In problema modului de realizare si de manifestare a senzatiilor la deficientii mintali, exista multe date contradictorii. Cert este insa faptul ca, cu cat deficienta mintala este mai pronuntata, cu atat frecventa si gravitatea tulburarilor senzoriale este mai mare. Astfel, la deficientii mintali profunzi, se ajunge pana la profunda incapacitate de reflectare a unor insusiri elementare, cum ar fi cele de miros, de gust. Contradictorii sunt, insa, datele cu privire la deficientii mintali usori. Astfel, unii autori ajung la concluzia ca functia analizatorilor la deficientii mintali usori este mult mai scazuta si in aceasta privinta se aduc date cu privire la frecventa mai mare a hipoacuziei, a astigmatismului si a caracterului insuficient de dezvoltat al analizei verbo-kinestezice. m8h15hk
Alti autori arata ca deficientele observate sub aspectul analizei senzoriale nu au o cauza anatomica, ci pur functionala. Datorita acestui fapt, datele obtinute in conditii diferite pot varia, intrucat ele se pot modifica in functie de anumiti factori si ca prin exercitii sistematice pot sa fie imbunatatite. De aceea, in scoala ajutatoare, invatamantul are si sarcina dezvoltarii functiei de analiza senzoriala, prin asa numita cultura senzoriala.
O alta sarcina pentru scolile ajutatoare o constituie faptul ca atunci cand copilul intampina greutati in analiza unei insusiri trebuie sa se faca apel la mai multi analizatori, fapt care cere maiestrie din partea profesorului, pentru a sti sa observe natura dificultatii si sa ia masuri in consecinta.
Cercetarile au aratat ca problema stabilirii particularitatilor senzoriale la deficientii mintali nu este asa de simpla intrucat, o serie de factori pot influenta calitatea analizei senzoriale. In aceasta privinta, exista cercetari care evidentiaza faptul ca atunci cand se urmareste capacitatea de analiza senzoriala se pot obtine date care sa nu reflecte posibilitatile reale ale copiilor, posibilitati care pot fi influentate si de alti factori. De exemplu, este suficient sa nu inteleaga instructia si sa realizeze o cu totul alta sarcina in raport cu ceea ce a inteles.
O alta particularitate ar constitui-o randamentul foarte diferit al acestor copii de la un moment la altul, in functie de starea lor generala. Astfel, este suficient ca stimulii sa fie prezentati la intervale prea rapide sau prea mari pentru ca rezultatele sa fie influentate si, in acest caz, se evidentiaza faptul ca inainte de a cerceta capacitatea senzoriala trebuie sa stabilim ritmul optim de prezentare a stimulilor.
O alta particularitate ar constitui-o prezenta reactiilor stereotipe. Astfel, atunci cand se prezinta anumiti stimuli, se poate creea adeseori impresia gresita ca subiectii nu reflecta in mod adecvat stimulii. In realitate insa, reactiile lor gresite sunt determinate de faptul ca monotonia cu care au fost prezentati stimulii determina raspunsuri stereotipe inadecvate. De exemplu, examinand sensibilitatea tactila cu compasul lui Weber, daca stimularile se vor face monoton, adica una, doua intepaturi, ulterior indiferent de modul de prezentare se poate ca copilul sa raspunda una doua fapt ce poate sa ne conduca la impresia gresita asupra sensibilitatii (in realitate imprecizia se datoreaza reactiei stereotipe).
Aceasi marcare a capacitatilor reale deficitare senzoriale reiese si dintr-un alt experiment in care s-a urmarit sensibilitatea kinestezica la copiii deficienti mintali. In acest experiment, subiectilor legati la ochi li se imprima de catre experimentator o anumita miscare a degetului (degetul mare) pe care in mod activ trebuie sa o reproduca. In cazul in care miscarilor li s-a dat un caracter stereotip, in sensul ca se produceau de catre experimentator in aceeasi ordine (sus, jos, stanga, dreapta), dupa mai multe reprezentari, indiferent de pozitia mainii, copiii deficienti mintali aveau tendinta de a reproduce vechiul stereotip. In acelasi timp, s-a efectuat si o alta varianta a experimentului, in care copiii nu mai reproduceau miscarea in mod activ ci o relatau pe plan verbal si, in acest caz, s-a remarcat un fenomen interesant si anume disociatia dintre reactiile directe si reactiile verbale.