Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
AMPRENTELE LUMII EXTERIOARE
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
c5x9xy
1. GENERALITATI PRIVIND CONCEPTIA DESPRE LUME. Conditionate de necesitatea de a se adapta la societate, capacitatea de a percepe lumea exterioara si caracteristica mecanismului psihic de a urmari intotdeauna un scop ne conduc la ideea ca atat conceptia despre lume cat si linia ideala de orientare (Ideale Leitlinie) ale unui om apar de timpuriu in sufletul copilului, nu gata formate si intr-o structura sesizabila, dar evoluand cumva in sferele care ne dau placuta impresie a cunoscutului, a inteligibilului, intotdeauna in antiteza cu sentimentul de inacccsibilitate. Actele psihice nu pot avea loc decat atunci cand este intrezarit un scop. Dupa cum este cunoscut, atingerea acestuia presupune in chip necesar posibilitatea sau libertatea de a actiona. Iar castigul care rezulta din deplina libertate de actiune nu trebuie subestimat. Un copil care, pentru prima data, s-a ridicat copacel, intra din acea clipa intr-o lume cu totul noua, simtindu-se oarecum intr-o atmosfera ostila. El poate simti in puterea cu care sta pe propriile picioare o speranta crescuta in legatura cu viitorul sau si, riscand primele incercari de locomotie, poate fie sa aiba diferite grade de dificultate, fie sa nu intampine nici o dificultate. Asemenea impresii, evenimente care pentru adulti par insignifiante maruntisuri, exercita o enorma influenta asupra vietii psihice a copilului si, inainte de toate, asupra formarii conceptiei sale despre lume. Astfel, copiii care intampina dificultati in locomotie vor avea de obicei in fata ochilor o imagine ideala puternic impregnata de miscari rapide, fapt usor de constatat daca acesti copii sunt intrebati ce jocuri prefera sau ce meserie si-ar alege. Raspunsul (vizitiu, conductor de tren, taxator la autobuze etc.) va arata ca in sufletul lor se face simtita aspiratia de a depasi toate dificultatile insuficientei libertati de miscare, de a ajunge intr-o situatie in care sa nu mai resimta nici o inferioritate, nici o umilire, sentiment care poate fi extrem de intens atunci cand copiii se dezvolta lent sau maladiv. Tot asa, adesea se constata ca acei copii care, ca urmare a unor defecte oculare, nu pot vedea lumea decat lacunar se straduiesc sa prinda mai complet si mai intens imaginea vizuala a lumii, iar copiii cu o sensibilitate auditiva deosebita adesea nu manifesta intelegere si predilectie decat pentru anumite tonuri, care suna mai incantator, pe scurt, ei sunt firi muzicale (Beethoven).



Printre organele prin intermediul carora copilul cauta sa stapaneasca mediul inconjurator se numara in principal organele de simt care stabilesc cu lumea exterioara relatii trainice. Ele sunt acelea care participa nemijlocit la edificarea conceptiei despre lume. Dintre acestea trebuie sa numim mai intai ochii, in fata carora se deschide larg lumea din jur. Omului i se impune in special lumea perceptibila predominant vizual, furnizandu-i principalele elemente ale experientei sale. Se constituie astfel imaginea vizuala a lumii, a carei importanta fara egal consta in aceea ca dispune de obiecte permanente, invariabile, contrar celorlalte organe de simt care, cel mai adesea, sunt legate de surse pasagere de excitabilitate, cum sunt urechea, nasul, limba si, in mare parte, pielea. in alte cazuri organul auzului este acela care predomina si creeaza o capacitate psihica pentru care conteaza in primul rand lumea audibila. (Psyche cu caracter acustic). Mai rari sunt chinestezicif, oameni reglati in asa fel incat sensibilitatea lor este axata pe procesele motricitatii. O predominare a simtului mirosului sau a celui al gustului duce la configurarea altor tipuri, din care cel dintai in special, cu aptitudinea sa olfactiva, este nefavorabil situat in civilizatia noastra. Numerosi sunt, apoi, copiii la care organele de miscare joaca un rol important. Unii vin pe lume daruiti cu o mai mare sprinteneala, ei sunt mereu in miscare, iar mai tarziu sunt constransi la o perpetua actiune; acestia inclina indeosebi spre performante care implica utilizarea din plin a musculaturii. Chiar in somn impulsul spre actiune nu se linisteste si adesea se poate observa cum ei se rostogolesc incoace si incolo in pat. Apartin aceleiasi categorii copiii „agitati", al caror neastampar adesea este considerat drept infirmitate. in general, nu exista copii care sa nu abordeze viata atat cu ochii si urechile, cat si cu organele lor de miscare, pentru ca, din impresiile si cu posibilitatile ce li se ofera, sa-si asambleze o imagine globala a lumii, iar noi nu putem descifra firea unui om decat daca stim cu ce organ de simt sta el in fata vietii in modul cel mai spontan. Caci toate relatiile au aici importanta lor, influentand structurarea conceptiei despre lume si, prin aceasta, dezvoltarea ulterioara a copilului.
2. ELEMENTELE DEZVOLTARII CONCEPTIEI DESPRE LUME. Acele aptitudini speciale ale organului psihic care participa in prima linie la realizarea conceptiei despre lume au in comun faptul ca alegerea, acuitatea si influenta lor sunt determinate de scopul pe care omul il intrevede. Asa se explica faptul ca un individ dat nu percepe decat o anumita parte a vietii, a mediului ambiant, a unui eveniment etc. De aceea nu putem sesiza aceasta latura a psihicului uman decat daca ne facem o imagine despre scopul secret al omului si intelegem ca tot ceea face el sta sub inraurirea acestui scop. a) Perceptiile. Impresiile si excitatiile primite din afara prin intermediul organelor de simt dau creierului un semnal, din care se pot conserva unele urme. Din aceste urme se construieste lumea reprezentarilor, precum si lumea amintirilor. Dar perceptia nu este nicidecum comparabila cu fotografia realizata de un aparat fotografic, ci contine totdeauna ceva ce tine de specificul individului. Nu tot ceea ce cineva priveste este si perceput cu adevarat, iar cand doi oameni au privit aceeasi imagine, pot sa dea cele mai divergente raspunsuri, daca li se pun intrebari in legatura cu aceasta. Copilul, de asemenea, nu percepe din lumea care il inconjoara decat ceea ce, pe o baza oarecare, convine individualitatii sale de pana atunci. Astfel, perceptiile copiilor la care placerea de a privi s-a dezvoltat in mod deosebit sunt de natura preponderent vizuala, ceea ce este cazul la majoritatea oamenilor. Altii isi vor satura imaginea lor despre lume cu perceptii auditive. Asa dupa cum am mentionat, aceste perceptii nu sunt strict identice cu realitatea. Omul este capabil sa dea contactelor sale cu lumea exterioara forma ceruta de individualitatea sa. Asadar, ceea ce un om percepe si cum o face, in aceasta consta individualitatea sa distincta. Perceptia este mai mult decat un simplu fenomen fizic, este o functie psihica si, luand in considerare natura acesteia, circumstantele, modalitatea si continutul perceptiei unui om, este posibil sa se traga concluzii profunde cu privire la viata sa interioara. b) Amintirile. Putem stabili ca organul psihic, ale carui elemente sunt innascute, in ceea ce priveste capacitatea sa de dezvoltare depinde de cerinta imperioasa de activitate si de realitatile percepute. Propulsat de tendinta de a se dirija in mod corespunzator spre un scop, organul psihic este intim legat de capacitatea de miscare a organismului uman. Omul este obligat sa concentreze si sa ordoneze in organul sau psihic toate relatiile cu lumea exterioara, iar acesta, ca organ al adaptarii, este constrans sa dezvolte si toate acele capacitati necesare securitatii individului si care tin de propria sa existenta.
Este acum clar ca raspunsul personal al organului psihic la problemele vietii lasa in mod necesar urme in procesul de dezvoltare psihica si ca, astfel, functiile memoriei si evaluarii sunt obtinute prin constrangerea exercitata de tendinta de adaptare. Tocmai stocul de amintiri il determina pe om sa se ingrijeasca de viitorul sau, sa-1 prevada. Putem trage concluzia ca toate amintirile poarta in ele o intentie finala (inconstienta), ca ele nu au in noi o existenta neutra, ca vorbesc o limba avertizatoare si stimulatoare. Nu exista amintiri inerte. Importanta unei amintiri o putem aprecia numai daca ne-am lamurit in privinta intentiei finale care ii sta la baza. Este important de stiut de ce un om isi aminteste anumite lucruri, iar altele nu. Ne amintim de acele evenimente a caror evocare este importanta si utila pentru mentinerea unei anumite orientari psihice si le uitam pe acelea a caror uitare este, de asemenea, avantajoasa in acelasi timp. Aceasta inseamna ca si memoria este integral pusa in serviciul adaptarii corespunzatoare la scopul intrevazut. O amintire statornica, fie ea si eronata, si ingloband, cum se intampla de obicei in copilarie, o judecata unilaterala, poate, atunci cand favorizeaza scopul urmarit, sa dispara din domeniul inconstientului si sa treaca in intregime in atitudine, in sentiment si intuitie. c) Reprezentarile. inca si mai deslusit se manifesta individualitatea omului in reprezentarile sale. Prin reprezentare intelegem reactualizarea unei perceptii, fara ca obiectul insusi sa fie prezent. Este, prin urmare, o perceptie reprodusa, rechemata doar pe planul gandirii, in circumstante care reflecta din nou capacitatea creatoare a organului psihic. Nu este vorba pur si simplu de repetarea perceptiei realizate anterior si deja influentate de puterea creatoare a psihicului , ci de reprezentarea pe care omul si-o face si care este din nou in intrgime rezultatul specificului sau, o noua opera de arta care ii este caracteristica.
Exista reprezentari care depasesc cu mult gradul lor de claritate si care se manifesta ca perceptiile, aparand atat de transant de parca nu ar fi reprezentari, ci ca si cum obiectul absent, excitator, ar fi realmente de fata. Vorbim atunci de halucinatii, de reprezentari care izbunesc de parca ar fi determinate de prezenta obiectului. Conditiile sunt similare cu cele descrise mai sus. Si halucinatiile sunt rezultatul activitatii creatoare a organului psihic, formandu-se in functie de scopurile si intentiile pe care le urmareste persoana respectiva. Un exemplu ne va lamuri mai bine.
O tanara inteligenta se maritase impotriva vointei parintilor ci. Aversiunea acestora fata de decizia fetei a fost atat de mare incat a dus la ruperea completa a raporturilor dintre parinti si fiica. Tanara a ajuns cu timpul la convingerea ca parintii ei procedasera injust fata de dansa, asa incat multiple incercari de reconciliere au esuat, lovindu-se de orgoliul si indaratnicia ambelor parti. Prin casatorie tanara, care provenea dintr-o familie de vaza, a ajuns intr-o situatie cu totul mizera. Examinarea superficiala a situatiei nu ar fi putut duce la concluzia ca tanara isi ratase viata si nu ar fi existat nici un motiv de neliniste cu privire la soarta ei daca, de catva timp, nu s-ar fi produs fenomene cu totul stranii.
Ea era copilul preferat al tatalui. Relatiile fusesera atat de stranse intre tata si fiica, incat o asemenea ruptura trebuie sa fi parut cum nu se poate mai surprinzatoare. Cu ocazia casatoriei tatal se purtase din cale afara de rau cu fata, cearta fiind lipsita de orice menajament. Chiar si dupa ce ea a dat nastere unui copil, parintii nu s-au induplecat nici sa-1 vada, nici sa se apropie in vreun fel de fiica lor, iar aceasta, dominata de un puternic simt al onoarei, a dezavuat cu atat mai mult atitudinea parintilor cu cat mai dureroasa era impresia de a fi fost tratata nedrept, intr-o chestiune in care dreptatea era de partea ei.
Este necesar sa avem clar in minte faptul ca starea de spirit a tinerei femei era totalmente dominata de simtul onoarei. Tocmai aceasta trasatura de caracter explica de ce a fost ea atat de afectata de invrajbirea cu parintii. Mama sa era o femeie severa, cinstita, desigur dotata cu calitati deosebite, dar care isi trata fiica cu duritate. in aparenta cel putin, ea intelegea sa se subordoneze sotului, fara ca prin aceasta sa-si piarda demnitatea. Ba chiar accentua aceasta supunere cu o oarecare mandrie si se falea cu purtarea ei. Faptul ca in familie s-a nascut si un baiat, care, in calitatea lui de descendent masculin si de viitor mostenitor al numelui stimat, era mai pretuit decat fata, a intarit si mai mult orgoliul acesteia. Dificultatile determinate de casatorie, necunoscute de ea pana atunci, o facusera sa se gandeasca cu si mai mare revolta la nedreptatea suferita din partea parintilor.
Si iata ca intr-o noapte, inainte de a adormi, a avut urmatoarea viziune: usa s-a deschis si Maica Domnului a venit la ea, spunan-du-i: „Pentru ca imi esti atat de draga, te vestesc ca la mijlocul lui decembrie vei pleca dintre cei vii; nu se cade sa fii nepregatita".
Faptul nu a inspaimantat-o, dar ea si-a trezit sotul si i-a povestit totul. A doua zi a fost incunostintat medicul. Era vorba de o halucinatie. Cu toate acestea, femeia staruia in convingerea ca a vazut si auzit ceea ce povestise. La o prima privire este aici ceva de neinteles. Numai folosind cifrul nostru vom putea obtine unele clarificari. Dezbinarea cu parintii dainuie, tanara femeie se gaseste la stramtoare, ea este orgolioasa si, dupa cum au stabilit cercetarile; inclina sa se considere superioara tuturor. Este de inteles ca o fiinta omeneasca de felul ei, predispusa sa iasa din sfera data, nazuieste spre divinitate, are dialoguri cu aceasta. Ca Maica Domnului sa apara si sa ramana la nivel de reprezentare, cum este cazul la cei care se roaga, faptul nu ar fi mirat pe nimeni. Dar acest lucru n-o multumea, ea avand nevoie de argumente mai puternice. De indata ce intelegem ca psihicul uman este capabil de tot felul de artificii, problema isi pierde caracterul enigmatic. Omul care viseaza nu se gaseste oare intr-o situatie analoaga? Singura deosebire este ca femeia aceasta viseaza cu ochii deschisi. Trebuie,in plus, sa tinem seama de faptul ca in acel moment orgoliul ei era zgandarit de un sentiment de umilire. Si atunci, pe neasteptate, o alta mama vine pur si simplu la dansa, anume acea mama despre care poporul admite ca este o mama buna a tuturor. Mamele in cauza trebuie sa fie, una fata de cealalta, intr-o anumita antiteza. Maica Domnului apare din cauza ca propria mama a tinerei femei nici nu se gandeste sa vina la ea. Aparitia face aluzie la carenta de afectivitate a propriei mame. Tanara femeie este in mod vadit in cautarea modalitatii prin care sa-si acuze cel mai bine parintii. Mijlocul lui decembrie nu este o data calendaristica cu totul lipsita de semnificatie. Este perioada in care in viata oamenilor au loc manifestari afective mai deschise, in care ei devin mai prietenosi, isi fac cadouri etc, perioada in care, de asemenea, posibilitatile de reconciliere devin mult mai mari si, bineinteles, momentul are o certa legatura cu problema vitala a tinerei femei.


Ceea ce este deocamdata straniu este faptul ca amicala vizita a Maicii Domnului se insoteste cu ceva disonant, cu vestirea apropiatei morti a tinerei femei. Si nu poate fi lipsit de o anumita importanta faptul ca ea i-a comunicat sotului acest lucru cu o mina de buna dispozitie. Mai mult, prevestirea iese din cercul familiei, a doua zi fiind instiintat medicul. Era de-acum usor sa se determine o vi/ita a mamei tinerei femei. La cateva zile dupa aceea, apare pentru a doua oara Maica Domnului si-i spune aceleasi cuvinte. La intrebarea referitoare la felul in care a decurs intalnirea cu propria mama, tanara femeie a spus ca acesteia ii era greu sa recunoasca ca nu are dreptate. Persista vechiul laitmotiv. Avem din nou de-a face cu faptul ca nu fusese atins scopul afirmarii superioritatii fata de mama. S-a tacut atunci incercarea de a-si pune clar pe parinti in fata starii de fapt, scop in care a avut loc o intalnire cu tatal, reusita intru totul. A rezultat o scena induiosatoare. Tanara femeie era totusi in continuare nemultumita, de vreme ce ea sustinea ca era ceva teatral in conduita tatalui ei. Si de ce a facut-o el pe dansa sa astepte atat de mult!? Staruia, asadar,inclinatia de a nu le da dreptate altora si de a se erija pe sine in invingator.
Putem afirma, in lumina celor aratate pana aici, ca halucinatia are loc in momentul in care tensiunea psihica atinge punctul maxim, omul temandu-se de ratarea scopului sau. Fara indoiala ca odinioara, si poate ca si astazi, in cazul unor populatii inapoiate, asemenea halucinatii pot exercita o inraurire importanta. Unele halucinatii, asa cum le cunoastem din scrierile unor calatori, se refera la vedenii pe care le au cei care, strabatand pustiuri, intampina dificultati, sufera de foame, de sete, de oboseala, de dezorientare. Este o tensiune a trairii celei mai mari mizerii, care se impune puterii de reprezentare a celui care sufera, facandu-1 sa se inalte foarte clar de la deprimarea sufleteasca actuala la o stare euforica. Aceasta ii invioreaza pe cei istoviti,reanima fortele celui sovaitor,il face pe individ mai puternic sau mai neimpresionabil, cand nu are efectul unui balsam, al unui narcotic.
Ni se impune constatarea ca fenomenul halucinatiei nu prezinta de fapt nimic nou pentru noi,pentru ca am si gasit similitudini esentiale cu perceptia, amintirea si reprezentarea, dupa cum urmeaza sa gasim asemenea similitudini cu visele. Astfel de fenomene se pot produce cu usurinta printr-o exacerbare *a reprezentarii insasi si printr-o excludere a spiritului critic. Am vrea sa subliniem ca declansarea lor este intotdeauna determinata de situatii extraordinare. Asemenea fapte survin intr-o stare de mare suferinta morala si sub impresia unei amenintari cumplite, la oameni care, prin depasirea situatiei, tind sa scape de un sentiment de slabiciune. Cu cat tensiunea este mai mare in asemenea situatie, cu atat se tine seama mai putin de glasul criticii. Conform principiului „scapa cum poti", este atunci posibil ca organul psihic sa-si investeasca intreaga energie in aparitia reprezentarii sub forma halucinatiei.
Cu halucinatia se inrudeste iluzia, care se deosebeste de cea dintai prin existenta unui punct de contact exterior, tagaduit intr-un mod caracteristic, ca de exemplu in Craiul ielelorde Goethe. Baza, adica starea de criza psihica, ramane aceeasi.
Un alt caz ne va arata cum este in masura forta creatoare a organului psihic, in conditiile unei stari de criza, sa produca fie o halucinatie, fie o iluzie.
Un barbat de familie buna, care insa, ca urmare a unei proaste educatii, era un neispravit, a obtinut un amarat post de copist. El nu mai nutrea nici o speranta ca in viitor sa ajunga la o situatie demna de stima. Aceasta disperare, care apasa greu asupra constiintei sale, era alimentata si de reprosurile venite din partea anturajului sau, ceea ce nu facea decat sa amplifice puternica sa tensiune psihica. Cazu astfel prada betiei, care i-a adus uitarea si o justificare a cazului sau. in scurt timp a fost internat in spital, ca alcoolic delirant. Delirurile sunt esential inrudite cu halucinatiile. Se stie ca, in cazurile de delirium tremens3, forma obisnuita a halucinatiei consta in a vedea soareci sau animale negre, dar pot sa apara si alte forme, in functie, de exemplu, de profesiunea pacientului. Pacientul nostru a incaput pe mana unor medici care erau adversari neimpacati ai alcoolului si care i-au impus un regim sever. El a scapat completamente de alcoolism, a parasit spitalul vindecat si timp de trei ani n-a pus in gura picatura de alcool. Ulterior a revenit la spital, cu alte suferinte. Povestea ca la locul lui de munca (era acum muncitor agricol) vedea mereu aparand un ins care isi batea joc de dansul, facand tot felul de strambaturi. O data, cand asta 1-a maniat peste masura, a luat o unealta si a aruncat-o in el, ca sa vada daca are de-a face cu un om in carne si oase. Vedenia s-a facut nevazuta, dar dupa aceea s-a intors si 1-a stalcit in bataie.
intr-un asemenea caz nu se poate vorbi de nalucire sau de halucinatie, pentru ca vedenia avea niste pumni cu totul reali. Explicatia este usor de dat: chiar daca halucina, el isi suprapunea halucinatia pe un om real. S-a constatat ca, desi vindecat de alcoolism la iesirea din spital, omul se apucase apoi din nou de baut. isi pierduse slujba, fusese alungat de acasa si isi castiga existenta ca muncitor cu sapa, ocupatie pe care atat el, cat si rudele sale, o socoteau cat se poate de umila. Tensiunea sa psihica era aceeasi ca odinioara. A-l priva de alcool, insemna un enorm avantaj, care insa echivala cu a-l lipsi de consolare. Daca ar fi renuntat la bautura, si-ar fi putut exercita prima profesiune. Cand, acasa, i se faceau reprosuri, spunandu-i-se ca nu e bun de nimic, aluzia la alcoolismul sau i se parea mai putin dureroasa decat aceea la incapacitatea sa. Dupa vindecare, s-a gasit din nou in fata realitatii, a unei situatii care nu era cu nimic mai putin grea decat precedenta. Neputandu-se redresa, a recurs din nou la alcool ca pretext pentru decaderea sa. in conditiile acestei mizerii psihice reaparura halucinatiile. S-a gasit in situatia de mai inainte si privea lucrurile in asa fel de parca dintotdeauna ar fi fost un betivan, zicandu-si ca si-a ratat viata din cauza excesului de bautura si ca nimic nu se mai putea indrepta. Ca bolnav, putea sa scape de noua si umila lui ocupatie, practicata fara nici o tragere de inima, nefiind obligat sa ia el insusi o decizie in aceasta privinta. Asa se face ca sus-pomenita vedenie a persistat multa vreme, readucandu-1 in cele din urma in spital. De-acum incolo el isi putea spune, drept consolare, ca ar fi fost capabil sa parvina la o situatie mult mai buna, daca nu l-ar fi pascut nenorocul betiei. Pe aceasta cale el isi putea exalta sentimentul personalitatii. intretinerea acestui sentiment, a convingerii de a fi fost apt de realizari mai mari, in cazul in care nu l-ar fi lovit acel nenoroc, era pentru el un lucru mai important decat munca insasi. in felul acesta a atins el linia de forta (Machtlinie) si putea sustine ca ceilalti nu erau mai buni decat el, dar ca lui o piedica i-a stat in drum, nelasandu-se indepartata. in aceasta stare de spirit, prin care cauta o motivare consolatoare, s-a structurat in ci, ca o izbavire, imaginea barbatului care facea grimase.
3. FANTEZIA. O alta activitate productiva a organului psihic o constituie fantezia. Urme de aceasta natura putem gasi in toate fenomenele de care nc-am ocupat pana acum. Este ceva analog cu ceea ce se intampla in acele activitati psihice in care anumite amintiri trec in prim-plan sau cand se construiesc reprezentari. Imaginatia comporta si ea, ca pe o componenta esentiala, acea previziune pe care un organism aflat in miscare o poarta cu sine. Fantezia este de altfel legata de mobilitatea organismului , nefiind ea insasi decat o forma a previziunii. Cand, in cazul fantazarilor copiilor si adultilor — denumite si vise diurne — se plasmuiesc himere, avem de-a face cu aceleasi reprezentari referitoare la viitorul care-1 intereseaza pe om si pe care el incearca sa-1 edifice, prefigurandu-1 in propria sa maniera.
Daca examipam produsele fanteziei copiilor, gasim ca jocul puterii (das Spiel derMacht), ca factor esential, ocupa un spatiu larg si ca in el se reflecta intotdeauna scopuri ambitioase. Cele mai multe fantazari incep cu cuvintele: „cand voi fi mare", si altele de felul acesta. Exista si adulti care mai traiesc ca si cum ei inca ar trebui sa mai creasca. Reliefarea liniei de forta arata ca viata psihica se poate dezvolta doar daca in prealabil a fost stabilit un scop. in societatea umana scopul este acela al obtinerii valoni. Nu se ramane aproape niciodata la scopuri neutre, deoarece viata comuna a oamenilor se asociaza cu o neincetata masurare de sine, din care rezulta jindul de superioritate si dorinta de a iesi victorios in competitie4. De aceea este explicabil faptul ca acele forme de previziune pe care le gasim in produsele imaginative ale copiilor sunt de regula reprezentari de putere (Machtworstellungen).


Cat priveste sfera acestor reprezentari, a imaginatiei, nu se poate stabili nici o regula sau, cu alte cuvinte, si in acest domeniu trebuie sa evitam caderea in greseala generalizarii. Dar daca cele spuse mai sus se aplica la un numar mare de cazuri, sunt unele situatii in care nu se poate proceda in acelasi mod. Este usor de inteles ca imaginatia va fi mai puternic dezvoltata la acei copii care privesc viata cu ostilitate, atitudine la care se asociaza de obicei un mai puternic spirit de prevedere. Astfel, copiii bolnaviciosi, pe care viata ii copleseste cu necazuri, au o fante/ie mai bogata si inclinatia de a se ocupa de lucruri imaginare. in consecinta, adesea survine un stadiu de dezvoltare in care imaginatia este chemata in ajutor pentru evadarea din viata reala, dupa cum ea este utilizata si pentru condamnarea vietii reale. Celui revoltat impotriva micimii existentei ea ii da senzatia de betie a puterii (Machtrausch).
Nu numai linia de forta poate fi stabilita cu ajutorul imaginatiei, ci aceasta are un mare rol si in geneza sentimentului de comuniune sociala. Aproape niciodata fantazarile infantile nu au in vedere punerea in valoare doar a puterii copilului, puterea aceasta intervenind, intr-un fel, in favoarea altora. Acesta este, de pilda, cazul fantazarilor al caror continut culmineaza in dorinta de a fi salvator, de a veni in ajutorul cuiva, de a fi invingatorul vreunui monstru daunator oamenilor si altele de felul acesta. Este frecventa la copii ideea fantezista ca ei nu fac parte din familia care ii creste. Multi copii nutresc convingerea ca in realitate ei provin dintr-o alta familie, ca intr-o zi adevarul va iesi la iveala si ca tatal adevarat (intotdeauna persoana de vaza) va veni sa-i ia la el. Este indeosebi cazul unor copii cu un puternic sentiment de inferioritate, expusi la privatiuni, la umilinte sau care nu se bucura de suficienta afectiune din partea anturajului lor. Adesea asemenea idei de grandoare se manifesta chiar si in atitudinea exterioara a copiilor, care se comporta de parca ar fi de-acum adulti. Gasim si forme cvasimaladive ale fanteziei, ca de pilda predilectia unui copil pentru palarii cu boruri tari sau pentru mucurile de tigara sau, daca este vorba de o fata, stradaniile ei de a parea barbat. Sunt multe fete care prefera o tinuta sau o imbracaminte baieteasca5.
Exista si unii de care ne plangem ca au prea putina fantezie. Este, desigur, o concluzie eronata. Fie ca asemenea copii nu-si exteriorizeaza imaginatia, fie ca motive temeinice i-au determinat sa lupte impotriva dezvoltarii produselor fanteziei lor. Se poate ca in felul acesta un copil sa traiasca sentimentul puterii. in stradania lor de a se adapta la realitate, acestor copii imaginatia li se pare nebarbateasca sau infantila, asa incat o resping. in unele cazuri acest refuz merge destul de departe si atunci se pare ca imaginatia lipseste aproape cu totul la asemenea copii.
4. VISELE (GENERALITATI). in afara de visele diurne, descrise mai sus, exista si un alt fenomen, care apare foarte de timpuriu si care reflecta si, de asemenea, sta la baza unei intense activitati psihice. Sunt visele care se produc in timpul somnului. in general, putem constata ca regasim aici la copil acelasi mod de a visa ca si in cazul viselor diurne. Psihologi de altadata, experimentati, au demonstrat ca visele omului permit dezvaluirea cu usurinta a caracterului acestuia. Visul este de fapt un fenomen care, din toate timpurile, este profund implicat in gandirea omului. Visele nocturne, ca si cele diurne, insotesc dorinta de previziune a omului, dorinta sa de a-si croi un drum spre viitor si de a merge sigur pe acesta.Deosebirea neta intre visele diurne si cele nocturne este aceea ca pe cand cele dintai sunt, la nevoie, intelese, pentru celelalte faptul acesta nu este posibil decat extrem de rar. Obscuritatea viselor nocturne este o caracteristica distincta a acestora si suntem lesne tentati sa presupunem ca tocmai acesta este semnul inutilitatii unor asemenea fenomene. Sa mentionam, in treacat, faptul ca in aceste vise se vadeste acea linie de forta a omului care vrea sa intrezareasca viitorul si care aspira sa-1 domine. Observarea vietii psihice ne ofera elemente importante, asupra carora vom reveni.
5. TRANSPUNEREA AFECTIVA (EINFUHLUNG). Prin functia sa de previziune, necesitate esentiala a organismelor mobile, pentru ca ele sunt mereu puse in fata unor probleme privind viitorul, organul psihic dispune si de capacitatea datorita careia nu numai ca sesizeaza ceea ce exista in realitate, ci, de asemenea, simte, ghiceste ceea ce va exista mai tarziu. Fenomenul acesta il numim „transpunere". Aceasta capacitate este extrem de puternic dezvoltata la oameni. Fenomenul este atat de larg raspandit, incat il gasim in orice compartiment al vietii psihice, sensul sau fiind pretutindeni necesitatea de a prevedea; caci atunci cand ma vad obligat sa-mi reprezint, sa gandesc cum ma voi comporta in cazul in care se va pune o problema, se impune, de asemenea, sa formulez o judecata intemeiata, care sa se poata degaja din situatia actuala, in curs de evolutie. Numai adunand intr-un manunchi ceea ce gandim, simtim si intuim in legatura cu o situatie pe care abia urmeaza s-o traim, putem dobandi un punct de vedere care sa ne ingaduie sa ne concentram fortele intr-o anumita directie, sau sa o evitam in chip prevazator. Transpunerea are loc si atunci cand contactam verbal pe cineva. Este imposibil sa comunicam cu un om, daca nu ne transpunem in situatia lui. De o configuratie speciala se bucura transpunerea in cazul artei teatrale. Alte manifestari ale transpunerii se refera la cazurile in care oamenii ajung sa traiasca un sentiment aparte atunci cand observa ca pe altii ii ameninta vreo primejdie. in asemenea imprejurari, transpunerea este uneori atat de puternica incat, desi personal omul nu este in pericol, el face involuntar gesturi de aparare. Este apoi cunoscuta miscarea de retragere pe care o facem cu mana atunci cand cineva a scapat, de exemplu, un pahar. La popice adesea se poate observa cum unii jucatori tind sa participe la miscarea bilei, anticipand-o prin pantdmima, ca si cum ar voi sa-i influenteze cursul. Sau sa ne gandim la ceea ce simtim cand vedem pe cineva curatand fereastra de la un etaj inalt al unui bloc, ori la ce simtim cand un orator are nenorocul sa se impotmoleasca. La teatru nu vom putea nicidecum sa evitam impartasirea sentimentelor exprimate de actori, jucand in interiorul nostru diversele roluri din piesa. Asadar, transpunerea afectiva depinde de intreaga noastra experienta traita.
Daca cercetam originea acestei functii, a acestei posibilitati de a ne transpune in simtamintele celorlalti, vom gasi explicatia in sentimentul nativ de comuniune sociala. Initial acesta este un sentiment cosmic, un reflex al coeziunii intregului Cosmos, care dainuie in noi, de care nu ne putem instraina si care ne face capabili sa asimilam afectiv lucrurile situate in afara corpului nostru.
Asa cum sentimentul de comuniune sociala pune in evidenta diferite grade, transpunerea afectiva comporta si ea o gradare, fapt observabil chiar si la copii. Exista copii care se ocupa de papusi de parca acestea ar fi fiinte vii, pe cand altii poate ca nu sunt interesati decat sa vada ce se afla inauntrul acestora. Cand raporturile de comuniune sociala sunt comutate de la semeni catre lucrurile lipsite de viata, insignifiante ca valoare, dezvoltarea unui om poate sa esueze cu totul. Cazurile de torturare a animalelor, pe care le observam adesea la copii, nu sunt de conceput decat daca admitem absenta totala a transpunerii in simtamintele altor fiinte. Drept urmare, se poate ca asemenea copii sa ajunga sa se intereseze de lucruri fara nici o importanta pentru dezvoltarea lor in colectivitate, sa nu dea nici o atentie intereselor altora si sa nu se gandeasca decat la ei insisi. Toate acestea sunt determinate de gradul scazut de transpunere afectiva, in cele din urma lipsa transpunerii afective conduce la refuzul categoric al colaborarii.
6. INFLUENTA OMULUI ASUPRA CELORLALTI (HIPNOZA SI SUGESTIA). Daca ne intrebam in ce fel se poate realiza, in general, influenta celorlalti oameni, sta in spiritul psihologiei individuale (Individualpsychologie)6 sa raspunda ca in aceasta privinta intervin fenomenele de solidaritate. intreaga noastra viata se desfasoara sub semnul posibilitatii primordiale a influentarii reciproce. Aceasta este deosebit de accentuata in anumite cazuri, cum sunt raporturile dintre profesor si elev, parinti si copii, sot si sotie. Sub influenta sentimentului de comuniune sociala are loc, intr-o anumita masura, venirea in intampinarea actiunii exercitate de celalalt. Gradul acestei influentabilitati depinde insa de masura in care apare intemeiat dreptul celui care influenteaza asupra celui influentat. Este exclusa o influenta de durata asupra cuiva, in cazul in care acesta este supus unui prejudiciu. Influenta va fi maxima in cazul in care ne aflam intr-o stare de spirit care ne da sentimentul ca propriul nostru drept este garantat. indeosebi pentru educatie acest punct de vedere este important. Este posibil sa se propuna sau chiar sa se practice o alta forma de educatie. O educatie care ar tine seama de acest punct de vedere ar fi eficienta tocmai pentru ca s-ar conecta la ceea ce este absolut fundamental, anume la sentimentul de comuniune sociala. Ea nu ar da rezultate decat in cazul in care un om ar incerca sa se sustraga in mod deliberat influentei societatii. Iar lucrul acesta nu se face fara complicatii; trebuie dusa in prealabil o lupta mai indelungata, in cursul careia sa slabeasca legaturile sale cu mediul si el sa se gaseasca intr-o opozitie totala fata de sentimentul de comuniune sociala. Atunci orice influenta exercitata asupra sa intampina rezistenta sau chiar devine imposibila si avem in fata privelistea unui om care la orice tentativa de a se actiona asupra lui raspunde printr-o actiune in sens contrar (spirit de contradictie).


Avem deci toate motivele sa ne asteptam ca unii copii, care se simt mai mult sau mai putin oprimati de mediul lor, sa manifeste o slaba capacitate si inclinatie de a da ascultare educatorilor lor. Exista, desigur, numeroase cazuri in care presiunea din afara este atat de puternica incat inlatura orice rezistenta, in aparenta orice influenta fiind acceptata si urmata. Ne vom convinge insa in scurt timp ca aceasta supunere nu are nici o valoare practica. Ne aflam uneori in fata spectacolului unei fiinte grotesti, facuta inapta pentru viata (ascultarea oarba), un om care pururea asteapta sa-i comanzi ce si cum sa faca. Marele pericol pe care il aduce cu sine aceasta supunere dusa atat de departe poate fi apreciat prin faptul ca acei copii care asculta de oricine ii ia sub puterea sa pot comite, la ordin, chiar crime. in bandele de raufacatori ei indeplinesc roluri sinistre, pe cand capul bandei se tine in general de-o parte. in aproape toate actele de pedepsire rasunatoare puse la cale de asemenea bande, astfel de indivizi sunt instrumentele de executie7. Asemenea oameni dau dovada de o ascultare neverosimila prin proportiile ei si pot simti in aceasta chiar o satisfacere a propriei ambitii.
Daca ne limitam insa numai la cazurile normale in care are loc influenta, putem stabili ca indivizii cei mai dispusi sa se lase influentati si sa coopereze in acest sens sunt cei al caror sentiment de comuniune sociala a fost cel mai putin contrariat si ca, in schimb, refractari sunt cei la care inclinatia de a parveni, aspiratia la superioritate au atins cote deosebit de inalte. Observatia ne ofera zi de zi invataminte. Cand parintii se plang de un copil, o fac extrem de rar pentru a-i reprosa ascultarea oarba, pe ei nelinistindu-i neascultarea, iar examinarea unor astfel de copii ne arata ca ei cad prada impulsului de a scapa de chingile mediului lor si ca, daca se straduiesc sa franga normele vietii lor marunte, este pentru ca un tratament eronat i-a facut inabordabili in ceea ce priveste interventiile pedagogice. Nazuinta intensa spre putere (das intensive Streben nach Macht) este astfel invers proportionala cu educabilitatea. in pofida acestui adevar, educatia noastra familiala tinde in principal sa incite ambitia copilului si sa-i inculce idei de grandoare. Aceasta nu din nu stiu ce nechibzuinta, ci pentru ca intreaga noastra cultura si civilizatie, ele insele impregnate de astfel de idei de grandoare, genereaza asemenea impulsuri, incat in familie, ca si in societate, preocuparea primordiala este aceea de a-1 face pe tanar sa paseasca in viata cu o stralucire aparte, depasindu-i pe toti ceilalti, pe cat posibil in toate privintele. in capitolul in care vom trata despre infatuare vom arata mai pe larg cat de necorespunzatoare este aceasta metoda educationala bazata pe ambitie si cum, lovindu-se de asemenea dificultati, dezvoltarea vietii psihice poate sa esueze.
intr-o situatie similara cu a acelora care, ca urmare a inclinatiei lor de a se supune neconditionat, se conformeaza aproape fara exceptie cerintelor mediului, se gaseste orice mediu/n*. Acestuia trebuie doar sa-i fie indusa intentia de a face catva timp tot ceea ce i se cere. Iata procesul care sta la baza predispozitiei pentru hipnoza. in legatura cu aceasta sunt de facut, in general, urmatoarele observatii: este posibil ca un om sa declare sau sa creada ca poate fi hipnotizat, cu toate ca lui ii lipseste starea de pregatire psihica favorabila supunerii. Dupa cum este posibil ca un altul sa opuna hipnozei o rezistenta categorica si, cu toate acestea, sa fie sufleteste pregatit la supunere. Hipnoza se realizeaza exclusiv pe baza atitudinii psihice a medi um-ului, nu pe baza spuselor sau credintelor acestuia. Din gresita intelegere a acestui fapt a rezultat multa confuzie, pentru ca in hipnoza avem cel mai adesea de-a face cu oameni care se impotrivesc, pe cand, in definitiv, ei sunt inclinati sa indeplineasca cerintele hipnotizatorului. Aceasta stare de disponibilitate (Bereits-wiiligkeit) poate avea diferite grade, asa incat rezultatele hipnozei difera de la om la om. Dar in nici un caz disponibilitatea in fata hipnozei nu depinde de vointa hipnotizatorului, ci de dispozitia psihica a med/um-ului.
Cat priveste natura hipnozei, ea este inrudita cu starea de somn. Enigmatic este doar faptul ca pentru ca acest somn sa se produca este necesara o comanda din partea altcuiva. Comanda care este eficienta numai daca se adreseaza unui individ pregatit s-o accepte. Decisive in privinta aceasta sunt, dupa cum s-a mentionat, esenta si dezvoltarea personalitatii medium-ului. Numai atunci cand cineva este in asa fel structurat incat sa se conformeze fara spirit critic influentei altora, exista posibilitatea de a provoca in el acest somn specific, care, mai mult decat somnul natural, este deconectat de capacitatea de actiune voluntara proprie, in asa masura incat finalmente individul poate fi pus in miscare de centrii motori ai hipnotizatorului care da comanda9. Din somnul normal ramane doar un fel de stare crepusculara, asa incat medium-ul nu-si poate aminti din cele ce se petrec in timpul hipnozei decat ceea ce vrea hipnotizatorul. Este eliminat in primul rand spiritul critic, cea mai importanta cucerire a organului psihic in conditiile societatii noastre. Un medium este, ca sa spunem asa, o prelungire a mainii hipnotizatorului, un organ care functioneaza la ordinul acestuia.
Majoritatea oamenilor capabili sa-i influenteze pe altii atribuie aceasta capacitate si, in general, orice posibilitate de acest fel, unui fluid misterios, unei puteri extraordinare, care le-ar fi proprii. Aceasta duce la nemaipomenite scandaluri, la abuzuri, indeosebi la revoltatoare excese din partea celor care practica telepatia si hipnotismul. La drept vorbind, se poate afirma ca ei injosesc in asa masura demnitatea umana incat nu ocolesc nici o posibilitate de a lucra clandestin. Nu trebuie sa se inteleaga de aici ca fenomenele pe care le prezinta au la baza sarlatania. Nicidecum. Dar creatura umana este atat de inclinata la ingenunchere incat poate deveni victima unui individ care are tupeul sa se prezinte drept unul care supraliciteaza, dat fiind ca oamenii in majoritatea lor sunt dispusi sa se supuna, fara sa verifice cum stau lucrurile, plecandu-se in fata autoritatii, lasan-du-se intimidati si captati, subordonati fara cracnire, ceea ce, fireste, niciodata nu a putut sa puna ordine in viata colectiva a oamenilor, ci a condus intotdeauna la un supliment de revolta din partea celor supusi. Nimeni pana astazi nu a practicat telepatia sau hipnotismul cu bune rezultate pe termen mai lung. Foarte adesea s-a intamplat ca hipnotizatorul sa dea peste un om, un asa-numit medium, care pur si simplu 1-a „interiorizat"10. Acest lucru s-a petrecut si cu oameni de stiinta importanti, care au voit sa-si exercita forta asupra unor indivizi sugestionabili. De multe ori survin esecuri cand medium-ul se dovedeste a fi, ca sa spunem asa, un inselat inselator, pe de o parte amagit, pe de alta ingenuncheat de sine insusi. Dar puterea care ni se pare a intra in actiune aici nu este niciodata aceea a hipnotizatorului, ci totdeauna avem de-a face cu inclinatia medium-ului de a se supune; nu este vorba de nici o putere magica, ci de extraordinara pricepere a hipnotizatorului de a pune in scena farsa. Daca, in jchimb, cineva este obisnuit sa duca o viata intru totul dupa chibzuinta sa si nu-si insuseste fara discernamant concluziile altora, atunci in mod firesc un astfel de om nu va putea fi hipnotizat si nici nu va prezenta straniile fenomene ale telepatiei. Deci toate aceste fenomene nu sunt decat fenomene ale ascultarii oarbe.
in acest context este de mentionat si sugestia. Putem intelege esenta acesteia numai daca o inseram, in cel mai larg sens, in sfera impresiilor (Eindriicke). Este de la sine inteles ca omul nu numai ca primeste la un moment dat impresii, ci ca si sta in permanenta sub influenta lor. Receptarea de impresii nu este cu totul insignifianta, acestea continuand sa actioneze asupra noastra. Iar cand acestea sunt demersuri din partea unui alt om, incercari de a ne convinge, de a ne indupleca, in acest caz putem vorbi de sugestii. Are loc modificarea sau consolidarea unei conceptii active, care se manifesta deslusit la posesorul ei. Problema dificila consta propriu-zis in faptul ca oamenii reactioneaza diferit la impresii dinafara. Pe de alta parte, influenta depinde de gradul de independenta al persoanei respective. Sunt de luat in considerare indeosebi doua tipuri. Unii supraestimeaza cu usurinta opinia celorlalti, asadar nu tin prea mult la indreptatirea propriilor lor conceptii, la faptul ca ele sunt corecte sau false. Ei exagereaza importanta altor persoane, asa incat se adapteaza lesne la opinia acestora. Ei sunt cu totul apti pentru sugestio-narea in stare de veghe sau pentru hipnoza. Celalalt tip va considera drept o ofensa tot ceea ce vine din afara, socotind ca doar propria sa opinie este justa si respingand orice contributie a celorlalti, fara a-i pasa de justetea sau injustetea ideilor lor. Ambele tipuri degaja un sentiment de slabiciune, cel de-al doilea neimpacandu-se cu ideea ca ar avea ceva de primit de la ceilalti. Foarte adesea intalnim oameni care intra lesne in conflict, nutrind in sinea lor parerea ca ar fi prea accesibili la sugestionarea de catre altii. Ei isi intaresc insa aceasta parere numai pentru a nu deveni receptivi, asa incat este greu sa obtii vreo schimbare de optica de la ei.



Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta