g9k8kd
Abordarea sistemica a psihicului este de data relativ recenta. Premisele ei trebuie cautate in stiintele mai apropiate mai indepartate de psihologie (biologie, filosofie, neurologie, cibernetica, etc.) sau chiar in interiorul psihologiei.
I. Din afara psihologiei
I.1. BIOLOGIA este poate stiinta cea mai veche care si-a elaborat o viziune sistemica asupra obiectului ei cercetare.
Organismul natural (animal sau uman) inteles ca un ansamblu, ca o totalitate de organe si aparate interdependente unele de altele dar si mediul exterior, a fost prototipul abordarilor sistemice pentru multe stiinte, implicit pentru psihologie.
Analogia diferitelor entitati (fizice sau sociale) cu organismul este foarte frecventa.
EX.: Se credea ca asa cum organismul biologic este constituit dintr-o serie de organe relationate unele cu altele, tot asa si organismul social (ex.:societatea) este format din entitati interrelationate.
LOUIS A. ALLEN (1958) pornind de la premisa ca ,,natura este cel mai bun organizator”, compara organizatiile sociale cu organismul uman si constata o perfecta similitudine intre ele.
I.2. FILOSOFIA. Psihologia s-a desprins ca stiinta de sine statatoare din filosofie, asa incat nu se putea ca unele conceptii filosofice sa n-o contamineze.
DESCARTES (1596-1650) a introdus in ,,Tratatul despre om” ideea omului ca o ,,masina vie”:
- considera ca toate functiile proprii ale acestei masini (digestia, pulsatia inimii si arterelor, respiratia) reprezinta consecinte naturale ale dispozitiei organelor masinii respective, dupa cum miscarile unui ceasornic sunt un rezultat al actiunii contragreutatii sau rotilor.
Ca un ecou la tratatul lui Descartes apare lucrarea ,,Omul masina” scrisa de LA METTRIE, care ia drept model pentru fiinta umana animalul-masina construit de Descartes.
Aceste lucrari pot fi considerate ca premise filosofice ale viitoarelor abordari sistemice din psihologie.
I.3. FIZIOLOGIE si NEUROLOGIE
· P.K. ANOHIN din 1935 s-a preocupat de studiul aferentatiei care a prefigurat unele dintre principiile cibernetice.
Clasifica aferentatia in 3 grupe:
® aferentatia situationala sau circumstantiala
- ansamblul tuturor agentilor externi si al influentelor provenite de la ei, care, in conditiile date, au o relativa constanta pentru animal sau pentru om;
- constituie totodata o multime extrem de complicata de influente diverse.
® aferentatia declansatoare
- stimulul care conduce la manifestarea exterioare a unei activitati a organismului.
® aferentatia inversa
- informeaza asupra rezultatelor actiunii efectorii
- ii da organismului posibilitatea sa aprecieze gradul de reusita al actiunii executate.
- cea mai importanta, constituie ,,analogul conexiunii inverse” din cibernetica.
P.K. ANOHIN studiind activitatea reflex-conditionata a creierului a formulat ,,teoria sistemului functional”.
Dupa opinia lui, rolul hotarator in realizarea actelor reflexe il au centrii nervosi din etajul cortical si subcortical.
Verigile de baza care intervin in functionarea actelor reflexe sunt:
1® sinteza aferenta
2® luarea deciziei
3® programul aferent al actiunii, cu copia comenzii
4® acceptorul actiunii, care anticipa parametrii viitorului rezultatului
5® obtinerea rezultatului
6® aferentatia inversa despre parametrii rezultatului
7® procesul de comparatie a parametrilor rezultatelor obtinute cu parametrii prognosticati in cadrul acceptorului actiunii.
· Doua dintre aceste verigi au o importanta deosebita:
1 ® acceptorul actiunii = reprezinta un aparat nervos destinat perceperii informatiei despre rezultatele obtinute si apoi compararii lor cu parametrii rezultatelor stabilite in momentul actiunii stimulului conditionat.
® ,,acceptorul”- poate fi considerat ca expresia materiala a scopului
- controleaza rezultatele actiunii si le compara cu scopul fixat
Se subliniaza astfel importanta predictiei in realizarea controlului conduitei.
2 ® aferentatia inversa sau feed-back-ul care leaga rezultatele actiunii cu acceptorul actiunii
- informeaza ca s-au obtinut anumite rezultate si nu altele.
- Cel ce sanctioneaza definitiv acesta informatie este acceptorul actiunii care apare ca un element etalon apreciativ ai parametrilor rezultatului actiunii.
Cand intre cele 2 verigi exista:
® concordanta -; actul se incheie si organismul trece la realizarea unui nou compartament;
® dezacord -; este generat un nou lant de relatii (de orientare, investigare cu o rapida si puternica influenta activitatoare a scoartei cerebrale) favorizator al alegerii unor noi comportamente pentru sinteza aferenta.
In felul acesta spectrul informatiei se largeste, se elibereaza programe de activitate mai perfectionate.
Important: in acest sistem functional sunt implicate si unele elemente psihice.
In primul stadiu -; al sintezei aferente -; intervine motivatia, memoria, etc.
Asadar, viziunea sistemica este extinsa si asupra psihicului.

· Abordarea sistemica a psihicului uman a fost insa impusa de teoria informatiei, de cibernetica si mai ales de teoria generala a sistemelor (TGS).
Teoria informatiei a facilitat elaborarea unei viziuni holiste asupra psihicului.
Ea a permis intelegerea mai clara a caracterului informational, deci nesubstantial, al psihicului.
Informatia este o relatie intre mai multe entitati ce se afla in stare de constrangere sau de interactiune reciproca, susceptibila de a fi canalizata de-a lungul diverselor transformari mentinandu-si insa o invarianta.
Faptul ca prin intermediul teorie informatiei putem studia cum un sistem intra in contact cu altul, cum diverse constrageri biologice (date de organizarea sistemului nervos central) limiteaza seria adaptarilor posibile ale matricei socioculturale are o mare importanta pentru explicarea sistemica a psihicului, acesta integrandu-se el insusi in sirul factorilor constrangatori sau facilitatori ai evolutiei umane.
I.4. CIBERNETICA
Cibernetica propune o serie de concepte operationale cu ajutorul carora pot fi intelese cele mai diverse masini, inclusiv cele biologice si sociale.
Ea introduce notiunile de reglare si deviatie, cele de control si programare.
Cea mai importanta este insa notiunea de conexiune inversa (feed-back) cu diversele sale varietati
- feed-back-ul negativ, care anuleaza orice deviatie de la norma;
- feed-back-ul pozititiv care creste deviatia.
Cibernetica generalizeaza raporturile implicate in autoreglarea organismelor vii sau a celor nevii (automate), recurge la exprimarea lor formalizata pe baza matematicilor superioare, la modelarea tehnica a functiilor si activitatilor organismelor vii in virtutea unor legitati generale.
Toate acestea nu puteau fi facute fara sprijinul psihologiei.
Din colaborarea ciberneticii cu psihologia s-a surprins natura informationala a psihicului si caracterul lui integrator-sistematic.
Infuzia ciberneticii in alte domenii ale cunoasterii a dus la aparitia unor cunostinte: biocibernetica, neurocibernetica, cibernetica economica si sociala, cibernetica psihologica.
I.5. Teoria generala a sistemelor este o alta orientare teoretica ce a reprezentat una dintre premisele fundamentale ale introducerii viziunii sistemice in psihologie.
Ludwig von Bertalanffy, creatorul teoriei generale a sistemelor, a facut apel la psihologie, din care si-a extras argumentele pentru a-si ilustra ideile. In centrul preocuparilor sale se afla conceptul de sistem. Sistemul este orice ansamblu de elemente aflate intr-o interactiune ordonata (non-intamplatoare).
§ Definitia sugereaza:
- esentiala este nu natura substantial-calitativa a elementelor, ci configuratia si relatiile determinate dintre ele.
- Notiunile de sistem si de element sunt mobile, modificabile
Importanta este nu pozitia se sistem sau de element, ci relatia interactiunea si interdependenta lor. Elementul devine semnificativ numai in relatie cu alt element.
Luat in sine, el capata semnificatie numai daca il consideram tot ca sistem, ca ansamblul altor interactiuni si interdependente realizate la alt nivel.
Elementele se asociaza in ,,subsisteme” iar subsistemele legate si corelate intre ele formeaza ,,sistemul”.
Senzatiile, perceptiile, gandirea, memoria asociate intre ele formeaza subsistemul cognitiv; acesta, corelat cu subsistemul afectiv, cu cel motivational si volitiv, formeaza sistemul de personalitate. La randul lui, sistemul de P devine subsistem in raport cu sistemul social. In tratarea sistemica elementul este ceva relativ aflat in relatii de apartenenta sau de incluziune fata de altceva.
El vorbeste de un anumit tip de sistem -; cel deschis.
Sistemul este deschis in sensul ca lasa sa patrunda in sine o serie de elemente (materiale, energetice, informationale) care ii pot modifica configuratia interioara.
Relatia sistemului cu ecosistemul asigura insasi ,,viata” sistemului.
Cu mult inainte de aceste autor si Viener, cel care a atras atentia asupra caracterului de sistem al psihicului a fost medicul roman Stefan Odobleja.
El publica in limba franceza 2 volume intitulate ,,psihologia consonantista”.
Nemultumit de psihologia timpului sau, el propune un nou tip de psihologie -; psihologie consonantista.
Prin adjectivul ,,consonantista”, el desemneaza tendinta specifica diferitelor tipuri de sisteme, deci si celui psihic, catre o stare de organizare interna si catre una de echilibrare cu mediul inconjurator.
Consonanta reprezinta o actiune cu caracter reglator atat intre elementele componente ale sistemului cat si intre sistemul respectiv si alte sisteme, exterioare lui.
Pentru a putea ajunge la un asemenea rezultat sistemul dat trebuie sa comunice cu exteriorul, sa intretina schimburi (energetico-informationale) cu exteriorul, sa-si elaboreze chiar un model interior al mediului extern.
Pe scurt, sistemul trebuie sa interactioneze cu alte sisteme.
Aceasta interactiune pp. dependenta sistemului de exterior, afirmarea unei finalitati proprii sistemului dat.
Intre verigile de ,,intrare” si cele de ,,iesire” este introdusa relatia de tip circular (conexiunea inversa).
El este cel care introduce pentru prima data notiunea de conexiune inversa, ca o lege universala, cautand sa o identifice in fenomenele fizice, psihice, sociale, morale.
El este primul care defineste psihicul ca sistem. ,,Psihicul este un sistem constituit din multiple elemente dinamice reversibile asociate”.
Conexiunea inversa, numita de el ,,cerc vicios”, ,,legatura reversibila”, este identificata in diferite procese psihice. ,,Afectivitatea este un cerc vicios subordonat direct marelui cerc vicios: viata. Cunoasterea este un mic cerc vicios subordonat nemijlocit afectivitatii si, prin intermediul acesteia, vietii”.
Sunt surprinse aici: relatiile de reversibilitate specifice diferitelor fenomene psihice si relatiile de subordonare a unora in raport cu altele, implicit de ierarhizare a lor.
II. Premise din interiorul psihologiei
La elaborarea viziunii sistemice asupra psihicului a contribuit si psihologia.
II.1. Momente semnificative
§ Unul dintre acestea il reprezinta psihologia gestaltista (configurationista) care a pornit de la sublinierea rolului formei, al intregului in raport cu partea.
Gestaltismul a aparut ca o reactie impotriva asociationismului, aducand o viziune metodologica integralista.
M. Wertheimer, W. Kohler, K. Koffka porneau de la primatul integralitatii experientei, “formele totale” nemaifiind rezultatul unei sinteze, ci, pur si simplu fapte primare, datumuri de esenta inconstienta si de natura fiziologica sau psihologica.
Forma (gestalt) este un produs al organizarii, iar organizarea este procesul care duce la gestalt.
Intuirea caracterului de sistem al psihicului se degaja din model in care gestaltistii explicau unele legi ale perceptiei, una dintre acestea fiind legea pregnantei sau a bunei forme. ,,Formele bune” sunt conditionate de coincidenta dintre 2 categorii de factori (externi, obiectivi si interni, subiectivi).
Gestaltistii reunesc intr-un circuit integral subiectul cu mediul sau ambiant apropiat, fapt facilitator al instalarii unui echilibru intre ,,fortele” campului.
In aceasta conceptie apare ideea interactiunii psihicului cu mediul inconjurator, ca si ideea caracterului deschis catre exterior al psihicului.
§ Un alt moment important din evolutia psihologiei, care a condus spre elaborarea viziunii sistemice asupra psihicului, il reprezinta aparitia structuralismului psihologic.
Roger Mucchielli releva existenta a 3 acceptii ale notiunii de structura, doua dintre ele interesandu-ne in mod expres:
Πstructura vizeaza organizarea, articularea intre ele a 2 elementesau parti ale unui intreg;
- a structura inseamna a ordona, a coordona elementele printr-un sistem de raporturi stabile care formeaza un elementele nu au existenta separata: fiecare “element” este functia unui tot in raport cu care el se situeaza si capata o semnificatie;
 acceptiunea moderna a termenului de structura vizeaza sistemele de corelatii care capata o anumita semnificatie.
- o structura de semnificatie se refera la raportul prin intermediul caruia un element al lumii capata un sens pentru subiect;
- prin acest termen se desemneaza o realitate operanta care nu are nimic obiectiv, nimic constient (ea nefiind direct observabila) si nici un continut de constiinta;
- singura capabila sa dea un sens este structura.
- Aceasta structura modeleaza activ, fasoneaza, pune in forma informatiile, structureaza comportamentele, actiunile si reactiile individului.
Din perspectiva structuralismului, psihologia nu-si putea mentine “compartimentarea” facultatulor psihice.
Nici macar trilogia psihanalitica (Sine, Eu, Supraeu) nu mai este valabila.
Interpretarea functiilor psihice si a nivelurilor de organizare a psihicului conduce in mod inevitabil la un mod mai complex de concepere a vietii psihice.
Structuralismul psihologic, cu toate exagerarile si imperfectiunile lui, a constituit un punct de plecare pentru noul tip de abordare a psihicului, si anume abordarea sistemica.

II.2. Coordonatele sistemice ale psihicului
Abordarea sistemica a psihicului pp. conceperea lui ca un sistem ce dispune de toate atributele sistemelor, in general.
Prima problema care se ridica este aceea daca psihicul poate fi considerat un sistem. Si daca da, care sunt caracteristicile SPU?
Pentru a raspunde la aceste intrebari este necesar ca mai intai sa descriem conceptul de sistem si apoi sa vedem in ce masura psihicul dispune de coordonate sistemice.

II.2.1. Conceptul de sistem

Sistemul cuprinde:
§ trei categorii de marimi (de intrare; de stare; de iesire), cu topologia lor distincta;
- marimile de intrare sunt cele pe care sistemul le primeste din afara sa, unele dintre acestea fiind asimilabile, altele neasimilabile sau chiar perturbatoare, raportul dintre ele dand coeficientul de complexitate al sistemului.
- marimile de stare sunt cele din interactiunea carora se creeaza o configuratie diferentiala sau difuza;
- marimile de iesire sunt constituite din produsele sistemului, din rezultatele aparute ca urmare a functionalitatii lui concrete.
§ Relatiile dintre cele 3 categorii de marimi: sistemul depinde de marimile de intrare, care, la randul lor, sunt influentate de marimile de iesire;
-in cadrul sistemului exista relatii: conexiunea inversa sau feed-back-ul
(cea mai importanta relatie dintr-un sistem) intre structuri (relatii interstructurale) intre elementele structurilor (relatii structurale)
§ Activitatile sau comportamentele, adica modul in care sistemul interactioneaza cu mediul sau, efectele acestei interactiuni, efectele acestei interactiuni sunt si asupra mediului si asupra sistemului.
- comportamentul sistemului poate fi interpretat prin prisma unor criterii de naturi diferite (substantiale, energetice, informationale);
§ Organizarea, data de ansamblul proprietatilor comportamentelor sistemului;
§ Structura, adica acel aspect al organizarii ce ramane constant sau permanent in timp si formeaza baza comportamentului relativ permanent al sistemului;
§ Subsisteme, constituite din structuri si activitati mai simple, dispunand, la randul lor, de aceleasi componente si particularitati enumerate pana acum;
§ Stari distincte rezultate din valorile cantitative si calitative specifice caracteristicilor sistemului la un moment dat;
- din acest punct de vedere intalnim: parametrii de stare (valoarea elementelor si relatiilor sistemului la un moment dat) cand sunt luate in considerare toate elementele sistemului, obtinem un profil de stare generalizat, iar cand consideram doar unele elemente, obtinem un profil de stare partial; parametrii de transformare (vizeaza schimbarile aparute in sistem ca urmare a introducerii unor noi influente, fapt ce duce la trecerea sistemului intr-o alta stare)
-se determina asa numitele profiluri fazice:
- constatative - inregistreaza transformarile pe masura ce se produc
- predictiv-deductive -; anticipa transformarile
§ Finalitati proprii, referitoarela utilizarea adecvata a influentelor din mediul extern in vederea realizarii scopurilor, la mentinerea unei stari de echilibru homeostazic sau la trecerea la forme mai bune de organizare;
- indicatorii de finalitateai sistemului se stabilesc sub forma unor valori ideale (maximale) sau sub forma unor valori medii.
Orice sistem contine 3 subansambluri:
Πsubstantial (vizeaza numarul si natura elementelor constitutive);
 structural (se refera la multimea si tipul relatiilor de interactiune dintre elementele componente);
Ž functional (are in vedere actiunile realizate de sistem ca raspuns la solicitarile mediului).
Am putea spune ca primul subansamblu reprezinta anatomia sistemului, cel de-al doilea fiziologia lui, iar ultimul, mecanismul de coechilibrare dinamica a sistemului ca intreg cu mediul ambiant.