respectul fata de propria
persoana. Este vorba de exemplul clasic al strutului care isi ascunde capul
in nisip.
Ironia sortii consta in faptul ca refuzand sa infruntam o anumita problema,
evitam sa ne expunem unui stres, unui consum nervos mult mai mare decat cel
pe care I-ar pretinde actiunea concreta...
Concluzie
Acum cateva saptamani am gasit pe Internet o stire care mi-a atras atentia:
intr-o suburbie a Los Angeles-ului exista un club de persoane bolnave de SIDA
care constientizand ca sunt de fapt condamnate la moarte, au inteles ca nu mai
au nimic de pierdut si in consecinta, se dedica unor activitati pe care "inainte"
nu ar fi indraznit niciodata sa le desfasoare: parasutisrn, alpinism, curse
auto, etc.
Aceasta m-a determinat sa ma gandesc la faptul ca, in fond, fiecare dintre noi
(fie ca ne place sau nu gandul acesta), suntem „condamnati la moarte".
Mi s-a parut interesant si extrem de emotionant faptul ca abia in momentul in
care constientizam inevitabilitatea mortii avem cele mai mari sanse de a trai
o viata mai intensa si incarcata de semnificatii, distrugand limitele pe care
temerile noastre ni le-au creat.
Mi-a venit in minte un vechi sfat al samurailor: „Atunci cand esti in
lupta, aminteste-ti ca oricum vei muri"
Ce am vrut sa spun de fapt in aceste randuri? Frica este, pana la un punct,
un sentiment sanatos care ne determina sa privim cu seriozitate consecintele
actiunilor noastre, dar se poate transforma foarte usor intr-o capcana care
ne va limita existenta impiedicandu-ne inaintarea catre obiectivele vizate si
consumandu-ne inutil energia intr-o „lupta cu fantasmele".
Daca vom reusi sa acceptam faptul ca unicul lucru in fata caruia suntem lipsiti
de putere este moartea, ne va fi mult mai usor sa intelegem ca de fapt suntem
in stare sa facem fata la orice ni se poate intampla.
Un vechi proverb spune: „Nu-i da, Doamne, romanului cate poate sa indure!"
Cred ca aceste cuvinte pot fi interpretate si altfel decat intr-o cheie fatalista.
Ce-ar fi ca din cand in cand sa ne punem intrebarea: ce castig daca in loc de
a o infrunta aleg sa imi „conserv" frica?
Raspunsul ii puteti afla ACTIONAND!
