Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
MOMENTE CRUCIALE IN APARITIA SI DEZVOLTAREA PSIHOLOGIEI
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

§ Definirea psihologiei j3x1xi
Definirea psihologiei ca stiinta pare a fi destul de simpla. Psihologia este stiinta care se ocupa cu descrierea si explicarea fenomenelor si insusirilor psihice verificabile (A. Cosmovici).
Dar simplitatea este aparenta, deoarece e foarte greu de lamurit ce se intelege prin fenomen psihic si mai ales ce este un fenomen psihic. Viata psihica este inca un mister pe care filosofii il discuta de milenii. Dar nici in ce priveste manifestarile ei nu exista un acord. Inca si astazi obiectul psihologiei este subiect de controverse.
Intre 18 si 20.09.1985, Asociatia de psihologie stiintifica de limba franceza a organizat la Lisabona un simpozion pe tema: ,,Comportament, cognitie, constiinta”. Cu acest prilej, Paul Fraisse a prezentat o comunicare stiintifica intitulata: ,,Psihologia in cautarea propriului ei obiect?”. Dupa 2 ani, lucrarile simpozionului au fost publicate. Cartea aparuta poarta titlul ,,Comportament, cognitie, constiinta. Psihologia in cautarea propriului ei obiect”. Incertitudinea lui Frasse s-a transformat intr-o certitudine la sfarsitul simpozionului. Raspunsul la intrebare era DA -; psihologia se afla in cautarea obiectului ei de cercetare.
Dupa parerea lui Zlate, concluzia este partial fondata. ,,Nu faptul ca psihologia nu are inca un obiect propriu de cercetare ar trebui sa ne ingrijoreze, ci acela ca are prea multe…Nici existenta mai multor obiecte de cercetare n-ar trebui sa ne deceptioneze, ci faptul ca nu exista inca un obiect unitar de cercetare al psihologiei”.

Factorii care au intarziat elaborarea obiectului unitar al psihologiei
? Unul dintre acestia, poate cel mai important, este de ordin ontologic si se refera la complexitatea existentiala a psihicului in general, a fenomenelor, proceselor, insusirilor, starilor psihice in particular, investigate de psihologie.
A doua categorie de factori care au intarziat elaborarea obiectului unitar de cercetare al psihologiei este de ordin gnoseologic, fiind legata de avatarurile reflectiilor teoretice si ale investigatiilor empirice. Printre acestia, mai importanti sunt cei de mai jos.
? Existenta unor teorii, conceptii, scoli si orientari psihologice care prezinta contradictii externe. Daca la sfarsitul sec. XIX, psihologia a inceput sa-si afirme treptat statutul sau stiinta, delimitandu-si problemele si stabilindu-si metodele de cercetare, la inceputul sec. XX si-a elaborat si inchegat marile constructii psihologice, si-a rafinat metodele de investigatie.




Introspectionismul, freudismul si neofreudismul, behaviorismul si neobehaviorismul, psihologia conduitei si psihologia actionala, psihologia umanista, psihologia pozitiva, sunt curente si orientari care au jalonat intreaga istorie a psihologiei, fiecare dintre ele propunand diverse modele explicative asupra vietii psihice.
? Existenta unor teorii, conceptii, scoli si orientari psihologice care prezinta contradictii interne. Aproape fiecare orientare, dar cu precadere behaviorismul si psihanaliza, si-au dezvoltat cu timpul, forme noi care incearca sa depaseasca limitele variantelor initiale. La ora actuala exista nu numai behaviorism, ci si neo-behaviorism, nu numai freudism, ci si neo-freudism.
La fel de sugestiv este si faptul ca in interiorul uneia si aceleiasi orientari psihologice intalnim nu numai un partizanat excesiv, ci si dizidente (Jung -; psihologie analitica; Adler- psihologie individuala).
? Inchiderea in ele insele a scolilor si orientarilor psihologice, hegemonismul lor. Desi toate sunt partiale, limitate, fiecare dintre ele se pretinde a fi generala, totalitara.

Nevoia de sinteza
Desi conceptiile cu privire la obiectul psihologiei sunt extreme de numeroase, nevoia de sinteza a lor devine de mare actualitate si stringenta.
In clasificarea orientarilor psihologice care au avut un contributii inseminate la delimitarea obiectului psihologiei, Zlate utilizeaza un triplu criteriu:
- elementele de continut
- metodologiile si metodele folosite
- finalitatea avuta in vedere.

Introspectionismul a. Viata psihica interioara ca obiect al psihologiei

Introspectia ca metoda insarcinata cu descrierea si explicarea fenomenelor psihice- arata P.Popescu Neveanu- descinde din filosofia clasica (fenomenologia lui Edmund Husserl) din care psihologia s-a desprins si reprezinta o extensie a meditatiei si contemplarii asupra vietii psihice individuale.

Introspectia apare intr-o dubla acceptiune: atat in calitate de conceptie, cat si ca metoda de cercetare psihologica.
Din perspectiva introspectiei psihicul este conceput ca un cerc de fenomene, ce isi au izvorul in ele insele fara nici o legatura determinativa cu exteriorul.
Psihicul este o lume aparte, interioara, formata din trairi exclusiv subiective: el este izolat de lumea externa si exista numai in masura in care se reflecta in constiinta, existenta lui fiind redusa la trairea lui. Continutul psihicului este ,,pur”, el nu are nici o legatura cu lumea externa, materiala.
TITCHENER vorbea de ,,eroarea stimulului”. Dupa opinia lui cand oamenii sunt invitati sa-si analizeze trairile, senzatiile, ideile ei fac greseala de a se referi la obiectul perceptiei, reprezentarii, sentimentului, gandirii. Asadar, in loc sa de a caracteriza trairea, ei se refera la stimulul ei. Pentru a studia realitatea interioara, cercetatorul trebuie sa se dedubleze in obiect si subiect al cercetarii.
Daca vrem sa studiem gandirea, spun introspectionistii, nu avem altceva de facut decat sa-l punem pe subiect sa gandeasca si sa-si descrie experienta sa.
A fi concomitent si obiect si subiect al cercetarii este regula sine-qua-non a metodei introspectiei.
Introspectionistii pun in centrul psihologiei studierea fenomenelor constiente, de aceea, introspectia s-a mai numit si psihologia constiintei. ,,Obiectul propriu al psihologiei este viata constienta oriunde s-ar manifesta ea”, scria in 1927 J.J. VAN BIERVLIET.
Introspectia isi are radacinile in Germania, in laboratorul de psihologie infiintat de WUNDT in 1979.
Desi Wundt considera psihologia ca stiinta naturala ce-si are modelul in fiziologie nu va progresa decat daca va fi practicata in laborator, masurand si specificand relatii, el a recurs la introspectie in studiul constiintei ca fapt mental neobservabil direct si nepretabil experimentarii.
Wundt a utilizat introspectia ca metoda de investigatie psihologica a constiintei si a fenomenelor psihice superioare.
La Wundt au venit psihologi din intreaga lume pentru a se specializa: englezul E.B. TITCHENER, americanul G. STANLEY HALL, rusul V.M. BEHTEREV, romanii EDUARD GRUBER si FLORIAN STEFANESCU-GOANGA.
· E.B. TITCHENER in America a generat o orientare psihologica ce poarta denumirea de structuralism.
Din perspectiva structuralismului sarcina psihologiei consta in a desprinde, dezmembra structurile psihice complexe in elementele lor componente si a le analiza pe fiecare dupa o serie de criterii (natura, continutul, calitatea, intensitatea, durata lor, etc.). Aceasta conceptie era orientata impotriva zoopsihologiei americane, acuzata ca fiind ,,stiinta comportamentului sobolanului”.
Titchener considera ca psihologia nu trebuie sa-si formuleze scopuri practice, unicul scop fiind acela al unei mai bune cunoasteri a constiintei prin introspectie.
Aceasta opinie era indreptata impotriva unei alte orientari psihologice din epoca, practicata concomitenta cu structuralismul, si pe care insusi Titchener a denumit-o functionalism.
Cunoscuta si ca ,,scoala de la Chicago” functionalismul a fost promovat de JAMES si de doi dintre studentii lui, JOHN DEWEY si JAMES R. ANGELL.
Functionalismul se preocupa de importanta, semnificatia si rolul functiilor psihice in vederea adaptarii individului si a organismului sau la conditiile de mediu.
Pentru Angell sarcina psihologiei functionale consta in a evidentia ,,activismul” proceselor mentale. Psihologia functionala se refera la relatiile psihofizice intre organism si mediu, intre minte si corp existand o interactiune constanta.
Structuralismul si functionalismul, orientari ce par a fi total divergente (prima este abstracta si teoretica, avandu-si modelul in chimie, a doua concreta si practica, cu modelul in biologie, in interactiunea dintre organism si mediu) au un punct de convergenta. Ele se intalnesc in conceptia si metoda introspectionista pe care le practicau.

Critici
Introspectionismul a fost vehement criticata inca de la aparitia ei.
AUGUSTE COMTE arata ca transformarea introspectiei in metoda psihologica de cunoastere este similara cu incercarea ochiului de a se vedea pe sine sau este asemenea dorintei absurde a omului de a se privi din camera lui pe ferestra, cu intentia de a se vedea trecand pe strada.
Pornind de la certitudinea ca trairea psihica se schimba in momentul cand devine obiect de observatie, A. Comte sustine ca atunci cand are cine sa observe, n-are ce observa, iar atunci cand exista obiectul de observat n-are cine sa observe.
LALANDE (1926) era de parere ca introspectiei i se pot aduce urmatoarele reprosuri:
· faptul observat se altereaza prin faptul insusi al observatiei
· starile afective intense sunt mai putin accesibile introspectiei
· prin introspectie nu se pot sesiza decat fenomenele psihice constiente, care insa nu constituie decat o parte din viata psihica a omului
· ideile preconcepute falsifica interpretarea fenomenelor propii intr-o mai mare masura decat in observatia indreptata asupra altora.
P.P.-NEVEANU arata ca introspectia (wundtiana) se desfasoara intr-un cadru individual, ori stiinta poarta asupra generalului.Actul de dedublare la care se recurge, subiectul psiholog devenind concomitent actor si spectator este dificil si limitat. Apoi datele introspectiei sunt mijlocite prin verbalizare si relatate verbal.
Or, se stie ca nu tot ceea ce constituie simtire si afectivitate este susceptibil de a fi exprimat verbal. Wundt a recunoscut ca introspectia se prezinta ca relatare verbala si el este nevoit sa accepte compromisul intre experimentul de laborator si introspectia traditionala.
In concluzie, afirmarea introspectiei si negarea ei au contribuit la elaborarea unui nou sens al observatiei interne, intelegere care reprezinta o sinteza intre subiectiv si obiectiv, intern si extern, cunostere si actiune, teorie si practica.
In ciuda acestor limite, psihologia introspective s-a raspandit tot mai mult, a patruns in universitati, laboratoare, in cercetarile concrete, iar ca metoda de cercetare a devenit ,, metoda regala” a psihologiei. Ramanand insa inchisa dintr-o perspectiva idealista si mentalista, fiind in esenta reductionista (reducea viata psihica doar la o anumita parte a ei), introspectia nu putea constitui pentru multa vreme obiectul psihologiei. Psihologia trebuia nu doar sa cerceteze, sa experimenteze, ci sa si consilieze, sa educe, sa reduce. Ea trebuia sa investigheze nu numai oamenii, ci si animalele, adultii, copiii, nu in exclusivitate oameni normali ci si bolnavi la care starea de constiinta este diminuata sau chiar abolita. In felul acesta s-a constientizat ca viata psihica interioara functioneaza nu doar la nivelul constient ci si la alte niveluri. Tocmai aceste ,, alte niveluri” devin cu timpul obiect predilect a cercetarilor, implicit al psihologiei.

FREUDISMUL
Freud elaboreaza principiile psihologiei dinamice a personalitatii totale, care intr-o viziune sistemica concepe ,,aparatul psihic” ca un intreg structural, alcatuit din parti articulate dupa oformula dinamica si genetica indeplinind atat o functie generala cat si functii particulare daca se iau in vedere subsistemele.
In cadrul sistemului Freud se refera la ,,topica” care cuprinde 2 variante:
· prima topica freudiana este aceea care distinge inconstientul, preconstientul si constientul (impulsurile circula pe verticala celor 3 instante ascendent sau descendent fiind supuse unor cenzuri; miscarea regresiva se exprima in reprimari si refulari, iar cea ascendenta in deplasari si sublimari), rolul esential revenindu-i inconstientului.
Inconstientul, topografic, este o ,,anticamera spatioasa”, pe cand constiinta reprezinta o incapere mai ,,stamta”, fiind plasata in ,,fundul ei”.
Sub raport functional, inconstientul contine pulsiuni ce se comporta ca ,,fiinte vii”, pe cand constiinta este doar ,,spectatoare”, ea observa si permite sau nu satisfacerea pulsiunilor inconstientului.
Constiinta nu are rol in socializarea individului sau in adaptarea lui actuala la solicitarile mediului de viata, ci doar de a suprima, de a refula, adica de a trimite inapoi in inconstient acele pulsiuni care incearca sa scoata capul la vedere.
Preconstientul este un fel de ,,statie de tranzit”, unde tendintele inconstientului si ale constiintei vin si poposesc temporar inainte de a trece in structurile opuse fiecarora dintre ele.
Inconstientul este sediul instinctelor sexuale inscrise in chiar structura biologica, somatica a organismului.Ele sunt cele care ,,clocotesc” si a caror ,,ratiune” de a exista este de ,,descarcarea” si si consumarea lor adecvata, reducerea tensiunii, procurarea placerii.
Acesta ,,descarcare” nu se face oricum si oricand, ci in conformitate cu anumite reguli si norme de convietuire, de comportare sociala, adica atunci cand a fost descoperit sau produs obiectul capabil de a le consuma corespunzator, satisfacerea lor este barata, amanata sau chiar repudiata de constiinta.
In virtutea acestui fapr, Freud considera ca inconstientul functioneaza dupa ,,principiul placerii”, caruia ii acorda statutul de principiu fundamental al vietii, in timp ce constiinta actioneaza dupa ,,principiul realitatii”, principiu care pp. gandirea, adica stabilirea unui plan de actiune, rezolvarea a unor situatii problematice.

Atata vreme cat intre aceste instante exista un echilibru, viata psihica a individului este normala, se desfasoara firesc. Cand intervin insa dezechilibrari, schimbari de forte, distorsiuni, apar noi modele interactionale care de obicei sunt de ordin patologic. De pilda, atunci cand instinctele sexuale nu sunt satisfacute neconditionat, indiferent de conditiile permisive ale mediului social, ele sunt refulate, sunt transmise din nou in inconstient. Odata refulat ele nu dispar insa, nu raman inactive, ci actioneaza cu mai multa forta asupra individului si mai intensa tarie sa fie satisfacute.
Cu cat conflictul dintre libido (forta, puterea instinctelor sexuale) si constiinta este mai mare, cu atat instinctele refulate cauta cai propii de a se satisface, chiar impotriva ,,vointei” constiintei.
Astfel, ele se satisfac sub forma unor acte comportamentale numite de Freud acte ratate , sub forma visului, sub forma unor stari morbide, nevrotice.
Dupa opinia lui Freud actele ratate, visele si nevrozele au o cauzalitate de ordin sexual care se manifesta indirect prin intermediul unor simptome care sunt substitutele inconstientului.
Aceste substitute pentru a fi intelese (decodificate), trebuie interpretate cu ajutorul altor structuri substitutive cu semnificatie sexuala.
In felul acesta Freud ajunge la o simbolistica sexuala a viselor.
Perturbarile comportamentale, ca forme de manifestare a inconstientului, sunt intalnite atat la copil cat si la adult.
Primul act al copilului mic este suptul, este un act sexual, el produce placere sexuala. Apoi, erectiile precoce, masturbatiile sugarului, exhibitionismul infantil fac parte din aceeasi categorie. Se adauga faimosul ,,complex al lui Oedip”, cf. caruia copilul mic manifesta un atasament sexual fata de parintele de sex opus si, complementar, rivalitate fata de parintele de acelasi sex.
Freud considera sexualitatea copilului ca fiind ,,perversa” deoarece ea nu se finalizeaza in procreatie.
Freud explica prin intermediul sexualitatii si o multitudine de fenomene ale vietii sociale ale omului.
Arta, literatura, religia, morala nu sunt altceva decat manifestari ale sexualitatii.
Freud: ,,exista situatii cand instinctele sexuale renunta la placerea partiala pe care o produce satisfacerea lor sau la cea procurata de actul procreatiei, inlocuind-o printr-un alt scop care a incetat sa mai fie sexual, devenind social. Denumim acest proces sublimare.”
Freud este interesat in egala masura de gasirea unei metode cu ajutorul careia sa reinstaureze echilibrul, sa reduca la normal functionarea aparatului psihic.

Aceasta metoda psihoterapeutica a fost denumita metoda psihanalizei si consta in readucerea in constiinta bolnavului a unor elemente psihice patogene in vederea dizolvarii si inlaturarii raului provocat de formarea simptomelor substitut. Partea decisiva a demersului consta in crearea unor noi editii ale vechilor conflicte, in asa fel incat bolnavul sa se comporte asa cum s-a comportat la vremea lor, dar punand de data aceasta in miscare toate fortele psihice disponibile pentru a ajunge la o solutie diferita. Pacientul este rugat sa spuna tot ce-i trece prin minte, chiar daca considera ca faptele respective nu au importanta pentru problema in cauza, ca sunt minore, banale, inexacte, sa readuca in memorie absolut totul, adica nu numai faptele pozitive, dezirabile, placute, si pe cele triviale, murdare, degradante. Sufletul framantat si chinuit al pacientului trebuie scos la iveala, disecat si analizat fara nici o rezerva, fara nici o reticenta si retinere, impotriva oricarui spirit critic, a oricaror precepte morale. Ideile spontane ale pacientului reprezinta pentru psihanalist ‘’minereul din care el va extrage metalul pretios ‘’.

· cea de-a doua topica (dupa 1920) se refera la personalitate si cuprinde SINELE, EUL si SUPRAEUL.



Incepand din anul 1920 si pana prin 1926 Freud isi revizuieste in multe privinte teoria pussiunilor si teoria referitoare la structura ,,aparatul psihic” care ,,s-a dezvoltat tocmai datorita efortului de explorare a lumii exterioare si care a trebuit, in consecinta, sa realizeze in structura sa un anumit grad de adaptare.”
De data aceasta Freud va descrie 3 instante psihice antinomice in grade diferite (Sinele, Eul si Supraeul), intre care se instituie complexe raporturi dinamice, economice (investitii energice, compensari, decompensari) si implicit structurale.
In ,,Abris der Psyhoanalyse”(1938) Freud ajunge la cunoasterea acestui aparat psihic prin studierea dezvoltarii si evolutiei omului.
Celei mai arhaice dintre aceste zone ii da numele de Sine. ,,Acesta contine tot ce este ereditar, dat la nastere, ceea ce este constitutional, instinctele inainte de toate, care isi au origine ain organizarea somatica si si gasesc aici o prima expresie psihica(in acest Sine) in forme necunoscute noua.”
Sinele este echivalentul inconstientului din vechea clasificare, sediul instinctelor, sursa primara a energiei psihice care trebuie consumata, fundamentul pe care se construieste personalitatea individului.

,,Sub influenta lumii reale exterioare, a mediului inconjurator, o portiune a Sinelui sufera o dezvoltare speciala. Din ceea ce initial constituia un strat cortical, prevazut cu organe de receptare a stimulilor, ia nastere o structura aparte care, de acum inainte, actioneaza ca un intermediar intre sine si lumea exterioara. Acestei zone a spiritului nostru i-am dat denumirea de Eu.”
Eul este o portiune a sinelui care su influenta lumii exterioare, a mediului inconjurator sufera o dezvoltare speciala, in sensul ca din simplu organ receptor si protector in rport cu stimulii, devine un intermediar intre sine si lumea exterioara, o ‘’ scoarta de copac ‘’. ,,Iata principalele caracteristici ale Eului. Ca urmare a conexiunii preexistente intre simturi si activitatea motrica, Eul are sub comanda sa miscarile voluntare cu rol in autoconservare.
Relativ la realitatea din afara, Eul isi indeplineste sarcina luand cunostinta de stimuli, inmagazinand in memorie experienta referitoare la acestia, evitand stimulii deosebit de puternici (prin fuga), prin interactiunea cu stimulii moderati (adaptare) si, in final, invatand sa transforme in avantajul sau lumea exterioara (prin activitate).
Cat priveste realitatea interioara, relatia cu Sinele, Eul isi indeplineste sarcina prin obtinerea controlului asupra instinctelor…” ,,Eul tinde spre placere si cauta sa evite starea de neplacere. O crestere a neplacerii, asteptata si prevazuta, este insotita de o stare de anxietate, ca de un semnal.”
Supraeul este o structura speciala ce se incheaga ca un ‘’ precipitat ‘’ in perimetrul eului, prin care se prelungeste influenta paterna si materna, iar prin intermediul ei, influenta mediului social mai general (familial, scolar, national etc). Copilul, prin parinti, recepteaza idealurile sociale, medelele admirate de el din viata publica.
In masura in care acest Supraeu se diferentiaza de Eu sau i se opune, el constituie ,,o a treia putere de care Eul are de tinut seama”.

Dintre aceste instante, cea mai importanta este, dupa Freud, cea dea doua -; Eul. Functionarea eului, sta in satisfacerea simultana a cerintelor sinelui, supraeului si realitatii, el trebuie sa fie in stare sa reconcilieze intre ele cerintele acestora. Eul indeplineste trei mari categotii de functii :
1. fata de realitatea exterioara (percepe realitatea, memoreaza, invata, transforma lumea externa in avantajul sau)
2. fata de sine (controleaza instinctele, decide asupra satisfacerii, amanarii sau suprimarii lor, tinde spre obtinerea placerii in conformitate cu ‘’ principiul realitatii’’ fiindca astfel ar intra in conflict cu ea, dar eul trebuie sa expulzeze sinele, adica sa elibereze omul din constrangerile inconstientului, functie pozitiva, constructiva, umanista)
3. fata de supraeu (tine seama de cadrul moral pe care acesta il impune, de valorile si idealurile traditionale ale societatii asa cum sunt ele transmise de catre parinti)
Interesanta este si distinctia pe care Freud o face intre eul real (omul asa cul este) si eul ideal (omul asa cum ar trebui sa fie).
Se poate observa ca, cu toate diferentele lor esentiale Sinele si Supraeul au ceva in comun: unul si celalalt reprezinta influente ale trecutului -; Sinele influenta ereditatii, iar Supraeul influentele venite din partea altor oameni.
Eul este determinat de propria existenta individuala.
Din 1923 Freud defineste Eu IDEAL care spre deosebire de Eu(omul asa cum este) reprezinta omul asa cum ar trebui sa fie, modelat de o cenzura morala puternica.

,,Eu ideal -; arata Freud -; satisface toate conditiile pe care trebuie sa le satisfaca esenta superioara a omului. Sentimentele sociale se baseaza pe identificarile cu ceilalti membri ai colectivitatii care au acelasi Eu ideal.”
In 1932 Freud si-a reprezentat grafic sistemele dinamice ale personalitatii, asa cum le vedea el atunci.
In acesta schema simbolul ,,pcpt-cs” se refera la sistemul periferic P (=perceptie), cuprinzand initial preconstientul cladit pe reziduri mnezice.
Supraeul se scufunda adanc in Sine, cu care este constrans sa intretina relatii interne, in calitatea sa de mostenitor al complexului lui Oedip.
Eul indeplineste 3 categorii de functii:
1.unele fata de realitatea exterioara;
2.altele fata de Sine(eul trebuie sa expuzeze sinele, adica sa elibereze omul din constrangerile inconstientului)
3.fata de supraeu

Esenta conceptiei lui Freud poate fi sintetizata la 2 niveluri:
1) este vorba despre o incercare de explicare a functionarii psihicului uman legat de biologic, genetic, metapsihologic, care privilegiaza registrul intrinsec al psihicului ;
2) al doilea nivel: dincolo de aspectele fragmentare ale teoriei psihanalitice (Inc., refulare, conflicte, libido), elementul de baza, de consistenta ramane legatura dintre ele.
Freud a redimensionat obiectul psihologiei. La el nu putem vorbi de o schimbare radicala a obiectului psihologiei, deoarece el a inlocuit un element psihic (Cs.) cu un alt element (Inc.) psihic. Asadar, el se pastreaza in limitele vietii psihice interioare.
Insa modul cum este conceputa interioritatea psihica a omului, complexitatea si dinamica acestuia, originalitatea metodei propuse ne fac sa credem ca Freud si psihanaliza sa se detaseaza net din contextual orientarilor care considera viata interioara ca obiect al psihologiei.
La aceasta se adauga finalitatea ameliorative a psihanalizei, in esenta psihoterapeutica, fapt care redimensioneazapsihologia atat sub aspect teoretico-metodologic, cat si practic- actional.
Scopul psihologiei, asa cum il vede Freud, este, in esenta, umanist pentru ca vizeaza transformarea fondului turbulent al Inc., a naturii sale biologice animale intr-o natura cu adevarat umana, vizeaza, deci, socializarea sau resocializarea omului si eliberarea lui de toate ,,infantilismele” care il chinuie.

NEOFREUDISMUL
Cu toate contributiile pe care psihanaliza le-a adus la redimensionarea obiectului psihologiei, fapt care i-a determinat pe unii autori sa po considere o adevarata revolutie in psihologie, ea a generat si reformari, fapt care a dus la aparitia neofreudismului. Se pare ca cei mai straluciti reprezentanti ai neofreudismului sunt Karin Horney si Erich Fromm.
In esenta, neofreudismul conserva ideile principale ale lui Freud referitoare la natura umana, la fortele ei propulsatoare si la tulburarile psihice functionale. Ei considera ca si Freud ca conduita omului este determinata de impulsuri emotionale inconstiente, numai ca acestea nu sunt generate de instinctele sexuale innascute ci de factorii sociali. Nevrozele sunt provocate de factori culturali, scria Horney, iar Fromm era ferm convins ca pe om nu-l formeaza instinctele si infranarea lor ci istoria. Horney, in locul libidoului si agresivitatii, ambele innascute, pune tendinta spre securitate si spre satisfactie, partial innascute, partial dobandite. Fromm se refera ca si Freud la unele mecanisme compulsive (irationale), numai ca le denumeste astfel (sadomasochism, tendinte spre distrugere, conformism automat).
Freudismul se innoieste dupa anii ’30 ai secolului nostru. Toate scolile si curentele psihanalitice care se dezvolta ulterior se incadreaza in noefreudism. O caracteristica comuna a tuturor curentelor neofreudiste este renuntarea la tezele pansexualiste si biologiste ale psihismului infantil; ele subliniaza importanta factorilor actuali (personali si sociali) in geneza nevrozelor.
Psihanaliza sociala incearca sa aplice metodele psihanalizei individuale la cunoasterea nevrozelor si complexelor sociale.
Reprezentantii cei mai cunoscuti sunt HERBERT MARCUSE si psihologi americani KAREN HORNEY, HARRY SULLIVAN, ERICH FROMM.
H. MARCUSE, filosof si psihosociolog american de origine germana, reprezentat al ,,scolii de la Frakfurt”, s-a format sub influenta ,,filozofiei vietii”, fenomenologiei, existentialismului si freudismului.
Marcuse s-a orientat cu precadere spre latura metafizica a doctrinei lui Freud.
El a cautat in metapsihologia freudiana instrumentul dialectic de elucidare a mecanismelor psihice, de interiorizare conflictuala, ale unei societati in care sporirea exagerata a productiei si a bogatiei sociale este insotita de o intensa alienare a individului si represiune a nevoilor sale vitale.
O asemenea ,,integrare” a indivizilor in cadrul unui urias mecanism social eteronom este ceea ce Marcuse numeste unidimensionalizarea Fiintei umane.
Marcuse isi concentreaza atentia in ,,Eros si civilizatie” asupra tensiunii dintre principiul placerii si instinctul mortii, intre Eros si Thanatos.
Marcuse identifica, urmarindu-l pe Freud, geneza civilizatiei ca un proces de dominare si reprimare a unor porniri in inclinatii originare.
El accepta ideea unui inconstient primordial, ca strat fundamental al psihismului uman, adevarat depozit al unui univers de instincte primare, sustrase istoriei si moralei.
Fiecare pas pe drumul civilizatiei si culturii este definit ca un act de cenzura si reprimare a unor porniri libidice originare, fie sub forma refularii, cand este vorba despre expulzarea impulsurilor din inconstient, fie sub cea a sublimarii, cand inclinatiile primare ar fi deviate intr-o energie socialmente utila.
KAREN HORNEY a initiat psihanaliza sociala animata de o filozofie bazata pe ideile de crestere orientata, afirmarea vietii si cautarea libertatii. Ea a elaborat conceptul de anxietate fundamentala si de neajutorarea in copilarie care au dus la dezvoltarea dimensiunii sociale a psihanalizei. ,,Anxietatea fundamentala” este ,,sentimentul de fiinta izolata si neajutorata fata de o lume potential ostila.” Ea vede nevroza ca stare generala de perturbare a relatiilor umane.
O gama larga de factori ai mediului familial contribuie -; in conceptia lui K. Horney -; la insecuritatea omului: dominatia parentala, indiferenta, promisiunile neindeplinite, supraprotectia, atmosfera ostila din casa, izolarea de alti copii si lipsa de respect pentru nevoile individuale ale copilului.
Metedele copilului de a se adapta la anxietatea fundamentala formeaza pattern-uri motivationale durabile sau nevoi neurotice, care se cristalizeaza ca trasaturi de personalitate. Nevoile neurotice sunt tehnici coping ale copilului -; doleante excesive, insatiabile si nerealiste dezvoltate ca raspunsuri la anxietatea fundamentala -; dintre care 10 domina persoana.
Scopul lor nu este satisfactia instinctuala, cum credea Freud, ci securitatea sociala.
In tabelul de mai jos prezentam cele 10 nevoi neurotice discutate de Horney impreuna cu comportamentele ilustrative:
Nevoi excesive pentru: Exprimate in comportament
1. Afectiune si aprobare Straduinta de a fi placut de ceilalti, intretinerea asteptarilor celorlalti, frica de autoafirmare.
2. Trebuinta unui ,,partener” Tendinta de a reusi prin dragoste, teama de a fi singur
3. Limitarea la o viata meschina Incercarea de a fi discret, fara a cere revendicari si modest; multumit cu putin.
4. Putere Tendinta de a-I domina si controla pe ceilalti, teama de greseala.
5. Exploatarea celorlalti Sa profiti si sa te folosesti de ceilalti, teama de a parea ,,stupid”
6. Recunoastere sau prestigiu social Tendinta de a fi acceptat public, frica de umilinta
7. Admiratie personala Infatuare, dorinta de a fi apreciat conform cu propia imagine despre sine
8. Realizare personala Straduinta de a fi cel mai bun, ambitios, frica de greseala
9. Suficienta si independenta A nu avea nevoie de ceilalti, mentinerea distantei, frica de inchistare
10. Perfectiune si infailibilitate A fi condus spre superioritate, frica de defecte si critica

Horney a relevat 3 atitudini generalizate.
Fiecare atitudine este un ,,intreg mod de viata” incluzand gandirea, sentimentul si actiunea:
1. miscarea spre oameni(nevoile 1, 2, 3)
2. miscarea impotriva oamenilor(4, 5, 8)
3. miscarea de indepartare de oameni(7, 9, 10)
Fiecare atitudine rezulta din combinarea dferita a celor 10 nevoi.
Miscarea spre oameni are ca directie predominanta ajutorul si complianta (caracter conciliant).
Miscarea impotriva oamenilor se bazeaza pe ostilitate si agresivitate.Miscarea de indepartare de oameni are ca orientare predominanta izolarea si detasarea.
HARREY STACK SULLIVAN elaboreaza teoria personalitatii ca tipar al relatiilor interpersonale.
Personalitatea nu exista in absenta celorlalti oameni si toti cei pe care-I intalnim sunt reflexii ale relatiilor pe care le-am avut cu alti oameni semnificativi (care au avut un rol, o importanta in viata noastra).
El dezvolta conceptul de ,,nevoie interpersonala pentru tandrete”.
Sullivan a conceput dezvoltarea personalitatii ca o succesiune de 6 stadii.
El se refera la 3 moduri de experienta:
1. Modul prototaxic este cel mai timpuriu, cel mai primitiv, o stare de senzatie sau de simtire generalizata in absenta gandirii.


Copilul cunoaste numai ceea ce William James a numit ,,marea, infloritoarea si zumzaitoarea confuzie”- peceptie vaga a starilor de moment, fara ,,inainte” si ,,dupa”.
Nu exista o constiinta de sine separata de constiinta de lume.
2. Modul parataxic pe masura ce copilul incepe sa utilizeze vorbirea simbolica; totusi el face putine conexiuni logice referitoare la succesiunea experientelor sale si intelegerea ramane la un nivel minim.
3. Modul sintetic devine important in stadiul juvenil ; indivizii sunt capabili sa comunice experiente ,,sintactice” prin intermediul simbolurilor.

Cele 6 epoci de dezvoltare dupa Sullivan
Epocile Caracteristici Capacitati pentru:
Prima copilarie Nevoia de contact cu cel care da ajutor. Experienta prototaxica Inceputul vorbirii
Copilaria Nevoia de a participa la activitati cu adultul. Experienta parataxica Limbaj
Era juvenila Nevoia de accepta tovarasi. Experienta sintactica Relatii camaraderesti cu prietenii de joaca
Preadolescenta Nevoia de schimb intim cu o persoana iubita Inchidere, relatii cu acelasi sex(prieten intim)
Adolescenta timpurie Inchidere, relatii cu sexul opus.Modelarea omportamentului genital
Adolescenta tarzie Dezvoltarea matura si independenta a relatiilor de dragoste in care cealalta persoana este la fel de importanta ca Sinele

ERICH FROMM incearca o combinare intre teoria lui Freud si K. Marx intemeind o psihanaliza cunoscuta si ca freudo-marxism.
Dupa Fromm, in om exista tentinte inconstiente, puternice spre rationalitate, creativitate si iubire. Contrariate ele genereaza drame, nevroze, dezechilibre sufletesti.(1956)
Societatea actuala produce alienarea omului si genereaza situatii nevrotice.
E. Fromm concepe revolutia sperantei ca o trecere de la speranta pasiva (omul asteapta ameliorari fara sa actioneze concret) la speranta activa (proiectarea si construirea constienta a viitorului).
Speranta este -;dupa opinia sa- factorul decisiv al oricarei tentative de schimbare.
Speranta constituie, pentru Fromm, nucleul ,,Sistemului Om”. ,,Speranta este un corelat psihic al vietii si al dezvoltarii”, este o dimensiune al spiritului, care trebuie delimitata de falsa speranta, de speranta care poarta marca alienarii si se exprima prin asteptarea pasiva a viitorului. ,,Speranta activa” promovata de Fromm ar consta dintr-o ,,revolutie culturala” fundamentata pe o larga miscare umanista.
Este vorba de speranta in faptul ca omul va utiliza propiile puteri nu pentru nteresele ostile lui, ci pentru el insusi, dand astfel sens existentei sale.
PSIHANALIZA EXISTENTIALA are ca obiect, dupa JEAN PAUL SARTRE descoperirea proiectului original sau fundamental care comanda in mod inconstient determinarile noastre.
Sartre arata:,,psihanaliza existentiala este o metoda destinata sa puna in lumina, intr-o forma riguros obiectiva, alegerea definitiva din care fiecare om se face persoana, adica se anunta a fi ceea ce este”: scopul real al cautarilor omului este descoperirea fiintei.
In 1937 R.L. SZONDI introduce metoda psihologica pe care o numeste analiza destinului -; care consta in a explica diferitele alegeri individuale care orienteaza destinul.
Scopul analizei destinului este cautarea in destinul omului a proiectului care-I formeaza viata ca o totalitate globala. Aceasta metoda surprinde ascunderea inconstientului familial localizat deasupra inconstientului colectiv(C.G.Jung) si sub inconstientul individual(Freud).
AUTOANALIZA promovata de D. ANZIEU (1959) se refera la explorarea inconstientului de catre un individ cu sau fara controlul psihanalistului, dar respectand principiile si procedeele psihanalitice.
JAQUES MARIE LACAN propune o hermeneutica psihanalitica, fondata pe analiza structurilor lingvistice, care sustine ca inconstientul este structurat in limbaj si ca inconstientul subiectului este, de fapt, discursul ,,celuilalt”(individ, grup, institutie).
In 1963 Lacan fondeaza Scoala freudiana de la Paris.
In 1973 Lacan publica ,,Patru concepte fundamentale ale psihanalizei”.
Lacan incearca sa promoveze o filozofie a semnificantului, elaborand o psihanaliza fundamentata pe ,,subiectul inconstientului” si pe ,,subiectul semnificantului”, confirmand-o in practica vorbirii.
Contributia lui Lacan consta mai ales in legatura pe care o face intre formele de limbaj puse in evidenta de catre Freud si procesele descrise de catre retorica si lingvistica.
Dupa opinia sa, datorita acestei corelatii pshanaliza nu este o simpla tehnica de adaptare la statu-quo si nici un simplu model de comportament. Afirma ca daca inconstientul este structurat ca un limbaj inseamna ca utilizarea modelelor lingvistice va permite descifrarea legilor sale, iar ,,figurile” centrale ale acestui limbaj sunt metonimia si metafora.
Viziunea structuralista asupra inconstientului, care dispune de propiile legi ,,gramaticale”, se completeaza cu o viziune dinamic procesuala asupra inconstientului ca discurs al structurilor profunde ale subiectului.
Simbolicul este, dupa Lacan, ceea ce reprezinta principiul de ordine al oricarui limbaj.
Imaginarul rezultat din mobilitatea imaginilor se construieste din variante care se incadreaza in ordinea simbolica. Daca imaginarul este ,,iluzia necesara”, cu functie de protectie si echilibru, simbolicului corespunde culturalului si semnificativului.
Nu numai ca inconstientul se realizeaza ca un limbaj dar influenteaza limbajul constient conferindu-I diverse incarcaturi emotionale si sensuri.
Astfel limbajul propriu-zis devine sintetic, valorizand constructiile simbolicului cat si pe cele ale imaginarului.

