Comunicarea in cadru organizational constituie un domeniu de cercetare putin structurat si format din abordari diverse, ca, de altfel, si studiul comunicarii: comunicarea interpersonala, dinamica grupurilor, sociologia organizatiilor, management, semiotica, sociolingvistica… Cercetarile recente sunt caracterizate q2b9bl
insa de o abordare de tip pluridisciplinar si sistemica a fenomenelor de comunicare organizationala.
Philippe Cabin considera ca mutatiile recente produse in organizarea sistemului muncii au accentuat importanta schimbului si gestiunii informatiei in activitatile de productie. Organizarea pe baze tayloriste a muncii vizeaza sa limiteze la minimum interactiunile: prescriptia formalizata nu cere decat putina comunicare intre agenti. Noile forme de organizare care apar astazi nu sunt numai consecutive expansiunii tehnologiilor de informare si comunicare. Ele rezulta din dezvoltarea unei noi rationalitati, care bulverseaza contextele profesionale: autonomie, organizare transversala, echipe de proiecte, participare… aceste principii au o repercusiune esentiala: aceea a unei coordonari crescute si complexe. Comunicarea apare ca un proces decisiv al acestei coo rdonari.

COMUNICARE ORGANIZATIONALA -; STARE DE FAPT
Iluziile comunicarii organizationale
In lumea intreprinderii comunicarea este adesea vazuta ca drept cauza tuturor relelor, si,
in consecinta, si remediul susceptibil de a rezova fiecare problema: a devenit obisnuinta si comoditate sa diagnostichezi toate disfunctiile organizatiei dr ept „o problema de comunicare”.
Aceasta constatare este revelatoare asupra iluziilor care persista in sanul organizatiilor asupra caracteristicilor si virtutilor actului de comunicare.
Printre aceste iluzii, putem distinge trei dintre cele evidente si frecvente (J.Y. Capul, Les communication dans les organizations, apud Philippe Cabin, op. cit.):
• este usor sa comunici, este suficient sa enunti un mesaj.
• odata ce a fost primit un mesaj, este evident ca el va fi inteles de catre receptor in aceiasi maniera ca a emitatorului.
• nu exista decat o singura forma de comunicare pertinenta, anume aceea prin care se emite un mesaj. Se stie foarte bine insa ca exista multiple forme de comunicare.
Stiintele umane au contribuit in mod hotarator la a pune in evidenta aceste idei false si a clarificat logicile proceselor de comunicare si organizare. Campul de cercetare a ramas totusi putin structurat. Exista mult de lucru asupra comunicarii interpersonale in cadrul grupurilor: de exemplu, dinamica grupurilor realizata de Kurt Lewin, analiza tranzactionala, analiza structurii afective a grupului (Jacob, Levy, Moreno). Dar aceasta abordare ofera o viziune esential psihologica asupra comunicarii, care conduce la subestimarea rolului jucat de structura organizationala. Pe de alta parte, stiintele organizarii si ale managementului, in ciuda largirii campului lor de investigatie, sunt adesea putin interesate de functiile comunicarii. Totusi, in analiza realizata de Michel Crozier, strategiile si comportamentul comunicational al actorilor este esential.
Conform acestei abordari, actorii au o marja de autonomie in organizatie si dezvolta anumite strategii. Puterea este o relatie de schimb care se negociaza, ori esenta acestui proces de negociere consta in informatie si comunicare. Comunicarea este considerata o componenta si o resursa capitala a functionarii organizatiei, dar ea nu este studiata ca atare.
Unul din motivele acestei situatii este dificultatea de a discerne cu rigoare notiunea de
„comunicare in organizatie” avand in vedere ca aceasta se aplica unui teren si unor domenii de actiune radical diferite. Putem sa le rezumam si sa le clasam in patru categorii:
• raporturile interpersonale in interiorul organizatiei: problemele motivatiei, recrutarea personalului, raporturile cotidiene intre un functionar si secretara sa, organizarea spatiala a locurilor de munca;
• distributia, circulatia si utilizarea informatiei, altfel spus, intreprinderea ca sistem de informatie: dispozitii, formalizarea procedurilor, difuzarea informatiei interne;
• managementul comunicarii intre conducere si salariati: gestiunea resurselor umane, jurnalele interne;
• comunicarea catre clienti si catre exterior, axata pe produs (publicitate, marketing, mod de intrebuintare a produselor) sau asupra organizatiei in sine (comunicare institutionala);
Ultima categorie enuntata mai sus defineste comunicarea externa, cu o tematica preocupata mai putin de analiza organizationala, cat de mecanismul de influenta si argumentare.
Analiza organizatiei ca spatiu si sistem de comunicare, subliniaza avantajele si preocuparile comunicarii interne.
Cercetarile asupra comunicarii interpersonale pot arata complexitatea proceselor de comunicare. Ele constituie deci un antidot impotriva iluziilor mentionate mai sus, iar analiza comunicarii in interiorul grupurilor se concentreaza asupra fenomenelor de influenta tip
„lidership”, de constructia unei retele de comunicare si de structurare care sta la baza formarii ansamblurilor umane de orice natura.
Experientele de psihologie sociala au pus accentul pe factorii organizationali: Claude
Flament a studiat influenta gradelor de centralizare a grupurilor asupra eficacitatii comunicarii,
Claude Faucheux si Serge Moscovici au aratat cum grupurile tind sa se structureze in acord cu constrangerile specifice ale sarcinii de indeplinit. In aceeasi ordine de idei, lingvistii cauta sa
inteleaga logica comunicarii verbale in situatii de munca.
Dimensiunea simbolica si culturala
Cercetatorii cauta sa analizeze rolul contextului social si institutional. Ei arata in mod deosebit influenta comunicarii informale si a dimensiunii simbolice (prestigiu, statut, putere, rituri, relatii din sanul unei organizatii. Din aceasta cauza, numeroase tentative de reorganizare si de schimbare se lovesc de apararea individului care nu accepta aceste transformari decat prin raportarea la o semnificatie pe care le-o acorda.
Existenta unui ansamblu comun de referinte identitare si culturale este un alt ingredient al unei comunicari eficace: notiunea de cultura organizationala a cunoscut un succes considerabil in context organizational, succes de altfel efemer, pentru ca, mult prea adesea este fundata pe o viziune superficiala si instrumentala.
Este important de a lua la cunostiinta de diversitatea tipurilor de comunicare ce se deruleaza in sanul unei organizatii. Comunicarea informala a avut adesea un rol mai important decat ordinele scrise si jurnalul de intreprindere. In aceeasi masura, comunicarea verticala
(ascendenta sau descendenta) poseda logici si constrangeri care difera de cele ale comunicarii orizontale intre persoanele din acelasi serviciu sau de la acelasi nivel ierarhic. In fiecare caz, problema statutului, a culturii, a identitatii, a relatiilor de putere vor opera diferit.
Un alt element important al definitiei unei comunicari eficace este cel de suport si de mediu fizic al comunicarii. Conceptia si functionarea sistemului de circulatie a informatiei,
imbinarea si caracteristicile fizice ale locului de munca, prelungirea lor, utilizarea unei anumite tehnologii, toti acesti factori participa la procesul de comunicare si fac obiectul a numeroase cercetari.
Spre o noua paradigma
Aceasta scurta prezentare da seama de stadiul actual al cercetarilor referitoare la comunicarea in organizatie; ea este fructul unui sistem complex si dinamic de factori: competenta si strategia comunicationala a actorilor, identitatea si istoria personala, existenta unei culturi si a unui cod de comunicare comun, suporturile si mijloacele cele mai apropiate canalelor, un context (economic, social, ierarhic, material si fizic…), o situatie particulara etc.
Stiintele comunicarii construiesc astazi modele si paradigme noi care integreaza aceste observatii. Este cazul, spre exemplu, al teoriei proceselor de comunicare (Mucchielli) si a echipei sale. Ideea care prezideaza aceasta abordare este simpla: pentru a interpreta comportamentul individului in situatii de comunicare, trebuie sa incercam sa intelegem sensul pe care il acorda acestia actiunilor lor. Acest sens este fructul unei interactiuni intre actul de comunicare si ansamblul elementelor care constituie contextul, ultimul fiind inteles aici in acceptia sa larga.

El este rezultatul unor diversi parametri: organizarea spatiului, mediul fizic si social, datul temporal, procesul de pozitionare al individului, „calitatea relatiei”, normele, procesul expresiei identitare. Combinarea complexa a tuturor acestor procese de comunicare formeaza un sistem, in timp ce individul da sens acestui sistem prin modul sau de actiune si de comunicare.
Miza fundamentala este „contructia sensului”, iar organizatia este aici parte integranta a acestei constructii. Munca cercetatorului consta in a reconstitui si a intelege ansamblul factorilor care conduc constructia prin intermediul actorilor, a comunicarii dintre ei. Aceasta este o abordare in acelasi timp constructivista (constructia sensului prin intermediul indivizilor) si sistemica (ansamblul elementelor situatiei de comunicare formeaza un sistem) ce sta marturie despre posibilitatile stiintelor comunicarii in furnizarea grilelor de interpretare a fenomenelor de comunicare in organizatie.