Tulburarile nevrotice sunt determinate de situatii psihotraumatizante ce nu pot fi rezolvate prin mobilizarea mijloacelor psihologice de compensare ale individului (la copil, bagatelizeaza situatia, se identifica cu un personaj care ar putea sa o rezolve, refuza sa se integreze in ea, etc.). Factorul psihotraumatizant poate avea intensitate mica sau medie, dar durata lunga de actiune in nevroze; poate avea intensitate mare, catastrofala, instalare brusca, determinand schimbarea stereotipului de viata (decesul cuiva apropiat, incendiu, cutremur, etc.) in reactii psihogene; sau poate fi un conflict cu specificitate individuala, pe care individul il poarta cu el, rusinandu-se, asteptand dureros remarcile negative ale celor din anturaj, in tulburarea prevalenta de personalitate. Pe langa factorul determinant (conflict), la producerea suferintei pot contribui o serie de factori favorizanti (educatie neadecvata, efort fizic si intelectual exagerat, subalimentatia, insomnia, suferinte somatice, sau perinatale sechelare ale sistemului nervos), sau predispozanti (dezechilibre neurovegetative, introversia, timiditatea, anxietatea constitutionala, alte predispozitii organice locale), (V. Ghiran, 1998). p9p19po
Tulburarile nevrotice sunt suferinte psihice usoare, apropiate de starea de normalitate, complet reversibile sub tratament. Bolnavul este constient de tulburarea sa, exista o relatie comprehensibila intre viata anterioara a individului, conflict si manifestarile actuale; nu apar tulburari calitative in comportament (doar retragere), in personalitate sau constienta; nu exista tulburari de reflectivitate psihica (halucinatii, delire), nici suferinte organice determinante (tulburarile viscero-vegetative sunt expresia unei dereglari cortico-diencefalice). La copil, la varste mici, imaturitatea psihica nu-i permite trairea reala a psihotraumei, limbajul este mai putin dezvoltat, iar starea de suferinta devine mai putin exprimata; copilul nu se plange de boala, ci de atitudinea celor din jur la noua sa conditie de sanatate. (V. Ghiran, 1998). Simptomatologia tulburarilor nevrotice la varste mici este mai putin conturata, adesea se manifesta monosimptomatic, neputandu-se face o corelatie intre forma clinica si personalitatea premorbida, care este insuficient structurata. La cei mai mari se constata nesiguranta, sentiment de ineficienta, anxietate, comportament defensiv si evitant (manifestat prin dependenta, dominanta, lipsa de atasament); cea mai mare parte a energiei este orientata spre evitare, prea putin ramane disponibila pentru intretinerea relatiilor interpersonale. Indivizii nevrotici percep de multe ori lumea ca fiind ostila si amenintatoare, simtindu-se incapabili sa faca fata pericolelor, amenintarilor interioare si exterioare. Disfunctionalitatea proceselor cognitive duce la perceperea unor esecuri minore ca fiind catastrofale si orice situatie ca potential amenintatoare. In nevoia cautarii securitati personale bolnavii se pot lega de alte persoane intr-o maniera dependenta, submisiva, avand nevoie excesiva de afectiune, atentie, aprobare. Bolile si spitalizarea sporesc, de regula, dependenta. Tulburarile nevrotice sunt conditionate de o combinatie de factori interrelationali (psihologici, biologici, socioculturali si de sistem).
Tulburari nevrotice la copil sunt considerate, la varste mici, simplele dereglari ale regimului zilnic de viata (insomnie, anorexie simpla, neliniste, refuzul jocului), daca apar monosimptomatic, ca expresie a unei stari de conflictualitate din mediu si se remit odata cu aceasta. Deprinderile nevrotice, atat de frecvent intalnite la copii (dar si la adulti), sunt expresia tensiunii intrapsihice negative de care individul incearca in maniera inconstienta sa se elibereze prin declansare de durere (tricotilomania, bruxismul, muscarea buzelor, a limbii), sau prin declansare de placere (sugerea policelui, leganatul, ipsatia). Tulburarile nevrotice propriu-zise sunt variabile in functie de varsta la care se instaleaza. La prescolar predomina forme mai putin elaborate (spasmul hohotului de plans, crizele de furie, pavorul nocturn, automatismul ambulator nocturn, crizele functionale histeriforme). La scolarul mic predomina tulburarile de somatizare, boala ticurilor, balbismul, enurezisul, encoprezisul, manifestarile anxioase. La puber si adolescent tulburarile nevrotice se suprapun, in mare masura peste cele intalnite la adult. In clasificarea actuala (ICD 10), pornindu-se de la polimorfismul simptomatic al tulburarilor nevrotice la copil, sunt incluse, pentru varsta de dezvoltare “Tulburari emotionale si de conduita" (vezi capitolul “Tulburari afective"- depresia copilului si adolescentului).
Ipsatia apare la copilul neglijat cu varsta de 1-3 ani. Cel mai frecvent la adormire, dar si in conditii de plictiseala, apar manifestari critice neepileptice caracterizate prin incrucisarea membrelor, incordare generala, tulburari vegetative intense, pana la paroxism, agitatie, plans daca se deranjeaza copilul in momentele respective. Se impun totdeauna investigatii suplimentare pentru excluderea epilepsiei (ca si in spasmul hohotului de plans), sau al unui factor iritativ local (electroencefalograma, examen coproparazitologic, ginecologic, urocultura). Tratamentul vizeaza corectarea mediului in care traieste copilul, cu stimulare corespunzatoare, distragerea atentiei prin joc, eventual administrarea unor doze mici de Tioridazin sau Diazepam.
Spasmul hohotului de plans imbraca tot aspectul unor manifestari critice cu hipotonie, privire plafonata, cianoza, declansate numai atunci cand copilul plange.
Tulburari nevrotice monosimptomatice in copilarie. O parte din aceste tulburari au fost expuse in capitolul tulburarilor de somn: pavorul nocturn, enurezisul, encoprezisul, automatismul ambulator nocturn (vezi acolo).