Una dintre principalele paradigme din psihologia dezvoltarii este teoria piagetiana privind dezvoltarea cognitiva. Supusa la numeroase critici ulterioare, ea se remarca totusi prin acuratetea cu care a surprins stadialitatea dezvoltarii gandirii logice, parcursa in aceeasi ordine de catre toti indivizii chiar daca in ritm propriu…

Obiective operationale: k2e21ei
Dupa lectura acestui capitol, ar trebui sa reusiti sa:
- precizati caracteristicile generale ale teoriei piagetiene
- discutati pe marginea ideilor fundamentale ale teoriei
- cunoasteti si sa explicati conceptele-cheie ale teoriei lui Piaget
- caracterizati gandirea din perspectiva piagetiana
- prezentati trasaturile fundamentale ale stadiilor dezvoltarii

1.Aspecte generale ale teoriei piagetiene

Teoria piagetiana reuneste in fapt mai multe teorii:
- teoria dezvoltarii conceptelor de sine, obiect, spatiu, timp, cauzalitate;
- teoria achizitiei principiilor de asociativitate, tranzitivitate si conservare;
- teoria dezvoltarii stadiale a inteligentei.
Este o teorie cognitiva deoarece se refera la fenomene mentale intentionale -; reprezentari, procese mentale, proceduri de rationament. Este in acelasi timp si o teorie a dezvoltarii, deoarece se bazeaza pe convingerea ca modul in care fiinta umana proceseaza experienta fizica, matematica si morala se modifica urmand o anumita regularitate, intr-un mod tot mai adaptativ si mai specific speciei noastre.
In ciuda faptului ca i s-a reprosat reducerea fiintei umane la dimensiunea sa cognitiva, Piaget subintelege latura afectiva, considerand-o dimensiunea energetica a conduitei, in contextul in care structura este data de procesarea de informatie, adica de aspectele cognitive.
Piaget incearca sa infereze structurile mentale ascunse, pornind de la evidenta comportamentala. Pentru fiecare etapa distincta de dezvoltare, denumita stadiu de dezvoltare, el postuleaza existenta unei constelatii de structuri cognitive relativ omogene.
Stadiile piagetiene au urmatoarele caracteristici:
• Sunt universale -; deci sunt caracteristice tuturor indivizilor normali, care in mod obligatoriu parcurg traseul complet pana la atingerea stadiului cel mai avansat (cel al operatiilor formale).
• Secventierea lor este identica -; toti indivizii umani parcurg obligatoriu in exact aceeasi ordine toate cele patru stadii; nu este posibil nici ca vreunul dintre aceste stadii sa fie “sarit” in dezvoltare.
• Fiecare stadiu integreaza competentele achizitionate in stadiul anterior.
• Fiecare stadiu este mai complex decat cel precedent si reprezinta o conceptualizare mai adecvata a realitatii.

2. Idei fundamentale ale teoriei lui Piaget

a) Dezvoltarea cognitiva este adaptativa - cu cat ne reprezentam mai acurat realitatea, cu atat putem supravietui mai bine in mediu.

b) Cunoasterea este mai degraba mediata decat imediata - realitatea nu e inregistrata pasiv de sistemul nostru cognitiv, ci este construita activ, permanent.

c) Motivatia pentru dezvoltare cognitiva este intrinseca - fiintele vii cauta in mod natural informatia care este doar usor diferita/mai complexa decat cunostintele lor actuale.

d) Dezvoltarea cognitiva este dialectica - exista o permanenta interactiune intre dorinta de a avea un sistem de cunostinte bine organizat (acomodare) si nevoia de mai multa informatie (asimilare), care in continuu desfiinteaza structurile existente, ducand la elaborarea altora usor mai sofisticate.

3. Termeni cheie ai teoriei lui Piaget

SCHEME = reprezentari interne ale realitatii; sunt legate de o arie particulara de activitate, deci sunt operatii mentale ce pot fi aplicate obiectelor, ideilor etc. din lumea copilului; NU SUNT CONCEPTE PENTRU CA AU LA BAZA ACTIUNEA.

ORGANIZARE = capacitatea innascuta de a coordona structurile sau schemele existente si de a le combina in sisteme mai complexe (de ex. la 3 luni combina suptul cu privitul si apucatul obiectelor).

ADAPTARE = nevoia organismului de echilibru cu mediul; se realizeaza prin complementaritatea asimilarii cu acomodarea.

ASIMILARE = incorporarea in sistem a ceva din afara lui;presupune aplicarea a ceea ce stii deja, deci interpretarea si construirea obiectului extern in termenii deja disponibili.

ACOMODARE = modificarea structurii interne existente corespunzator noului input asimilat; deci ajustarea cunostintelor ca raspuns la caracteristicile speciale ale unui obiect / ev.

4. GANDIREA IN VIZIUNEA LUI PIAGET

Pentru Piaget, GANDIREA ESTE ACTIUNE INTERIORIZATA.

dezvoltarea cognitiva presupune interiorizarea actiunii prin

mecanismul semiotic mecanismul operatoriu
= trecerea de la actiuni asupra obiectelor la = trecerea de la actiuni la operatii, operatii asupra reprezentarilor, semnelor adica la actiuni interiorizate, devenite simbolurilor “reversibile”, gata sa se compuna unele cu altele intr-un sistem, constituind inferenta

In termenii psihologiei cognitive, ca orice sistem cognitiv, cel uman este constituit din structuri sau reprezentari (reflectari in mediul intern ale realitatii) si operatii sau calcul al reprezentarilor (manipulari ale reprezentarilor pe baza unor reguli). Secventa stadiilor de dezvoltare reda tocmai generarea progresiva a reprezentarilor si perfectionarea operatiilor cognitive.
• Reprezentarile simbolice apar la 18-24 luni (sf. substadiului 6 al stadiului senzoriomotor) in urmatoarele arii: limbaj, joc simbolic (evocarea cu ajutorul propriului corp a unei actiuni straine de contextul actual -; de exemplu, se preface ca doarme), imitatie amanata (copiere a unei actiuni, dar dupa disparitia modelului), actiuni inteligente (rezolvare de probleme).
• Operatiile se constituie in stadiul concret-operator, dar forma lor superioara este cea logica si matematica. O operatie nu exista individual, independenta de celelalte, ci se grupeaza in sisteme de operatii. Piaget afirma ca o relatie de tipul A-B nu poate exista ca relatie (ci doar ca raport perceptiv) daca nu se poate construi un sir de relatii asociate de tipul A-B-C. La fel, un numar intreg nu poate exista decat ca element al insusi grupului de numere. O relatie spatiala implica spatiul, iar o relatie temporala implica intelegerea timpului.
Proprietatile sistemelor de operatii sunt urmatoarele:
- Compunerea - 2 elemente pot fi compuse, generand un element nou, doua actiuni succesive se pot coordona intr-o singura actiune; in limbaj formal a - b - c, c - d - e.
- Reversibilitatea - fiecare operatie directa comporta o operatie inversa: c - b - a, e - d - c.
- Asociativitatea - acelasi rezultat poate fi obtinut pe doua cai diferite, gandirea este “libera sa faca ocoluri”: (a - b) - d - a - (b - d )- e.
- Identitatea - o operatie combinata cu inversa ei este anulata, revenirea la punctul de plecare permite regasirea acestuia, identic cu sine: a - a - 0, c - c - 0 .

5. Stadiile dezvoltarii cognitive

Stadiul senzoriomotor -; 0-2 ani Cunoasterea lumii se realizeaza prin manipularea obiectelor care ii ofera copilului informatii senzoriale -; si perceptive - despre acestea. Perioada incepe cu manifestarea reflexelor si se sfarseste cu coordonari complexe ale abilitatilor senzorio-motorii. In acest stadiu copilul invata sa se diferentieze de lumea inconjuratoare, sa isi delimiteze contururile propriei persoane. Tot in aceasta perioada incepe sa inteleaga cauzalitatea in timp si spatiu.
Achizitiile majore ale stadiului sunt reprezentate de dobandirea conceptului de obiect permanent (obiectul continua sa existe chiar si atunci cand nu mai este direct perceput) si, la sfarsitul perioadei, de aparitia reprezentarilor mentale interne (experientele putand fi reamintite sau imaginate), in forma jocului imaginativ si a gandirii simbolice.

Stadiul preoperator -; 2-6/7 ani Functia simbolica se dezvolta in continuare, de exemplu prin folosirea simbolica a limbajului si rezolvarea intuitiva de probleme. Copilul incepe sa inteleaga clasificarea obiectelor dar gandirea sa este caracterizata inca prin egocentrism -; intelegerea lumii printr-o prisma unica, cea a propriei persoane, ireversibilitate si centrare. Imaginatia infloreste din plin. Catre sfarsitul acestei perioade emerg abilitatile de preluare a perspectivei sociale. Copilul incepe sa dobandeasca si conceptul de conservare a numarului.

Stadiul operatiilor concrete -; 6/7-11/12 ani Copilul intelege si aplica operatiile sau principiile logice, pentru a interpreta experiente specifice. Intelege conservarea masei, a lungimii, a greutatii si a volumului. Poate sa preia mult mai usor perspectiva unei alte persoane. Poate clasifica, ordona si organiza obiectele in serii. Este inca legat de experienta concreta, imediata, dar inauntrul acestor limite poate sa utilizeze operatii mentale logice.

Stadiul operatiilor formale -; de la 12/14 ani Adolescentul sau adultul este in stare sa gandeasca despre abstractiuni sau concepte ipotetice. Poate manipula mental idei cu aceeasi usurinta cu care manipuleaza obiecte sau persoane. Poate face speculatii asupra posibilului. Poate sa rationeze deductiv, sa formuleze si sa testeze ipoteze. Pe unii, aceasta intuire a complexitatii cunoasterii umane ii poate face sa creada ca nu mai inteleg nimic; altii dimpotriva au senzatia ca inteleg absolut totul. Se cristalizeaza ideea ca exista pentru fiecare intrebare mai multe raspunsuri posibile, si mai multe intrebari pentru fiecare raspuns. Problemele politice, etice, sociale si morale devin din ce in ce mai incitante pentru individ, “presandu-l” sa se implice in rezolvarea lor.

A. Stadiul senzoriomotor (0-2 ani)

Copilul isi reprezinta lumea in termeni de actiuni - supt, apucat, privit, aruncat - cu ajutorul carora manipuleaza obiecte, nu reprezentari interne. Se numeste stadiu senzoriomotor pentru ca in aceasta perioada copilul invata sa isi coordoneze simturile cu comportamentul motor .

1. Substadiul 1 (0-1 luna)
Din reflexele cu care copilul este echipat la nastere, unele nu au importanta cognitiva, si fie ca dispar in timp (reflexul Moro), fie ca raman neschimbate (cascatul). Reflexele cu importanta cognitiva - suptul, miscarile oculare, miscarile bratului, ale mainii - se dezvolta semnificativ in functie de exercitiul constant si de aplicarea repetata la obiecte si evenimente externe. Comportamentul este in mare parte asimilator pe parcursul acestei perioade. Apar totusi alterari minimale ale reflexelor (de ex. la supt, distinge intre un deget tare si sanul moale).

2. Substadiul 2 (1-4 luni)
Are loc evolutia schemelor individuale - supt, privit, ascultat, vocalizat, prins - prin practica; la sfarsitul sstd. 2 suptul poate sa apara anticipativ ca raspuns la indici vizuali sau kinestezici. Totodata se realizeaza si coordonarea schemelor: vaz si auz (aude un sunet si intoarce capul si ochii); supt si prehensiune (duce la gura si suge orice prinde in mana, si ia in mana tot ce se gaseste in gura); vaz si prehensiune - cea mai importanta coordonare (apuca obiectele vizibile si aduce la ochi obiectele pe care le ia in mana).
Este stadiul reactiilor circulare primare - comportamentul este circular pentru ca este repetat, si primar pentru ca implica un singur act, initiat neintentionat de copil. Reactiile circulare primare sunt centrate pe propriul corp al copilului. Nu exista o diferentiere intre sine si lumea exterioara.

3. Substadiul 3 (4-8 luni)
Copilul incepe sa exploreze obiectele si evenimentele dinafara. Este stadiul reactiilor circulare secundare; o actiune motorie a copilului duce la un rezultat neasteptat, dar interesant perceptual, acest lucru ii provoaca placere, si ca urmare copilul reia actiunea (de ex., ia si scutura o jucarie, care scoate un sunet incitant).
Nu percepe insa cauzalitatea, si in concluzie nu exploreaza cauzele evenimentului placut pentru el. Este chiar indoielnic ca ar percepe diferenta dintre actiunea sa motorie si rezultatul produs in mediu.

4 Substadiul 4 (8-12 luni)
Aici apar in mod clar comportamente intentionale, tip mijloace-scop. Integrarea schemelor secundare urmeaza acest pattern: copilul exerseaza o schema - mijloc (de ex. iti impinge mana) pentru a face posibila aplicarea unei alte scheme - scop (pentru ca tu sa produci un efect senzorial interesant in beneficiul lui).
O alta caracteristica este capacitatea de a anticipa - spre deosebire de ssd. 2, nu anticipeaza doar exercitarea incipienta a unei scheme proprii, ci si ocurenta unui eveniment din lumea exterioara, care nu e legat direct (stimul-raspuns) de comportamentul sau, (vede ca mama o ia inspre usa si anticipeaza iesirea ei din camera).

5. Substadiul 5 (12-18 luni)
Este ultimul substadiu “pur” senzoriomotor. Copilul exploreaza activ, intentionat, prin incercare si eroare, proprietatile reale sau potentiale ale obiectelor, prin cautarea continua a unor noi si diferite moduri de a actiona asupra lor. Variaza schemele deliberat si gaseste noi mijloace pentru scopuri familiare.
Este stadiul reactiilor circulare tertiare - de tipul conduitei suportului (un obiect aflat la distanta poate fi apropiat daca il tragi de sfoara sau de suportul pe care sta).

6. Substadiul 6 (18-24 luni)
Apare capacitatea de a reprezenta obiectele prin simboluri si de a actiona inteligent relativ la aceasta realitate simbolizata. Copilul incepe sa produca si sa inteleaga, de exemplu, un cuvant ca fiind o reprezentare simbolica pentru o clasa de obiecte.
Spre deosebire de ssd. 5, isi reprezinta si incearca noi mijloace pe plan mintal, in loc de a le exterioriza in actiune (de ex., dupa ce esueaza in a scoate un obiect dintr-o cutie de chibrituri cu deschizatura prea mica, inchide /deschide gura de cateva ori, apoi rapid largeste deschizatura cutiei si recupereaza obiectul). Pe langa acest tip de rezolvare de probleme pe plan mental, in acest stadiu copilul este capabil de: imitatie amanata (actiuni la care a fost martor, dar pe care nu le-a imitat atunci sunt reproduse detaliat mai ta rziu) ; joc simbolic (de ex., spune “sapun” in timp ce “se face” ca se spala pe maini) ; limbaj .
Din acest moment inteligenta senzoriomotorie nu dispare total din viata copilului, dar capata o pondere mai mica, pentru ca, in raport cu inteligenta simbolica este mai lenta, opereaza pas cu pas (o singura actiune pentru un moment dat), este orientata pe actiuni si rezultate concrete, este personala si necomunicabila (fiecare fiind prizonierul propriei lumi cognitive).

Permanenta obiectului

Pe langa capacitatea progresiva de a controla si investiga mediul (descrisa de substadiile de mai sus) o achizitie esentiala a stadiului senzoriomotor o reprezinta dezvoltarea progresiva a conceptului permanentei obiectului. Acesta se refera la un set de asumptii implicite despre natura si comportamentul obiectelor (inclusiv noi insine), anume:
- obiectele coexista ca entitati fizice independente, distincte, in acelasi spatiu;
- existenta obiectelor e independenta de interactiunea noastra cu ele (un obiect disparut din campul nostru vizual nu inceteaza sa existe, iar a vedea, a auzi etc. un obiect nu echivaleaza cu existenta fizica a obiectului);
- comportamentul obiectelor e independent de contactul nostru cu ele (un obiect disparut din campul vizual poate fi mutat de altcineva in alta parte).
Pentru Piaget, aceste asumptii nu sunt innascute, ci dobandite prin experienta; achizitia lor are loc pe parcursul intregii perioade senzoriomotorii; iar acest proces consta intr-o secventa fixa, universala de stadii.

Stadiile 1 si 2 (0-4 luni)
Copilul urmareste cu privirea un obiect in miscare, iar la disparitia acestuia (de ex., dupa un ecran) fie isi pierde interesul, fie continua sa priveasca la locul unde obiectul a fost vazut ultima oara.
Nu cauta vizual/manual obiectul disparut.
Nu exista dovezi ca din punctul de vedere al copilului obiectul exista si dupa ce a “disparut” din campul vizual.

Stadiul 3 (4-8 luni)
Anticipeaza vizual pozitia viitoare a obiectului prin extrapolarea directiei de miscare.
Recunoaste si apuca obiectele familiare chiar ocluzate partial, dar nu si daca sunt complet acoperite. Deci obiectul nu este ceva independent de contactul vizual al subiectului cu el.

Stadiul 4 (8-12 luni)
Cauta si gaseste obiectele ascunse , chiar daca ele nu sunt deloc vizibile.
Apare eroarea A-B (cauta obiectul in locatia A, dar nu si in B), pentru ca, spune
Piaget, nu are o imagine clara si constienta a obiectului disparand sub cuvertura, ci si-a format doar o deprindere senzoriomotorie sau o regula de comportament de tipul “Cauta aici, sub asta, si vei avea o experienta interesanta vizual-tactila”. Cu alte cuvinte, nu apare o diferentiere completa intre actiunile proprii si obiect.

Stadiul 5 (12-18 luni)
Invata treptat sa caute in orice loc a vazut disparand obiectul ultima oara, dar nu
isi poate reprezenta orice modificare ulterioara a locatiei obiectului dupa ce acesta a disparut .

Stadiul 6 (18-24 luni)
Foloseste indicii vizibili ca baza pentru reprezentarea traseelor sau locatiilor invizibile ale obiectului. Prin imitatia amanata si jocul simbolic dovedeste ca este in stare sa evoce reprezentarile interne simbolice ale obiectelor absente. Existenta obiectului deci ramane invarianta in ciuda contactului nostru perceptual -; variabil - cu el.

B. Stadiul preoperator/preoperational (2-6/7 ani)

Copilul este in stare sa isi reprezinte obiectele si a achizitionat rudimente de rezolvare simbolica de probleme. Caracteristicile acestui stadiu sunt:

- Concretetea - se raporteaza doar la obiecte concrete, prezente fizic.

- Ireversibilitatea - nu este capabil sa parcurga pe plan mental actiunile in sens invers. Din acest motiv in aceasta perioada nu putem vorbi de operatii .

- Egocentrismul - crede ca oricine vede lumea prin ochii lui, si oricine o experientiaza in mod similar.

- Centrarea - poate fi atent la o singura dimensiune la un moment dat.

- Starea versus transformarea - este focalizat pe stari, pe felul in care se prezinta perceptiv lucrurile, si nu pe transformarile care au dus la aceste stari.

- Gandirea transductiva - daca A cauzeaza pe B, atunci si B cauzeaza pe A.

Egocentrismul copilului din stadiul preoperator, adica incapacitatea sa de a intelege ca ceilalti au ganduri, sentimente si perceptii diferite de ale sale, a fost ilustrat intr-unul din experimentele cele mai celebre ale lui Piaget, anume problema muntelui. Piaget si Inhelder (1956) au pus copii intre 4 si 12 ani sa spuna in ce fel va vedea o papusa, din diferite pozitii, un model format din trei munti de dimensiuni diferite. Copiilor li s-a cerut: a) sa aleaga dintr-un sir de fotografii imaginea care corespunde “punctului de vedere” al papusii; b) sa aleaga o fotografie la intamplare si apoi sa aseze papusa in pozitia care corespunde acesteia; c) sa aranjeze trei munti tridimensionali “de jucarie” asa cum sunt ei vazuti de papusa.
S-a constatat ca la varsta de 4-5 ani, copiii aleg de obicei in functie de propria lor perspectiva, nu de cea a papusii. Abia la 9 ani ei reusesc sa se transpuna in pozitia acesteia. Concluzia lui Piaget a fost ca la varstele mici copiii nu se pot rupe de egocentrism.

Figura 4. Modelul celor trei munti utilizat de Piaget si Inhelder, vazut din diferite unghiuri (dupa Smith & Cowie, 1992).

Conservarea

O alta arie indelung investigata a competentelor copilului din stadiul preoperator este cea a conservarii. Piaget considera ca la aceasta varsta este dificil de inteles cum in ciuda modificarilor formei sau ale infatisarii superficiale, anumite calitati ale obiectelor raman neschimbate -; de exemplu, volumul, greutatea, lungimea sau numarul. Daca i se prezinta copilului doua mingi identice de plastilina si este rugat sa le compare, el va recunoaste ca mingile sunt la fel de mari. Daca insa sub ochii sai una dintre ele este transformata intr-un baton, copilul va afirma ca acesta este mai mare, deci cuprinde mai multa plastilina, deoarece el nu se poate focaliza pe mai multe dimensiuni ale unui obiect in acelasi timp si in concluzie nu poate nici sa coordoneze mai multe dimensiuni (lungimea si suprafata sectiunii).
La fel, daca un sir de flori este scurtat prin adunarea florilor intr-un buchet, copilul va gandi si va spune ca s-au imputinat si florile. Chiar daca sub ochii sai sirul este refacut din aceleasi elemente, va continua sa fie convins ca o data cu modificarea lungimii sirului se schimba si numarul de obiecte pe care acesta il contine.
Si in acest caz transpare imposibilitatea de concentrare a atentiei si coordonare a doua dimensiuni -; lungimea si densitatea. Din aceasta cauza copilul nu poate inca sa compenseze, spune Piaget, scaderea lungimii sirului prin cresterea densitatii dintre elementele acestuia.
De asemenea copilul nu poate intelege reversibilitatea operatiilor, adica faptul ca modificarea densitatii elementelor poate fi negata prin procesul invers -; deci florile pot fi readuse in pozitia initiala.
In fine, copilului ii lipseste si operatia de identitate: nu poate intelege ca atata vreme cat nu se ia si nu se adauga nimic, ramane acelasi numar de flori.
- Abilitatea de conservare este dobandita treptat de catre copil ca rezultat al decentrarii si al dezvoltarii celor trei operatii -; compensare, reversibilitate si identitate.

Figura 5. Exemple ale unor teste de conservare piagetiene: a) conservarea numarului; b) conservarea masei si c) conservarea cantitatii (dupa Smith & Cowie, 1992).

C. Stadiul operatiilor concrete (6/7 -;11/12 ani)

In jurul varstei de 7 ani se dezvolta un nou set de strategii mentale numite de Piaget operatii concrete. Ele sunt concrete deoarece pot fi aplicate doar obiectelor prezente, si sunt operatii deoarece sunt actiuni mentale. Datorita intelegerii reversibilitatii, gandirea castiga in flexibilitate. Adunarea, scaderea, inmultirea si impartirea pot fi executate cu o mult mai mare usurinta. Reusita la sarcinile de conservare este asigurata de faptul ca pentru fiecare actiune mentala copilul este in stare sa realizeze si actiunea inversa. Nu mai apare focalizarea doar pe calitatile vizuale imediate ale obiectului sau pe o singura dimensiune, putand fi realizata coordonarea a doua aspecte -; de exemplu lungimea si densitatea in cazul conservarii numarului.

Conservarea numarului apare mai intai, in jur de 5-6 ani, fiind urmata de conservarea greutatii (7-8 ani) si apoi de conservarea volumului (11 ani).
In aceasta etapa se dezvolta si capacitatea de clasificare si seriere, si in particular este inteles principiul incluziunii claselor.
Limitarile din gandirea copilului sunt evidente insa in dependenta de mediul imediat si dificultatea in operarea cu idei abstracte.
Cat priveste egocentrismul tipic al copilului din stadiul preoperator, acesta este inlocuit cu capacitatea de a coordona propria perspectiva cu cea a altora, si deci a intelege ca exista o multitudine de puncte de vedere asupra aceleiasi realitati concrete.

D. Stadiul operatiilor formale (de la 12/14 ani)

Abia in acest stadiu copilul - adolescentul - este in masura sa rationeze asupra posibilului. El nu mai depinde de existenta “concreta” a lucrurilor din lumea reala. In schimb, poate face rationamente in termeni de ipoteze formulate verbal, poate sa ia in considerare relatiile logice dintre diferitele posibilitati sau poate deduce concluzii din afirmatii abstracte.
De exemplu, in cazul silogismului “Toate pasarile verzi au doua capete”, “Eu am acasa o pasare verde numita Charlie”, “Cate capete are Charlie-”, o persoana care a atins stadiul operatiilor formale va raspunde corect din punctul de vedere al logicii abstracte “doua capete”. In schimb copilul mai mic nu va reusi sa treaca de protestul in fata absurditatii premisei.
Tot o sarcina formala este aceea de a genera toate combinatiile sau permutarile posibile de evenimente, luand de exemplu toate cuvintele care sunt formate din literele A, R, S, T . La nivel formal-operatoriu aceasta sarcina va fi indeplinita sistematic, initial realizand combinatiile de doua litere, apoi de trei si in fine de patru litere. In stadiul concret-operatoriu insa cautarea este nesistematica si neorganizata.
Caracterizarea acestui stadiu a fost realizata folosind experimente stiintifice, de exemplu din fizica -; vezi problema pendulului, pentru care subiectului i se pun la dispozitie un set de greutati si o sfoara a carei lungime poate fi ajustata si i se cere sa determine viteza cu care se balanseaza pendulul. Desi chiar si in acest caz materialele concrete sunt puse la dispozitia subiectului, pentru a rezolva problema cu succes el trebuie sa utilizeze mai multe operatii formale: considerarea sistematica a diferitelor posibilitati, formularea de ipoteze (“Ce se poate intampla daca adaug o greutate mai mare-”) si deductia logica pornind de la rezultatele obtinute concret.

6. Relevanta teoriei piagetiene

Desi initial teoria lui Piaget a avut un impact redus asupra psihologiei americane si engleze, in perioada anilor ‘50-’60 ea a devenit paradigma fundamentala de intelegere a dezvoltarii cognitive. Abia deceniile urmatoare au trecut la evaluarea critica a ipotezelor si concluziilor sale.
• O prima obiectie care a fost adusa teoriei lui Piaget este aceea legata de metodologia sa de lucru. S-a spus ca studiile sale ofera putine informatii de ordin cantitativ, relativ la numarul copiilor testati sau procentul celor care “trec” la diferitele teste (acest neajuns a fost compensat de catre cercetatorii care au incercat replicarea rezultatelor sale).
De asemenea s-au adus obiectii si metodei sale “clinice” de investigare. Spre deosebire de testele standardizate de inteligenta, probele piagetiene permit formularea unor intrebari diferite, experimentatorul fiind mai interesat de raspunsurile gresite decat de cele corecte, pentru ca numai primele ofera indicii legate de modul de a rationa al copilului. Asadar intrebarile de obicei nu sunt aceleasi pentru doua persoane diferite, ci sunt individualizate, deschise; firul discutiei este dat de raspunsurile interesante ale copilului, iar limbajul este adaptat capacitatii sale de intelegere, uneori fiind chiar “imprumutat” limbajul subiectului. Aceasta procedura de cautare a semnificatiei dincolo de ceea ce spune subiectul, si departe de o structura standardizata, pune probleme deoarece apeleaza excesiv la abilitatile intervievatorului, pe de-o parte, iar pe de alta parte face replicarea rezultatelor foarte dificila.
• Chiar acccentul pe erorile si esecurile copilului, cu neglijarea competentelor sale, a constituit un alt cap de acuzare.
• Nu in ultimul rand, lui Piaget i s-a reprosat si faptul de a fi recurs la studii transversale (cu exceptia studiului longitudinal asupra propriilor copii de-a lungul perioadei senzorio-motorii).
• Cercetarile ulterioare au demonstrat ca reusita la probele piagetiene este atinsa fie mai devreme (pentru operatiile concrete) fie mai tarziu (in cazul operatiilor formale) decat estimase Piaget. Modelul sau stadial a fost in acest fel pus sub semnul intrebarii, cel putin sub aspectul reperelor temporale caracteristice fiecarui stadiu. Mai mult decat atat, insasi ideea de stadiu a fost chestionata, deoarece nu s-a putut confirma corelatia dintre diferitele aspecte ale functionarii intelectuale - cum ar fi, de exemplu, sincronizarea debutului conservarii cu cel al clasificarii, serierii sau cu declinul egocentrismului. Nici macar pentru o singura dimensiune, ca de exemplu egocentrismul, nu se poate pune in evidenta la modul ferm existenta unei corelatii intre performantele la sarcini diferite.

- Si totusi, dupa cum argumenteaza Lourenco si Machado (1996), oferind zece argumente in favoarea teoriei piagetiene, competentele copiilor urmeaza traseul descris de Piaget, inafara de varianta in care sunt luati in considerare diferiti factori precum limbajul, contextul, memoria, natura sarcinii, numarul de obiecte prezente, tipul de intrebari. De aceea valoarea de paradigma fundamentala a dezvoltarii cognitive nu poate fi “retrasa” teoriei piagetiene, in ciuda corectiilor care i-au urmat.