s3v20vi

Ficatul are rolul central in metabolismul proteinelor, hidratilor de carbon, lipidelor si in metabolizarea unor hormoni. El reprezinta de asemenea sediul principal al metabolizarii medicamentelor si alcoolului. Tot in ficat se sintetizeaza acizii biliari si se conjuga bilirubina, excretia acestora in bila fiind urmata de metabolizarea si reabsorbtia in cea mai mare masura la nivelul ileonului terminal cu revenirea in ficat prin sangele portal si reexcretie (circuitul enterohepatic). Sistemul reticuloendotelial din ficat (mezenchimul) contine celule imunologic active cum sunt celulele Kupffer si tesutul limfoid din spatiile porte, care au rol atat in fagocitarea directa a unor antigene, cat si in procesele de reparatie tisulara, in activitatea citotoxica si in interactiunile limfocitelor T si B.
Testele functionale hepatice exploreaza toate modificarile acestor functii, reprezentand markeri ai intensitatii, complexitatii si predominantei uneia sau alteia dintre leziunile morfo-functionale hepatice. Exista modificari caracteristice ale sindroamelor hepatice in anumite afectiuni, dar pot apare si multiple intricari in majoritatea altor cazuri. De aceea nu este necesara in mod obisnuit utilizarea tuturor testelor, ci doar a catorva cu valoare stabilita: determinarea enzimelor hepatice,a bilirubinei si testele care dau indicatii despre functia de sinteza a ficatului. Extinderea explorarilor functionale pe sindroame poate fi facuta ulterior, in functie de anomaliile constatate la testele de baza.
1. Teste enzimatice serice
Analiza enzimelor serice specifice ficatului poate da relatii despre natura hepatocelulara sau colestatica a afectiunii, fara a diferentia insa tipurile de hepatite sau colestaza intrahepatica de cea extrahepatica. Testele enzimatice sunt importante pentru orientarea investigatilor spre teste serologice specifice, examinari imagistice si biopsie hepatica in vederea completarii diagnosticului. Modificarile enzimelor serice reprezinta de asemenea criterii decisive pentru instituirea unui tratament specific (ex: cresterea ALAT pentru tratamentul cu interferon).
Transaminazele sunt enzime care in metabolismul proteic intervin in transferul reversibil al gruparii amino (-NH2) de pe un aminoacid pe alfa-cetoglutarat. Cele mai cunoscute sunt: aspartataminotrasferaza (ASAT sau
GOT = transaminaza glutamic-oxalacetica) si alaninaminotransferaza (ALAT sau GPT= transaminaza glutamico-piruvica ).
Aspartataminotransferaza (ASAT, AST, GOT) Este o enzima mitrocondriala prezenta in miocard, ficat, muschi striati, creier si rinichi. Nivelul seric al ASAT creste in distructiile tisulare acute ale acestor organe prin eliberarea din celulele afectate. Astfel cresteri ale ASAT apar in infarctul miocardic, necroza hepatica, afectiuni musculare si insuficienta cardiaca congestiva.
Alaninaminotrasferaza (ALAT, ALT, GPT). Este o enzima citozolica prezenta mai ales in ficat. Desi cresterile absolute sunt mai reduse decat ale ASAT, proportia prezenta in ficat este mai mare in comparatie cu inima si musculatura scheletica.Cresterea serica a ALAT este deci mai specifica pentru afectiunile hepatice decat cresterea ASAT.
Raportul ASAT/ALAT este normal de 1,33 si reprezinta coeficientul de Ritis.
Concentratia serica a ALAT si ASAT se utilizeaza frecvent in practica clinica fiind indicatori ai activitatii inflamatorii si ai leziunilor hepatice acute, respective ai cauzelor acestora.Nivelul lor seric poate creste de 100 de ori fata de normal.
In hepatitele acute cresterile transaminazelor apar precoce fiind corespunzatoare intensitatii necrozei hepatocitare, fara a avea insa o semnificatie prognostica. In hepatitele acute virale studiul in dinamica al acestor enzime arata diferente in ceea cepriveste debutul cresterii valorilor,tipul si durata anomaliilor in functie de tipul de virus implicat.Dintre cele doua enzime,ALAT este un indicator mai sensibil al activitatii inflamatorii hepatice la bolnavii cu hepatite virale.
Nu rareori exista cresteri isolate ale ALAT, cu ASAT normal, indeosebi in infectia cronica cu virus hepatitic C. Coeficientul de Ritis poate scadea pana la valoare subunitara prin cresterea preponderenta a ALAT. In hepatitele cronice persistente transaminazele pot fi normale sau intermitent crescute. In puseele de activitate transaminazele cresc dar nu la valorile din hepatitele acute.
In hepatitele virale acute si cronice, valorile serice crescute ale ALAT reprezinta alaturi de replicarea virala activa, criteriul pentru instituirea tratamentului cu interferon. Normalizarea ALAT sub tratament si persistenta nivelului normal este paralela cu clearance-ul viremiei. Nivele persistent crescute ale ALAT se contata la bolnavii care nu raspund la tratament. Enzima reprezinta deci un indicator al eficientei terapiei cu interferon.
Pe de alta parte, un numar mare dintre bolnavii cu fibroza hepatica marcata sau chiar cu ciroza pot avea valori normale ale transaminazelor datorita reducerii progresive a capacitatii hepatocitelor de a resintetiza enzimele pierdute.Astfel este in general adevarat ca bolnavii cu hepatita activa si boala progresiva au valori crescute ale enzimelor hepatice,dar nu si ca cei cu transaminaze normale nu ar prezenta leziuni hepatice.
Valori mari ale transaminazelor se intalnesc in hepatopatiile alcoolice. Coeficientul de Ritis peste 2 este sugestiv pentru diagnosticul hepatitelor si cirozelor alcoolice. Aceasta crestere mai ales a ASAT se datoreste nu numai distructiei hepatocitare ci si deficitului de piridoxal-5-fosfat (vitamina B6).
In stadiile timpurii ale colestazei acute in deosebi din litiaza coledociana si in insuficienta circulatorie pot apare valori crescute ale transaminazelor.
In metastazele tumorale hepatice transaminazele cresc paralel cu dezvoltarea acestora.
Explorarile de rutina pot evidentia uneori cresteri neasteptate si izolate ale transaminazelor. Acestea sunt datorate adesea obezitatii, diabetului zaharat, abuzului de alcool, reactiilor hepatice medicamentoase, ori insuficientei cardio-circulatorii. Cauzele mai rare includ deficitul de alfa-1-antitripsina si hemocromatoza. Pentru diagnosticul de certitudine este necesara biopsia hepatica.
Enzimele de colestaza. Fosfataza alcalina (ortofosforic-monoester-fosfohidrolaza, FA) are trei izoenzime: hepatica, osoasa si intestinala. In timpul sarcinii apare tranzitoriu si o forma placentara. Fosfataza alcalina hepatica este implicata in transporturile de la polul biliar si sinusoidal al hepatocitelor. In colestaza intra si extrahepatica nivelul FA serice creste prin intensificarea sintezei in celulele limitante ale cailor biliare mici din ficat (canalicule biliare) prin fisurarea jonctiunilor cu scurgerea din canalicule in sinusoide si/sau prin cresterea eliberarii sale din membrana hepatocitara. Deoarece diferentierea izoenzimelor nu se face de rutina, confirmarea originii hepatobiliare a FA crescute o face cresterea paralela a gama-GT. In tumorile hepatice primare si secundare FA serica creste mult chiar in absenta icterului. Cele mai mari valori (peste 1.000 UI) se intalnesc in metastazele hepatice si in ciroza biliara primitiva. Aceeasi crestere izolata a FA, fara hiperbilirubinemie apare si in alte procese infiltrative sau inlocuitoare de spatiu: amiloidoza, abcese, granuloame sau leucemie. Cresteri mici, nespecifice apar si in insuficienta cardiaca posibil prin staza cu obstructie a canalelor biliare intrahepatice.
Gama-glutamil-transpeptidaza (gama GT) este o enzima microzomala.Enzima este larg distribuita in mai multe organe, dar cresterile activitatii sale plasmatice se datoreaza de obicei leziunilor hepatice sau inductiei prin medicamente (ex.: fenitoin, barbiturice), alcool, boli pancreatice si cardiace, diabet zaharat. In colestaza gama GT creste paralel cu FA, avand o cale de excretie similara. Cresterea izolata a gama GT serice apare in abuzul de alcool, chiar in absenta afectarii hepatice. In fibroza, ciroza si hepatita alcoolica, in afara de gama GT cresc si alte enzime. Nivelul gama GT fiind influentat si de alti factori (boli hepato-biliare, medicamente) cresterile sale nu sunt specifice. Determinarea gama GT poate identifica persoanele alcoolice, desi la 1/3 dintre acestea valorile pot fi normale. Nivelul crescut al enzimei face insa necesara extinderea investigatiilor la persoanele nealcoolice sau consumatoare ocazionale de alcool.
Alte enzime de colestaza. 5-nucleotidaza prezenta in toate tesuturile dar mai ales in membranele capilarelor biliare si sinusoidele hepatice, creste paralel cu FA si nu este influentata de afectiunile osoase. Leucin- amino-peptidaza (LAP) prezenta in membrana celulara care delimiteaza capilarele biliare, creste in obstructiile biliare. Dozarea acestor enzime nu a intrat in uzul de rutina.
Alte enzime. Colinesteraza (pseudocolinesteraza) este o esteraza nespecifica sintetizata in ribozomii celulei hepatice si care are mai multe izoenzime. Se deosebeste de acetilcolinesterazele specifice care se gasesc in sistemul nervos si eritrocite. Colinesteraza serica este de obicei normala in steatoza si variaza inconstant in tumorile metastatice hepatice. In hepatita acuta scaderea se produce tardiv, dupa cresterea transaminazelor, dar determinarea este utila pentru evaluarea severitatii si a tendintei evolutive. Persistenta valorilor scazute indica cronicizarea. In hepatitele cronice si indeosebi in ciroze scaderea colinesterazei reflecta reducerea sintezei si nutritia deficitara. Valorile foarte mici din coma hepatica pot contrasta cu transaminazele normale datorita reducerii echipamentul enzimatic din hepatocit si insuficientei capacitatii de resinteza a transaminazelor pierdute.
In malnutritie nivelul seric al colinesterazei este paralel cu cel din ficat si poate fi inhibat prin medicamente sau insecticide, determinarea enzimei fiind utila pentru decelarea hepatotoxicitatii.
Glutamatdehidrogenaza (GLDH) este o enzima mitocondriala ce creste in hepatitele acute severe, in distrofia acuta si in puseele de necroza din hepatitele cronice si ciroze. In obstructiile biliare precede si depaseste in intensitate cresterile fosfatazei alcaline serice.
Lactatdehidrogenaza (LDH, cu cele cinci izoenzime) prezinta cresteri asemanatoare transaminazelor in hepatitele acute, cronice si in ciroze (LDH5). Cresteri marcate apar si in neoplaziile hepatice. Cresteri ale izoenzimelor LDH1 si LDH2 survin in bolile cardivasculare, renale, cerebrale si in anemii.
2. Tulburari ale metabolismului proteinelor
Metabolismul aminoacizilor
Ficatul asigura mentinerea pool-ului de aminoacizi prin sinteza enzimelor care hidrolizeaza proteinele alimentare, prin catabolismul proteinelor tisulare sau prin formarea de aminoacizi cu reutilizarea amoniacului. O parte dintre aminoacizi sunt transaminati sau dezaminati la cetoacizi care se metabolizeaza apoi pe mai multe cai inclusiv prin ciclul acizilor tricarboxilici (ciclul Krebs) constituind substratul pentru gluconeogeneza si cetogeneza. Alti aminoacizi sunt metabolizati pana la amoniac si uree (ciclul ureogenetic Krebs-Henseleit). O proportie mare de aminoacizi sunt transportati in ribozomi pentru sinteza proteinelor structurale, a enzimelor si proteinelor circulante. In bolile hepatice tulburarile care survin in metabolismul aminoacizilor determina modificari ale concentratiei serice si ale eliminarilor urinare. In conditii normale exista anumiti aminoacizi retinuti in ficat in proportie mai mare pentru metabolismul celular (aspartat, glutamat etc.).
In hepatitele acute creste concentratia serica de aspartat, tirozina, fenilalanina. In suferintele hepatice cronice severe se asociaza excesul de metionina pe langa cel al aminoacizilor aromati (tirozina, fenilalanina) si scade nivelul prasmatic al aminoacizilor cu lant ramificat (valina, leucina, izoleucina). Modificarile se explica prin afectarea functiei hepatice, prin sunturile sanguine porto-sistemice, prin hiperinsulinemie si hiperglu-cagonemie. In insuficienta hepatica metabolizarea metioninei in exces la metil-mercaptan determina aparitia foetor-ului hepatic, iar la nivelul celulei nervoase excesul de aminoacizi aromatici fata de cei ramificati determina producerea de falsi neurotransmitatori si instalarea comei hepatice. Chiar si bolnavii cu leziuni hepatice minime prezinta modificari ale aminoacizilor, indeosebi o scadere a prolinei plasmatice, care reflecta cresterea productiei de colagen. In hepatitele fulminante apare o aminoacidurie marcata, indeosebi de cistina si tirozina, cu semnificatie de prognostic infaust.
Ureogeneza
Sinteza ureei din amoniacul rezultat prin metabolismul aminoacizilor in ciclul Krebs-Henseleit, reprezinta modalitatea principala a detoxifierii amoniacale. In hepatopatiile cronice, rata sintezei de uree scade semnificativ in cazul afectarii extinse a parenchimului hepatic (peste 85%) si inaintea cresterii concentratiei serice si urinare a aminoacizilor. Cresterea amoniacului seric reflecta afectarea ciclului ureogenetic si apare in cirozele decompensate cu encefalopatie hepatica. Hiperamoniemia apare si in hemoragiile digestive din ciroze sau de alte cauze.
Sinteza proteica
Proteinele plasmatice produse de hepatocite sunt sintetizate in ribozomii reticulului endoplasmatic rugos. Scaderea concentratiei serice a acestora reflecta de regula diminuarea functiei hepatice.
In ficat se produc : albumina, pseudocolinesteraza, ceruloplasmina, transferina, fibrinogenul si unii factori ai coagularii (protrombina, proaccelerina, proconvertina, factorul IX Christmas, factorul X Stuart-Prower, factorul XI si factorul XII Hageman), alfa-1-antitripsina, haptoglobina, componente ale complementului (C3, C6 si C1). Unele dintre acestea (fibrinogenul, haptoglobina, alfa-1-antitripsina, C3, ceruloplasmina) reprezinta proteine de faza acuta si cresc in procesele inflamatorii tisulare, chiar in prezenta bolilor hepatocelulare.
Albumina. Zilnic ficatul normal sintetizeaza aproximativ 10 g de albumina in ribozomii atasati reticulului endoplasmatic din hepatocit. Concentratia serica normala este de 4-5 g/dl. In hepatopatiile cronice rata sintezei poate scadea la jumatate din cea normala, ajungand in ciroze la numai aproximativ 4 g/zi. Scaderea concentratiei plasmatice se face insa mai lent, timpul de injumatatire al albuminei fiind de aproximativ 22 de zile. Astfel in suferintele hepatice acute, albumina este putin modificata si bolnavii cu insuficienta hepatica fulminanta pot sa prezinte valori normale ale albuminei serice.
In hepatitele acute albuminemia scade inconstant si moderat. In hepatita cronica si mai ales in ciroza hepatica hipoalbuminemia este pronuntata si corespunde severitatii alterarilor hepatice, fiind un indicator prognostic. Valorile normale care contrasteaza cu manifestarile clinice severe pot fi consecinta regenerarii hepatocelulare eficiente. In obstructiile biliare albuminemia scade tardiv.
Ceruloplasmina este o metalo-enzima ce contine cupru si are activitate de oxidare a Fe2+ in Fe3+. Concentratii plasmatice scazute apar la 95% din homozigotii si 10% dintre heterozigotii cu boala Wilson, valorile normalizandu-se dupa transplantul hepatic. Valori reduse se inregistreaza si in cirozele severe. Nivelul seric creste in sarcina, dupa tratament cu estrogeni si in obstructiile biliare importante.
Transferina este proteina care transporta fierul. La bolnavii cu hemocromatoza idiopatica netratata, transferina plasmatica este saturata cu fier in proportie de peste 90% (fata de 30% in mod normal). Valorile scad in ciroza hepatica.
Factorii de coagulare
Fibrinogenul (factorul I) scade in bolile hepatice cu distrofie severa, fiind un indicator prognostic in cirozele hepatice.
Timpul de protrombina (Quick) este testul de coagulare cel mai frecvent utilizat deoarece evalueaza global complexul protrombinic (protombrina = factorul II, proaccelerina= factorul V; proconventina =factorul VII; factorul X Stuart-Prower). Datorita timpului de injumatatire scurt, reprezinta un marker sensibil al functiei hepatice de sinteza si are valoare prognostica atat in afectiunile acute cat si in cele cronice ale ficatului. Protrombina se sintetizeaza in ficat in prezenta vitaminei K. Absorbtia intestinala a vitaminei K liposolubile este conditionata de prezenta sarurilor biliare. In obstructiile biliare deficitul de vitamina K determina prelungirea timpului de protrombina. Pentru diferentierea sintezei hepatocitare de carenta vitaminica se utilizeaza testul Koller (administrare de 10 mg i.v. vit K si repetarea TQ dupa 2 zile). In prezenta icterului, daca timpul de protrombina se amelioreaza este vorba de un icter obstructiv, iar daca ramane nemodificat este o suferinta hepatica cu reducerea sintezei. TQ prelungit este un indicator de severitate in hepatitele acute si cronice, dar mai ales in cirozele hepatice la care scaderi sub 30% comparativ cu valoarea martor (normal 85-100%) are semnificatie prognostica grava.
Haptoglobina poate scaderea in hepatopatii cronice severe si in crizele hemolitice. Exista si un deficit ereditar. Deficitul de alfa-1-antitripsina este determinat genetic.
Componentul C3’ al complementului scade in ciroze, este in limite normale in hepatitele cronice active si creste in ciroza biliara primitiva compensata. In insuficienta hepatica fulminanta si ciroza alcoolica valorile scazute reflecta reducerea sintezei hepatice corelandu-se cu prelungirea timpului de protrombrina si scaderea albuminemiei. In stadiile timpurii ale hepatitei acute B, scaderile tranzitorii ale C3’ apar prin fixarea in complexele imune.
O parte dintre proteinele sintetizate in hepatocit intervin in raspunsul inflamator de faza acuta printr-un mecanism complex in care un rol important il joaca citokinele (interleukina-1, interleukina-6, factorul de necroza tumorala alfa). IL-6 legata de un receptor de pe suprafata membranei hepatocitare induce stimularea factorilor nucleari specifici cu initierea unor raspunsuri din partea genelor de faza acuta. Citokinele inhiba si sinteza albuminei, transferinei si a altor proteine.
Alfa-1- globulinele separate electroforetic sau imunelectroforetic contin glicoproteine si globuline care leaga hormonii. Acestea scad in bolile hepatocelulare in paralel cu albumina si cresc in starile acute febrile precum si in bolile maligne. Deoarece alfa-1-antitipsina reprezinta majoritatea alfa-1 globulinelor, acestea sunt absente in deficitul de alfa-1 - AT.
Alfa-1- fetoproteina prezenta in serul fetal si care dispare la cateva saptamani dupa nastere (la adult concentratia serica este sub 20 microg/ml) reapare in sange la titruri foarte crescute la bolnavii cu hepatocarcinom primitiv. Valori crescute se intalnesc si in tumorile embrionare ovariene, testiculare, hepatoblastoame, carcinoame gastrointestinale, dar si in hepatitele cronice active sau in faza de regenerare hepatocelulara din hepatitele acute virale. La bolnavii cu hepatite cronice B, cresterea valorilor alfa-1-FP reprezinta un indicator pentru dezvoltarea carcinomului hepatocelular.
La bolnavii cu afectiuni hepatice cronice care pot evolua spre ciroza, este necesara determinarea alfa-FP serice la intervale de 3-12 luni,ca test screening pentru dezvoltarea hepatocarcinomului. Deoarece numai 60-70% dintre hepatocarcinoame se asociaza cu cresterea alfa-FP, este necesara si supravegherea ecografica. Nivelul crescut al alfa-FP sau cresterea progresiva poate indica prezenta unei transformari maligne si necesitatea unor investigatii suplimentare, initial ecografice, apoi daca leziunile focale sunt prezente, examinari CT si punctie ecoghidata.
Alfa-2 si beta-globulinele contin lipoproteine care cresc in sindroamele colestatice.
Gama- globulinele cresc in ciroza hepatica prin stimularea sintezei de catre infiltratul limfo-plasmocitar hepatic si medular. Cresterea gama-glo-bulinelor in afectiunile hepatice este de tip policlonal. Aspectul electroforetic evidentiaza imunoglobulinele localizate in regiunile beta si gama. In ciroze se produce o fuziune beta-gama (bloc beta-gama). Hipergamaglobulinemia importanta este caracteristica hepatitelor cronice autoimune.
Modificarea raportului albumine; -alfa-1- globuline/beta; gama; alfa-2 globuline determina destabilizarea echilibrului coloidal al proteinelor plasmatice si pozitivarea testelor de disproteinemie (timol, Kunkel etc.). Aceste teste sunt modificate in procese inflamatorii de orice natura, in infectii, neoplazii, sindrom nefrotic si sunt de utilitate redusa in hepatopatii.
Imunoglobulinele IgG, IgM si IgA sunt sintetizate de catre celulele B din sistemul limfoid. IgG cresc in hepatitele cronice active. In hepatitele autoimune cresterea IgG este semnificativa la fel si scaderea sub tratamentul cu glicocorticoizi. In hepatitele virale IgG cresc lent si persistent.
IgM prezinta o crestere marcata si caracteristica in ciroza biliara primitiva si o crestere moderata in hepatitele si cirozele virale.
Cresterea IgA se produce mai ales in cirozele alcoolice. IgA secretorie este imunoglobulina predominanta in bila. Cresterea ei in ser poate apare in comunicarile canaliculelor biliare cu spatiile Disse si deci cu spatiile portale.
3. Tulburari ale metabolismului lipidelor si lipoproteinelor
Ficatul are un rol esential in metabolismul colesterolului si in formarea acizilor biliari rezultati din catabolismul acestuia, ca si in metabolismul fosfolipidelor, trigliceridelor si a lipoproteinelor.

Colesterolul
Este sintetizat preponderent in sistemul microzomal si in citozolii din ficat, pornind de la acetil-CoA. Treapta limitanta o reprezinta conversia 3-hidroxi - 3 metilglutaril - CoA (HMG-CoA) la acidul mevalonic de catre enzima HMG-CoA reductaza care constituie tinta mecanismelor reglatoare. Colesterolul se gaseste in membranele celulare aproape exclusiv sub forma de colesterol liber. Eliminarea se face dupa transformarea sa in acizi biliari si numai intr-o mica proportie sub forma libera prin bila. In plasma si in unele tesuturi (ficat, suprarenale, piele) colesterolul se gaseste si sub forma esterificata cu acizii grasi. Din totalul colesterolului sanguin 60-80% este esterificat. Enzima care catalizeaza esterificarea colesterolului in plasma, lecitin-colesterol-acil-transferaza (LCAT), este sintetizata in ficat. Esterii colesterolului sunt mai nepolari si deci mai putin solubili in apa decat colesterolul liber.
Sinteza hepatica a colesterolului este inhibata de aportul alimentar si postul prelungit, fiind crescuta in fistulele biliare, ligatura cailor biliare, fistule intestinale limfatice sau prin tratamentul cu colestiramina.
Hipercolesterolemia din colestaza se produce printr-un mecanism mai complex: regurgitarea colesterolului biliar in circulatie, cresterea sintezei hepatice, scaderea activitatii plasmatice a LCAT si regurgitarea lecitinei biliare care produce trecerea colesterolului tisular in plasma. Colesterolemia creste moderat in colestaza acuta si foarte mult in icterele obstructive si ciroza biliara primitiva. Valorile de peste 5 ori fata de normal se insotesc de aparitia xantoamelor cutanate. In bolile hepatocelulare proportia colesterolului esterificat scade datorita sintezei reduse a LCAT, iar in icterele obstructive datorita cresterii marcate a colesterolului liber. Malnutritia reduce nivelul colesterolului seric astfel ca in obstructiile biliare carcinomatoase valorile pot fi normale. In faza de convalescenta a hepatitelor acute, in steatozele hepatice si la unii bolnavi cu litiaza biliara se produc cresteri ale colesterolemiei. Valori scazute apar in cirozele decompensate si in comele hepatice.
Fosfolipidele
Sunt sintetizate in majoritate in mitocondriile hepatocitelor, fiind constituienti importanti ai membranelor celulare si luand parte la numeroase reactii chimice. Cel mai important fosfolipid plasmatic si membranar este lecitina. In hepatopatiile cronice fosfolipidele cresc mai mult decat colesterolul.
Trigliceridele
Rezulta din esterificarea gruparilor hidroxil ale glicerolului cu acizi grasi si sunt vehiculate preponderent in chilomicroni. Ele reprezinta surse de energie utilizate in metabolismele hepatice, dar si mijloc de transport al energiei de la intestin si ficat spre tesuturile periferice. Trigliceridele serice cresc in hepatitele acute si in icterele obstructive, valori scazute intalnindu-se in ciroze si in coma hepatica.
Lipoproteinele
Reprezinta forma principala de transport a grasimilor deoarece colesterolul, fosfolipidele si gliceridele sunt insolubile in apa si nu exista in plasma in stare libera. Lipoproteinele se sintetizeaza in ficat si se diferentiaza dupa densitate si compozitie chimica in alfa-lipoproteine (cu densitate inalta = HDL), beta-lipoproteine (cu densitate joasa = LDL) si prebeta-lipoproteine (cu densitate foarte joasa = VLDL). Chilomicronii, al patrulea tip de lipoproteine cu continut mare de trigliceride, se formeaza in intestin si apar in plasma dupa ingestia de pranzuri grase. LDL si VLDL sunt catabolizate in ficat. In lipoproteinele plasmatice se gasesc variate subunitati proteice care se numesc apoproteine si se sintetizeaza tot in ficat, la nivelul ribozomilor. Apoproteina Apo-A-1 activeaza LCAT din plasma, iar Apo-C-11 activeaza lipoprotein-lipaza.
In afectiunile hepatocelulare cronice si in icterele obstructive scad alfa si prebeta lipoproteinele si cresc fractiunile beta.
Lipoproteina X, o lipoproteina patologica bogata in colesterol liber si lecitina, cu aspect de discuri bilamelare la microscopul electronic, apare in colestaza. In insuficienta hepatica si in hepatita toxica la tetraciclina, incarcarea grasa a ficatului se produce prin reducerea sintezei hepatice a apoproteinelor care determina scaderea eliberarii triglicerilor si stocarea lor in ficat.
Acizii biliari
Sunt sintetizati numai in ficat. Acizii biliari primari - colic si chenodezo-xicolic- se formeaza din colesterol. Sinteza este controlata prin feed back negativ de nivelul acizilor biliari reintorsi in ficat prin circuitul enterohepatic. Acizii biliari primari sunt conjugati in ficat cu glicina si taurina (aminoacizi). Prin conjugare se formeaza sarurile biliare care sunt excretate din ficat pe o glicoproteina transportoare prin difuziune facilitata dependenta de potentialul de membrana. Sarurile biliare alcatuiesc micelii impreuna cu colesterolul si fosfolipidele asigurand digestia si absorbtia lipidelor (monogliceride, acizi grasi, colesterol). Acizii biliari activeaza lipaza pancreatica,inhiba secretia gastrica si sinteza colesterolului in intestin. Sarurile biliare micelare, polare (hidrofile) sunt absorbite din ileonul terminal prin transport activ. Formele neconjugate de acizi biliari se absorb si prin difuziune pasiva in intreg intestinul subtire ajungand prin sangele venos portal din nou in ficat, unde sunt reconjugati si reexcretati in bila (circuitul enterohepatic). Zilnic, acest circuit enterohepatic este reluat de 2-15 ori. O mica parte din acizii biliari conjugati neresorbiti ajunge in colon unde prin dehidroxilare sub actiunea florei bacteriene, se formeaza acizii biliari secundari: acidul dezoxicolic si litocolic. Acidul litocolic, insolubil, este eliminat prin fecale aproape integral. Prin epimerizarea acizilor biliari secundari in ficat, se formeaza acizii biliari tertiari, indeosebi acidul ursodezoxicolic (AUDC). Administrarea orala de AUDC interfereaza absorbtia intestinala a acizilor biliari primari.
Sarurile biliare cresc excretia biliara a apei, lecitinei, colesterolului si bilirubinei conjugate (colereza). AUDC produce o coreleza mai importanta decat acizii biliari primari.
In patogeneza litiazei biliare intervine o perturbare a excretiei biliare cu reducerea formarii de micelii. Scaderea secretiei de acizi biliari tulbura digestia si absorbtia lipidelor si se manifesta prin steatoree. Alterarea metabolismului intrahepatic al sarurilor biliare apare in colestaza. Rezectiile ileonului terminal intrerup circuitul enterohepatic, determinand cresterea cantitatii de acizi biliari primari in colon, deconjugarea acestora de catre bacterii cu reducerea pool-ului acizilor biliari in organism (mai ales al taurocolatilor, deoarece glicocolatii se absorb in jejun). Sarurile biliare determina in colon o depletie masiva de apa si electroliti, cu diaree.
Concentratia serica de acizi biliari totali reflecta disfunctia celulei hepatice, respectiv echilibrul dintre absorbtia intestinala si preluarea in ficat.
Pentru determinarea acizilor biliari serici se pot utiliza tehnici variate: cromatografia gaz-lichid (costisitoare si complicata), dozarea enzimatica cu 3-hidroxisteroiddehidrogenaza bacteriana, bioluminiscenta mai sensibila decat tehnicile enzimatice (simpla si ieftina), dozarea radioimunologica.

In afectiunile hepatice si biliare nivelul acizilor biliari creste in ser datorita limitarii clearance-ului. In hepatitele virale acute si in hepatopatiile cronice reprezinta indicatori prognostici mai sensibili decat albumina sau tipul de protrombina, deoarece valorile depind nu numai de afectarea hepatica, ci si de functia excretorie si de existenta sunturilor posto-sistemice.
Raportul seric dintre acizii trihidroxilati (acidul colic) si cei dihidroxilati (chenodezoxicolic si dezoxicolic) creste in colestaza si scade in insuficienta hepatocelulara in care principalul acid devine acidul chenodezoxicolic, datorita reducerii activitatii 12-alfa-hidroxilazei hepatocitare. In afectiunile hepatice colestatice (ciroza biliara primitiva, colangita sclerozanta primitiva, hepatite si ciroze colestatice), AUDC administrat p.o. are nu numai un efect de combatere a colestazei dar si de hepatocitoprotectie (ameliorarea citolizei) prin inlocuirea acizilor biliari primari toxici in pool-ul acizilor biliari circulanti. AUDC are si un rol imunodepresiv prin reducerea expresarii antigenelor sistemului I major de histocompatibilitate, proprietate care ii extinde utilizarea in asociere cu interferonul in hepatitele virale.
Determinarea concentratiei serice a colesterolului esterificat, ale lipoproteinelor, LCAT si a lipoproteinei X nu se face de rutina deoarece aceste teste sunt nespecifice si nu au o valoare diagnostica deosebita. Dozarea radio-imunologica din ser a acidului colic conjugat, ar putea fi insa un test screening foarte bun pentru bolile hepatice.
4. Tulburari ale metabolismului glucidelor
Ficatul ocupa o pozitie cheie in sinteza, transformarea si catabolismul hidratilor de carbon. Forma de depozitare a glucidelor in hepatocite este glicogenul care furnizeaza o parte din energia necesara proceselor metabolice. In bolile de ficat apar tulburari ale glicoreglarii: reducerea progresiva a asimilirarii glucozei cu scaderea sintezei de glicogen, hipersecretia compensatoare de insulina cu epuizarea progresiva a sintezei pancreatice si rezistenta relativa la insulina a ciroticilor, deficitul glicogenolizei (raspuns tardiv la glucagon si noradrenalina).
Explorarea participarii ficatului in metabolismul glucidic se face prin testul tolerantei la galactoza care reflecta functia hepatocelulara, rezultatele fiind independente de secretia de insulina. Se administreaza p.o. 40 g galactoza a jeun si se masoara cantitatea eliminata prin urina in 24 ore (proba Bauer), care normal nu depaseste 2 g si este crescuta in hepatopatiile cronice. Determinarile pot fi facute si din sange dupa administrare i.v. prin calcularea fractiei de substractie (T de injumatatire) a galactozei eliminate extrahepatic pe parcursul a 2 ore. Indepartarea galactozei de catre ficat se utilizeaza si pentru masurarea fluxului sanguin hepatic, dar testul este laborios si actualmente putin utilizat.
In necroza hepatica acuta fulminanta poate apare si hipoglicemia, dar in afectiunile cronice ale ficatului aceasta este foarte rara chiar daca leziunile hepatocelulare sunt severe. La cirotici, a jeun, energia furnizata de glucide scade mult (2% fata de 38% la martori) si creste cantitatea rezultata din lipide (86% fata de 46%), posibil prin reducerea eliberarii glucozei hepatice sau a scaderii rezervelor de glicogen din ficat. Dupa mancare insa, ciroticii mai mult chiar decat martorii sanatosi utilizeaza imediat glucidele alimentare, datorita capacitatii reduse de a le stoca in ficat si apoi mobilizeaza energia din trigliceride. Si testele de toleranta la glucoza p.o. si i.v. sunt modificate in ciroza prin diminuarea capacitatii ficatului de a regla homeostazia glucidica.
5. Tulburari ale metabolismului pigmentilor biliari
Bilirubina
Bilirubina rezultata din catabolismul hemului, neconjugata si transportata pe albumina, este preluata in hepatocit, conjugata in microzomi cu acidul glicuronic sub actiunea enzimei UDP-gliculonirtransferaza si excretata in bila. In colon, sub actiunea bacteriilor, bilirubina se transforma in UBG din care o parte (20%) este absorbit si reintra in circuitul enterohepatic, restul fiind eliminat prin fecale si in mica proportie prin urina (vezi hiperbilirubinemiile familiale nehemolitice).
Icterul reprezinta expresia clinica a tulburarilor metabolismului bilirubinei, metabolism care poate fi afectat la orice nivel: de la catabolismul hemului cu cresterea in ser a bilirubinei neconjugate (icter prehepatic) la conjugarea si stocarea in hepatocit cu cresterea bilirubinei conjugate dar si neconjugate (icter hepatocelular) sau excretia in caile biliare cu hiperbilirubinemie preponderent conjugata (icter posthepatic, obstructiv, colestatic).
Estimarea bilirubinei serice se face cu reactia directa diazo van den Berg, care determina bilirubina conjugata. Bilirubina totala se evalueaza in prezenta unui accelerator, iar cea neconjugata prin substractia celei conjugate din bilirubina totala. Reactia diazo poate da erori. Metodele de mare acuratete, cum ar fi cromatografia in strat subtire, cromatografia gaz-lichid, metanoliza alcalina, sunt prea complexe pentru practica clinica.
Hiperbilirubinemiile predominent neconjugate apar in sindromele hemolitice in care se insotesc de splenomegalie, reticulocitoza, pozitivarea t.Coombs si in icterele constitutionale (s.Gilbert, Crigler-Najjar).
Hiperbiliruminemiile hepatocelulare se intalnesc in hepatitele acute, cronice si in ciroze indiferent de etiologie. In hepatitele acute virale, pigmentul bilirubinic apare si in urina inaintea cresterii UBG inca din faza preicterica.In hepatitele acute icterigene vindecarea este precedata de scaderea nivelului bilirubinei, urmata de cea a enzimelor hepatice. Cresterea bilirubinei reprezinta un indicator tardiv in hepatitele cronice si in cirozele decompensate. O crestere rapida a bilirubinei in bolile hepatice cronice trebuie privita in contextul unei boli asociate-indeosebi septicemia-sau a unor complicatii cum ar fi carcinomul hepatocelular.
Hiperbilirubinemiile predominent conjugate apar in icterele disenzimatice (s.Dubin Johnson, s.Rotor) si in sindroamele de colestaza din hepatitele acute, cronice sau cirozele virale , alcoolice, medicamentoase , din colestaza recurentiala benigna sau atrezii ale cailor biliare, din ciroza biliara primitiva, colangita sclerozanta primitiva, obstructii ale cailor biliare extrahepatice prin litiaza, tumori, paraziti. In colestaza, in care fluxul biliar poate fi afectat la orice nivel de la membrana hepatocitara pana la varsarea in duoden, se retin in ser toate substantele excretate in mod normal prin bila (bilirubina conjugata, acizi biliari, colesterol, enzime de colestaza), scaunele sunt acolice, coloratia inchisa a urinei este data de bilirubina, clinic apare pruritul si icterul se instaleaza progresiv.
Urobilinogenul urinar apare in afectiunile hepatice in paralel cu hiperbilirubinemia. In obstructiile complete ale canalelor biliare in care bilirubina nu ajunge in intestin, ca si in bolile hepatice severe in care nu se mai produce conjugarea bilirubinei, UBG-ul urinar poate lipsi. UBG-ul urinar are o valoare predictiva redusa pentru afectiunile ficatului deoarece da o proportie mare de rezultate fals negative.
6. Tulburari ale functiei de detoxificare
Ficatul reprezinta sediul major al metabolizarii medicamentelor, alcoolului si hormonilor. Procesele metabolice de inactivare (acetilare, metilare, hidroxilare, oxidare) au loc in microzomii celulelor hepatice (reticulul endoplasmatic neted) sub actiunea unui sistem enzimatic complex: monooxigenaza, citocrom-C-reductaza, citocrom-P 450. Sistemul P 450 (cu cele 50 de tipuri identificate pana in prezent) poate fi stimulat de catre anumite substante (inductori enzimatici) cum sunt: barbituricele, alcoolul, fenilbutazona, meprobamatul, anestezicele, omeprazolul, rifampicina, anticonvulsivantele etc. Fenobarbitalul care amelioreaza si eliminarea bilirubinei se foloseste in tratamentul icterelor prin deficit enzimatic.
Prin conjugare, indeosebi cu acidul glicuronic si sulfuric, medicamentele sau metabolitii rezultati formeaza produsi liposolubili care pot fi excretati prin bila sau urina.
In insuficienta hepatocelulara si mai ales in ciroze apar tulburari in metabolizarea hepatica a medicamentelor, existand chiar o corelatie intre timpul de injumatatire a acestora si tipul de protombina, albumina serica, encefalopatia hepatica si ascita.
Hormonii activi, preluati din circulatie devin hidrosolubili in hepatocit prin conjugarea cu acidul glicuronic. In insuficienta hepatocelulara, reducerea catabolismului hepatic determina cresterea nivelului sanguin al hormonilor, urmata de actiunea frenatoare a hipofizei si de incetinirea turnover-ului hormonal. In cirozele hepatice, inactivarea deficitara a estrogenilor poate fi corelata cu aparitia ginecomastiei si rarirea pilozitatii sexuale secundare la barbati desi cresterea raportului estrogen/testosteron liber nu este in relatie directa cu aceste modificari. La ciroticii tratati, ginecomastia, poate fi si secundara administrarii prelungite de spironolactona.
7. Evaluarea cantitativa a functiei hepatice
Hepatopatiile cronice evolueaza o lunga perioada cu simptome minime (stadiul compensat), pana la etapa finala de decompensare cu ascita, icter, encefalopatie, coma. Albumina si protrombina serica dau anumite indicii despre functia de sinteza care insa este mentinuta pana in ultimul stadiu al bolii. Estimarile cantitative ale functiei hepatice in stadiile timpurii sunt utile pentru monitorizarea tratamentului si prognostic, dar nu au o valoare diagnostica si au dezavantajul complexitatii. La cirotici capacitatea de eliminare a galactozei, testul respirator la aminopirina si clearance-ul verdelui de indocianina sunt predictive pentru supravietuire (ex. combinarea testului de eliminare a galactozei cu scorul Child-Pugh poate estima durata de viata).
Capacitatea de eliminare a galactozei, care este fosforilata in citozolii hepatici de catre enzima galactokinaza, se determina dupa administrare i.v.. Desi reflecta fidel functia hepatica metoda este laborioasa si necesita multiple determinari.
Teste respiratorii pentru estimarea functiei hepatice se pot face cu aminopirina marcata cu 14 C administrata p.o. si masurarea 14 CO2 expirat. Testul reflecta functia microzomala restanta (demetilarea aminopirinei se face in microzomi de catre sistemul P450) si tesutul hepatic viabil, fiind util si pentru evalaurea efectelor medicamentelor asupra functiei enzimelor microzomale hepatice.
Mai pot fi utilizate pentru testele respiratorii 14C-cafeina, 14C-fenacetina pentru functia microzomala si 14C-galactoza pentru functia citozolica. Toate testele respiratorii sunt insa complexe si costisitoare, neutilizandu-se in mod curent.
Clearance-ul salivar al cafeinei, care se metabolieaza in sistemul microzomal hepatic poate fi estimat printr-o metoda imunoenzimatica mai simpla si se coreleaza cu testul respirator la aminopirina. Are dezavantajul influentarii prin fumat, medicamente (cimetidina), varsta inaintata.
Clearance-ul antipirinei care are o perioada mare de injumatatire, creste in bolile hepatice severe la peste 30 de ore ceea ce limiteaza utilizarea testului.
Testele de traversare hepatica
Pentru investigarea capacitatii de epurare a ficatului se utilizeaza diferite tipuri de coloranti: bromsulfonftaleina (BSP), roz-bengal, verde de indocianina.
Testul cu BSP exploreaza capacitatea de conjugare, stocare si functia excretorie a hepatocitelor, avand un circuit metabolic analog bilirubinei. Colorantul injectat i.v.este transportat de albumina, preluat la polul sinusoidal al hepatocitului, conjugat reversibil mai ales cu glutanionul si eliminat prin bila de unde este partial resorbit in intestin. Excretia colorantului este influentata si de factori extrahepatici (transport plasmatic, debit circulator) sau medicamente care inhiba prelaurea, conjugarea sau secretia BSP. Se injecteaza i.v. 5mg BSP/kg corp si se recolteaza probe de sange inaintea injectarii la 2 min.si la 45 min. dupa, exprimandu-se procentual densitatea optica la 45 min. fata de cea considerata maxima la 2 min. Valoarea normala la 45 min.este de 5-8%. Capacitatea hepatocitului de a elimina BSP este conditionata de eficienta de epuratie a celulei hepatice, de permeabilitatea cailor biliare si de debitul sanguin hepatic. In bolile hepatobiliare colorantul este preluat in alte tesuturi cu capacitate mai redusa de fixare si conjugare decat ficatul, indeosebi in rinichi. Se poate determina si clearance-ul BSP dupa injectare i.v. cu urmarirea curbei de disparitie a colorantului din plasma. Tehnica este abandonata in ultimul timp datorita complexitatii, costului si reactiilor imprevizibile la BSP. Testul cu BSP urmarit secvential la 45-120-160 min. este caracteristic modificat in icterele constitutionale (sindroamele Dubin-Johnson si Rotor) in care fractiunile conjugate redifuzeaza in circulatie datorita capacitatii reduse a ficatului de secretie si stocaj. Eliminarea biliara a BSP, indeosebi forma conjugata, este redusa in hepatita cronica, ciroza hepatica si hepatita acuta virala. In icterele obstructive eliminarea biliara este diminuata, fractiunile eliminate fiind aproape exclusiv conjugate.
Testul cu verde de indocianina investigheaza specific procesul de traversare hepatica, deoarece colorantul se leaga rapid si durabil de transportorul albuminic, nu se fixeaza si in alte tesuturi, este eliminat exclusiv prin ficat, nu reflueaza in sinusoide dupa preluarea hepatica , se excreta fara a fi metabolizat si nu se resoarbe din intestin. Se injecteaza i.v. 0,5 mg/kg corp, se recolteaza si se calculeaza clearance-ul la fel ca pentru BSP. Se utilizeaza pentru studiul fluxului sanguin hepatic.
Testul cu 131 I-Roz-Bengal masoara radioactivitatea dupa injectarea i.v. a colorantului marcat cu 131 I cu ajutorul unei camere de scintilatie. Se efectueaza concomitent scintigrafia hepatica si biliara. Captarea si eliminarea colorantului sunt modificate in hepatite cronice, ciroze, ictere constitutionale si obstructii biliare.
Antigenele si anticorpii virali
Determinarea acestora este indispensabila pentru diagnosticul etiologic al hepatitelor virale, pentru aprecierea evolutiei, vindecarii, starii de portaj sau a cronicizarii cat si pentru indicatiile si monitorizarea terapiei antivirale. Daca pentru infectia cu virus hepatitic B (VHB) persistenta AgHBs in ser indica starea de purtator, evidentierea AgHBe si mai ales a ADN-ului VHB se coreleaza cu replicarea virala activa. Pentru virusul hepatitei D (VHD) detectarea in ser a IgM anti-VHD si a ARN-ului VHD au semnificatia infectiei active acute sau cronice. In hepatita virala C, replicarea activa a virusului este atestata de prezenta anticorpilor anti-VHC si a ARN-ului VHC in ser. Determinarea antigenelor HBs, HBe, a anticorpilor anti HBs, anti HBe, anti HBc, pentru virusul hepatitic B , a anticorpilor anti -HD , anti-HC se face prin metode ELISA (imunoabsorbtie enzimatica) si RIBA (radioimunodozare). Reactia ADN polimerazei de lant (PCR) pentru ADN -VHB, ARN-VHD si ARN-VHC este cea mai sensibila metoda de determinare a replicarii virale.
Autoanticorpii. Desi pentru ficat nu exista anticorpi specifici care sa se determine de rutina, anumiti autoanticorpi (determinati prin histoimuno-fluorescenta) apar in mod caracteristic in unele hepatopatii cronice. Astfel 95% dintre bolnavii cu ciroza biliara primitiva au anticorpi antimitocondriali. Anticorpii antinucleari apar in peste 80% dintre hepatitele cronice autoimune, titrul lor corelandu-se cu cresterea gamaglobulinelor. Anticorpii antimuschi neted apar in 70% dintre hepatitele autoimune, dar si in ciroza biliara primitiva, si la titruri joase in hepatitele acute virale A, B sau mononucleoza infectioasa. Anticorpii antimicrozomi hepatici si renali ( LKM) sunt caracteristici tipului II de hepatite autoimune, iar cei anti antigen hepatic solubil (SLA) tipului III. Desi rolul lor patogenetic nu este dovedit, acesti autoanticorpi reprezinta markeri serologici indispensabili pentru diagnostic.
Alte investigatii
Bolile hepatice cronice determina si modificari generale hematologice.Cresterea rezistentei la fluxul sanguin prin ficatul cirotic poate duce la devierea fluxului sanguin catre splina.Se produce astfel splenomegalie si hipersplenism. Cea mai frecventa manifestare a hipersplenismului o reprezinta trombocitopenia. Bolnavii cu ciroza hepatica au frecvent trombocitele scazute sub 100.000/mm3 si uneori chiar sub 50.000/mm3. Totusi, bolnavii cu hipersplenism nu prezinta decat rareori sangerari, de obicei atunci cand coexista si tulburari de coagulare. Trombocitopenia trebuie luata in considerare daca se anticipeaza un tratament cu interferon, deoarece unul dintre efectele secundare ale acestuia poate fi scaderea trombocitelor, mai ales la bolnavii cu hipersplenism.
Selectionarea testelor biochimice hepatice
In practica clinica curenta nu este necesara efectuarea unui numar mare de teste, deoarece cateva determinari esentiale pot orienta diagnosticul, pot estima severitatea bolii, pot evalua prognosticul si terapia.
Determinarile serologice esentiale in bolile hepatobiliare.
Testul Valori normale Valoare diagnostica
Aspartat aminotransferaza
(ASAT, AST, GOT) 5-40 ui/l Diagnosticul precoce al bolilor hepatocelulare. Urmarirea evolutiei
Alaninaminotransferaza
(ALAT, ALT, GPT) 5-35 ui/l Idem. Valori mai reduse decat ASAT in alcoolism
Albumine 35-50 g/l Estimeaza stadiul
Gama globuline 5-15 g/l Diagnosticul hepatitei cronice si al cirozei. Urmarirea evolutiei
Timpul de protombrina (TQ)
12-16 sec. Estimeaza severitatea
(mai ales in ciroze)
Bilirubina totala conjugata
0,3 -1,0 mg/dl
0,3 mg/dl Diagnosticul icterului. Estimeaza severitatea
Hemoliza. Ictere disenzimatice
Fosfataza alcalina 35-130 ui/l Diagnosticul colestazei, al infiltratelor si tumorilor hepatice.
Gama GT 10-48 ui/l Diagnosticul abuzului de alcool, al colestazei
Gruparea pe sindroame a diferitelor explorari permite diagnosticul si stabilirea atitudinii terapeutice in hepatitele acute, cronice si cirozele hepatice, oferind date privitoare la:
- etiologie: prin evidentierea markerilor replicarii virale active .
- sindromul de citoliza hepatica, care exploreaza perturbarile survenite in functia de membrana a hepatocitului sub actiunea diferitilor factori agresivi (infectii, toxice, medicamente, stari dismetabolice, tulburari circulatorii). Prin inlocuirea transporturilor active transmembranare cu difuziunea pasiva va creste permeabilitatea membranei celulare si concentratia serica a unor enzime eliberate din hepatocit (ALAT, ASAT, GLDH, LDH) ca si a fierului, cuprului, vitaminei B12, a unor electoliti (ex: potasiul si magneziul sunt inlocuiti in celule prin sodiu si calciu),
- sindromul hepatopriv care evalueaza perturbarile survenite in functiile metabolice ale hepatocitului, cum ar fi reducerea sintezei de albumina, de colinesteraza hepatica, de protrombina, cresterea nivelului seric a acizilor biliari etc. in hepatite si mai ales in ciroze,
- sindromul inflamator care investigheaza raspunsul inflamator nespecific la agresiunile de orice natura cu pozitivarea testelor de disproteinemie (VSH, gama-globuline, timol, Kunkel, Takata etc.),
- sindromul de colestaza care determina perturbarile survenite in functia de excretie biliara a hepatocitului sau in fluxul biliar, ca si modificarile serice si urinare consecutive ale compusilor secretati de ficat. Cresterea enzimelor de colestaza (fosfataza alcalina, gama-GT) asociata frecvent cu hiperbilirubinemia predominent conjugata, caracterizeaza sindromul fara a putea diferentia forma intrahepatica de cea extrahepatica a colestazei. Colestaza intrahepatica poate apare in evolutia afectiunilor hepatice de orice natura, dar este specifica cirozei biliare primitive. Hiperbilirubinemia izolata(libera sau conjugata) fara colestaza si fara modificarea altor teste hepatice caracterizeaza icterele familiale disenzimatice,
- sindromul imunologic evalueaza totalitatea reactiilor mezenchimului hepatic (celule Kupffer si sistem limfoid ) aparute ca raspuns la agresiunile acute sau cronice de orice natura. Cresterea marcata a gamaglobulinelor si aparitia diferitelor tipuri de autoanticorpi specifici (LE, antinucleari, antimuschi neted etc.) sau nespecifici (crioglobuline, factori reumatoizi etc.) sunt expresia alterarii mecanismelor imune. Aceste dezechilibre imunologice se pot produce in hepatitele toxice, medicamentoase, virale (indeosebi C) dar sunt caracteritice hepatitelor autoimune. In ciroza biliara primitiva determinarea anticorpilor antimitocondriali este un criteriu diagnostic esential.
In functie de modificarile gasite la testele conventionale, investigatiile se pot estinde pe sindroame care includ markerii hepatitelor virale si testele imunologice. Vizualizarea ecografica sau computer-tomografica si biopsia hepatica sunt conexiuni importante in diagnosticul afectiunilor hepatobiliare.