Definitiile deficientelor vizuale se bazeaza pe acuitate vizuala si marimea
campurilor vizuale, in pofida faptului ca s-a demonstrat ca doar
evaluarea acestora nu ofera o descriere fidela a gradului deficientei vizuale. s2g24gb
Functiile vizuale ca sensibilitatea de contrast si cromatica sunt importante
intr-o evaluare clinica completa a deficientului vizual. Prin urmare,
s-a impus o sistematizare a tuturor aspectelor implicate in realizarea
vederii sau care fac posibila functionarea vizuala.
Potrivit modelului elaborat de Corn (1983), functionarea vizuala este conceputa
ca rezultatul a trei mari categorii, cu subcategoriile specifice fiecareia,
reprezentate sub forma unui cub.
Prima categorie, cea a abilitatilor vizuale, cuprinde acuitatea vizuala, campurile
vizuale, motricitatea vizuala, functiile cerebrale si perceptia luminii si a
culorii. Urmatoarea categorie presupune o individualitate dobandita alcatuita
din cognitie, integrarea dezvoltarii senzoriale, perceptie, structura psihologica
si structura fizica. In final, cea de-a treia categorie este data de indicii
din mediul inconjurator, respectiv culoare, contrast, timp, spatiu si
iluminat.
Evaluarea clinica a copiilor cu vedere slaba consta, in raport cu modelul
prezentat mai sus, in analiza capacitatilor vizuale (acuitate vizuala,
camp vizual, sensibilitate luminoasa si cromatica, motricitate si coordonare
oculara) si a functionalitatii vizuale (sau abilitatile vizuale necesare utilizarii
informatiei vizuale in planificarea si/sau executarea unei sarcini). De
obicei, ea se realizeaza in echipa, cu participarea medicului pediatru,
a oftalmologului sau a optometristului, neurologului, psihologului, psihopedagogului
si a parintilor, copiii cu deficiente vizuale fiind evaluati medical, psihologic,
educational si social.
Deoarece nu intra in obiectul capitolului de fata evaluarea oftalmologica
sau neurologica a copilului cu vedere slaba, vom prezenta in continuare
unele aspecte care vizeaza evaluarea vederii slabe din perspectiva psihologului
si a psihopedagogului.
In literatura de specialitate americana se vorbeste despre evaluarea vederii
functionale care consta intr-o observare sistematica si evaluare a abilitatilor
copilului de a-si folosi vederea pentru anumite sarcini vizuale, in anumite
conditii si in contexte familiare sau nefamiliare. (Topor, 1999)
Evaluarea poate fi realizata de profesorul psihopedagog, in colaborare
cu profesorul de educatie vizuala. Scopul principal consta in determinarea
impactului pe care il au deprinderile si abilitatile vizuale asupra vietii
de zi cu zi a persoanei cu deficiente vizuale. (Lueck, 1997)
Acest tip de evaluare are ca obiective:
- completarea informatiei obtinute prin evaluarile clinice (care recurg la metode
specifice oftalmologiei, optometriei si neurologiei)
- evaluarea functiilor si a comportamentelor vizuale in functie de care
pot fi stabilite obiectivele invatarii
- instruirea parintilor pentru a-si ajuta copiii sa-si dezvolte modalitati diferite
de a obtine informatiile vizuale necesare satisfacerii nevoilor cotidiene
Principalele componente implicate in evaluarea vederii functionale constau
in:
- acuitate vizuala functionala
- miscari oculare (a urmari o minge care se rostogoleste, a scana imagini intr-o
carte, a urmari miscarile capului mamei)
- vederea de aproape (in cadrul unor activitati de localizare, fixare,
scanare, urmarire, schimbarea directiei privirii, coordonare ochi-mana,
activitati cotidiene)
- vederea in spatiul mediu si la distanta (prin observarea modului in
care copilul urmareste o persoana familiara care se deplaseaza prin campul
sau vizual de la stanga la dreapta sau modul in care priveste un
film pe ecranul TV)
- utilizarea functionala a campurilor vizuale (cum reactioneaza la apropierea
unor persoane si la mingi de diferite marimi si culori care se rostogolesc)
- recunoasterea culorilor (prin preferinta manifestata de copil fata de doua
obiecte identice ca forma, dar de culori diferite)
- abilitati functionale de contrast
- caracteristici ale mediului inconjurator (iluminat, spatiu, distanta
si timp, variabile evaluate in contexte familiare ca joc cu diferite obiecte,
luarea pranzului, plimbari prin parc, etc.)
Prin evaluarea vederii functionale in contexte familiare sau mai putin
familiare se incearca si depasirea conditiilor specifice cabinetului medical,
copilul fiind observat, dupa anumite grile de observatie elaborate anterior,
in timp ce se comporta spontan. De asemenea, este recomandabila formularea
concluziilor evaluarii in termeni de ceea ce poate sa faca copilul. Cat
despre dificultati, ele pot fi asociate elementelor forte sau capacitatilor
pe care se poate sprijini copilul pentru a-si dezvolta abilitati noi.
