Epistemologia este o parte a filosofiei care se constituie ca o teorie generala
a cunoaºterii. O problema perena a epistemologiei este stabilirea
naturii adevarului. e9o16om
In modul sau de interpretare epistemologia opereaza cu doua
metafore ale cunoaºterii. Prima priveºte construirea cunoaºterii
ca pe construirea unei piramide care are nevoie de aºezarea unei fundaþii
solide. Acest punt de vedere pune problema validitaþii cunoºtinþelor
care trebuie fundamentate raþional pe o baza solida, care
urmeaza sa susþina argumentaþia.
Cea de a doua metafora priveºte o barca. Ea nu are nevoie
de fundaþie, ci doar de stabilitate. Aceasta se obþine din construcþia
care asigura potrivirea intre diferitele parþi componente.
In aceasta perspectiva, cunoaºterea trebuie sa
se bazeze pe coerenþa elementelor care se imbina ºi
care trebuie sa dea impresia de intreg.
Cunoaºterea intr-o accepþie larga este o credinþa
care beneficiaza de doua caracteristici. Este justificata,
poate fi argumentata ºi este adevarata, adecvata
cu realitatea.
Conform concepþiei lui Platon, cunoaºterea poate sa se refere
la o lume in schimbare, materiala sau poate sa priveasca
o realitate de raporturi neschimbatoare cum sunt propoziþiile matematice.
Cunoaºterea care pretinde ca deþine adevarul, poate
fi subsumata conceptual ansamblului acelor termeni pe care filosoful
G. Ryle (1949) ii califica drept cuvinte de succes. Acestor cuvinte
nu li se pot alipi adjective negative fara a produce o contradicþie.
O idee considerata falsa nu ar putea trece in mod obiºnuit
drept cunoaºtere, iar o teorema este in principiu considerata
adevarata.
Aceasta definiþie este totuºi o ingustare a sferei conceptului
de cunoaºtere care atat in simþul comun, cat ºi
in ºtiinþa s-a asociat adeseori ºi cu idei fragile
sau false pana la urma.
In general, sociologia cunoaºterii abordeaza sensul larg al
cunoaºterii interesandu-se de orice idee care a facut la un
moment dat obiectul adeziunii colective a unui grup semnificativ de indivizi.
Exista idei care evolueaza in timp ºi care nu þin
in mod evident intr-un mod absolut de categoriile adevarului
sau falsului.
Karl Mannheim foloseºte un exemplu care pune in evidenþa
modul in care se schimba, in funcþie de evoluþia
vieþii sociale, statutul unei idei.
Mannheim se intreaba de ce a disparut treptat tabuul imprumutului
cu dobanda. El interpreteaza aceasta erodare prin
dezvoltarea schimburilor comerciale. Atat timp cat schimburile se
realizau intre indivizi care se cunoºteau bine intre ei, cel
care dadea cu imprumut aºtepta ca cel ce luase imprumutul
sa-i faca, daca se ivea ocazia, servicii echivalente cu
acela facut prin acordarea imprumutului. Odata cu apariþia
economiei de schimb, acest sistem bilateral se dovedeºte a fi tot mai rigid.
Cel care acorda imprumutul nu poate accepta sa raspunda
nevoilor financiare ale unui client anonim decat daca are garanþia
ca acesta ii va plati in plus, adica dobanda.
Nevoia aceasta vine la inceput in contradicþie cu credinþa
in caracterul imoral al dobanzii. Dar treptat, nevoia este cea care
se impune, credinþa se erodeaza. Aici, comportamentul va determina
schimbarea opiniilor. Aºa se face ca astazi, tabuul imprumutului
cu dobanda funcþioneaza doar in cadrul comunitaþilor
restranse.
In analiza pe care o face, Mannheim da sens schimburilor in
gandire pornind de la observarea schimbarilor care au loc in
societate.
In domeniul sociologie cunoaºterii s-au conturat trei atitudini in
ceea ce priveºte competenþa ei de a elucida acceptarea unor enunþuri
de catre colectivitaþile de oameni. Intrebarea la
care au vrut sa raspunda sociologii privea masura
in care ii revine sociologiei sarcina de a se interesa deopotriva
de enunþurile cu caracter istoric ºi de enunþurile matematice,
irecuzabile.
Aceasta problema de demarcare a dat naºtere la „trei
poziþii canonice" in sociologia cunoaºterii.
Cea dintai considerata minimalista, aparþine lui Karl
Mannheim care clasifica enunþurile in doua categorii:
enunþuri universale de tipul celor matematice 2 + 2 = 4 ºi enunþuri
relaþionale care implica ºi o situare intr-un context
cum ar fi enunþul „incasare de dobanzi la imprumuturi
este un lucru bun". El insa nu stabileºte in acelaºi
timp ºi criteriile de departajare a enunþurilor, dar considera
ca sociologia trebuie sa se ocupe de enunþurile relaþionale.
La randul sau, Robert King Merton (1949) afirma de asemenea
o atitudine pragmatica. El considera ca sociologia ar trebui
sa se intereseze de problema modului in care valorile sau instituþiile
influenþeaza producerea cunoºtinþelor - in special
al celor ºtiinþifice. Sociologul nu trebuie sa incalce
teritoriul epistemologului, caruia ii revin problemele legate de
validitatea enunþurilor.
O atitudine intermediara este exprimata de Emile Durkheim care
sugereaza ca sociologia poate contribui la explicarea modului
in care iau naºtere conceptele ºtiinþifice. El susþine
ideea ca ºtiinþa se dezvolta fiind susþinuta
de elemente de origine extraºtiinþifica.
„Am vazut ca pana ºi noþiunile esenþiale
ale logicii ºtiinþifice au o origine religioasa. Fara
indoiala, pentru a le putea utiliza, ºtiinþa le supune
unei noi elaborari, epuizandu-le de orice fel de elemente circumstanþiale".
Intre religie ºi ºtiinþa este perceput un conflict,
dar acesta are o arie limitata. In fond, relaþia intre
credinþa ºi ºtiinþa este mult mai profunda
ºi mai subtila. „Credinþa este in primul rand
elan de a acþiona, iar ºtiinþa, oricat de departe ar
fi inaintat, ramane totdeauna departe de acþiune. ªtiinþa
este fragmentara, incompleta; ea progreseaza lent ºi
nu este niciodata incheiata; or viaþa nu poate aºtepta.
Prin urmare, teoriile destinate a intreþine viaþa, acþiunea,
sfarºesc prin a o lua inaintea ºtiinþei completand-o
prematur. Ele nu sunt posibile decat daca exigenþele practicii
ºi necesitaþile vitale, aºa cum le intuim, fara
a le sesiza desluºit, propulseaza gandirea dincolo de afirmaþiile
formulate de ºtiinþa…intuiþiile obscure ale senzaþiei
ºi sentimentului þin adesea loc de raþiuni logice".
Iata ºi modul in care societatea este responsabila
de apariþia noþiunilor fundamentale din ºtiinþa.
„Dar daca noþiunile fundamentale ale ºtiinþei
sunt de natura religioasa, cum le-a putut religia genera? La o
prima vedere, natura raporturilor dintre logica ºi religie
este greu de descifrat. Din moment ce realitatea exprimata de gandirea
religioasa este societatea, intrebarea poate fi formulata
in urmatorii termeni, care au avantajul de a scoate in evidenþa
complexitatea sa: ce a putu face din viaþa sociala un izvor atat
de important al vieþii logice?" Durkheim simplifica: „Materia
gandirii logice este alcatuita din concepte. A explica rolul
societaþii in geneza gandirii logice se reduce deci
la a ne intreba in ce mod a putut ea lua parte la formarea conceptelor?"
Prin caracterul general ºi comunicabil, conceptele sunt opera comunitaþii.
Ca exemplu: „Conceptul de totalitate nu este decat forma abstracta
a societaþii: ea este totul care cuprinde toate lucrurile, clasa
suprema in care se afla toate celelalte clase" apoi
„Daca lumea este in societate, spaþiul pe care-l ocupa
se confunda cu spaþiul total" ºi „ritmul vieþii
sociale sta la baza categoriei de timp".
Cea de a treia poziþie canonica, poziþia maximalista
este reprezentata de sociologul englez D. Bloor. Pentru acesta orice
cunoaºtere poate face obiectul sociologiei. Imprumutand ideea
ca orice trecut este interpretat pornind de la prezent, Bloor apreciaza
ca istoria ºtiinþelor nu este de fapt o suita de cuceriri
ºi progrese, ci este vorba doar de cunoºtinþe diferite. Semnificaþia
lor poate fi descoperita doar prin raportarea lor la intrebarile
ºi obiectivele ce reies din raportarea lor la contextul social in
care apar.
Poziþia maximalista a sociologiei cunoaºterii se bazeaza
pe ideea ca nu exista o diferenþa de fond intre
convenþiile sociale ºi convingerile ºtiinþifice. Toate
fac obiectul unei convenþii, in concepþia lui D. Bloor existenþa
unei ºtiinþe obiective, fiind o pura iluzie.
Pentru Bloor, magia este cea care premerge ºi pregateºte demersul
ºtiinþific. Din moment ce noþiunile de adevar ºi
obiectivitate sunt doar simple iluzii, atunci toate cunoºtinþele
sunt deopotriva interesante pentru sociologie ºi pot face obiectul
ei de interes.
Bibliografie
Tratat de sociologie, coordonator Raymond Boudon , Humanitas, Bucureºti,
1997, pag. 555-600.
Durkheim Emile - Formele elementare ale vieþii religioase, Polirom, Iaºi,
1995, pag. 380-408.
Intrebari
1. Care sunt cele trei poziþii canonice in sociologia cunoaºterii?
2. Care este poziþia exprimata in gandirea sociologica
a lui Emile Durkheim?
3. Cum descrie Emile Durkheim relaþia intre religie ºi ºtiinþa?
