2.1. CONSIDERATII GENERALE
Prevenirea si combaterea fenomenului infractional a preocupat si preocupa omenirea.
Aceasta preocupare este pe deplin justificata daca se are in vedere faptul
ca prin fenomenul infractional se aduce o atingere grava intereselor umane de
maxima generalitate si importanta, se pun in pericol valorile fundamentale
afectandu-i astfel buna sa functionalitate. u9o7od
Orice societate apreciaza comportamentul membrilor sai din punctul de vedere
al conformarii acestora la normele morale si la cele juridice. Nerespectarea
acestor norme atrage dupa sine masuri coercitive sau punitive. Datorita acestui
fapt, fenomenul infractional capata caracteristicele unei probleme sociale de
importanta majora pentru intreaga societate, ale carui consecinte si moduri
de solutionare se resimt la toate nivelurile ei.
Cei implicati in studierea fenomenului infractional sunt interesati in
primul rand de explicarea cauzala a acestuia, de evidentierea factorilor
determinanti, deoarece conceptiile si teoriile elaborate au un puternic rol
reglator asupra diferitelor componente ale sistemului legal si asupra tipurilor
de activitati corectionale si profilactice.
In incercarile de conturare a unor teorii, tipologii se lovesc de
marea variabilitate a manifestarilor comportamentale implicate in conturarea
unor infractiuni. Ca urmare a unor asemenea demersuri, au aparut de-a lungul
timpului o serie de teorii care trateaza in maniere particulare comportamentul
infractional.
Problemele pe care incearca sa le solutioneze aceste teorii sunt cat
se poate de firesti, astfel: - “De ce unele persoane comit acte infractionale,
iar altele nu? Exista anumite cauze ori anumiti factori care determina un comportament
infractional? Unde trebuie cautati acei factori?
Pentru a raspunde la aceste intrebari, comportamentul a fost in
general privit ca un raspuns al personalitatii fata de o situatie determinata.
In aceste conditii, etiologia comportamentului infractional se poate situa
in personalitatea infractorului, in situatia preinfractionala sau
in imbinarea celor doua (Gassin, 1990).
O alta categorie de intrebari ar fi: -“De ce nu toti infractorii
comit aceleasi infractiuni? Exista factori care favorizeaza un anumit gen de
infractiuni? Exista diferentieri intre infractori? Pentru a raspunde la
aceste intrebari au fost elaborate diferite clasificari ale factorilor
si au fost realizate diverse tipologii ale infractorului.
In contextul unei amplificari a cercetarii stiintifice in toate
domeniile, caracterul uman si social al infractiunii nu mai putea fi ignorat,
cercetarea fenomenului si a comportamentului infractional devenind inevitabila.
In functie de factorii considerati a fi determinanti in explicarea
fenomenului si a comportamentului infractional, am selectat acele teorii care
sunt reprezentative pentru domeniul psihologiei judiciare.
In aceasta selectie am plecat de la premisa ca fenomenul si comportamentul
infractional au un element comun, acesta fiind factorul psihologic. De acest
factor nu se poate face abstractie atata vreme cat orice act infractional
este rezultatul actiunii umane rasfrante prin prisma propriei personalitati.
Avand in vedere numarul mare de teorii din acest domeniu, precizam
ca orice incercare de sistematizare va fi inevitabil incompleta.
Aceste teorii pot fi grupate in trei categorii: psiho-biologice, psiho-sociale
si psiho-morale (Cioclei, 1996).
2.2. TEORIILE PSIHO-BIOLOGICE
Teoriile psiho-biologice sustin, in esenta, ca anumite anomalii sau disfunctii
psihofiziologice constituie factorii determinanti ai comportamentului infractional.
Acestea considera ca infractiunea ca fenomen individual are o baza psiho-biologica
organica sau functionala.
2.2.1. TEORIA ANORMALITATILOR BIOLOGICE
Reprezentantul acestei teorii este medicul militar italian Cesare Lombroso (1835-1909)
care a intreprins studii de antropologie criminala bazate pe tehnica masurarii
diferitelor parti ale corpului omenesc, avand ca subiecti personal militar
si detinuti ai inchisorilor din Sicilia, elaborand in acest
sens lucrarea sa fundamentala “Omul criminal” (1876), care in
scurt timp il face celebru. Studiind 383 cranii de criminali decedati
si 5.907 cranii ale unor delincventi in viata, autorul a concluzionat
existenta unui tip criminal individualizat prin anumite stigmate sau semne particulare,
degenerative, care poate fi intalnit la anumite categorii de infractori
(Lombroso, 1895).
Pentru Lombroso (1891), comportamentul criminal constituie un “fenomen
natural” care este determinat ereditar. Criminalii innascuti sunt
caracterizati printr-o serie de stigmate fizice, precum: sinusurile frontale
foarte pronuntate, pometii si maxilarele voluminoase, orbitele mari si departate,
asimetria fetei si a deschiderilor nazale, urechi foarte mari sau foarte mici,
frunte retrasa si ingusta, barbie lunga sau ingusta etc.
Astfel, el a ajuns la aprecierea ca omul cu inclinatii spre viol se caracterizeaza
prin lungimea urechilor, craniul turtit, ochii oblici si foarte apropiati, nasul
turtit, lungimea excesiva a barbiei; hotul se distinge printr-o remarcabila
mobilitate a fetei si a mainilor, prin ochii sai mici, ingrijorati
si in permanenta miscare, prin sprancenele sale dese si lasate pe
ochi, prin nasul turtit, barba rara, fruntea tesita si miscatoare; ucigasul
se evidentiaza prin volumul mai mic al craniului, lungimea maxilarelor, pometii
obrazului proeminenti.
La originea cercetarilor lombrosiene a stat descoperirea la craniul unui criminal,
in zona occipitala medie, a unei adancituri (foseta) accentuate,
trasatura ce se regasea la unele cranii primitive. Aceasta descoperire i-a sugerat
lui Lombroso ipoteza atavismului (adica oprirea in dezvoltare pe lantul
filogenetic). Urmarind ideea atavismului, Lombroso a studiat organismele inferioare,
omul salbatic si copilul - in care vedea un “mic primitiv”.
El a cercetat si unele anomalii ale creierului, ale scheletului si ale unor
organe interne (inima, ficat).
Extinzand cercetarile la criminalii in viata, Lombroso ii
studiaza atat din punct de vedere anatomic cat si fiziologic. O
constatare interesanta pe care o face este in legatura cu lipsa durerii
(analgezia) care il apropie pe criminal de omul salbatic. Lombroso a efectuat
nu numai studii anatomo-fiziologice, dar s-a ocupat si de unele aspecte socio-culturale:
tatuaj, argou, alcoolism, credinta si practica religioasa, literatura criminalilor
etc.
A doua faza a studiilor lombrosiene se refera la unele malformatii morfo-functionale
de natura degenerativa, cercetarile axandu-se in special asupra
componentelor psihice.
Bazandu-se pe propriile studii, dar si pe cercetarile unor psihiatri din
epoca, Lombroso (1895) stabileste existenta unor anomalii intre “nebunul
moral“ si “criminalul innascut”, mai cu seama sub aspectul
simtului moral.
Examinarea “criminalului nebun” scoate si ea la iveala existenta
acelorasi stigmate ca in cazul “omului criminal”, stigmate
ce sunt explicate de aceasta data pe baza degenerescentei.
Intr-o ultima etapa, Lombroso (1895) se concentreaza asupra studierii
epilepsiei pe care o considera alaturi de atavism, un factor cheie in
etiologia criminala. Mai mult, el vede in epilepsie o punte de legatura
intre omul criminal, criminalul nebun si nebunul moral considerand
epilepsia atat “una din psihozele cele mai atavistice”, cat
si “nucleul tuturor degenerescentelor”.
In teoria lombrosiana criminalitatea reprezinta o anormalitate biologica
bazata pe atavism organic si psihic si pe o patologie epileptica (Cioclei,1996).
