Termenul de rinolalie deriva din cuvintele “rhia, rhinos”= nas si “lalie”= vorbire, deci rinolalia in sensul larg al cuvantului inseamna “vorbire pe nas”. t2i5il
!!!Prin rinolalie se intelege nazalizarea suplimentara sau insuficienta a vorbirii la persoanele cu deficienta de includere si distributie a rezonantei nazale.
In rinolalie inteligibilitatea vorbirii este mult afectata iar la acestea se adauga si specificul inestetic al fetei, plus influentele negative asupra dezvoltarii personalitatii.
Rinolalia poate fii clasificata dupa cum urmeaza:
• Deschisa (aperta) denumita si hiperinolalie, cand unda respiratorie se scurge pe cale nazala si in pronuntia sunetelor orale;
• Inchisa (clausa) cunoscuta si sub numele de hiporinolalie, cand in pronuntia sunetelor “m” si “n” aerul este obturat total sau partial pe traseul cavitatii nazale datorita vegetatiilor adenoide, polipi, deviatii de sept etc.
• Mixta (mixa) cand in vorbirea aceleiasi persoane persista atat nazalizarea deschisa cat si cea inchisa.
In vederea precizarii disgnosticului diferential trebuie sa se tina seama de starea valului palatin si de unda expiratorie. Astfel, valul palatin este considerat normal, cu o modalitate suficient dezvoltata, atunci cand copilul poate efectua urmatoarele probe:
- sa sufle intr-un fluier, fara sa-si astupe narinile;
- sa inghita o cantitate mare de lichid fara ca acesta sa refuleze pe nas;
- sa pronunte corect siflanta “s”;
Pentru determinarea directiei de scurgere a undei de aer expirator se aplica urmatoarele probe:
- se umfla obrajii cu limba intre dinti, fara ca aerul sa se scurga pe nas (imposibilitatea de a retine aerul in cavitatea bucala este caracteristica persoanelor cu rinolalie deschisa);
- suflarea in diferite instrumente muzicale (fluier, muzicuta etc.);
- stingerea unui chibrit aprins sau a unei lumanari;
- pronuntarea grupului vocalic “ai”;
- stabilirea rezonantei nazale in pronuntarea cuvintelor care contin sunetele “m” si “n”;
- palparea cu degetele a extremitatii osului nazal -; absenta vibratiilor in timpul pronuntiei cuvintelor care contin “m” si “n” indica existenta rinolaliei inchise.
Daca persoana supusa acestor probe nu le poate efectua corect inseamna ca prezinta o anumita forma de rinolalie.
Prognosticul rinolaliei, este in general, favorabil. El depinde de urmatorii factori: de felul rinolaliei, de varsta la care se incepe tratamentul, de medicul familial si de personalitatea rinolalicului.
RINOLALIA DESCHISA
Rinolalia deschisa consta in nazalizarea suplimentara a sunetelor orale. Ea prezinta urmatoarele caracteristici:
- tulburari de ritm si fluenta a vorbirii determinate de scurgerea continua pe nas a unei mari cantitati de aer ceea ce il obliga pe rinolalic la inspiratii mai frecvente decat in situatii normale;
- tuburari de articulatie ca urmarea a debitului expirator necorespunzator, necesar realizarii sunetelor orale;
- tulburari de voce ca urmare a dirijarii insuficiente de catre valul palatin a undei respiratorii ceea ce va duce la deformarea consoanelor si a vocalelor.
Dintre vocale cele mai expuse la nazalizare sunt cele inchise (i, u), iar dintre consoane cele care se realizeaza cu o unda respiratorie mai puternica (s, z, t, s, j), apoi urmeaza (f, b, p, g, c si sonanta r), care de cele mai multe ori se relizeaza uvular.
Rinolalia deschisa poate fi: FUNCTIONALA si ORGANICA.
In RINOLALIA DESCHISA FUNCTIONALA, valul palatin este integru insa nu se poarealiza inchiderea vulvara care separa cavitatea bucala de cea nazala.
Cauzele rinolaliei deschise functionale sunt:
- hipokinezia valului palatin determinata de inervatia insuficienta;
- taraganarea pronuntiei la copiii lenesi si bolnaviciosi;
- imitarea persoanelor cu o astfel de tulburare;
- deficiente de respiratie;
- atrofie neuro-musculara a valului palatin;
RINOLALIA DESCHISA ORGANICA este determinata de paralizia centrala sau peroferica a valului palatin in urma legarii neuronilor superiori sau inferiori, datorita unor tumori, leziuni etc. Copiii cu rinolalie deschisa intampina dificultati nu numai in vorbire si cu in inghitirea lichidelor care refuleaza pe nas.
Cauzele rinolaliei deschise organice sunt:
- malformatiile valului palatin (val prea scurt, lipsa uvulei, uvula lipita);
- comunicari oro-nazale consecutive ca urmare a unor infectii (sifilis, tuberculoza) care pot afecta tesutul valului palatin;
- vegetatii adenoide si polipi in cavitatea faringiana;
Cele mai frecvente cauze ale rinolaliei deschise sunt despicaturile palatine.
Majoritatea autorilor trateaza in mod independent formele rinilaliei provocate de despicaturile palatine sub denumirea de “palatalalie”. Despicaturile dateaza dintr-o faza timpurie a dezvoltarii embrionale. Aproximativ pana la a 30-a zi a evolutiei embrionale, fisurile boltii palatine sunt normale, pentru ca apoi sa se inchida progresiv, proces ce se incheie pana la sfarsitul lunii a 3-a. Dupa dezvlotarea cavitatii bucale si in special a arcului dental, fisurile palatine care nu s-au inchis, sunt ireversibile, ramanand definitiv deschise.
Veau a clasificat aceste despicaturi in 4 grupe:
1. Despicatura valului palatin (20.8%)
2. Despicatura palatului moale si tare spre incisivi fara inversarea arcadei alveolare (30.8%)
3. Despicatura unilaterala totala adica asociata si cui diviziunea arcadei alveolare si a buzei (38.8%)
4. Despicatura bilaterala completa -; intre cele doua arcade exista o formatiune numita tuberculul median (0.6%)
In tara noastra, clasificarea adoptata in chirurgia maxilo-faciala este urmatoarea:
- despicaturi -; partiale -; anterioare (despicaturi ale buzei, premaxilarului si a narinelor) si posterioare (care pot cuprinde palatul dur, moale, valul palatin si uvula).
- totale -; cuprind atat despicaturile anterioare cat si posterioare.
- asociate -; fac parte unele despicaturi anterioare si unele posterioare.
- submucoase -; nu pot fi depistate decat prin palpare deoarece mucoasa este intacta. Semnul prezentei acestei despicaturi este o mica despicatura a varfului apical.
Copiii care se nasc cu astfel de malformatii intampina mari dificultati la supt si deglutitie; nu pot efectua miscarile necesare acestui act de aceea ei trebuie sa fie hraniti cu lingurita. Multi dintre acesti copii sunt subnutriti, prezinta o rezistenta mai mica la boli; fac diferite infectii banale, datorita fixarii hranei in despicaturi sau in trahee. Din lipsa saptului nici musculatura organelor fono-articulatorii nu se poare dezvolta, ceea ce va ingreuna si mai mult vorbirea.
Alte cauze care concura la aparitia acestei tulburari sunt bolile infectioanse (rubeola, gripele virale) aparute in primele stadii ale dezvoltarii embrionului, expunerile la razele Röntgen, factori toxici, diferite substante sau plante in incercarile de avort precum si cosangvinitatea.
CORECTAREA RINOLALIEI DESCHISE
Corectarea rinolaliei cuprinde un complex de masuri:
- chirurgicale;
- logopedice, de corectare si dezvoltarea limbajului;
- psiho-pedagogice, de inlaturare a complexelor si de educare a trasaturilor pozitive.
In ceea ce priveste modul in care trebuie efectuata gimnastica mimico-articulata exista pareri diferite. Ca urmare s-au conturat 2 curente:
1. Gutzman si adeptii lui sustin necesitatea efectuarii de exercitii energice, prin miscari fortate si incordate ale musculaturii gatului si a organelor fonoarticulatorii.
2. Borel, Maissony, West si altii sunt pentru efectuarea de exercitii normale, fara exagerari si incordari. De fapt acesta este curentul care predomina in practica logopedica.
Accent deosebit trebuie sa se puna gimnastica speciala a fiecarui organ in parte, pe exercitii de dirijare a undei respiratorii pe cale orala iar emiterea sunetelor sa se realizeze pe baza de joc.
Si in corectarea rinolaliei deschise tratamentul urmeaza etapele corectarii dislaliei (emitere, consolidare, diferentiere, automatizare) numai ca ordinea introducerii sunetelor este urmatoarea:
- vocalele: a, e, i, u, a, i
- consoanele: p, t, l, b, d, g
- consoanele: f, v, s, s, j, z, t
Ordinea introducerii sunetelor ne arata ca in primul rand se introduc acele sunete care necesita miscari articulatorii simple, pentru ca progresiv sa fie introduse sunetele mai complexe, a caror emitere obliga organele fonoarticulatorii sa execute miscari complexe de mare finete.
RINOLALIA INCHISA
Rinolalia inchisa consta in insuficienta nazalizare in cazul sunetelor “m” si “n” care in limba romana sunt nazale. Rinolalia inchisa seamana foarte mult cu un guturai (in loc de “mama” se aude “baba”; in loc de “nas” se aude “das” etc.).
Dupa cauzele obstructiilor nazale, rinolalia inchisa sa imparte in: FUNCTIONALA si ORGANICA.
RINOLALIA INCHISA FUNCTIONALA: este determinata de o inchidere defectuoasa a valului palatin, care se mentine intr-o pozitie ridicata in timpul emisiei sonore.
Cauzele rinolaliei inchise functionale sunt:
- articulatia neglijenta la debilii mintali;
- articulatia valului palatin cu vegetatiile adenoide;
- starile patologice ale trompei lui Eustachie;
- slaba dezvoltare a auzului fonematic;
RINOLALIA INCHISA ORGANICA: apare ca urmare a anomaliilor cavitatii nazale si faringo-nazale, care impiedica fonatia nazala.
Cauzele rinolaliei inchise organice sunt:
- hipertrofia mucoaselor nazale (polipi, deviatii de sept);
- hipoacuzia (in sensul ca se poate sa fie o consecinta a acesteia);
O alta clasificare se poate face dupa criteriul localizarii blocajului pe traiectul nazal.
Astfel rinolalia poate fi: posterioara si anterioara.
RINOLALIA INCHISA POSTERIOARA: (adenoida) este specifica persoanelor cu hioertrofii amigdaliene. Ea se caracterizeaza prin omiterea sunetelor nazale “m” si “n”.
RINOLALIA INCHISA ANTERIOARA: apare ca urmare a blocarii pasajului de lagatura prin narine, iesirea undei prin fosele nazale fiind impiedicata, aerul se scurge pe cale orala.
CORECTAREA RINOLALIEI INCHISE
Metodele post-operatorii de inlaturare a nazalitatii inchise constau din:
- educarea mobilitatii valului palatin;
- dezvoltarea auzului fonematic;
- exercitii de emitere si pronuntie a sunetelor.
Daca dupa interventia chirurgicala valul palatin ramane ridicat, trebuie desprins, prin exercitii, sa coboare la pronuntia sunetelor nazale.
Se insista in special pe dirijarea undei expiratorii pe cale nazala in pronuntarea sunetelor “m” si “n”. In acest scop exercitiile se realizeaza in urmatoarea succesiune:
- se inchid ermetic buzele si se sufla un curent puternic de aer pe nas;
- se pronunta prelingit sunetul “m” pentru a atrage atentia asupra sonoritatii sale;
- limba se plaseaza in pozitie de articulare a sunetului “t” si se asociaza cu emiterea sunetului “n”.
Dupa emiterea corecta a celor 2 sunete “m” si “n” se trece la consolidarea lor in silabe, la inceput ele se pronunta separat de vocale, dupa care pauza se scurteaza pentru ca in final sa se ajunga la pronuntia cursiva. m_ _ _a, m_ _a, m_a, ma n_ _ _a, n_ _a, n_a, na
Urmeaza introducerea acestor sunete in cuvinte in cele 3 pozitii (initiala, mediana, finala) si in propozitii simple si dezvoltate.
Rinolalicul intampina dificultati mai mari la cuvintele in care sunetele “m” si “n” se repeta de mai multe ori.
RINOLALIA MIXTA
Persoanele cu rinolalie mixta prezinta o obtructie partiala a cailor nazale (ceea ce impiedica relizarea sunetelor “m” si “n”) si concomitent si o deficienta de inchidere a orificiilor nazale, ceea ce produce o nazalizare a sunetelor orale.
Corectarea acestei forme de rinolalie necesita metode combinate, punandu-se accent pe forma predominanta a tulburarii -; deschisa sau inchisa.
In rinolalia mixta vocea suna ceva mai nazal, uneori fiind slaba si surda.