1. DEFINIREA SI CLASIFICAREA TOXICOMANIILOR k1b24bp
Conform unei definitii a O.M.S., toxicomania este o stare de into¬xicare periodica sau cronica daunatoare individului si societatii, provocata de consumul repetitiv a unui drog natural sau artificial.
Definitiei O.M.S. i s-au adus unele precizari. Se considera ca ar trebui sa se faca distinctia intre o substanta care provoaca toxicomania si o alta subsatnta care provoaca simpla obisnuinta. Argumentele care ple¬deaza in favoarea unei asemenea precizari decurg din faptul ca substanta care instaleaza in organism aceasta obisnuinta fizica si psihica, fara a genera toxicomania propriu-zisa nu prezinta nici simptomele de abstinenta violente. Astfel de substante care nu declanseaza in mod obligatoriu toxi¬comania, desi provoaca obisnuinta, sunt: alcoolul, tutunul,cafeaua, unele barbiturice.
Trebuie subliniat faptul ca nevoia invincibila, imperioasa, de a procura si consuma drogul este mai putin un impuls fizic, si mai mult un fenomen psihologic determinat de necesitatea unui om cu structura psihica normala sau chiar anormala de a-si procura, pe temeiul unei obisnuinte, un drog euforizant sau stimulator. Narcomanul nu va renunta la substanta toxica cu care s-a obisnuit si a carei lipsa ii produce o suferinta psihica chinuitoare. Tocmai datorita acestei “pasiuni” pentru drog este numit toxicofil, fiind vorba de un individ care, pe baza unei experiente proprii in degustarea drogurilor ajunge, la cautarea - uneori disperata - a unor astfel de mijloace pentru restabilirea echilibrului sau.
Deci, toxicomania este apetenta anormala si prelungita manifes¬tata de anumite persoane pentru substante toxice sau droguri, pe care acestea le-au cunoscut in mod intimplator sau prin cautarea voluntara a efectului analgezic, euforizant sau dinamogen (stimulativ), apetenta care devine repede obisnuinta tiranica (mai bine-zis “dependenta”) atragind dupa sine marirea progresiva a dozelor. Astfel de substante toxice, cum sunt, de exemplu alcaloizii opiului, datorita unei mari nocivitati, ii fac pe unii autori sa se refere la puterea lor toxicomagena. Alte substante, cum este alcoolul, printr-o folosire intensiva si prelungita provoaca in organism reactii de adaptare ce se traduc prin toleranta paradoxala, printr-o stare de trebuinta imperioasa si prin accidente mai mult sau mai putin impresio¬nante in cazul intreruperi bruste a consumului. Anumite toxicomanii pot determina degradari organice, soldandu-se uneori, intr-un interval de timp mai mult sau mai putin lung, cu decaderea fizica si psihica a individului.

1.1. Originea si istoria halucinogenelor. Clasificari ale drogurilor
Incepind cu secolul XIX, psihiatrii si farmacologii s-au apropiat de studiul stiintific al substantelor halucinogene extrase din plante cunoscute de mult timp pentru proprietatile lor invioratoare si excitante, utilizate de unele civilizatii ca droguri magice sau sacre. Moreau de Tours (1845) a fost primul care a studiat sistematic hasisul si in 1845 comunica rezul¬tatele intr-un memoriu Academiei de Stiinte - "De la hasis la alienarea mintala", memoriu considerat azi ca prima opera de psihofarmacologie si de psihiatrie experimentala.
Autorul marturisea: "Am vazut in hasis, mai ales in actiunea sa asupra facultatilor morale, un mijloc puternic, unic, de exploatare in mate¬rie de patologie mintala; eu m-am convins ca prin actiunea hasisului exista posibilitatea de a ma initia in misterele alienarii mintale, relevand sursele ascunse ale acestor dezordini atat de numeroase, atat de variate, atat de stranii incat se obisnuieste sa se denumeasca sub numele colectiv de nebunie". Mai tarziu, autorii germani dau numele de Model Psihotic ("Modell Psychose") acestor modificari profunde, dar pasagere, pe care, le induc in starea psihica a omului normal drogurile halucinogene si al caror efect iminent, adesea atat de inselator, il constituie dezordinile psihopato¬logice intalnite si in diverse psihoze acute.
Intersul pentru hasis va deborda repede mediile stiintifice (medi¬cale si psihologice) pentru a castiga cercurile literare si artistice. Exotismul si Visul nu au fost oare temele privilegiate ale Romantismului ? O suta de ani mai tarziu, un alt psihodisleptic - sintetic, si anume LSD va cunoaste o difuziune extraordinara, furnizand miscarii hippi drogul pentru evaziunea din comunitate. Totusi, in continuare, utilizarea hasisului, sub forma de marihuana, se va raspandi printre tinerii occidentali, avizi, o parte din ei, de un "paradis artificial", la care drogarea le dadea acces, nu fara riscurile unei escaladari ulterioare spre toxicomaniile majore (heroinomanie).