Eroarea centrala a studiilor initiate de Lombroso a constat in faptul
ca cei mai multi dintre subiectii sai erau sicilieni, ce reprezentau un tip
fizic distinct. Acestia au comis mai multe crime decat populatia generala,
nu datorita tipologiei fizice, ci datorita faptului ca ei proveneau dintr-un
mediu cultural orientat mai mult in directia comiterii unor acte criminale.
Teoria lombrosiana cu privire la etiologia crimei nu poate constitui o explicatie
cu caracter general valabil. “Omul criminal”, in sensul de
universal valabil, nu exista. Insusi Lombroso excludea aceasta idee.
Cercetarile lombrosiene au constituit punctul de plecare al unor numeroase investigatii
cu caracter stiintific legate de fenomenul criminal. Analiza minutioasa a trasaturilor
criminalului face din Lombroso un precursor al biotipologiei. Opera sa contine
constatari deosebit de utile si actuale inca, cum ar fi cele referitoare
la infractorii bolnavi mintal.
Precizam ca, opera lui Lombroso fiind deosebit de vasta si complexa, o analiza
si o interpretare exhaustiva a acesteia este foarte dificila.
2.2.2. TEORIA BIO-TIPOLOGICA
Aceasta teorie cuprinde mai multe variante ce au ca element comun sustinerea
ideii potirivit careia exista o corelatie intre activitatea criminala
si biotip.
Psihiatrul german Ernest Kretschmer (1888-1964), mergand in cercetare
pe linia corelarii elementelor de ordin biologic cu cele psihice, a creat un
sistem caracterologic complet. Principala lucrare a lui Kretschmer in
acest domeniu a fost “Structura corpului si caracterul”. Acesta
considera ca, in functie de constitutia corporala, se pot distinge patru
tipuri fizice, fiecare tip avand o predispozitie spre comiterea unor infractiuni
specifice:
TIPUL PICNIC - constitutie orizontala; scund, cu extremitati scurte; sistem
osteo-muscular plapand; fata rotunda, craniul rotund, putin ridicat, voluminos;
calvitie; cavitatea toracica si abdominala dezvoltata; strat de grasime la suprafata
trunchiului; adeseori inteligent si expansiv, ce poate deveni autor de escrocherii
si fraude.
TIPUL ASTENIC - constitutie verticala; sistem osteo-muscular firav; slab, craniul
mic, chipul prelung, fruntea inclinata inapoi, nasul alungit, maxilarul
inferior scurt; forta fizica scazuta; dotat divers din punct de vedere intelectual;
interiorizat; de regula adaptarea sociala este precara, criminalitate precoce
si o tendinta spre recidiva; ar comite mai ales falsuri, furturi si abuzuri
de incredere.
TIPUL ATLETIC - sistem osteo-muscular puternic, trunchi piramidal cu baza mare
in sus, aspect fizic placut, oscileaza intre sentimentalism si brutalitate,
ar avea o raspandire relativ ridicata in randul infractorilor
de aproape toate varstele, ar comite preponderent asasinate, talharii
cu folosirea armelor, incendii si ar fi predispusi la recidiva indiferent de
varsta.
TIPUL DISPLASTIC - diferite malformatii corporale, deficiente ale caracterelor
sexuale, slab dezvoltat psihic si morfologic; din punct de vedere psiho-medical,
regasim in aceasta categorie debili mintal si schizofreni; displasticii
comit de regula delicte sexuale, dar nu numai, opereaza intr-un mod neasteptat,
isi incep cariera infractionala dupa varsta de 18 ani si sunt
expusi recidivei.
Pe baza experientei clinice, Kretschmer a asociat anumite portrete psihologice
tipurilor somatice (Ceausu, 1978). Astfel, persoanele cu o constitutie picnica
prezinta un grupaj de trasaturi psihice cum ar fi: vioiciune, mobilitate, optimism,
uneori spontaneitate in gesturi si vorbire, sociabilitate, dar si o anumita
superficialitate in relatiile sociale, inclinatie catre concesii
si compromisuri, spirit practic etc. Acest grupaj de trasaturi formeaza un profil
temperamental denumit de Kretschmer ciclotimic.
