3.5.1. Testul Snijders-Oomen (Anca, 1999) este un test neverbal alcatuit din opt subteste. A fost elaborat, initial, pentru masurarea inteligentei copiilor surzi, dar se poate folosi si in alte situatii in care este impiedicata comunicarea verbala. Se aplica subiectilor de 3-16 ani. Rezultatele subtestelor se interpreteaza prin raportarea lor la etaloane. Se obtin urmatoarele categorii de informatii exprimate numeric: o3h12ht
? rezultate standard -; situeaza subiectul la un anumit nivel in cadrul aceluiasi grup de varsta;
? coeficientul de inteligenta (IQ) -; obtinut prin insumarea tuturor rezultatelor de la probe;
? varsta la subteste (SA) -; se obtine prin exprimarea sub forma de varsta a rezultatelor numerice;
? varsta mintala (IA) -; media sumelor rezultatelor obtinute la subteste (nu se calculeaza peste 13 ani).
Autorii au incercat sa evite unilateralitatea altor probe de performanta. Alaturi de capacitatea de perceptie a formei si capacitatea de manipulare a obiectelor, testul masoara si gandirea abstracta si capacitatea de recunoastere a situatiilor. Este alcatuit din 8 subteste care cuprind 4 serii de probe grupate in scala P si respectiv in scala Q. Testul poate fi considerat ca fiind alcatuit din 2x4 subteste:
- scala P (Mozaic, Memorare de imagini, Combinatii, Analogii);
- scala Q (Completare, Cuburile Knox, Desenare, Sortare).
Scala P este suficienta pentru o testare orientativa iar scala Q completeaza examinarea si face posibila retestarea. Se pot aplica si mai putin de patru subteste, insa in acest caz este indicat sa calculam in loc de IQ sau varsta mintala, valoarea standard la subteste: SA. Daca se extrag anumiti itemi dintr-un subtest, sau daca se incepe sau se incheie examinarea in alt loc decat in cel prevazut prin instructiuni, interpretarea devine falsa. La inceputul fiecarui subtest se precizeaza la ce varsta si cu care proba se incepe examinarea. Nereusita subiectului, dupa un anumit numar de erori, necesita intoarcerea la o proba anterioara, mai usoara.
3.5.2. Scala de performanta Borelli-Oleron (Anca, 1999) a fost conceputa pentru investigarea subiectilor surzi, dar poate fi aplicata si altor categorii de subiecti cu probleme de comunicare (intarzierea limbajului, inhibitie sau opozitie fata de probele verbale) precum si subiectilor normali ca test non-verbal de dezvoltare.
Indicatiile probei sunt in doua variante: pentru surzi si pentru auzitori. Indicatiile verbale pot fi folosite si in primul caz, situatia de examinare fiind astfel mai naturala. Se insista asupra mentinerii atentiei subiectului, el trebuind sa priveasca atent mai ales modelele care trebuie reproduse din memorie; de asemenea trebuie sa avem certitudinea ca a fost atent in timpul demonstratiei si doar apoi sa se treaca la proba propriu-zisa.
Fiecare proba are o subproba pentru demonstratie (antrenament) care nu se coteaza, dar care asigura intelegerea rezolvarii. Testul contine 7 probe: Reproducerea cuburilor; Manechin; Incastrarea; Puzzle Haely-Fernald; Cuburile Knox; Copierea desenelor geometrice; Constructii de cuburi dupa imagini. Prima etalonare s-a facut in 1954 in Franta. La noi in tara a fost elaborat la Cluj-Napoca un etalon provizoriu in 1971. Prin standardizarea si echilibrarea testului s-a dorit obtinerea unei probe de performanta cu posibilitati de discriminare genetica. Au fost calculate tabele care permit trecerea de la cote brute la cote definitive astfel:
- pentru fiecare proba -; fete; baieti;
- note standard pe varste -; fete; baieti;
- pentru cele doua categorii -; surzi; auzitori.
Testul Sans-Paroles (Anca, 1999) pentru aprecierea nivelului mental al copilului de 1 an - 5 1/2 ani de Suzanne Borel Maissony a fost publicat in 1948 si a fost reetalonat in 1971 de catre Maryse Forgue, care a adaugat cativa itemi noi. Este un instrument a carui valoare clinica este incontestabila datorita bogatiei de observatii pe care le furnizeaza: daca subiectul reuseste, sau nu, la probele propuse, dar mai ales cum a procedat pentru aceasta. Se noteaza comportamentul subiectului in fata sarcinii: modul de organizare a activitatii, capacitatile de atentie, aparitia oboselii, posibilitatile de rationament, comportamentul motor, anumite aptitudini perceptiv-motorii etc. Parcurgerea probei este rapida. Copiii apreciaza mult acest material care evoca jocurile si jucariile, desi o anumita rigoare a parcurgerii, face din el un instrument foarte precis.
Lafon (1985) critica demersul lui Maryse Forgue, care a considerat util sa adauge exprimarea rezultatelor la proba si sub forma de coeficient de inteligenta, sustinand ca aceasta proba nu permite evaluarea unui CI si ca aceasta interventie nu concorda cu rolul ortofonistului. El face o distinctie clara intre probele ortofonice si cele psihologice si incadreaza proba “Sans-Paroles” in prima categorie.
Aceasta proba a fost conceputa pentru a raspunde nevoilor specialistilor care doresc sa se edifice rapid asupra nivelului mental al copiilor care nu vorbesc, sau nu au inca un limbaj format. In realitate cuprinde trei teste, unul permite examinarea copiilor de la 18 luni -; la 3½ ani. Este testul numarul 1 sau testul pentru bebelusi. Al doilea se aplica pana la 5½ ani. Este testul numarul 2 sau pentru copii mici. Al treilea test este prevazut pentru subiecti de 5½ ani pana la 10 ani. Probele primului test nu fac deloc apel la limbaj. In cel de-al doilea, examinatorul poate gasi ca e mai practic sa vorbeasca, dar aceasta nu este foarte util. Este adaugata o proba facultativa destinata punerii in evidenta a posibilitatilor lingvistice ale subiectului. Copilul va fi evaluat in functie de activitatea sa psihomotrica. Probele sunt dispuse in ordinea dificultatii. Se acorda importanta jucariilor si utilizarii lor, dar nu este inclusa aceasta proba in testul pentru nivelul mental; se studiaza comportamentul copilului si se noteaza modul sau de reactie la jucariile propuse.