BEHAVIORISMUL - Behaviorismul traditional
Behaviorismul este unul dintre cele mai importante curente din istoria psihologiei care apare in S.U.A. ca o reactie impotriva psihologiei subiective a introspectionismului german.
Behaviorismul vine de la cuvantul englez ,,behavior” care inseamna comportament.
Acest curent se naste in S.U.A. la inceputul sec. XX, ca o forma doctrinala in lucrarile lui E.L. THORNDIKE. JOHN B. WATSON a continuat in continuare tezele teoretice ale behaviorismului.
Se accepta unanim ca actul de nastere al behaviorismului este articolul-manifest ,,Psychology as the Behaviorist Views It” publicat de Watson in 1913 in ,,Psychological Review”. Conceptia sa behaviorista Watson o publica pe larg in volumul ,,Behaviorism”(New York, 1925).
JOHN WATSON a fost primul psiholog american care a inteles importanta descoperirilor rusului IVAN PAVLOV in domeniul fiziologiei activitatii nervoase superioare si asimileaza metodele si rezultatele sale in cadrul unei psihologii obiective care inlocuieste introspectia ca metoda de cercetare cu studii de laboratorasupra conditionarii ca mod de invatare (la om si la animal).
Behavioristii accentueaza rolul mediului inconjurator in formarea naturii umane si acorda un rol minor trasaturilor ereditare. Watson era nemultumit de:
· lipsa de obiectivitate a psihologiei din timpul sau
· datele ei erau neverificabile
· sterilitatea, lipsa de aplicatie practica a celor doua orientari ale psihologiei traditionale, structuralismul si functionalismul.
Ele studiaza o himera, ceva trecator si amagitor, ceva pe care nimeni nu l-a atins, ceva intagibil. Constiinta nu este altceva decat o ipoteza necontrolabila, inaccesibila cercetarii, neverificabila.
Daca psihologia vrea sa devina stiintifica, o stiinta practica, utila, deschisa, populara, accesibila tuturor ar trebui sa realizeze urmatoarele DEZIDERATE:
1. sa-si schimbe obiectul
- sa inlature constiinta si s-o inlocuiasca cu comportamentul singurul care poate fi studiat in mod obiectiv, care poate fi observat, masurat, cuantificat.
2. trebuie sa-si schimbe metoda de investigare, in locul introspectiei sa puna metode obiective capabile sa satisfaca cerintele unei stiinte pozitive
3. sa-si schimbe finalitatea, sa tinteasca nu numai spre descrierea sau explicarea fenomenelor psihice, ci si spre formularea unor legi ale comportamentului.
Comportamentul = ansambluri de raspunsuri ajustate stimulilor care il declanseaza.
Psihologia este deci in intregime studiul cuplului S (stimul) -; R (reactie). Scopul ei este de a prevedea raspunsul cunoscand stimulul si a prevedea stimulul cunoscand raspunsul.
Numai stimulul si reactia, intre care exista o relatie directa nemijlocita si unilaterala, sunt obiectivi, numai ei pot fi studiati prin metode obiective.
Tot ceea ce se intampla, interpune intre S-R, este neavenit si, deci, trebuie ignorat sau inlaturat.
Intrega sfera a vietii psihica este impartita in 3 clase de organizari comportamentale:
· VISCERALE (comportamentele prin care se exteriorizeaza emotiile: frica, furia, mania)
· MOTORII (comportamentele manipulative, posturale, locomotorii)
· LARINGEALE (comportamentele verbale)
Unitatea acestor organizari comportamentale da nastere la personalitatea umana.

Þ Constiinta este inlaturata din psihologie, imaginile sunt un ,,lux mental” fara nici o importanta functionala.
Cum insa o serie de fenomene psihice denumite traditional perceptie, memorie, gandire, nu puteau fi negate, atunci sunt convertite, reduse la comportamente ,,deschise”, ,,observabile”, ,,obiectivizate”.
EX. Imaginile vizuale nu sunt altceva decat tensiuni musculare ale ochilor; gandirea este o ,,vorbire cu voce joasa, pentru sine”, ,,nu gandim cu creierul, ci cu sistemul de arcuri nervoase al laringelui si organelor anexe”, deci gandirea se identifica cu limbajul.
Totul este redus la cele 3 organizari comportamentale.
Numai in felul acesta psihologia poate scapa de ,,cosmarul” subiectivismului, ar putea fi transformata intr-o stiinta pozitiva, obiectiva.
Formarea comportamentului se face prin:
- obisnuinta procese care incep inca din uter sub influenta
- invatare stimulatoare a mediului

Mediul reprezinta totul, ereditatea nu are nici un rol.

Individul este produsul unui proces de conditionare lenta si odata format este foarte greu de schimbat, pentru ca mai intai trebuie deconditionat si apoi reconstruit.
WATSON a militat permanent pentru restrangerea ariei de studiu a psihologiei prin neutralizarea spatiului intern al omului in favoarea celui exterior.
El a interpretat comportamentul in sine, ca nefiind legat de nimic altceva, spre deosebire de structuralism si de functionalism, care il vedeau ca fiind expresia structurilor psihice sau mentale subiacente.
Þ de aici si tendinta lui Watson de a exclude explicatia din psihologie. El crede ca observarea si descrierea comportamentului erau suficiente pentru predictia si controlul lui.
Faptul ca behaviorismul leaga omul de lumea obiectelor si de lumea oamenilor de care este inconjurat si care actioneaza asupra lui in calitate de stimul este poate meritul cel mai mare.
Omul behaviorist este viu, real, solicitat si determinat in catiunile sale de mediul natural si social in care traieste.
“Suntem ceea ce facem si facem ceea ce mediul ne cere sa facem.”
Psihologia este concreta, studiaza omul in conditiile lui firesti de viata, anticipa, controleaza comportamentul sau.

MARC RICHELLE: behaviorismul nu este atat o teorie a comportamentului, cat mai degraba o pozitie metodologica. El se opune:
· teoriilor ipotetico-deductive, al caror model il reprezinta teoria lui HULL (fara corespondenta in plan real)
· teoriilor mentaliste, care fac apel la entitati mentale ca surse ale comportamentului
· teoriilor dualiste
· teoriilor psihofiziologice
Behaviorismul greseste enorm atunci cand simplifica nepermis omul si viata sa.
TILQUIN: ,,Behaviorismul face din om o masina, foarte complicata, un robot perfectionat. Dar o masina nu are sentimente, nu are scop, nu construieste nuci un ideal”
Din acesta cauza au aparut reactii adverse puternice, mai ales din partea reprezentantilor psihologiei introspectioniste.
Behaviorismul a fost denumit ,,glandologie” sau ,,stiinta spasmului muscular”.
I se reproseaza:
- ca se deosebeste de psihologia traditionala doar prin limbajul folosit
- a mutilat si caricaturizat omul
- propune psihologiei un obiect de studiu din afara sa
In fata acestor critici behaviorismul incearca sa-si amelioreze unele dintre exagerarile initiale.

NEOBEHAVIORISMUL
In 1930 apare neo-behaviorismul, care, desi nu renunta total la postulatele sale initiale, introduce atat de multe modificari incat uneori ajunge aproape la autonegare si autodistrugere, chiar daca e doar aparenta.
Alaturi de incercarile mai vechi de renovare a behaviorismului:
· behaviorismul fiziologic (Max Mayer) care pune accent pe mecanismele SN in functionarea comportamentului
· behaviorismul bio-social (A.P.WEISS) centrat pe implicarea omului in mediul social, apar variantele propriu-zis neo-behavioriste.
E.C. TOLMA innoieste behaviorismul in cel putin 2 aspecte esentiale:
· intre S-R el introduce o serie de variabile intermediare:
- impulsuri fiziologice - ereditatea, maturitatea, varsta -
- experienta anterioara - capacitatile intentionale si cognitive
- costiinta, ideile, gandirea, refacand in felul acesta imaginea reala si unitara a omului.
Omul nu actioneaza in gol si la intamplare, ci determinat si orientat de o serie de scopuri, de expectatiile pe care le are.Acesta ultima idee il duce pe Tolman spre parasirea relatiei determinative S-R, in favoarea unei ,,spontaneitati” interne a activitatii umane. ,,Deci constiinta intra iar in psihologie, dar pe usa din spate”
SKINNER (1938) si HALL (1943) au renovat si ei behaviorismul traditional:
Skinner: aratand ca ,,o stiinta adevarata a comportamentului trebuie sa tina seama de evenimentele care au loc in planul launtric al organismului”
Hall:,,prin teoria sistematica asupra comportamentului prin referire la explicarea scopurilor, a intuitiei, etc.
Cea mai noua forma de behaviorism post-skinnerian, este behaviorismul teleologic centrat pe raspunsul la intrebarea :,,De ce acest sau acel comportament, gand sau sentiment apare?”.
Behaviorismul teleologic este o pendulare intre:
· Tolman (pentru care evenimentul exterior si contextul in care el apare sunt componente importante ale asteptarii);
· Skinner (evenimentul extern este important).
Aceasta forma de behaviorism -; dupa unii autori -; este potential cel mai bun mod de a studia viata mentala, el directionand chiar psihologia cognitiva moderna.



Behaviorismul si neo-behaviorismul prin:
· Ideea unei psihologii ce poate fi studata obiectiv, a unei psihologii concrete, bazata pe nevoile vietii cotidiene;
· Ideea controlarii si dirijarii comportamentului uman si a personalitatii in ansamblu
Þ au eliberat intr-o anumita masura psihologia de egocentrismul extern, de subiectivism, au impins cunoasterea psihologica spre noi concepte, spre formularea unor teorii si explicatii adecvate, spre metode realiste, utile intelegerii si construirii omului.
Þ Problema viitorului behaviorismului.
Se evidentiaza o discrepanta intre studiile si rezultatele cercetarilor empirice si studiile si rezultatele cercetarilor teoretice.
O asemenea contradictie are la baza 2 cauze:
1. respingerea de catre behaviorism a conceptului de stare interna considerata fiziologica sau mentala;
2. neacceptarea de catre behaviorism a punctului de vedere potrivit caruia starile interne, continutul si structura lor pot fi concepute ca mecanisme formale care incapsuleaza istoria animalului moduland efectele actiunile mediului actual.
Comportamentul, ca obiect al psihologiei nu trebuie raportat exclusiv la behaviorism, indiferent daca acesta se prezinta in varianta veche sau cea noua.
In afara acceptiunilor behavioriste exista si altele: PIERRE FRANCOIS a inventariat inca 4:
1. comportamentul ca ,,secvente organizate de actiuni vizand supravietuirea unei specii in mediul sau natural” (acceptiune etologica);
2. comp. ca ,,ansamblu de efecte produse de masina nervoasa” (acc. fiziologica);
3. comp. ca ,,ansamblu de interactiuni intr-o retea socio-culturala” (acc. psihosociala);
4. comp. ca o ,,serie de stari intentionale sau atitudini semnificative” (acc. semiologica).
El considera ca nici una dintre acc. Inventariate nu este buna, fiecare fiind determinata de credinte, fictiuni, intuitii, modele teoretice care constituie o ,,metapsihologie”.
Din moment ce nu exista o singura definitie a comp. inseamna ca nu exista o singura psihologie, ci mai multe.
Ceea ce face sinteza acestor ,,psihologii” este psihologia generala.
Analiza comparatica a acestor acceptiuni ale notiunii de comportament in vederea desprinderii elementelor comune ar putea fi o alta mai productiva decat eclectismul.
Behaviorismul constituie “inima psihologiei americane a secolului XX”
Behaviorismul a propus o reprezentare a fiintei umane compatibila cu sistemele de guvernare ale oamenilor care audominat secolul.

PSIHOLOGIA CONDUITEI
ACTIVITATEA CA OBIECT AL PSIHOLOGIEI
Psihologia conduitei a fost definita de creatorul ei Pierre Janet ca ,,studiul omului in raport cu universul si mai ales in raporturile sale cu ceilalti oameni”, psihologia este ,,stiinta actiunii umane, stiinta conduitei ”, in care conceptele de nivel, reactie, tendinta, actiune, conduita ocupa lucul central.
Studiind bolile mentale (isteria) Janet a constientizat cel putin 2 aspecte:
1.studiul bolilor mentale ar putea fi o cale de acces la cunoasterea si intelegerea vietii mentale normale.
2.studiul bolilor mentale nu se poate face pe baza introspectiei
Tendinta = reprezinta o unitate dinamica a sistemelor psihologice si fiziologice, constituita in cursul istoriei personale.
Actiunea = ,,ansamblul miscarilor reactionale”, provocate fie de stimularile endogene, fie de cele exogene.
Janet introduce conceptul de conduita = totalitatea manifestarilor vizibile, orientate catre afara, si totalitatea proceselor invizibile, de organizare si reglare a ei.
Mai exact, conduita = ansamblul actelor unui individ, de la cele mai simple (miscari) la cele mai complexe (rationament), orientate spre scop si incarcate de sens.
Conduita unifica intr-un tot unitar si sincronizeaza intr-un tot unitar comportamentul si viata interioara subiectiva.
Psihologia conduitei trebuie sa satisfaca 2 conditii fundamentale:
· sa faca loc fenomenelor de constiinta, ca o conduita particulara, ca o complicare a actului care sa se supraadauge actiunilor elementare, conditie ce ar putea fi suprimata la animale, dar care poate sa nu fie recunoscuta la oameni.
· sa se preocupe de studiul conduitelor superioare, credinte, reflexii, rationamente, experiente.
Prima conditie poate fi respectata prin cercetarea actelor sociale elementare si ami ales a sentimentelor. A 2-a conditie- prin studiul gandirii. Dar, trebuie exprimate in termeni de actiuni.
Ex. Limbajul = actiune particulara, propie omului, mai tarziu se transforma in actiune interna.
Conduitele nu sunt date, nu sunt inerente individului, dar nici imprimate din afara, ci invatate ca urmare a reactiilor de interactiune dintre organismul uman, specific programat, si ambianta naturala si sociala.
Conduitele: - au un caracter evolutiv
- au nivele calitative diferite
Conduita nu se reduce la reactiile motrice si secretorii ale organsmului (behaviorism), ci angajeaza intreaga personaliate a omului aflata in interdependenta cu mediul.
Ea nu depinde numai de stimulare, ci si de reglare, evidentiind relatiile care exista intre actiunea externa si conditiile interne prin care se reflecta exteriorul.
Conceptul de conduita este mai amplu, mai bogat si mai reductionist decat cel de comportament.
Janet propune o noua metoda de studiere a conduitei oarecum diferita de metodele obiective, de laborator: METODA CLINICA, care este un fel de studiu de caz individual dintr-o perspectiva dinamica, deoarece imbina ascultarea relatarilor subiectului cu observarea aprofundata a acestuia intr-un numar mare de sedinte.
Aceasta metoda a fost utilizata si de WITMER (SUA) care a impus termenul de psihologie clinica.
DANIEL LAGACHE, medic, psihanalist si psihologi francez este fondatorul psihologiei clinice in Franta.El considera psihologia clinica ca studiul conduitelor individuale, considerate intr-o conjunctura socio-afectiva si culturala adecvata.
El defineste conduita: Ansamblul operatiilor, materiale sau simboliceprin care organismul aflat in situatie tinde sa-si realizeze propiile sale posibilitati si sa-si reduca tensiunile care ameninta unitatea si le motiveaza.
· Modificarile organismului sunt reduse automat prin mecanisme somatice/fiziologice (interofective), altele necesita o actiune asupra anturajului (exterofective).
· Actiunile simbolice prepara actiunea reala sau se substituie ei.
· Trebuie facuta distinctia intre: actiuni alloplastice (care modifica anturajul) si autoplastice (care modifica organismul).
· Conduitele = combinari intre aceste tipuri de actiuni.
Orice conduita cere:
- o semnificatie
- un sens
- o valoare: integrarea adecvata a motivatiilor
- semnificatia conduitei nu este niciodata univoca si nici in intregime constienta (motive constiente si inconstiente).

Semnificatia conduitei sta la baza interpretarii functionale sau dinamice a conduitei si a tulburarilor ei. ,,Torentul conduitei” nu poate fi descris si explicat in totalitatea sa, fragmentarea lui in segmente de comportament se impune de la sine.
Segmentul de comportament este o structura dinamica, soliditatea fazelor sale fiind garantata de persistenta motivatiei, adica o tensiune specifica pana cand intervine o integrare adecvata.
Pentru a studia conduitele ar trebui sa stim sub ce forma se manifesta ele, care sunt faptele pe care le ofera psihologului:
1. conduita exterioara, spontana sau provocata, accesibila observatiei
2. experienta traita, sugerata prin conduitele externe, mai ales prin limbaj
3. modificarile somatice obiective
4. produsele activitatii subiectului
In functie de acestea rezulta 5 moduri de cercetare:
· naturalista · clinica · psihanalitica
· microsociologica · experimentala
- iar ca instrumente de tratare a faptelor recoltate, statistica.
Cei doi autori francezi modifica total obiectul psihologiei prin amplasarea in centrul sau a conduitei, notiune sintetica cu valente integratoare si prin largirea spectrului metodelor de investigatie.

PSIHOLOGIA ACTIONALA
Conceptul de conduita este cvasisinonim cu cel de actiune sau activitate.
Multi autori au ajuns la concluzia ca obiectul fundamental al psihologiei este activitatea, cu elementul sau esential: actiunea. De aici, rezulta psihologia actionala.
CEASU: ,,psihologia ori este stiinta activitati ori nu este nimic”. Dupa opinia sa, considerarea activitatii ca obiect al psihologiei inlatura conceptia potrivit careia omul s-ar margini sa raspunda la stimuli intocmai ca un robot, respectiv ideea primatului obiectului asupra subiectului (ca in behaviorism) sau a subiectului asupra obiectului (ca in introspectionism).
PAUL POPESCU-NEVEANU: asa cum in fizica unitatea de baza este atomul, in chimie molecula, in ordinea psihocomportamentala unitatea reprezentativa este actiunea.
ZLATE: activitatea constituie modalitatea fundamentala de existenta a psihicului, a vietii umane. Psihicul uman exista decat prin activitate si prin activitate. Apare un interes foarte mare pentru activitate.
HENRY GLEITMAN ,,Basic Psihology”(1987) incearca sa raspunda la 5 intrebari:
- Cum actioneaza fiintele umane?Cum se cunosc ele?Cum se dezvolta?Cum se deosebesc unele de altele? El analizeaza actiunea, baza ei fiziologica si motivationala dar si restructurarea actiunilor. In sens larg, actiunea = relatia dintre organism si mediu ce pp. un consum energetic, cu finalitate adaptativa.
· Diferenta dintre psihologia activitatii si introspectionism:
RUBINSTEIN arata ca notiunea de activitate poate fi folosita in raport cu un organ, dar si in raport cu omul, cu subiectul ei. Activitatea are 2 planuri specifice:
- planul procesual, studierea structurii ei procesuale
- planul personal, individual, care vizeaza activitatea nu in sine, ci ca fiind influentata de atitudinile subiectului.Introspectionistii reduc activitatea doar la planul procesual, fara a-l lua in considerare si pe celalalt.
· Diferenta dintre conceptul de activitate si comportament:
V. CEAUSU considera ca acestea sunt urmatoarele:
1. activitatea, alaturi de reactiile la semnalele care definesc starea prezenta a mediului, inglobeaza si reactii la semnalele autogenerate, descriind starea viitoare a mediului.
2. In conditiile activitatii asistam la schimbarea ambilor termeni ai relatiei: organismul imbraca o tripla ipostaza: subiect, beneficiar, instrument al propiei actiuni in mediu, iar mediul se personalizeaza, transformandu-se in situatie.
3. Activitatea pp. operatii cu imagini, notiuni si simboluri in locul operatiilor cu obiectele, ea pp. interventia proiectiva asupra mediului, reglarea interactiunii cu mediul in functie de un model determinat nu doar in functie de stimuli (behaviorism).
? Valentele activitatii
In sens restrans prin activitate intelegem totalitatea manifestarilor de conduita exterioara sau mintala care duc la rezultate adaptative.
Prin activitate, omul nu se limiteaza numai la reproducerea realitatii, ci o structureaza. El produce modificari in conditiile externe, in propiile lui stari, in relatiile cu mediul.
In activitate omul isi realizeaza ideile, isi satisface aspiratiile, isi construieste noi planuri si idealuri, prin activitate omul se adapteaza conditiilor interne si externe la un nivel din ce in ce mai inalt.
Activitatea este cauza si efect al dezvoltarii bio-psihosociale a omului, este resimtita ca o adevarata nevoie psihica, o cerinta impetuoasa a integritatii fiintei lui.
Considerarea activitatii ca obiect de studiu al psihologiei obliga la tratarea psihicului ca un mare sistem aflat in perpetua organizare si sporindu-si continuu capacitatea de autoreglare.
De asemenea ea obliga ca psihologia sa-si revizuiasca ansamblul metodelor si stategiilor de cercetare si sa-si reconsidere finalitatile.
Demersurile interpretative trebuie sa-si gaseasca un loc mai mare in psihologia activitatii.


PSIHOLOGIA UMANISTA
Omul concret ca obiect al psihologiei
? Sinle individual si unic ca obiect al psihologiei
Procesele, functiile si capacitatile psihice ale omului nu exista in sine, separate, desprinse de purtatorul lor concret. Activitatea este initiata, desfasurata, continua sau stopata, ameliorata sau degradata de o persoana.
Apare o noua orientare, spre functiile psihice ale omului concret, nu activitatea la modul impersonal, ci activitatea personala si personalizata a omului.
Asa apare ,,psihologia umanista” considerata de A.H. MASLOW, a treia forta in psihologie.
Ea este o reactie impotriva celorlalte 2 mari orientari existente in occident: psihanaliza si behaviorismul.
Alaturi de Maslow se afla C.R. ROGERS, C. BUHLER, J.COHEN(Anglia).
Scopurile declarate ale psihologiei umaniste “sa se ocupe mai mult de problemele importante ale pozitiei omului…” “cum sa traiesti o viata plina de succes si cum sa construiesti relatii mai satisfacatoare intre oameni” “descrierea potentialitatilor native ale omului, cresterea, maturitatea si declinul, interactiunea cu mediul fizic si social, locul sau in univers” .
APA prezinta scopurile psihologiei umaniste:
1. centrarea atentiei pe experienta persoanei ca fenomen primar in studiul omului si conducerea explicatiilor teoretice si a comportamentelor manifeste ca fiind secundare in raport cu experienta insasi si semnificatia ei pentru persoana.
2. Accent pe unele calitati umane: alegerea, creativitatea, valorizarea si autoactualizarea.
3. Accent pe selectarea problemelor si procedeelor de cercetare, pe incarcatura de semnificatii.
4. Preocupare pentru valorizarea demnitatii si calitatii umane pentru dezvoltarea potentialului inerent oricarei persoane, accent pe persoana care are o pozitie centrala.
In centrul psihologiei este pus si omul si problematica sa umana, viata sa personala si relationala presanta cu nimicurile cotidiene, ipostazele devenirii si autoconstructiei omului si experientei sale, atitudinea activa a omului fata de propria existenta, pentru a-l instrumenta cu mijloace specifice de actiune in vederea depasirii dificultatilor cu care se confunta.
Nevoia de redimensionare a problematicii psihologiei personalitatii, ca si nevoia de sinteza, de interpretare holistica a omului sunt resimtite acut de reprezentantii psihologiei umaniste. Sinele ,,individual si unic” al omului trebuie sa devina obiectul psihologiei.
La psihologia umanista nu este vorba de





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2021 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite