Fiind un act ce tine de sfera relatiilor interpersonale, actul educativ ,
eficienta sa , se decide pe terenul raporturilor concrete zilnice, dintre profesor
si elev . In problema relatiei profesor-elev , pe langa o bogata experienta
pozitiva ce s-a acumulat in decursul anilor, se constata ca uneori predomina
arbitrariul, practici invechite si prejudecati pe care o atitudine conservatoare
le mentine. Pentru perfectionarea relatiei profesor-elev este necesar sa se
ia in consideratie , pe de o parte , obiectivele educatiei , iar pe de alta
parte psihologia tineretului contemporan, actul educativ fiind un proces de
continua inventie sociala. i5o12oo
Relatiile dintre profesor si clasa se polarizeaza ,in general in sentimente
de simpatie , incredere reciproca sau, dimpotriva ,de antipatie , neincredere
si chiar ostilitate.Sunt si cazuri cand contactul spiritual dintre profesor si elev nu trece de zona indiferentei: clasa nu exista pentru
profesor si nici profesorul pentru clasa . Initiativa trebuie sa apartina insa
profesorului, care tinand seama de legea esentiala a relatiilor afective interumane
potrivit careia simpatia si bunavointa naste simpatie si bunavointa , antipatia
si ostilitatea trezesc sentimente de aceiasi calitate , trebuie sa conduca ,
sa dirijeze aceste relatii si sa le structureze pe colaborare. In urma studiilor
efectuate s-a constatat ca o parte din profesori nu reactioneaza adecvat nici
in cazul raspunsurilor bune (corecte ) ale elevilor si nici in cazul raspunsurilor
gresite (nule).
Deosebit interes psihologic prezinta reactia acelor profesori care, dupa opinia
elevilor, nu se bucura cand acestia dau raspunsuri corecte , ci dimpotriva ,
le pare rau , se arata surprinsi , se mira ca raspund bine , stau la indoiala
daca sa le puna nota , ii ironizeaza etc. S-a ajuns la concluzia ca in
aceste cazuri nu se respecta un principiu fundamental al educatiei—incurajarea
printr-o judicioasa folosire a laudei si a dojanei. Un profesor care dojeneste
mai mult decat lauda sau care nu spune nimic atunci cand ar trebui sa spuna
, nu foloseste suficient criteriile aprecierii pozitive pentru formarea si schimbarea
comportamentului elevului.
Sursa de nemultumire a elevilor isi are originea in comportamentul unor cadre
didactice , in imaginea deformata pe care pe care unii elevi o au despre profesori
si profesorii despre ei . Utilizarea noilor tehnologii didactice , cum ar fi
verfixul si instruirea programata , duc in cele din urma tocmai la selectionarea
si intarirea comportamentelor adecvate , la realizarea in conditii optime a
conexiunii inverse , la aprecierea performantelor scolare ale elevilor pe baze
stiintifice si in conditiile unei obiectivitati stiute.
Dupa cum rezulta in urma constatarilor , o parte insemnata din profesori , in
aprecierile pe care le fac asupra elevilor , pun accentul cu precadere pe esecurile
acestora , fac prognoze descurajatoare , pierzand din vedere perspectiva optimista
a viitorului elevului .
Autoritatea profesorului , bazata pe principiul „magister dixit”
, trebuie inlocuita cu una intemeiata pe relatii in care profesorul are rol
de indrumator si coordonator al activitatii elevului. In lucrarea „Revolutia
stiintifica a invatamantului” , B.F. Skinner , de-a lungul intregii lucrari
, scoate in evidenta consecintele dezastruoase pe care le are controlul agresiv
asupra elevilor . Orice incercare de a umili sau incurca un elev mai ales in
prezenta colegilor sai va sfarsi printr-un rezultat nedorit ; elevul ori se
retrage in sine , refuzand sa mai comunice , ori reactioneaza violent fata de
incercarea de a fi incurcat sau umilit .
Indiferenta fata de personalitatea elevului ameninta nevoile si trebuintele
spirituale de baza ale acestuia, respectul fata de sine , nevoia de raspuns
afectiv din partea celor din jur , nevoia de securitate pe termen lung , de
succes, precum si nevoia de a apartine unui grup si a fi acceptat de acesta.
Practica scolara traditionala ne-a lasat imaginea profesorului care ,vrea sa
domine elevii si sa-i subordoneze. Intr-un asemenea climat nimic nu se face
din convingere si pasiune . Este necesar sa se faca trecerea de la vechiul tip
de relatii la relatii in care profesorul colaboreaza cu elevii . Principala
activitate a acestuia nu va fi predarea , ci angajarea elevilor in investigatii
si lucrari independente . Relatiile bazate pe stima si respect reciproc reclama
si in limbaj adecvat . Expresiile ironice si jignitoare tulbura atitudinea elevilor
fata de profesorul lor si ingreuneaza crearea unui climat favorabil muncii creatoare
in clasa .
Rezultatele obtinute in urma cercetarilor au scos in evidenta faptul ca , cu
cat formele de penalizare ( ironia , jignirea , ridiculizarea , notele proaste)
sunt mai des folosite , cu atat efectul lor scade. Profesorul care cunoaste
valoarea aprecierii pozitive nu se va feri de o usoara supraapreciere a performantelor
elevului ; va aprecia pe elev mai mult decat merita , spre a-l face sa merite
pe deplin aprecierea , sa se ridice la nivelul aprecierii facute . Experienta
ne arata ca profesorul cu rezultate bune in activitatea lui isi imbunatateste
relatiile cu elevii slabi si prin faptul ca le acorda suficienta apreciere pozitiva
. Chiar si pentru unele performante scolare minore , profesorul care cunoaste
valoarea aprecierii pozitive , o foloseste incercand sa dezvolte in mod permanent
increderea elevilor in propriile lor forte .
Neacordand o atentie mai mare modului de distribuire a formelor de intarire
,balantei pedepselor si recompenselor , a aprecierii pozitive si negative ,
se poate ajunge la o depreciere a personalitatii elevului , atunci cand se foloseste
in mod exagerat dojana , si mai ales , atunci cand dojana nu pastreaza un caracter
limitat („astazi nu ai invatat lectia”), ci ia forma unei deprecieri
globale („ce-o sa iasa din tine” sau „degeaba cheltuiesc parintii
cu tine”). Nu este deloc intamplator ca profesorii ce impulsioneaza elevii
mai mult prin lauda , obtin rezultate mai bune in procesul de educatie . Acestia
apreciaza pozitiv „elevii dificili” chiar si pentru unele progrese
minore incercand in felul acesta sa dezvolte , in mod permanent , increderea
elevilor in propriile forte.
Raporturile dintre profesor si elev nu prezinta numai o latura intelectuala
. Factorul afectiv are o importanta deosebita asupra randamentului intelectual
al elevului . Crearea de buna dispozitie in clasa reprezinta o conditie necesara
pentru evitarea esecului scolar . Fiecare lectie se desfasoara intr-un climat
afectiv particular , dispozitia clasei variaza in functie de cea a profesorului.
Prin apreciere profesorul trebuie sa schiteze o perspectiva . Daca un profesor
spune unui elev: „Din tine nu va iesi nimic”, el nu apreciaza numai
o situatie prezenta , ci exprima si convingerea lui asupra dezvoltarii viitoare
a scolarului ceea ce ar putea duce in final la un rezultat nedorit . Performantele
elevului nu numai ca nu vor creste , ci vor scadea atat de mult incat ar putea
pune in pericol dezvoltarea psihica viitoare a acestuia . De aceea profesorii
trebuie sa aiba grija ca in derularea procesului de invatamant sa nu lezeze
personalitatea elevului , ci sa-l ajute sa si-o dezvolte , sa-l ajute sa invete
sa gandeasca singur pentru ca atunci cand va parasi bancile scolii sa nu depinda
de nimeni cel putin din punct de vedere intelectual
