Sistemul nervos al organismelor vii, inclusiv al omului, este foarte complicat si poate fi comparat doar cu universul. La ora actuala, cu toate cercetarile sofisticate efectuate in institutele de cercetare specializate in neurologie, psihologie si neuropatie nu s-au facut progrese esentiale, decat in stabilirea unor anumite procese responsabile de unele actiuni -; insa care este mecanismul functionarii sistemului nervos ramane o enigma pentru fiinta umana. Sistemul nervos coordoneaza comportamentul organismelor vii in mediul inconjurator, dar cel mai important lucru il reprezinta relatiile dintre oamenii dintr-o comunitate, unde fiecare individ trebuie sa aiba locul lui si sa-l indeplineasca conform capacitatilor lui, fara a deranja alti indivizi. t7n13nz
Confruntarea intre fiintele umane este interzisa, divergentele intre diferite conceptii ne poate costa foarte scump: disparitia partiala sau totala de pe Terra. Relatiile dintre oameni pot fi armonioase numai printr-o gandire rationala care sa rezolve interesele tuturor indivizilor de pe Terra, indiferent de nationalitate, religie, culoare s.a.
Relatiile dintre celelalte vietuitoare sunt complicate, deoarece toate organismele vii au tendinta de a domina celelalte fiinte. Multe dintre ele au un potential foarte mare de inmultire asa cum sunt toate microorganismele. Sub actiunea unor factori de distrugere iau nastere alte generatii, cu o putere de reproducere si mai mare pentru a putea domina. Un exemplu convingator este relatia dintre om si insecte, care nu numai ca sunt in concurenta pentru hrana, dar mai sunt si organisme intermediare de raspandire a multor boli infectioase. Omul, fara sa se gandeasca foarte mult, a utilizat arma chimica, folosind cele mai puternice substante toxice, dar nu si-a dat seama ca in asemenea situatii el se autodistruge, deoarece substantele toxice ajunse in mediul inconjurator ii va afecta si lui sanatatea. Au aparut multe maladii, imunitatea a scazut considerabil, longevitatea s-a redus catastrofal. In Asia, unde existau oameni ce traiau 120-130 de ani, acum s-a ajuns ca durata existentei sa se reduca la 50-60 de ani.
Este foarte interesanta organizarea familiilor de albine si de furnici, unde exista o ordine perfecta de coordonare -; fiecare individ trebuind sa indeplineasca o anumita functie in cadrul societatii. In acest fel de societate structura familiala pare a fi perfecta, dar numai la prima vedere, deoarece exista conflicte si in aceste societati, fenomene pe care ratiunea umana nu are informatii suficiente pentru a le intelege.
Sistemul nervos capteaza prin intermediul organelor de simt precum: ochii, nasul, limba, urechile, pielea, anumite informatii pe care le transmite organului central: creierul. In creier are loc analiza informatiilor primite de la receptori, iar apoi informatiile sunt transmise anumitor centre care indeplinesc functiile cuvenite.
Structura sistemului nervos la vietuitoare, dar mai ales a omului, nu poate fi comparata nici cu cel mai sofisticat calculator; el poate fi comparat doar cu un univers imens. Noi cunoastem numai morfologic structura sistemului nervos si structura celulelor nervoase, dar mecanismul de functionare ramane inca necunoscut.
Sistemul nervos are doua parti importante cu efecte reciproce: sistemul nervos central, care cuprinde creierul si maduva spinarii si sistemul nervos periferic ce cuprinde totul in afara de tesutul nervos din sistemul central.
Sistemul periferic se imparte in sistemul nervos vegetativ si sistemul nervos somatic. Sistemul nervos al vietii de relatie poate fi impartit la randul lui in sistemul central si sistemul periferic.
Sistemul nervos vegetativ coordoneaza acivitatea organelor interne (inima, rinichii, pancreasul). Componentele principale ale sistemului nervos vegetativ sunt simpaticul si parasimpaticul. Aceste doua componente executa asupra fiecarui organ actiuni antagoniste: unul stimuleaza, celalalt inhiba. Excitatia simpatica mareste catabolismul, deci creste caldura in organism si accelereaza bataile inimii. Parasimpaticul are actiuni inverse: el creste anabolismul.
Tesutul nervos este construit din doua componente esentiale: neuronul si nevralgia (tesutul de sustinere). Neuronul este unitatea anatomo-functionala a sistemului nervos si este alcatuit din corpul celular si prelungirile acestuia: axonul -; prelungire prin care influxul nervos pleaca de la celula, si tendrile -; prelungiri scurte prin care influxul vine la celula. Fibra nervoasa este continuarea axonului si este alcatuita dintr-un fascicul de neurofibrile numit cilindru care poate fi invelit sau nu intr-o teaca de mielina. Prin intermediul fibrelor se realizeaza legatura dintre neuroni si poarta denumirea de sinapsa.
Circulatia informatiei nervoase la nivelul sinapsei se realizeaza intr-o singura directie -; de la cilindru spre dendrite si corpul celular. Energia care circula de-a lungul fibrelor nervoase poarta denumirea de influx nervos. Dupa sensul impulsului se deosebesc doua tipuri de neuroni: neuron aferent care conduce impulsul de la periferie catre centru si neuron eferent care conduce impulsul nervos de la centrul nervos catre periferie.
Sistemul nervos periferic este alcatuit din fibre nervoase si organe terminale. La actiunea diferitor factori interni si/sau externi se produc excitatii care se transmit prin fibre nervoase spre centru. Excitatiile provenite din mediul extern cat si cele provenite din mediul intern (de la muschi, tendoane, articulatii) se transmit prin intermediul sistemului nervos al vietii de relatie. Excitatiile plecate de la viscelare se transmit pe calea sistemului nervos vegetativ. Aceste senzatii sunt receptionate de organe specializate -; receptori, care pot fi: extrareceptori ce pornesc de la mediul extern si proprioreceptori care primesc informatii de la muschi, tendoane, articulatii. Mai exista si anteroreceptori, care culeg excitatiile viscerale.
Nervii periferici pot fi senzitivi sau senzoriali motori, vegetativi. Pe calea acestor nervi vin de la periferia corpului sau de la organele interne spre centru. Din nervii periferici fac parte nervii cranieni - 12 perechi - si nervii rahidieni.
Sistemul nervos central este alcatuit din encefal, care este format din doua emisfere cerebrale, formatiunile de la baza creierului, cerebel si maduva spinarii.
Emisferele cerebrale prezinta partea cea mai dezvoltata a sistemului nervos. Fiecare dintre ele cuprinde cate patru lobi: frontal, parietal, temporal si occipital. Acestia sunt impartiti, prin santuri, in circumvolutiuni. Encefalul este format din substanta cenusie si substanta alba.
Substanta cenusie reprezinta scoarta cerebrala, iar in profunzime se gasesc nucleii cerebrali. In scoarta se afla 14 milioane de celule.
In substanta alba se gasesc fibre nervoase care fac legatura dintre zonele corticale avand rol in coordonarea functiilor sistemului nervos. In aceasta zona are loc reprezentarea si selectionarea ideiilor -; gindirea, rationamentul -; activitatea nervoasa superioara. Aceasta parte a creierului, conform ultimelor date afecteaza legaturile de integritate a tuturor organelor corpului uman.
Lobul frontal corespunde circumvolutiei frontale ascendente; este sediul neuronului motor central, deci sediul miscarilor voluntare. Leziunile lobului frontal sunt insotite de tulburari motorii (paralizii), tulburari in vorbire, tulburari de comportament.
Lobul parietal este sediul cortical al analizatorului sensibilitatii generale. Aici se analizeaza toate informatiile ce tin de sensibilitate. Leziunile lobului parietal vor fi insotite de tulburari privind aprecierea volumului si forma obiectelor care ne inconjoara. Distrugerea totala a lobului parietal duce la pierderea orientarii asupra formelor obiectelor ce ne inconjoara.
Lobul temporal cuprinde centrul cortical al analizatorului auditiv. Eliminarea acestui lob duce la pierderea partiala sau totala a auzului ceea ce conduce la pierderea partiala sau totala a vorbirii. Uneori persoana in cauza pierde semnificatia cuvintului vorbit sau scris.
Lobul occipital este sediul terminatiilor corticale ale analizatorului vizual. Leziunea duce la tulburari in spatiu, halucinatii, tulburari de vedere.
Formatiunile de la baza creierului sunt diencefalul si corpii striati.
Diencefalul este alcatuit din: talamus -; statie principala de releu pentru toate fibrele senzitive care merg catre scoarta cerebrala; hipotalamus -; coordonatorul sistemului vegetativ si al sistemului endocrin.
Corpii striati sunt formati dintr-un numar de nucleie de substanta cenusie, fiind segmentul cel mai important al sistemului extrapiramidal. Leziunile in aceasta zona duc la aparitia sindromului extrapiramidal.
Creierul are trei parti principale: trunchiul cerebral, aflat in prelungirea maduvei spinarii pe care se afla cele doua emisfere cerebrale -; creierul mare (cerebrum), locul gandirii constiente, iar sub cele doua emisfere, in spate, se gaseste a treia parte, creierul mic (cerebellum).
Trunchiul cerebral este alcatuit din pedunculi cerebrali, protuberanta inelara si bulbul rahidian, care face legatura cu maduva spinarii. Leziunile acestora provoaca decesul. De la acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi cranieni, care indeplinesc functii importante in organism.
Cerebelul este alcatuit din doua emisfere laterale, cu rol in coordonarea motorie, si o regiune mediana, care contribuie la mentinerea echilibrului, numita vermis. Functia principala este coordonarea miscarilor.
Maduva spinarii, ultima portiune a sistemului nervos central, are o lungime de aproximativ 40 centrimetri si are forma de cilindru. Este formata din tesut nervos si ocupa interiorul coloanei vertebrale, de la partea inferioara a creierului pana la partea inferioara a spatelui. Este alcatuita din substanta alba si substanta cenusie.
Substanta cenusie este situata in interior avand forma literei H. Coarnele anterioare ale substantei cenusii sunt alcatuite din celule nervoase motorii, cele posterioare din celule nervoase senzitive, iar cele laterale contin celule nervoase vegetative. Cordonul lateral cuprinde fascicule care conduc spre centrii nervosi informatiile cu privire la durere si temperatura. Leziunile maduvei spinarii provoaca tulburari senzitive, motorii si vegetative.
Pe traiectul radacinii posterioare se afla ganglionul spinal, care include corpul celular al primului neuron senzitiv periferic. Nervii rahidieni dau nastere nervilor periferici.
Sistemul nervos central este protejat de trei foite meningiene: duramater -; o membrana fibroasa ce intra in contact cu osul, arahnoida -; foita subtire care captuseste fata interna a duramaterului, piamater -; un tesut celular bogat vascularizat care acopera tesutul nervos. Spatiul subarahnoidian, aflat intre arahnoida si piamater, contine lichidul cefalorahidian. Acest lichid patrunde in spatiile subarahnoide prin niste orificii denumite orificiile lui Magendie si Luscha. Intre protuberanta si cerebel se afla ventricolul IV, care comunica cu ventricolul III prin apenductul silvian.
Caile motorii includ trei elemente: neuronul motor central, neuronul extrapiramidal si neuronul periferic. Neuronul motor central si cel extrapiramidal reprezinta cele doua cai motorii care merg de la encefal spre maduva. La acest nivel calea motorie este unica, fiind reprezentata de neuronul periferic numit si calea motorie finala comuna. Prin intermediul acesteia se transmit atit impulsurile venite pe calea neuronului motor central (calea piramidala) cat si din caile extrapiramidale.
Neuronul motor central formeaza calea piramidala. Fascicolul piramidal include corpurile celulare situate in scoarta circumvolutiei frontale ascendente. Axonul lor alcatuieste calea piramidala si se termina in coarnele anterioare ale maduvei unde fac sinapsa cu neuronul motor periferic. Fasicolul piramidal este format din fibre de lungimi si traiecte diferite: fascicolul geniculat, care se termina in nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral, si fascicolul piramidal incrucisat, care reprezinta cea mai mare parte si se incruciseaza cu partea inferioara a bulbului. Datorita incrucisarii bulbare a acestor fibre se intelege de ce o leziune enfalica antreneaza o paralizie de partea opusa a corpului.
Fascicolul piramidal direct este alcatuit din cateva fibre care nu se incruciseaza la nivelul bulbului ci cu cateva segmente mai jos, in coarnele anterioare ale maduvei spinarii. Prin intermediul lui se transmit impulsurile active si impulsurile moderatoare ale scoartei pentru activitatea automat-reflexa a maduvei.
Neuronii extrapiramidali formeaza calea extrapiramidala, o cale motorie indirecta. Caile descendente se termina in coarnele anterioare ale maduvei prin diferite fascicule: rubro-spinal, olivo-spinal, tactilo-spinal si vestibulo-spinal. Scoarta cerebrala la nivelul lobului frontal are neuroni cu functie extrapiramidala, care joaca un rol important in miscarile automate.
Neuronul motor periferic este portiunea terminala a caii motorii. Corpurile celulare se gasesc in coarnele anterioare ale maduvei, iar axonii trec prin radacina in nervii periferici terminandu-se in muschi. Legatura dintre nerv si muschi se face la nivelul unei formatiuni de tip sinaptic, numit placa motorie. Transmiterea influxului la acest nivel se face cu ajutorul unui mediator chimic numit acetilcolina. Neuronul motor periferic primeste excitatii atat pe calea neuronului motor cat si pe calea neuronului extrapiramidal si a arcului reflex medular, de aceea se mai numeste si calea finala comuna. In leziunea neuronului motor periferic sunt pierdute toate categoriile de miscari.
Informarea sistemului nervos asupra variatiilor mediului extern si intern se realizeaza prin existenta la periferie a unor receptori specializati pentru toate tipurile de sensibilitate. In mare parte se distinge o sensibilitate elementara si una sintetica, care cuprinde: sensibilitatea superficiala sau cutanata, pentru tact, caldura, durere; sensibilitatea profunda sau proprioceptiva, care provine din muschi, tendoane, articulatii, oase, etc. si sensibilitatea viscerala, subcentralul sistemului nervos vegetativ.
Vascularizarea cerebrala este asigurata de un sistem arterial provenit din ramuri ale arterei carotide interne, care se anastomozeaza la baza creierului si formeaza poligonul Willis. Se asigura astfel un larg sistem de supleanta, indispensabil circulatiei cerebrale, deoarece neuronii cerebrali nu rezista la lipsa de oxigen timp de 4 minute.
Patologia circulatiei cerebrale este disturbata de tulburarile de circulatie arteriala. In functie de modificari apar sindroame clinice variate. Se disting doua sindroame clinice:
• Insuficienta circulatorie cronica cu simptomatologie discreta;
• Insuficienta circulatorie acuta cu simptomatologie de focar, uneori dramatica, manifestarile fiind cunoscute sub denumirea de accidente vasculare cerebrale.
Hemoragia cerebrala este revarsarea de sange in parenchimul cerebral, care poate aparea din cauza tensiunii crescute a sangelui sau a unor formatiuni care pot aparea spontan sau in urma unor traume. Formele distincte pot fi urmatoarele: hemoragia cerebro-meningeana, hemoragie cortico-meningeana, hematom intracerebral.
Din bolile infectioase ale sistemului nervos cele mai des intilnite sunt: meningitele, encefalitele, mielitele, leuconevrozitele, scleroza in placi si mielita sifilitica. Pot aparea si afectiuni de tipul epilepsiilor, care sunt sindroame clinice paralitice cu debut si sfarsit brusc, urmate de pierderea constiintei si insotite de convulsii tonico-clonice si come care se caracterizeaza prin pierderea completa a constiintei.