In atitudinea ostila a unui om fata de mediul sau gasim adesea manifestari de anxietate, care confera un colorit particular caracterului acestui om. Anxietatea este un fenomen extraordinar de raspandit, care il insoteste pe om din frageda copilarie si adesea pana la adanci batranete, amarandu-i intr-o inimaginabila masura existenta, facandu-1 incapabil sa-si faca prieteni si sa puna prin acestia o baza pentru o viata senina si pentru o activitate rodnica. Caci teama se poate extinde asupra tuturor relatiilor vietii umane. Orientarea atitudinii anxioase difera de la om la om. Se poate ca cineva sa aiba teama de lumea exterioara sau, dimpotriva, sa se inspaimante de propria sa lume interioara, Asa cum omul evita societatea, care ii face frica, tot asa se poate teme sa ramana singur, cu el insusi. De asemenea, printre anxiosi vom intalni tipul bine cunoscut care se simte constrans sa se gandeasca mai mult la sine si care, drept urmare, nu are timp pentru ceilalti. De indata ce el si-a fixat drept principiu ocolirea greutatilor vietii, aceasta conceptie se adanceste si se consolideaza prin asocierea sa cu anxietatea. Exista de fapt oameni care sunt cuprinsi de anxietate de indata ce au de intreprins ceva, cand pleaca de acasa, se despart de cineva care ii insotea, li se propune sa ocupe o functie sau au de facut curte unei femei etc. Atat de slaba este legatura lor cu viata si cu semenii, incat orice schimbare in obisnuintele lor ii infricoseaza. u1v2vv
Pe de alta parte, intr-o asemenea stare de spirit intreaga dezvoltare a personalitatii si capacitatea de actiune raman blocate. Desigur ca frica nu este intotdeauna tot una cu a incepe sa tremuri si a o lua la fuga. Dar ritmul activitatii scade si sunt gasite tot felul de pretexte si de subterfugii. Uneori cel in cauza nu stie nimic despre acestea, despre faptul ca atitudinea sa anxioasa este rezultatul presiunii exercitate de o noua situatie existentiala.

Interesant este ca adesea, ca o confirmare a acestei conceptii, constatam ca acesti oameni se gandesc cu predilectie la trecut sau la moarte, ceea ce are aproximativ acelasi efect. A te gandi la trecut este un mod discret si de aceea foarte agreat de a te „preocupa" propria persoana. Teama de moarte sau de boala este, de asemenea, frecventa la oamenii care se afla in cautarea unor pretexte ca sa renunte la orice activitate. Sau ei vor accentua ca totul e pur si simplu desertaciune, ca viata e atat de scurta sau ca nu se poate sti ce ne va aduce ziua de maine. Acelasi efect il pot avea amagirile religiei cu privire la viata de apoi, in cazul oamenilor al caror tel este de fapt viata „de dincolo" si care considera viata terestra ca pe o stradanie absolut de prisos, ca pe o faza insignifianta a propriei dezvoltari. Daca primul tip de om evita orice activitate pentru ca orgoliul nu-i permite sa se lase pus la incercare, in cazul celui de-al doilea constatam ca, prin instruire sau iluminare, acelasi Dumnezeu spre care aspira, acelasi tel de a obtine superioritatea asupra celorlalti, acelasi orgoliu il fac incapabil sa-si traiasca viata.
in prima sa forma, cu totul primitiva, angoasa se intalneste la copii, care prezinta semne de teama ori de cate ori sunt lasati singuri. Un asemenea copil nu va fi insa satisfacut doar de simpla prezenta a cuiva langa sine, ci va cauta sa exploateze in alte scopuri faptul de a se gasi impreuna cu cineva. Daca, de exemplu, mama il lasa singur, el o va rechema manifestandu-si clar teama, ceea ce nu inseamna decat ca pe el il intereseaza ca mama sa stea pur si simplu langa dansul. Ceea ce vrea el cu adevarat este ca ea sa fie la cheremul lui, sa o poata domina. Asemenea manifestari arata de obicei ca copilul nu a fost lasat sa evolueze pe calea independentei, ci, apli-candu-i-se un tratament pedagogic eronat, a fost determinat sa se agate de alte persoane, sa le tina pe acestea la dispozitia sa.
Manifestarile exterioare ale angoasei infantile sunt in general cunoscute. Aceasta devine deosebit de neta atunci cand stingerea luminilor, noaptea, de exemplu, face dificil contactul cu lumea exterioara sau cu persoana dorita. Strigatul fricii restabileste, ca sa spunem asa, legatura rupta de intunericul noptii. Daca vine cineva repede, in general se intampla ceea ce am si aratat mai sus: copilul isi exprima si alte dorinte, vrea sa i se faca lumina, sa nu fie lasat singur, sa aiba cu cine se juca si altele de felul acesta. Cat timp i se face pe voie, teama este evaporata. Dar din clipa in care acest comportament de suveran pare amenintat, teama revine si consolideaza dominatia copilului.
Fenomene analoage exista si in viata adultilor. Este cazul oamenilor care refuza sa iasa singuri din casa. Adesea ii putem vedea pe strada crispati de frica, privind in jurul lor sau stand inlemniti de spaima, cand nu alearga ca pusi pe fuga de un dusman fioros. Cateodata, o asemenea persoana va poate aborda, rugandu-va s-o ajutati sa traverseze strada1. Nu sunt oameni propriu-zis bolnavi, adesea avand o sanatate mai buna ca a altora, dar, pusi in fata unei dificultati neinsemnate pentru altii, ei sufera imediat o criza de angoasa. La unii fenomenul este atat de accentuat incat sunt cuprinsi de insecuritate si teama de indata ce pun piciorul afara din casa. Formele de manifestare ale acestei agorafobii (Platzangst) prezinta un interes deosebit prin faptul ca la acesti oameni descoperim sentimentul ca ei ar fi tinta unei prigoane nemiloase. Ei sunt incredintati ca ceva anume ii face sa difere cu totul de ceilalti. Uneori acest sentiment se exprima prin idei fantasmagorice, ca atunci cand, de exemplu, ei cred ca ar putea sa cada, ceea ce pentru noi nu inseamna altceva decat ca ei se cred situati pe o pozitie foarte inalta. in manifestarile patologice, degenerate ale angoasei, scopul de a obtine puterea si superioritatea este prin urmare oscilant si vedem cum si in aceste cazuri viata este oprimata, amenintata de un destin trist. Caci la multi oameni angoasa nu semnifica altceva decat ca cineva trebuie sa stea langa dansii, sa se ocupe de ei. in cazul celui care nu-si mai poate parasi nici macar camera, trebuie ca totul sa se subordoneze angoasei sale. Impunand legea ca toata lumea sa vina la dansul, pe cand el nu este obligat sa mearga la nimeni, el se comporta ca un rege care ii domina.
Angoasa umana nu poate fi suprimata decat prin restabilirea legaturii intre individ si societate. Va putea sa-si traiasca viata fara a fi torturat de teama numai acela care are constiinta apartenentei la societate.
Inseram aici inca un exemplu interesant, din zilele revolutiei din 1918. Un numar de pacienti au declarat pe neasteptate ca sunt impiedicati sa vina la consultatii. intrebati asupra motivelor, ei au dat urmatorul raspuns: timpurile de azi sunt atat de tulburi ca nu se poate sti ce ti se poate intampla; si cand esti cumva mai bine imbracat, usor poti sa ai neplaceri.
Fireste, nemultumirea si revolta erau atunci mari. Dar ceea ce socheaza este faptul ca numai anumiti oameni au tras concluziile mentionate mai sus. De ce tocmai ei au gandit astfel? Faptul nu este intamplator, tine de lipsa de contact social a acestor indivizi, ceea ce nu le putea da sentimentul securitatii, pe cand altii, care se socoteau mai integrati in colectivitate, nu simteau nici o teama si mergeau ca de obicei la lucru.
O forma de angoasa mai inofensiva dar nu mai putin demna de atentie este timiditatea, ceea ce am spus despre anxietate fiind valabil si pentru aceasta. Oricat de simple ar fi relatiile in care se afla implicati copiii, timiditatea le va oferi posibilitatea sa evite sau sa rupa contactul cu ceilalti, dand in acest fel curs sentimentului lor de inferioritate sau de a fi diferiti, ceea ce inhiba placerea de a intretine legaturi cu altii.