Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    

 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate






Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
MECANISMELE PSIHICE OPERATIONAL-INFORMATIONALE DE PRELUCRARE PRIMARA A INFORMATIILOR (INTRODUCERE LA SENZATII, PERCEPTII si REPREZENTARI)
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Psihicul reprezinta o organizare sistemica, ce include 4 mari categorii de mecanisme psihice: mecanismele informational-operationale, mecanismele psihice stimulator-energizante, mecanismele psihice reglatorii si mecanismele psihice integratoare. v3b7bf
Traind intr-un mediu informational, omul are nevoie de o serie de instrumente care sa-i permita operarea adecvata cu informatii. Unele dintre aceste instrumente sunt mecanismele psihice de prelucrare a informatiilor. Prin toate, el prelucreaza informatiile, dar fiecare o face in felul sau, dispunand de functii specifice.
Prin senzatii, omul capteaza, inregistreaza si efectueaza o prelucrare initiala destul de simpla a informatiilor. La nivelul lor, nu-i sunt accesibile decat insusirile concrete simple, izolate ale obiectelor si fenomenelor, care sunt insa insuficiente pentru adaptarea rapida la mediu.
De aceea el recurge la perceptii, ca mecanisme psihice de prelucrare aprofundata nu a insusirilor, ci a obiectelor luate ca intreguri distincte, ca trasaturi ce contin elemente inter-relationale. La acest nivel omului ii este accesibila semnificatia obiectelor in virtutea careia, acestea capata valoare adaptativa. Perceptia este legata „de aici si acum” de ceea ce se intampla in prezent.
Pentru a evoca experiente trecute, omul se serveste de reprezentare, prin intermediul careia isi reexprima experienta. Unele dintre aceste mecanisme, dar mai ales senzatiile si perceptiile functioneaza la nivel intrasemantic, rolul lor fiind, mai ales, de a extrage informatii din semnale si de a asigura, traducerea ei in comportamente. Reprezentarea functioneaza la nivelul semantic al identificarii obiectelor.
Mecanismele de prelucrare primara a informatiilor, apar si se dezvolta in activitate, astfel incat ele sunt mijloace eficiente, ameliorativ-optimizatoare.




SPECIFICUL PSIHOLOGIC AL SENZATIEI

In diferite lucrari de specialitate, termenul de senzatie, prezinta unele „ambiguitati” datorate disputelor teoretice in care a fost implicat.
Psihologia contemporana ofera definitii de lucru, operationale ale senzatiei, uneori intr-o forma generala. Astfel pornindu-se de la considerarea stimulului ca o „sursa fizica de energie care activeaza organul de simt”, se arata ca termenul de senzatie, este utilizat pentru a descrie procesele prin care organismul raspunde la stimuli (Feldman 1990).
Din perspectiva psiho-cognitivista, senzatia este definita ca „eveniment psihic elementar, rezultand in tratarea informatiilor in SNC, in urma stimularii unui organ de simt „(Bonnet, 1994).
Asemenea definitii sunt prea generale si nespecifice. Ele conduc la confundarea senzatiei cu alte procese prin care organismul raspunde la actiunea stimulului. Pentru a surprinde specificitatea senzatiei, este indicata compararea senzatiei fie cu unele fenomene inferioare cum ar fi excitatia, fie cu unele superioare ei , ca de exemplu perceptia.
Pentru demonstrarea specificului psihologic al senzatiei, se recurge la compararea senzatiei fie cu unele fenomene inferioare ei ( excitatia) sau cu fenomene superioare ei (perceptia).
¨ Compararea senzatiei cu excitatia
Henri Pieron considera senzatiile ca fiind forme elementare de inserare in reglarea comportamentului a actiunilor exercitate de mediu(1957). Ele exista atunci cand „eficacitatea unei stimulari este relevata printr-o reactie generala a organismului, cand efectul stimularii ne poate integra in sistemul vietii psihice, care guverneaza adaptarea la mediu”. Deriva de aici ca trebuie facuta o distinctie intre excitatie si senzatie.
Astfel,
- Excitatia presupune o modificare locala reversibila sub influenta actiunii stimulului.
- Senzatia implica transmiterea excitatiei pina la centri care au capacitatea de a inregistra experientele de natura sa asigure adaptarea conduitelor individului.
Daca, de exemplu, lumina este impiedicata sa ajunga in zona centrala a analizorului vizual, senzatia vizuala nu va aparea, dar aceasta nu inseamna ca reflexul pupilar va fi impiedicat sa intre in functiune.
Unii stimuli pot ramine reflexogeni, fara a angaja direct o senzatie, dar ei putind sa influenteze comportamentul. Ei se integreaza in reglarea comportamentului prin raspunsurile reflexe primare, susceptibile a da nastere unor senzatii, contribuind astfel la cunoasterea indirecta a mediului.
Aceasta l-a determinat pe PIERON sa vorbeasca de existenta unei specificitati prezenzoriale in caile sensibilitatii, care se manifesta la nivelul diferitelor etape functionale.
Senzatia are doua stadii:
· stadiul presenzorial
- stadiul de excitatie sau de reflex
- caracterizat printr-o reactie localizata, dar integrata prin efectele ei in circuitul reglator.
· stadiul senzatiei propriu-zise
- ca reflectare a unor insusiri ale obiectelor
Definirea senzatiei prin opozitie cu excitatia are o dubla semnificatie:
® se precizeaza mai bine distinctia dintre fiziologic si psihologic
® se subliniaza continuitatea lor, integrarea fiziologicului in sau de catre psihologic, asigurandu-se in felul acesta reglarea generala a comportamentului.
¨ Compararea senzatiei cu perceptia
Raportarea senzatiei la perceptie reprezinta, cea mai raspandita modalitate de definire si individualizare a senzatiei. Punerea fata in fata a doua mecanisme cognitive reuseste sa conduca la surprinderea notelor distinctive a fiecaruia dintre ele.
Primul demers in acest sens a fost intreprins inca din sec.19, cind Thomas Reid concepea senzatiile ca fiind unitati psihice elementare si primitive care, combinindu-se si asociindu-se intre ele, duc la perceptii.
Reid obseva caracterul primitiv al senzatiilor elementare, comparativ cu caracterul complex si structural al perceptiilor.
Inspirandu-se din chimie, Reid deriva perceptia din senzatie, ca pe un corp compus din corpuri mai simple.
O alta diferenta sesizata de Reid, intre S si P:
®senzatiile -; experinte mintale pur subiective
®perceptiile -; permit o priza de constiinta directa a obiectelor fizice care exista independent de cel ce le percepe.
· COREN, PORAC si WARD, 1984:
® senzatia - ,,o simpla experienta constienta asociata stimulilor”
®perceptia - ,,experienta constienta asupra obiectelor si a relatiilor obiectelor.”
Senzatia = procesul cu ajutorul caruia stimulii sunt detectati si codati, spre deosebire de perceptie = procesul mintal al organizarii si interpretarii senzatiilor.
· In cercetarile actuale, dominate de psihologia cognitiva, distinctia dinre S si P capata o noua valoare.
Senzatia se refera la tratarea senzoriala a informatiilor fizice, independent de semnificatia lor.
Perceptia este direct legata de semnificatia obiectelor si de interpretarea informatiilor senzoriale.
Definirea senzatiei prin integrare psihofiziologica
Definirea senzatiei se poate face prin raportarea ei, nu doar la fenomenele fiziologice si psihice, aflate in imediata sa apropiere, ci si la alte „fapte”, obiective sau subiective.
Piere Salzi, psiholog francez, arata ca in analiza senzatiilor exista trei categorii de fapte care ar trebui sa retina atentia:
· fapte obiective,
· fapte nervoase,
· fapte mintale
Senzatia corespunde unui obiect real, implica participarea unui aparat nervos si are antecedente si concomitente de natura subiectiva.
Obiectul si stimularea nervoasa apar drept conditii necesare, dar nu si suficiente pentru senzatii. O mare importanta au faptele mintale, constiinta, imaginile si rationamentul fiind cele care determina senzatia:
· constiinta: intervine real in ordinea senzatiilor,
· imaginea: serveste la directionarea atentiei,
· rationamentul: da posibilitatea constiintei sa avanseze prin apelul la noi premise
Deoarece senzatia decurge din activitatea mintala, ea se va perfectiona corelat cu interventia acestei activitati.
Perfectionarea senzatiilor nu constituie doar o urmare a bunei functionalitati anatomo-fiziologice, ci se datoreaza si perfectionarii activitatii mintale a individului. Nu numai simturile ascut mintea omului, ci si mintea contribuie la ascutimea simturilor.
Concluzie generala
. Modalitatile de definire si de caracterizare a senzatiilor prezentate inainte, aduc precizari importante; totusi, nici una dintre ele nu furnizeaza date referitoare la continutul informational al senzatiilor, la forma ideal subiectiva de reflectare a realitatii.
M.Golu, considera ca senzatia este reflectarea activ-selectiv si ideal-subiectiva a insusirilor particulare si singulare ale stimulilor modali specifici, in forma unui cod imagine. Continutul ei, furnizeaza o informatie secventiala, fragmentata, despre obiectele si fenomenele perceptibile. Ea nu permite identificarea acestor obiecte, ci doar discriminarea lor in interiorul uneia si aceleiasi insusiri. Analiza senzatiei trebuie sa ia in consideratie interactiunea factorilor externi si a celor ce tin de organizarea subiectului.
Variabilele ce deriva din factorii externi sunt:
· Modalitatea stimulilor (in raport cu care se diferentiaza principalele tipuri de senzatii).
· Intensitatea stimulilor (proprietatea bazala care face posibila actiunea oricarui stimul asupra receptorilor).
· Durata (timpul de actiune efectiva a stimulului modal asupra receptorului)
· Rata stimularii (frecventa aparitiei stimulului modal specific in interiorul unui interval dat de timp)
· Proprietatile particulare intramodale (cum ar fi de pilda, lungimea de unda in cazul stimulilor luminosi).
O a doua multime de variabile externe, sunt generate de contextul in care este dat stimulul de baza: iluminatul, temperatura. Acestea actioneaza ca elemente favorizante sau perturbatoare asupra desfasurarii procesului de receptie senzoriala.
Factorii subiectivi care isi pun amprenta pe modul de realizare a senzatiei sunt: nivelul sensibilitatii analizatorului si starea lui functionala actuala; starile afectiv-motivationale actuale; experienta perceptiva anterioara; scopul activitatii
Zlate: Senzatia, ca prima forma de psihic, reproduce in creierul uman insusirile simple ale obiectelor si fenomenelor sau stimulilor care actioneaza direct asupra organismului, reflectarea avind un caracter nemijlocit.

Insusirile reflectate de senzatie sint simple, concrete, exterioare, accidentale, neesentiale, izolate, separate ale obiectelor si fenomenelor.
Dovada faptului ca S se caracterizeaza prin tratarea separata a insusirilor stimulilor o reprezinta:
- specializarea simturilor
- specializarea ariilor corticale, a zonelor de proiectie corticala a analizatorilor.
Acest punct de vedere este larg acceptat si vehiculat in psihologia romaneasca:
COSMOVICI: ,,S este cunoasterea unei insusiri separate a unui obiect sau fenomen, in momentul cand acesta actioneaza asupra unui organ senzorial.”
Dpdv al psihologiei cognitive: senzatia este un eveniment psihic elementar, capabil de a produce experiente subiective sau de a infera existenta stimulului,
- senzatia codeaza informatia la niveluri de tratare precoce
Analiza senzatiei implica trei elemente:
· stimulul fizic (materie sau energie care actioneaza asupra organelor de simt);
· raspunsul fiziologic (structura activitatii electrice aparuta in organele de simt, nervi si creier ca urmare a stimularii );
· experienta senzoriala (subiectiva dupa natura ei)
Dupa tipul de relatii ce se stabilesc intre aceste elemente, senzatiile se vor trata in urmatoarele trei moduri:
· fiziologia senzatiilor :se ocupa cu studiul relatiei dintre stimul si raspunsul fiziologic;
· psihofiziologia senzatiilor: se centreaza pe investigarea relatiei dintre raspunsul fiziologic si experienta senzoriala;
· psihofizica senzatiilor : trateaza relatia dintre stimul si experienta senzoriala, ignorind raspunsurile fiziologice care o mediaza

Senzatiile constituie un sistem informational inalt diferentiat, care pune in evidenta, entitati distincte. Astfel, pentru analiza principalelor tipuri de senzatii, Golu recurge la doua criterii esentiale: natura continutului informational si identitatea analizatorului in cadrul carora se realizeaza. Aplicand primul criteriu, M.Golu delimiteaza trei clase mari de senzatii:
· senzatii care ne furnizeaza informatii despre insusirile stimulilor modali specifici (exteroceptie) ;
· senzatii care furnizeaza informatii despre starile si pozitiile corpului (proprioceptia);
· senzatii care ne informeaza despre variatiile mediului intern (interoceptia).
Aplicand cel de-al doilea criteriu, senzatiile pot fi: cutano-tactile, vizuale, auditive, vibratorii, olfactive, gustative, proprioceptiv-kinestezice, vestibulare si organice.
In functionalitatea lor concreta, senzatiile capata o serie de proprietati, care le individualizeaza si le acorda totodata un anumit specific. Dintre acestea, patru sau detasat si au retinut atentia cercetatorilor. Este vorba despre calitatea, intensitatea, durata si tonul afectiv al senzatiilor.
Studiile asupra senzatiei, au evidentiat o serie de legi ale sensibilitatii: psihofizice si psihofiziologice si legi socioculturale. Primele doua sunt comune intregului regn animal, iar legile socioculturale sunt specifice omului.
ROL: Senzatiile sunt importante pentru existenta si activitatea umana deoarece:
· Informeaza despre variatiile care se produc in circumstantele mediului inconjurator, cu conditia ca aceste variatii sa fie importante. Organele senzoriale furnizeaza creierului informatiile, pe care acesta le interpreteaza, le transforma in perceptii, face ca ele sa corespunda cu cele stocate deja. Sistemul senzorial este mijlocul prin care datele externe sunt transformate in experiente active.
· Senzatiile asigura adaptarea organismului la variatiile mediului inconjurator, ne semnalizeaza dezechilibrele interioare.
· Senzatiile orienteaza si controleaza benefic, conduitele actuale ale individului. Cu ajutorul lor, selectam din mediul extern sau intern acele informatii ce sunt in acord cu necesitatile noastre actuale

PROPRIETATILE SENZATIILOR:
In functionalitatea lor concreta, senzatiile capata o serie de proprietati care le individualizeaza si le acorda totodata un anumit specific.
M.GOLU considera ca aceste proprietati sunt:
Modalitatea -; orice senzatie specifica este produsa de un anumit stimul si se incadreaza intr-o anumita categorie: vizuala, auditiva etc;
Reflectarea - designarea -; senzatia are un continut reflectoriu specific si desemneaza o anumita insusire a stimulului extern;
Referentialitatea -; orice senzatie ne raporteaza la lumea externa si indeplineste o functie de cunoastere;
Instrumentalitatea -; reglarea -; senzatia poate regla comportamentele adaptative ale subiectului la o insusire a stimulilor modali din afara;
Intensitatea -; orice senzatie are o forta mai mare sau mai mica, generand din partea subiectului raspunsuri corespunzatoare: f. puternic, puternic, moderat, f. slab;
Durata -; orice senzatie are o anumita persistenta in timp, corespunzatoare duratei de actiune a stimulului;
Diversitatea intramodala -; in interiorul fiecarei modalitati senzoriale se diferentiaza calitati specifice (nuanta in senzatiile de culoare, timbrul in senzatiile auditive);
Culturalitatea -; proprietatea oricarei senzatii umane de a se modele in functie de influenta factorilor socioculturali.

M.ZLATE considera ca orice senzatie dispune de 4 proprietati: calitatea senzatiilor, intensitatea, durata si tonul afectiv al senzatiilor.
I. Calitatea
Este data de multitudinea elementelor ce le compun, de complexul sincretic al acestor elemente;
® consta in capacitatea senzatiilor de a fi: vizuale, auditive, gustative, olfactive;
® are mare importanta in identificarea corecta a obiectelor si persoanelor si in ghidarea comportamentului.
· CLIFFORD T. MORGAN in ,,Psihologie fiziologica” afirma:
Calitatea senzatiilor poate fi explicata prin urmatoarele 3 mecanisme:
1. Selectivitatea receptorilor consta in specificitatea diferentiata a receptorilor in raport cu diversele specii de stimuli
Selectivitatea se explica prin mai multe aspecte, cele mai importante: a) localizarea receptorilor
- unii sunt localizati la suprafata corpului si vor capta informatii ce vin din afara, altii sunt localizati in interiorul corpului, in organele interne, in tendoane, in articulatii si vor sensibili doar la stimulii din propriul corp. b) structurile asociate receptorilor c) caracterele chimice si structurale ale receptorilor




- celulele vizuale contin o serie de substante chimice care le confera propietatile lor fotosensibile. d) caracteristicile functionale ale receptorilor
- terminatiile nervoase libere din piele dau senzatii diferite: de temperatura, de contact, de durere, datorate nu numai structurii ci constituientilor chimici, ci probabil si echilibrului polarizat al membranelor nervilor.
2. Energia specifica a organelor de simt: se porneste de la premisa ca fiecare organ de simt poseda o energie specifica, transmisa creierului, indiferent de maniera in care este stimulat.
® ideea a fost lansata si experimentata de catre JOHHANES MULLER (1801-1858)
Energia specifica a organelor de simt. J.Muller arata ca fiecare organ de simt poseda o energie care ii este proprie, astfel incat atunci cand este stimulat el transmite la creier aceasta calitate particulara; el a aplicat unul si acelasi stimul pe organe de simt diferite si a obtinut senzatii diferite sau stimuli diferiti pe acelasi organ de simt obtinand acelasi fel de senzatii.
Colegul sau, Helmholtz a stabilit ca fiecare fibra nervoasa are calitatea sa proprie. Opusa acestei conceptii este teoria fibrelor nespecifice, potrivit careia calitatea unui stimul se imprima receptorului independent de proprietatea particulara a acesteia ( Hering a aratat ca unul si acelasi receptor poate da impresii colorate diferite, in functie de stimulul care ii este aplicat.
3. Energia specifica centrala este cel al 3 lea mecanism implicat in explicarea calitatii senzatiilor. Se pare ca la baza energiei specifice centrale se afla diferentele chimice existente in transmisia sinaptica. Mai plauzibil insa decat acest mecanism biochimic este cel al conexiunilor stabilite in SNC. Calitatea senzatiilor este diferit deoarece ele suscita comportamente diferite, comportamente care, la randul lor, sunt dependente tocmai de calitatea conexiunilor nervoase.
Acest punct de vedere este sustinut cu argumente de ordin:
- anatomo-fiziologic
- neurologic
La baza energiei specifice centrale care ar explica diferitele calitati ale senzatiilor se afla diferentele chimice existente in transmisia sinaptica.
Aceste mecanisme sunt relativ contradictorii; de aceea probabil ca nici unul dintre ele luat in sine nu este suficient pentru explicarea calitatii senzatiilor. Zlate considera ca se deduce o usoara complementaritate a lor, astfel incat n-ar fi exlus ca prin corelarea lor sa se ajunga la solutionarea problemei.
II. Intensitatea senzatiilor
Aceasta proprietate este legata, in principal de intensitatea fizica a stimulilor care la provoaca. Intensitatea senzatiei nu depinde exclusiv de intensitatea stimulului, ci de o multitudine de alte variabile care actioneaza cu intensitatea fizica a stimulului.
1 Aceste variabile sunt impartite in 3 categorii:
· Unele dintre ele se refera la alte caracteristici ale stimulului, cum ar fi durata lui. Un stimul chiar daca nu dispune de o intensitate necesara producerii senzatiei, poate totusi produce senzatia prin aplicarea repetata. Daca un stimul actioneaza repetat, insa cu reducerea progresiva a intensitatii, atunci senzatia inceteaza a se mai produce. Daca dorim ca senzatia sa se produca trebuie sa crestem intensitatea stimulului.
· Alte variabile se refera la modul de aplicare a stimulului. Aplicarea intermitenta a unui stimul este mai productiva decat aplicarea lui continua. La fel de importanta este si simultaneitatea stimularii receptorilor perechi.
· A 3 a categorie de variabile o reprezinta unele particularitati ale mecanismelor anatomo-fiziologice ale senzatiei incepand cu marimea suprafetei receptoare stimulate, continuand cu nr. neuronilor pusi in functie de mesaj si terminand cu variatia potentialului la nivelul neuronilor receptivi ai cortexului senzorial.
2 In aprecierea intensitatii senzatiilor, alaturi de intensitatea stimulului trebuie sa luam in considerare si baza nervoasa a intensitatii experientei senzoriale.
Adrian a precizat ca o mare importanta in acest caz o are numarul fibrelor activate printr-un stimul si frecventa influxului nervos in aceste fibre. Cu cat intensitatea stimulului este mai mare, cu atat mai mare va fi numarul fibrelor activate, cat si frecventa impulsurilor nervoase.
Diversi autori accentueaza cand unul, cand altul dintre acesti doi factori. Astfel, S. Hecht demonstreaza ca acuitatea vizuala creste pe masura ce numarul fibrelor puse in joc este mia mare. W.J.Crozier, in schimb, arata ca numarul fibrelor activare este important pentru intensitatile joase sub o anumita limita de intensitate a stimulului, cea care are importanta este frecventa impulsului nervos.
3 Intensitatea senzatiei trebuie apreciata nu doar in functie de forta fizica a stimulului, ci si de alti factori, cum ar fi:
· Conditiile concrete in care are loc receptia (aceeasi cantitate de excitant poate fi perceputa ca lumina puternica in conditii de intuneric si abia sesizata intr-o camera luminoasa);
· Gradul de excitabilitate al SN (aceeasi cantitate de intensitate va avea valori diferite pentru un SN excitabil si un SN inert);
· Existenta sau nonexistenta unor dominante organice pentru stimulii respectivi (in stare de foame, chiar si cea mai mica intensitate este traita intens).

III. Durata senzatiilor
Aceasta proprietate se refera la intinderea in timp a senzatiei. De obicei, senzatie persista atata vreme cat actioneaza si stimulul. In timpul unei senzatii au loc fenomene de amplificare sau de diminuare finalizate prin adaptarea senzoriala sau disparitia senzatiei.
Cresterea progresiva a intensitatii stimulului duce la cresterea intensitatii senzatiei.
Descresterea progresiva duce la descresterea intensitatii senzatiei.
Intensitatea experientei senzoriale poate scadea si datorita intrarii in functiune a fenomenului de adaptare, de obisnuire cu stimulul.
In timpul S au loc fenomene de:
- amplificare - adaptarea senzoriala
- diminuare al S, finalizate prin - disparitia S
- declin

Persistenta senzatiilor este extrem de variabila; se pare ca cele mai persistente, dupa incetarea actiunii stimulului, sint senzatiile gustative, iar sensibilitatea tactila superficiala este foarte putin persistenta.
Imaginile care se pastreaza si dupa incetarea actiunii stimulului se numesc imagini consecutive.
Exista foarte multe efecte consecutive de miscare sau de culoare; sunt de 2 feluri: pozitive si negative.
Imaginile consecutive pozitive sint cele care corespund senzatiei originare.
Imaginile consecutive negative sint cele care nu corespund senzatiei originare, ci sint complemetare acesteia.
Efectele consecutive :
· sint intotdeauna opuse sau complementare, fapt care sugereaza existenta a doua sisteme antagoniste;
· necesita stimularea prelungita a unuia dintre sistemele antagoniste, fapt care sugereaza modificarea capacitatii de raspuns a mecanismelor senzoriale, fie in sensul:
- adaptarilor
- obosirii lor pana la scaderea sensibilitatii la datele senzoriale.

IV. Tonul afectiv al senzatiilor
Tonul afectiv al senzatiilor este proprietatea de a produce stari afective placute sau neplacute, de apropriere sau respingere a realitatii pe care o reflectam. Stimulii care se asociaza cu senzatii placute vor fi cautati, receptionati preferential, cei ce genereaza senzatii neplacute vor fi evitati sau respinsi. Tonalitatea afectiva a senzatiilor depinde de gradul de satisfacere sau nesatisfacere a trebuintelor.
Fenomenele de suprasaturate sau de subsaturare senzoriala produc in egala masura efecte negative in plan afectiv.
Tonalitatea afectiva a senzatiilor este diferentiata in functie de specificul lor. Daca la marea majoritate a senzatiilor polarizarea ei este evidenta, senzatiile respective putandu-se asocia in egala masura cu efecte pozitive sau negative, in plan afectiv, al senzatiile algice ea este unipolara, producand intotdeauna efecte afective negative.
Tonul afectiv al senzatiilor este proprietatea care specifica si individualizeaza senzatiile in general, dar si pe unele in raport cu altele. Totodata, el evidentiaza relatiile subtile ce exista sau pot exista intre unele fenomene psihice simple, primare, cum sunt senzatiile, si altele complexe cum sunt cele afective.
LEGILE SENZATIILOR
Sensibilitatea reprezinta premisa biofiziologica a capacitatii de a avea senzatii.
M.Golu considera ca sensibilitatea se subordoneaza actiunii a 3 categorii de legi: legi psihofizice, legi psihofiziologice si legi socioculturale. Legile psihofizice si cele psihofiziologice sunt generale, actionand pe scara intregului regn animal, iar legile socioculturale sunt proprii numai sensibilitatii omului.

LEGILE PSIHOFIZICE
Existenta unui stimul in mediul inconjurator si chiar actiunea acestuia asupra organismului nu sunt suficiente pentru producerea unei senzatii. Pentru ca senzatia sa apara este necesar ca stimulul sa dispuna de o anumita intensitate.
Pentru ca senzatia sa apara este necesar ca stimulul sa aiba o anumita intensitate.
· Cantitatea minima de intensitate a stimulului capabila sa produca o senzatie se numeste prag absolut minimal.
Acesta este extrem de diferit de la o senzatia la alta (vizuala: 1-2 cuante; auditiv: 16-20 vibratii pe secunda).
Pragurile senzoriale se masoara prin mai multe metode:
· metoda stimulilor constanti
· metoda limitelor
· metoda punctului central
· Cantitatea maxima de intensitate a stimului care produce o senzatie de acelasi fel se numeste prag absolut maximal.
Depasirea lui declanseaza, ca urmare a suprasolicitarii analizatorului, fie:
- durerea,
- neutralitatea aparatului in raport cu stimulul.
EX.: S vizuale -; valoare de aprox. 1.000 milimicroni; S auditive -; 20.000 Hz.
Pragul absolut minimal a fost luat drept indicator al sensibilitatii absolute, formulandu-se urmatoarea lege:

S = sensibilitatea absoluta a unui analizator p = pragul absolut minimal
Asadar, intre sensibilitatea absoluta si pragul absolut minimal exista un raport invers proportional. Cu cit pragul absolut minimal este mai mic, cu atit sensibilitatea absoluta este mai mare si invers, cu cit el este mai mare, cu atit sensibilitatea este mai mica.
Omul are capacitatea de a sesiza nu numai limitele minime si maxime ale intensitatii unor stimuli, ci si existenta unor diferente foarte fine intre intensitatile variabile ale stimulilor, diferente masurate cu ajutorul pragului diferential.
Sensibilitatea diferentiata este capacitatea cu ajutorul careia se surprind aceste diferente minime intre stimuli.
Pragul diferential priveste valorile liminar discriminative ale stimulului, adica relatia dintre:
- intensitatea initiala a stimulului
- intensitatea ce trebuie adaugata sau scazuta de la aceasta pentru a produce o modificare abia sesizabila a S initiale.
Aceasta relatie a fost intuita de fizicianul francez PIRRE BOUGUER.
· Legea Bouguer-Weber postuleaza existenta unei relatii constante intre:
- intensitatea initiala a stimulului
- si cea non-adaugata sau scazuta.
Exprimarea matematica este:

DI = intensitatea diferentiala
I = intensitatea initiala
K = constant
Þ Relatia stabilita se aplica numai stimulilor de intensitate medie.
· GUSTAV THEODOR FECHNER pornind de la legea B-W, a demonstrat in lucrarea ,,Elemente de psihofizica” validitatea legii dupa care intensitatea perceputa a unei S este proportionala cu logaritmul marimii fizice a stimulului, in timp ce procesele fiziologice aparute in corp raman proportionate cu intensitatea fizica.
1) Mai intai, formuleaza postulatul conform caruia intensitatea diferentiala reprezinta marimea senzatiilor egale.Ecuatia:

C = constanta de proportionalitate
S = intensitatea S dS = cea mai mica schimbare perceptibila in intensitatea S.
Aceasta ecuatie diferentiala arata cum se schimba intensitatea S o data cu schimbarea intensitatii stimulului.
Daca dorim sa cunoastem calitatea totala a S trebuie sa procedam la operatia matematica de integrare in urma careia obtinem: S = K log I + C
S = taria S
I = intensitatea fizica a stimulului
K,C = constante
Aceasta inseamna ca intensitatea S este proportionala cu logaritmul intensitatii stimulului.
Astfel, daca dorim ca S sa creasca in progresie aritmetica trebuie sa crestem intensitatea stimulului in progresie geometrica.
Legea lui Fechner se verifica doar in zona intensitatilor mijlocii a stimulilor.
· W. J. CROZIER in anii ’40 a formulat teoria statistica a discriminarii intensitatii.
El considera ca pragul absolut sau pragul diferential sunt rezultatul adaugaruu unor frecvente particulare a influxului la frecventa care a fost deja provocata prin intermediul intensitatii -; etalon.
· In 1961, STANLEY SMITH STEVENS a corijat legea lui Fechner aratand ca intre intensitatea S si intensitatea stimulilor exista o dependenta exponentiala, nu logaritmica.
El propune formula:
S = K(I - Io)
S = senzatie
K = constanta de care depinde unitatea de masura folosita
I = intensitatea stimulului
I = valoarea pragului senzorial n = valoarea exponentului care variaza in functie de modalitatea senzoriala
Legea sensiblitatii diferentiale ia in considerare valoarea limita a intensitatii stimulului capabila sa produca o noua senzatie.

LEGILE PSIHOFIZIOLOGICE exprima dependenta nivelului si dinamicii sensibilitatii de fenomenele care au loc in organizarea interna a subiectului, inainte si in timpul receptionarii stimulului modal specific. Esentiale sunt: legea adaptarii, a contrastului, legea sensibilizarii si depresiei, legea sinesteziei si legea oboselii.
Legea adaptarii exprima caracterul intrinsec dinamic, al sensibilitatii, deplasarea in sus sau in jos a pragurilor absolute si diferentiale sub actiunea prelungita a stimulului sau in absenta acestuia.
Adaptarea se manifesta in cadrul tuturor analizatorilor si are ca mecanism interactiunea dintre veriga corticala si cea periferica.
Sensibilitatea isi modifica parametrii functionali o data cu schimbarea conditiilor de mediu.
Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau a modificarii conditiilor de mediu se numeste adaptare senzoriala.
Intrarea in functiune a fenomenului adaptarii senzoriale poate fi cel mai usor demonstrata prin trecerea brusca dintr-un mediu in altul. Procesul se realizeaza gradat.
Adaptarea este un fenomen relational -; ia in considerare:
· nivelul initial al sensibilitatii, porneste de la un nivel dat al acesteia, luind apoi valori diferite in functie de intensitatea si durata stimulului
· depinde si de anumite particularitati morfofunctionale ale organelor de simt si de locul si rolul acestora in procesul reflectarii informationale



· particularitatile contextului obiectiv si subiectiv in care are lor receptia.
De obicei, la stimulii puternici, sensibilitatea scade, iar la cei slabi creste.

Scaderea sensibilitatii trebuie interpretata in 2 moduri:
· ca diminuare treptata a senzatiilor, fara a se ajunge insa la disparitia lor
· ca disparitie totala sau cvasitotala a sensibilitatii
Dupa rapiditatea adaptarii lor, analizatorii au fost clasificati in:
- usor (tactili, termici, olfactivi, gustativi, vizuali);
- greu (auditivi si algici)
EX.: in sfera sensibilitatii olfactive adaptarea se face rapid, im timp ce in domeniul sensibilitatii auditive adaptarea se produce greu si in timp.
· HELSON: Exista 3 clase de stimuli in functie de care se produce adaptarea:
· st.focali -; urmeaza sa fie evaluati/ ex. Asupra carora se fixeaza privirea
· st. de fond -; inconjoara st. focali
· st. reziduali -; provin din experienta anterioara si sint independenti de cei actuali
Dupa rapiditatea si amplitudinea variatiilor sensibilitatii, D.Adrian a impartit analizatorii in 3 grupe:
1. rapid si puternic adaptabili (tactul si mirosul);
2. mediu adaptabili (vazul);
3. greu si slab adaptabili (proprioceptia si sensibilitatea algica).
Pe langa intensitatea si durata de actiune a stimulului, adaptarea depinde si de semnificatia stimulilor: in raport cu aceiasi intensitate si durata scaderea sensibilitatii va fi diferita pentru Stimulii indiferenti (scadere mare) si semnificativi (scadere mica).
Analiza dinamicii adaptarii pune in evidenta 3 faze:
· Modificarea brusca a nivelului sensibilitatii (cresterea/scaderea lui);
· Modificarea lenta (in sens ascendent sau descendent);
· Stabilizarea relativa (mentinerea sensibilitatii la nivelul rezultat in urma schimbarilor anterioare).
Adaptarea are un rol pozitiv, ea asigurand reglarea optima a starii finctionale a analizatorilor in raport cu intensitatea, durata si semnificata stimulilor. ATENTIE!! La Zlate legea contrastului este inclusa in legea adaptarii.
Legea contrastului exprima cresterea sensibilitatii ca efect al stimularii spatio-temporare a excitantilor de intensitati diferite, care actioneaza simultan sau succesiv asupra aceluiasi analizator. Corespunzator, avem 2 tipuri de contrast: simultan si succesiv.
Contrastul simultan consta fie in accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei stimulilor prezentati in acelasi timp in campul perceptiei, fie in accentuarea stimulului principal sub influenta stimulilor de fond. Pentru a se produce, este necesar ca deosebirile de intensitate dintre stimuli sa nu fie mici prea mari, incat sa genereze fenomenul; de alternanta, nici prea mici, incat sa genereze amestecul.
Contrastul simultan are o sfera de manifestare mai redusa decat cel succesiv. Astfel, el este greu de obtinut in cadrul sensibilitatii gustative si olfactive; slab exprimat in sensibilitatea auditiva si pregnant in sensibilitatea vizuala.
Contrastul succesiv consta in cresterea nivelului sensibilitatii in raport cu un stimul prezentat la scurt timp dupa actiunea mai indelungata a altui stimul de aceeasi modalitate, dar diferit dupa intensitate. Acest tip de contrast se evidentiaza in toate modalitatile senzoriale, dare foarte pregnant in sensibilitatea gustativa, olfactiva, termica si vizuale.
Mecanismul care sta la baza contrastului il constituie procesele de inductie reciproca si autoinductie care au loc intre diferitele campuri receptoare si intre verigile subcorticale ale analizatorului.
Contrastele se regleaza la diferite niveluri si, in functie de sarcina perceptiva sau de caracteristicile fizice sau statice ale stimulilor, emit doua categorii de semnale: de sensibilizare a unor neuroni si de inhibare a altora. Diferentele in starea de excitatie creeaza, in plan psihologic, respectiv, in perceptie, imagini contrastante.
Diferentele intre stimuli nu trebiue sa fie nici prea mari pentru ca ar genera lupta campurilor, dar nici prea mici pentru ar facilita amestecul.
Contrastul are la baza modificarea functionala a sensibilitatii si se explica prin intrarea in actiune a mecanismelor de inductie reciproca si autoinductie.
Cel mai plauzibil mecanism al contrastului se pare ca este mecanismul inhibitiei laterale.
Potrivit lui, activitatea unei celule este modificata de activitatea celulei vecine.
Prin intermediul notiunii de ,,inhibitie laterala” se traduce operatia unui proces inhibitor responsabil de faptul ca raspunsurile unei celule se sustrag raspunsurilor din alte celule, determinand astfel diferenta dintre 2 intrari.

Legea sensibilizarii si depresiei exprima cresterea sau scaderea in cadrul unui analizator a sensibilitatii, fie ca urmare a interactiunii diferitelor campuri receptoare proprii, fie ca urmare a interactiunii lui cu alti analizatori. Stimularea cu o lumina de intensitate relativ slaba a unor segmente retiniene duce la cresterea nivelului sensibilitatii in segmentele apropiate.
Zravkov si Stevens au studiat interactiunea analizatorilor demostrand cum stimularea unuia dintre ei determina efectul de sensibilizare sau de depresie in cadrul celorlalti, corespunzator intensitatii si duratei stimulilor utilizati.
Excitarea in anumite limite si in anumite conditii a receptorilor tactili si kinestezici duce la cresterea sensibilitatii vizuale si auditive, iar intre alte limite si in alte conditii, ademenea excitare duce la aparitia fenomenului de depresie.
Sensibilizarea pp. cresterea sensibilitatii datorita interventiei unor fenomene de interactiune, acestea din urma se produc la mai multe nivele:
· cel mai simplu nivelul este cel al receptorului unui analizator, interactiunea avnd loc intre diferitele lui elemente structurale diferentiate.
EX.: stimularea bastonaselor din retina duce la cresterea sensibilitatii conurilor.
· nivelul segmentelor unuia si aceluiasi analizator
- faptul se manifesta pregnant in cazul analizatorilor cu receptori perechi.
- Excitarea portiunii periferice a retinei unui ochi poate duce la cresterea sensibilitatii portiunii centrale a celuilalt ochi
· Interactiunea dintre analizatori diferiti
Experienta curenta arata ca auzim mai bine la lumina decat in intuneric.
P.P. LAZAREV in anul 1904 a demonstrat:
1) influenta actiunii analizatorului vizual asupra celui auditiv.
2) A aratat ca sub influenta sunetului sensibilitatea vederii periferice (crepusculara) creste.
Cercetarile au condus la formularea unei reguli practice: ,,Atunci cand un analizator este intens si indelung solicitat, pentru mentinerea tonusului functional ridicat trebuie recurs la stimularea auxiliara, cu doze specifice de excitatie specifica a unui analizator.”

Legea depresiei
Consta in scaderea sensibilitatii ca urmare a legaturilor functionale intraanalizatori sau interanalizatori.
Functioneaza dupa aceleasi mecanisme si la aceleasi niveluri ca si legea sensibilizarii.
Avem 3 nivele:
1) stimularea indelungata a ochiului cu o lumina rosie se soldeaza cu scaderea sensibilitatii pentru alte culori, indeosebi pentru cele de unda lunga.
2) Functia localizarii spatiale a sunetelor n-ar putea fi explicata fara interactiunea dintre cele 2 verigi perechi ale analizatorului auditiv.
3) Sunetele cu intensitate mijlocie si mare coboara sensibilitatea bastonaselor.
Efectele de interactiune ale analizatorilor (sensibilizare si depresie) sint dependente de:
· relatia de intensitate dintre stimuli
· procesele corticale si legile lor; indeosebi inductia pozitiva si negativa
· sistemul nervor vegetativ
· formatiunea reticulata
· formarea reflexelor conditionate

Legea sinesteziei exprima acea interactiune intre analizatori, in cadrul careia calitatile senzatiilor de o anumita modalitate sunt transferate senzatiilor de o alta modalitate.
Zlate: Se refera la efectele de intermodelare primara informationala, adica la ‘’ transpunerea’’ unei forme de sensibilitate intr-o alta modalitate senzoriala.
De ex., st. acustici produc efecte de vedere cromatica (‘’auditia colorata’’); st. optici produc efecte auditive (‘’vedere sonora’’)
De asemenea culorilor si sunetelor le pot fi atribuite si calitati tactile sau gustative.
Vorbim de ,,culori moi”, de ,,sunete dulci”.
Toti ceilalti stimulenti produc efecte kenestezice.
Unul dintre primii autori care s-au ocupat cu studiul sinesteziei a fost psihologul roman Eduard Gruber, care a investigat fenomenul sinopsiei (auditie cromatica).
Investigatiile ulterioare asupra sinesteziei au condus spre ideea ca acest fenomen sta la baza talentului artistic.

Legea oboselii exprima faptul ca analizatorii, fiind sisteme care functioneaza pe baza unui consum de energie stocata in structura lor, iar aceasta energie fiind cantitativ limitata, sunt supusi fenomenului de oboseala. Aceasta se concretizeaza pe de o parte, in scaderea considerabila a nivelului sensibilitatii si a capacitatii rezolutive a analizatorului, iar pe de alta parte, in aparitia unor senzatii de disconfort si instabilitate.
Nu in toti analizatorii oboseala se manifesta la fel de pregnant: cei mai fatigabili sunt analizatorii vizual, kinestezic si auditiv; cel mai putin fatigabil este cel gustativ.
Dupa sursa care o genereaza, oboseala senzoriala este:
· Suprasolicitare, ca urmare a functionarii indelungate a analizatorilor in conditiile actionarii unor stimuli de intensitate superioara mediei;
· De subsolicitare care se produce ca rezultat secundar al scaderii tonusului general de excitabilitate al SC, din lipsa de stimulare externa;
· De asteptare care apare pe fondul unei atentii concentrate pe termen lung.
Efectul oboselii este in toate cazurile negativ, ducand la scaderea performantelor la sarcinile perceptive. Cat si la o stare generala dezagreabila.

LEGILE SOCIOCULTURALE exprima dependenta organizarii si functionarii mecanismelor senzoriale ale omului de particularitatile stimulilor, sarcinilor, formelor de activitate si etaloanelor pe care le genereaza mediul sociocultural. Daca legile psihofizice si cele psihofiziologice sunt generale, actionand pe scara intregului regn animal, legile socioculturale sunt proprii numai sensibilitatii omului.
M.Golu identifica 4 legi de sorginte socioculturala care se includ in evolutia si structurarea sensibilitatii, si anume: legea constientizarii, a exercitiului selectiv (profesionalizarii), legea estetizarii si semantizarii si legea verbalizarii.

Legea constientizarii postuleaza faptul ca delimitarea sensibilitatii se realizeaza prin raportarea la starea vigila a subiectului si la capacitatea lui de a avea o senzatie specifica de care sa-si dea seama.
Initial, constiinta se bazeaza numai pe sensibilitate si pe experienta senzoriale; pe masura elaborarii si a altor structuri psihice mai complexe (reprezentarea., imaginatia, gandirea) ea dobandeste o anumita autonomie functionala si impune criterii noi sferei senzoriale.
Acuitatea oricarei sensibilitatii modale va depinde direct de claritatea si gradul de focalizare a constiintei: pragul de detectie va fi mai scazut in raport cu un stimul asteptat, decat in raport cu stimulul pe care nu-l asteptam.
Legea constientizarii confera fluxului informational senzorial obiectualitate si adresabilitate:
· Delimitarea dintre senzatie ca dat subiectiv si proprietatea stimulului extern ca dat obiectiv;
· Orientarea reactiei de raspuns spre „in afara”, in directia stimulului extern, iar nu catre senzatia din creierul nostru.
Legea constientizarii face ca senzatia sa devina obiect de analiza critica prin prisma unor criterii de obiectivitate: datele simturilor nu raman in forma lor initiala, ci sunt supuse unor operatii supraordonate de verificare -; corectie.

Legea exercitiului selectiv (a profesionalizarii) exprima dependenta nivelului de dezvoltare si eficienta a diferitelor forme modale ale sensibilitatii de procesul general al invatarii pe care il parcurge individul uman si de specificul activitatii dominante (al profesiei).
Prin invatare senzoriala sau perceptiva organizata, copilul isi dezvolta componentele secundare ale schemelor de explorare, detectie, comparatie a diferitelor insusiri concrete ale obiectelor din jur si isi adapteaza experienta senzoriala la categoriile stimulilor de sorginte socioculturala (ex. literele alfabetului). Pe masura insusirii unei profesii o anumita forma particulara de sensibilitate va dobandi o dezvoltare preferentiala.

In structura multor aptitudini speciale, sensibilitatea intra ca o componenta esentiala, atat prin latura sa innascuta, cat si prin cea dobandita. Profesia accentueaza determinismul sociocultural al sensibilitatii umane.

Legea estetizarii si semantizarii exprima modelarea sensibilitatii umane in raport cu actiunea a 2 factori culturale: frumosul si semnificatia. Functionarea mecanismelor senzoriale va fi modelata prin intermediul principiilor culturale (estetice si semantice) in directia evaluarii calitatilor senzatiilor prin prisma unor criterii de frumos-urat, agreabil-dezagreabil, precum si a unor criterii de semnificatie (ce sens are).
Aceasta estetizare a sensibilitatii genereaza diferentieri si particularizari intre indivizi. Ceea ce este frumos pentru un individ poate fi urat pentru un altul.
Semantizarea exprima stabilirea unor legaturi de designare-reprezentare intre insusirile a 2 obiecte stimul: obiectul stimul semnificat (desinat) si obiectul stimul semnificant (designant) sau intre insusirile unui stimul si anumite actiuni sau comportamente( ex. legatura intre sunet si litera).
Mecanismele sensibilitatii vor incorpora, in schemele lor operatorii, criterii de ordin semantic, gratie carora continuul senzatiilor este interpretat din punct de vedere al sensului, ce anume semnifica el. nu numai in raport cu stimulul originar, ci si in raport cu alt stimul sau ce anume trebuie sa faca subiectul.

Legea verbalizarii exprima o caracteristica generala a organizarii psiho-comportamentale a omului, anume aceea a edificarii si reglarii verbale. Prin instructaj si comenzi verbale por fi modificate pragurile senzoriale, poate fi optimizat actul receptiei-senzoriale. Legea verbalizarii postuleaza si fixarea in cuvant a continutului informational al senzatiilor, devenind posibila stabilitatea lor in sfera constiintei cat si o mai buna fixare in memorie a experientei senzoriale.
Actiunea legii verbalizarii poate modifica in sens amplificator sau reductor si efectele legilor primare (psihofizice si psihofiziologice).
Cuvantul dirijeaza intreaga dinamica a receptiei senzoriale in campul stimulator extern; acesta din urma este supus reorganizarii, fiind scoase in prim plan elementele care corespund starilor actuale de motivatie si trecute in plan secund elementele care in momentul dat nu au pentru subiect o semnificatie deosebita.



Astfel, gratie reglajului verbal, functia sensibilitatii se logicizeaza, organizandu-se pe programe specifice, bazate pe conditii logice si criterii de relevanta, reprezentativitate si semnificatie.
Zlate
Legea semnificatiei fortei de semnalizare a stimulului
Ceea ce conteaza nu este atit forta fizica a stimulului, cit valoarea, semnificatia acestuia pt. individ.
Cercetarile experimentale au demonstrat:
® un stimul slab ca intensitate dar foarte semnificativ pt. organism este mult mai bine receptionat decit un stimul puternic, dar nesemnificativ.
Aceasta lege actioneaza contrar legii senzatiilor si a fost descoperita de catre Pavlov.
El atragea atentia asupra faptului ca in studiul activitatii nervoase superioare trebuie sa se tina seama nu doar de intensitatea absoluta, ci si de intensitatea relativa a stimulului.
Legatura dintre cele 2 variabile este mediata de:
- procesele de iradiere si concentrare
- de legea inductiei reciproce
- de forta fiziologica proprie diversilor analizatori
- de insusirile tipologice
- de valoarea de semnal a stimulului.
Daca la acesti factori de natura fiziologica adaugam si factori de natura psihologica -; scopuri, trebuinte, aspiratii, stari afective, etc.- vom intelege si mai bine complexitatea relatiei dintre intensitatea stimulului si intensitatea reactiei.
El vorbea de legea fortei relative care nu este altceva decat legea semnificatiei fortei de semnalizare.

Legea compensarii
Dezvoltarea insuficienta a unei modalitati senzoriale sau lipsa ei duce la perfectionarea alteia atit de mult, incit aceasta preia pe seama ei functiile celei dintii. La orbi si la surzi se dezvolta sensibilitatea tactila, vibratorie, olfactiva.
Compensarea este o lege mai generala a psihicului, ea actionand nu numai la nivel senzorial. Cercetari interesante asupra compensarii la orbi, soldate cu propunerea unui aparat acustic menit a facilita orientarea orbilor in spatiu, au fost facute de psihologul roman Dorin Damaschin.
Compensarea este capacitatea organismului, in cazul nostru capacitatea sistemului senzorial, de a se autoconstitui structural si functional.
Ca fenomen interior psihofiziologic, compensarea pp. restructurari functionale, substitutii, comutari nervoase si autoreglari, care se soldeaza cu reechilibrarea organismului si cu refacerea potentelor lui adaptative care asigura echilibrul dintre obiectiv si subiectiv.
Legea conditionarii social-istorice
La om, senzatiile sint superioarea pt. ca suporta conditionarea din partea factorilor socio-istoric si culturali. Conditionarea social-istorica a senzatiilor este evidentiata in mai multe planuri: a) adincirea, perfectionarea unor modalitati senzoriale ale omului (implicarea omului in diferite profesiuni modifica destul de mult sensibilitatea lui) b) schimbarea ponderii diferitelor modalitati senzoriale (trebuind sa se adapteze omul si-a dezvoltat mult sensibilitatea vizuala si auditiva; esentiala pentru om este sensibilitatea auditiva deoarece aceasta permite achizitia limbajului) c) aparitia unor modalitati senzoriale noi, specific umane (pipaitul, ca explorare a obiectelor, in cadrul modalitatii tactile; diferite firme de auz -; verbal, muzical -; in cadrul modalitatii auditive)
Interventia factorilor socio-istorici si socio-culturali este atat de mare incat ei conditioneaza nu doar senzatiile omului, ci modifica insasi simtirea umana.
Conditionarea social-istorica a senzatiilor poate fi pusa in evidenta cel mai bine prin referirea la diferentele culturale si etnice existente in experienta senzoriala.
Se pare ca aceasta variatie socio-culturala este cel mai evidenta in cazul senzatiilor algice (de durere).

PERCEPTIA

Acceptiunile conceptului de perceptie
I. Activitate
II. Deformare a obiectului
III. Expresie a personalitatii
Din perspectiva lui Zlate, perceptia este definita ca reflectare subiectiva nemijlocita, in forma de imagine a obiectelor si fenomenelor externe, ce actioneaza in momentul dat, asupra noastra, prin ansamblul insusirilor si componentelor lor. Din aceasta definitie a perceptiei, se observa deosebirea ei de senzatie, definita ca reflectare de tip secvential- unidimensional, a unor insusiri singulare ale obiectului. Se subliniaza de asemenea de asemenea, prezenta si actiunea directa a stimulului complex asupra analizatorilor. Reflectand obiectul in unitatea insusirilor sale componente, perceptia constituie un nivel calitativ superior de realizare a cunoasterii senzoriale, care permite nu numai simple discriminari, ci si operatii mai complexe de identificare si clasificare.
Reuchlin M. afirma ca ,,pe masura ce cunostintele progreseaza, devine tot mai greu sa stabilim o diferenta transanta intre senzatie si perceptie. Spunem ca se studiaza senzatia atunci cand se incearca izolarea, din procesul de ansamblu, a unui raspuns specific la un stimul senzorial izolat, atitudinile si motivatiile fiind mentinute constante. Cuvantul perceptie este cel mai general si este utilizat acum cel mai des pentru a numi procesul de culegere si de tratare a informatiei senzoriale”
Cosmovici: ,,Perceptia consta intr-o cunoastere a obiectelor si fenomenelor in integritatea lor si in momentul cand ele actioneaza asupra organelor senzoriale”.
In literatura de specialitate s-au conturat 3 acceptiuni ale conceptului de perceptie.
Prima si cea mai importanta dintre ele consta in considerarea perceptiei ca activitate.
Cea de-a doua priveste perceptia ca deformare a obiectului, iar cea de-a treia are in vedere perceptia ca expresie a personalitatii.
Fiecare dintre aceste acceptiuni evidentiaza aspecte si laturi importante ale perceptiei, atat in planul naturii, specificului si mecanismelor ei, cat si in cel al rolului ei in cunoasterea umana.
I. Perceptia ca activitate
Piaget foloseste termenul de „activitate perceptiva” referindu-se la „orice punere in relatie a elementelor percepute in campuri diferite”.
Perceptia trebuie considerata o faza a actiunii; numai pe masura ce actiunea progreseaza, este posibila adaptarea continua la necesitatile noi ale momentului.
Esentiala pentru P. este explorarea continua a obiectelor.
Deoarece se formeaza in procesul interactiunii omului cu lumea, inseamna ca intregul continut intern al perceptiei lucrurilor si structura sa, poarta amprenta faptului ca lucrurile sint obiectele activitatii individului.(RUBINSTEIN)
Forme ale activitatii perceptive:
· Explorari simple sau polarizate
· Transpozitiile de marimi, de forme in spatiu si timp
· Anticipari
· Schematizari
Formele activitatii perceptive se pot solda cu decentrarea si/sau aparitia unor deformari (iluzii secundare).
Frances arata ca perceptia pp doua conduite:
· Identificare -; stimulul este legat de un raspuns generic
· Diferentiere -; are lor compararea intre doua sau mai multe obiecte simultan prezente, subiectul incercind sa descopere ce le apropie sau le distinge
Caracterul de activitate al perceptiei a fost bine specificat de indata ce s-a incercat surprinderea unor „faze” parcurse de ea
Fazele perceptiei:
Dupa Bourdon:
1. Faza identificarii primare -; recunoasterea semnalelor
2. Faza identificarii secundare - intelegerea semnalelor

O alta distinctie admite existenta a 3 etape:
- cea a senzatiei brute (perceptia unei simple pluralitati)
- cea a perceptiei formei
- cea a constiintei unui sens (corespunde identificarii secundare).
Dupa Forgus perceptia este ,,procesul extragerii informatiilor”; stabileste 5 etape ale P.:
1. detectia
2. discriminarea
3. rezolutia
4. identificarea
5. manipularea formelor identificate
Þ fiecare implicand tot atatea actiuni perceptive distencte.
Primele doua faze sunt determinate senzorial, urmatoarele trei presupun participarea invatarii si experientei. Actiunea devine astfel nu numai un mijloc de realizare a perceptiei, ci elementul ei constitutiv fundamental.
Perceptia nu este un simplu efect al actiunii stimulului, ci un rezultat al implicarii active a subiectului.
Cercetarile experimentale au demonstrat ca atunci cand perceptia este rezultatul imediat al excitatiei externe, fara implicarea suficienta a sb., imaginea perceptiva este de regula eronata.
Cand intre obiect si canalul de receptie se interpun actiunile orientate ale sb., imaginea obiectului devine mai clara.
Asadar, corectitudinea imaginii perceptive se datoreaza nu fortei excitative a sb., ci gradului de implicare activa a sb. in P.
Perceptia este un mecanism reglator esential al activitatii adaptative (Reuchlin).
Produsul P. -; perceptul -; nu este asimilabil unei fotografii, a unui obiect fizic, identica pentru toti subiectii care percep.
REUCHLIN: ,,Perceptul este o constructie, un ansamblu de informatii selectate si structurate in functie de experienta anterioara, de trebuinte, de intentiile organismului implicat activ intr-o anume situatie.”

Perceptia este un proces constient orientat si organizat, care implica actiuni cu obiectele si care se formeaza, se construieste, se corecteaza si se verifica prin actiune.
In psihologia cognitiva, perceptia este tratata in termenii procesarii sau tratarii informatiei.

Moduri de tratare a informatiei:
1. Tratare paralela
Modelul lui Selfridge, cunoscut sub numele de:
Pandemoniu -; sistem compus dintr-o serie de demoni, fiecare avind sarcini specifice in recunoasterea formei. Ajuta la explicarea modului in care analiza caracteristicilor permite recunoasterea formelor.
Sistemul este compus dintr-o serie de demoni:
· Demonii imaginii
· Demonii caracteristicilor
· Demonii cognitivi
· Demonii deciziei
Alte modele de tratare a informatiilor, cunoscute sub denumirea de:
Bottom-up process Top-down process
(procesare dirijata de fapte) (procesare dirijata de concept)
*porneste de la date concrete * porneste de la ceea ce se scon * este automatizat teaza a se percepe
*este ascendent * dependent de R. cognitive si de
*modularitatea (caracteristica esentiala) *cunostintele anterioare asupra lumii
* descendent
* constient
FODOR este de parere ca tratarea informatiilor se realizeaza in functie de modulele din care se compune sistemul perceptiv si din organizarea lor. Exista mai multe moduri de tratare a informatiilor:
1. Tratare ierarhica -; un nivel B nu poate functiona decat pornind de la informatiile culese de nivelul antecedent A, care in prealabil trebuie sa-si fi terminat activitatea
2. Tratare in paralel -; doua module A si B elaboreaza informatii diferite in maniere independente si mai mult sau mai putin sincrone
3. Tratare in cascada -; o tratare poate fi initiata la oricare nivel dupa natura informatiei disponibile.
Perceptia apare ca fiind un mecanism reglator esential al activitatii adaptative.

Considerarea perceptiei ca activitate, depaseste definirea ei ca fiind o reflectare directa a realitatii. Dupa parerea lui Golu, aceasta definitie naste o serie de confuzii. Ea permite intelegerea perceptiei ca fiind reductibila la un efect cvasiautomat al actiunii obiectului, asupra organelor de simt. Perceptia nu este un simplu efect al actiunii stimulului, ci un rezultat al implicarii active a subiectului. Cand perceptia este rezultatul imediat al excitatiei externe, fara implicarea suficienta a subiectului, imaginea perceptiva este de regula eronata, deformata. Cand intre obiect si canalul de receptie se interpun actiunile orientate ale subiectului, imaginea obiectului devine mai clara, mai bogata. Perceptia nu este o simpla concentrare sau copie mecanica, inerta a obiectului, ci dimpotriva ea este un proces constient, orientat si organizat care implica, nenumarate actiuni cu obiectele (masurare, descompunere, recompunere, grupare). Ca mecanism prin excelenta activ, perceptia se formeaza, se construieste, se corecteaza si se verifica prin actiune.
Perceptia trebuie considerata in doua ipostaze: ca forma specifica de activitate si ca veriga reglatoare bazala in structura oricarui act comportamental orientat spre lumea externa.
In prima ipostaza, perceptia devine ea insasi o activitate, fiind organizata dupa schema motiv-mijloc-scop si subordonata unor sarcini profesionale specifice. O asemenea activitate poarta numele de observatie si se realizeaza in diferite variante: urmarire, inspectie, supraveghere.
In cea de-a doua ipostaza, perceptia alimenteaza cu informatie adecvata actiunea.
Rolul organizator al perceptiei se concretizeaza in doua functii principale, si anume: functie de informare si functie de corectie-optimizare. Perceptia este cea care furnizeaza datele ce se constituie in experienta cognitiva anterioare, despre ambianta si despre noi insine.
Perceptia este o forma fundamentala si cotidiana, de relationare adaptativa cu lumea. Perceptia furnizeaza primele date care stau la baza formarii reprezentarii si gandirii; noi existam in masura in care percepem si actionam iar in raport cu noi lumea exista numai in masura in care o putem percepe altfel ea existand doar in sine.
In concluzie, putem considera ca prin activismul sau, perceptia apare ca fiind un mecanism reglator esential al activitatii adaptative. Constructele perceptive, servesc drept cadre de referinta pentru actiunile noastre, pregatind si ghidand activitatea, drept semnale ce permit anticiparea situatiilor ce vor veni si, in sfarsit, drept modalitati de orientare si controlare a activitatii.
II. Perceptia -; deformare a obiectului
In cadrul perceptiei, se manifesta abateri mai mult sau mai putin semnificative de la realitate, cunoscute sub numele de efecte de camp si iluzii perceptive. Efectele de camp sunt rezultatul interactiunii imediate ce se produce intre elementele percepute simultan, ca urmare a unei singure fixari a privirii
Aceasta acceptiune a aparut ca urmare a studierii iluziilor perceptive, care sint de fapt perceptii deformate. Perceptia poate deforma realitatea.
Iluziile, sunt in cea mai mare parte, rezultatul in plan subiectiv al efectelor de camp din plan periferic extern. Ele se pot defini ca reflectari denaturate ale obiectului stimul in care valorile subiectului se indeparteaza de datele masuratorilor obiective. Spre deosebire de halucinatii, iluziile nu duc la falsa recunoastere a obiectului, ci numai la modificarea in hipo sau in






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2020 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite