Cercetarile realizate pana acum asupra hipnozei si asupra temelor din psihologia cognitiva care pot avea un impact considerabil asupra acesteia (David, 1996a, 1996b; Miclea, 1994, 1996), coroborate cu rezultatele cercetarilor fundamentale din literatura de specialitate (Barber, 1969, 1979; Naish, 1986; Rhue, Lynn si Kirsch, 1993; Udolf, 1987) sustin urmatoarea perspectiva asupra hipnozei: e2y13yl
• hipnoza este un termen care descrie urmatoarea situatie din realitate: un subiect numit hipnotizator ii sugereaza altui subiect numit subiect hipnotizat modificari la nivel, subiectiv, cognitiv, comportamental si biologic/fiziologic. Sugestiile se pot face: (1) in stare de veghe, fara a se obtine un rezultat evident (doar 1/6 dintre subiecti obtin un scor mare la scalele de sugestibilitate in aceste conditii); (2) pe fondul transei A, dupa procedeele de inductie hipnotica, generandu-se transa B si fenomenele hipnotice tinta; sau (3) dupa sarcina de supramotivare, generandu-se transa B si fenomenele hipnotice tinta. Altfel spus, hipnoza este o tehnica prin care se induc modificari subiective, cognitive, comportamentale si fiziologice tinta numite fenomene hipnotice (vezi detalierea lor in cele ce urmeaza); prin sugestii posthipnotice si tehnici specifice unele modificari cognitive, comportamentale si fiziologice din cursul hipnozei se mentin si dupa anularea starii de transa (ex. restructurarile cognitiv-comportamentale). Aceasta are implicatii pozitive pentru psihoterapie. Mai mult, prin sugestii posthipnotice se pot induce in starea de veghe modificari subiective, cognitive, comportamentale si fiziologice adaptative, chiar daca acestea nu au fost produse in stare de transa (ex. emotii, pattern-uri comportamentale, etc.);
• modificarile la nivel subiectiv se refera la trairile subiectului aflat in starea de transa, operationalizate prin descrierile pe care subiectul le angajeaza starii sale subiective (ex. ma simt calm, relaxat, etc.). Nivelul subiectiv este o variabila dependenta a interactiunii celorlalte trei nivele: cognitiv, comportamental si biologic;
• modificarile la nivel cognitiv sunt reprezentate de modificari ale senzatiilor si perceptiilor (halucinatii hipnotice, iluzii, anestezie si analgezie, etc.), ale memoriei (hipermnezie, amnezie hipnotica, etc.), ale gandirii (logica transei, modificari ale cunostintelor, etc.), ale limbajului si imaginatiei (vis hipnotic, etc.). Cercetarile experimentale care urmeaza a aborda aceste modificari trebuie sa aiba ca premise cercetari riguroase din psihologia cognitiva asupra prelucrarii primare de informatie (Marr, 1982), memoriei (Baddeley, 1986; Schacter, 1987; Jacoby, 1991), imaginatiei (Kosslyn, 1990), teoriei detectarii semnalului (Naish, 1986), cercetari din psihologia cognitiva realizate sau care urmeaza a fi realizate;
• modificarile la nivel comportamental se caracterizeaza prin faptul ca prin hipnoza putem produce orice comportament al subiectului din starea de veghe. In acest caz insa, comportamentul este experientiat de acesta ca fiind automat, involuntar, declansat de sugestiile hipnotizatorului si nu generat voluntar. Abordarea experimentala a modificarilor comportamentale din hipnoza trebuie sa ia in considerare cercetarile cognitive asupra atentiei, controlului si prelucrarilor automate de informatie (vezi Broadbendt, 1958; Norman, 1968; Treisman, 1988; Jacoby, 1991);
• modificarile la nivel fiziologic sunt induse prin starea de relaxare sau arousal (activare) fiziologic (in cazul inducerii hipnotice a unor stari emotionale sau in cazul hipnozei activ/alerte). Cercetarile arata ca nu exista pattern-uri si modificari neurofiziologice specifice hipnozei;
