|
Politica de confidentialitate |
|
• domnisoara hus • legume • istoria unui galban • metanol • recapitulare • profitul • caract • comentariu liric • radiolocatia • praslea cel voinic si merele da aur | |
TULBURARI NEVROTICE LA COPII SI ADOLESCENTI | ||||||
|
||||||
Tulburarile nevrotice sunt determinate de situatii psihotraumatizante ce nu
pot fi rezolvate prin mobilizarea mijloacelor psihologice de compensare ale
individului (la copil, bagatelizeaza situatia, se identifica cu un personaj
care ar putea sa o rezolve, refuza sa se integreze in ea, etc.). Factorul
psihotraumatizant poate avea intensitate mica sau medie, dar durata lunga de
actiune in nevroze; poate avea intensitate mare, catastrofala, instalare
brusca, determinand schimbarea stereotipului de viata (decesul cuiva apropiat,
incendiu, cutremur, etc.) in reactii psihogene; sau poate fi un conflict
cu specificitate individuala, pe care individul il poarta cu el, rusinandu-se,
asteptand dureros remarcile negative ale celor din anturaj, in tulburarea
prevalenta de personalitate. Pe langa factorul determinant (conflict),
la producerea suferintei pot contribui o serie de factori favorizanti (educatie
neadecvata, efort fizic si intelectual exagerat, subalimentatia, insomnia, suferinte
somatice, sau perinatale sechelare ale sistemului nervos), sau predispozanti
(dezechilibre neurovegetative, introversia, timiditatea, anxietatea constitutionala,
alte predispozitii organice locale), (V. Ghiran, 1998). u7u14ui BOALA TICURILOR Diagnosticul diferential al ticurilor se impune cu spasmele musculare determinate de un proces iritativ la nivelul sistemului nervos periferic (nevrite, radiculite), care sunt localizate la un anumit grup muscular, cu respectarea unor legi anatomice, fiind strict legate de procesul inflamator; ele nu pot fi produse sau reprimate voluntar. Stereotipiile din schizofrenie se diferentiaza de ticuri prin caracterul lor metapsihic, absurd, lipsit de sens, fiind adesea mai complexe. Ticurile sunt diferite si fata de stereotipiile copiilor cu retard psihic, prin contextul clinic general si absenta, la acestia din urma, a elementului psihotraumatizant. Miscarile coreice presupun o atingere inflamatorie a sistemului nervos central; ele nu pot fi controlate voluntar, se mentin si in somn si apar in cadrul clinic general de coree (emotional, vascular); miscarile coreice apar pe un fond de hipotonie, au un caracter mai amplu si mai grotesc. Miscarile atetozice sunt lente, vermiculare, localizate distal, fara posibilitatea controlului voluntar. Activitatile obsesiv- compulsive se aseamana cu tipuri ale ticurilor, dar difera prin scopul lor precis, de exemplu atingerea unor obiecte. Miscarile distonice sunt miscari de torsiune mai lente, combinate cu stari prelungite de tensiune musculara. Miscarile mioclonice sunt contractii musculare simple care pot afecta portiuni musculare, dar nu sinergic. Miscarile hemibalistice sunt miscari unilaterale ale membrelor, intermitente, grosiere, de mare amplitudine. Spasmul hemifacial consta in contractii unilaterale, repetitive, neregulate ale muschilor faciali. Evolutiv, ticurile au adesea amploare scazuta, sunt pasagere si foarte mobile, disparand lungi perioade de timp, schimbandu-si topografia. Pot deveni insa intense, polimorfe, complexandu-se. Multi dintre adultii cu sindrom obsesiv-compulsiv au in antecedentele lor, in copilarie, boala ticurilor. Sindromul Tourette este o tulburare cronica, incapacitanta. In cazurile severe, ticurile pot interfera cu activitatile cotidiene ca scrisul si cititul. Ticurile apar, adesea, ca forme izolate, dar se pot asocia cu fenomene obsesionale, hipocondriace, sau cu tulburari specifice de dezvoltare. Apare adesea disconfortul in situatii sociale, rusinea, jena, dispozitia depresiva. Exista o controversa in legatura cu faptul ca debutul este precipitat sau nu de expunerea la fenotiazine, traumatisme craniene, sau administrarea de stimulente ale sistemului nervos central. Se estimeaza faptul ca in o treime din cazurile de tulburare Gilles de la Tourette, severitatea ticurilor creste prin administrarea de stimulente ale sistemului nervos central, care poate fi un fenomen legat de doza. Activitatea sociala, scolara si profesionala poate fi deteriorata din cauza rejectarii de catre ceilalti, sau a anxietatii de a prezenta defectul in situatii sociale. La modul general vorbind, evolutia bolii ticurilor are debut in copilarie, exacerbare prepubertara, atenuare postpubertara, stabilizarea simptomelor la adult. Ticurile sunt model de patologie neuropsihiatrica, cu manifestari pe termen lung, uneori toata viata; simptomele si semnele se schimba in cursul maturizarii, incluzand obsesii, compulsii, dificultati atentionale, probleme psihologice, trasaturi clinice care reflecte interactiunea dintre factorii genetici si cei de mediu (Cohen D., 1997). Tratamentul se face, in primul rand prin psihoterapie comportamentala si de relaxare, fizio, kinetoterapie, gimnastica. Nu se atrage niciodata copilului atentia asupra defectului. Nu sunt indicate alimentele excitante deoarece cresc anxietatea (Cola, ciocolata, cacao), nici activitatile care cer concentrare atentionala (televizor, sah, calculator). Se recomanda, in schimb, plimbari in aer liber, activitati sportive, mai ales sport de echipa. Tratamentul este individualizat, pornind de la gradul deficitului functional, asocierea ticurilor, comorbiditatii, capacitatile interne si externe de ajutor si de gradul de copiere a unor comportamente. El nu tinteste doar ticul ca simptom, ci si bolile asociate, fara a pierde din vedere istoria naturala a bolii, capacitatile adaptative ale copilului, relatii interpersonale, controlul impulsurilor, suportul social si familial. S-a incercat tratamentul ticurilor cu Rispolept (neuroleptic cu proprietati antiserotoninergice si antidopaminergice), cu efect terapeutic foarte bun, singurul efect secundar nedorit comunicat fiind cresterea in greutate. Fenotiazinele de depozit (Moditen, Lyoghen) sunt mai putin eficiente. Se utilizeaza insa, cu succes, o formula combinata de Majeptil (dopaminergic incisiv, care se bucura de o toleranta mai scazuta) si Levomepromazin (cu actiune pe componenta psihica supraadaugata, avand efecte sedative si anxiolitice). In ticurile complexe se asociaza medicatiei neuroleptice, antidepresive (Amitriptilina, Zoloft), eventual decontracturante (Mydocalm, Clorzoxazon), sedative, anxiolitice (Tioridazin, Diazepam), roborante. Unele studii au comunicat rezultate optime cu Clonidina (agonist alfa -;2 adrenergic), altele cu Orap. Benzodiazepinele Diazepam, Xanax) pot genera efecte secundare de tipul somnolenta, oboseala, ataxie, dependenta fizica si psihologica, perturbari ale functiei hepatice, renale. In cazul utilizarii medicatiei antidepresive (Amitriptilina, Imipramina) se vor monitoriza posibilele efecte nedorite, cum ar fi uscarea mucoaselor, gust metalic, constipatie, incetosarea privirii, retentie de urina, tremur, modificari cardiovasculare, scaderea pragului convulsivant. Clonidina, agonist alfa adrenergic, a dat rezultate satisfacatoare mai ales la bolnavii care asociau ticuri vocale; tratamentul impune insa supraveghere atenta, deoarece au fost comunicate cazuri cu intoxicatie cu acest medicament (bradicardie, alterarea starii de constienta). Observatia clinica nr. 5 F. S. (Stefan), sex masculin, de 10 ani, s-a internat pentru descarcari motorii polimorfe cu caracter de ticuri, avand aspect de afirmatie-negatie la nivelul extremitatii cefalice, palpebrale, ritualuri legate de mers, manifestari de tip tuse, hiperpnee, strigat, coprolalie. Debutul bolii s-a situat in jurul varstei de 4 ani, si cu tot efortul terapeutic s-au complexat. Baiatul provine dintr-o familie de parinti tineri, sanatosi, avand inca 8 frati (mai mici si mai mari). Este al patrulea copil, din a patra sarcina, cu evolutie patologica (disgravidie precoce si tardiva, iminenta de avort), nascut la termen, cu greutate la nastere de 4200 de grame, scor Apgar 7, icter neonatal intens si prelungit necesitand fototerapie si tratament cu Fenobarbital. Din cauza problemelor de sanatate ale micutului, ingrijirea acestuia in sectia de nou-nascuti s-a prelungit trei saptamani. A fost alimentat natural 8 luni. Dezvoltarea neuropsihica a fost intarziata (a stat in sezut la 10 luni, a umblat la 2 luni, a vorbit dupa 2,6 ani). A suferit mai multe infectii streptococice, fractura la antebratul drept, hepatita virala acuta. Normele educative in familie au fost totdeauna rigide, parinti penticostali, cu efort de a impune copiilor norme de la care nu se pot abate. Stefan este descris de mama ca un copil fricos, extrem de atasat de ea, instabil, plangacios, intolerant la frustrari. La incercarea de incadrare in colectivitatea de prescolari a devenit evidenta anxietatea de separare a baiatului (nu suporta despartirea de familie, fugea de la gradinita acasa).A fost batut si obligat sa se integreze, moment in care au debutat ticurile., creand noi neajunsuri deoarece parintii se rusinau sa mearga cu el la adunare si ii atrag mereu atentia. Ticurile s-au complexat atingand intensitatea sindromului Gilles de la Tourette la intrarea in scoala. Atunci a fost pentru prima oara internat in sectia noastra. Sub terapie neuroleptica, antidepresiva, anxiolitica, la scoaterea din mediu, ticurile au cedat. Reintrarea in familie a adus dupa sine persiflarile fratilor, moment in care a inceput sa scuipe si sa injure (tic complex), din aceasta cauza intrand in conflict cu profesorii si cu parintii, de aici noi pedepse care intretin intr-un cerc vicios boala copilului. Examenul clinic general evidentiaza obezitate, infantilism genital; examenul neurologic - microsechele encefalopatice; examenul psihic, psihologic, observatia pe sectie - intelect liminar, personalitate cu note de instabilitate si anxietate constitutionala, ticuri cronice complexe de intensitate Gilles de la Tourette, depresie cu ideatie autolitica si de inutilitate. Evolutia cazului este nefavorabila din cauza vulnerabilitatii neurologice, organice, evolutiei cronice, depresiei, imposibilitatea aplicarii pedagogiei diferentiate (in ciuda indicatiilor de specialitate), dar mai ales, din cauza faptului ca este rejectat de familie. BALBISMUL Pacientul se opreste blocat in fata cuvantului (balbism tonic), repeta sacadat primele silabe (balbism clonic), depasind cu greu anumite cuvinte. Cea mai frecventa forma de balbism este cea tonico-clonica (mixta). Tulburarea de vorbire se accentueaza atunci cand copilul vorbeste in public, cand i se atrage atentia asupra defectului, cand lumina este puternica, cand vorbeste cu necunoscuti, la emotii. Este mai putin intensa cand copilul vorbeste cu persoane cunoscute, intr-o atmosfera familiala, linistita, in semiintuneric. Dispare cand canta sau recita o poezie pe care o stie foarte bine. Pe langa tulburarea de vorbire apare si tulburarea de respiratie evidenta numai in timpul elocutiunii. Se adauga tulburarea de tonalitate, cu pronuntarea exploziva a cuvintelor. Apar miscari ample, gesturi largi, de compensare a deficitului din exprimare (sincinezii), incarcatura vegetativa intensa (transpiratii, eritem). Embolalia este adesea prezenta, embolul verbal fiind utilizat pentru anticiparea unor cuvinte mai greu de exprimat, de exemplu: “asa”, “pai da”, “deci”. In timp, se instaleaza logofobia, teama de a repeta, de a nu face fata exprimarii, evitarea raspunsului verbal, sau raspunsuri scurte, laconice, cu multe cuvinte parazite. Copilul devine tot mai fragil emotional, se retrage, evita contactul interpersonal, devine iritabil. Scade randamentul general si se instaleaza un sindrom neurastenic (cefalee, insomnie, fatigabilitate). Evita colectivul, orientandu-se spre sah, lectura. Tratamentul vizeaza corectarea modelului de viata, evitarea stresului, oboselii; corectarea mediului inconjurator (nu se apreciaza copilul balbic prin ascultare in fata clasei, ci numai in scris); psihoterapie de relaxare; decontracturante (Mydocalm), anxiolitice si sedative (Tioridazin, Levomepromazin, Napoton, Diazepam, Xanax), antidepresive (Imipramina). |
||||||
|
||||||
|
||||||
Copyright© 2005 - 2025 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite |
|