Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
PERCEPTIA FETEI UMANE
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
2.1. Sisteme neurale specializate in procesarea fetei umane?

O intrebare fundamentala in studiile despre procesarea fetei umane este daca exista un sistem cortical specific, in termeni ai: 1) locatiei anatomice si/sau 2) specializarii perceptive, diferit de sistemul cortical specializat in procesarea obiectelor? Nu este o exagerare sa spunem ca majoritatea studiilor isi pun aceasta intrebare, in mod direct sau indirect. Asa ca, vom prezenta in continuare o scurta trecere in revista a studiilor efectuate pe adulti privind acest subiect (dupa De Haan, 2001).

Ipoteza ariei coticale a fetei. Conform acestei ipoteze, exista zone corticale dedicate exclusiv procesarii fetei. Principale dovezi care sustin aceasta ipoteza sunt urmatoarele:

1. Prezenta la maimute a neuronilor care raspund la fete: Anumiti neuroni din lobii temporal si frontal sunt sensibili la fete, ei descarcandu-se mai mult in prezenta fetelor decat a altor tipuri de stimuli.

2. Disocierea intre procesarea fetelor si a obiectelor: Studiile neuropsihologice au demonstrat ca unii pacienti cu traume ale creierului prezinta dificultati in recunoasterea fetelor dar nu si a obiectelor (prosopagnozie) in timp ce altii prezinta un pattern invers. Acest tip de dubla disociere a deficitelor a celor doua abilitati este interpretata ca dovada ca cele doua se bazeaza pe substrate neurale diferite.

3. Activarea cerebrala la oameni ca raspuns la fete: Rezultatele a umeroase studii de neuroimagistica folosind o varietate de tehnici precum tomografia cu emisie de pozitroni (PET), rezonanta magnetica nucleara de tip functional (RMNf), magnetoencefalografia (MEG) si potentialele evocate relationate cu stimulul (ERPs) au aratat ca anumite arii corticale occipitotemporale, in mod particular girusul fusiform (aria 19), sunt activate doar de catre fete sau sunt activate mai mult de catre fete comparativ cu alte obiecte.




Figura urmatoare reprezinta zonele occipitale evidentiate prin studii de imagistica cerebrala a procesa diferite inputuri vizuale: forma, culoare, miscare, spatialitate si fete.

Zonele occipitale implicate in perceptia fetelor si delimitarea lor de alte zone implicate in perceptia vizuala

Ipoteza encodarii relationale/configurale/holistice. Conform acesteia, tipul de informatie care este encodat si rememorat in cazul fetelor difera de ce este encodat si rememorat in cazul obiectelor. Diferente in natura procesarilor a fost descrisa in numeroase modalitati, dar esenta este ca obiectele sunt reprezentate in termeni de trasaturi izolate sau parti, in timp ce fetele sunt reprezentate in termeni de pattern global sau relatii intre parti. Cele mai puternice dovezi in sustinerea acestui punct de vedere sunt furnizate de catre efectul fetei inversate: inversarea stimulului (adica prezentarea rasturnata) afecteaza diproportionat procesarea fetelor comparativ cu a obiectelor. Inversiunea altereaza mai mult procesarea fetelor decat a obiectelor deoarece inversiunea altereaza mai mult encodarea relationala decat pe cea bazata pe parti.

Ipoteza emisferei drepte. Conform acestei ipoteze, emisfera dreapta este mai rapida si mai eficienta decat cea stanga in procesarea unor aspecte ale informatiei faciale precum identitatea si emotiile. Cele mai elocvente dovezi sunt urmatoarele:

1. Studiile divizarii campului vizual: Atunci cand este prezentata o fata emisferei drepte (prezentand-o foarte scurt in campul vizual stang), ea este recunoscuta mai repede si mai acurat decat daca este prezentata doar emisferei stangi. t1z6zl
2. Localizarea leziunilor la pacientii prosopagnozici: Studiile ce au examinat localizarile leziunilor corticale la prosopagnozici au indicat ca o trauma chiar limitata a emisferei drepte este suficienta pentru a cauza deficite in procesarea fetei, indicand ca aceasta arie este necesara pentru procesarea normala a fetei.
3. Activarea mai puternica in emisfera dreapta la prezentarea fetelor: unele studii folosind tehnici neroimagistice au evidentiat o mai puternica activare in emisfera dreapta comparativ cu stanga in timpul procesarii fetelor.

Exista doua explicatii principale privind mai putrenica implicare a emisferei drepte in procesarea fetelor. Una dintre ele este aceea ca diferentele interemisferice apar deoarece encodarea relationala este mediata in principal de emisfera dreapta iar encodarea bazata pe trasatura este mediata de catre cea stanga. O alta explicatie este aceea ca diferentele interemisferice apar deoarece procesarea informatiei social/emotionale este mediata in principal de emisfera dreapta.

Toate cele trei ipoteze -; aria corticala a fetei, encodarea relational/configural/holistica si a emisferei drepte -; sugereaza ca sistemul de procesare a fetei la adult este localizat in anumite arii occipito-temporale, in special in emisfera dreapta, si este necesar pentru procesarea normala a fetelor (dar nu a obiectelor), cel putin datorita faptului ca el mediaza procesarea configuratiilor.
O abordare prin prisma dezvoltarii este necesara in probarea acestor ipoteze deoarece ea ar permite evaluarea asociatiilor sau disociatiilor in emergenta diferitelor componente ale recunoasterii vizuale. De exemplu, dovezile ca procesarea fetelor si obiectelor apar la momente diferite sau se dezvolta in ritmuri diferite ar sustine ipoteza ca cele doua se bazeaza pe doua mecanisme neurocognitive diferite. In plus, acest tip de demers ar permite studierea componentelor sistemului de recunoastere intr-o maniera care nu este posibila la adult. De exemplu, daca sistemul de recunoastere a fetelor se dezvolta inaintea sistemului de recunoastere a obiectelor, atunci ar fi posibila studierea sistemului fetelor izolat si examinarea caracteristicilor sale unice intr-o maniera care nu este posibila la adult. In sfarsit, un astfel de demers ar putea furniza informatii despre rolul experientei in emergenta sistemului de procesare a fetelor. De exemplu, exista o distinctie prezenta la nastere intre procesarea fetei si a obiectelor, sau ea se dezvolta consecutiv experientelor vizuale cu fete?

2.2. Dezvoltarea procesarii fetei umane

2.2.1. Perceptia fetelor la nou-nascuti

Nou-nascutii isi misca ochii, si cateodata capul, in mai mare masura pentru a urmari patternuri ce seamana cu o fata, comparativ cu alte patternuri. Se pare ca tot ce este necesar pentru aceasta este o versiune schematica a unei fete: Doar un aranjament triunghiular cu trei linii pentru ochi si gura (Johnson, 1992). Unii autori au afirmat ca aceste date pot fi explicate prin ipoteza senzoriala. Conform acesteia, nu exista un sistem care sa-l faca pe copil sa urmareasca in mod specific fete, ci aceasta este o consecinta a unui mecanism mai general de ghidare a atentiei vizuale. De exemplu, in modelul sistemului liniar al atentiei infantile, preferintele vizuale din primele luni de viata sunt bazate pe amplitudinile spectrale ale stimulilor (adica a cantitatii de energie a unui pattern, definit de amplitudinea si orientarea frecventelor spatiale ale componentei). Astfel, s-a afirmat ca nou-nascutii ar prefera patternuri similare cu o fata deoarece ele tind sa aiba mai multa energie la nivelul frecventelor spatiale la care ei sunt mai sensibili. Prin contrast, altii explica aceasta preferinta printr-o ipoteza sociala. Conform acesteia, copiii dispun de o preferinta innascuta pentru stimuli gen fata care este bazata nu numai pe vizibilitatea acestora dar si pe cunostinte mai specifice despre configuratia unei fete, stocate la nivel subcortical. Studii recente care au demonstrat ca nou-nascutii prefera patternuri faciale chiar mai mult decat altele de alt tip care sunt mai vizibile sustin ipoteza sociala. Cum copiii prezinta aceasta preferinta la cateva ore dupa nastere, ori invata foarte repede, ori au tendinte innascute.
Care sunt bazele neurale ale preferintei spre fete umane ale nou-nascutilor? Una dintre ipoteze este aceea ca procesul este mediat de o cale vizuala subcorticala numita retinotectala (retina -; nuclei geniculati laterali talamici -; colicul superior -; cortex vizual primar aria 17)(vezi figura). De exemplu, nou-nascutii prezinta preferinta doar in conditiile in care sunt antrenate sistemele subcorticale vizuale (atunci cand stimulii se misca si se afla la periferia campului vizual si nu in centrul acestuia). Mai multe dovezi experimentale sustin aceasta ipoteza, aratand ca nou-nascutii isi orienteaza atentia mai mult spre patternuri similare cu o fata si nu spre o fata inversata, daca le sunt prezentate in zona temporala si nu nazala a campului vizual. Stiut fiind ca circuitul subcortical retinotectal primeste inputuri de la campul vizual temporal (comparativ cu circuitul cortical format din retina -; nuclei geniculati laterali talamici -; corpi striati -; arii temporoparietale -; cortex vizual primar, care primeste din zona nazala), aceasta asimetrie in preferinta este congruenta cu implicarea subcorticala (Johnson, 1992).

Circuitele neurale implicate in perceptie -; de la globii oculari la cortexul vizual primar

Nou-nascutii nu au doar o preferinta spre a urmari fete, ci ei sunt capabili sa si proceseze informatii despre identitatea fetei. La doar cateva ore dupa nastere ei privesc mai mult fata mamei decat fata unui strain (chiar cand alte elemente care sa-i indice identitatea precum mirosul sau vocea sunt eliminate). Aceste observatii reprezinta o contestare atat a ipotezei senzoriale cat si a celei sociale, din moment ce ea demonstreaza ca inca de la inceputul vietii exista un mecanism implicat in procesarea fetei care este sensibil la experienta cu fete individuale. Aceasta invatare precoce ar putea fi mediata de hipocamp, din moment ce aceasta formatiune se stie ca este implicata in memorie, este functionala foarte devreme comparativ cu zonele memoriei din neocortex, si mediaza invatarea in sarcina de comparare a perechilor. Acest sistem este probabil unul general valabil si nu este designat in mod specific fetelor, pentru ca nou-nascutii sunt capabili sa recunoasca si alti stimuli cu care se habitueaza nu numai fete (Zeineh si colab., 2003).
In timp ce nou-nascutii sunt capabili sa invete sa recunoasca fete individuale, reprezentarile lor despre identitatea adultilor difera de ale adultilor. Acest lucru a fost demonstrat intr-un studiu care a aratat ca acestia privesc mai mult spre fata mamei decat spre a unui strain, doar daca este prezentata toata fata, nu doar trasaturile interne (ochi, nas, gura). Aceste rezultate sugereaza ca recunoasterea se bazeaza pe trasaturile externe, cum ar fi conturul fetei si parul, si nu pe trasaturile interne. Acest pattern este opus celui al adultilor, pentru care trasaturile interne sunt mai importante. Se poate ca regiunile externe sa atraga mai mult atentia pentru ca ele prezinta un contrast mai vizibil, acest “efect extern” observandu-se a nu fi specific doar fetelor, copiii de pana la 2 luni tinzand sa nu observe un pattern sau forma aflate intr-un cadru mai larg (dupa De Haan, 2001).
Rezultatele unor studii ( Field si colab., 1982 si 1983; dupa De Haan, 2001) sugereaza ca nou-nascutii sunt capabili sa proceseze si informatie despre expresia faciala. In aceste studii, copiilor de o zi jumatate le-au fost prezentate o fata vesela, trista sau surprinsa a unei femei fiecare timp de 2 secunde. Interesul pe care l-au alocat copiii a crescut atunci cand expresia se schimba, sugerand ca ei puteau discrimina intre expresii. Deci, cel putin unele dintre informatiile continute in trasaturile interne ale fetei sunt procesate. Chiar mai impresionant, copiii nu doar aratau discriminare vizuala intre expresii dar si imitau expresia simulata de adult.

2.2.2. Perceptia fetelor in primul an de viata

O schimbare importanta in atentia pe care o aloca copiii fetelor apare la aproximativ 8 saptamani. La aceasta varsta, preferinta pentru fete care se misca la periferia campului vizual scade si apare o preferinta pentru a fixa fete, comparativ cu alte patternuri prezentate in centrul campului vizual (nazal). Aceasta schimbare se presupune a fi determinata de dezvoltarea functionala a caii vizuale corticale care inhiba preferinta pentru raspunsul de a urmari si mediaza noua preferinta de a fixa (Johnson, 1992). Mai mult decat atat, la aceasta varsta reprezentarile fetelor par sa fie diferite de ale adultului prin aceea ca se bazeaza primordial pe ochi si nu pe constelatia de trasaturi ale fetei. De exemplu, cand copiilor de 2 luni li se prezinta fete schematice asociate cu fete ale caror trasaturi sunt amestecate (ochii in locul gurii sau gura in locul nasului) sau prezinta parti lipsa, ei vor privi la fel de mult la fata intreaga si la fata care are doar ochi, si la fel de lung la aceste doua tipuri de fete comparativ cu fetele care nu au ochi. Mai mult decat atat, pozitia ochilor nu este importanta, desi ei sunt capabili sa discrimineze intre fetele cu ochi care apar in locatii diferite, dupa un oarecare antrenament. Astfel, la 2 luni ochii reprezinta cea mai importanta trasatura a fetei, indiferent unde sunt ei pozitionati. Importanta ochilor este de asemenea observabila in interactiunile lor sociale: zambetul lor inceteaza daca sunt acoperiti ochii adultului care interactioneaza cu ei, si revine dupa ce este restabilit contactul ocular. Abia dupa 4-6 luni copiii incep sa aiba o reprezentare a fetelor similara cu a adultului, si sa raspunda la fete indiferent de complexitatea fetei, si cu o mai mare atentie alocata si celorlalte trasaturi. Totusi, chiar si la 6 luni reprezentarile lor difera de ale adultilor. Studiile folosind ERP au aratat ca potentialul N170 care apare la aprox. 120-200 ms dupa prezentarea stimulului in zonele occipito-temporale (aria 19) reflectand stadiul initial al encodarii fetelor are o amplitudine mai mare si o latenta mai lunga la adulti atunci cand li se prezinta fete inversate, ei fiind si mai lenti in a le recunoaste in aceasta situatie. Acest efect este specific la adulti pentru fetele umane si nu apare pentru fete de maimuta sau de oi. La copiii de 6 luni, potentialul P400 care apare la aprox. 350-450 ms dupa stimul, este, similar lui N170, afectat de inversiunea stimulului, dar acest potential difera de N170 de la adult. Copiii prezinta un efect la inversiune pentru fetele umane dar, spre deosebire de adulti, ei prezinta acest efect si pentru fetele de maimuta, dar doar la nivelul emisferei stangi. Aceste date sugereaza faptul ca la 6 luni sistemul de procesare al fetelor raspunde la o categorie mai larga de stimuli. Faptul ca apare un efect al inversiunii in cazul fetelor de maimuta doar la nivelul emisferei stangi, se poate datora specializarii mai rapide a emisferei drepte in procesarea fetelor umane comparativ cu cea stanga (De Haan, 2001).
Unele studii au evidentiat ca aceasi zona a girusului fusiform (aria 19) care se activeaza la prezentarea fetelor, se activeaza la adulti la prezentarea unor categorii de stimuli vizuali cu care subiectii au mare experienta (sunt experti in acea categorie). De aceea s-a presupus ca procesele de dobandire a expertizei vizuale si cel de procesare a fetelor sa se desfasoare in paralel. Aceasta ipoteza a fost infirmata partial, de faptul ca procesarea fetelor odata cu dezvoltarea devine mai specifica, mai limitata (de la orice tip de fete la fete umane), iar procesul de achizitie a unei expertize are un caracter de expandare (de la activare doar la categoria fete la activare si fata de alte categorii de obiecte).
La aproximativ 2 luni, apar anumite modificari in procesarea vizuala care afecteaza procesarea identitatii faciale.
Una dintre aceste modificari este aceea ca acesti copii devin mai sensibili la trasaturile interne ale fetelor. De exmplu, la 2-3 luni ei sunt capabili sa memoreze fete doar dupa trasaturile interne chiar dupa un interval de 2 pana la 24 de ore de amanare, prezinta preferinta de a privi spre fata mamei chiar daca ii sunt aratate doar trasaturile interne, si pot recunoaste o fata familiara prezentata din alt unghi doar dupa trasaturile interne. Copiii aloca acum mai multa atentie trasaturilor interne, in special ochilor. Unele teorii au postulat faptul ca adultii encodeaza identitatea faciala folosind relatiile spatiale dintre trasaturi. Sensibilitatea crescuta fata de elementele interne, le permite copiilor sa encodeze fata intr-o modalitate mai similara cu a adultului, aceasta modalitate, de altminteri, aplicand-o si la alte patternuri decat fete.
O a doua schimbare in procesarea fetelor ce apare la acesta varsta este aceea ca ei incep sa puna in legatura informatiile mai multor fete individuale. Pentru adulti, un aspect important al encodarii identitatii faciale il reprezinta gradul de diferentiere dintre acea fata si reprezentarea modala sau prototipala a fetelor. Rezultatele studiilor pe copiii au indicat ca dupa ce ei se familiarizeaza cu 4 fete individuale, copiii de 3 luni, comparativ cu cei de o luna, sunt capabili sa recunoasca atat fiecare fata cat si o fata care intruneste trasaturile comune ale tuturor. Schimbarea care survine intre 1 si 3 luni reflecta dezvoltarea functionala a ariilor temporale si a conexiunilor lor cu hipocampul. Memoriile de la 1 luna reflecta o forma de encodare specifica hipocampului, in care inputul nu este influentat de alte procesari corticale. Aceasta i-ar permite copilului sa invete despre fete la modul individual, fara sa proceseze relatiile dintre diferite fete si trasaturile lor comune. Odata cu experienta acumulata in primele luni, circuitele neocorticale ale caii vizuale ventrale pot extrage elementele constante ale fetelor la care copiii sunt expusi si sa descopere structura acestei categorii de stimuli, modificand astfel inputurile catre hipocamp. Aceasta modificare nu este specifica fetelor, la 3 luni copiii putand fi capabili sa-si formeze categorii perceptive naturale sau artificiale (Hasegawa si Miyashita, 2002).
Studiile ERP au evidentiat la copiii de 6 luni o asimetrie emisferica, emisfera dreapta fiind mai activata atunci cand ei isi recunosc mama, in timp ce activarea la recunoasterea unei jucarii familiare este bilaterala. Aceste rezultate sugereaza ca intre 4-9 luni emisfera dreapta este deja mai eficienta decat stanga in recunoasterea fetelor. Diferenta inter-emisferica in procesarea fetelor ar putea fi legata de diferente in natura encodarii fetelor, comparativ cu alti stimuli. Aceasta ipoteza este demonstrata de studiile folosind procedura divizarii campului vizual, care au aratat ca subiectii sunt mai capabili sa detecteze o modificare spatiala (de ex: marimea ochilor) a unei fete prezentata in campul vizual stang, in timp ce in detectarea modificarii unei trasaturi (de ex: un ochi diferit) exista un avantaj similar al campului vizual drept. Acest tip de avantaj nu este unic doar fetelor, ci se aplica si la stimuli geometrici, copiii detectand mai usor shimbari spatiale ale trasaturilor cu emisfera dreapta si schimbari in natura trasaturilor cu cea stanga (dupa De Haan, 2001).
Copiii sunt capabili sa discrimineze intre diferite expresii faciale emotionale. De exmplu, copiii de 3 luni testati cu procedura habituare-dezhabituare s-au dovedit capabili sa discrimineze intre fetele vesele de cele surprinse, zambitoare de incruntate, dar prezentau dificultati in discriminarea fetelor triste comparativ cu celelalte variante, cel putin pana la 7 luni. Date recente sugereaza ca la 7 luni, ca si adultii, copiii prezinta o perceptie categoriala a expresiilor emotionale. Pentru a studia perceptia categoriala, s-au folosit fotografii care erau modificate pe calculator gradual, o expresie transformandu-se in alta. In fata acestor stimuli, adultii discrimineaza mai usor fetele ce prezinta o trecere in alta categorie emotionala, comparativ cu cele care sunt fizic la fel, dar sunt parte din aceeasi categorie emotionala. Si copiii de 7 luni prezinta acest pattern al perceptiei categoriale (De Haan, 2001). Aceste date, confirma ipoteza ca perceptia categoriala a fetelor apare relativ timpuriu, si similar cu perceptia categoriala a altor stimuli (de ex: colorile) are o baza innascuta.
Studiile realizate folosind ERP au evidentiat ca raspunsul cerebral la fete cu expresie emotionala difera de cel la fete cu expresie neutra. Potentialul cel mai timpuriu relationat cu expresiile emotionale apare in zonele temporo-occipitale si persista acolo timp de cateva sute de ms. Componenta N170 este semnificativ mai mica la prezentarea fetelor vesele sau triste comparativ cu fete neutre. Aceasta diferenta persista timp de 200-400 ms in cazul expresiilor emotionale la nivelul zonelor temporo-occipitale (aria 19), aceste fete evocand si un potential tarziu pozitiv P3b care apare la aprox. 520 ms, in aria orbitofrontala stanga (ariile 11 si 47)(Halgren si Marinkovic, 1995).
Studii recente realizate pe adulti sugereaza ca perceptia diferitelor tipuri de expresii emotionale are baze neurale diferite. De exemplu, amigdala este implicata in procesarea expresiei de frica si tristete, dar nu si a fetelor furioase sau dezgustate (Adolphs, 2002). Mai exact, in cazul expresiei de tristete se activeaza amigdala stanga, polul temporal drept si ganglionii bazali drepti. Amigdala stanga si orbitofrontalul drept reactioneaza la fete speriate mai puternic decat cea dreapta, care se si obisnuieste mai usor cu acesti stimuli (Adolphs, 2002). Amigdala dreapta raspunde mai puternic la fete vesele, iar marimea efectului coreleaza cu trasatura de extraversiune (Canli si colab., 2002). Ganglionii bazali drepti si cortexul insular raspund la expresia de dezgust (Adolphs, 2002), iar cortexul orbitofrontal si cortexul cingulat anterior la furie (Harmer si colab., 2001). In general s-a stabilit ca amigdala stanga, orbitofrontalul drept si cortexul temporal sunt implicate in procesarea expresiilor negative (Iidaka si colab., 2001).

2.2.3. Perioada 1 -; 12 ani

Exista dovezi ce sugereaza ca reprezentarile mentale ale fetelor difera la copii de ale adultilor si dupa primul an de viata. Una dintre caile prin care s-a demonstrat aceasta sunt efectele “altor rase” si “altor specii”. Aceste efecte se refera la faptul ca adultii sunt mai deficitari in recunoasterea fetelor indivizilor ce apartin altor rase sau specii. Acest lucru se intampla, probabil pentru ca fetele apartinand propriei specii si rase sunt vazute mai des si astfel pot fi mai usor si eficient relationate cu prototipul format prin experienta cotidiana. Prin contrast, copiii nu prezinta acelasi pattern: copiii de 6 ani de rasa caucaziana recunosc la fel de bine membrii ai propriei rase cat si ai raselor asiatice. Deci reprezentarile despre fete ale copiilor de 6 ani sunt mai vagi si mai putin specifice propriei rase.
O a doua metoda prin care au fost studiate reprezentarile mentale despre fete este prin evaluarea dezvoltarii “efectelor trasaturii distinctive” in recunoasterea fetelor. Adultii gasesc mai usor de memorat fetele deosebite. Aceasta deoarece fetele tipice se grupeaza in jurul unui prototip si astfel sunt mai usor confundate una cu alta. Copiii de 6-7 ani nu recunosc mai bine fetele atipice comparativ cu cele tipice, sugerand ca reprezentarile lor mentale difera de ale adultilor si/sau ei nu folosesc prototipurile pentru a encoda informatia despre fete in acelasi mod precum o fac adultii (dupa De Haan, 2001).
Varsta de 10-12 ani reflecta o perioada de tranzitie in procesarea fetelor. La aceasta varsta apar diferente intre sexe, cu un avantaj al fetelor, iar progresele constante care se fac incepand de la 5 ani, ajung la un platou in aceasta perioada.
Este de necontestat ca memoria identitatii faciale se dezvolta de-a lungul copilariei, recunoasterea fetelor familiare ajungand la nivelul adultilor relativ timpuriu, la 4 ani, dar recunoasterea celor nefamiliare doar mult mai tarziu in copilarie. Ce ramane incert este mecanismul ce sta la baza acestor schimbari. Una dintre cele mai larg acceptate ipoteze este aceea a adancimii procesarii. Memoria fetelor la adulti este mai buna daca in timpul procesului de invatare ei fac judecati mai “profunde” cum ar fi o anumita trasatura de personalitate (de ex: cinstea) a unei fete, decat daca ei fac o judecata mai “superficiala” bazata pe caracteristici fizice (de ex: culoarea parului, sexul). Encodarea mai profunda nu duce in mod necesar la o memorare superioara celei observate atunci cand li se spune subiectilor doar sa tina minte o figura, indiferent cum o fac, sugerand ca adultii se angajeaza in mod natural in procesari mai profunde. Motivul exact al beneficiului encodarii mai profunde nu este cunoscut, dar se sugereaza ca ea ar duce la o encodare semantica a fetei si/sau o probabilitate crescuta de a encoda trasaturile distinctive. Este posibil ca, spre deosebire de adulti, copiii sa ajunga mai greu, gradual, la o folosire automata a strategiilor optime de encodare, si de aceea recunoasterea fetelor nefamiliare sa se imbunatateasca gradual in copilarie. Aceste modificari se poate fie legate de maturizarea cortexului prefrontal inferior stang implicat la adulti in encodarea fetelor nefamiliare (De Haan, 2001).

2.3. Sistemele neurale aditionale implicate in procesarea fetelor

Sistemele neurale aditionale sunt extensii ale sistemului de perceptie a fetelor. Se cunoaste din datele neuroimagistice ca sistemele neurale implicate in atentia spatiala si perceptie, localizate in regiunile sulcusului intraparietal si campul frontal ocular (ariile 30 respectiv 8), proceseaza si informatie despre fete, cum este directia privirii si pozitia capului ce genereaza efectul de “joint attention”. Sistemele neurale implicate in comprehensiunea verbala auditiva localizate in girusul temporal superior (aria 40) participa si la procesarea miscarilor buzelor legate de vorbire, probabil extragand informatia fonetica. Sistemele neurale implicate in reprezentarea cunostintelor episodice localizate in lobul temporal anterior (hipocamp) participa la reactualizarea numelor si altor informatii episodice asociate cu o fata (dupa Haxby, Hoffman si Gobbini, 2002).
Haxby, Hoffman si Gobbini (2002) au propus un model al perceptiei fetei care presupune interactiunea dintre mai multe regiuni cerebrale, asa cum am aratat anterior.
Procesarea informatiei spatiale continute de privire si pozitia capului presupune participarea coordonata a regiunilor sensibile la fete din sulcusul temporal superior (aria 40) si a sistemului atentiei spatiale din sulcusul intraparietal (aria 30).
Citirea buzelor presupune participarea coordonata a regiunilor implicate in analiza vizuala a miscarilor buzelor si in analiza fonetica.
Perceptia expresiilor emotionale implica participarea coordonata a regiunilor implicate in analiza vizuala a expresiilor faciale, precum si a celor implicate in reprezentarea si producerea emotiilor.
Astfel, o functie definita cognitiv, precum citirea buzelor, nu implica o regiune cerebrala specializata pentru aceasta functie, ci activitatea concertata a regiunilor ce proceseaza componente ale acestei functii. Aceleasi regiuni pot participa si in alte functii interactionand cu alte sisteme. De exemplu, regiunile intraparietale ce actioneaza impreuna cu sulcusul temporal superior la medierea comutarii atentiei spatiale ca raspuns la privirea altei persoane (joint attention), sunt implicate si in directionarea spatiala a atentiei ca raspuns la alti stimuli vizuali, auditivi si probabil somatosenzoriali.
Acest model furnizeaza o descriere a subsistemelor functionale ce stau la baza unor aspecte ale cognitiei sociale. Datele despre concentrarea atentiei altei persoane spre un anumit loc sunt asociate cu interactiunea dintre sulcusul temporal superior si sulcusul intraparietal. Procesarea si reactionarea la starile emotionale ale altei persoane sunt asociate cu interactiunea dintre sulcusul temporal superior, amigdala si alte structuri implicate in emotii. In particular, participarea amigdalei in procesarea fetelor joaca un rol relevant in sentimentul de a te simti relaxat sau nu in situatii sociale. Raspunsul emotional la privirea directa a celuilalt -; un semnal social care poate insemna fie atractie fie provocare -; este asociat partial cu interactiunile dintre sulcusul temporal superior si amigdala. Sentimentul de a fi “in garda” cu strainii si relaxat cu prietenii poate fi asociat cu interactiunile dintre girusul fusiform (aria 19), regiunile temporale anterioare (hipocamp) si amigdala (Haxby, Hoffman si Gobbini, 2002).

2.4. De la procesarea fetelor la procesarea intentionalitatii

Oamenii poseda abilitatea inerenta de a intelege mintea altora. Acest proces este o componenta a ceea ce se numeste “Theory of mind”. Studiile psihofiziologice au evidentiat faptul ca miscarea biologica este procesata ca o categorie speciala, careia, inca la o varsta frageda, oamenii ii atribuie stari mentale precum intentiile. Sulcusul temporal superior (aria 40) este implicat in detectarea miscarii biologice. Aceasta zona primeste informatii convergente atat de la calea vizuala ventrala cat si dorsala, reprezentand o interfata intre perceptia in scopul identificarii si perceptia actiunii. Copiii atribuie intentii si unor stimuli bazali precum spoturi luminoase miscatoare sau personaje animate simple, atat timp cat miscarea lor este “animata” -; adica este auto-propulsata, nu este liniara si poseda schimbari bruste de viteza. Sulcusul temporal superior si cortexul prefrontal median sunt activate atunci cand se atribuie stari mentale unor stimuli in miscare. Aceste zone sunt, de asemenea, activate de sarcini de “Theory of mind” in care subiectii gandesc despre starile mentale proprii sau ale altora. Blakemore si Decety (2001) propun un model numit “Forward model” care explica atribuirea unor intentii pe baza observarii unor actiuni. Acest model postuleaza existenta unor structuri neurale care ar stoca predictii ale consecintelor unei actiuni, iar aceste reprezentari ar fi reactivate atunci cand observam miscarile cuiva si ii estimam intentiile. Acest mecanism s-ar baza pe simularea actiunii observate si estimarea intentiilor unui personaj, pe baza reprezentarilor propriilor intentii. Exista dovezi experimentale ca simularea si imitarea faciliteaza atribuirea intentiilor (Blakemore si Decety, 2001).
Regiunile cerebrale implicate in procesarea limbajului au fost propuse ca parte componenta a substratului neural al “Theory of mind”. Totusi, datele experimentale de la subiectii cu tulburari de limbaj au indicat faptul ca aceste zone nu reprezinta componenta centrala a “Theory of mind”, ci sunt co-optate in aceasta. Regiunile frontale care servesc functiilor executive au fost de asemenea implicate in “theory of mind”, dar studiile realizate pe pacienti cu leziuni frontale au indicat ca si ele reprezinta doar un sistem co-optat. Alte regiuni co-optate sunt cele implicate in procesarea vizuo-spatiala din emisfera dreapta. Datele obtinute pe copiii autisti si pe primate par sa indice ca amigdala reprezinta o componenta centrala a “Theory of mind”, dar emergenta acesteia presupune implicarea alaturi de amigdala a sistemelor co-optate (Siegal si Varley, 2002). Exista si alti factori care sunt cruciali in emergenta “Theory of mind”, experienta conversationala fiind unul dintre ei, ea permitand copilului sa aiba acces la cunostinte despre starile mentale ale altora la momentul cand sistemele neurale co-optate se maturizeaza (Siegal si Varley, 2002).

2.5. Legatura dintre aspectele “Theory of mind” si socializare

Conceptul de “Theory of mind” a fost lansat de Premack in anii ’70 si a fost folosit ulterior de Baron-Cohen la inceputul anilor ‘80 pentru a explica unele deficite observate la copiii autisti, iar in anii ’90 de Stone pentru a explica aceleasi deficite la pacientii cu leziuni frontale.
Shallice (2001) a folosit doua sarcini de tip “Theory of mind” pentru a investiga bazele neurale ale acesteia pe pacienti cu leziuni frontale. Ambele sarcini solicitau pacientilor sa faca unele inferente despre locatia unei mingi sau monede pe care nu le vedeau, tinand cont de directia spre care privea examinatorul. In prima sarcina erau doi examinatori care priveau spre locatii diferite. Pacientul trebuia sa realizeze ca daca statea chiar langa examinator acesta nu avea cum sa vada mingea, deci el trebuia sa se bazeze pe ce indica celalalt examinator. Pacientii cu traume frontale au facut un numar mare de greseli, comparativ cu lotul de control. A doua sarcina implica comportamentul de simulare. Aici era doar un examinator care indica cu privirea, dar el indica mereu in directia gresita. Intelegerea inducerii in eroare de catre o persoana (examinatorul) depinde de abilitatea de a intelege intentiile altora, si s-a dovedit in acest studiu a avea ca substrat neural zona prefrontala mediana dreapta ariile 8, 9 si 10 din jurul cortexului cingulat anterior (Shallice, 2001)
Berthoz si colab. (2002) au folosit RMN-ul functional pe subiecti normali pentru a identifica sistemele neurale implicate in procesarea incalcarii normelor sociale. Subiectii au fost instruiti sa-si imagineze ce ar simti daca ar fi in situatia descrisa intr-o povestire ce continea: 1) o situatie sociala normala; 2) o incalcare ne-intentionata a regulilor sociale si 3) o incalcare intentionata. Fiecare poveste avea doua variante de prezentare: ca si cum ar fi traita personal de subiect, sau ca si cum ar fi fost martor la ea. Nu s-au observat diferente intre cele doua variante -; personala si impersonala -; ci doar intre situatia de incalcare a regulilor intentionata/neintentionata. Astfel, s-a observat o puternica activare in zona cortexului prefrontal median (arile 6, 8 si 9) si in polul temporal (aria 38). Ambele zone se suprapun peste cele demonstrat a fi implicate in aspecte ale “Theory of mind” -; reprezentarea starilor mentale ale altora. De asemenea, s-a mai observat o activare in cortexul orbitofrontal stang (ariile 10 si 47) care se stie ca raspunde de exprimarea furiei. Aceasta zona este de asemenea implicata in mecanisme executive de control al impulsului si inhibarea raspunsului, masurate prin probe de tipul Go/No-go si Wisconsin.
Deci, procesarea violarii regulilor sociale implica sistemele neurale ce tin de “Theory of mind” si raspund la expresiile emotionale ale altora, dar aceleasi sisteme sunt implicate si in memoria de lucru, controlul impulsului si luarea de decizii. Bechara (2002) isi pune intrebarea daca putem descompune cognitia sociala in aceste mecanisme bazale, dat fiind ca multe dintre cognitiile sociale implica judecati de valoare si luare de decizii privind conventiile sociale, intentiile altor persoane, increderea, morala, etica si asa mai departe?


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta