Ca trasatura de caracter, invidia este indisolubil legata de aspiratia catre putere si superioritate. Distanta care il desparte pe om de telul sau supraomenesc devine pentru dansul perceptibila, dupa cum este stiut, sub forma unui sentiment de inferioritate. Acesta il apasa si-1 preocupa in asa masura incat, avand in vedere atitudinea si modul sau de viata, ai impresia ca omul acesta este inca departe de telul sau. Autoevaluandu-se cu zgarcenie si fiind mereu nesatisfacut, el ajunge de cele mai multe ori in situatia de a se compara cu altii, de a masura succesele altora, simtindu-se frustrat. Poate proceda in felul acesta si in cazul in care el este cel care are mai mult decat altii. Toate aceste forme de manifestare ale sentimentului frustrarii sunt semne ale unei vanitati mascate, nesatisfacute, ale vointei de a avea mereu mai mult, de a avea totul2. Desigur ca asemenea oameni nu declara ca ei ar vrea sa aiba totul, pentru ca de obicei instanta sentimentului de comuniune sociala interzice o astfel de mentalitate, dar in fapt ei procedeaza ca si cum ar voi sa aiba totul. v7h13hm
Se intelege ca sentimentul invidiei, exprimat prin aceasta permanenta evaluare a situatiei proprii in raport cu succesele altora, nu poate favoriza posibilitatile de a fi fericit. Dar oricat de respingatoare sunt manifestarile de invidie daca le privim prin prisma sentimentului de comuniune sociala, oricat de antipatica este in general invidia, sunt putini oamenii capabili sa nu o manifeste intr-un fel oarecare. Trebuie sa recunoastem ca nimeni dintre noi nu este scutit de atari manifestari. Sigur ca in suvoiul vietii lucrul acesta nu transpare in chip deslusit. Dar cand omul sufera si se simte asuprit, cand vede ca ii lipsesc banii, alimentele, imbracamintea, caldura, cand perspectiva sa asupra viitorului se ingusteaza si nu vede nici o iesire din situatia sa critica, atunci este de inteles ca omenirea de azi, care se afla abia la inceputul unei civilizatii veritabile, da curs unor manifestari de invidie, chiar daca morala si religia le interzic. Asa interpretam invidia celor neavuti. Pentru a o considera de neinteles, ar trebui sa se demonstreze ca alti oameni, pusi in aceeasi situatie, nu ar manifesta invidie. Deci se impune sa conchidem ca, data fiind structura psihica actuala a omului, trebuie sa tinem seama de acest factor. Este inevitabil ca invidia sa izbucneasca, fie la indivizi, fie la mase, din moment ce ea este determinata de saracie. Cu toate ca nu putem incuviinta formele respingatoare ale invidiei, trebuie sa spunem ca nu cunoastem nici un mijloc de a elimina, in asemenea cazuri, invidia si ura care adesea i se asociaza. Se cuvine sa fie absolut clar pentru oricine traieste in societatea noastra ca asemenea impulsuri nu trebuie puse la incercare, ca nu trebuie provocate, ca se impune sa avem destul tact pentru a nu le intarata si accentua atunci cand isi fac aparitia. Desi acest mod de a proceda nu inseamna o imbunatatire a starii de lucruri existente, este minimum pe care il putem cere unui om: sa nu faca parada de superioritatea sa momentana fata de ceilalti, deoarece lucrul acesta ar putea sa-i lezeze.

Aceasta trasatura de caracter ne face sa vedem legatura indisolubila dintre individ si colectivitate. Nimeni nu se poate evidentia in afara societatii si nimeni nu-si poate extinde puterea asupra altora fara ca in acelasi timp, de partea opusa, sa nu se trezeasca forte care sa-i contracareze initiativele. Invidia ne impinge la actiuni si la masuri care tintesc la stabilirea egalitatii, a echivalentei intre oameni. Suntem astfel in masura ca, pe cale rationala, precum si intuitiv, sa formulam o axioma a societatii omenesti, care nu poate fi stirbita fara ca altundeva sa se puna imediat in miscare forte contrare. Aceasta axioma este: sa fie lege egalitatea a tot ce poarta chip omenesc.
Expresia invidiei este usor de recunoscut in mimica si indeosebi in privire. Manifestarile individiei isi gasesc de asemenea o expresie pe plan fiziologic, fapt care se traduce prin anumite locutiuni. Se vorbeste despre tenul galben sau despre paloarea invidiei, ceea ce inseamna ca sentimentul invidiei influenteaza circulatia noastra sanguina. Din punct de vedere organic aceasta corespunde unei contractii periferice a vaselor capilare.
Pe plan pedagogic, dat fiind ca nu putem extirpa invidia din lumea aceasta, trebuie cel putin sa ne straduim sa o facem utila din punct de vedere general, sa incercam sa o canalizam in asa fel incat, fara ca viata psihica sa sufere mari zguduiri, ea sa poata deveni rodnica. Lucrul acesta reuseste atat pentru indivizi cat si pentru mase. Pe plan individual, va trebui sa cautam sa le oferim copiilor posibilitatea unor activitati care sa Ic determine ridicarea constiintei de sine. in viata popoarelor cu greu se poate face altceva decat in cazul celor ce se simt umiliti si care poate, de asemenea, privesc cu infructuoasa invidie cum isi ridica bunastarea alte popoare, calea de urmat fiind aceea de a facilita valorificarea fortelor neutilizate. Un om vesnic invidios este nefolositor pentru viata in comun. El se va arata mereu dornic sa puna mana pe ce este al altuia, sa-1 denigreze intr-un fel oarecare, sa-i puna bete in roate, dupa cum va inclina sa invoce pretexte pentru reusitele sale si sa aduca altora acuzatii. El ne ofera imaginea unui luptator, a unui stricator de chef, a unui om prea putin apt sa intretina relatii cu semenii si care nu este pregatit sa se faca util pentru viata in comun. Cum nu-si da osteneala sa se transpuna in sufletul altora, el nu este niciodata un bun cunoscator de oameni si ii va jigni pe acestia cu judecatile sale. Nu se va arata miscat cand un altul sufera de pe urma felului sau de a actiona. Invidia il poate duce pana acolo pe un om incat sa simta o anumita satisfactie in cazul ca aproapele sau este in suferinta.