• pentru explicarea fenomenelor hipnotice (modificari la nivel subiectiv, cognitiv, comportamental si fiziologic) optam in favoarea microteoriilor. Abordarile anterioare (vezi Hilgard si Barber) propuneau pentru explicarea fenomenelor hipnotice o perspectiva “holista si globalista”. Spre exemplu, atat Hilgard cat si Barber incearca sa explice printr-o singura teorie globalista si unificatoare (vezi figurile 2 si 3) intreaga diversitate a fenomenelor hipnotice. Dar abordarea holista este astazi vazuta in stiinta ca nerealista, tinand mai mult de dorinta decat de activitatea stiintifica si performanta. Este nevoie de teorii distincte pentru a explica fenomenele hipnotice de la nivele diferite (ex. nivelul cognitiv, comportamental, fiziologic) sau chiar din cadrul aceluiasi nivel (ex. amnezia si hipermnezia hipnotica din cadrul nivelului modificarilor hipnotice cognitive). Peste tot in stiinta lucrurile stau la fel. In inteligenta artificiala, spre exemplu, s-a renuntat la mitul construirii unui sistem artificial inteligent in general, cercetarea focalizandu-se pe construirea unor sisteme artificiale inteligente intr-un domeniu bine circumscris. Studiul hipnozei persevereaza inca pe o linie gresita, cautandu-se “mecanismele hipnozei”, raspunzandu-se la intrebari globaliste de genul “ce este hipnoza?” sau “care sunt mecanismele hipnozei?”, etc. Prin aceasta, studiul hipnozei se indeparteaza de demersul stiintific. In consecinta, aceasta abordare trebuie abandonata in favoarea elaborarii microteoriilor ce incearca sa clarifice mecanismele implicate intr-un fenomen hipnotic tinta si nu mecanismele implicate in hipnoza. Sigur, ideea unei teorii unificatoare nu trebuie abandonata ci trebuie lasata viitorului. Ne putem pune problema ei atunci cand vom avea microteorii riguroase ce se cer articulate pentru a oferi o perspectiva de ansamblu, unitara. Insa, in studiul hipnozei nu s-a ajuns inca la acest nivel. Putem totusi angaja “teorii asupra hipnozei” in masura in care gasim elemente comune tuturor fenomenelor hipnotice. Dupa cum vom vedea in capitolul urmator, un astfel de element comun este involuntaritatea care caracterizeaza toate fenomenele hipnotice. Cu aceasta exceptie, teoriile asupra hipnozei trebuie focalizate, cum argumentam mai sus, pe fenomene si mecanisme specifice;
• raspunsul hipnotic la stimulul sugestie apare in patru modalitati: (1) automat, direct si intr-un timp scurt (2) subiectul angajeaza constient anumite modalitati cognitive (ex. imaginatia) pentru a genera automat si involuntar raspunsul sugerat in acelasi timp nerealizand faptul ca el a angajat initial voluntar aceste modalitati cognitive (3) subiectul angajeaza constient anumite modalitati cognitive (ex. imaginatia) pentru a genera automat si involuntar raspunsul sugerat in acelasi timp realizand faptul ca el a angajat initial voluntar aceste modalitati cognitive (4) subiectul a generat voluntar raspunsul sugerat. Raspunsuri hipnotice sunt considerate doar primele trei modalitati ultima modalitate fiind considerata complianta sau simulare hipnotica. Pe masura exersarii si repetarii inductiei hipnotice raspunsurile hipnotice de tip (3) si (2) tind sa devina raspunsuri tip (1) datorita automatizarii. In cursul unei inductii hipnotice raspunsurile tip (1), (2), (3) apar totdeauna impreuna desi intr-o proportie variabila in functie de antrenamentul subiectului;
• valoarea pragmatica a hipnozei trebuie vazuta cu realism si ca derivand din modificarile pe care ea le induce dincolo de dorintele si asteptarile nerealiste ale omului modal vizavi de “miracolul hipnozei” sau de scepticismul nejustificat izvorat, de cele mai multe ori, din ignoranta si necunoastere, al omului de stiinta sau al practicianului.

Modificarile la nivel subiectiv in hipnoza se constituie in experiente de viata noi pentru subiect, cu impact asupra stimei de sine si evolutiei sperantei de rezolvare a problemelor pentru care hipnoza a fost angajata.
Modificarile la nivel cognitiv ne permit sa speram in utilizarea hipnozei ca:
(a) tehnica de restructurari cognitiv-comportamentale in psihologia clinica si psihoterapie (ex. terapia anxietatii, depresiei, etc.);
(b) tehnica de anestezie si analgezie, induse prin mecanisme cognitive in interventiile medicale acolo unde anestezia prin substante chimice este ineficienta sau imposibil de aplicat;
(c) tehnica de ameliorare a capacitatii mnezice cu implicatii in psihoterapie si practica juridica (memoria martorilor).
Modificarile comportamentale sporesc increderea pacientului in eficacitatea unor sugestii posthipnotice, ameliorand astfel integrarea lui ecologica.
Modificarile la nivel fiziologic se constituie in stari de relaxare utile in tratamentul anxietatii si a tulburarilor psihosomatice (Udolf, 1987), sau, prin inducerea unui arousal fiziologic, contribuie la realizarea unor tehnici de inoculare a stresului, cu implicatii psihoterapeutice.
Dupa cum se observa, aceste modificari nu aduc nimic miraculos sau supraomenesc. Mai mult, eficacitatea lor pragmatica trebuie evaluata in comparatie cu alte tehnici asemanatoare utilizate deja in practica psihologica. Dar si a te situa pe o pozitie din care sa afirmi ca hipnoza este o tehnica nestiintifica, samanica, care creeaza o puternica dependenta a pacientului de terapeut, fara valente pragmatice, este o eroare izvorata fie din ignoranta, fie din examinarea unei bibliografii de “mana a doua” cumparata de pe “taraba de la colt”. Hipnoza, in masura in care este bazata pe o relatie de colaborare si nu de autoritate extrema intre pacient si terapeut si este transformata spre sfarsitul sedintelor de psihoterapie in autohipnoza, nu produce o dependenta mai mare decat alte tehnici psihoterapeutice.
In concluzie, am putea spune ca tehnica hipnotica in sine nu este eficienta sau neeficienta. Eficienta ei depinde de valoarea si cunostintele celui care o utilizeaza.
In acest context merita sa ne oprim putin asupra rolului de “pretext” al hipnozei in psihoterapie, rol care ar merita sa fie investigat amanuntit si sistematic si care ar genera aplicatii practice interesante. In cele ce urmeaza vom oferi doua exemple.
Exemplul 1. Uneori, in cursul psihoterapiei, pacientii evita sa aduca in discutie anumite fapte sau evenimente care i-ar pune pe ei sau pe terapeut intr-o pozitie delicata. Aceste fapte si informatii ar putea avea insa o importanta covarsitoare pentru desfasurarea psihoterapiei si remiterea simptomului. Utilizarea hipnozei poate elibera pacientul de responsabilitatea aducerii in discutie a acestor evenimente “jenante”, responsabilitatea cazand pe utilizarea hipnozei: “nu am vrut sa vorbesc despre asta, dar daca m-ai hipnotizat, nu am avut incotro, nu m-am putut opune sa-ti spun” (cazuistica proprie). In acest caz hipnoza este un pretext pe care subiectul il foloseste prin delegarea responsabilitatii, pentru aducerea in discutie a acestor evenimente “jenante” pe care altfel nu ar avea curajul sa le abordeze.
Exemplul 2. Utilizarea regresiei in varsta poate ajuta subiectul sa-si aminteasca sau sa creada ca-si aminteste o multime de informatii pe care le considerase uitate. Nu conteaza daca aceste informatii sunt corecte, traite de subiect sau sunt doar construite de acesta in cursul hipnozei. In masura in care subiectul le considera ca fiind adevarate si traite de el candva, ele dobandesc o functie terapeutica prin faptul ca il ajuta sa-si construiasca o istorie de viata coerenta cu implicatii directe asupra remiterii simptomatologiei. Hipnoza in acest caz este tocmai pretextul construirii unei astfel de istorii coerente de viata cu functie terapeutica.
Rolul de “pretext” al hipnozei in cursul psihoterapiei, utilizat des dar nesistematic in paradigma clasica, a fost total ignorat in paradigma cognitiv-comportamentala a lui Barber. Probabil aceasta este si explicatia impactului redus in practica clinica a acestei paradigme. Credem ca el trebuie reconsiderat si dezvoltat.
La intrebarea “Se induce prin hipnoza o stare de transa?” raspundem in felul urmator: da, dar transa este un fenomen hipnotic, o variabila dependenta fara valoare explicativa; ea este o traire la nivel subiectiv expresie a modificarilor de la nivelele cognitiv, comportamental si biologic. Mai mult, exista doua tipuri de transa: transa A si transa B. Abordarea clasica considera ca transa A este absolut necesara pentru producerea fenomenelor hipnotice (pe fondul ei se fac sugestiile specifice care genereaza fenomenele hipnotice tinta). Abordarea cognitiv-comportamentala considera ca aparitia fenomenelor hipnotice si a transei B presupune doar sarcina de supramotivare si sugestii specifice, putandu-ne dispensa de transa A si, in consecinta, de procedura de inductie hipnotica ca factor absolut necesar pentru geneza fenomenelor hipnotice (transa B in acest caz este o variabila dependenta ca toate fenomenele hipnotice, in fapt un fenomen hipnotic care se cere explicat). Cercetarile initiate de noi (vezi in continuare) sugereaza urmatoarea concluzie: transa A nu este absolut necesara pentru producerea fenomenelor hipnotice tinta si a transei B, dar le poate favoriza. Gandind prin analogie, ea joaca rolul catalizatorilor intr-o reactie chimica: se poate si fara ei, dar eficienta si rapiditatea reactiei chimice sunt mult mai mari cand sunt prezenti.

Aceasta perspectiva asupra hipnozei poate fi rezumata si sintetizata asa cum apare ilustrata de figura 4.

Figura 4. Abordarea cognitiv comportamentala moderna asupra hipnozei.

? Cuvinte cheie: sarcina de supramotivare, microteorii, hipnoza ca pretext.

COMPONENTE ALE ABORDARII COGNITIV-COMPORTAMENTALE MODERNE ASUPRA HIPNOZEI (FIG. 3). DETALIERI SI PRECIZARI SUPLIMENTARE

(1) Procedura de inductie hipnotica care apare ca un factor important in aceasta perspectiva are urmatoarele componente:
• inceputul inductiei; Se asigura un mediu linistit si securizant, ferit pe cat posibil de zgomote, o pozitie confortabila pentru subiect, sugestii securizante si de inducere a calmului;
• concentrarea atentiei; se poate face pe un stimul intern (ex. respiratia subiectului, propriile senzatii corporale-ex. relaxarea, etc.) sau pe un stimul extern (ex. punct luminos, obiect, etc.);
• relaxarea corporala; se face prin sugestii specifice si se regaseste in majoritatea procedurilor de inductie hipnotica (desi alte tehnici hipnotice se bazeaza nu pe relaxare, ci pe declansarea unui arousal fiziologic - ex. hipnoza activ-alerta);
• adancirea transei A; se face prin sugestii specifice in scopul cresterii eficientei sugestiilor tinta;
• evaluarea adancimii transei prin scale de hipnotizabilitate standardizate pentru cercetarea experimentala sau prin forme prescurtate ale acestora si itemi specifici pentru practica clinica;
• tehnici de hipnoterapie in tulburari specifice sau cercetare experimentala;
• procedura de anulare a starii de transa; Se insista asupra faptului ca orice sugestie data sub hipnoza (exceptand sugestiile posthipnotice) trebuie anulata in cursul acestei proceduri;
• discutii; Se insista asupra experientelor pe care le-a trait subiectul, rolului lor diagnostic si de tratament iar apoi se programeaza sedintele urmatoare.
Toate procedurile hipnotice respecta aceasta structura, cu mici variatii; diferentele majore intre diversele tehnici de inductie hipnotica constau nu in structura acestora, ci in continutul lor.
(2) Atitudinea pozitiva spre hipnoza, motivatia de a fi hipnotizat si stimularea capacitatilor imagistice ale subiectului se realizeaza prin sarcina de supramotivare.
(3) Sugestia este o componenta fundamentala a acestei perspective astfel ca ea este abordata detaliat in cele ce urmeaza. Sugestia o definim ca un stimul ce urmareste declansarea unui raspuns (comportamentul A) cognitiv, comportamental si/sau fiziologic prin amorsarea unor procese informationale tinta. Pentru ca un stimul sa fie considerat sugestiv, trebuie sa existe posibilitatea subiectului de a nu declansa raspunsul sugerat (comportamentul B) iar costurile raspunsului sugerat A si al raspunsului opus B sa fie comparabile. Mai mult, pentru a considera un stimul -sugestie si un raspuns -raspuns sugerat, trebuie indeplinite mai multe constrangeri. Raspunsul sugerat sa fie involuntar si constientizat in momentul executiei, subiectul comportandu-se “ca si cum” in contextul dat aceasta ar fi singura posibilitate de raspuns. Daca raspunsul este voluntar si constient, atunci vorbim despre simulare si complianta. Daca raspunsul este involuntar si inconstient, atunci subiectul nu are optiunea alternativei, deci nu discutam despre sugestie si sugestibilitate. Extinzand aceasta idee, prelucrarile inconstiente de informatie (ex. in procesul de atribuire, evaluare etc.) nu trebuie incluse in domeniul sugestiei si sugestibilitatii, modul lor de functionare excluzand din start optiunea alternativei si posibilitatea subiectului de a se comporta “ca si cum” doar raspunsul sugerat este posibil. Cred ca este mai pragmatic sa separam cele doua domenii in beneficiul rigorii studiului lor, ramanand deschisa insa posibilitatea de a gasi mecanisme comune si analoge.
Daca aceste constrangeri nu sunt satisfacute, nu putem vorbi despre sugestie, ci eventual despre comanda, constrangere sau cerere. In functie de tipul de sugestie, avem trei tipuri de sugestibilitate (sugestibilitatea este eticheta lingvistica pentru raspunsul vizat de stimulul sugestiv):
(1) sugestibilitate motorie (primara) -cand stimulul sugestiv urmareste direct sau indirect declansarea unui raspuns motor;
(2) sugestibilitate senzoriala (secundara) -cand stimulul sugestiv urmareste direct sau indirect declansarea unui raspuns senzorial si fiziologic;
(3) sugestibilitatea cognitiva sau tertiara -cand stimulul sugestiv vizeaza declansarea unei modificari la nivel cognitiv (ex. memorie, gandire); in acest caz daca stimulul sugestiv apre sub forme unei intrebari sugestiv-cognitive, se numeste sugestibilitate interogativa;
(4) sugestibilitatea de tip placebo; In acest caz apar un agent chimic inactiv sau nespecific determina modificari la nivel biologic asemanatoare celor determinate de un agent chimic activ sau specific. Mecanismul presupus aici este cel al expectantelor pe care le are subiectul vizavi de actiunea agentului chimic;
(5) sugestibilitatea de tip hipnotic. Ea se refera la evaluarea sugestibilitatii dupa o procedura de inductie hipnotica. Sugestiile hipnotice se clasifica in trei categorii: (1) sugestii de inductie si deinductie hipnotica; (2) sugestii date in cadrul hipnozei pentru evaluarea hipnotizabilitatii sau in scop terapeutic si (3) sugestii posthipnotice.

Cele mai studiate tipuri de sugestibilitate sunt: sugestibilitatea motorie directa, sugestibilitatea senzoriala indirecta, sugestibilitatea placebo, sugestibilitatea hipnotica si sugestibilitatea interogativa. Cercetarile au aratat ferm urmatoarele:
• aceste tipuri de sugestibilitate nu coreleaza intre ele;
• cu hipnotizabilitatea cel mai puternic coreleaza sugestibilitatea motorie directa.
Urmeaza ca viitoarele cercetari sa clarifice si sa detalieze mecanismele si relatiile reciproce ale sugestiei si hipnozei.
Sugestia/sugestiile stimul, pentru a fi eficace, trebuie sa indeplineasca o serie de constrangeri:
(1) sa fie simpla si concisa
Corect: Mana dreapta este grea.
Incorect. Parte de sus a corpului si capul este grea si relaxata ca o bucata de plumb sau ca o bara de fier.
(2) sa fie repetata
* simplu: Bratul drept e greu. Bratul drept e greu.
* parafrazat: Bratul drept e greu, o greutate placuta cuprinde bratul drept, bratul drept e greu ca de plumb.
* sinonim: Bratul drept e greu, bratul drept e ca de plumb.
(3) sa fie credibila si dezirabila
Corect: O energie placuta si reconfortanta te cuprinde... Te simti tot mai refacut... tot mai energizat si puternic.
Incorect: O energie placuta te cuprinde. Te simti puternic, tot mai puternic... esti cel mai puternic om.
(4) sa fie incadrata temporal: ex.: “acum”, “in scurt timp”, “cand voi ajunge la 10” etc.
Corect: Esti calm, relaxat (implicit acum). Cand voi ajunge la 10 vei fi intr-o stare adanca de relaxare.
Incorect: Vei fi calm si relaxat. Vei fi intr-o stare adanca de relaxare.
(5) pe cat posibil sa nu fie ambigua
Corect: Maine la concurs vei alerga ca o caprioara, vei alerga la maximum capacitatii tale, vei da tot ce poti.
Incorect: Maine la concurs vei alerga ca o caprioara.
(6) pe cat posibil sugestia sa fie bine tintita, sa vizeze o problema si nu doua sau trei simultan
Corect: Bratul drept este greu. Respiratia este adanca, linistita.
Incorect: Bratul drept si picioarele sunt grele, iar respiratia si relaxarea sunt adanci si linistitoare.
(7) daca problema tinta vizata de sugestie este prea complexa, atunci ea se sparge in probleme mai simple
Corect: Maine la concurs vei fi in forma ... vei alerga la maximum capacitatii tale... orice sentiment neplacut de anxietate va disparea.
Incorect: Maine la concurs vei fi cel mai bun.
(8) sa fie formulate in termeni pozitivi
Corect: Sunt calm, relaxat.
Alerg din ce in ce mai mult.
Fumez din ce in ce mai putin.
Incorect: Nu mai sunt tensionat.
Fac sport, nu fumez.
(9) la inceputul inductiei, sugestiile care vizeaza relaxarea sa nu amorseze ganduri sau imagini prea bogate sau prea vii; acestea pot fi uneori anxiogene, interferand cu relaxarea
(10) pe parcursul inductiei, sugestiile sa fie dublate de continut imagistic care le poate potenta efectul
Indicat: Imagineaza-ti realmente cum bratul drept e rigid ca o bara de otel.
Contraindicat: Bratul e rigid.
(11) sugestiile sa fie formulate cu o voce hipnotica. O voce hipnotica se caracterizeaza prin faptul ca:
• este monotona sau ritmica, usor mai grava decat vocea pe care o folosim in mod normal;
• distorsioneaza usor cuvintele importante: “Esti tot mai caaalm si relaxaaat”;
• accelereaza usor ritmul la sugestiile tinta;
• este un raport adecvat intre un ritm continuu (sustinut prin operatii logice: si, sau) si pauze (necesare pentru a da ocazia aparitiei raspunsului sugerat)
(12) sugestiile pot fi directe sau indirecte
Directe: Bratul drept e greu, bratul drept coboara usor jos, tot mai jos.
Indirecte: - Imagineaza-ti ca pe bratul drept ti se aseaza un dictionar si mai greu. Bratului ii este greu sa sustina dictionarul si coboara usor in jos.
- in cazul utilizarii metaforelor
(13) sa fie aplicate in conditii favorizante
Efectul stimulului-sugestie este mai eficace daca actioneaza intr-un context mai putin structurat, ambiguu, care nu impune constrangeri, dar nici nu favorizeaza evident raspunsul sugerat.
In ansamblu, tehnicile hipnotice pot fi de doua feluri:
(1) predominant autoritare: folosesc predominant sugestii directe, o voce ritmata si mai autoritara. Aceasta tehnica este indicata la subiectii care se supun autoritatii, cauta autoritatea ca mijloc de protectie si respecta autoritatea in viata cotidiana (ex. militari, profesori, parinti, leaderi, etc.). Este utilizata in hipnoza individuala si nu de grup.
(2) predominant de colaborare: foloseste sugestii directe sau indirecte, o voce monotona, multa imagerie. Este indicata subiectilor creativi si cu multa imaginatie, care doresc sa-si depaseasca continuu propriile limite.
In concluzie, mizam pe faptul ca aceasta perspectiva cognitiv-comportamentala asupra hipnozei va genera aplicatii de anvergura in practica clinica si in incercarea de a stimula performantele subiectilor umani.