Analiza literaturii de specialitate, precum si a termenilor utilizati in practica curenta, evidentiaza faptul ca exista o diversitate in ceea ce priveste terminologia utilizata pentru desemnarea deficientei mintale. o5x6xm
Una din cauzele care genereaza diversitatea termenilor utilizati o constituie faptul ca deficienta mintala a fost si este abordata din perspective diferite: medicale, psihologice, pedagogice si sociale, specialistii utilizand o terminologie proprie, adecvata fundamentelor stiintei din perspectiva careia abordeaza deficienta mintala.
Diversitatea termenilor utilizati a rezultat si din aspectul urmarit a fi evidentiat prin termenul folosit: gravitatea deficitului intelectual in raport cu norma, etiologia, prognosticul pedagogic si social, tulburarile asocialte.
O alta cauza a diversitatii de termeni o constituie pozitia diferitelor scoli fata de deficienta mintala, ceea ce a determinat utilizarea preferentiala a unor termeni diferiti de la o tara la alta.
Consecintele varietatii termenilor utilizati poate duce de multe ori la confuzii si dificultati de rezolvare practica, mai ales atunci cand pentru unul si acelasi caz se utilizeaza formulari diferite.
Abordarea interdisciplinara a deficientei mintale impune tot mai mult necesitatea elaborarii si stabilirii unui sistem conceptual unitar, care sa permita intelegerea intre diversii specialisti.
O privire istorica asupra aparitiei termenilor care desemneaza deficienta mintala evidentiaza ca in secolul al XVIII-lea J. Esquirol utilizeaza termenul de "idiotism" pentru a diferentia cazurile de tulburari mintale de cele de dementa, iar E. Seguin introduce notiunile de "idiot", "imbecil" si "inapoiat sau intarziat mintal" pentru a desemna diferitele grade ale deficientei mintale.
La sfarsitul secolului al XIX-lea, o data cu dezvoltarea orientarii gnosologice in psihiatrie E. Kraepelin introduce termenul de "oligofrenie" pentru formele de dezvoltare psihica insuficienta.
Ulterior acestui termen de oligofrenie i s-a conferit o semnificatie limitata. Astfel, M.S. Pevzner si A.R. Luria (1958, 1959, 1961) considera oligofrenia ca o forma clinica caracterizata printr-o subdezvoltare a activitatii cognitive, datorita unor leziuni dobandite ale sistemului nervos central.
La inceputul secolului al XX-lea Dupré (1909) introduce notiunea de "debilitate mintala" pentru a desemna gradul cel mai usor de deficit mintal, iar Brissand si Souques (1904) foloseste termenul de "encefalopatie infantila" pentru starile cronice sau foarte lent evolutive, ca urmare a leziunilor cerebrale din perioada intrauterina, de la nastere sau din primii ani de viata.
G. Göllnitz (1953) introduce termenul de "sindrom de ax cerebro-organic psihic" prin care se exprima intarzierea in coordonarea motrica, in integrarea senzoriala, in dezvoltarea psihica ca urmare a afectarii timpurii a creierului.
C. Lamote de Grignon (1971) propune termenul de "maturopatii" in care inglobeaza orice boala caracterizata prin modificari in comportamentul copilului ca urmare a tulburarii dezvoltarii functiilor sistemului nervos. Autorul include in maturopatii toate encefalitele prenatale, perinatale si ale micii copilarii, anumite epilepsii, precum si un grup polimorf si nedefinit al paraliziilor cerebrale.
A. Busemann, unul dintre cei mai buni specialisti germani, opereaza cu termenii de "deficienta mintala" si "deficienta intelectuala". Termenul de deficienta mintala desemneaza acei subiecti care au ca trasatura fundamentala necesitatea de a fi ajutati in activitatile specifice inteligentei. A. Busemann opune termenului de deficienta mintala pe cel de deficienta intelectuala, prin care defineste incapacitatea relativa sau totala a unei functii intelectuale sau a unui grup de astfel de functii care constituie cauza esentiala a comportamentului tipic deficientului mintal.
Termenul de "handicap intelectual" apare mai ales in literatura engleza si este utilizat pentru a defini incapacitatea de integrare scolara si sociala datorita handicapului de efort intelectual.
in prezent, pe plan mondial, este acceptata de cei mai multi cercetatori si practicieni clasificarea deficientelor mintale, pe care o prezentam in tabelul 1.


Tabelul nr. 1

Varsta /
Clasificare Varsta prescolara 0-5 ani
Maturare si dezvoltare Varsta scolara 6-21 ani
Educatie si invatamant Adulti
Competenta sociala si profesionala
Deficienta mintala profunda

Q.I.:0 - +/- 20- 25 Retardare profunda. Capacitate foarte slaba de functionare in domeniul senzorio-motor. Nevoia de ingrijire permanenta. Existenta unei oarecare dezvoltari motorii. Imposibilitatea achizitionarii autonomiei personale. Dezvoltarea limbajului este nula sau rudimentara. Necesita ingrijire permanenta.
Deficienta mintala severa

Q.I.: +/-20-25- +/-35 Slaba dezvoltare motorie. Limbaj minim, posibilitati reduse de comunicare. In general, este imposibila achizitionarea autonomiei personale. Posibilitatea comunicarii prin limbaj, a educarii in vederea achizitionarii obisnuintelor elementare de igiena. Posibilitatea castigarii unei autonomii partiale intr-un mediu protejat. Necesita supraveghere constanta.
Deficienta mintala moderata

Q.I.: +/-35 - +/-50-55 Dezvoltare motorie satisfacatoare. Posibilitatea comunicarii prin limbaj. Achizitionarea unei autonomii satisfacatoare; necesitatea acordarii unei asistente moderate. Incapacitatea achizitionarii unui numar suficient de cunostinte scolare (in mica masura -;lectura, scris, calcul, in general in adolescenta). Capacitatea executarii unei munci calificate in general intr-un atelier protejat. Incapacitatea de a duce o viata independenta.
Deficienta mintala usoara

Q.I.: +/.50.55- +/-70-75 Este dificila distingerea de copilul normal inainte de varsta scolara. Retard usor in dezvoltarea senzorio-motorie si in cea a limbajului. Dezvoltare buna a contactelor sociale. Capacitatea achizitionarii de cunostinte scolare care insa nu depasesc nivelul celor de cls. aVI-a. In urma unei educatii speciale se poate ajunge la o competenta sociala si profesionala buna.
In conditii de stres socio-economic, apare necesitatea unei asistente, indrumari.
Intelect de limita

Q.I.: +/-70- +/-85 Dezvoltare psihomotorie aparent normala. Existenta unei inteligente net inferioare fata de medie. Posibilitatea existentei unor deficiente partiale care nu permit urmarea invatamantului de masa. Este necesar un ajutor educativ adecvat. Posibilitatea executarii/practicarii unor meserii simple. In perioadele dificile necesita indrumare, supraveghere.