1.1.1. Clasificarea lui L. Lewin (1928). Farmacologul berlinez L. Lewin, in 1928, a propus o taxonomie a drogurilor, devenita clasica. a). "Otravurile" sedative - calmante ale starilor si activitatilor psihi¬ce: Categoria "Euforica". Se diminueaza sau chiar se elimina functiile emotiilor si ale perceptiei, inselandu-l pe consumatorul lor cu un "avans de stari placute". Aceste subsatnte - opiul si alcaloizii sai, morfine si codeina, precum si coca si cocaona influenteaza functiile cerebrale si sunt clasate de L. Lewin in categoria "Euforica". b). Categoria "Fantastica" - cuprinde agentii halucinogeni ca hasisul, (canepa indiana), mescalina (din cactusul Lophophora Williamsi) si, in general, plantele tropeine. Toate produc excitatii cerebrale care se manifesta prin deformarea unor senzatii, prin halucinatii, iluzii etc. c). Categoria "Inebrantia" cuprinde substantele si produsele care pot fi usor obtinute pe calea sintezei chimice. Acestea provoaca excitatii cerebrale in prima faza, pentru ca apoi sa confere o stare de depresie psihica. Este categoria mult-controversata a substantelor considerate in mod gresit drept "droguri minore": alcoolul, eterul, cloroformul, aurolacul etc. Ele creeaza starea initiala de "betie euforica", dar cu urmari depresive si tulburari psihofiziologice si chiar psihosomatice si cu leziuni cerebrale si ale organelor interne. d). Categoria "Hypnotica" ("Otravurile somnului") cuprind: barbi¬turice, clorul, sulforolul etc. e). Categoria "Excitantia" cuprinde substante vegetale sunt stimu¬lante cerebrale, cu efecte psihofiziologice diferite, sub unghiul intensitatii, in functie de particularitatile neurofiziologice si psihice individuale. Aici intra tutunul, cofeina etc.
Clasificarea lui L. Lewin, efectuata in functie de efectul fiziologic si psihofiziologic al substantelor, se poate completa cu clasificarea drogurilor in functie de originea lor naturala sau artificiala. De asemenea, unele produse pot manifesta, in cursul administrarii lor, unele mutatii in ceea ce priveste efectele lor. Astfel, alcoolul sau hasisul pot sa se mani¬feste succesiv ca excitante initiale si apoi ca agenti ai starilor de ebrietate ("inebrantia"). Merita sa se aminteasca si poliintoxicatiile prin consumul in acelasi timp a mai multor droguri.
1.1.2. Halucinogene naturale si artificiale. O clasificare mai recenta, de nuanta sintetica, imparte drogurile in doua mari categorii: halucinogene naturale si halucinogene artificiale. La randul lor, halucino¬genele naturale sunt impartite dupa zona geografica de provenienta.
A. Halucinogene naturale a) Hasisul - extras din "cinepa indiana" este utilizat de trei milenii. Se estimeaza ca circa 200.000.000 de consumatori se gasesc in Orientul Mijlociu si Africa de Nord. Dintre toate halucinogenele chimic identificate, numai componentii hasisului nu sunt chimic inruditi cu nici un mediator chimic si cu nici o alta molecula biologic activa din organismul uman. b) Halucinogene din Mexic. Acestea au jucat un rol socio-istoric in civilizatiile precolumbiene ale Amerticii Centrale. Peyotl - “planta care face ochii fermecatori" - are ca principiu activ mescalina. Un mic grup din Mexic - Huisolii - de circa 7.000 de oameni, utilizeaza peyotl in cadrul unor cere¬monii religioase.
Psilocybina este alcaloidul psihopatogen al unei ciuperci sacre a aztecilor, numita teonanacatl. c) Halucinogene din America de Sud. Sunt consumate de indigeni, in prize - sub forma de pudre - ca de exemplu, yopo si cohaba (principii activi derivati din tryptamina). De asemenea, sunt consumate sub forma de bauturi magice cunoscute sub numele yage, avind ca principiu activ - harmina.
B. Halucinogene artificiale
Acestea sunt inrudite din punct de vedere chimic cu principii activi naturali ai plantelor "magice". Cel mai puternic halucinogen artificial este LSD ul, care actioneaza in doze infinitesimale. Sa apreciaza ca LSD ul este de 5.000 de ori mai puternic decat mescalina, de 100 de ori mai activ decat psilosibina si de 50 de ori mai eficace decat acidul lisergic.
Introducerea in lantul lateral al mescalinei a unei ramificatii iden¬tice celei a amfetaminei confera noilor derivate o putere de 50 100 de ori mai mare decat cea a produsului natural. DOM (dihydremethylamfeta¬mina), cea mai activa dintre ele, este larg utilizata. Ea a fost denumita de grupurile hippi STP (serenity, tranquility, peace).

2. CARACTERISTICI ALE TOXICOMANIEI
Caracteristicile toxicomaniei au foste descrise de diversi autori, cercetatori sau de persoane care s-au confesat pe baza propriei experiente de viata ca toxicomani, in raport cu etapele acestui proces de intoxicare cu diverse droguri naturale sau artificiale.

2.1. Particularitati ale perceperii spatiului si timpului in toxicomanie
In toxicomanie apar perturbari in sfera perceperii si trairii spatiului si timpului. Astfel apar patru categorii de senzatii ca efecte ale drogarii: senzatia de "planare", "de zbor"; senzatia de "calatorie"; senzatia de "fulgerare" si senzatia de "viteza".
Fiecare din aceste efecte, legate de un drog sau de o serie de droguri, determina o anumita transformare a campului perceptiv si sen¬zorio-motor, aceste efecte fiind izolate, asociate sau succesive. In doze mari derivatii "cannabis" pot provoca veritabile halucinatii.
1. Senzatia de "planare" ("de zbor") apare in cazul utilizarii deri¬vatilor "cannabis" (canepii indiene) si a opiului. Efectul "planare" este de¬terminat de un filtraj atenuant al senzatiilor dezagreabile, accentuandu-se unele perceptii precum si o lentoare psihomotorie. In extremis, aceasta traire se apropie de unele bufee delirante. In particular, se pot intalni sen¬zatii si perceptii ale unor modificari corporale asociate uneori cu un sindrom de dismorfofobie. Acest sindrom apare mai frecvent la preadoles¬centi si la adolescenti.
2. Senzatia de "calatorie" este caracteristica halucinogenelor, in spe¬cial, LSD-ului, care provoaca o adevarata psihoza experimentala. Aici nu este vorba de modificari de tip "filtru", ci de producerea unei alte logici spatio-temporale, astfel incat organizarea Eu-lui poate fi busculta pana la pierderea cvasi-totala a realitatii. Se cunoaste clasic al clasic al drogatului care supunandu-se unui "ordin categoric", venit de nu se stie unde, des¬chide fereastra pentru a ajunge in strada si cade de la inaltimea acesteia.

3. Senzatia de "fulgerare" este efectul cautat de cei care consuma heroina. La heroinomani senzatia de fulgerare se ingemaneaza cu senza¬tia de planare. Declansata imediat dupa injectare sau in cazul absorbtiei declansata dupa o anumita perioada de timp, senzatia fulgerare se mani¬festa ca o "explozie orgastica". Dimensiunea temporala este total pertur¬bata prin combinarea vertijului cu senzatia de accelerare. Pe acest fond apare o puternica tahicardie. O consecinta a acestei stari o reprezinta apa¬ritia la toxicomani, in mod frecvent, a endocarditelor.
4. Senzatia "viteza" este obsinuta prin amfetamine si prin coca¬ina. Injectarea de amfetamine declanseaza, de asemenea, si senzatia "fulgerare", dar prin aceste subsatnte toxicomanii cauta mai ales senzatia "vitezei". Este o accelerare nu numai perceptiva, ci si a proceselor intelec¬tuale.
Absorbtia masiva de amfetamine - care sunt utilizate medical pentru scaderea apetitului si pentru slabire - decanseaza o stare de veghe, de insomnie prelungita si o concentrare ideatica pe teme care devin compulsive, uneori chiar persecutive. Contra-efectul pe termen mai lung este un "monoideism" de alura paranoica si o imensa oboseala, chiar o depresie de tip melancolic.
Inhalarea de cocaina provoaca aceleasi efecte ale concentrarii gandirii, cu accent pe activitatile ideatice. Dar efectula accelerarii se aso¬ciaza cu o oarecare anestezie ajungandu-se uneori la sentimentul "derealizarii" corporale, al "irealitatii" corporale.
Aceste patru categorii de senzatii au ca note comune transfor¬marile timpului si spatiului cotidian si producrea unui alt timp si unui alt spatiu, apropiat fenomenologic de modurile de percepere psihotice. Este ca si cand drogurile ar permite accesul la o a patra dimensiune. Pe ado¬lescent, aceasta intalnire, pasagera sau durabila, cu experienta drogarii il face sa traiasca o amagitoare perceptie a infinitului. Este vorba mai ales de trairea unui infinit spatial, nemasurabil, caruia adesea i s-a subliniat as¬pectul inspaimantator.

2.2. Efecte psihopatologice ale halucinogenelor
Actiunea halucinogenelor a fost cercetata si experimental de T. Lemperiere (1972). Ea difera de la o experienta la alta: a) dupa produsele utilizate: LSD-ul ar fi cel mai deperso¬nalizant, psilocibina cea mai euforizanta, mescalina cea mai halucinogena; b) dupa doza de administrare si modalitatea de introdu¬cere a drogului; prin injectare actiunea este mai puternica; c) dupa personalitatea subiectului (echipamentul enzi¬matic, particularitatile metabolice, structura afectiva, experientele anteri¬oare); d) dupa conditiile experimentale - izolate sau colective, libere sau programate.
S-a constatat ca la bolnavii mintali actiunea psihodislepticelor este adesea foarte redusa si se ajunge ca la psihoticii cronici aceasta actiune sa fie cvasi-nula mn atat fiziologic cat si psihologic.
De asemenea, s-a constatat ca in timpul administrarii cotidiene a unui halucinogen timp de 15 zile se dezvolta o toleranta la acest produs, adica o noua priza ramane fara efect. Prin administrarea mai multor halu¬cinogene se manifesta fenomene de toleranta crescanda. Organismul tole¬rant la un drog devine, la fel, tolerant (rezistent) si la alte halucinogene.
Pe baza observatiilor sistematice a comportamentului toxicoma¬nilor s-au relevat urmatoarele efecte ale halucinogenelor: a) Efecte fiziologice: o stimulare a zonelor ergotrope ale diencefalului: cresterea temperaturii, midriaza, accelerarea respiretiei, hi¬perglicemie; o activare a biocurentilor cerebrali relevati prin elec¬troencefalograme, acestea prezentand trasee modificate; o sensibilizare a centrilor nervosi privind stimularile exterioare, in special optice si acustice; o activare a reflexelor medulare monosinaptice (reflexul rotulian). b) Efecte psihologice: perturbari ale dispozitiei generale, in sensul euforiei - de la hipomanie expansiva la "fericire extatica" - uneori cu bufee disforice si/sau anxioase; modificari ale constiintei: slabirea ca¬pacitatii de sinteza, distorsiuni considerabile in perceptia timpului trait, ex¬periente oniroide analoage celor din vis; fenomene psihosenzoriale: hiper¬estezie acustica, hiperestezie vizuala, distorsiuni perceptive, viziuni colo¬rate elementare sau complexe, sinestezice (bogatia si calitatea viziunilor variaza de la un subiect la altul); un sindrom al depersonalizarii si derea¬lizarii: instrainare si trairi stranii ale ambiantei, instrainarea de sine, dezin¬teres fata de altul, sentiment de absurditate si zadarnicie in raport cu lumea exterioara;

3. ETAPELE TOXICOMANIEI
3.1. Etapele toxicomaniei stabilite de H. Feldman
Dupa H. Feldman (citat de D. Baboian, 1970), exista patru etape ale toxicomaniei.
1). Euforia initiala nu este in nici un caz o stare constanta, ci dim¬potriva, deseori este foarte scurta tranzitorie. Ea este caracteristica numai anumitor stupefiante, mai ale opiului si morfinei. Este un fel de anestezie care ii da toxicomanului o senzatie de plutire intr-o lume imponderabila, imateriala, cu vagi momente de "fericire vegetativa". In aceasta stare de supraexicitare a imaginatiei, sub forma de vise stranii si deseori erotice, omul isi pierde si controlul si pana la urma esueaza, ca epava unui vas pe un banc de nisip.
2). Toleranta - care se instaleaza lent, are un caracter temporar, pentru ca poate sa dispara daca subiectul renunta la drogul care a provocat-o. Fenomenul de toleranta se explica prin reactia organismului fata de efectele aceleiasi doze de subsatnta, administrate in mod repetat. Incetul cu incetul, organismul reactioneaza mai slab, pe masura ce are loc o adaptare functionala. Este momentul in care ficatul isi exercita capa¬citatea de neutralizare si metabolizare a drogului.
3). Dependenta. Majoritatea cercetatorilor au ajuns la concluzia ca dependenta este un fenomen fizic si psihic totodata, ce se manifesta prin simptomele clasice de abstinenta sau de "intarcare", pe care toxico¬manul le suporta foarte greu sau chiar cu riscul unor crize organice sau functionale severe. Formele de manifestare ale dependentei difera de la individ la individ. In acest sens, putem vorbi de o dependenta functionala a toxicomaniei in raport cu personalitatea narcomanului.
4). Abstinenta este fenomenul care se produce de obicei dupa un interval de 10-12 ore de la incetarea administrarii drogului. Toxicomanul nu poate suporta aceasta stare de abstinenta, care ii provoaca tulburari nervoase, tahicardie, spasme viscerale si musculare, varsaturi, salivatie abundenta, diareee, hipersecretii glandulare. Asemena manifestari fizi¬ologice sunt insotite de simptome psihice - insomnie, anxietate, agitatie psihomotorie, crize de tip isteric, toate la un loc declansand acea dorinta puternica de a cauta obsesiv drogul, cu orice risc.

3.2. Simptome morfo-fiziologice si psihice in fazele de dependenta si de abstinenta ale toxicomaniei
"Intarcarea" brusca a toxicomanului dezlantuie manifestari spec¬taculoase si extrem de periculoase, care pot provoca, in unele cazuri, adevarate stari de colaps, asa cum se intampla cu morfinomanii. Apar stari asemanatoare "delirum-ului tremens" in care se scufunda alcoolicul incurabil atunci cand nu poate sa-si procure si sa consume alcool. Criza "tip delirum tremens" este expresia starii de nevoie imperioasa, iar declansarea ei are o baza fiziologoca, si anume, obisnuinta de a priza "drogul", devenita un factor aproape indispensabil unui proces intim de matabolism vital.
Viata a demonstrat ca printr-un angrenaj psihofiziologic, dupa ce l-a ademenit prin placere pe toxicoman, "otrava" il retine dependent prin durere, victima fiind prinsa intr-o dramatica si impresionanta cursa.

Abordarea fenomenologica si, deci, simtomatologia toxicomaniei presupune referiri la implicatiile ei asupra functiilor neurovegetative si en¬docrine, ceea ce implica unele precizarii conceptuale.
Astfel, P.O. Wolff (citat de D. Baboian, 1970) considera ca in toxicomanie este mai corect sa se utilizeze termenul dependenta si nu cel de obisnuinta, argumentind astfel: obisnuinta nu este decit o stare de care te poti elibera oricind printr-un efort de vointa, asa cum este dovedit in cazul tutunului, in timp ce in toxicomania adevarata exista intotdeauna o dubla dependenta psihica si fizica, aceasta neputand fi oricand invinsa. Dependenta psihica - specifica in multe privinte toxicomaniei, tine de personalitatea subiectului. Actiunea criminogena a drogului insusi devine uneori de netagaduit. In unele cazuri, o serie de injectii cu morfina sunt in masura sa inoculeze unui in¬divid sanatos, din punct de vedere mintal, starea de trebuinta imperioasa caracteristica toxicomaniei, iar cocaina sa-i dezlantuie reactii comportamentale agresive.
Dr. A. Porot (1960) subliniaza faptul ca cele doua componente - fizica si psihica -,ce intervin in starea de dorinta imperioasa si de criza a abstinente, nu pot fi in nici un caz disociate sau opuse una alteia, fiind vorba de un fenomen global. Acest fenomen pune in cauza si interventia diencefalului, care comanda, deopotriva, si viata emotionala, influentand intensitatea trairilor si reactivitatea emotionala, functionalitatea centrilor neurovegetativi.
3.2.1. Simptome morfo-fiziologice si psihice in conditiile de¬pendentei de hasis si opiu. Dependenta de hasis este mai mult psihica decat fizica. Consumarea prelungita si excesiva de hasis poate sta la originea psihozelor cronice.
Dintre narcomanii celebri, Charles Baudelaire (1936), prin "Poemul hasisului" si "Paradisuri artificiale" deschide o fereastra spre lumea sumbra a viciului, care te poarta spre infernul abominabil. Baudelaire scria: "Multi isi inchipuie ca betia hasisului nu este decat o tara prodigioasa, un vast teritoriu cu prestidigitatie si escamotaj, in care totul este miraculos si neprevazut. Ceea ce este o prejudecata, o confuzie tota¬la". Cei care cauta paradisurile pierdute, iluzorii, ignorantii sau curiosii sa stie bine - scria Charles Baudelaire - ca "in hasis nu exista nimic mira¬culos, absolut nimic decat naturalul excesiv". Creierul, asupra caruia acti¬oneaza hasisul, nu va furniza decat fenomene obisnuite, individuale, spori¬te, e drept, ca numar si energie, dar mereu fidele originii lor. Omul nu va scapa de fatalitatea tempera¬mentului sau fizic si moral: hasisul va fi, pentru impresiile si gandurile intime ale omului, o oglinda care mareste imaginea, dar pur si simplu o oglinda.
Invocand pe baza introspectiei propria sa experienta, precum si a altora pe care i-a chestionat, Baudelaire reda sugestiv cele trei faze ale betiei albe:
1). "Mai intai va va cuprinde o oarecare iritate, ciudata, irezistibila. Aceste accese de veselie nemotivata, de care va este aproape rusine, se reproduc frecvent, tulbura clipele de stupoare in cursul carora incercati in zadar sa va regasiti. Cuvintele cele mai simple, ideile cele mai banale capata o fizionomie bizara si noua; va si mirati ca pana acum le-ati considerat atat de simple ... Ati cazut prada demonului, este inutil sa opuneti rezistenta .... Aceasta nebunie si aceste accese de ras, care seamana cu niste explozii, apar ca o veritabila dementa, cel putin ca o nerozie de maniac, oricarui om care nu se afla in aceeasi stare ca a dumneavoastra ...".
2). Faza a doua incepe odata cu stingerea exaltarii initiale si de scurta durata. "O stranie senzatie de racoare, care la unii se transforma in fiori de frig, incepe sa se faca simtita mai ales la extremitatile corpului. Hasisomanul cade intr-o stare de apatie, ochii mariti peste masura par gata sa iasa din orbite. O paloare maladiva inunda obrajii. buzele se crispeaza, o sete chinuitoare usca gura si arde gatlejul. O stare de sufocare obliga pieptul la eforturi supraomenesti si, din cand in cand, un fior va fulgera trupul, silindu-va sa executati miscari necontrolate, tresariri, zvagnituri".
3). Faza a treia - ultima - a betiei hasisului este halucinatia. "Proportiile timpului si ale existentei sunt complet dereglate prin multitudinea si intensitatea senzatiilor si a ideilor. S-ar zice ca in intervalul unei ore traiesti viata mai multor oameni dintr-o data" - scrie Baudelaire.
Un alt narcoman ilustru - Theophile Gautier, la care se refera Moreau de Tours (1845) - ne avertizeaza si el: "Dar destul cu nebunia. Ca sa descriu o intreaga halucinatie cu hasis ar trebui un tom voluminos, iar un simplu povestitor nu-si poate permite sa reinceapa apocalipsul. In fraze impresionante, Theophile Gautier descrie "cosmarul apocaliptic" provocat de hasis in faza a treia a "betiei albe". Asfel, Gautier arata ca la cateva minute este cuprins de o toropeala generala. Dar dupa numai o jumatate de ora apar viziuni care iau forme inspaimantatoare. In semiobscuritate este invadat de miliarde de fluturi. Fiecare sunet se transforma intr-o bubuitura asurzitoare de tunet. Propria voce i se pare scriitorului, la un moment dat, atat de puternica, incat, cuprins de anxietate, se stapaneste sa vorbeasca de teama ca ar putea darama zdurile incaperii. Inoata intr-un ocean de sonoritati stranii, se simte scufundat in valuri, neputincios. "Eram un burete in mijlocul marii - scrie Gautier. / ... / dupa socoteala mea, aceasta stare a durat vreo trei sute de ani, pentru ca senzatiile ce se succedau erau atat de numeroase si de efemere, incat o apreciere reala a timpului era imposibila. Cand accesul a trecut, mi-am dat seama ca totul nu durase decat un sfert de ora. Caracteristic in betia hasisului este ca va prinde si va lasa, va inalta in cer si va depune, va arunca pe pamant fara tranzitii. Ca si in nebunie, apar momente de luciditate".
La randul sau, Thomas de Quincey (1969), in lucrarea "Confesiunile unui opioman englez" scrie ca fiind aservit drogului, opiomanul se afla in permanenta sub apasarea unei lumi de cosmaruri. El descrie in imagini cutremuratoare ceea ce se petrece in viziunile sale dominate de spectrul groazei si invaluite in nimbul inselator al unor peisaje edenice. El arata ca este cu neputinta de redat in cuvinte toata hidosenia scenelor fantastice ce se petrec pe fundalul unui "intuneric negru ca bezna, ca deznadejdea unui sinucigas". (Un alt opioman celebru - Jean Cocteau - in cartea “Jurnalul unei dezintoxicari” a apelat la desene ce redau grozavia halucinatiilor sale).
Thomas de Quincey scrie: "Mii de ani am trait inmormantat in sicrie de piatra, impreuna cu mumii si sfincsi, in incaperi stramte din inima eternelor piramide. Crocodilii imi dadeau sarutari canceroase si zaceau laolalta cu toate scarboseniile inexprimabile, printre trestiile si malul Nilului. Blestematul de crocodil imi producea mai multa spaima decat toate celelalte. Eram silit sa traiesc laolalta cu el (asa cum mereu se petrecea in visele mele) timp de secole".
"Opiomanul - scrie Thomas de Quincey - este dominat de duhurile rele care ii populeaza visele; in fata a orice ar dori sa faca, ramane mereu nemiscat, intocmai ca un om pe care paralizia iremediabila il obliga sa lancezeasca in pat, constrans sa asiste neputincios la jignirea si batjocura a tot ce ii este drag in viata. Si-ar lua viata daca ar putea sa se ridice si sa umble, dar este neputincios ca un copil nou nascut si, ca si el, nici macar sa incerce a misca nu poate".
Din aceste marturisiri impresionante, cutremuratoare, rezulta ca scriitorul englez a ajuns la capatul oricarei rezistente psihice. Este ingrozit de scenele terifiante din timpul "betiei albe". Simpla apropiere a somnului - arata Thomas De Quincey il umplea de groza; creierul ii era parca hartuit de fantasme chinuitoare si cvasi-reale. La capatul celor 18 ani de aventura toxicomana, scriitorul englez ajunge intr-o stare de totala apatie, specifica toxicomanilor in faza a treia, care ii condamna la inactivitate, la vegetare sterila, la senzatia de neputinta si "paralizie" ireversibila.
In privinta raportului dintre efectele opiului si cele ale hasisului, retinem ceea ce spunea Baudelaire, pe baza propriei experiente, poetul "Florilor raului" sustinand ca betia provocata de "canepa indiana" este cu mult mai periculoasa. Baudelaire scrie: "Nu stiu daca zece ani de intoxicare cu hasis duc la dezastre egale cu cele cauzate de zece ani de regim de opiu; sustin ca, pentru ora actuala si pentru mine, hasisul are rezultate mai funeste; unul este seducator si linistit, celalalt un demon dezlantuit". Baudelaire marturiseste - pe baza propriei experiente - ca hasisul este un perfect "instrument satanic", un monstru care devoreaza si distruge in numele unui paradis inexistent. "Hasisul este inutil si periculos" - conchide poetul. Ravagiile psihice si morale, ca si cele somatice pricinuite de hasis sunt atat de mari, atat de profunde si periculoase incat cei ce scapa nevatamati sunt adevarati "invingatori ai infernului". Baudelaire scria: " ... Otravurile excitante mi se par nu numai unele dintre cele mai teribile si mai sigure mijloace de care dispune spiritul tenebrelor pentru a inrola si aservi omenirea deplorabila, dar chiar si una din intruparile lui cele mai perfecte".
Pentru forta lor sugestiva, avertizatoare si, speram, persuasiva in lupta impotriva toxicomaniei, retinem cateva dintre reflectiile scriitorului Jean Cocteau, un alt toxicoman celebru:
- Eficacitatea opiului rezulta dintr-un contract. Daca ne seduce, nu-l vom mai putea parasi.
- Rabdarea macului: cine a fumat, va fuma. Opiul stie sa astepte.
- A fuma opiu inseamna a parasi trenul din mers; inseamna sa te ocupi de alte lucruri decat de viata si de moarte.
- Opiul este femeia fatala, pagodele, lanternele. Nu am puterea de a va preveni.
- Intoxicatia ruineaza ficatul, afecteaza celulele nervoase, constipa, sclerozeaza timpanele, contracta irisul. Obisnuinta este un ritm, o foame singulara .
- Opiul ne asocializeaza si ne indeparteaza de comunitate. In rest, comunitatea se razbuna. Prigonirea fumatorilor de opiu este o aparare instinctiva a societatii impotriva unui gest antisocial.
Cartea lui Jean Cocteau, intitulata "Jurnalul unei dezintoxicari", avand numeroase cugetari si desene realizate dupa douasprezece zile si douasprezece nopti fara somn, este un teribil avertisment pentru cei tentati sa se drogheze. Totodata, cartea ii invita la reflectii si pe diferitii specialisti care se ocupa cu toxicomania. "Sper ca randurile mele - scrie J. Cocteau - sa gaseasca un loc intre lucrarile medicilor si in literatura opiului. Ele ar putea servi ca ghid novicilor care nu recunosc, sub incetineala opiului, una din fatetele cele mai periculoase ale vitezei".
3.2.2. Particularitati ale personalitatii toxicofile. Lucrarile de specialitate au pus in evidenta cateva aspecte ale personalitatii tinerilor care consuma droguri, dintre care cele mai specifice sunt: a) spirit competitiv scazut; b) labilitate afectiva; c) neintegrare sau dezinsertie pro¬fesionala; c) dificultate “de a se proiecta in viitor”; d) trebuinta intensa de a trai in prezent, in mod cat se poate de liber, fara constrangeri; e) sen¬sibilitate mare fata de diferite probleme sociale; f) anxietate; g) intoleranta la orice frustrare (J. J. Déglon, 1974).
Tinerii toxicofili manifesta o stare de disconfort general, stare care in fapt nu se atenueaza, ci creste proportional cu consumul de droguri. Adesea, ei nu se considera inadaptati, ci spun ca parintii, autoritatile, scoala, biserica, armata, societatea - in general - nu sunt in masura sa le satisfaca trbuintele lor “firesti”. Tinerii toxicofili incearca un profund sentiment de insecuritate, legat de credinta ca ei sunt foarte vulnerabili la situatiile stresante. Pe planul dezvoltarii psihice, ei apar adesea ca fiind persoane cu imaturitate sociala, incapabile de a stabili relatii interper¬sonale adecvate, preferand adesea situatii de dependenta mai mult sau mai putin regresive. Acesti tineri traiesc sub imperiul principiului placerii, dovedind o intoleranta marcanta la orice frustrare si manifesta o puternica trebuinta de satisfacere imediata a oricarei dornte. Recurgerea la droguri pare a fi un mod de calmare a angoasei profunde legata de problemele existentiale si o cale - desigur, ineficienta - de a si cauta identitatea.
Adolescentii se drogheaza cel mai frecvent cu morfina, heroina, opiu, iar in ultimii ani a crescut procentajul celor care consuma LSD si amfetamine. Varstele primelor experiente privind consumul unor droguri se repartizeaza, in general, conform celor redate in figura 1.

Fig. 1. Repartitia pe varste a primelor experiente privind cosumul de hasis si LSD

Din figura de mai sus rezulta ca o mare parte dintre tinerii intre 17 si 19 ani sunt tentati sa aiba o prima experienta cu hasis ul sau LSD ul. Apoi, numarul consumatorilor de astfel de droguri tinde sa se diminueze. Cercetarile arata ca recurgerea la amfetamine intervine mai ales spre 19 20 ani, aceste substante fiind consumate de unii tineri in timpul pre¬gatirii unor examene sau ca urmare a unor prescriptii medicale.
3.2.3. Simptome psihopatologice in toxicomaniile amfeta¬minice. Dependanta de amfetamine este mai ales psihica. Dependenta fizica este inconstanta. Profunda stare de depresie si astenie care urmea¬za intreruperii drogarii este considerata de unii autori ca manifesarea dependentei, de altii ca repartitia oboselii preexistente intoxicarii si care a fost mascata de aceasta. Toleranta poate fi importanta. Subiectul obisnuit sa-si mareasca progresiv dozele poate ajunge la un consum zilnic de mai multe miligrame (doze uzuale de 5-10 mg.) Se mentioneaza cazul unor subiecti care au ajuns sa absoarba 1.700 mg. de amfetamina.
Toxicomaniile cu amfetamine iau forme diverse. O forma foarte banala a fost observata in Franta si Anglia la femei de varsta medie carora li s-au prescris psihotonice ca anorexigene in cura de slabire sau ca stimulente in cursul unor cure de tratare a nevrozei depresive sau psihastenice. Cautarea efectului psihotonic a condus la cresterea dozelor, cateva zeci de comprimate pe zi, cu consecinta instalarii unei stari de febrilitate anxioasa cu iritabilitate, tulburari ale somnului si dezordini com¬portamentale. Adaugarea de tranchilizante sau de barbiturice, pentru a depasi aceste inconveniente secundare, conduc la toxicomanii mixte dificil de tratat.
La unele categorii profesionale este favorizata, prin specificul meseriilor, toxicomania (muzicieni, corp medical si paramedical, ziaristi, studenti, soferi de curse lungi etc.).
La unii subiecti cu tulburari de personalitate, cu sociopatii, consumul de amfitamine devine cronic, dozele crescand pana la depasirea a 100 mg. zilnic. Psihoza amfetaminica ia alura unui bufeu delirant schizoiform cu excitatie psihomotorie, experiente halucinatorii polisen¬zoriale, idei de influenta si de persecutie, mai rar teme megalomanice. Trairea intr-o atmosfera angoasanta de suspiciune si de ostilitate, psihoza amfetaminica este adesea o ocazie de descarcari agresive sau de raptus secundar. Halucinatiile pot persista mult timp dupa oprirea drogarii. La oprirea injectarilor, urmeaza o perioada de intensa oboseala, uneori o stare apropiata de coma.
In unele tari, toxicomania amfetaminica a devenit cea mai grava dependenta de droguri, fiind raspandita si la adolescenti. In prezent, aceasta toxicomanie se considera ca fiind mai periculoasa decat heroino¬mania. Ea conduce mai rapid la degradare fizica si la dezinsertie sociala, fiind adesea responsabila si de acte criminale.
Utilizata in doze masive, pe cale intravenoasa, amfetamina provoaca subiectului o experienta cvasi-orgasmica, cu sentimentul de atot¬puternicie, de libertate, trebuinta de exteriorizare. Atunci cand injectiile sunt repetate de mai multe ori pe zi si timp de mai multe zile, subiectul devine nelinistit, banuitor, agresiv. In mediile toxicomane, se utilizeaza ter¬menul de "parano" pentru a desemna experienta deliranta a persoanelor intoxicate, ale caror reactii destructive pot fi extrem de violente.