La persoanele cu constitutie fizica de tip astenic intalnim: inclinatie
spre abstractizare, interiorizare, sensibilitate pentru forma exterioara a relatiilor
dintre oameni, meticulozitate dusa uneori pana la pedanterie, un simt
acut al onoarei, manifestari de ambitie ascunzand adesea un complex de
inferioritate etc. Acest profil temperamental a fost denumit schizotimic.
TIPUL ATLETIC - intermediar intre tipurile extreme mentionate, prezinta
ca trasaturi psihice: inclinatie spre activitati care presupun un volum
mare de miscari si un mare consum de energie (ramuri sportive, activitati desfasurate
pe spatii mari cu schimbari rapide de situatie etc.), incredere in
sine, autoapreciere realista.
Wiliam H. Sheldon stabileste o corelatie intre anumite caracteristici
fizice si caracteristicile temperamentale, intre tipul fizic si comportament.
Dupa gradul de dezvoltare al celor trei foite embrionare, distinge trei tipuri
fizice:
TIPUL ENDOMORF (viscerotonic) - dezvoltare corporala predominant interna: rotund,
gras; reactii incete, uniformitate in activitatea emotionala; fire
extravertita; comunicare usoara si rapida; sociofilie; iubire de ceremonii;
placere de confort fizic; placerea relaxarii in repaus si miscare.
TIPUL MEZOMORF (somatotonic) - dezvoltare corporala echilibrata, atletic, puternic,
musculos, viguros; placere pentru miscare, interes pentru sport; trasaturi pline
de energie, cautarea riscului; maniera directa, deschisa, chiar putin dura,
curaj si combativitate; agresivitate competitiva; voce neretinuta, fara intonatii;
maturitate in prezentare.
TIPUL ECTOMORF (cerebrotonic) - dezvoltare corporala predominant externa; corp
lung, slab; muschi slab dezvoltati; pozitie si miscare retinute; ermetism, inhibitie,insingurare;
activism mintal; sociofobie; evitarea zgomotului; prezentare infantila.
Dupa raportul torace-membre si functionalitate endocrina, N.Pende distinge tipul
brevilin (scund ), tipul mediu (normal) si tipul longilin (inalt).
Dupa raportul torace-membre, G.Viola distinge tot trei tipuri fizice: brachitip
(macrosplanchnic), torace mai dezvoltat decat membrele, scund; mediotip
(normosplanchnic) si longitip (microsplanchnic), membre mai dezvoltate decat
toracele, inalt.
Fizicul singur nu poate explica in mod adecvat comportamentul infractional,
insa poate favoriza anumite tipuri de infractiuni.
2.2.3. TEORIA GENETICA
Dezvoltarea tehnicilor moderne de cercetare in domeniul genetic a permis
investigarea unor zone noi in domeniul biologiei.
Studiul microscopic al cromozomilor a permis relevarea cariotipului, respectiv
formula cromozomilor in cadrul celulei. Cercetarile in acest domeniu
consemneaza existenta unor aberatii cromozomiale la subiectii care au mai mult
de un cromozom X sau Y in cariotipul lor. Pornind de la aceste realitati
unii autori (Brodski, 1973 & Sheley, 1985) sustin ca anomalia genetica,
cum ar fi un extracromozom, poate conduce la retardare mintala si la un comportament
antisocial si criminal.
La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX se desfasoara
ample studii in inchisori din Anglia, S.U.A. si Australia, pe barbati
detinuti in vederea evidentierii unei anomalii cromozomiale, considerata
drept posibila cauza a comportamentului criminal.
Cariotipul uman are 46 de cromozomi dispusi in 23 de perechi, din care
22 de perechi sunt obisnuiti sau autozomi, iar o pereche este alcatuita din
cromozomi sexuali; pentru femeie ambii sunt cromozomi X, iar pentru barbat unul
este X si celalalt Y.
Sexul genetic este conditionat de prezenta sau absenta unui cromozom particular
notat cu litera Y: astfel formula feminina normala este 46 X.X., iar formula
masculina este 46 X.Y. In urma fertilizarii ovulului, zigotul primeste
un cromozom X de la mama, iar de la tata, fie un cromozom X, fie unul de tip
Y. Uneori in timpul diviziunii pot apare unele anomalii cantitative sau
calitative, unele abateri de la cariotipul normal.
Prima anomalie o reprezinta existenta suplimentara a unui cromozom de tipul
X, avand formula XXY, anomalie denumita sindromul Klinefelter. Persoanele
ce prezinta aceasta anomalie au o aparenta masculina, sunt inalti si slabi,
au o pilozitate pubiana de tip feminin, barba rara sau absenta. S-a stabilit
ca frecventa acestei anomalii printre criminali este de 5 pana la 10 ori
mai mare decat in randul populatiei generale.
Infractiunile comise de aceste persoane sunt diverse: furt, agresiune, tentativa
de omor etc., dar se poate observa o tendinta spre “tematica” sexuala:
homosexualitate, pedofilie, exhibitionism etc.
Din punct de vedere psihologic, aceste persoane se evidentiaza prin: pasivitate,
timiditate, tendinte spre ipohondrie si depresie; deseori prezinta tulburari
mintale.
A doua anomalie este reprezentata de sindromul XYY, unde apare un cromozom Y
in exces. Persoanele din aceasta categorie prezinta, in plan morfologic,
putine particularitati: aparenta masculina, inaltime peste medie, Q.I.
sub medie, anomalii in configuratia urechilor, calvitie, miopie, dar aceste
trasaturi nu sunt constante.
Frecventa acestui cariotip printre criminali este, dupa unele estimari, de circa
10 ori mai mare decat in randul populatiei generale.
Unii autori (Court Brown, Lise Moor, W.H.Price, P.B.Whatmore etc.) tind sa considere
cauza a comportamentului criminal valoarea scazuta a Q.I. ce caracterizeaza
pe cei cu anomalii cromozomice.
Aceste anomalii cromozomice constituie o predispozitie, dar nu o conditie obligatorie
la comiterea unei infractiuni. Explicatiile bazate pe formula cromozomiala nu
pot fi generalizate.
2.2.4. TEORIA INADAPTARII BIO-PSIHICE
Aceasta teorie a fost formulata de criminlogul suedez Olof Kinberg (1959) in
lucrarea sa “Problemele fundamentale ale criminologiei”. Olof Kinberg
a fost unul dintre continuatorii scolii lombrosiene. El reia ideea unei antropologii
criminale, ce cauta sa deceleze caracterele fundamentale ale delincventului
intr-un complex bio-psihic.
Pentru Kinberg, omul este o fiinta nu doar biologica, ci una psihologica si
sociala, caracterizata prin “plasticitate”, adica prin facultatea
de a-si modifica reactia nu numai in functie de influentele fizice si
chimice, dar si in functie de factorii psihologici si sociali. Daca “plasticitatea”
nu se coreleaza cu influentele mediului se creeaza o stare de inadaptare intre
organism si mediu. Inadaptarea poate avea surse si forme diverse.
Aceste forme diverse de inadaptare conduc la o inadaptare sociala si implicit
la infractiune. In opinia lui Kinberg persoana reactioneaza in general
in functie de propria structura bio-psihica. Astfel, pentru a stabili
cauzele crimei, este necesara analiza structurii bio-psihice a persoanei implicate
in cauza.
Exista doua elemente ce trebuie avute in vedere la analiza structurii
bio-psihice: nucleul constitutional si functia morala.
Nucleul constitutional reprezinta suma tendintelor reactionale ale persoanei,
cuprinzand patru trasaturi psihologice fundamentale: a).capacitatea - respectiv nivelul maxim pe care poate sa-l atinga inteligenta
unei persoane sub influenta unor conditii optime de mediu; b).validitatea - respectiv cantitatea de energie de care dispune persoana; c).stabilitatea - respectiv facultatea subiectului de a dobandi comportamente
ferme, fixata prin obiceiuri durabile, in asa fel incat sa
poata face aceleasi lucruri in acelasi fel, economisind forta; d).soliditatea - trasatura ce se refera la coeziunea interna a personalitatii,
in opozitie cu disociabilitatea.
La nivelul personalitatii, aceste trasaturi se regasesc in cantitate variabila:
fie excedentara, fie medie, fie deficitara. In cazurile extreme, vom avea
urmatoarele perechi diametral opuse:
• supercapabil - inteligent, spiritual, adaptabil;
• subcapabil - stupid, marginit, inert;
• supervalid - atent, expansiv, intreprinzator, calm, sigur, tenace,
responsabil;
• subvalid - precaut, anxios, teama de actiune si de raspundere;
• superstabil - rece afectiv, abil, abstract, elegant, asiduitate ideatica;
• substabil - afectiv, interesat de lucruri concrete, asiduitate practica;
• supersolid - lent, ferm, obiectiv circumspect;
• subsolid - schimbator, subiectiv, neserios, uneori mincinos.
Functia morala reprezinta, in opinia lui Kinberg, modalitatea si profunzimea
asimilarii valorilor morale ce compun atmosfera morala unde subiectul a trait
ori traieste.
Ca fenomen psihologic, functia morala este compusa din elemente emotionale si
cognitive. Daca se ia in considerare calitatea acestor elemente se pot
distinge patru categorii de subiecti:
• subiecti a caror functie morala se reduce la unele cunostinte ale evaluarilor
morale general acceptate, dar carora le lipseste elementul emotional aproape
complet (imbecilii, debilii mintal etc.);
• subiecti care nu numai ca poseda cunostinte despre regulile morale dar
sunt capabili sa reactioneze emotional la stimuli adecvati (oameni asa-zis normali
);
• subiecti ale caror functii morale au suferit modificari in urma
unor leziuni patologice ale tesuturilor cerebrale (traumatisme, encefalite etc.);
fiind afectate elementele emotionale, la aceasta categorie, se intalnesc
frecvent fapte antisociale;
• subiecti care cunosc regulile morale, raspund emotional la stimuli,
insa, au o perceptie deformata a sensului real al actului; sunt in
eroare cu privire la semnificatia morala a acestuia.
Din combinatia ce rezulta intre un anumit tip de nucleu constitutional
si o anumita configuratie a functiei morale, rezulta persoane inadaptate care,
la anumiti stimuli, vor reactiona in contradictie cu legea penala.
2.2.5. TEORIA CONSTITUTIEI CRIMINALE
Reprezentantul acestei teorii este criminologul italian Benigno di Tullio (1951)
profesor la Universitatea din Roma, a carui lucrare “Tratat de antropologie
criminala” a fost publicata prima oara in anul 1945.
Prin constitutie criminala autorul intelege o stare de predispozitie specifica
spre crima, altfel spus capacitatea care exista in anumiti indivizi de
a comite acte criminale, in general grave, in urma unor instigari
exterioare ce raman sub pragul ce opereaza asupra generalitatii oamenilor.
Pentru di Tullio, studiul crimei nu poate fi exclusiv biologic ori exclusiv
sociologic, ci intotdeauna biosociologic. Rezulta ca personalitatea nu
poate fi corect apreciata decat dupa criterii biopsihosociologice.
Pornind de la aceste premise, autorul incearca sa determine factorii ce
conduc la formarea unei personalitati criminale.
Un prim factor important este ereditatea; cu toata influenta sa puternica, aceasta
nu trebuie considerata ca o determinare absoluta.
Predispozitia spre crima poate avea ca sursa si unele disfunctionalitati cerebrale,
hormonale etc.
Varsta si crizele biologice pe care le antreneaza sunt de asemenea importante:
pubertatea, cu modificarile ei specifice de ordin psihofiziologic, precum si
procesele involutive ale imbatranirii pot conduce la tulburari de
comportament si chiar la crima.
Se poate afirma, spune autorul, ca predispozitiile spre crima sunt expresia
unui ansamblu de conditii organice si psihice ereditare, congenitale sau dobandite
care, diminuand rezistenta individuala la instigari criminogene, permite
individului, cu mai multa probabilitate, sa devina un criminal.
Di Tullio nu ignora factorii sociali sau fizici, exteriori individului, care
nu pot avea o influenta reala decat in masura in care intalnesc
o constitutie criminala preexistenta ori contribuie la formarea unei astfel
de personalitati.
