Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
EFICIENTA ACTIVITATII LOGOPEDICE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

1. 1. Continutul muncii logopedice

Activitatea logopedica pare a fi, la prima vedere, un simplu proces de antrenament miofunctional pentru dezvoltarea motricitatii organelor periferice de articulare a sunetelor. Miscarile foarte fine ale aparatului fonoarticulator, implicate in pronuntarea sunetelor, sunt cu mult mai complexe si mai dificile, decat am fi tentati sa credem pe baza usurintei cu care le folosim in actul vorbirii, in lipsa unor cunostinte teoretice. h1r20rb
Dificultatile de formare a unor deprinderi de pronuntare corecta se pot asemana cu greutatile intampinate in invatarea unei limbi straine, la care aspectul fonetic al pronuntiei sunetelor difera de cel din sistemul fonologic al limbii materne.
Munca logopedica este grea si dificila pentru ca este un proces psihopedagogic de destramare, desfiintare, de inlaturare a unor lanturi de deprinderi defectuoase de pronuntie, mai mult sau mai putin batatorite, si de restructurare a vorbirii.
Realizarea acestui proces nu se poate face numai prin metoda fonologica sau articulatorie prin care se insusesc unele cunostinte de ortofonie si prin care se pune in miscare tehnica vorbirii si se declanseaza educatia vorbirii. Aceasta metoda acorda prioritate exercitiilor de articulatie realizate pe baza perceptiei vizuale a miscarilor , in fata oglinzii. Limitele metodei fonologice sunt: prin aceasta metoda se realizeaza o corectare de suprafata, o corectare exterioara, nedurabila pentru ca ea nu schimba modelele vechi de vorbire, interioare, neuro -; musculare.
Aceasta metoda este completata de metoda psihopedagogica care are drept obiective:
1 -; elaborarea modelului mintal, corect, de vorbire, prin modelarea, pe plan psihic, a formelor de realizare periferica a articularii sunetelor
2 - eliminarea modelor gresite de vorbire, prin antrenarea miscarilor articulatorii corecte, la nivelul organelor periferice ale vorbirii prin antrenarea proceselor psihice in analiza si sinteza fonematica pentru formarea perceptiilor si reprezentarilor auditiv -; motrice ale sunetelor. In vorbire noi nu percepem miscari fiziologice, sunete fizice, ci miscari si sunete purtatoare de sens, deci foneme (Fonemul este sunetul cu sens).
Fonemele sunt o realitate psihologica, un echivalent psihic, prin care sunetele sunt interpretate cerebral si se pregateste actul de comunicare.
Pronuntarea nu este determinata de actiunea organelor periferice, ci de modul cum sunt solicitate si sistematizate posibilitatile lor functionale de catre anumite mecanisme cerebrale. Activitatea aparatului fonoarticulator se desfasoara in intregime sub controlul scoartei cerebrale, aceasta avan atat un rol declansator cat si unul reglator in actul vorbirii. Rolul predominant al mecanismelor cerebrale in pronuntie este demonstrat practic prin posibilitati largi de compensare a emisiei sunetelor prin utilizarea functiei altor organe din aparatul, fonoarticulator.
Aceste posibilitati de compensare a unor malformatii, pareze, sau a lipsei totale a unor structuri anatomice din traiectul faringo-bucal de articulare a sunetelor stau la baza procesului psihopedagogic de elaborare a pronuntiei la persoanele cu dislalie de tip mecanic.
Prin imbinarea celor doua aspecte ale actului de vorbire, cel exterior, acustico-articulatoriu si cel interior, de reflectare pe plan psihic a acestor forme exterioare, se realizeaza educatia pronuntiei corecte la dislalici. In aceasta consta continutul muncii logopedice cu dislalicii.
3 - reechilibrarea personalitatii logopatului prin lichidarea , prin masuri psihopedagogice , a consecintelor negative a tulburarilor de limbaj asupra dezvoltarii psihice si asupra intregii personalitati.
Inlaturarea modelelor defectuoase de vorbire si dobandirea unei experiente corecte nu este simpla. Dislalicul poate deveni un inhibat in comportament si in vorbire, susceptibil si nervos. Educatia logopedica bazata pe principii nepedagogice atenteaza la sanatatea mintala a logopatului, atragand dupa sine un intreg cortegiu de complicatii neuro-psihice.
Iata de ce atunci cand se face educatia vorbirii trebuie sa se aiba in vedere atat vorbirea cat si vorbitorul de o numita factura psihica.




1. 2. Motivatia educatiei timpurii

Orientarea in logopedie spre o corectare a pronuntiei la o varsta cat mai frageda are o motivatie : a) psihoterapeutica b) social -; economica

a) Motivatia psihoterapeutica este data de
1. plasticitatea mare a proceselor corticale care pot asigura mai usor modelarea pronuntiei
2. modelele defectuoase de vorbire nu sunt consolidate si pot fi usor inlaturate si inlocuite cu deprinderi noi, corecte
3. complicatiile neuro-psihice, la varstele mici, inca nu au aparut.

b)Motivatia social-economica are urmatoarea explicatie: corectarea vorbirii la varstele mici se face mai rapid si evita un tratament logopedic de lunga durata si deci costisitor (nu atat material cat psihic - prin urmele pe care le lasa, uneori pentru toata viata)
Deci eficienta educatiei vorbirii este asigurata prin interventia timpurie, in perioada de achizitie a vorbirii (varsta 4-5 ani)
Terapia dislaliei inchide, pe langa terapiei limbajului expresiv si o psihoterapie, a comportamentului. Privita din aceasta perspectiva moderna , corectarea dislaliei, ca de altfel corectarea oricarei tulburari de limbaj, este un mijloc de realizare a unui scop suprem acela al dezvoltarii normale a personalitatii pentru a se putea adapta nevoilor scolare si sociale.
Corectarea dislaliei urmareste :
- imbunatatirea pronuntiei
- stimularea gandirii
- activarea vocabularului
- activarea cunostintelor
- pregatirea psihologica pentru scoala
- incadrarea armonioasa in colectiv
- participarea activa la lectii
- ridicarea eficientei la invatatura
Prin urmare se realizeaza o coeziune cat se poate de buna intre exigentele tehnicii logopedice si cunostintele generale ale logopatilor. Material verbal parcurs la lectii trebuie prelucrat atat sub aspectul pronuntiei cat si al continutului, al accesibilitatii.
Iata de ce orientarea in tratamentul logopedic este atat de complexa. Deosebirea esentiala fata de orientarea anterioara consta in sublinierea factorilor psihopedagogici in educatia vorbirii, fara a neglija factorii fonetico-fonologici.

1. 3. Componentele muncii logopedice de educare a tulburarilor de limbaj

Actul de pronuntie are o natura motrica si una senzoriala. Corectarea pronuntiei se desfasoara pe doua coordonate, potrivit naturii actului de pronuntie : a. dezvoltarea motricitatii organelor de vorbire, asigurata de zona verbo -; motorie b. dezvoltarea auzului fonematic asigurata de zona verbo -; auditiva
Prin imbinarea celor doua componente se realizeaza perfectionarea progresiva a capacitatii reglatoare a proceselor corticale asupra informatiilor motrico-kinestezice si auditive venite de la periferia mecanismelor de pronuntie a sunetelor.
Prin procesele psihice de invatare si memorare a miscarilor articulatorii si a efectului lor acustic se imprima modele de pronuntare corecta a sunetelor in sistemele neuronale verbo -; motorii.
Pronuntarea este un sistem senzorial -; motric automatizat, cu dispozitie bilaterale de reglare in care emisia si receptia sonora se acomodeaza reciproc. Intre emisia sonora a sunetului articulat si perceptia lui sonora se stabileste un circuit care se integreaza intr-o unitate complexa senzorial-motorie cu o semnificatie fonematica.
Pentru pronuntarea fiecarui sunet sunt necesare variate conexiuni senzorial motrice , care vor fi receptionate, dobandite in mod diferit in raport de: a) dezvoltarea auzului b) dezvoltarea motricitatii organelor respiratorii c) dezvoltarea motricitatii organelor fonatorii d) dezvoltarea motricitatii organelor articulatorii e) de capacitatea de simbolizare si intelegere a sensului structurilor sonore in ansamblul lor si a fiecarui sunt izolat ca unitate fonetica distincta.
Atat pentru persoanele cu o vorbire normala, cat si pentru cei cu tulburari de limbaj se impune un antrenament, de durata, al organelor de emisie si receptie sonora pentru insusirea mecanismelor de pronuntie corecta a sunetelor. Orice schimbare intr-una din verigile sale: motorie, senzoriala se rasfrange intr-o anumita masura asupra intregului proces de pronuntie.
O imbunatatire la nivelul perceptiei auditive a sunetelor prin exercitii de dezvoltare a auzului fonematic atrage dupa sine, pe baza efectului lor acustic, o dirijare mai precisa a miscarilor articulatorii sau ameliorarea preciziei miscarilor de articulatie, ca urmare a exercitiilor de dezvoltare a motricitatii organelor articulatorii, contribuie pe cale kinestezica , la imbunatatirea pronuntiei , la dezvoltarea capacitatii de diferentiere acustica a sunetelor deci la perfectionarea auzului fonematic.
Exercitiile de dezvoltare a motricitatii articulatorii si a auzului fonematic se recomanda in terapia logopedica a tuturor cazurilor de dislalie, accentul cazand mai mult pe una dintre laturi, in functie de formele de dislalie. In cazul dislaliei functionale de natura motorie de ex. , accentul se pune pe miogimnastica organelor fonoarticulatorii, pe cand in cazul dislaliei functionale, de tip senzorial, accentul cade pe exercitii de dezvoltare a capacitatii de identificare si de diferentiere a sunetelor deficitare, pe antrenamentul auditiv.
In cazul dislaliei organice, de tip mecanic, corectarea se face predominant prin aplicarea unor exercitii de dezvoltare a motricitatii organelor deficitare, pentru a deveni capabile sa realizeze miscari articulatorii necesare pronuntiei corecte a sunetelor. Atunci cand recuperarea functionala a defectelor organice nu se poate obtine are loc fenomenul compensator de formare a unor functii (Asa cum am aminti in prima parte). Dislalia organica -; audiogena. Corectarea se face in primul rand prin antrenamentul auditiv, pentru dezvoltarea capacitatii de diferentiere auditiva a sunetelor. Pentru a suplini deficientele de auz se recurge, pe langa antrenamentul auditiv si la exercitii pentru dezvoltarea mecanismelor compensatorii prin antrenarea altor analizatori valizi. Ex. : tactil , vizual.
Daca analizatorul senzorial, verbo-auditiv si analizatorul verbo-motor, sunt perfect sincronizati si functioneaza in conditii bune, vorbirea copilului logopat va ajunge sa depaseasca dificultatile inerente articulatiei si sa realizeze o pronuntie corecta. Adeseori insa , dorita complexitatii si a unor dificultati la nivelul mecanismelor neuronale ale analizatorului verbo-auditiv se produc anumite intarzieri in dezvoltarea acestei componente , anumite imprecizii in functionarea acestei componente la urmare, copilul logopat va incerca sa reproduca modelul sonor care in unele situatii poate fi corect, iar in alte situatii poate fi gresit.



Daca sincronizarea dintre cele doua componente lipseste atunci e posibil ca in cazul unui model auditiv corect, in reproducerea modelului verbal , datorita unui insuficient control, realizat din partea analizatorului verbo -; senzorial, pronuntia sa se realizeaza deficitar. Daca cei din mediul apropiat copilului, fie ca nu sunt suficient avertizati asupra mecanismelor dezvoltarii limbajului, fie ca manifesta o atitudine de indiferenta sau mai grav, se amuza de vorbirea imperfecta a copilului, atunci , treptat , se fixeaza miscarea intr-o deprindere articulatorie gresita.
In acest mecanism e de retinut faptul ca, daca controlul auditiv nu se instituie din timp, pentru a trezi motivatia interna a copilului pentru o vorbire corecta si frumoasa, atunci se vor fixa deprinderi gresite de vorbire, care pe plan auditiv vor fi identificate de logopat cu modelele auditive corect formate. De exemplu logopatul percepe din vorbirea adulta sunetul “ s ”. Daca nu va fi atentionat asupra greselii pe care o face in vorbire, copilul va sesiza in vorbirea altora pronuntarea alterata, dar nu o sesizeaza in propria lui vorbire, pentru ca ii lipseste educatia in acest sens




Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright 2005 - 2023 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite