in recuperarea deficientilor mintali, in general, trebuie sa se tina seama de aspectul medical, psihologic, pedagogic si social. i3p11pc
Depistarea precoce si precis conturata a prezentei deficientei mintale de orice grad, reprezinta o conditie de baza in vederea realizarii unei recuperari adecvate. Aceasta depistare nu se poate realiza decat in cadrul unei echipe multidisciplinare formata din medic, psiholog, psihopedagog special si asistent social.
Activitatea acestei echipe se refera la investigarea clinica si elaborarea diagnosticului, la recomandarea si urmarirea aplicarii tratamentului etiopatogenetic si la alegerea activitatii educativ-recuperatorie optima in raport de cazurile individuale.
Investigatia clinica trebuie sa inceapa cu anamneza cazului, care are un rol deosebit in stabilirea cauzei deficientei mintale, apoi se continua cu efectuarea unui examen clinic somatic, endocrin si neurologic. Aceste examinari clinice trebuie sa fie completate cu unele examinari medicale suplimentare cum ar fi: examenul oftalmologic, O.R.L., E.E.G. si examene paraclinice (citogenetic, dermatoglific, biochimic, imunologic).
Analiza datelor obtinute prin aceste examinari vor permite stabilirea unui diagnostic medical complet, din care sa rezulte caracteristicile si delimitarile precise ale cazului examinat.
Examenul psihologic si pedagogic urmareste diagnosticarea deficientei mintale si se bazeaza pe un evantai foarte larg si variat de metode cum ar fi: observatia, convorbirea, experimentul, experimentul standardizat (teste), probe psihogenetice, probe de diagnostic dinamic-formativ, etc.
Examenul psihologic trebuie sa permita formularea unor concluzii diagnostice si evaluarea posibilitatilor educationale.
Pentru realizarea acestor obiective examenul psihologic trebuie sa vizeze: dezvoltarea psiho-motorie; nivelul mintal; motricitatea; functiile senzoriale si perceptiv-motrice; atentia; memoria; limbajul; personalitatea; maturarea psihosociala si posibilitatile de invatare.
Examinarea dezvoltarii psiho-motorie urmareste stabilirea nivelului de dezvoltare psiho-motorie sintetizat in coeficientul de dezvoltare, precum si evidentierea compartimentelor in care dezvoltarea este deficitara si a celor in care aceasta este relativ mai buna. De regula examenul psihomotric se realizeaza la copiii mici (0-5 ani). Pentru examinarea psiho-motricitatii se poate utiliza Scara de dezvoltare psihomotrica Brunet-Lézine; Denver Development Screening Test; fisele de devoltare psihomotrica, testul Seholl, scara Gessel; testul Bühler si Hetzer.
Examinarea nivelului mintal urmareste stabilirea etatii mintale (E.M.), a coeficientului de inteligenta (Q.I.), a structurii mintale, a indicilor de deteriorare mintala si a indicilor semnificativi pentru dizarmoniile cognitive.
Pentru examinarea nivelului mintal (al inteligentei) se pot utiliza: Testul Binet-Simon, W.I.S.C., Matricile Progresive Raven, Testul Colectiv Dearborne etc.
Examinarea motricitatii prezinta importanta deosebita pentru diagnosticarea si conturarea tabloului deficientei mintale, intrucat aduce unele informatii privind motricitatea generala, dinamica si statica; echilibrul; praxiile; dexteritatea manuala; lateralitatea; sinchineziile si coordonarea.
Exista cateva aspecte generale de care trebuie sa se tina seama in examinarea motricitatii copilului deficient mintal, atat in stabilirea domeniilor de investigat, cat si in alegerea instrumentului prin care se realizeaza examinarea.
in examinarea motricitatii trebuie avut in vedere ca tulburarile motrice se regasesc intotdeauna ca elemente importante in structura tabloului psihopatologic al copilului deficient mintal. Exista chiar o legatura logica intre gradul deficientei mintale si nivelul tulburarilor de motricitate. Cu cat gradul deficientei mintale este mai pronuntat, cu atat nivelul dezvoltarii motricitatii este mai scazut, si tulburarile motrice sunt mai frecvente si mai grave. si invers, in cazul deficientei mintale usoare, de regula, nivelul dezvoltarii motricitatii este mai apropiat de cel al normalului, iar tulburarile motrice sunt mai putine si mai usoare. Deci examenul psihologic al copilului deficient mintal, indiferent de scopul pentru care este efectuat, trebuie sa cuprinda si examinarea motricitatii.
De asemenea, in examinarea motricitatii trebuie sa se tina seama ca tulburarile motrice depind si de etiologia deficientei mintale.
Cercetarile comparative (A.A. Strauss, M. Chiva, M.C. Hurtig, H. Santucci) releva faptul ca in timp ce deficientii mintali endogeni (subculturali, familiali) se prezinta aproape normali pe plan motor si psihomotor, cei exogeni ("patologici", cu leziuni cerebrale) datorita unor leziuni ale S.N.C., prezinta accentuate insuficiente motorii si psihomotorii, precum si de structurare spatio-temporala si de ritm (R. Zazzo, 1973). Deci prin investigarea motricitatii se pot oferi informatii pentru stabilirea aspectelor etiologice ale diagnosticului deficientei mintale.
Investigatia motricitatii, mai ales sub aspectul eficientei, prezinta importanta pentru ca rezultatele acestei examinari stau in buna parte la stabilirea prognosticului, intrucat eficienta motrica constituie unul din parametri principali care sta la baza formarii deprinderilor practice care sa asigure integrarea profesionala si sociala a deficientilor mintali.
Caracterul instrumental al motricitatii, impune examinarea in detaliu a functiei motrice inainte de preconizarea unor masuri de pedagogie terapeutica, deoarece metodele utilizate trebuie sa tina seama nu numai de nivelul conceptual global, ci si de particularitatile motricitatii fine. Aceasta intrucat pe linga deficientele motorii grave care asociate deficientei mintale fac din copil un deficient complex, exista o serie de tulburari motrice de tip instrumental, care se gasesc in tabloul psihopatologic al deficientelor mintale usoare, cum ar fi: retardul motor simplu; tulburari motrice care afecteaza calitatea si stilul gestului; dificultati de stabilitate a dominantei laterale; tulburari praxice referitoare la executia actelor intentionale complexe.
Prin examinarea motricitatii se stabileste si unele puncte de plecare ale planului de recuperare a deficientului mintal intrucat prin ameliorarea motricitatii se opereaza si o serie de schimbari in plan psihologic, creste potentialul adaptativ si se imbunatatesc performantele atat in plan scolar cat si social.
Examinarea motricitatii copilului deficient mintal se poate efectua cu ajutorul unor tehnici neuropsihologice, psihologice si de studiu a elementelor motorii ale scrisului, dintre care amintim: Testul de motricitate Ozerestzki; probe de investigare a sinchineziilor periferice si axiale; probe de dominanta laterala Piaget-Head-Ajuriaguerra; probe de ritm Stambak; proba Ricosay; proba Tapping; probe de punctare; probe de decupaj; proba de trasaj (Mac Quarrie).
Interpretarea rezultatelor obtinute prin aplicarea tehnicilor neuropsihologice ne permit sa stabilim daca cazurile examinate prezinta tulburari motrice dependente de atingeri sau modificari functionale ale sistemului nervos. Deci investigatia efectuata cu ajutorul acestor tehnici permit sa implicam in interpretare starea morfo-functionala a sistemului nervos.
Tehnicile psihologice, prin coeficientul de motricitate global, ofera posibilitatea aprecierii dezvoltarii motrice si a stabilirii gradului de intarziere in dezvoltare.
Tehnicile de studierea elementelor motrice ale scrierii ofera date care permit aprecierea posibilitatilor grafomotricitatii deficientilor mintali.
in interpretarea rezultatelor obtinute prin examinarea motricitatii trebuie sa efectuam si confruntarea aspectelor relevate prin utilizarea diferitelor tehnici urmarind legatura dintre indemanarea normala si aspectele motrice ale scrierii si corelarea dintre rezultatele la probele neuropsihologice, care vizeaza echipamentul neuromotor si cele obtinute la probele psihologice care reflecta mai ales eficienta motricitatii.
De asemenea, examinarea motricitatii trebuie sa permita decelarea deficientilor mintali cu leziuni organice de cei la care tulburarile motrice apar in cadrul unui tablou de dezvoltare dizarmonica.
Examinarea functiilor senzoriale si perceptiv-motrice vizeaza investigarea functiilor auditive si vizuale, a gnoziilor, somatognoziilor, perceptiilor de marime, forma, greutate si a ritmului si maturitatii functiei vizual-motrice. in examinare se pot utiliza probele de acuitate senzoriala (auditiva si vizuala); probele de examinare a auzului fonematic; probele de perceptia culorilor (Plansele Ishihara; probe de perceptia formei (Bender, Bender-Santucci, Benton), probe de perceptie spatiala (Proba Meuris).
Examinarea atentiei vizeaza stabilirea volumului atentiei, a calitatilor atentiei, a posibilitatilor de concentrare, a spiritului de observatie si evidentierea tulburarilor de atentie. Pentru examinarea atentiei se pot utiliza: testele de atentie (Bourdon, Kraepelin, Praga, Toulouse-Piéron sau proba labirintelor).
Examinarea memoriei urmareste evidentierea unor aspecte privind memoria vizuala, memoria auditiva, memoria verbala, memoria numerelor, memoria de scurta si lunga durata si raportul dintre ele, fidelitatea memoriei si evidentierea tulburarilor de memorie. Pentru examinarea functiei mnezice se pot folosi: probele de memorie Rey (verbala si neverbala); testele de memorie vizuala; probele de memoria cifrelor.
Examinarea personalitatii vizeaza stabilitatea emotiva, afectivitatea, trasaturile de personalitate, impulsivitatea, agresivitatea, toleranta la frustrare si tulburarile de personalitate. Pentru examinarea personalitatii se pot utiliza probele de desen (testul arborelui); testele Lüscher, Rorschach, Holtzman, Szondi, T.A.T.; inventarele de personalitate FPI, EPQ, MMPI, 16PF; inventarele de interese Guilford-Zimmerman.
Examinarea maturarii psihosociale urmareste stabilirea nivelului maturarii psihosociale si a domeniilor in care maturarea este intarziata. Pentru examinarea maturarii psihosociale se pot utiliza Scara de maturitate sociala H. Gunzburg (PPAG; PAC1; PAC2); Scara pentru masurarea dezvoltarii psihosociale Hurtig-Zazzo sau scarile de tip Doll-Vineland.
Examinarea psihologica difera in functie de varsta cazului examinat si de scopul examinarii.
Examinarea psihologica a anteprescolarului difera de cea a prescolarului, a scolarului sau a adolescentului, atat prin modul de desfasurare a examenului cat si prin probele de investigare aplicate.
Sarcinile examenului psihologic difera in functie de scopul examinarii.
in cazul in care examenul se efectueaza pentru realizarea diagnosticului deficientei mintale, a orientarii scolare si a alcatuirii unui program de recuperare speciala, acesta trebuie sa vizeze maturarea psihosociala; relevarea unor simptome specifice in functie de etiologie; precizarea structurii mintale asa cum reiese din examenul inteligentei; stabilirea directiilor de recuperare.
in cazul in care examenul psihologic se efectueaza in vederea scolarizarii adecvate, a obtinerii unui randament optim sau a reorientarii scolare, examenul trebuie sa vizeze stabilirea dinamicii nivelului mintal; relevarea simptomelor cu caracter etiologic; deteriorarea mintala; nivelul si maturizarea functiilor instrumentale; stabilirea potentialitatilor educationale; trasaturile de personalitate; maturarea psihosociala.
in cazul in care examenul psihologic se efectueaza in vederea orientarii profesionale acesta vizeaza stabilirea nivelului mintal si al functionalitatii acestuia; nivelul aptitudinilor; maturarea psihosociala.
Confruntarea diagnosticului medical cu informatiile oferite de examenul psihologic si pedagogic permite stabilirea diagnosticului psihopedagogic special si recomandarea metodelor adecvate de compensare a deficientilor si de terapie a acestora.
Din aceste examinari rezulta ca diagnosticul medical defineste mai mult parametrii defectului primar, iar diagnosticul psihopedagogic special are drept scop determinarea tipului, a formei, a gradului deficientei mintale, urmarind totodata si determinarea potentialului instructiv-educativ si compensatoriu al deficientului mintal.
in vederea completarii informatiilor un rol are si ancheta sociala. Pentru realizarea careia trebuie culese informatii de la parinti, de la persoanele care se ocupa efectiv de ingrijirea copilului.
in realizarea unei imagini adecvate este recomandabil ca datele sa fie completate pe baza relatarii mai multor persoane si a confruntarii acestora.
Ancheta sociala trebuie sa ofere informatii cu privire la membrii familiei (parinti, surori, frati) sub aspectul varstei acestora, a pregatirii scolare si profesionale.
Ancheta sociala trebuie sa ofere informatii cu privire la conditiile de mediu. in acest sens ancheta trebuie sa evidentieze conditiile din timpul sarcinii si a nasterii; daca de la nastere si pana in prezent copilul a fost crescut de parinti sau de alte persoane; daca a fost abandonat sau plasat; care sunt relatiile dintre parinti, dintre parinti si copil si intre copil si fratii acestuia; cine se ocupa de educarea copilului; cat timp se ocupa mama sau tatal zilnic; daca parintii sunt legati afectiv de copil sau nu; care sunt influentele ce pot veni din partea vecinilor, a cercurilor de prieteni.
Ancheta sociala trebuie sa ofere informatii cu privire la relatiile cu comunitatea, consemnand comportarea in gradinita, camin, scoala, acomodarea in mediul prescolar si scolar si relatia parintilor cu scoala.
Ancheta sociala trebuie sa ofere informatii privind conditiile materiale privind bugetul familial, locuinta, echipamentul gospodaresc si vestimentar si conditiile de igiena.
Dupa realizarea diagnosticului si a anchetei sociale o problema importanta este aceea a plasarii deficientilor mintali in institutii adecvate si consacrate instruirii si educarii acestora, intrucat numai astfel pot beneficia de pe urma actiunii procesului instructiv-educativ si corectiv-recuperatoriu in raport de potentialitatile lor.
Aceste institutii pentru deficientii mintali sunt organizate in tara noastra in functie de gradul deficientei mintale.
Pentru copiii cu deficienta mintala usoara exista invatamantul special ajutator, care prezinta urmatoarea structura: gradinita speciala, scoala ajutatoare si scoala profesionala speciala.
Copiii cu deficienta mintala moderata, severa si profunda trebuie inclusi in institutii care asigura educarea minima si asistenta lor. Aceste institutii sunt: caminele scoala, care cuprind copii si adolescenti cu deficienta mintala moderata si severa; caminele atelier, care cuprind tineri si adulti cu deficienta mintala moderata si severa; caminele spital, care cuprind copii, adolescenti si adulti cu deficienta mintala profunda.
in cadrul scolarizarii deficientilor mintali se va urmari adaptarea activitatilor scolare la particularitatile acestora. in acest scop trebuie sa se realizeze in permanenta perfectionarea structurii si continutului invatamantului special, perfectionarea tehnologiei didactice si elaborarea unor metode psihopedagogice speciale de desfasurare a activitatii instructiv-educative cu elevul deficient mintal. Precum este necesar si gasirea unor modalitati mai eficace de directionare compensatorie si recuperatorie a acestui invatamant.
Pentru reusita in instruirea, educarea si incadrarea sociala a deficientilor mintali trebuie aplicate metode si procedee specifice, care sa aiba un pronuntat caracter individualizat. De asemenea, trebuie avut in vedere ca la deficientii mintali alaturi de deficienta intelectuala, care isi pune amprenta asupra tuturor proceselor psihice si inclusiv asupra personalitatii, sunt prezente si o serie de defecte asociate ca: defecte senzoriale (auz, vedere), defecte de vorbire, defecte fizice sau unele stari neuropsihice patologice (hemiplegie, epilepsie, schizofrenie etc.).
Pentru corectarea defectelor asociate, in invatamantul special sunt prevazute activitati sistematice de recuperare somato-psihica si de logopedie care sunt in masura sa asigure o mai buna incadrare in comunitate.
Desigur eficienta institutiilor consacrate educarii si instruirii deficientilor mintali este apreciata prin masura in care acestea reusesc sa-i faca apti pentru asigurarea unei existente totale sau partiale, prin munca pe care o vor desfasura.
in general se admite ideea ca randamentul in munca al deficientului mintal este mai bun decat prognosticul scolar, intrucat motivatia in procesul muncii este mai puternica si mai adecvata, precum si pentru ca reusita profesionala nu implica exact aceiasi factori ca si reusita scolara.
Reusita scolara implica mai ales gandirea verbal-logica, domeniul cel mai deficitar al deficientilor mintali, in timp ce reusita profesionala vizeaza, de regula, diverse aptitudini psihomotorii, senzoriale, fizice, precum si factori nonintelectuali (motivatii, atitudini etc.), care nu sunt asa de deficitare si care pot compensa in parte deficienta intelectuala a individului. Dupa cum arata M. Rosca (1967), "integrarea deficientului mintal intr-un colectiv de munca depinde nu numai de particularitatile sale psihice sau de nivelul de pregatire, ci si de particularitatile colectivului in care intra, de atitudinea de intelegere, ajutor si cooperare pe care o au normalii fata de el".