Termenul de „educatia adultilor” este de data relativ recenta, desi din punct de vedere istoric, inca din 1919, in Marea Britanie se infiinteaza Comitetul pentru Educatia Adultilor. Intr-un fel, ASTRA, ca asociatie pentru cultura poporului roman, infiintata cu mult inainte, poate fi considerata o institutie de educatia adultilor. In limbajul curent al stiintelor educatiei acest termen a intrat mai ales dupa 1960, cind se amplifica mult institutiile de profil, precum si cercetarile despre o astfel de problematica. Se vorbeste tot mai des despre invatamintul pentru adulti, despre perfectionare, reciclare si chiar despre universitati pentru virsta a treia. Treptat, conceptul de „educatia adultilor” cunoaste modificari majore pe care le parcurge si in prezent. c1p15pi
Secole de-a rindul a staruit credinta ca educatia omului este cea care se realizeazain prima perioada a vietii omului, adica in copilarie. De altfel se considera ca ar exista trei mari secvente ale vietii omului: copilaria, caracterizata prin activitatea de educatie; maturitatea, cind predomina munca; batrinetea, ce se cedea a fi o pregatire pentru parasirea acestei lumi. Treptat, munca industriala schimba puternic intregul continut al vietii omului, educatia fiind nevoita sa se prelungeasca peste virsta copilariei. Chiar dezvoltarea puternica a invatamintului universitar la sfirsitul secolului trecut si inceputului secolului al XX-lea, arata ca era necesara continuarea instruirii si educatiei in perioada adulta.
Definirea educatiei azi se face in mai multe: „transformare a constiintei psihologice a individului” (J. Piaget); „a finaliza si promova schimbari in organizarea comportamentala a omului” (P. A. Osterrieth); „a schimba sensul sensul experientei umane” (A. Quellet); „modificarea valorii pozitive in comportarea rationala umana” (I. Cerghit); „proces de asimilare si practicare a informatiilor, valorilor si actiunilor specifice omului” (N. Vintanu) etc. In fapt, educatia este constructia si reconstructia continua a unui model interior de cunoastere, apreciere si actiune in raport cu lumea in care traim. Ea este totodata un proces de umanizare prin care indivizii dobindesc noi calitati umane cu ajutorul carora pot stabili un echilibru relativ stabil cu mediul social, cultural, profesional, natural etc.
Cauzele educatiei adultilor deriva din marile dezechilibre ce s-au produs in a doua jumatate a secolului al XX-lea, mai ales intre om si lume. Introducind schimbarea ca mijloc de adaptare, omul se vede nevoit sa se schimbe si el. astfel intre ceea ce gindeste, apreciaza si face practic si rezultatele acestora se instituie grave dereglari,grave conflicte. Depasirea nu se poate face decit modificindu-se propria cunoastere, sistemul judecatilor de apreciere si capacitatile de actiune.
Dificultatea conceptului educatiei adultilor deriva atit din ruptura epistomologica produsa in zilele noastre, cit si din relativ slaba cunoastere a adultului si am spune chiar a copilului si tinarului. Adesea, intemeierea educatiei s-a facut doar pe bazele fiziologiei, anatomiei si psihologiei si nu pe cele ale antropologiei. Teoria educatiei, se pare ca nu a incorporat in sine inca ideea ca in fiecare individ exista o istorie a speciei.
Din punctul nostru de vedere, educatia este forma de adaptare esentiala a omului la lume si a lumii la om. Adaptarea se face insa primtr-un model interior tridimensional de cunoastere, de apreciere, de actiune. Intreaga noastra activitate de la nastere pina la 18-20 de ani consta in constructia unui astfel de model interior al lumii, cu ajutorul caruia gindim, actionam, apreciem. Cum acest model este al unui timp dat, schimbarea cunoasterii, a valorilor si a modurilor de actiune din jur ne obliga la revizuire lui aproximativ din 15 in 15 ani. Educatia adultilor credem ca ar consta tocmai in acele schimbari majore din modelul interior al lumii noastre, sub presiunea evolutiei evenimentelor din afara si din launtrul nostru.
Specific adultilor, ceea ce contine chiar definitia lor, este angajarea variata intr-o multitudine de roluri in munca, familie, activitati politice sau obstesti. Contrar parerilor de pina acum, s-a constatat ca aceasta angajare in multiple roluri sociale nu faciliteaza schimbarea, ci duce la o inertie in raport cu schimbarea. Adultul deci, nu accepta usor schimbarea, deoarece aceasta implica modificarea structurala a intregului model explicativ, valoric si actional. Ca atare, sa nu ne inchipuim ca schimbarea, modificarea unei asimilari culturale anterioare, o putem realiza facil si rapid. Schimbarea este posibila numai plecind de la cimpul de aplicatie al cunoasterii, aprecierii si actiunii de la ceea ce e util si accesibil.
Deosebit de importanta este luarea in considerare a caracterului de participare in intelegerea educatiei adultilor. Adica nu o educatie ce se face unor mase caracterizate prin absenta totala a acesteia, ci una care se naste prin participarea maselor de indivizi, aflate pe diferite trepte de dezvoltare sociala, profesionala etc. operand cu anumite simboluri si semnificatii culturale. Acceptia de mai sus reliefeaza un inteles mai profund al insusi actului de educatie, sensul major al acestuia constind in expansiunea mediului uman valoros, a activitatii umane valoroase in raport cu omul. Exista aici una din paradigmele fundamentale ale epocii noastre: nevoia de mediu uman, de activitate valoroasa se poate realiza numai prin crearea si receptarea si receptaea noii civilizatii la nivelul maselor; dar ceea ce ne cere practica, munca, viata cotidiana, nu este inteles deodata, spontan, in mod clar si distinct, insasi intelegerea fiind si avind sensuri multiple; convergenta intelegerilor este data de progresul de invatare, de nivelul de rezolvare si contradictiei dintre ceea ce ne cere practica si nivelul aptitudinilor noastre de intelegere si participare la creatie si receptarea civilizatiei noi. De aici, imperativul major al epocii noastre: sa invatam, sa gindim, sa simtim si sa lucram intr-un mod nou, creator.
Dificultatile teoretice si practice sunt mari. De obicei este mult mai facil sa gindesti o realitate noua cu instrumentele vechi. Dar nu si productiv. Faptul reiese si din incercarea de a se gindi procesul de invatare la adulti prin instrumentele utilizate in cazul copilului. Este adevarat ca atit copilul cit si adultul au o caracteristica fundamentala comuna -; invatarea. Dar diferentierile si deosebirile sunt esentiale: la primul, procesul de invatare este similar cu acumularea si structurarea; la cel de-al doilea, invatarea e adincire, restructurare, creatie.
Noul principiu al educatiei scolare- invat azi, produc azi -; care inlocuieste pe cel vechi -; invat azai, produc in viitor -; tinde sa se apropie de cel al educatiei adultilor, dar diferentele ramin de ordinul esential, al statutului si rolului celor care invata. In acest context subliniem doar principiul diferit ce sta la baza organizarii si functionarii educatiei adultilor in raport cu cel al copiilor. Pentru adulti notiunea de educator nu are in mod hotaritor acceptia de o persoana anume ca in cazul copiilor, cind un educator (invatator, profesor etc.) face educatie. La un adult, educatorul semnifica in primul rind activitatea de munca pe care o desfasoara, deopotriva cu grupul uman, cu colectivul din care face parte (profesional, de prieteni, familie etc.)
Educatia adultilor, invatarea in acest caz este participare. Pasivitatea, metodele scolaresti nu pot da rezultate tocmai datorita conditiilor modificate in care se produce invatarea.
Pentru intelegerea mai ampla a ceea ce poate face si ceea ce nu poate face educatia adultilor, consideram necesar sa ne oprim asupra citorva caracteristici esentiale ale acestora. Etimologic cuvintul „adult” (adultus) vine de la participiul trecut al lui „adolesco” (ceea ce s-a intarit, dezvoltat, a crescut). Adult semnifica deci ceea ce a crescut, este format; adica sinonim cu matur. Sub raport socio-psihologic stadiul de adult cuprinde simultan maturizarea dezvoltarii fizice, intelectuale, morale, sociale, emotionale si afective. Maturizarea insa, la rindul ei, presupune acceptare unui nivel satisfacator in dezvoltarea unei aptitudini. Spre exemplu, in societatea romaneasca rurala (traditionala), pentru o tinara se considera satisfacator nivelul de dezvoltare de 16 ani, data la care se incheiau numeroase casatorii.
Maturizarea cere ea insasi o raportare la ceva -; la nivelul cerintelor muncii si vietii. Munca si viata sunt, deci, termenul de referinta in raport cu care masuram educatia, stadiul de adult sau maturizare. Munca si viata noastra fiind sisteme deschise, din perspectiva sociala si chiar individual, inseamna ca nu ramine decit o invatare, o educare si deci motivare intr-un proces de adecvare permanenta.
Intr-un context mai larg, efortul educatiei, al invatarii la adult, corelat cu celelalte eforturi ale sale, vizeaza construirea de catre acesta a drumului propriu in viata, gasirea fericirii in activitatea pe care o desfasoara. Dintr-o astfel de perspectiva, judecata de cunoastere si apreciere, sentimentele si vointa de actiune sociala joaca un rol important, deoarece asigura atit insusirea noilor cunostinte despre munca si viata, modelul nou de functionare a relatiilor umane si totodata, interiorizarea a ceea ce este de pret in relatiile dintre om-natura si societate, in munca,in viata cotidiana.
Un rol important in educatia adultilor il joaca, de asemenea, atasamentul la mijloacele institutionale de participare culturala relevind apartenenta la comunitatea data si perceperea conflictului dintre valorile grupului si opusul acestora.
Educatia adultilor se identifica si cu efortul de socializare, de dezvoltare a unei lumi culturale, plecind de la experientele specifice in situatii date. Ea reprezinta si un mod de comunicare cu membrii grupului caruia ii apartin. Ca atare, regulile formale si neformale ce guverneaza aceste relatii ale grupului vor duce la dezvoltari diferite in functie de coeziunea, organizarea si orientarea grupului. Prin regulile de organizare a acestuia, adultul dobindeste determinarea noilor optiuni. Familia, in acest context, este chemata sa indeplineasca o functie de modelator, atit in conturarea noilor atitudini, cit si a criteriilor de optiune, de insusire practica a noului discurs profesional, social si cultural. Din acest punct de vedere, orice strategia educatiei adultilor se cere sa includa in punctele ei de plecare si de actiune un astfel de deziderat.
Daca experienta adultului exercita o influenta puternica asupra limbajului intelegerii, a atitudunii, aceastanu poate fi transferata aidoma atunci cind e vorba de relatiile sale sociale. Adultul, prin experienta sa cu alti membri ai societatii, cu alte colectivitati sociale, dobindeste o viziune pluralista despre munca si viata, un sprijin in distantarea de atitudinile sale anterioare. Experienta altor moduri de relatii sociale-umane va contibui in felul acesta la insusirea valorilor noi din societate, configurind mai profund, mai puternic, rolul experientei culturale cu care el intra in legatura in viata de zi cu zi .
Astfel de constatare ridica problema identificarii acelor situatii educative care ofera necesitatea si certitudinea, invatarea adultilor insasi putindu-se desfasura ca unproces controlat si nu spontan, supus intimplarii. Din aceasta perspectiva, determinarea relatiilor existente intre reprezentarile dobindite si noile modele de actiune sociala releva pregnant intrepatrunderea reciproca a lor, gasindu-si unitatea interna.
Observatiile facute sunt menite sa sublinieze faptul ca dimensiunea stiintifica, informationala, singura nu este suficienta pentru o dezvoltare a reprezentarilor culturale si acceptarea sau refuzul unui anumit sistem de valori sociale. Acesta depinde si de factori de mediu social, de dezvoltare bio-psihologica, de gradul de elevatie al relatiilor sociale din colectivitatile in care adultul intra in legatura sau in care este integrat.
Ori din ce punct am analiza educatia adultilor, ea se raporteaza mereu la capacitatile de invatare ale acestora. De aici si unul din preceptele fundamentale ale educatiei permanente: a invata sa fii capabil sa inveti; sa-ti dezvolti la maximum aceste posibilitati.
Aptitudinile globale joaca un rol esential in invatare. Cercetarile reliefeaza insa o dependenta certa a lor la nivelul anterior de instruire, studiile universitare asigurind o cota mai inalta de activare in acest sens.
Cercetarile contemporane de psihologie infirma ideea ca intrarea in virsta adulta ar duce la stagnarea si invechirea capacitatilor de instruire si educare. Dimpotriva, investigatiile atesta chiar prezenta unei legitati in dezvoltare, ce poate fi astfel formulata: invatarea continua duce la dezvoltarea continua pina la virsta inaintata. Aceasta subliniaza ca rolul esential in educatia adultilor il au capacitatile de invatare realizate anterior, tipul si motivele invatarii si nu virsta ca atare. Abia dupa 70-75 de ani virsta incepe sa-si puna o pecete hotaritoare. Dar si aici sunt mari varietati de la un individ la altul.
In educatia adultilor sint diferite metode , dintre care vom enumera mai jos o parte din ele.
Metoda expozitiva:
- Expunerea;
- Conferinta de popularizare;
- Cursul magistral.
Metoda interogativa:
- Dezbaterea;
- Simpozionul;
- Colocviul;
- Interviul;
- Masa rotunda.
Metode practice-demonstrative:
- Metoda formarii industriale;
- Metoda Carrard;
- Metoda proiectelor;
- Metoda lucrului in grup;
- Metoda schimbului de experienta.

Dictionarele de pedagogie dau, de regula, urmatorul inteles metodei expozitive: modalitate de prezentare orala a unei teme intr-o organizare logica, caracterizata prin densitatea ideilor si prezentarea fluenta si pregnanta a acestora. Dupa cum releva chiar termenul prin metoda expozitiva se urmareste furnizarea de idei necunoscute, de modele explicative, de legi sau fapte de cunoastere care nu pot fi descoperite si insusite, de regula, pe baza experientei intelectuale personale.
Metoda expozitiva se prezinta sub mai multe forme pe care le imbraca una si aceeasi situatie de educatie. Analiza diferitelor moduri concrete prin care se asigura transmiterea orala a informatiei sau se insusesc diferitele cunostinte, priceperi si deprinderi in cadrul activitatilor cu cadultii ne-a dus la constituirea unei structuri logico-psihologice a acestei metode.
Ea se infatiseaza cel mai adesea sub forma expunerii sau prelegerii cu ajutorul carora o persoana A (specialist, bun cunoscator al unui domeniu, posesorul unei experiente valoroase intr-un domeniu dat etc.) transmite unui auditoriu B, interesat de continutul ideilor pe care emitatorul A le infatiseaza.
Metoda interogativa nu se intilneste intr-o forma pura, la fel ca si metoda expozitiva. Numele ei deriva din faptul ca structura esentiala a situatiei educative consta in intrebarea-raspuns. Sau altfel spus, intr-o activitate desfasurata cu ajutorul unei modalitati unde putem distinge o parte problematica si o parte de rezolvare a acestei probleme. Vechimea metodei este certa, intilnindu-se in mai toate dezbaterile pe care ginditorii greci (Socrate, Platon etc.) le purtau in cercurile intelectuale ale vremii.
In contextul modernizarii activitatilor de educatie cu adultii, metodele practice demonstrative capata o importanta deosebita, datorita utilizarii principiilor euristicii, ale descoperirii unor idei, semnificatii sau deprinderi de interes major. Participarea activa constiuie filonul principal al acestora , ceea ce explica atit extensia puternica pe care au cunoscut-o in ultimii ani, cum remarca lucrarile de specialitate, cit si dorinta organizatorilor de a cunoaste si utiliza cu preponderenta astfel de metode.
Educatia adultilor este, in continutulsau, dezvoltarea prin activitate, prin actiune, prin experimentare, unde exercitiul ocupa un loc de seama. De aici si ideea -; sa inveti prin a face -; prezenta in lucrarile moderne privind dezvoltarea adultilor. In acest context cunostintele, priceperile, deprinderile noi sunt, in buna masura, rezultatul productiei subiectului educatiei (adultului) si nu simple inregistrari ale unor evenimente exterioare lui. Aici este prezenta operatia de substitutie foarte importanta in raport cu metoda expozitiva, spre exemplu. Astfel, expresia se substituie impresiei, pro ductia receptiei, exteriorizarea ideatiei si inventia intelegerii. Impresia, receptia, ideatia si intelegerea sunt si ele prezente, dar sunt depasite si deci asimilate productiei si inovatiei, expresiei si exteriorizarii.

Bibliografie:
Nicolae Vintanu, „EDUCATIA ADULTILOR”, E.D.P. R.A. Bucuresti, 1998