2. 1. Consideratii generale asupra limbajului la prescolari

Limbajul nu se dezvolta dupa dorinta adultului, ci el se dezvolta dupa legile specifice fiecarei etape de dezvoltare. n1z12zi
Insusirea limbajului este o activitate care presupune un efort indelungat din partea individului. In formarea limbajului participa doi factori :
1. sa te nasti complet sanatos organic, sa functioneze bine organele : auz bun, aparatul articulatoriu integru, creier bun.
2. sa fie un mediu prielnic de dezvoltare a organelor. Ereditatea cu mediul se conditioneaza reciproc. Ex: Se nasc copii cu hemoragie cerebrala pe zona frontala, specializata pentru activitatea motorie .
Mediul , in acest caz, nu poate influenta cu nimic, iar limbajul va stagna. Ex: copiii gasiti in padure, deci intr-un mediu de vorbire inexistent, nu mai pot sa-si insuseasca limbajul. Oricat ar fi de bine inzestrat de la nastere un copil, limbajul lui nu apare si nu se dezvolta in afara exersarii verbale. Aceasta deprindere se invata in decursul primilor ani de viata, pe baza imitarii modelelor de vorbire oferite de persoanele din anturaj.
Limbajul este deosebit de susceptibil la influentele educative. Cele mai multe tulburari de limbaj se datoreaza mediului, educatiei, greselilor de educatie din familie si din institutiile de invatamant. Raspandirea tulburarilor de limbaj difera de la o tara la alta, depinde de numarul de consoane din limba. Unde exista consoane mai multe sunt si tulburari mai grave.
Evidentierea tulburarilor de limbaj, a naturii lor este mai grea la copii decat la adulti. La copii se fac cele mai multe confuzii si cele mai mari, pentru ca limbajul este in formare. Toate simptomele sunt instabile. Ele se schimba repede, ori se amelioreaza ori se agraveaza. La copii, responsabilitatea in munca logopedica este mai mare decat la adulti. Diagnosticarea tulburarilor de limbaj la copii este dificila pentru ca limbajul are , datorita varstei , o serie de imperfectiuni. Preconizarea oricarei terapii este conditionata de cunoasterea foarte bine a particularitatilor de vorbire la copii pentru a se limita fiziologicul de patologic. Acolo unde apar malformatii, pareze, indiferent ca este vorba despre o particularitate de vorbire sau despre o tulburare de vorbire, trebuie apelat la mediul de specialitate.
Tulburarile de limbaj pot prezenta diferite grade de complexitate, incepand cu devieri extrem de fine, situate la limita dintre normal si patologic, pana la tulburari grave si accentuate, cu caracter evident patologic. Ele pot aparea la diferite nivele : a) periferic : o simpla anomalie bucala , ex. prognatismul, provoaca dislalii sau rinolalii . b) pe calea nervoasa ; spre bulb, pana la centrul nervos, deci in partea subcorticala , apare dizartria. c) Centrul nervos : ex. balbaiala, afazia, alalia, nedezvoltarea limbajului. d) Afectiuni ale sistemului nervos central si periferic: ex. tulburari de voce, tulburari ale citit-scrisului

Un tablou al vorbirii tulburate si nu al unor particularitati individuale este urmatorul :
- vorbirea cu tulburari de articulatie
- vorbirea cu deficiente gramaticale
- vorbirea cu o fluenta , ritm , intensitate , diferite de cea normala, de acelasi sex si varsta
- vorbirea insotita de grimase, paraziti, intreruperi, gesturi sau atitudine vicioasa
- vorbirea cu o voce cu sonoritate mica, perceputa greu in situatii practice, solicitate de cerintele profesionale.
Limbajul si tulburarile sale se apreciaza in functie de capacitatea individului de a intelege si exprimare orala, de citire si scriere sunt tulburari de limbaj.
Trasaturile caracteristice ale tulburarilor de limbaj sunt :
- neconcordanta dintre modul de vorbire si varsta vorbitorului
- caracterul stationar (perseverent) al tulburarilor de limbaj
- susceptibilitatea marita la complicatii neuro-psihice
In toate tratatele din lume se subliniaza necesitatea tratarii tulburarilor de limbaj in faza de debut, in fasa.
Perioada optima de formare a limbajului este pana la 8-9 ani. Varsta de 4-5 ani este potrivita pentru inceperea tratamentului specific al tulburarilor de limbaj pentru ca automatismele psiho-lingvistice deficitare nu sunt consolidate si foarte usor, se pot sterge se pot inlocui cu deprinderi corecte.
La adult nu se poate vorbi de o vorbire definitiva, adultul cel mult poate sa-si insuseasca scheme de vorbire, prin care isi mascheaza defectul. Dar, in stare de boala, de debilitate, defectul reapare. Defectul de vorbire daca este corectat sub cinci ani, este corectat definitiv. Trebuie corectate acele tulburari care invadeaza psihicul, personalitatea. Indicatia este sa prevenim si sa corectam cat mai repede fara constientizarea copilului. Trebuie instruite mamele si educatoarele.
Vorbirea cotidiana cuprinsa in limitele de toleranta ale normalului se remarca prin diferite particularitati individuale. Astfel, unii vorbesc expresiv, agreabil, altii monoton si plictisitor, cu un ritm prea grabit sau prea incetinit, prea sonor sau prea in soapta, clar sau insuficient de precis articulat.
Criteriul de evaluare a limbajului prezinta diferente semnificative in functie de exigentele mediului social in care traieste si vorbeste individul. Unele cercuri sociale (familie, scoala, gradinita etc. ) pot fi tolerante in aprecierea tulburarilor de limbaj. Parintii si chiar cadrele didactice care s-au familiarizat cu tulburarile de limbaj adeseori nu le mai sesizeaza sau le considera neinsemnate si le trateaza cu indiferenta. Pentru un strain ele sunt mai evidente si mai suparatoare si fac limbajul neinteligibil. In activitatea profesionala chiar si pronuntarea defectuoasa a unui singur sunet poate cauza conflicte de adaptare, mai evident la cei a caror activitate este conditionata de vorbire (actor, profesori, juristi).
In aprecierea tulburarilor de limbaj nu ne putem ghida numai dupa impresiile subiective ale mediului social.
Limbajul si tulburarile sale se apreciaza dupa criterii obiective : a) Varsta vorbitorului, in functie de care se delimiteaza particularitatile fiziologice, de dezvoltare, normale de varsta, pasagere, grupate pana la 4-5 ani, de particularitatile patologice, defectologice, prezente peste 4-5 ani. b) Perseverarea tulburarilor (defectologice) acestea nu dispar de la sine peste varsta de 4-5 ani, numai prin educatie si invatare. Ele prezinta tendinta de a se fixa, de a ramane permanente.
Nota: Pentru o mai buna intelegere a varstei prescolare este parcursa si varsta anterioara, anteprescolara.

2. 2. Varsta de 1-3 ani, anteprescolara

Particularitati fiziologice Particularitati suspecte
Nota: apar ultimele consoane: s, z, s, j, t, ce, ge, r Nota: sunt particularitati care tind sa se mentina, tind spre perseverare, dar nu le putem defini ca fiind patologice, ci suspecte de a deveni patologice a) imposibilitatea de a pronunta unele sunete si elimarea lor din diferite pozitii ale cuvantului sub forma de : = alunecarea limbii la “ r “ prea in spate ;

= omisiuni de sunete, chiar daca sunt pronuntate izolat = siflantele cu limba prea mult in afara, scuipate ;
= omisiuni de sunete-consoana, dintr-un grup de consoane; = siflantele prea strident dentale
= omisiuni de sunete , ce nu pot fi pronuntate nici izolat Cauzele particularitatilor suspecte : ex. : s-z, s-j, t, ce, ge = malformatii ale aparatului fonator, pareze ale muschilor articulatori ex. : “ r “ = pentru ca persoana este mica. = defectiuni ale aparat. fonoarticulator b) imposibilitatea de a pronunta anumite sunete si eliminarea lor sub forma de: = deficiente de auz fonematic
- substituiri de sunete care inca nu au aparut cu sunete mai usoare din punct de vedere articulator, aparute mai repede in evolutia ontogenetica = boli aparute pana la trei ani ex: f-v ; c-g ; s-z ; s-j ; c(ce) -; g(ge) ; t ; r = infecto-contagioase: scarlatina, rujeola, bolile urechii, digestive c) imposibilitatea de a pronunta anumite sunete si modificarea lor sub forma de: = bolile creierului distorsiune (deformare) ex. :
= sigmatismul interdental: pronuntarea consoanelor s-z-t-s-j-c-g (ce-ge) cu varful limbii strecurat printre dinti = accidente la nastere

= sigmatismul dental: pronuntarea consoanelor s-z, s-j, t , c-g, cu sprijinirea puternica a limbii pe dintii incisivi inferiori sau superiori
= rahitism
= sigmatism palatal: pronuntarea consoanelor s-j prin presiunea puternica a limbii pe valul palatului in timpul articularii = bronho-pneumonii
= rotacism monovibrant - formarea consoanei “ r “ numai printr-o singura vibratie a varfului limbii, in loc de 2-3 vibratii consecutive = intarzieri in dezvoltarea neuromotorie
= rotacism polivibrant: formarea consoanei “r” printr-un numar mai mare de vibratii, decat 2-3, cat este normal = obiceiul parintilor de a imita vorbirea infantila d) contopirea unor silabe din diferite cuvinte intr-un singur cuvant, nou. = imitarea, de catre copii, a vorbirii parintilor peltici e) inversiuni de sunete, d silabe; = influente educative negative
Concluzie: Aceste particularitati fiziologice se atenueaza treptat spre 3-4 ani, au deci o evolutie pozitiva. Concluzie: - Particularitatile suspecte nu se forteaza, pentru a nu se constientiza;
- Particularitatile suspecte, needucate, dupa modele corecte, vor avea o evolutie negativa, patologica.

2. 3. Varsta de 3-7 ani prescolara

Particularitati fiziologice Particularitati suspecte a) omisiunea unei consoane dintr-o asociere de :
= doua consoane, cand acea consoana nu poate fi inca articulata ex: “ r “ , s , j , c-g i
= omisiunea unei consoane dintr-un grup de consoane in cuvinte noi, necunoscute
Nota: se reduc omisiunile fata de perioada
1-3 ani b) substituirea consoanei vibrante r cu l, v, h - substituirea lui “r” “h” este suspect de rotacism uvular sau velar
Nota: substituirea lui r cu h insotita de o inchidere brusca a gurii, prelungita, poate duce spre un rotacism posterior - substituirea velarelor cu dentale c/t , g/d un semn de retard
= substituirea sunetelor, intre ele, din ultima categorie aparuta: s ; z ; t ; s ; j Nota: siflantele si suieratoarele avand o frecventa foarte ridicata, cer o mare finete si de aceea sunt posibile de substituiri in aceeasi grupa. - substituirea siflantelor cu labio-dentalele s/f, z/v, cu dentalele s-z / t-d este un semn de intarziere (retardare psihica) distorsiunile:
= transformarea sigmatismului interdental in dental, apoi palatal, sunt mai putin stridente apoi in corect;
= transformarea “r” monovibrant in polivibrant si apoi in normal , rulat distorsiuni suspecte, periculoase:

= sigmatismul scuipat
= sigmatismul nazal
= sigmatismul lateral
= rotacism velar
= restrangerea sigmatismului interdental la s, z, t
=repetitii de cuvinte de legatura pentru ca au lipsit in primii ani; ex: si, si ; ca, ca = daca repetitiile apar la fiecare propozitie si se asociaza cu vorbirea pe inspir
= intreruperi, de tipul opririi bruste, reveniri
= ezitari de tipul: a, a, a pentru ca nu stapanesc continutul celor exprimate = daca disfluentele sunt insotite de jena pentru vorbire, frica pentru. vorbire -; este un semn al bolii psihice, logofolia.
Nota: aceste particularitati apar in perioada de organizare a limbajului (6-7 ani)si sunt legate de ritmul si fluenta din vorbire si asociate cu pauze de gandire. - Balbaiala suspecta: este o tulburare foarte fina de motricitate;
Nota: Disfluentele din vorbire apar din cauza obstacolelor de motricitate, pe care copilul nu le poate trece, nu din cauza pauzelor de gandire
Cauzele particularitatilor suspecte:
= scaderea auzului fonematic
= hipotonia motrica in proportie de 80%

2. 4. Particularitati ale educatiei la prescolari

Factorii educativi, parinti, educatoare, isi concentreaza atentia in primul rand asupra omisiunilor si substituirilor, care se repercuteaza asupra sensului semantic al cuvintelor.
Sunetele complexe, s, z, t, ce, ge, s, j, r , nu se formeaza corect de la inceput, ele au faze de evolutie, patologice, pentru ca au o biomecanica complicata. Dar chiar daca se rostesc interdental, dental, strident ele isi pastreaza semnificatia. Aceste variante distorsionate ale fonemelor complicate pierd in calitatea acustica sau fiziologica dar nu schimba sensul vorbirii.
Atunci cand prescolarul are mai multe imperfectiuni , deformarile , distorsiunile se pierd in multitudinea abaterilor de la norma corecta de pronuntare. Ele raman ca o zestre in limbajul copiilor.
Pronuntarea distorsionata devine evidenta, chiar suparatoare pentru anturaj, atunci cand ea ramane singura, cand omisiunile si substituirile se reduc sau chiar dispar.
Una din particularitatile de educatie a vorbirii distorsionate la prescolari este sa nu-l silesti pe copil sa vorbeasca corect inaintea de a fi pregatit motric, deci inainte de a-i sonda posibilitatile articulatorii si mediul sau de viata.
Educatia vorbirii la prescolari solicita unirea fortelor educative. Randamentul interventiei logopedice nu poate fi evidentiat printr-o munca haotica, ci, numai printr-o munca ordonata cu un program de lucru. Rezultatele muncii logopedice sunt direct proportionate cu aportul personal al copilului, cu dispozitia sa pentru corectare, cu atitudinea parintilor si a cadrelor didactice fata de tulburarea de limbaj, cu necesitatea aplicarii si respectarii programului de corectare in mediul natural de viata al copilului. Tratamentul logopedic urmareste un scop clar, acela al evitarii unui esec scolar, al unei inadaptari la cerintele vietii scolare.
Educatia vorbirii la prescolari este bazata pe colaborarea cu parintii si cu educatoarele. Colaborarea logopedului cu toti factorii educativi trebuie sa fie prieteneasca, fara jigniri. Parintii trebuie tratati diferentiat: cel putin o data pe saptamana se fac sedinte cu informatii logopedice. Pozitia logopedului este de colaborator pe terenul educatiei vorbirii. Logopedul antreneaza factorii educativi instruindu-i.
Colaborarea urmareste inlaturarea cauzelor tulburarilor de limbaj, prin asigurarea modelelor de vorbire corecta, prin aplicarea unui program de antrenament complex logoprofilactic in gradinita.
Activitatile de prevenire nu pot fi calificate drept simple. Ele trebuie sa devina o abordare multidisciplinara.