In sens larg, psihoterapia este definita ca interventie psihologica in patologie si optimizarea subiectilor umani sanatosi. In sens restrans, psihoterapia reprezinta psihologie aplicata, altfel spus, psihoterapia inseamna interventie psihologica in practica clinica. Daca psihoterapia este interventie psihologica orientata mai ales spre patologie, consilierea este interventie psihologica orientata predominant spre optimizarea subiectilor umani sanatosi (ex. crearea unui sistem coerent de scopuri in viata, dezvoltarea autonomiei clientilor etc.). Asadar termenii de consiliere si psihoterapie sunt termeni cu semnificatie apropiata. Daca psihoterapia este definita in sens larg, atunci termenul de consiliere este o subcategorie specifica psihoterapiei. Daca psihoterapia este definita in sens restrans, atunci consilierea si psihoterapia au domenii diferite de aplicatie: patologia pentru psihoterapie si optimizarea personala pentru consiliere.

Fig.4 Domeniile psihoterapiei si consilierii psihologice

Factorii oricarui demers psihoterapeutic sau de consiliere constau in: t9x16xz
1. diagnostic psihologic si evaluare clinica (evaluarea starii actuale in consiliere);
2. relatia terapeutica (de consiliere) - este caracterizata ca o alianta de lucru descrisa ca o atitudine calda, colaborativa si de incredere a pacientului fata de terapeut, determinata de speranta pacientului ca simptomatologia va fi eliminata si de acceptarea neconditionata a pacientului de catre terapeut. Ea poate reduce anxietatea pacientului, ceea ce reduce la randul sau simptomatologia, furnizand clientului o noua experienta emotionala si oportunitatea de a discrimina intre trecut si prezent (Bergin & Garfield, 1994). Mai mult, in cazul terapiei dinamice, relatia terapeutica genereaza si nevroza de transfer; aceasta este stimulata prin comportamentul terapeutului (intr-o maniera profesionala) si este foarte importanta pentru urmatoarea etapa a tratamentului dinamic. In alte forme de terapie (ex. terapia cognitiv-comportamentala, terapia umanista), alianta de lucru nu genereaza nevroza de transfer pentru ca terapeutul mentine aceasta "alianta" printr-un comportament empatic, congruent si colaborativ fata de pacient;

3. conceptualizarea sau explicatia data simptomelor pacientului (problemelor clientului-in consiliere):
- stimuleaza nevoia de a modifica cognitiile si comportamentele dezadaptative;
- reduce de asemenea si simptomatologia, pentru ca pacientul isi intelege tulburarea, astfel incat anxietatea determinata de incontrolabilitatea si neintelegerea simptomelor este eliminata, si pentru ca accentueza sperantele si expectantele de recuperare (efect placebo);
- este o prerechizita pentru schimbarea mecanismelor dezadaptative de coping, a cognitiilor si interactiunii cu mediul.
4. tehnicile sunt strans legate de conceptualizarea terapeutica si vizeaza modificarea elementelor patogenetice sau de sanogeneza;
5. evaluarea rezultatelor interventiei.