O serie de tulburari din cele descrise la copii pot sa continue si in adolescenta, de exemplu, visul angoasant, terorile nocturne, somnambulismul teroare, enurezisul. Se intampla uneori, ca o serie de angoase nocturne, disparute in copilarie, sa isi faca din nou aparitia in cazul instalarii unei nevroze angoasante, fobice sau isterice. g8v9vp
In privinta perioadei de adormire, aceasta este propice survenirii angoaselor legate de o serie de fantezii, comportamente masturbatorii, care pot sa fie sursa unor ruminatii mentale prelungite, a unor intense culpabilizari. Adolescentul poate fi obiectul unor insomnii prelungite, in cazurile severe fiind posibila aparitia unor nevroze obsesive.
Foarte frecventa in adolesecenta este hipersomnia. Somnul poate contitui pentru adolescent un refugiu impotriva unor conflicte; tulburarile in aceste cazuri pot fi calificate drept nevrotice sau chiar prepsihotice.
Pot apare si sindroame specifice: narcolepsia sau boala lui Gélimeau si sindromul Kleine-Levin. Studiile poligrafice ale hipersomniilor au aratat faptul ca este necesara distingerea a trei tipuri de fenomene, conform unei clasificari propuse de Mouret:
1) Hipotrezirea, in care subiectul nu poate sa ramana treaz multa vreme, osciland constant intre veghe si somnul usor, in stadiile 1 si 2; in cursul zilei, nu apare somnul paradoxal. In cursul noptii insa, somnul paradoxal apare in perioadele obisnuite, dar este usor redus ca procentaj.
2) Hipersomniile propriu-zise care sunt de doua tipuri:
- hipersomnia mixta in care timpul de somn este foarte lung, dar se pastreaza proportiile obisnuite pentru diferitele stadii;
- narcolepsia in somn paradoxal, care este veritabila narcolepsie sau sindromul Gélimeau. Ea se caracterizeaza prin cresterea marcata a somnului paradoxal, adormiri frecvente in SP si o calitate foarte slaba a somnului nocturn. Narcolepsia include patru elemente clinice, debutand intre 15-25 ani:
-; accese de somn diurn de neinvins, pe care subiectul le simte, sunt irezistibile, dureaza in medie 10-15 minute, cu variatii foarte largi; acestea se incheie spontan, iar subiectul isi recupereaza foarte rapid starea de vigilenta normala, acestea se repeta de mai multe ori pe zi;
- atacuri cataleptice, care se traduc printr-o abolire brusca a tonusului static, deseori declansata de o emotie, cu conservarea constintei, atacurile dureaza de la cateva secunde la cateva minute;
- paraliziile somnului se produc la adormire sau in momentul trezirii, subiectul nu se mai poate misca;
- halucinatiile hipnagogice care preced accesele de somn diurn si somnul nocturn, pot fi auditive, vizuale sau doar labirintice, avand deseori natura terifianta.
3) Sindromul Kleine-Levin, sindrom rar, descris in 1925, apoi in 1936, care asociaza perioade de hipersomnie care dureaza 1-3 saptamani, o foame exagerata, sursa a obezitatii, instabilitate, comportamente de tip depresiv sau confuziv-onirice. Aceste accese revin de 2-3 ori pe an, apoi dispar. Sindromul este intalnit mai ales la subiectii de sex masculin, intre 15-30 ani.

Terapia tulburarilor de somn la copii si adolescenti

Tratamentul tulburarilor de somn presupune o analiza minutioasa a naturii si gravitatii tulburarii respective. Nu este vorba neaparat de a face sa dispara un simptom, ci de situarea acestuia in contextul personalitatii copilului si a dezvoltarii sale. Plecand de la aceasta analiza, se va putea decide tratamentul, luand mereu in considerare dezvoltarea psihica a subiectului. Se pot distinge trei etape:
1. Preventia este strans legata de preventia generala a tulburarii psihopatologice. Este vorba de o igiena stricta a somnului, care trebuie respectata inca de la nastere, o mai buna cunoastere a fiziologiei somnului si a variatiilor individuale. Este de dorit impiedicarea copiilor ajunsi la o anumita varsta sa doarma in aceeasi incapere cu parintii. Este de asemenea necesar ca parintii sa stie sa gaseasca cele mai adecvate metode de a-l determina pe copil sa adorma, oferindu-i acea destindere indispensabila adormirii; de exemplu, povestea citita sau relatata este o cale potrivita de a crea “aria de iluzie” care favorizeaza trecerea de la starea de veghe la cea de somn.
2. Psihoterapia. Majoritatea tulburarilor de somn ale copilului nu necesita mai mult decat o consiliere parentala si o serie de investigatii care sa stabileasca factorii determinanti posibili. Alteori insa, tulburarea este prea marcata sau se inscrie intr-un context clinic prea complex, impunandu-se o veritabila psihoterapie, fie parinti-copil, fie o psihoterapie individuala a copilului.
3. Chimioterapia. Multi cercetatori insista asupra pericolului administrarii prea timpurii a medicamentelor, la aparitia primelor semne ale existentei unei posibile tulburari de somn. Este insa deseori necesara sau utila prescrierea unor medicamente pentru reducerea unui simptom deranjat atat pentru copil, cat si pentru anturaj si pentru a preveni eventualele accidente care pot fi dramatice. Aceasta problema se pune mai ales pentru angoasele nocturne si pentru diferitele forme de insomnie. Prescrierea unui anxiolitic sau a unui neuroleptic sedativ este deseori preferabila unui barbituric. In maniera generala, trebuie evitate barbituricele la copii deoarece sunt frecvent generatoare de angoase nocturne, avand uneori efecte total paradoxale.
Prescrierea antipdepresivelor poate fi utila in cazul insomniilor de origine depresiva, mai ales la adolescenti.
Formele de somnambulism de risc, somnambulismul-teroare necesita un tratament medicamentos, mai ales pentru evitarea accidentelor cauzatoare de moarte. Se foloseste in special Amineptine, ½-1 comprimat la culcare timp de o luna. Cel mai adesea, tratamentul este eficient si accesele nu mai apar la oprirea tratamentului. In cazul somnambulismului teroare, se adauga Amineptinei, o benzodiazepina (Urbanyl, de exemplu) si se prescrie administrarea acestui medicament cu o jumatate de ora inainte de culcare, pentru a-i lasa timp sa actioneze, chiar si asupra semnelor precoce.
Hipersomniile din adolescenta pot justifica recurgerea cu prudenta la psihostimulente de tipul amfetaminelor.