e6u6up


Abstract
The goal of this report is to print out and to asses the mechanisms of cognitive inhibition in case of attention deficit hyperactivity disorder (ADHD). This article includes two parts: a theoretical part and an experimental part.
In teoretical part the debates was focused on the problem of cognitive inhibition, measured by deliberate forget paradigm. It was demonstrate that inhibition is an important point in achievement of the contraintentional effect.The appearance of the contraintentional effect may be explained by implication of such processes (Miclea,1997): an activator process, an inhibitor process and a metacognitive process. We wait for considered these processes, a stronger contraintentional effect to the children with ADHD.
In experimental part of this article, we tried to demonstrate the assumptions of our work.
Obiectivul acestei lucrari este de a evidentia si de a evalua mecanismele de inhibitie cognitiva in cazul sindromului deficitului atentional cu hiperactivitate (ADHD). Lucrarea este structurata in doua parti: o parte teoretica si una experimentala.
In partea teoretica se ia in discutie problema inhibitiei cognitive, masurata prin paradigma uitarii intentionate. S-a demonstrat experimental ca inhibitia este un factor important in generarea efectelor contraintentionale. Aparitia erorii contraintentionale poate fi explicata prin implicarea urmatoarelor procese (Miclea, 1997): un proces activator (cu rol in activarea continuturilor mentale congruente cu o stare dorita sau intentionata), un proces inhibitor (tintit spre inhibarea stimulilor irelevanti si a fluxurilor aditionale de procesare) si un proces metacognitiv (implicat in selectarea informatiei cu privire la procesele activatoare si evaluarea capacitatii subiectului de a-si implementa intentiile). Pornind de la acest model se asteapta obtinerea unui efect contraintentional mai puternic la copiii cu ADHD.
In partea experimentala, s-au demonstrat ipotezele lucrarii.

SINDROMUL DEFICITULUI ATENTIONAL
CU HIPERACTIVITATE (ADHD)
Sindromul deficitului atentional, cunoscut sub denumirea de ADHD, a starnit interesul cercetatorilor prin specificul sau.
Oricare dintre noi, ocazional, poate avea dificultati in concentrarea si mentinerea atentiei. Pentru unele persoane problema este asa de persistenta si de serioasa si interfereaza zilnic cu munca sau cu relatiile sociale, viata de familie, incat ea este privita ca o tulburare psihiatrica. Cunoscut sub numele de hiperkinezie, hiperactivitate, sau deteriorare minimala a creierului, ADHD-ul a primit acest nume si a fost descris corespunzator abia in anii '70.
ADHD-ul, este o tulburare neurologica, manifestata prin hiperactivitate, distractibilitate si / sau impulsivitate. Problema nu este strict legata de deficitul atentional, cat, mai mult, de o pierdere a consistentei controlului si a directiei. Copiii cu ADHD sunt usor distractibili, nu finalizeaza ceea ce incep si nu sunt interesati de greselile pe care le fac. Ei trec cu usurinta de la o activitate la alta si sunt instabili emotional. Pe de alta parte, dispun de inteligenta normala, in multe situatii surmontand, ajutati de suportul mental, momente foarte dificile. Multi dintre acesti copii sunt impulsivi. Ei par iritabili si nelinistiti, incapabili sa tolereze frustrarea si sunt instabili emotional. In general, actioneaza inainte de a gandi si nu isi asteapta randul in timpul desfasurarii unei activitati. In conversatie intrerup, vorbesc prea mult, prea repede si prea tare, spunand tot ce le trece prin minte. Acestea sunt numai cateva din criteriile prin care DSM-IV, diagnosticheaza sindromul de deficit atentional. ADHD nu este numai o tulburare a atentiei, ci, mai mult, un esec in circuitele creierului uman ce stau la baza inhibitiei si autocontrolului.
Douglas (1982) a inclus patru deficite majore ale ADHD: a) capacitatea redusa de initiere si mentinere a efortului; b) modularea deficitara a arousal-ului la intalnirea cu situatia problema; c) o inclinatie puternica spre boala, imediat dupa revenire;

d) controlarea impulsului.
Mai tarziu, Douglas (1988) a concluzionat ca aceste patru deficite apar datorita unei deteriorari centrale a autoreglarii in ADHD. Altii au argumentat ca deficitul cognitiv in ADHD ar putea fi inteles ca deficit motivational (Glow & Glow, 1979) sau ca se datoreaza controlului redus; o diminuare a sensibilitatii sau o regula deficitara de comportament (Barkley 1981, 1989; Haenlein & Caul, 1987). Aceste puncte de vedere nu au fost adoptate, ele neservind ca baza pentru noi cercetari. Zentall (1985) argumenta ca hiperactivitatea se produce de la nivele joase de arousal si serveste la mentinerea unui nivel optim de arousal. Cercetari mult mai recente, teoretizand pe marginea sindromului de deficit atentional, au localizat inhibitia comportamentala ca un deficit central al tulburarii (Barkley 1990, 1994; Quay,1988a; Schachar, Tannock & Logan 1993; Schachar, Tannock, Marriott & Logan, 1995).
ADHD include un deficit in inhibitia comportamentului. In acest sens s-a construit un model teoretic care leaga inhibitia comportamentala de patru functii neurologice care apar si depind de executia lor efectiva: a) memoria de lucru; b) autoreglarea arousal-ului afectiv-emotional; c) internalizarea vorbirii; d) reconstituirea (analiza si sinteza comportamentala).

ADHD ar putea fi asociat cu deteriorarea secundara ale acestor patru abilitati executive.
Inhibitia comportamentala este specifica ca deficienta centrala in ADHD. Se propune un model care sa realizeze o legatura intre inhibitia raspunsului si cele patru functii executive care depind de aceasta inhibitie pentru performanta lor efectiva. Aceste patru functii servesc la aducerea comportamentului sub controlul informatiilor reprezentate intern si a actiunilor auto-directionate. Astfel, cele patru functii, permit actiuni directionate mai bine si sarcini mai persistente.
NECESITATEA UNUI NOU MODEL AL ADHD
Avand in vedere cercetarile de pana acum, se poate deduce necesitatea structurarii unui nou model al ADHD. Cercetarile sunt in primul rand descriptive si nu explicative.
In conformitatea cu Barkley, modelul ADHD ar trebui sa includa cinci notiuni cheie: a) trebuie explicat faptul ca un deficit actual atentional, la copiii cu ADHD nu a fost gasit; b) trebuie explicata legatura dintre inhibitia comportamentala (hiperactivitate-impulsivitate) si acest simptom de lipsa a atentiei; c) trebuie facuta legatura intre aceste doua constructe cu functiile cognitive sau metacognitive, pentru ca multe, daca nu chiar toate deficitele cognitive asociate cu ADHD-ul par a fi relationate cu o scadere a autoreglarii sau funtiilor executive (Barkley, 1995; Denkla, 1994, 1995; Douglas, 1988) d) in ultimul rand, trebuie conectata literatura despre ADHD cu literatura despre psihologia dezvoltarii neuropsihologice, acestea participand la autoreglare. e) este folositor ca material stiintific si trebuie facute predictii explicite despre un fenomen nou care va conduce cercetarile si va furniza un mijloc de falsificare a teoriei.
Modelul hibrid dezvolta ideea ca inhibitia comportamentala permite performanta a patru functii executive: memoria de lucru, interiorizarea limbajului, autoreglarea motivatiei si reconstituirea. Cele patru functii executive influenteaza sistemul motor pentru activitatile directionate de scop, implicand componenta control -; fluenta -; sintaxa.
Memoria de lucru
Figura 1.
O configuratie schematica a modelului conceptual care leaga inhibitia comportamentala cu performanta celor patru functii executive care aduc control motor, fluenta si sintaxa sub controlul informatiilor reprezentate intern.
Modelul hibrid din Figura 1 sustine ca inhibitia deficitara a comportamentului ar putea fi legata de deficientele secundare ale memoriei de lucru si subfunctiilor ei. a) copiii cu ADHD ar trebui sa fie influentati mult mai mult de context si mai putin de informatiile interne, in comparatie cu cei de varsta lor; b) copiii cu ADHD ar trebui sa fie influentati mai mult de evenimentele imediate si de consecintele lor, decat evenimentele indepartate in timp; c) cei cu ADHD ar trebui sa-si aduca aminte si sa retina mai putine informatii despre trecut in comparatie cu planificarea viitorului; d) comportamentele de anticipare si cele pregatitoare bazate pe planificare ar trebui sa fie mai putin evidente la cei cu ADHD; e) la acesti copii exista o forma de “miopie” temporala in care comportamentul este controlat mai mult de conceptul “acum” temporal decat de informatiile reprezentate intern raportate la trecut , viitor, sensul timpului; f) copiii cu ADHD ar trebui sa demonstreze un control mai slab al comportamentului relationat cu timpul; g) performantele determinate de contingentele temporale ar trebui sa fie executate in mai mica masura la cei cu ADHD, deoarece ei nu pot trece peste amanarile contingentelor, utilizand informatii reprezentate intern; h) cu cat este mai mare amanarea in timp, care separa componentele contingentei comportamentale (evenimente, raspunsuri si consecintele lor), cu atat mai putin vor avea performante -; cei cu ADHD -; la sarcini.
Figura 1, prezentata anterior, arata o deteriorare a sensului timpului (memoria de lucru).Gerbing, Ahadi si Patton (1987) au argumentat ca performanta, la sarcinile estimare -; productie, ar putea fi legata de impulsivitate. Modelul din figura prezentata prezice, de asemenea, ca amanarile temporale ar putea avea efecte adverse in performanta subiectilor cu ADHD fata de grupul de control. Numeroase studii privind ADHD-ul au gasit ca amanarile din timpul desfasurarii sarcinilor temporale determina performante foarte scazute. Modelul prezentat sugereaza ca cei cu ADHD sunt mult mai putin supusi controlului informatiilor reprezentate intern decat altii. Ca si pacientii cu leziuni prefrontale, cei cu ADHD sunt mult mai mult supusi controlului stimulilor externi. Dupa cum am prezentat mai sus, copiilor cu ADHD le este mult mai greu sa faca ceea ce stiu decat sa stie ceea ce fac.

Autoreglarea afectelor, motivatiei si aurosal-ului
Inhibitia este importanta in dezvoltarea autoreglarii emotionale (Kopp,1989). Figura 1 face urmatoarele predictii despre aceia care deficit de inhibitie , ca in cazul ADHD-ului. Ei ar trebui sa prezinte: a) o mai mare reactivitate emotionala la evenimentele imediate; b) cateva reactii emotionale de anticipare, la evenimente viitoare; c) scaderea abilitatii de a actiona; d) capacitate scazuta de a induce si regla emotiile, motivatia si starea de arousal in comportamentele directionate de scopuri; e) o mai mare dependenta la surse afective externe, motivatie si arousal decat sunt in contextul imediat in determinarea gradelor de persistenta a efortului in actiuni directionate de scopuri.
Dezvoltarea inhibitiei este importanta pentru dezvoltarea autoreglarii si motivatiei (Garber&Dodge,1991;Copp,1989).
Interiorizarea limbajului
Hays (1989) nota despre copii cu ADHD , urmatoarele: a) demonstreaza o mare variabilitate in patern-urile de raspuns la sarcinile de laborator, cum ar fi cele care implica timp de reactie sau teste care cer performanta continua (Douglas,1983;Douglas&Peters,1979; Zahn,1991); b) au performante mai bune in conditiile administrarii unor intariri imediate; c) au probleme semnificative in performanta la sarcinile unde amanarea este impusa de sarcina si aceasta amanare implica cresterea duratei; d) demonstreaza un mare si rapid declin in performanta la sarcini, atunci cand intaririle nu se mai administreaza continuu, ci intermitent; e) demonstreaza o performanta scazuta la sarcini atunci cand in timpul sarcinii apar consecinte non-contingente (Barkley,1989; Douglas,1983).
Copii cu ADHD au demonstrat ca au mari dificultati in dezvoltarea spontana a strategiilor de organizare a unui material ce trebuie memorat (August,1987). Chiar daca li se ofera o regula de organizare pentru a o utiliza in sarcina , acesti copii inregistreaza un declin in folosirea ei in sarcinile ulterioare (August,1987).
In mod similar , Conte si Regehr (1991) au demonstrat ca acesti copii hiperactivi au mari dificultati in ceea ce priveste transferul regulilor initial invatate la noi sarcini de invatare.
Generarea
In domeniul comportamentului verbal, testele de fluenta verbala, confruntarea povestilor citite sau scrise, sarcinile de asociere a comunicariilor sau alte situatii si sarcini care cer comunicarea acurata si eficienta a informatiei ar putea reflecta procesele de reconstituire. Aceste procese sunt de asemenea evidente in comportamentul nonverbal si in sarcinile de rezolvare a problemelor care cer secvente motorii complexe si noi sau comportamente directionate de scopuri.
Modelul din Figura 1 sustine ca cei cu ADHD manifesta mari dificultati cu sarcinile si interactiunile interpersonale in care reconstituirea este esentiala. Exista evidente sugestive in ceea ce priveste deficientele in domeniul comportamentului verbal la cei cu ADHD.
UITAREA INTENTIONATA SI
EFECTUL CONTRAINTENTIONAL
Uitarea intentionata este definita ca o incercare de a limita exprimarea ulterioara a unui continut mnezic specific, Uitarea intentionata este diferita de uitarea spontana ce nu include motivatia si apare indiferent de validitatea sau relevanta informatiei.
Sarcina tipica consta in invatarea de catre subiecti a unei liste de itemi dintre care unii sunt urmati de instructiunea “retine “ si altii de instructiunea “uita”. Majoritatea cercetatorilor utilizeaza ulterior teste de memorie explicita, dar recent s-au utilizat si teste de memorie implicita ((asociatii de cuvinte, completari de radacini, etc). Efectul uitarii intentionate consta in faptul ca subiectii isi reamintesc mai multi itemi cu instructiunea “retine” decat cu instructiunea “uita”.
Instructiunea de “a uita” poate fi data in trei moduri: a) global -; indicand uitarea unui set intreg distinct de itemi; b) specific -; instructiunea are un scop mai limitat indicand ca trebuie uitate doar anumite parti specifice din ceea ce s-a invatat; c) distinctiv -; instructiunea se da dupa fiecare item.
In cadrul paradigmei uitarii intentionate cu instructiunea globala se disting doua tipuri de proceduri:
1. procedura “forget-previous” in care subiectii invata o lista de itemi dupa care primesc o instructiune sa uite toata informatia anterioara pentru ca e invalida si nu vor fi testati din ea. Dupa aceasta invata alte informatii. Studiile au gasit efecte clare de uitare intentionata in aceasta paradigma.
2. procedura “both-only” in care subiectii invata o lista de itemi; apoi invata acest set de itemi dupa care primesc o instructiune finala. Aceasta instructiune indica testarea doar a setului A sau doar a setului B oferind o instructiune implicita de a uita celalalt set sau testarea ambelor seturi cerandu-le astfel sa le retina pe ambele. Rezultatele din aceasta paradigma dovedesc efecte de uitare intentionata.
Actul intentiei are un efect cauzal asupra comportamentului nostru si asupra procesarii informatiei. Cu toate, acestea studierea acestuia a fost ignorata de behaviorism si stiintele cognitive computationale. Ultimii ani au marcat o renastere a interesului pentru starile intentionale si pentru construirea sensului.
Efectul contraintentional , adica un efect opus intentiei , dar initiat de intentia subiectului de a controla o stare sau un comportament a fost si mai putin investigat , desi s-au raportat consideratii aluzive inca de la inceputul psihologiei moderne (Freud,1950 -; Efectul impotriva vointei). Acest efect consta in faptul ca o intentie de a face ceva sau de a induce o anumita stare mentala produce adesea un efect total opus celui dorit. In general , intentiile de a controla starile mentale sau comportamentele sunt greu de realizat , daca nu chiar insuficiente.
O noua teorie a efectelor contraintentionale
Exista un larg consens intre cercetatori ca inhibitia cognitiva joaca un rol esential in uitarea intentionata (Bjork,1989;Arbuthnott,1995). Acesta sugereaza ca inhibitia ar putea fi un factor cheie in urmarea intentiilor sau in generarea efectelor contraintentionale.
Din perspectiva lui Miclea (1997) ocurenta erorilor contraintentionale poate fi explicata prin implicarea a 3 categorii de procese: a) un proces activator -; acordat pentru a activa (sau reactiva) continuturile mentale congruente cu starile mentale dorite; b) un proces inhibitiv -; tintit spre inhibarea stimulilor irelevanti si a fluxurilor aditionale de procesare; c) un proces metacognitiv -; implicat in detectarea informatiei cu privire la procesul activator si evaluarea capacitatii subiectului de a-si urma intentiile.
Procesul activator este similar cu procesul de operare al lui Wegner. Este initiat de intentia de a atinge o anumita stare si de a-si atinge scopul prin (re)activarea continuturilor mnezice si a senzatiilor consonate cu scopul. Avantajele teoretice ale procesului activator fata de procesul operator al lui Wegner este ca poate fi mai usor respins si e compatibil cu modelarea conexionista neurala.
Procesul inhibitor implicat in implementarea de stari intentionale este initiat fie de intentia de a controla sau de ocurenta de stimuli care ar putea interfera cu procesarea in curs. Mecanismele inhibitorii sunt tintite spre reducerea interferentei, stoparea alocarii de resurse pentru fluxurile de informatie irelevante sau care nu mai sunt relevante. Un deficit in aceasta clasa de procese explica deficitul de concentrare in ADHD, gandurile intruzive la obsesiv-compulsivi, schizofrenia.
Procesul metacognitiv se refera la atitudinile cognitive pe care le au oamenii cu privire la capacitatea lor de a-si implementa intentia de a controla, precum si despre eficienta acestui control. Cercetarile lui A. Bandura (1982) au acreditat impactul auto-eficientei asupra starilor intentionale la oameni.
STUDIUL EXPERIMENTAL AL INHIBITIEI COGNITIVE
SI AL EFECTULUI CONTRAINTENTIONAL
Ipotezele
1. Subiectii cu ADHD vor reda mai multe cuvinte asociate cu instructiunea “UITA”, fata de cei din grupul de control.
2. In cazul subiectilor cu ADHD, in conditiile prezentarii unei sarcini distractoare simultan sarcinii de uitare intentionata, numarul cuvintelor asociate cu instructiunea “UITA”, redate, va fi mai mare in raport cu situatiile absentei sarcinii distractoare
Prezentarea probelor de uitare intentionata
Pentru proba de uitare intentionata s-au ales 14 cuvinte frecvent utilizate in limbaj. Experimentul a fost structurat in doua parti folosindu-se doua instructiuni: “UITA” si “RETINE”.
Pentru prima parte, din cele 14 cuvinte au fost selectate aleator 7 care au fost asociate cu instructiunea “UITA”. Subiectii trebuiau sa tina cont de aceasta instructiune, ignorand ceilalti stimuli.
Pentru a doua parte, 7 din cele 14 cuvinte erau asociate cu instructiunea “RETINE”. De asemenea celelalte cuvinte, fara instructiune, trebuiau ignorate.
Fiecare parte a experimentului era rezolvata in doua conditii: in prezenta unei sarcini distractoare (memorarea unui numar de 9 cifre), respectiv in lipsa acesteia. De asemenea subiectii trebuiau sa reactualizeze cuvintele prezentate, explicit (reactualizare libera), respectiv implicit (completarea unor radacini de cuvinte).
Design-ul experimental folosit
Variabile independente:
1. Tipul instructiunii (uita / retine);
2. Sarcina suplimentara (cu / fara);
3. Subiecti (cu ADHD / fara ADHD).
Designul experimental este de tipul 2 X 2 X 2.
Variabilele dependente: numarul de cuvinte reactualizate explicit, respectiv numarul de cuvinte reactualizate implicit.
Subiecti Sarcina distractoare Instructiue
UITA RETINE cu ADHD CU
FARA
CONTROL CU
FARA

Tabelul 1.
Design-ul experimental folosit
Procedura folosita
Consecutiv selectiei subiectilor (cu ADHD, respectiv control) s-a administrat proba de uitare intentionata, urmandu-se urmatoarea procedura: subiectilor li se prezinta rand pe rand cuvintele cu un timp de expunere de cate 3 secunde, dupa care pentru 7 cuvinte se asociaza una dintre instructiunile “UITA” sau “RETINE”, restul de 7 cuvinte nefiind asociate cu cuvintele mentionate. Ulterior, subiectii trebuiau sa redea cat mai multe cuvinte retinute indiferent de instructiunea asociata. Pentru cele doua esantioane sarcina de uitare intentionata a fost administrata folosind doua conditii: prezenta unei sarcini distractoare (memorarea unui numar de 9 cifre) sau absenta acesteia. S-a notat numarul de cuvinte retinute sau completate (pentru sarcina implicita), tinand cont de instructiunile “uita” sau “retine”.
Rezultate si discutii
A. Rezultatele reactualizarii implicite
Pentru studierea efectului contraintentional, la subiectii din grupul experimental si cel de control, in functie de numarul de stimuli, s-au utilizat ANOVA 2X2X2 considerand ca variabile independente: tipul grupului (EXPERIMENTAL, CONTROL) , tipul instructiunii (RETINE, UITA), sarcina distractoare (CU, FARA) iar ca variabila dependenta: numarul de cuvinte reactualizate implicit.
Pe baza analizei ANOVA se pune in evidenta efectul puternic al tipului grupului (EXPERIMENTAL, CONTROL) precum si cel al tipului instructiunii (UITA, RETINA). De asemenea, un efect semnificativ il are si interactiunea dintre tipul grupului si instructiune.

Aceste efecte sunt observate in Figura 2. Diferenta mica intre numarul de cuvinte reactualizate de catre subiectii din grupul EXPERIMENTAL, in cazul instructiunii UITA si in cazul instructiunii RETINE demonstreaza existenta unui efect contraintentional redus al subiectilor cu ADHD, in cazul reactualizarii implicite. Astfel, subiectii din grupul EXPERIMENTAL au reactualizat mai multe cuvinte in prezenta sarcinii distractoare decat in lipsa ei, in cazul instructiunii UITA. In cazul grupului de control, pentru reactualizarea implicita se evidentiaza un efect contraintentional redus.
Rezultatele reactualizarii explicite
Si in acest caz s-a utilizat ANOVA 2X2X2, considerand ca variabile independente: tipul grupului (EXPERIMENTAL, CONTROL), tipul instructiunii (RETINE, UITA), sarcina distractoare (CU, FARA) iar ca variabila dependenta: numarul de cuvinte reactualizate explicit.
Pe baza analizei ANOVA se pune in evidenta efectul puternic al tipului grupului (EXPERIMENTAL, CONTROL) si cel al tipului instructiunii (UITA, RETINE). De asemenea, un efect semnificativ il are si interactiunea dintre tipul grupului si interactiune precum si interactiunea dintre sarcina distractoare, tipul grupului, respectiv tipul instructiunii.
Aceste efecte sunt observate in Figura 3. Pentru instructiunea UITA, in cazul prezentei stimului distractor, subiectii din grupul EXPERIMENTAL reactualizeaza mai multe cuvinte decat in cazul instructiunii RETINE, fara stimulul distractor. De aici rezulta un efect contraintentional pronuntat.

Concluzii
Demonstratiile experimentale au scos in evidenta faptul ca inhibitia are un rol important in generarea intentiilor sau in generarea efectelor contraintentionale. In cadrul acestor demonstratii experimentale s-a concluzionat ca amplitudinea efectului contraintentional pentru reactualizarea explicita este mai mare decat amplitudinea efectului contraintentional in cazul reactualizarii implicite. In urma rezultatelor obtinute putem conchide ca ipotezele acestei lucrari au fost confirmate.

BIBLIOGRAFIE
Allport, D.A. (1989). Visual attention. In M.I. Posner Foundations of cognitive neuroscience. Cambridge MA:MIT Press, 631-682.
Baars, B. (1988). A cognitive theory of consciousness. Academic Press, 78-98, 137-145.
Baddeley, A.D., & Hitch, G.J. (1994). Developments in the concept of working memory. In Neuropsychology , 14, 485-493.
Baddley, A. & Weiskrantz, L. (1993). Attention: selection, Awareness and control; A Tribute to Donald Broadbent. Claredon Press, Oxford, 111-134.
Barkley R.A. (1990). Attention Deficit Hyperactivity disorder: A Handbook for Diagnosis and Treatment. Guilford Press, New-York.
Barkley, R.A. (1997). Behavioral Inhibition, Sustained Attention, And Executive Functions: Constructing a Unifying Theory of ADHD. In Psychological Bulletin nr. 1, vol 121,65-86.
Broadbent,D.E. (1970). Stimulus set and response set: two kinds of selective attention. In Mostofsky, D. Attention: Contemporary Theory and Analysis. Meredith Corporation, 94-135.
Dempster, F. (1995). Interference and inhibition in cognition. Academic Press, 3-20, 176-199, 208-381, 403-407.
DSM -; IV . (1994). Published by the American Psychiatric Association, Washington D.C., 78-85
Egeth & Yantis. (1997). Visual attention: Control, Representation and Time course. In Psichological Review , vol. 48,269-279.
Eysenk, M.W. & Keane, M.T. (1990). Cognitive Psychology -; A Student’s Handbook. Lawrence Erlbaum Associates Publishers, 97-131.
Fuster, J.M. (1989). The prefrontal cortex: Anatomy, physiology and neuropsychology of the frontal lobe. Raven Press, New York, 111-130.
Glass, A.L. & Holyoak,J.K. (1986). Cognition. McGraw Hill Book Company, 53-74.
McEwan,E.K. (1988). The Principal’s Guide To Attention Deficit Hyperactivity Disorder. Corwin Press, 80-134.

Miclea, M. (1994). Psihologie cognitiva. Casa de Editura Gloria S.R.L., Cluj-Napoca, 146-180, 285-288, 351-355.
Milliken, B., Merikle, M, Joordens, S. & Seiffert, E. (1988). Selective attention: a reevaluation of the implications of negative priming. In Psychological Review. Nr.2,75-92.
Posner, M.I., Inhoff, A.W., Friedrich, F.J. & Cohen, A. (1992). Isolating attentional sistems: a cognitive-anatomical analysis. In Frontiers of Cognitive neuroscience. Mitt Press, 295-308.
Psihiatric Disorder -; Professional Care Guide. Springhouse Corporation, Pennsylvania.3, 1995.
Singer, M., Singer, L.T. & Trina A. T. (1993). Handbook for screening Adolescents at Psychosocial Risk. Macmillan Inc., 135-176.
Spreen, O., Risser, A. & Edgell, D. (1995). Developmental Neuropsychology. Oxford University Press, 78-136.
Zaidel, D. (1994). Neuropsychology. Academic Press, 145-167. psiholog Ramona Cotarlea
Spitalul Judetean Tg-Jiu