Pana acum au fost descrise aproximativ 30 de mii de specii de paianjeni (arahnide) , care apartin Artropodelor. Denumirea de Arahnide provine de la o legenda; Imparateasa Arahna , din orasul antic Calafana, a poftit-o pe zeita Afrodita la o intrecere pentru a tese covoare, cand tesatoarea Arahna a confectionat un covor extraordinar de frumos, care i-a uimit pe toti specialistii. Afrodita, de manie, a distrus covorul Arahnei, rupandu-l in bucati. Aceasta de scarba a vrut sa se sinucida, dar zeita Afrodita a transformat-o intr-un paianjen (Arahnidae), care vesnic tese panze de paianjen urate. e8b18bs
Dintre cei mai cunoscuti paianjeni, amintim Tarantula si Caracurta.
Femela paianjenului Caracut este de culoare neagru inchis, cu 13 puncte adancite in abdomen. Locurile de raspandire al acestui paianjen sunt stepele deschise, unde se cuibaresc foarte bine. Femela ajunsa la maturitate devine mai pasiva, iar masculii sunt foarte activi. Dupa fecundare, femela omoara masculul, mancandu-l si utilizand proteinele energizante, pentru o dezvoltare mai buna a embrionului. Acest fapt a facut ca femela sa fie numita in popor ’’Vaduva neagra’’.

Toxinele acestui paianjen, sunt proteine alcaline a-latrataxin cu greutate moleculara de aproximativ 130.000 si poate exista in configuratii diferite. O doza de toxine cu concentratia de 0,005-0,1g poate omora un sobolan, iar o doza de toxine extrase din 2-3 femele, poate omora o camila matura timp de 43-44 de ore. In cazurinle in care acesti paianjeni se inmultesc intens se observa o mortalitate mai mare a animalelor din biocenoze. Cele mai sensibile animale sunt sobolanii, caii si camilele. Mai rezistente la toxinele acestor paianjeni sunt cainii , liliecii, amfibiile, reptilele si aricii. Sunt date care confirma ca de la muscaturile de caracurt din 173 de camile muscate, au murit 173; din 218 exemplare de cai muscati, au murit 36; din 116 vaci muscate, au murit 14.
Conform unor date publlicate, toxinele paianjenului Caracurt sunt de 50 de ori mai puternice decat cele ale paianjenului Tarantul si de 15 ori decat ale sarpelui. La om, in urma muscaturii paianjenului Caracurt, apare o salivare abundenta ca si la actiunea atrapinei si cilocarpinei. Apar spasme in regiunea sfincterlui, canalelor urinare si a intestinelor, ceea ce provoaca dureri ingrozitoare in timpul urinarii si defecarii. Apar dureri ingrozitoare in regiunea soldurilor, in regiunea abdominala si pectorala; apare tensiunea arteriala a sangelui.
Toxinele paianjenului Caracurt provoaca eliminarea intensa a acetilhalinei, defaminei, naradddrenalinei si a acizilor gamma-amino-uleici.
S-a constatat, ca in urma unui atac asupra unor lacuste, resturile nu se descompun un timp mai indelungat, deoarece, toxinele au proprietati bactericide. De aceste resturi, furnicile nu se ating. Cu regret ,s-a constatat insa ca, proprietatile acestor toxine nu sunt studiate deajuns si nu sunt utilizate in farmaceutica.
Un alt reprezentant interesant din clasa Arahnidelor, este paianjenul Tarantul. Mai agresive sunt femelele, care au pui. Denumirea lor provine de la orasul Taranta si mai exact de la dansul Tarantella, care are o oarecare legatura cu denumirea paianjenului, deoarece, dupa ce paianjenul Tarantul musca un om, acesta era nevoit sa se miste intens in ritm de dans, pentru a elimina toxinele din organism. Aceste miscari , au dat numele paianjenului Tarantul.
Toxinele sunt mortale pentru artropode, care sunt atacate de catre Tarantela. Asupra mamiferelor, toxinele actioneaza mai putin. Ele pot provoca tulburari esentiale numai in cazuri rare, provocand actiuni hemolitice locale. Din toxinele Tarantulei, a fost izolat un peptid, care are o actiune specifica asupra muschilor mamiferelor. Greutatea moleculara a polipeptidului este de 11.000, care include 104 de acizi aminici cu incluziuni de sulf. La temperaturi mai mari de 60°C, activitatea substantei se inactiveaza complet. Se presupune ca, aceste toxine au o perspectiva pentru obtinerea unor preparate farmaceutice noi.
Un interes deosebit il prezinta si paianjenii rapitori de pasari. S-au inregistrat aproape 1.500 de specii. Acestea se intalnesc in America, Africa, pe insulele Sri-Lanka, Australia. Unele specii ating pana la 10-11cm,dar toate sunt nocturne si rapitoare. Pentru prima data, speciile de paianjeni rapitori au fost descrise de catre M.S. Merian, care a observat cum paianjenii ataca pasarile Collibri. Dar mai tarziu s-a constatat ca paianjenii rapitori se hranesc cu diferite specii de artropode, cu pui de pasari si mamifere nou nascute. Acesti paianjeni isi petrec viata in arbori. Unele specii sapa gauri in sol, unde isi petrec o parte din viata. Paianjenii din Australia sunt cei mai veninosi si ataca orice fiinta pentru a se apara. Glanda lor contine pana la 6mg de venin, cantitate care poate omora, 200 de hulubi, 100 de sobolani, 4 iepuri, iar o concentratie de 0,005mg de toxine omoara brostele in timp de 15 min. Aceeasi concentratie de toxine omoara serpi cu o lungime de 50 cm.
Toxinele paianjenilor ornitofagi, actioneaza direct asupra sistemului nervos central, stopand complet miscarile victimei. Animalele muscate de acest paianjen se afla intr-o stare de somnolenta , pana la moarte. Mai intai , se opreste respiratia, apoibataile inimii. Se presupune, ca toxinele accelereaza eliminarea acetilhalinei din sistemul nervos periferic.
Oamenii muscati de acesti paianjeni, dupa aproximativ 15 minute, simt o durere de cap, apoi apare oboseala si somnolenta, slabeste respiratia si bataile inimii. Cazuri de deces sunt rare, dar in majoritatea cazurilor apar halucinatii si o stare de rau. Revenirea organismului uman la starea normala, se petrece in timp de 10-12 ore.
Proprietatile toxinelor extrase din paianjenii ornitofagi indica utilizarea acestor substante in reglarea somnului, in cazurile de insomnii.
In Laos, din paianjeni se pregatesc comprimate, care se administreaza oamenilor iritati, pentru calmare.
Paianjenii obisnuiti, de culoare gri cu cruce, care se intalnesc in regiunea noastra (Romania ), prin paduri, case soproane, contin toxine, dar nu sunt atat de puternuce ca sa provoace moartea omului. In cele mai multe catzri, pot provoca ameteli si indispozitii. Toxina paianjanului gri cu cruce este o substanta gelatinoasa tulbure, care se inactiveaza la o incalzire de 100°C. Este o substanta de tipul neurotoxinei. O cantitate insemnata este inclusa in ouale de paianjen. Toxinele extrase din acest paianjen provoaca scaderea tensiunii arteriale , la caini. La actiunea cu doze mai mari apar ameteli si uneori moartea. Mecanismul de actiune al acestor toxine inca nu este cunoscut, dar se presupune ca are o actiune hormonala. Au fost propuse multe remedii pe baza extractelor din paianjeni, pentru reglarea tensiunii arteriale. Pentru aceasta se face o extractie din 30 de paianjeni, in untdelemn, care se tine la soare timp de 3 zile. Acest preparat poate fi utilizat si pentru absorbtia petelor maronii de pe pielea omului.
Proprietatile specifice au fost depistate si la paianjenul Laxacelus reslus, care locuieste in sudul SUA. El se ascunde in scoarta arborilor sau in diferite scorburi de piatra. In timpul atacului, mai intai improasca victima cu saliva, apoi apuca jertfa cu picioarele dinapoi. Atacul acestor paianjeni asupra oamenilor, in regiunea lor de existenta, se numeste laxacilizm sau arahnidism necrotic. Toxinele paianjenului, provoaca necroze si hemize pe pielea si pe muschii omului. In compozitia toxinelor extrase di paianjenul Laxacelus reslus ,sunt incluse proteine specifice, hemolizine si lecitinaze. Aceasta compozitie duce la inactivarea complimentelor C1-C7 la om, iar la sobolani, blocheaza numai complimentul C1, provocand actiunea sistemului imunitar.
La ora actuala, paianjeni nu se mai utilizeaza in farmaceutica, deoarece inca se acumuleaza informatii despre proprietatile acestor organisme. Sunt cunoscute unele proprietati ale panzelor de paianjen, folosite de acestia pentru prinderea victimelor. Acest ’’paienjenis ’’, dupa unele informatii stravechi, are proprietatea de a coagula sangele in timpul traumelor si in timpul aparitiei frisoanelor.
Paienjenisul poate fi asemanat cu matasea artificiala, numai ca este cu mult mai dur. Ea poate suporta o greutate de 40-261kg/mm², in comparatie cu matasea artificiala, care suporta numai 43kg. Aceasta duritate este suficienta sa tina la deplasarea paianjenului. Paianjenul elimina din glandele sale 3 tipuri de ’’paienjenis’’: 1. dur-pentru plasa propriu-zisa; 2. lipicioasa-pentru captivarea victimelor; 3. amorfa-pentru invelirea pupelor.In compozitia chimica a paienjenisului sunt inclusi doi aminoacizi principali, glicina si alanina. In unele cazuri predomina cisteina. Cercetarile efectuate cu ajutorul rengenoscopiei contemporane au demonstrat ca moleculele proteice in unele segmente ale paienjenisului au o conformatie cristalica, asemanatoare unor cristale lichide. Acest fapt, explica si potentialul de duritate al fibrelor ’’paienjenisului’’.
Un efect curativ il au si proprietatile toxinelor extrase din scorpioni -; reprezentanti ai familiei Arahnide. Pana in prezent sunt descrise aproximativ 500 de specii. Aceste fiinte, au atras atentia biologilor prin faptul ca pot exista mai mult de un an de zile fara hrana, pastrandu-si activitatea. Aceasta proprietate indica existenta unui metabolism specific acestor organisme si foarte greu de inteles la ora actuala, dar necesar studierii profunde pentru modelarea acestor organisme. Toxinele, care sunt eliminate de scorpion reprezinta o masa vascoasa, putin tulbure, care se poate dizolva in apa, dar nu in alcool, eter si acetona. Nu-si schimba compozitia la o incalzire de 100°C intr-un timp scurt, dar la o incalzire de durata, 60 de minute, toxina se inactiveaza. Un scorpion poate elimina aproximativ 0,2-0,4 ml de toxina. Actiunea toxinei de scorpion asupra altor organisme, inclusiv a mamiferelor este imediata si actioneaza mortal. Astfel, sobolanii mor dupa 30 de minute de la muscatura scorpionului. Cunoscandu-se faptul ca numai aricii sunt dusmanii scorpionilor, acestia sunt rezistenti la actiunea acestor toxine. Hemolimfa scorpionilor este la fel de toxica, ca si toxinele specifice eliminate de acestia. Dupa anumite informatii, scorpionii sunt mai veninosi la sfarsitul verii. Toxinele scorpionilor , dupa structura biochimica, sunt asemanatoare cu cele ale viperelor. De aceea, daca un organism a obtinut rezistenta la toxinele viperei, el este imun si la cele ale scorpionilor.
Toxinele scorpionilor actioneaza in doua moduri: primul component actioneaza asupra sangelui si a peretilor vaselor sangvine si se inactiveaza daca este supus incalzirii pana la 80°C. Componentul doi, are o actiune neurotropa si este rezistent la temperaturi de +80°C. Polipeptidele toxinei pot actiona diferit : unele au o actiune puternica asupra mamiferelor, insectelor si arahnidelor si includ 60-70 aminoacizi. Altele sunt mai scurte -; pana la 30 de aminoacizi. In afara de peptide, in componenta toxinelor sunt incluse enzime: fosfolipoze, acetilhalinesteroze, fosfatoze acide, hialuranidaze, ribonucleaze etc.
Intoxicatiile actioneaza asupra organelor parenchimatice, in primul rand asupra ficatului si rinichilor, provocand frisoane, batai dese ale inimii si respiratie intensa. Aceste simptome sunt urmate de aparitia vomei, durerilor de cap, greturi, ameteli, somnolenta si teama de moarte.
S-a dovedid ca partea posterioara a corpului scorpionilor include de 27 de ori mai multe toxine, in comparatie cu partea anterioara si de 279 de ori mai multe decat in membrele paianjenului. Concentratia cea mai mare de toxine din corpul unui paianjen se acumuleaza in lunile august-septembrie. O concentratie mare de toxine este inclusa si in oua. Includerea unor concentratii mici de toxine in organismul cainilor si pisicilor, au demonstrat ca duce la micsorarea tensiunii arteriale, iar in concentratii mari, provoaca frisoane si chiar moartea animalelor.
Informatiile existente, indica faptul ca, toxinele scorpionilor sunt de natura hormonala si ridica cantitatea de glicemie in sangele organismului si stimuleaza evident functia pancreasului, ceea ce provoaca eliminarea insulinei, amilazei si tripsinei. In unele cazuri, toxina scorpionilor provoaca pancreatite.
Mecanismul de actiune al toxinelor, este legat de disfunctia membranelor celulare si al continuitatii curentului biologic in organism. Sub influenta toxinelor extrase din scorpioni se deregleaza canalele de transport al natriului, ceea ce duce la disfunctia multor procese vitale.
Obtinerea toxinelor din scorpioni este un procedeu foarte complicat, in crescatorii speciale pentru scorpioni care exista numai in Asia si de aceea, costul acestor substante biologic active este foarte mare. Un gram de venin, se poate obtine, din aproximativ 8.000 de exemplare. Pentru colectarea acestor toxine, se construiesc instalatii speciale, unde, sub influenta curentului electric, cu o anumita intensitate, scorpionii elimina toxinele.
Scorpionii, sunt si ei sensibili la toxinele lor, reactionand exact ca celelalte organisme, numai ca sunt necesare concentratii mult mai mari.
Proprietatile scorpionilor sunt descrise si la romani (filisoful Iels), care recomanda veninul pentru stoparea hemoragiilor. In China antica, scorpionii se includeau in ulei, la temperaturi inalte si apoi , dupa racire se aplicau in urechi, avand o actiune antiinflamatoare. In Coreea, scorpionii sunt maruntiti si folositi pentru frectii, in afectiuni reumatice si radiculit. Avicena, descrie o reteta de utilizare a scorpionilor pentru dizolvarea pietrelor la rinichi. Pentru aceasta se prind 10 scorpioni vii, se pun intr-un cazan curat, se acopera cu malai si se pun intr-un cuptor, care se incalzeste cu ramuri de vita de vie ,bine uscate. Se incalzeste cazanul pana aproape de inrosire si se lasa peste noapte. Dimineata, se administreaza, pe stomacul gol, un ceai preparat dintr-o ligurita de produs din cazan, care dizolva pietrele de la rinichi, acestea eliminandu-se in fragmente, odata cu urina.
Cu regret, multe din retetele antice nu au fost luate in serios de farmacistii contemporani si au ramas fara atentie, pana acum.