13.1. COMPORTAMENTUL NORMAL VERSUS COMPORTAMENTUL SIMULAT
In sens larg, comportamentul reprezinta maniera specifica prin care subiectul
uman este determinat sa raspunda printr-un ansamblu de reactii la solicitarile
de ordin fizic sau social care vin din ambianta, cautand ca prin aceasta
sa se adapteze la situatiile nou intervenite. b8f13fq
In viata unei persoane apar adesea situatii care o solicita contradictoriu.
Anumite conveniente sociale pot intra in contradictie cu starea de moment
sau chiar cu convingerile intime ale persoanei, cu sistemul propriu de valori.
Apar in acest caz dilemele de comportament, depasirea lor presupunand
din partea persoanei maturitate sociala, plasticitate psihica si suplete comportamentala.
Daca adeptii "behaviorismului ortodox" foloseau termenul de comportament
pentru a face referire la reactiile exteriorizate ale organismului, la ceea
ce putea fi observat, inregistrat si masurat direct, odata cu dezvoltarea
procedeelor si tehnicilor de inregistrare a reactiilor organismului au
fost descoperite si urmarite noi modificari interne ce tin de procesele gandirii,
emotiei, limbajului etc. mai fine decat cele observate anterior. Astfel
s-au distins doua modalitati de raspuns comportmental (Ciofu, 1974):
Comportamentul aparent ("overt behavior") care include reactiile exteriorizate
ale persoanei, observabile direct, cum ar fi limbajul vorbit sau gestual, mimica,
activitatea de miscare a membrelor sau corpului. Termenul de "overt behavior",
initial apare in lucrarile a mai multor autori: Ruch (1963), McGuigan
(1966), Munn (1966), Skinner (1966).
Comportamentul inaparent ("covert behavior") include modificarile
interne, indirect decelabile, ce insotesc procesele gandirii, emotiei,
limbajului etc. dintre care amintim: modificarile ritmului respirator, ale ritmului
cardiac, a secretiei salivare, intensificarea activitatii glandelor sudoripare,
a compozitiei chimice si hormonale a sangelui, cresterea conductantei
electrice a pielii etc. Termenul de "covert behavoir" a fost utilizat
de McGuigan & Skinner (1966).
Exista o continua intersanjabilitate intre cele doua modalitati comportamentale,
in sensul ca unui comportament aparent ii corespund obligatoriu
forme de comportament inaparent, insa nu oricaror manifestari inaparente
le corespund manifestari de comportament aparent. Atat modalitatile aparente
cat si cele inaparente sunt aspecte ale unui comportament larg cu o caracteristica
de unicitate pentru momentul respectiv.
Se stie ca orice comportament are concomitente cognitive si / sau biochimice,
dupa cum orice modificare biochimica este resimtita in modul de procesare
a informatiei sau in comportament. Luand in calcul finalitatea
actiunii, este important de sesizat cauza principala care optimizeaza interactiunea
persoanei cu mediul, putandu-se astfel interveni asupra factorilor blocanti
atat la nivel intern, cat si la nivel extern (Miclea, 1997).
Una din problemele frecvent intalnite in activitatea judiciara
este cea a comportamentului simulat al persoanelor implicate in diferite
cauze penale. In functie de situatia in care se afla o anumita persoana,
in functie de interesul si scopul urmarit, comportamentul obisnuit al
acesteia poate lua forma unei conduite simulate.
Conduita sau comportamentul simulat este o incercare de a ascunde sau
falsifica sensul unei realitati. Persoana in cauza da intentionat un raspuns
verbal strain aceluia pe care il gandeste, exteriorizand sau
mascand o expresie ce nu se potriveste cu aprecierea, atitudinea sau cu
sentimentul autentic incercat.
Simularea nu este o simpla eroare, ea se caracterizeaza prin intentionalitate.
Este o "greseala" intentionata, invaluita si sustinuta pragmatic.
Simularea este o entitate contradictorie intre aspectul aparent si cel
inaparent al comportamentului, expresia unei dedublari psihologice in
raport cu sine. Aspectul aparent poate fi cunoscut, uneori este afisat abil
sau naiv, cu efortul de persuasiune. Dimpotriva aspectul inaparent este secretizat,
nu face obiect de confesiune, iar uneori pentru a-l secretiza, se practica dezinformarea
sistematica dupa reguli tactice bine definite, pentru derutarea organelor judiciare.
Aceasta poate fi asemanata cu un binom compus din aparenta (produs al dezinformarii
verbale sau materiale ori combinate) si inaparenta (realitatea secretizata,
intima, neconfesata) (Mitrofan, Zdrenghea & Butoi, 1992).
Simularea are o prezenta cotidiana. Uneori se dovedeste a fi necesara, stimuland
sensul vietii. Omul are nevoie si de unele parghii compensatorii, de autoiluzionare,
de autoamagire. Pentru a depasi momentele critice din viata, persoana, constient
sau inconstient, isi protejeaza eul prin cultivarea sentimentelor sperantei,
increderii, optimismului. Simularea in aceste situatii reprezinta
o forma ocolita de acceptare a conditiei umane, un loc de refugiu imaginar.
Conditia succesului unei simulari este data de consistenta sa interna, de abilitatea
cu care subiectul mentine coerenta demersului sau fictiv. Ea presupune inteligenta,
conduita "civilizata". Contrafacerile sunt mijloace elegante de eludare
a normativelor sociale. Sub masca unor conduite conformiste, inventand
mereu tactici derutante, simulantul se complace intr-un fals relational,
structurandu-si, pentru a putea manipula, un spatiu simulat. Cadrul fictiv
nu numai ca ia locul realitatii, dar o si preface.
Simularea este intotdeauna motivata, determinata de dorinte, de interese.
Ea este o modalitate de realizare facila a scopului. Simularea apare in
cele mai diferite situatii: pentru disculpare, pentru a apara pe cineva, din
nevoia de protectie, din dorinta de razbunare, pentru a rezista presiunilor
si normelor coercitive ale comunitatii etc.
Simularea se realizeaza prin diferite strategii: inventare, exagerare, diminuare,
aditie, omisiune, substituire, transformare, tacere etc.
Simularea, minciuna fiind o constructie fictiva, are un impact deosebit asupra
realului. Ea se poate prezenta in diverse ipostaze (Cucos, 1997; Bus,
2000):
• Simularea totala, in care falsitatea este prezenta pe intreg
parcursul manifestarii comportamentale;
• Simularea intercalata cu anumite franturi de adevar;
• Simularea prin omisiunea voita a informatiei veridice;
• Prezentarea unei variante sau ipoteze, greu verificabile, ca fiind adevarul
insusi;
• Recurgerea la demonstratii incongruente din punct de vedere formal (substituirea
unei gandiri logice cu una pasionala);
• Utilizarea abuziva a unor demonstratii care nu concorda sau nu sunt
relevante pentru situatia concreta prezentata;
• Persiflarea adevarului prin mimica, gestualitate, dand de inteles
ca ceea ce se spune este fals;
• Exagerarea sau absolutizarea unor aspecte neimportante in defavoarea
esentialului;
• Adaugarea la mesajul transmis a unor conotatii negative ce tin de profilul
caracterial al emitentului;
• Prezentarea unui adevar ca si cum acesta ar fi o minciuna si a unei
minciuni ca si cum ar fi un adevar;
• Crearea deliberata a unei derute interpretative prin jonctiunea dintre
adevar si falsitate, inducandu-se prin aceasta dezinteresul interlocutorului
pentru a mai cunoaste ceva.
Nu exista granite fixe, imuabile, intre adevar si falsitate, existand
o permanenta intersanjabilitate.
Simulantul opereaza dupa o logica elastica, pentru a ajunge cat mai repede
la tinta, fiind facilitat de limbaj si cunoscand foarte bine realitatea
pe care isi propune sa o ascunda.
Intr-un anumit context aproape orice tip de comportament poate dobandi
functie adaptativa, profilactica.
Simularea reprezinta o metoda de coping comportamental avand functia de
a preveni sau reduce reactia de stres, provocata de ancheta judiciara.
Prin simulare, persoana este convinsa ca poate controla agentul stresant, obtinandu-se
astfel o reducere a reactiei de stres. Acest efect pozitiv nu se inregistreaza
automat.
In urma unor studii experimentale (Averil, 1973) s-a constatat ca prin
controlul stresului nu se determina doar reducerea acestuia, ci in unele
cazuri se ajunge la intensificarea fenomenului.
Copingul comportamentului antrenat in cazul simularii, reduce stresul
doar atunci cand (Miclea, 1997):
• este urmat de un feed-back asupra eficientei interventiei comportamentale;
• costul realizarii lui nu depaseste beneficiile;
• reduce ambiguitatea si / sau incertitudinea legata de situatia stresanta.
In cazul testarii la poligraf copingul comportamental antrenat in
simulare este ineficient. Aceasta, deoarece cele trei conditii prezentate mai
sus, nu sunt indeplinite in totalitate. Cu toate ca beneficiile
obtinute de subiectul simulant sunt net superioare costurilor angajate in
vederea realizarii simularii (inducerii in eroare a organelor judiciare),
este putin probabil sa-si reduca stresul, deoarece:
• acesta nu primeste nici un feed-back asupra eficientei interventiei
sale comportamentale;
• neavand nici o informatie asupra situatiei stresante (feed-back),
incertitudinea legata de acest fapt nu are cum sa se reduca.
La acestea se adauga reactivarea la nivelul sistemului cognitiv al subiectului,
a aspectelor particulare ce tin de comiterea faptei, menite sa amplifice tensiunea
psihica.
Unitatea psiho-somatica a simularii ofera posibilitatea certa de investigare
si depistare a oricarui comportament simulat.
13.2. CORELATELE PSIHOFIZIOLOGICE ALE COMPORTAMENTULUI SIMULAT
Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin modificari
fiziologice mai mult sau mai putin extinse, printr-o conduita marcata de expresii
emotionale (gesturi, mimica etc.) si printr-o traire subiectiva (Radu &
colab., 1991).
Emotia nu se reduce numai la aspectul de traire subiectiva, interna, ci formeaza
o configuratie complexa de relatii, un raspuns psihofiziologic multidimensional
vis-a-vis de evenimente. Pintre dimensiunile procesului afectiv distingem (Lazarus,
1984; 1991):
• modificari cognitive (procesarea informatiei stimul venita din mediu,
care in functie de semnificatie are rol activator sau nu);
• modificari organice, vegetative (cresterea aroussal-lui fiziologic,
activarea cardiaca si a sistemului circulator, modificari la nivelul motilitatii
gastrointestinale, tensiunii musculare, conductantei electrice a pielii etc);
• modificari comportamentale (gesturi, reactii, mimica, expresii vocale
etc).
Cele trei dimensiuni ale procesului afectiv nu pot fi luate separat, intre
ele existand o permanenta intractiune sincrona, emotia fiind rezultatul
conlucrarii a trei tipuri de factori: cognitivi, organici si comportamentali.
Rezultanta interactiunii acestor factori se rasfrange asupra trairii subiective
a persoanei, respectiv a modului cum aceasta resimte situatia si se adapteaza
fata de ea.
Emotiile sunt configuratii cognitiv-motivational-relational organizate a caror
stare se schimba in functie de modificarile din cadrul relatiei individ-mediu,
de felul in care aceasta este perceputa si evaluata.
In domeniul psihologiei judiciare, emotia este considerata ca fenomen
tipic sferei afective, deoarece aceasta, prin modificarile psihofiziologice
pe care le implica, poate fi supusa unei analize stiintifice sistematice.
Evidentierea unei emotii poate fi facuta pornindu-se atat de la aspectul
comportamental, cat si de la cel al corelatelor psihofiziologice pe care
aceasta le implica.
Comportamentul emotional global reprezinta obiectivarea trairii emotionale,
intalnita atat in aspectul inaparent, dar cel mai evident
si mai usor observabil in cel aparent. Aspectul aparent, denumit ca expresie
emotionala, subsumeaza intreg ansamblul de reactii somatice si musculare
(faciale, scheletice, viscerale, umorale etc.) pe care subiectul le dezvolta
in momentul experimentarii unei emotii (Ciofu, Golu & Voicu, 1978).
Patternul aparent al modificarilor emotionale include: motilitatea corporala,
tremurul muscular, expresivitatea faciala (miscarile oculare, coloritul epidermic,
tonalitatea vocala, intensificarea activitatii glandelor sudoripare etc.).
Dintre toate categoriile de raspuns emotional aparent, cea mai elocventa pentru
observator o constituie expresia faciala, fiind caracterizata ca un barometru
al emotiei. Astfel bucuria, tristetea, mania, teama etc. pot fi foarte
usor citite pe fata unei persoane. Expresia "alb ca varul", referitoare
la starea emotionala dezvoltata de catre subiect in cazul unei situatii,
ce implica trairea unei stari emotionale intense, este asociata cu starea de
vasoconstrictie periferica (determinata de teama). La subiectul supus unei anchete
judiciare, in cazul savarsirii unei infractiuni, expresia emotionala
descrisa anterior este deseori prezenta, insa intr-o nuanta mai
difuza datorita tendintei subiectului de a simula o alta stare decat cea
pe care o traieste intr-o astfel de situatie (Negru, 1998).
Expresia vocala in emotie reprezinta un indice care ne poate spune multe
despre trairea subiectiva pe care o incearca persoana. Ea se poate traduce
prin modificari in timbru, tonalitate, intensitate, inflexiuni, accent
etc. Aceste modificari sunt determinate de nivelul ridicat al tensiunii musculaturii
scheletice generale, inclusiv a muschilor laringelui care influenteaza tensiunea
corzilor vocale, ducand la noi efecte de intensitate si tonalitate. Activitatea
musculara a laringelui si a corzilor vocale are o influenta directa asupra debitului
sonor si, in special, a frecventei sunetelor.
In ancheta judiciara elementul cel mai evident in cazul trairii
unor emotii, pe fond stresant, este tremurul fiziologic existent la nivelul
tuturor muschilor care actioneaza aparatul fonorespirator.
Tremurul fiziologic este o ondulatie sau o oscilatie minuscula determinata de
stresul psihologic, ce corespunde frecventei de 8-14 Hz. si poate fi atribuit
undelor alfa (Ciopraga, 1996).
In cazul unei persoane care nu este stresata, tremurul fiziologic are
o intensitate maxima. In momentul instalarii stresului, acesta scade in
intensitate sau este eliminat. Cresterile sau scaderile intensitatii, frecventei
timbrului vocii, ca urmare a reducerii tremurului fiziologic, reprezinta un
indice al gradului de stres pe care-l incearca persoana, des utilizat
in practicile criminalistice in vederea detectarii comportamentului
simulat.
Operand asupra pattern-ului vegetativ si somatic nu trebuie separate aspectele
externe, explicite, de cele implicite, abordandu-se atat problema
expresiei externe a emotiei cat si a corelatelor psihofiziologice de care
este legata.
Pe baza indicatorilor fiziologici utilizati atunci cand studiem emotia,
putem obtine o informatie obiectiva asupra gradului de intensitate pe care acesta-l
implica. Indicatorii fiziologici utilizati pentru a evidentia gradul de traire
subiectiva a unei emotii, sunt: electroencefalograma (EEG), activitatea cardiaca
si a sistemului circulator (ECG), rata respiratorie, tensiunea musculara, modificarile
conductantei electrice a pielii (GSR) etc.
Electroencefalograma reprezinta o masura a emotiei la nivel fiziologic central.
Modalitatea de manifestare este a unei activari (aroussal) cu aspectul unui
ritm de voltaj redus si frecventa ridicata, avand ca efect blocarea ritmului
alfa sincronizat (Dorofteiu, 1992). El apare in starile de emotie, depresie,
anxietate, agitatie etc., oferind indicii cu privire la intensitatea acestora.
Masurile pe care le ofera sunt nespecifice, referindu-se la starea, respectiv
nivelul de activare determinat de o emotie, insa foarte putin la tipul
emotiei.
Activarea cardiaca si a sistemului circulator, prin ritmul cardiac, tensiunea
sanguina si vasomotricitate, reprezinta una dintre prezentele cele mai frecvente
si mai elocvente ale tabloului indicatorilor psihofiziologici ai emotiei.
Ritmul cardiac ofera o dinamica marcata atat de caracterul stimularii
emotiei, cat si de faptul ca acea stimulare este prezenta sau doar expectata.
Astfel, emotia legata de prezenta concreta a unor stimuli puternic stresanti
determina o modificare in sensul accelerarii ritmului cardiac, in
timp ce doar anticiparea prezentei unor astfel de stimuli are ca efect decelerarea
ritmului cardiac.
Foarte uzitata in evidentierea emotiei, tensiunea sanguina reflecta atat
ritmul batailor inimii (volumul de sange circulant), cat si tonusul
vasomotor local pe unitatea de timp. Gradientele de presiune sanguina pot interesa
faza sistolica sau cea diastolica, precum si diferentele dintre acestea, la
un ciclu sistola-diastola.
Ca raspuns la stimulii cu caracter negativ pentru persoana, care provoaca emotia
(in conditii de anxietate, stres etc.) are loc o crestere temporara a
tensiunii relationata cu modificari ale ritmicitatii cardiace si a vasomotricitatii.
Efectul modificarilor vasomotorii reflecta cresteri sau scaderi de volum sanguin
la nivelul diferitelor parti din corp (deget, mana, brat etc.), rezultat
al vasoconstrictiei sau vasodilatatiei din regiunea respectiva.
Nu se poate vorbi despre o modificare pletismografica unica in emotie,
vasodilatatia sau vasoconstrictia putand aparea in functie de calitatea
diferita a emotiei (frica - vasoconstrictie periferica, rusine - vasodilatatie).
Uneori ambele reactii pot fi surprinse concomitent prin inregistrari in
puncte multiple, deoarece dislocuirea unei cantitati de sange dintr-o
regiune a organismului poate determina afluxul crescut de sange intr-o
alta regiune (Ciofu, Golu & Voicu, 1978).
Modificarile cardiovasculare sunt indicatori ai activitatii fizice existente
in emotii, ai specificului calitativ al acestora.
Unul dintre cei mai vechi indici ai emotiei este rata respiratorie. Aceasta
poate fi inregistrata pneumatic (la nivelul toracelui si abdomenului pentru
poligraf) sau termoelectric (la nivel nazal). Reglarea respiratiei este complexa,
fiind supusa atat controlului involuntar reflex (excitarea centrului respirator
bulbar), cat si controlului voluntar.
Respiratia este sensibila la o varietate de variabile psihologice si modificari
organice care insotesc emotia. Astfel, ritmul si amplitudinea undelor
respiratorii, durata lor, raportul inspiratie / expiratie, blocarea lor etc.
sunt afectate de tipul emotiei (agresivitate, frica, neliniste, groaza etc.),
precum si de starea conflictuala care le insoteste.
Cu toate ca nu exista stricte valori parametrice sau modele respiratorii care
sa poata fi atribuite unor tipuri specifice de emotii, indicatorul de fata face
obiectul unor sofisticate investigatii asupra comportamentului simulat in
domeniul judiciar.
Tensiunea musculara poate fi inregistrata local sau generalizat prin intermediul
inregistratorilor mecanici, fie mai modern, prin culegerea potentialelor
musculare electrice (EMG).
Acest tonus este considerat a fi strans legat de starea emotiva. Astfel
exista o corelatie pozitiva intre EMG din regiunea frontala si prezenta
anxietatii, intre inregistrarile poligraf prin micromiscarile musculare
si comportamentul simulat etc.
Balanta muschilor scheletici este in general echilibrata, si scazuta in
relaxare. In actul motor si in starile emotionale crescute, balanta
nivelului tensiunii devine nu numai ridicata, ci si discontinua, cauzand
tremurul. Emotiile de intensitate crescuta se pot exterioriza in tremur,
acesta putand chiar dezorganiza raspunsul motor din momentul respectiv.
Modificarile conductantei electrice a pielii reprezinta unul dintre cei mai
sensibili indicatori ai activitatii fiziologice vegetative din emotie. Cand
activitatea corticala este redusa, iar componenta simpatica predomina, conductanta
electrica a pielii este mica, curba reactiei crescand.
In cazul confruntarii repetate cu stimuli nocivi, anxiogeni, conductanta
electrica a pielii scade conditionat inaintea impactului cu stimulul,
creste in timpul primei faze de actiune a acestuia dupa care scade treptat.
Folosindu-se o metoda de tip poligraf au fost obtinute schimbari de potential
in raport cu incarcatura emotionala a cuvantului stimul. Paralel
cu reactia electrodermica are loc o intensificare a activitatii glandelor sudoripare,
indicatori ai stresului emotional.
Toate aceste corelate psihofiziologice si comportamentale ale emotiei pot fi
intalnite in cadrul practicii judiciare, mai specific in
domeniul detectarii comportamentului simulat, avand rolul de indici indirecti
ai laturii afective care acompaniaza persoana in tot ceea ce face.
13.3. TEHNICI SI MIJLOACE DE INVESTIGARE A COMPORTAMENTULUI SIMULAT
Inca din cele mai vechi timpuri ale existentei, s-a constatat faptul
ca atunci cand o persoana minte, au loc modificari psihofiziologice la
nivelul organismului acesteia. Bazandu-se pe aceasta supozitie, au fost
descoperite si perfectionate diferite tehnici de detectare psihofiziologica
a comportamentului simulat.
Orice instrument de masura, fie el traditional sau modern are la baza o anumita
teorie. Aceasta teorie poate fi explicita, detaliata pana in cel
mai mic amanunt, sau implicita, ramanand la latitudinea persoanei
gasirea relatiilor care stau la baza ei (Szamosközi, 1997).
Daca in antichitate se considera ca la originea reactiilor psihofiziologice
se afla "Puterea Divina" (Lea, 1870), studiile contemporane sugereaza
ca factorul major, determinant al reactiilor psihofiziologice il reprezinta
variabilele motivational-emotionale, iar studiile recente sustin ca factorul
major in acest proces este reprezentat de variabilele cognitive.
Procesele cognitive sunt insotite de unele manifestari observabile si
neobservabile direct, care pot fi constatate in mod obiectiv prin inregistrarea
cu ajutorul unor aparate (poligraf, fonograf, electroencefalograf etc.) a modificarilor
vasculare, cerebrale, de temperatura a pielii si respiratorii (Stanoiu, 1981).
La persoanele normale din punct de vedere psihofiziologic, comportamentul simulat
este adeseori asociat cu trairea unor stari emotive intense care se accentueaza
in momentul investigatiei criminalistice.
Cele mai frecvente reactii psihofiziologice care au fost puse in evidenta
la subiectii supusi anchetei judiciare, ca urmare a unor comportamente infractionale
savarsite si care erau motivati pentru dezvoltarea unui comportament simulat,
au fost: accelerarea ritmului cardiac, cresterea presiunii sangvine, aparitia
fenomenelor vasodilatatorii si vasoconstrictorii (hiperemie sau paloare), accelerarea
si sacadarea respiratiei, dereglarea fonatiei si emisiunii de sunete, hiposalivatia
si contractarea subita a muschilor scheletici.
Toate aceste reactii neurovegetative, declansate intern, sunt slab supuse unui
control voluntar, fiind determinate de gradul de percepere a riscului de a fi
detectat, rod al unei evaluari cognitive a situatiei. Aceste reactii sunt asociate
cu un comportament manifest, cu valoare de identificare, pentru specialistii
din domeniul judiciar, a unei disonante intre declaratiile subiectului
si gradul de acord asupra lor. Din comportamentele externe relationate cu modificarile
neurofiziologice rezulta schimbari ale mimicii si pantomimicii, blocarea brusca
a functiilor motorii, tremurul din voce, modificarea timpului de latenta intre
perceperea intrebarii si furnizarea raspunsului.
Manifestarile prezentate anterior sunt elemente ale vietii psihice si comportamentale
pe care orice persoana le experimenteaza de-a lungul vietii, fie ca a fost sau
nu obiect al unei investigatii criminalistice. Ele au fost puse in evidenta
prin diverse incercari practice si experimentale de-a lungul timpului,
insa ceea ce s-a obtinut sunt doar patternuri de posibile manifestari
(comportamentale si fiziologice), care difera de la o persoana la alta datorita
frecventei, intensitatii, duratei etc. In functie de modul in care
sunt traite si exteriorizate aceste "comportamente" s-au creat diferite
tehnici de control a sinceritatii. Cele mai cunoscute tehnici de investigare
in acest domeniu sunt:
• Metoda asociatiei libere;
• Metoda experientei motrice;
• Tehnici pentru suprimarea cenzurii constiente;
• Metoda detectarii stresului emotional in scris;
• Metoda detectarii stresului din voce;
• Tehnica poligraf;
• Potentialele evocate ale creierului.
13.3.1. Metoda asociatiei libere
Ca tehnica de diagnosticare a comportamentului simulat, porneste de la premisa
ca o anumita semnificatie a cuvintelor-stimul, care se prezinta subiectului
investigat, determina o activare la nivelul retelelor semantice, exercitand
o influenta specifica asupra starii emotionale a subiectului, respectiv asupra
asociatiilor pe care acesta le stabileste ulterior.
Exista o serie de criterii care-si fac simtita prezenta in orientarea
stabilirii asocierilor de idei legate de un cuvant stimul. Astfel, daca
la cuvantul-stimul "mic" se raspunde prin cuvantul "mare",
iar la "alb" cu " negru", se poate concluziona ca asocierile
facute au la baza principiul contrastului (Ciofu, 1974).
Una dintre modalitatile acestei tehnici strans legate de detectarea comportamentului
simulat o reprezinta inregistrarea timpului de latenta. Anastasi (1964),
in urma utilizarii acestei metodologii, concluziona: "daca viteza
de reactie verbala este diferita la cuvintele critice fata de cele nesemnificative,
daca subiectul refuza raspunsul la unele cuvinte critice sau repeta, in
lipsa altui cuvant, raspunsuri verbale anterioare, atunci vinovatia subiectului
poate fi socotita dovedita".
Prin timpul de latenta se intelege perioada care se scurge de la emiterea
unui stimul pana la producerea reactiei.
In cadrul acestor tehnici intra si proba Abrahamsen-Rassanof-Yung, care
utilizeaza tehnica asocierii de cuvinte insotita de inregistrarea
timpilor de raspuns, ca indicatori ai starilor afective legate de evenimente
pe care persoana, obiect al investigatiei, vrea sa le ascunda. Procedura consta
in administrarea unei liste de cuvinte la care subiectul trebuie sa gaseasca
cuvinte asociate, intr-un timp cat mai scurt. Lista este elaborata
de catre un specialist in domeniul detectiei comportamentului simulat,
dupa o studiere detaliata a cazului, si cuprinde cuvinte "neutre",
respectiv "afectogene", a caror semnificatie este legata direct sau
indirect de ceea ce subiectul incearca sa ascunda. Comparatia intre
reactiile la cele doua tipuri de cuvinte (neutre sau afectogene) permite decelarea
influentei emotivitatii, determinata de perceperea riscului de a fi detectat,
asupra tipului de raspuns oferit si a timpului de reactie, cunoscandu-se
ca la stimulii neutri timpul de latenta este constant, iar la cuvintele afectogene
crescut (Bogdan, 1973).
Indicii care se urmaresc pentru a se putea pune in evidenta tendinta de
simulare a subiectului sunt:
• Repetarea cuvantului-stimul - necesara pentru a avea timp sa elaboreze
un alt tip de raspuns.
• Latenta raspunsului - variabila in functie de subiect si conditionata
de natura stimulilor. Este mai mare pentru cuvintele abstracte decat pentru
cele concrete. Timpii de reactie mai mari de patru secunde indica o incercare
de simulare.
• Asociatia superficiala - asociatia intrinseca, presupusa a fi cea ceruta
de catre cuvantul stimul, este derogata uneia superficiale. Se presupune
ca subiectul, considerand ca asociatia ar fi prea expresiva, incearca
sa o substituie uneia mai putin incriminante.
• Repetarea cuvintelor oferite ca raspuns - un cuvant repetat de
mai multe ori indica existenta unei semnificatii care trebuie verificata.
• Modificarea sensului cuvantului intial - consta in oferirea
unui raspuns pe care apoi incearca sa-l explice privit dintr-o alta perspectiva.
In majoritatea cazurilor indicii prezentati anterior, apar strict legati
de anumite cuvinte stimul, chiar si la repetarea probei.
La noi in tara cercetari cu aceasta tematica a efectuat Al. Rosca (1934;
1971), prin metoda folosita obtinandu-se diagnosticarea justa in
80% din cazuri.
Aceasta tehnica de detectarea a comportamentului simulat este uneori folosita
in domeniul judiciar, insa pentru a-i creste eficienta se foloseste
in combinatie cu alte tehnici (metoda experientei motrice, hipnoza, poligraf
etc.).
13.3.2. Metoda experientei motrice
Primele incercari legate de aceasta metoda presupuneau inregistrarea
reactiilor fiziologice ale unui subiect care era investigat, folosindu-se tehnica
asocierilor libere.
S-a constatat ca cu cat incarcatura emotionala a cuvantului
prezentat era mai mare, cu atat pe inscriptor apareau reactii vegetative
(respiratia, EEG) mai ample, iar fonograma raspunsului verbal prezenta o latenta
marita (Ciofu, 1974).
Bazandu-se pe cercetari similare si observand legatura, creata in
timp, intre un fenomen central, nemasurabil direct si un fenomen motor-periferic
(presiuni digitale ritmate pe o membrana pneumatica), psihologul rus H. R. Luria
(1959) elaboreaza o noua metoda numita a "experientei motrice".
Aceasta tehnica a fost modificata si imbunatatita de catre psihologul
de origine spaniola Mira Y Lopez (1959), care a construit un aparat numit manotonometru.
Experimentul consta in faptul ca subiectul trebuia sa-si dubleze raspunsul
verbal, la cuvantul stimul continut in lista, cu o reactie motorie
(apasarea pe o clapa). In aceste conditii subiectul isi concentreaza
atentia asupra mainii cu care trebuie sa indeplineasca sarcina,
modificarile care au loc la nivelul celeilalte maini scapand controlului
constient, fiind inregistrate. Inregistrarea unui tremur asociat
cu o latenta ridicata a raspunsului verbal reprezinta indiciul unei eventuale
tentative de simulare.
Luria constata ca in conditiile unei puternice activari emotionale, produsa
de efortul de disimulare, curba motrica inregistrata se modifica in
asa masura incat aceasta activare emotionala este decelabila.
Metoda prezentata si-a avut utilitatea la vremea respectiva (prima parte a secolului
XX), azi fiind inlocuita de alte tehnici cu o acuratete mult crescuta.
13.3.3. Tehnici pentru suprimarea cenzurii constiente
Scopul acestor tehnici consta in suprimarea controlului constient al
declaratiilor, astfel incat raspunsurile sa fie automate, lipsite
de influenta controlului rational voluntar.
Tehnicile de acest gen isi au originea in antichitate unde, cunoscandu-se
efectul alcoolului asupra starii de constiinta si a controlului voluntar, prizonierilor
de razboi li se administra alcool pentru a se putea obtine de la acestia informatii
care in stare normala nu ar fi fost furnizate.
Dupa studierea efectelor pe care le are hipnoza asupra starii de constiinta,
s-a recurs la folosirea ei pentru detectarea comportamentului simulat. In
1905 Sanchez Herrera a utilizat pentru prima data hipnoza in practica
judiciara. In urma experientei acumulate acesta concluzioneaza ca metoda
nu poate fi generalizata, deoarece pe langa un bun hipnotizator este nevoie
si de complezenta celui care urmeaza sa fie hipnotizat. Afirmatiile lui Herrera
se bazeaza numai pe experienta sa si pe un suport teoretic superficial, la acea
vreme.
Cercetarile ulterioare au demonstrat existenta a doua tipuri de tehnici de hipnotizare
care pot fi utilizate in practica judiaciara (Udolf, 1987):
• una permisiva (materna) - care presupune un mod "cald" de
abordare a persoanei ce urmeaza a fi hipnotizata, complezenta din partea acesteia,
aderenta la procedura etc. ;
• una agresiva (paterna) - care presupune ca subiectul sa nu coopereze
si sa nu doreasca implicit sa fie hipnotizat, bazandu-se pe abilitatile
hipnotizatorului si avand o modalitate specifica de abordare a persoanei.
Nu este greu de inteles de ce tehnica de hipnotizare folosita de Herrera
nu se putea aplica decat in situatii rare persoanelor aflate sub
investigatie judiciara. O persoana vinovata va fi motivata pentru a se impotrivi
sau simula starea de transa in vederea eludarii informatiilor pe care
acesta nu vrea sa le marturiseasca.
Hipnoza ca tehnica de detectare a comportamentului simulat se aplica in
prezent in domeniul criminalistic alaturi de investigatiile cu ajutorul
poligrafului (Bus & David, 1999).
In cadrul Laboratorului psihologic de detectie a comportamentului simulat
Cluj, aceasta metoda a fost aplicata de catre Ioan Bus in colaborare cu
Mircea Miclea si Daniel David de la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale
Educatiei Cluj.
O alta metoda subsumata acestei categorii presupunea utilizarea unor substante
psiho-farmaceutice ca eterul, morfina, preparate barbiturice etc. care aduc
subiectul, caruia i se administreaza, intr-o stare de semiconstienta numita
"automatism oniric". In aceasta stare cenzura constienta este
obnubilata, fara a se suprima complet capacitatea de exprimare sau de reactie
automata.
In anul 1918, un medic american (House) a lansat un preparat numit “Thruth-serum”
(serul adevarului). In urma administrarii substantei respective, autorul
pretindea ca se obtin declaratii foarte sincere in legatura cu infractiunea
pe care un subiect a comis-o. Procedura consta in administrarea serului
(1% bromhidrat de scopolamina si 2% clorhidrat de morfina) la fiecare jumatate
de ora in doze de 1 sau 2 mm3 (in functie de greutate si varsta)
pana la obtinerea unei stari de semiconstienta (Eysenck, 1966; Bogdan,
1973).
In prezent o astfel de tehnica este interzisa, considerandu-se ca
ar reprezenta o grava incalcare a dreptului de aparare a individului.
13.3.4. Metoda detectarii stresului emotional in scris
Este o metoda prin care se inregistreaza sub forma grafica modificarile
intervenite in scrisul unei persoane aflata intr-o stare de tensiune
psihica. Se inregistreaza trei caracteristici ale scrisului:
• timpul de latenta;
• durata scrierii raspunsului;
• presiunea scrierii.
Incaperea in care se desfasoara examinarea trebuie sa fie izolata
fonic, sa asigure confortul necesar acestui gen de examinare, deoarece orice
zgomot, orice interventie din afara influenteaza negativ desfasurarea, respectiv
rezultatele testarii (Nichifor, 1978; Stancu, 1995).
Se recomanda utilizarea acestei tehnici in paralel cu testarea la poligraf,
realizandu-se o completare reciproca a rezultatelor obtinute prin cele
doua metode.
13.3.5. Metoda detectarii stresului din voce
Datele oferite de literatura de specialitate demonstreaza ca printre indicatorii
cei mai sensibili ai emotiei se inscriu si caracteristicile conturului,
vitezei, amplitudinii frecventei tonului fundamental al vocii de-a lungul unei
rostiri, ca urmare a modificarilor de ordin fiziologic in aductia si abductia
corzilor vocale (Ciopraga, 1996).
Schimbarile la nivelul frecventei tonului fundamental se instaleaza, de regula,
in spectrul neauzibil al vocii, domeniu care nu este in intregime
controlat de constiinta.
Detectorul de stres psihologic (Psychological Stress Evaluator - PSE), este
un dispozitiv care permite evidentierea stresului emotional din voce, mai exact
modulatiile, inauzibile si involuntare, de frecventa medie (FM) in registrul
8-12 Hz (8 -14 Hz, dupa alti autori). Aceste modulatii de frecventa, a caror
intensitate si pattern sunt invers proportionale cu gradul de stres al vorbitorului,
se presupun a fi rezultatul tremurului fiziologic care acompaniaza contractia
voluntara a muschilor striati implicati in vorbire. In timpul perioadei
fara stres, modulatiile sunt sub controlul Sistemului Nervos Central (SNC).
La aparitia stresului Sistemul Nervos Autonomic (SNA) devine dominant, avand
ca efect inhibitia muschilor fonatori cu repercusiuni la nivelul registrului
FM. Aceasta inhibitie, indicator al stresului emotional, este evidentiata de
catre detectorul de stres din voce, ca o caracteristica blocanta sau ca o forma
de unda rectangulara (Horvath, 1979).
In investigatiile criminalistice, pentru obtinerea unor rezultate superioare
in analiza emotiei manifestate in voce, se foloseste un cuplu de
aparatura, care cuprinde:
• un magnetofon profesional de inalta performanta tehnica ce inregistreaza
raspunsul dat de subiect la poligraf;
• un sonograf de tipul 7029 A;
• un aparat de detectare a stresului din voce cu ajutorul caruia se transcrie
pe vocograme reprezentarea sonora a raspunsului dat de subiect in timpul
testarii la poligraf.
Folosirea acestei metodologii pentru detectarea comportamentului simulat prezinta
mai multe avantaje:
• inregistrarea profesionala a raspunsului dat de subiect, permitandu-se
retinerea si transcrierea cu ajutorul sonografului a modificarilor produse in
voce si vorbire, rezultat a starii emotionale traite;
• posibilitatile stiintifice oferite de sonograf in transcrierea
pe fonograme a caracteristicilor care pun in evidenta modificarile produse
in voce;
• posibilitatea de a corela rezultatele obtinute cu ajutorul poligrafului,
cu cele provenite din studierea vocogramelor.
Detectorul stresului din voce proceseaza frecventele din voce, le pastreaza
pe banda magnetica, utilizand filtre electronice si tehnica de discriminare
a frecventelor. Patternurile de stres apar ca un traseu miscator pe o hartie
speciala pentru inregistrat.
Caracteristicile vocale care pun in evidenta emotia determinata de disimularea
adevarului, analizate cu ajutorul acestei tehnici sunt (Horvath, 1979):
• valorile (medie si limitele minime sau maxime) frecventei tonului fundamental
al vocii;
• durata emisiei vocale;
• intensitatea consoanelor explozive;
• viteza de articulare;
• timpul de latenta.
Acest dispozitiv a fost considerat ca fiind un detector al minciunii mediat
vocal, multilateral, dar nu mai eficient decat poligraful. Studiile efectuate
de Barland (1975), Kubis (1973) si Horvath (1979), in ceea ce priveste
acuratetea detectarii comportamentului simulat, cu cele doua dispozitive, au
pledat in favoarea utilizarii poligrafului, acesta avand predictibilitate
mult crescuta.
13.3.6. Tehnica poligraf
Tehnica poligraf este una dintre cele mai performante tehnici folosite in
domeniul detectarii comportamentului simulat.
Poligraful cunoscut empiric sub denumirea de "detector de minciuni"
este un inregistrator mecanic sau electronic, ce preia pneumatic modificarile
de tensiune arteriala, puls, respiratie, suplimentat cu un sistem pentru inregistrarea
rezistentei electrodermice si a micromiscarilor musculare (Anghelescu &
Dan, 1984).
Poligraful nu inregistreaza in mod direct minciuna, ci modificarile
fiziologice determinate de emotiile care insotesc comportamentul simulat.
13.3.7. Inregistrarea potentialelor evocate
In ultima perioada se fac cercetari pentru detectarea comportamentului
simulat si prin alte tehnici. Astfel, tehnica de evidentiere a potentialelor
evocate ale creierului, care necesita o aparatura foarte sofisticata, se bazeaza
pe inregistrarea a doua tipuri de potentiale: P300 si N400. Potentialul
evocat P300 apare automat la subiectii simulanti, ca urmare a categorizarii
stimulilor in relevanti (incriminanti) si irelevanti (neincriminanti),
categorizare raportata la cazul aflat in cercetare. In cazul subiectilor
sinceri potentialul P300 nu apare deoarece acestia nu realizeaza procesul de
categorizare, toti stimulii avand aceeasi valoare raportata la cazul aflat
in investigatie.
Potentialul N400 apare in momentul in care subiectul proceseaza
informatia falsa, incriminanta, pe care in mod explicit si voluntar insa
nu o recunoaste ca fiind falsa sau incriminanta (simuleaza).
Initial, s-a considerat ca aceasta metoda poate avea o fidelitate mare deoarece
potentialele evocate ale creierului sunt greu de manipulat de catre subiect,
estimandu-se ca acestea vor deveni indicatori extrem de acurati ai simularii.
Cercetarile recente in domeniu au demonstrat ca aceasta metoda prezinta
unele imperfectiuni. Astfel, un subiect neimplicat in infractiune, dar
care detine informatii despre locul faptei (de exemplu, frecventa locuinta victimei),
in urma inregistrarii potentialelor evocate, acesta va prezenta
indici similari cu cei ai autorului faptei.
Ramane ca cercetarile in curs de desfasurare sa confirme validitatea
si impactul pragmatic ale potentialelor evocate, prefigurandu-se o coroborare
cu parametrii tehnicii poligraf (Bus & David, 1999).
