N. Pende (1883-1955) a ordonat si largit sistemul tipologic dezvoltat de C. Viola. Si el a acceptat relatia importanta dintre forma corporala (morfologica) si functionalitatea implicata in caracter. In linii mari, N. Pende a consolidat sistemul lui C. Viola, validand scoala constitutionalista. Pende a lucrat singur pana in 1929, apoi, mai ales dupa 1950, a strans in jurul sau 26 de colaboratori. A retinut din tipologia lui C. Viola opozitia anabolism- catabolism, de asimilare sau de cheltuire de energie, ca dominante in folosirea nutritiei. Fiecare din aceste caracteristici, au, dupa Pende, ca suport, si tonicitatea organico-metabolica, exprimata, mai ales, prin dominatiile hormonal- grandulare. Numai ca, fata de teoria umorilor hippocratice, sistemul umoral modern este foarte vast si complex. Pende s-a referit la functionalitatile dominante si convergente, si divergente ale tiroidei si paratiroidei, suprarenalelor, a glandelor genitale, ale timusului. La acestea, a adaugat dominatia relativa de influenta, mai accentuata, fie a sistemului nervos simpatic, fie a celui parasimpatic, cu functionalitatile lor specifice. s5u18ue
Prin toate acestea, Pende a marit numarul de variabile implicate in structurile tipologice umane, si a alimentat ideea complexitatii lor, si a posibilitatii de a crea un suport cauzal, acestei complexitati.
In acelasi timp, Pende a simplificat la maximum variabilele biometrice, retinand, mai ales, cotienul de largime, la care a trecut impartirea staturii la perimetrul toracic si cotienul de lungime, calculat prin impartirea valorii staturale la greutatea corporala. A calculat aceste valori pentru toate varstele, de la nastere pana la batranete. Prin foarte numeroase masuratori, a intocmit tabele statistice, cu valori medii, privind aceste variabile. Si aceste tabele, au devenit de referinta pentru o prima diagnosticare de particularitati individuale (diferentiale).
In continuare, N. Pende a retinut, in mare, impartirea lui C. Viola. Braditipul l-a numit, totusi, brevilin, iar longitipului I-a pastrat denumirea de longitip.
In ceea ce priveste tipul brevilin, Pende a facut o prima diferentiere in: brevilinul stenic si brevilinul astenic.
Brevilinul stenic, la randul sau, are trei subtipuri (dupa Pende):
-brevilinul stenic hipergenital;
-brevilinul stenic hipersuprarenal;
-brevilinul stenic hiperpituitar-hipergenital.
Brevilinii stenici au o talie nu prea inalta, ceva peste medie. Echilibrul general neurohormonal creeaza anumite aspecte caracteristice functionale generale, cu efecte de reflux psihic, si cu anumite fragilitati si tendinte patologice. Ca atare, schema lui Viola, explicativ- cauzala, ca si, algoritmul de analiza, sunt incluse in sistemul lui N. Pende. In acest context, brevilinii au o dominanta relativ diferita, din punct de vedere neurohormonala, fie privind hormonii genitali, fie cei suprarenali.
Brevilinii astenici pot fi recunoscuti cu variantele lor, dupa dezvoltarea evidenta a trunchiului, a sistemului genital, a celui osteoligamentos, si cardio- arterial, care le confera o anumita fragilitate potentiala patologica, in cazuri de suprasolicitari si tensiuni prea numeroase si grave. Latura biologica patologica se manifesta prin riscuri privind aparitia de hiperglicemii, hipercolesterolomii, hipertensiuni arteriale, nu de putine ori.
Brevilinii stenici sunt vigurosi, activi si dinamici, foarte intreprinzatori, si in acelasi timp, indrazneti, chiar si, rezistenti. Sunt, de asemenea, optimisti si sociabili. Cele trei variante de brevilini stenici sunt: a. Brevilinii stenici hipergenitali, care, de fapt, sunt cei mai echilibrati, dintre cele trei subtipuri. Acestia sunt politicosi, tandrii, complezanti natural si binecrescuti, sociabili, placuti, plini de tact si indemnatici. b. Brevilinii stenici hipersuprarenali sunt, si ei, foarte activi (cei mai activi din cele trei grupe), sunt descurcareti, intreprinzatori, si au, in genere, bune realizari, in ceea ce fac. c. Brevilinii stenici hiperpituitari- hipersuprarenali sunt persoane mai corpolente. Si ei, sunt foarte intreprinzatori si descurcareti, au, adeseori realizari, dar se caracterizeaza, si prin faptul ca, sunt mai combativi decat brevilinii stenici din celalalte grupuri, si ca atare, pot avea relatii sociale mai tensionate.

A doua mare grupa a brevilinilor, aceea a hipostenicilor si astenicilor se caracterizeaza, implicit, si printr-o oarecare insuficienta hormonala tiroida, genitala, corticosuprarenala, cu predominante de hormoni ai timusului si de insulina. N. Pende a descris, de aceasta data, patru tipuri:
-hipotiroidieni- hipogenitali;
-hipotiroidieni- supragenitali;
-hiperinsulinieni;
-hipopituitari.
Toate aceste patru categorii tipologice se caracterizeaza, din punct de vedere morfologic, printr-o dezvoltare corporala excesiva sau cu tendinte de exces, privind greutatea si grascilitatea, (mai mult sau mai putin). Mai ales, abdomenul le este amplu, muschii si ligamentele le au atonice, sistemul cardio- arterial si cel genital, fiind la acestia, mai putin dezvoltate. Ca atare, infatisarea acestora este diferita, din punct de vedere corporal, dar si ca implicatia comportamentala, si chiar stil general de viata. Le place confortul, si obosesc, uneori prea repede.
Aceste apecte justifica frecventele astenii, hipotensiunea, hipoglicemia, tulburari cardiovasculare, prin atonie a fibrelor musculare, la aceste persoane.
In genere, brevilinii astenici sunt, din punct de vedere caracterial, ezitanti, fragili psihic, au reactii lente, in genere, nu sunt prea intreprinzatori, dar sunt, in schimb posesivi, avizi, gurmanzi, optimisti, si sociabili.

Categoria longilinilor este, si ea, de doua feluri:
-longilinii stenici;
-logilinii astenici sau hipostenici.
Longilinii stenici au, in genere, o talie peste medie, o silueta eleganta cu un foarte placut aspect al dezvoltarii scheletului, muschilor si ligamentelor, a sistemului cardio- arterial si genital sau tonic. Domina, in genere, sistemul simpatic asupra celui parasimpatic. Temperamentul este marcat de dominatia tiroidei, hipersuprarenalelor sau a hiperpituitarelor.
Persoanele ce fac parte din aceste grupe caracterologice sunt vioaie, susceptibile, active, cu dorinte de realizari, cu discrete tendinte impulsive. Cel mai adaptabil, spontan si mobil este subtipul hipertiroidian- hipergenital, iar cel mai greoi este subtipul hiperpituitar- hipersuprarenal. Acesta din urma are conduite mai autoritare.
Longilinii hipostenici- astenici au si ei o talie medie, sau, ceva peste medie (normala). Cei microplanchini au picioarele si mainile (membrele) lungi, ca si muschii, si tendoanele, dar hipoplastici. Au glicemia redusa, insulina scazuta, cu rezistenta slaba. Temperamentul hipertiroidian si hiperpituitar se asociaza cu hipogenitalism si hiposuprarenalism, exprimand, ceea ce, in medicina mai veche se denumea “temperament ftizic”
Longilinii sunt, inclusiv, in cazurile de hipodezvoltare glandulara cu inteligenta vie, chiar daca sunt lenti fizic. In acelasi timp, sunt mai mult prospectivi si visatori, imaginativi, decat realizatori.
Din cele patru grupe, pe primul loc privind caracteristicile semnalate, stau cei ai subtipului hipertiroidienii- hiposuprarenali, apoi hipertiroidienii- hipotimici numiti si spasmofili, si in fine, enucoizii.
Nicolas Pende a efectuat studii foarte laborioase si a pus in evidenta, prin descriptiile tipologice, functiile directe si de reflux ale sistemului simpatic vegetativ, implicat in relatiile si raspunsurile la excitantii exteriori, fiind un mobilizator permanent al adaptarii prin raspunsuri la excitantii, solicitarile si tensiunile, atacurile ce parvin din lumea exterioara. Prin acesta se intensifica fluxul sangvin in muschii striati, si se adjusteaza cronaxia, are loc accelerarea batailor si functionalitatii inimii, si a presiunii sangvine, cresterea circulatiei in capilare. In esenta, sistemul simpatic serveste atacul si apararea, vigilenta, creand o riposta si excitabilitate activa. Parasimpaticul, actioneaza complementar, in cederea restauratiei organismului, de pe seama angajarilor solicitante, si creeaza, chiar, rezerve de forta vitala, functii de asimilare biologica si intelectual- adaptativa.

N. Pende a efectuat o ampla analiza a sistemului glandular si a facut aceasta interventie, cu foarte mare meticulozitate, si cu foarte larga dechidere, spre “psihologie”, care, singur, a recunoscut, ca este, inca, insuficient explorata, din optica glandelor cu secretie interna.
Lucrarile lui N. Pende “Traite de Biotypologie humaine”, (1939, Milan), si “Traite de medicine biotypologique”(cu 26 col.), (Paris, 1955), dar si lucrarea “Les idees directrices de la biotypologie”, Rev. de morphophizologique humaine, 17, 1951, au pus numeroase probleme. Sunt foarte delicate dificultatile de a traversa puntea de legatura dintre morfofiziologie si psihologie. Problema a fost abordata si de Balaceanu Stolnici, in foarte interesanta sa lucrare “Anatomistii in cautarea sufletului…”. N. Pende a stabilit, pentru fiecare tip constitutional endocrinologic, un grupaj de caracteristici explicative cauzale, remarcabile, acordand semnificatii diferentiale caracteriale, prin care, asa cum afirma, intr-o foarte interesanta lucrare, R. Muchielini, o imagine de liaj intre fiziologie, psihologie, morfologie, ca fiind fatete ale aceleiasi piramide.
Mai mult decat atat, Pende a iesit din planul fiziochimic, dand semnificatie si interpretare complexa intalnirii dintre biotipologii si fiziologia traita a corpului individual si sexual cu structuri de ansamblu, si forme de echilibru individualizate in geneza, si stabilizarea relativa a caracterului propriu, individualizat.
In fine, Nicolas Pende a creat o tipologie moderna, de mare succes si importanta, in care, caracterul este constitutional perceput prin laturile sale morfologice, care le genereaza si recepteaza, pe cele fiziologice si psihologice ce se imprima ca dominante si strategice pentru procesele de adaptare, fapt ce permite o gandire predictiva.
In aceste conditii, psihologul este legat de structuri cunoscute bio- neuro- endocrine, puternic exprimate ca oferte pentru justificarea conduitelor, dar si, pentru evaluarea rezervelor de posibilitati, constituite si validate prin abilitati, mai ales. Conceptia tipologica a lui N. Pende a adus o foarte mare contributie psihologiei, in genere, chiar daca aspectul psihologic este doar schitat in aceasta interesanta tipologie.
Dupa cum se poate lesne observa, N. Pende a pus mai mult accent pe descrierea laturei psihologice, in tipurile pe care le-a delimitat…, in legatura cu latura morfologica a insistat pe aspecte fiziologice si endocrinologice, largind cadrul diferential tipologic. El a descris cele patru biotipuri: brevilinul stenic si astenic si longilinul stenic si astenic. Totodata, a subliniat descriptiv faptul ca, brevilinul si longilinul stenic constituie tipuri normale, iar brevilinul si longilinul astenic exprima biotipuri distantate de normalitate. Toate acestea sunt, in tipologia lui Nicolas Pende, tipuri fundamentale. In esenta:
Tipul brevilin stenic poate sa prezinte o dominanta temperamentala hipergenitala, hipersuprarenala, si nu de putine ori, hiperpancreatica, si hiperpituitara, cu grade diferite de insuficienta tiroidiana.
Tipul brevilin astenic este marcat de insuficiente tiroidiene si hipofizare, de o relativa insuficienta suprarenala. Complementar, secretiile genitale, pancreatice si timice pot fi normale sau hiperactive.
Tipul longilin stenic se caracterizeaza printr-un temperament tiroidian armonios sau hipertiroidian si hiperpituitar cu functionalitati genitale endocrine, suprarenale, corticale, medulare, si de insulina normale, sau exagerate. Tipul longilin stenic este, in genere, armonios si puternic.
Tipul longilin astenic are un temperament hipertiroidian, mai mult, sau mai putin asociat cu hipertimolimfatism, hiperparatiroidism, hipogenitalism, hiposuprarenalism de diferite grade. In schimb, pot fi deficitare functiile hormonale, genitale si suprarenale, care influenteaza tonusul muschilor si ligamentelor. In orice caz, tipologia lui Pende este una dintre cele mai extensive si complexe, dintre cele ale Scolii de la Padova (Scoala italiana).
Referindu-se la tipologiile constitutionale, printre care, si la aceea, a lui N. Pende, psihologul francez M. Debesse considera ca, abordarea sistematica a caracteristicilor diferentiale dinspre aspectele corporale externe si hormonale in cazuri normale, dar si patologice este benefica, si permite o impartire diferentiala de conduite sintonice (una cicloida, una schizoida, alta isteroida si alta epileptoida).
Sintonicii sau cicloizii ar fi persoane cu caractere deschise, extravertite, sociabile, descurcarete, putin austere.
Schizoizii sau introvertitii au o mica sociabilitate, sunt timizi si idealisti.
Isteroizii sunt amabili, nervosi, insa sunt si, egoisti, nesinceri si comedieni.
Epileptoizii par calmi, dar pot avea explozii bruste si neasteptate, chiar de violenta si dau lovituri neasteptate in viata practica.
In fine, paranoizii sunt revendicativi, interpretativi, suspiciosi (dupa caz), hipertrofia sinelui ii caracterizeaza si ii face dificili in relatiile sociale.
Burckersrode si Ille au descris tipuri de scolari, sprijinindu-se pe tipologiile de mai sus. In esenta, au pus accentul pe conduitele ciclozilor (de tip descis, nestatornici, practici, foarte implicati in toate); complementar, schizoizii sunt dupa autorii de mai sus rigizi, taciturni, detasati, cu viata interioara bogata in proiecte si dificili, greu li se face pe voie.
Reiese, din toate acestea, ca algoritmii de caracterizare impusi de Scoala de la Padova au devenit de mare uzanta, fapt ce va fi confirmat de o discreta atentie la infatisarea corporala, in mai toate caracterologiile, dar, mai ales, se va impune, pe de o parte, o semnalare a dominantei statistice a tipurilor intermediare (fapt semnalat de Viola ), si o evidenta descriere a caracteristicilor psihice de normalitate, dar si a tendintelor specifice si a celor implicate in potentialul de patologizare morfologic, cu structuri mai complexe comportamentale.
Si Fouillee, s-a referit la aspecte de aport ale primelor caracterologii (tipologii moderne) efectuate de Scoala de la Padova. El a subliniat implicatia legii integrarii si dezintegrarii din aceste tipologii. Aceste doua caracteristici creeaza, (in esenta), grade foarte diferite de adaptare si de constituire diferita a comportamentelor la tipuri morfologic asemanatoare. Ca atare, Scoala de la Padova a avut in atentie si influentele mediului.
Nu putem ignora faptul ca, toate tipologiile moderne, inclusiv cele morfologiste au un fel de algoritm de prezentare, ce in esenta, face referiri la suporturi conditionate, biosomatice, pe care le implica in conditionarile solicitante diferit ale mediului existential si in fragilizari potentiale legate, insa, nu numai de caracteristicile pragurilor adaptative personale, ci si de largirea acestora, oarecum, peste ceea ce ofera biologicul, ramanand, insa, o fragilitate potentiala, specifica, in si la fiecare persoana, in ceea ce priveste intrastructura organica, dar si potentialul psihologic dobandit.