Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
PSIHOTERAPIE - INTRODUCERE IN PSIHOTERAPIE
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

1.1. Ce este psihoterapia?

Psihoterapia este interventie psihologica in patologie si in optimizarea subiectilor umani sanatosi (ex. profilaxia bolilor, optimizarea performantelor intelectuale etc.). Patologia studiaza modul in care se instaleaza, evolueaza si se termina bolile. Modificarea factorilor psihologici implicati in patologie revin interventiei psihoterapeutice. De asemenea, interventia psihoterapeutica vizeaza nu doar modificarea factorilor psihologici implicati in boala ci si a celor care ne predispun la imbolnavire aduncandu-si astfel contributia atat la profilaxia bolilor cat si la mentinerea starii de sanatate si a optimizarii personale.

1.2. Evolutia psihoterapiei si relatiile ei cu disciplinele colaterale

In 1962 Thomas Kuhn a publicat cartea numita "Structura revolutiilor stiintifice" in care afirma ca istoria unui domeniu al stiintei trebuie sa parcurga sase etape: f2u3uy
(1) perioada preparadigmatica,
(2) stiinta normala - in care este explorata si elaborata paradigma stiintifica,
(3) faza de criza,
(4) aparitia unei noi paradigme stiintifice,
(5) faza de lupta intre vechea si noua paradigma,
(6) victoria uneia dintre cele doua paradigme si reintoarcerea la etapa de stiinta normala.
Aceasta descriere a stiintei si a evolutiei stiintifice a exercitat o puternica atractie asupra oamenilor de stiinta, cartea lui Thomas Kuhn devenind cea mai citata carte de filosofia stiintei in revistele de specialitate (Mc Connel, 1983).

(a). Perioada preparadigmatica. Aceasta etapa a evolutiei stiintifice este caracterizata prin urmatoarele:
- datele obtinute sunt intamplatoare, aleatoare si superficiale;
- cercetarea se bazeaza pe observatie, nu pe experiment;
- majoritatea datelor combina simplul cu complexul, adevarul cu falsul, ramanand numeroase "brese";
- se dezvolta scoli care sunt in competitie unele cu altele.
Avand in vedere aceste caracteristici, putem afirma faptul ca in psihoterapie la acest nivel se situeaza psihanaliza, terapiile umanist-experientiale si terapia eriksoniana de la inceputul secolului XX spre mijlocul secolului XX.




(b). Faza de stiinta normala. Aceasta se caracterizeaza prin:
- descoperirea unor aspecte stiintifice semnificative;
- elaborarea unei paradigme stiintifice;
- elaborarea teoriilor; cercetarae se bazeaza in special pe experiment, nu pe observatie;
- apar ipoteze stiintifice testabile si falsificabile.
Verificabila -; direct (propozitii de observatie) sau indirect (se fac predictii si se cauta exemple).
Falsificabila -; se fac predictii si se cauta contraexemple

Paradigma reprezinta un set de idei elaborate de teoreticienii aprtinand unei anumite discipline. Ea este reprezentata de asumptii fundamentale care nu pot fi testate in mod direct prin experiment. Dimpotriva, teoria trebuie formulata in termeni care permit cercetatorilor sa o testeze experimental (Eysenck & Keane, 1992). Din acest punct de vedere, in psihoterapie putem vorbi despre stiinta normala abia in anii 1950, cand a aparut terapia comportamentala. Paradigma stiintifica reinterpreteaza si integreaza aspectele valide ale teoriilor anterioare si ale abordarilor din perioada preparadigmatica in cadrul sistemului sau teoretic, utilizand termeni proprii. De exemplu, in psihoterapie, terapia comportamentala a reinterpretat tehnicile analitice in termenii teoriei invatarii care lipsea in abordarea lui Freud. De exemplu: (1) transferul este interpretat ca un aspect specific al fenomenului de generalizare a invatarii; (2) represia este un comportament invatat deoarece este intarit prin reducerea anxietatii; (3) interpretarea este utila chiar daca nu este adevarata, deoarece ofera pacientului o istorie coerenta de viata; (4) tehnica asociatiilor libere este folositoare pentru obtinerea de material inconstient deoarece pacientul interpreteaza acceptarea de catre psihoterapeut a verbalizarilor sale ca iertare si deci teama asociata cu aceste idei se reduce etc. (Udolf, 1987). In aceasta etapa, paradigma stiintifica poate coexista cu alte abordari, expresii ale perioadei preparadigmatice sau ale dezvoltarii din etapa preparadigmatica. In psihoterapie, alaturi de paradigma comportamentala dominanta, exista abordari dinamice si umaniste, si psihoterapeuti care nu au acceptat asimilarea teoretica a acestora in cadrul paradigmei comportamentale. In orice caz, fortate de succesul si de modelul terapiei cognitiv-comportamentale, aceste abordari au incercat sa se dezvolte intr-un mod propriu, desi progresul lor a fost relativ mic (Bergin & Gardiner, 1994 - vezi terapia dinamica de scurta durata). Asa cum am mentionat anterior, acest lucru nu este neobisnuit pentru stiinta, uneori putand fi chiar stimulativ pentru progresul stiintific.

(c). Etapa de criza. Paradigma stiintifica este acceptata de catre oamenii de stiinta chiar daca ea nu explica toate datele obtinute experimental. In orice caz, perioada de criza survine atunci cand vechea paradigma este confruntata cu numeroase predictii eronate si cand apar brese ale teoriilor sale explicative (Mc Connel, 1983). Din punct de vedere al filosofiei stiintei, in psihoterapie putem vorbi despre criza in 1960, cand behaviorismul si terapia comportamentala nu au reusit sa explice modul in care cognitiile si procesarile informationale ne influenteaza comportamentul si emotiile.

(d). Aparitia unei noi paradigme stiintifice. Cand vechea paradigma nu poate explica numeroase fenomene relevante pentru stiinta si se acumuleaza predictii eronate, apare o noua paradigma. Acesta este momentul inceperii revolutiei stiintifice. In acest punct, in psihoterapie a aparut terapia cognitiva. (anii 1960), incercand sa explice modul in care cognitiile si procesarile informationale ne influenteaza comportamentul si emotiile.

(e). Revolutia stiintifica este caracterizata prin:
- se adanceste aspectul de inutilitate a institutiilor existente;
- cartile de stiinta sunt rescrise in spiritul noii paradigme;
- vechile idei sunt considerate false.
In psihoterapie lupta a avut loc intre terapia behaviorista si cea cognitiva.

(f) Reintoarcerea la faza de stiinta normala. Cand una dintre abordari castiga explicand majoritatea aspectelor stiintifice, cealalta abordare va fi reinterpretata si integrata in acest sistem teoretic. In psihoterapie, lupta a fost castigata de catre terapia cognitiva, dar dupa ce s-a intamplat acest lucru, ea a asimilat asumptiile corecte ale terapiei behavioriste, astfel incat a aparut terapia cognitiv-comportamentala.

Astazi exista trei tipuri de abordari terapeutice: (1) cognitiv-comportamentala (dominanta), (2) dinamic-psihanalitica, (3) umanist-experientiala (orientarea ericksoniana este inglobata-desi unii considera fortat acest lucru-in aceasta orientare). Ca abordare dominanta, terapia cognitiv-comportamentala prezinta o puternica tendinta de a ingloba celelalte doua forme de terapie prin asimilarea aspectelor lor eficiente in termeni cognitiv-comportamentali.
Asumptiile fundamentale din spatele acestor curente (substratul filosofic):
- determinismul -; raspunsurile subiectului uman sunt guvernate de legi care trebuie identificate pentru a putea face predictii comportamentale (orientarea cognitiv-comportamentala si psihanaliza freudiana)
- nondeterminismul -; fiecare persoana este libera si are o vointa libera (orientarea umanist-experientiala)
- adeterminismul -; comportamentul uman este guvernat de reguli, dar noi nu le putem cunoaste pentru ca metodele utilizate modifica regula (orientarea dinamic-psihanalitica moderna).

Perioada moderna a psihoterapiei incepe in secolul XVII cu Mesmer (pentru evolutia conceptului in Antichitate si Evul Mediu vezi cursul de psihologie clinica). Mesmer era un medic vienez care considera ca bolile psihice si somatice isi au originea in dezechilibrul magnetismului animal. Magnetismul animal era un fluid prin care corpurile ceresti influentau organismele vii de pe pamant. Pentru a echilibra magnetismul animal se utilizau magneti. Sigur ca aceasta perspectiva a fost infirmata de Academia Franceza de Stiinte dar Mesmer este acela care a orientat serios eforturile spre o explicatie nonreligioasa a tulburarile psihice si somatice pe acest motiv fiind acreditat ca parintele psihoterapiei moderne. Timp de mai multi ani, de la sfarsitul secolului XIX pana aproximativ in anii "50-"60, influenta cea mai puternica in psihoterapie a fost cea a psihanalizei si a terapiilor derivate din aceasta. De asemenea, in aceasta perioada apar terapiile experiential-existentialiste (ex. psihodrama-Moreno) care nu dobandesc insa o influenta majora. Dezvoltarea terapiei comportamentale in anii "50 si "60 s-a realizat datorita:



- dezvoltarii cercetarii fundamentale in psihologia experimentala si maturizarii behaviorismului;
- raportului Comisiei Reunite a Bolilor Mentale si Sanatatii in 1950 catre Congresul S.U.A., conform careia psihanaliza nu este foarte eficienta, fiind necesara dezvoltarea altor forme de psihoterapie;
- publicarii de catre Eynseck, in 1952, a unei metaanalize a 24 de studii, concluzionand ca nu exista nici o cercetare care sa sustina eficacitatea psihoterapiei si ca psihanaliza este mai putin eficienta decat lipsa terapiei; acest articol a subliniat necesitatea unei psihoterapii stiintifice, bazate pe cercetare fundamentala;
- publicarea in 1952 a cartii lui Wolpe "Psihoterapie prin inhibitie reciproca".
Cele mai importante figuri ale psihoterapiei comportamentale din acea perioada au fost: Dollard, Eysenck, Miller, Skinner, Wolpe. In loc de a vedea problemele aparute ca fiind simptome ale unor tulburari, terapeutii comportamentalisti le vedeau ca fiind raspunsuri dezadaptative invatate, care trebuie sa reprezinte tinta interventiei terapeutice. Tot in aceasta perioada apar terapiile umaniste (terapia centrata pe client-Rogers) care impreuna cu terapiile existentialiste aparute anterior vor forma curentul umanist-experiential in psihoterapie
In anii "60 si "70 a aparut terapia cognitiva (ca noua paradigma). Conform terapiei cognitive, problemele emotionale nu sunt produse de anumite evenimente, ci de modul in care aceste evenimente sunt interpretate. Strategia terapiei cognitive este de a rezolva problemele emotionale prin determinarea pacientului sa interpreteze evenimentele intr-un mod mai adaptativ. Cele mai importante nume sunt ale lui Ellis si Beck (considerati fondatorii terapiei cognitive). In aceasta perioada, terapia cognitiva a fost puternic legata de cercetarea fundamentala a psihoterapiei cognitive. Acest fapt a dat ocazia terapiei cognitive sa devina in scurt timp cea mai eficace metoda de tratament a problemelor psihologice.
In anii "70 terapia cognitiva a asimilat asumptiile corecte ale terapiei comportamentale prin lucrarile lui Ellis, Bandura, Lazarus, Meinckebaum. In acest mod a aparut ceea ce azi se numeste terapie cognitiv-comportamentala.
In anii "80 terapeutii cognitiv-comportamentalisti au facut o importanta eroare, nebazandu-si suficient tehnicile terapeutice pe cercetarea fundamentala din domeniu, astfel incat progresul realizat din punct de vedere al eficientei a fost relativ mic fata de anii "70. In orice caz, la sfarsitul anilor "80 si in anii"90, terapia cognitiv-comportamentala a reinceput sa se apropie de psihologia cognitiva, asimiland rezultatele acesteia (de ex. cercetarea procesarilor informationale inconstiente). A.P.A. (Asociatia Psihologilor Americani) a fondat o societate numita Societatea pentru Stiintele Psihologiei Clinice (Divizia XIII Sectiunea III A.P.A.), al carei obiectiv este de a stimula relatia dintre cercetarea fundamentala si practica clinica. De fapt, cred ca incepand din anii "90 putem vorbi despre terapia cognitiv-comportamentala moderna, mai strans relationata cu cercetarea stiintifica fundamentala. O numesc terapie cognitiv-comportamentala moderna sau interventie psihologica in practica clinica si o vad ca pe o inginerie psihologica. Figurile importante ale acestei orientari sunt: Ellis, Eysenck, Mandler, Stein, Salkovski, Clark.

Psihoterapie versus medicina
Medicina este stiinta care vizeaza aspectul curativ si profilactic al bolilor. Interventiile medicale vizeaza mai ales modificari la nivelul organismului uman in vederea profilaxiei si tratamentului bolilor. Interventia psihoterapeutica urmareste modificarea unor aspecte psihologice implicate in profilaxia si tratamentul bolilor. Cum de cele mai multe ori factori somatici si cei psihologici se afla in interactiune si interventia medicala si psihoterapeutica se pot combina in scopul eficientizarii profilaxiei si tratamentului bolilor.

Psihoterapie versus psihologie.
Psihoterapia, asa cum a fost definita si mai sus, este interventie psihologica in patologie si in optimizarea subiectilor umani sanatosi. Asadar intre psihoterapie si psihologie este o stransa legatura psihoterapia fiind fundamentata de dezvoltarile teoretico-experimentale care apartin psihologiei stiintifice.

? Cuvinte cheie: etapele dezvoltarii psihologiei ca stiinta, perioada moderna a psihoterapiei.

Epoca moderna
1900

Perioada preparadigmatica (sf. sec. XIX- jum. sec. XX)
- psihanaliza
- psihodrama Moreno ( experiential-existentialism)

1950
- terapia nondirectiva (centrata pe client) -; C. Rogers
- logoterapia -; Frankl
- gestaltterapia -; Perls
- terapia ericksoniana -; M. Erickson
- programarea neurolingvistica (NLP)

Perioada paradigmatica (anii “60)
- behaviorism

Perioada de criza/noua paradigma (anii “60-“70)
- cognitivism vs. behaviorism
- castiga cognitivismul (Neisser, 1967)

Perioada revenirii la stiinta normala (anii “70)
- apare psihologia cognitiv-comportamentala

1980 - terapia dinamica de scurta durata (Malass, Davenloo, Sifneos)
Perioada terapiei cognitiv-comportamentale moderne
(anii “90)
- interventie psihologica in practica clinica

2000

1.3. Orientari psihoterapeutice actuale

In acest moment exista trei mari orientari psihoterapeutice:
(1) Orientarea cognitiv-comportamentala
(2) Orientarea dinamic-psihanalitica
(3) Orientarea unamist-experientiala (incluzand si orientarea ericksoniana).
Prezentarea generala a acestor orientari psihoterapeutice a fost facuta la cursul de psihologie clinica (pentru detalii vezi cursul de psihologie clinica). Tendinta in psihoterapia moderna este de a integra aceste trei mari orientari psihoterapeutice in scopul unui demers unitar in psihoterapie. Prezentam in continuare un astfel de demers.

Modelul CCBS (modelul nivelelor cognitiv, comportamental, biologic, subiectiv).


Nivelul cognitiv se refera la procesarile informationale si la continutul acestora. Exista doua tipuri de procesari informationale: constiente si inconstiente. Procesarile informationale constiente se refera la constientizarea si verbalizarea continutului mental si a procesarilor informationale. Procesarile informationale inconstiente se refera la faptul ca nu putem verbaliza continutul mental si procesarile informationale si ca nu suntem constienti de existenta acestora. Nivelul cognitiv determina calitatea nivelului subiectiv.

Nivelul comportamental se refera la ceea ce in psihologie este denumit comportament operant. Comportamentul operant este reprezentat in special de comportamentele motorii invatate aflate sub control voluntar.

Nivelul biologic se refera la toate modificarile ce au loc in organismul nostru la nivel fiziologic si anatomic. Modificarile la nivelul sistemului nervos vegetativ genereaza intensitatea starii noastre subiective.

Nivelul subiectiv se refera la trairile subiectului si la descrierile pe care subiectul le face propriei stari: pozitiva, negativa sau neutra. Mai mult, acesta se refera la etichetele verbale ale starii emotionale (ex. "ma simt anxios/dezamagit/rusinat" etc.).

Exista numeroase interactiuni intre aceste nivele (vezi fig. 1):

Fig. 1. Modelul cvadrinivelar al analizei psihologice (CCBS).

sageata 1- se refera la procesarile informationale ale stimulilor din mediul extern (ex. procesul perceptiei). sageata 2- se refera la faptul ca propriile emotii influenteaza selectia stimulilor din mediu ce urmeaza a fi procesati. De exemplu, in cazul depresiei, stilul cognitiv negativ il va determina pe subiect sageata selecteze din mediu in special aspectele negative. sageata 3- se refera la faptul ca procesarile informationale pot influenta nivelul biologic. De exemplu, discrepanta cognitiva este una dintre cauzele de activare vegetativa. sageata 4- se refera la procesarile informationale ale stimulilor din mediul intern. In cazul atacului de panica, de exemplu, senzatiile corporale genereaza si amorseaza procesarile cognitive negative ale acestor senzatii. sageata 5- se refera la faptul ca comportamentul nostru este expresia procesarilor informationale (ex. achizitionarea deprinderilor). sageata 6- se refera la procesarile informationale ale stimulilor interni in timpul unui anumit comportament (ex. achizitionarea deprinderilor). sageata 7- se refera la faptul ca comportamentul poate influenta nivelul biologic (ex. comportamentul de a manca, stilul de viata etc.). sageata 8- se refera la procesarile informationale ale starii subiective, mai exact la semnificatia etichetei sale lingvistice. sageata 9- se refera la faptul ca starea noastra subiectiva este o variabila dependenta sau un efect al interactiuni dintre celelalte trei nivele: cognitiv, comportamental si biologic (vezi experimentul lui Singer si Schacter, 1962). sageata 10- se refera la faptul ca starea noastra subiectiva pozitiva sau negativa determina mecanisme de coping la trei nivele: cognitiv, comportamental si biologic. sageata 11- se refera la influenta pe care comportamentul nostru o are asupra mediului extern. sageata 12- se refera la faptul ca mediul extern poate influenta mediul intern, nu doar prin procesarile informationale, dar si prin actiune directa asupra nivelului biologic (ex. actiunea virusurilor, bacteriilor, traumatismele fizice etc.).

In psihopatologie, trei cai etiopatogenetice sunt importante:
(a). Calea 1.2.9. In acest caz, interactiunea dintre mediul extern si procesarile informationale pot determina o stare subiectiva negativa sau o stare de distres. Pentru a modifica starea de distres, trebuie sa se modifice:
- mediul extern, prin tehnica rezolvarii de probleme;
- procesarile informationale, prin tehnici de restructurari cognitive si prin hipnoterapie;
- nivelul comportamental, prin modificari comportamentale si tehnici hipnoterapeutice;
- nivelul biologic, prin chimioterapie, tehnici de relaxare, flooding, desensibilizare si tehnici de hipnoterapie.
Este foarte important ca modificarile sa se realizeze la toate cele patru nivele (daca este posibil), altfel, interventia noastra va fi eficienta doar pentru o scurta perioada de timp datorita nivelelor ramase nemodificate care vor functiona ca prerechizite pentru o alta stare de distres, in noi conditii.
(b). Calea 10.9. In acest caz, daca mecanismele de coping sunt dezadaptative, atunci ele pot amplifica starea noastra subiectiva negativa. In aceasta situatie este utila tehnica inocularii stresului prin faptul ca il invata pe pacient mecanisme de coping adaptative pentru a inlatura distresul (vezi Cap. 2).
(c). Calea 8.9. In acest caz, modul in care subiectul isi interpreteaza starea subiectiva poate influenta distresul. De exemplu, daca el nu isi intelege distresul si il considera ca fiind semn al unei boli grave, atunci aceasta discrepanta cognitiva va amplifica la randul ei starea de distres. Este necesara o interventie la nivel cognitiv care sa ii ofere pacientului o explicatie rationala a propriului distres. Aceasta explicatie trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:
- sa fie acceptata de catre subiect;
- sa ii explice pacientului cauza tulburarilor, acest lucru sugerandu-i si existenta unui tratament;
- nu este necesar sa fie adevarata pentru a fi utila.
Dupa cum am mentionat anterior, in abordarile integrative sunt utilizate trei tipuri de tehnici: cognitiv-comportamentale, dinamic-psihanalitice si umanist-experientiale, toate fiind interpretate din punctul de vedere al perspectivei cognitiv-comportamentale. In cele ce urmeaza vom prezenta felul in care acest model interpreteaza eficienta terapiilor dinamic-psihanalitice sau umanist-experientiale.
Terapiile dinamic-psihanalitice sunt in oarecare grad eficiente, deoarece:
- relatia terapeutica reduce intensitatea distresului la inceputul terapiei si apoi genereaza nevroza de transfer; aceasta este o prerechizita pentru modificarea mecanismelor dezadaptative de coping;


- interpretarea oferita pacientului influenteaza direct calea 8.9 si ii sugereaza in mod indirect necesitatea modificarii la nivelul 1.2.9 si 9.10 (de exemplu, in lumina interpretarii oferite, subiectul intelege ca stilul sau cognitiv si mecanismele sale de coping sunt justificate pentru perioada vietii sale cand era copil, dar nu sunt justificate pentru perioada de adult).
Oricum, aceste tehnici au cateva dezavantaje:
- dureaza o perioada lunga de timp;
- sunt utile doar pentru indivizi apartinand claselor sociale superioara si medie, cu un inalt nivel educational;
- sunt utile doar in caz de tulburari mai putin severe.
Terapiile umanist-experientiale sunt in oarecare grad eficiente pentru ca:
- relatia terapeutica este caracterizata prin empatie, congruenta, acceptare neconditionata, astfel incat reduce starea de distres, oferind pacientului posibilitatea de a descoperi noi experiente,
- reducand starea de distres si amorsand o stare subiectiva pozitiva si de asemenea stimuland pacientul sa-si discrimineze si sa-si inteleaga simptomatologia, sunt influentate indirect caile 1.2.9, 8.9 si 10.9.
Dezavantajele acestor tehnici sunt:
- nu este sigur ca tehnicile umaniste vor modifica calea respectiva pentru a influenta tulburarea;
- nu sunt foarte ecologice; in viata reala, pacientul va fi abordat mai degraba direct decat indirect;
- sunt folositoare doar pentru inceputul terapiei;
- pentru alte critici vezi terapiile dinamice.

? Cuvinte cheie: orientari psihoterapeutice actuale, modelul CCBS

1.4. Fundamentarea teoretico-experimentala a psihoterapiei

Cand discutam despre fundamentarea teoretico-experiementala a psihoterapiei trebuie sa avem in vedere doua aspecte.
• Primul se refera la ancorarea pe care psihoterapia trebuie sa o aiba in cercetarea fundamentala din psihologie (vezi curs-psihologie clinica).
• Al doilea aspect se refera la validarea experimentala a pachetelor de interventie psihoterapeutica. Aceasta idee este preluata din medicina. In medicina inainte ca un pachet de tratament sa fie eliberat pe piata el trebuie testat riguros (uneori ani in sir) luandu-se in calcul: (a) eficienta lui in comparatie cu efectul placebo, (b) efectele secundare si riscurile pe care le implica, (c) populatia careia i se adreseaza, (d) recaderile etc. Pe acest model si sub presiunea caselor de asigurari de sanatate interventia psihoterapeutica trebuie sa faca fata acestor constrangeri, favorizandu-se acele pachete de interventie psihoterapeutica care au trecut testul acid al verificarii lor (vezi pentru detalii https://www.apa.org).

1.5. Rolul formarea si atributiile psihoterapeutului

Psihoterapeutul indeplineste mai multe functii:
(1) Diagnostic psihologic si evaluare clinica; se refera la identificare factorilor psihologici implicati in problema in care se cere interventie psihoterapeutica;
(2) Consiliere psihologica si interventie psihoterapeutica; se refera la controlul factorilor psihologici in boala si in optimizarea subiectilor umani sanatosi;
(3) Cercetare; se refera la investigarea rolului factorilor psihologici in sanatate si boala;
(4) Educatie (popularizarea relatiei dintre factorii psihologici si boala si sanatate; metode de control).

Formarea psihoterapeutului se face conform unor norme bine precizate de catre Consiliul Mondial al Psihoterapiei prin Declaratia de la Strasbourg, 1992. Formarea presupune:
(1). O pregatire teoretica. Aceasta pregatire teoretica este asigurata de curricula universitara a facultatilor de psihologie. Pentru cei care nu sunt psihologi aceste cursuri pot fi oferite in regim de invatamant la distanta.
(2). Formare intr-o forma specifica de psihoterapie. Profesori care fac formarea trebuie sa fie psihoterapeuti formatori acreditati in acea forma de psihoterapie.
(3). Practica cu caz. Cursanti trebuie sa fie angajati intr-o institutie a Ministerului Sanatatii, Ministerului Educatiei Nationale sau in organizatii guvernamentale sau nonguvernamentale unde ofera servicii de consiliere psihologica si psihoterapie.
(4). Supervizare. Supervizarea se face de psihoterapeuti acreditati in acea forma de psihoterapie.
Aceasta schema generala de formare in psihoterapie ia o forma specifica in functie de programul de formarea al fiecarei scoli de psihoterapie.

1.6. Psihoterapie si neurobiologie

Psihoterapia modifica factorii psihologici implicati in patologie; modificarea factorilor psihologici este insotita de o serie de manifestari biochimice. In acest context se afirma ca orice psihoterapie este intr-o ultima analiza farmacoterapie. Aceasta afirmatie este sustinuta de urmatoarele argumente:
(1) psihoterapia afecteaza rata metabolismului cerebral;
(2) psihoterapia modifica metabolismul serotoninei;
(3) psihoterapia afecteaza activitatea glandei tiroide;
(4) psihoterapia determina cresterea plasticitatii cerebrale.
Mai detaliat: psihoterapia cognitiv-comportamentala determina modificari la nivelul amigdalei, nucleii bazali si hipocampus (prin tehnici comportamentale-conditionare clasica si operanta) si la nivelul neocortexului (lobul frontal) prin tehnicile cognitive (modificarea schemelor cognitive). Psihoterapia dinamic-psihanalitica influenteaza lateralizarea emisferica cerebrala si ariile subcorticale (modificarea reprezentarilor interpersonale incarcate afectiv). Psihoterapia umanist-experientiala influenteaza activitatea sistemului nervos implicat in starile emotionale (hipotalamusus, sistemul limbic).
Adesea in practica clinica o combinatie intre interventia psihoterapeutica si cea farmacologica este de dorit sporindu-se astfel eficienta actului terapeutic. Spre exemplu, in cazul depresiei interventia farmacologica este insotita de o reducere mai rapida a simptomatologiei iar interventia psihoterapeutica de o reducerea mai lenta dar cu recaderi mai putine (o stabilitate mai mare a efectului terapeutic); asadar o combinatiei a lor este de dorit.




Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta