Desi nu figureaza printre primele cauze de deces, osteoporoza
este o afectiune de temut. Daca la inceput se manifesta
doar prin incovoierea spatelui, cu timpul, pot aparea complicatii
tot mai invalidante, cum este de exemplu fractura de col
femural. Vestea buna este ca osteoporoza este o boala tratabila.
Desi apare cu precadere la virstnici si la femei dupa menopauza,
osteoporoza poate afecta ambele sexe la orice virsta. Diagnosticul
este dificil de pus in fazele incipiente, necesitind teste
de determinare a densitatii osoase. Cu putina grija, puteti
sa preveniti sau sa incetiniti evolutia acestei boli cu
ajutorul unor pasi simpli. d1t14tv
Roade oase
Numele bolii provine din latina si inseamna „os
poros“. Tesutul osos este un tesut viu, in care
are loc permanent atit depunere de os, cit si pierdere
de os. Dupa 35 de ani, pierderea de os depaseste depunerea.
Cind acest proces este accelerat, oasele devin tot mai
fragile (chiar daca la exterior pot parea solide) si structura
lor se aseamana tot mai mult cu a unui burete cu gauri
mari in interior. Osteoporoza
este supranumita si „hotul tacut“, pentru
ca poate slabi oasele timp de ani de zile fara sa fie
detectata. De aceea, indiferent de virsta, daca aveti
mai mult de unul dintre urmatorii factori de risc va sfatuim
sa consultati medicul, pentru a detecta boala cit mai
devreme si sa urmati recomandarile.
Boala fara dureri
Osteoporoza este o boala fara dureri si care este depistata numai atunci cind
se produc fracturi. Acestea pot aparea in orice parte a corpului, dar cele mai
frecvente sint la nivelul soldului, al coloanei vertebrale si al incheieturii
pumnului. Singurul simptom evident al osteoporozei este descresterea in inaltime.
Daca nu este depistata la timp, boala evolueaza si timp indelungat nu da nici
un simptom. Apar atunci, insa, brusc complicatiile: fracturi la incheieturile
miinilor si sold, tasari ale vertebrelor coloanei asociate cu dureri cronice,
deformarea oaselor si chiar anchilozarea. Aceste complicatii afecteaza calitatea
vietii pacientilor si reduc semnificativ durata de viata. Osteoporoza a fost
mult timp considerata ca o stare normala a virstnicilor, neacordindu-i-se atentie.
Cercetarile in domeniul medical au aratat ca boala nu se manifesta doar la pacientii
de virsta a treia si poate aparea chiar la tineri. Cu cit boala este depistata
intr-o faza incipienta, cu atit mai eficient va fi tratamentul.
Este bine ca boala sa fie descoperita inainte de prima fractura, deoarece in
acel moment este sigur ca vor urma si altele care nu mai pot fi prevenite.
Factorii de risc ai osteoporozei
Exista mai multi factori care pot duce la aparitia osteoporozei.
Una dintre principalele cauze ale bolii este trecerea
la menopauza
a femeilor, cind in organism au loc modificari hormonale
importante. La femeile la care menopauza apare inainte
de 40 de ani, riscul de a aparea si osteoporoza creste
simtitor. Femeile care au episoade dese de incetare a
menstrelor, cazuri intilnite mai des la sportive de performanta
sau la femei care sufera de anorexie nervoasa, prezinta
risc crescut de osteoporoza. La fel si femeile care nu
au avut copii sau au suferit histerectomii. De asemenea,
persoanele cu hiperactivitate tiroidiana, cele cu hepatita
cronica, ce sufera de cancer al maduvei osoase sau ce
au in organism un nivel scazut al masei osoase, sint predispuse
sa faca osteoporoza. Utilizarea indelungata a steroizilor
sau a heparinei favorizeaza aparitia bolii. De asemenea,
osteoporoza poate fi si ereditara. Persoanele care consuma
mult alcool sau fumeaza sint predispuse la osteoporoza.
Si femeile supraponderale sau cele care nu fac nici un
fel de exercitii fizice risca sa sufere de aceasta boala.
La fel si cele care nu consuma suficient calciu.
Prevenirea osteoporozei
Cind se produce o fractura osteoporotica este deja tirziu,
deoarece s-a produs o pierdere apreciabila de cel putin
50% de tesut osos. De aceea, cel mai bine este ca fracturile
sa fie prevenite. Exercitiile fizice regulate pot juca
un rol important pentru fortificarea oaselor atit inainte,
cit si dupa instalarea menopauzei. Sint recomandate exercitii
de mentinere a greutatii corporale cum ar fi ridicarea
de haltere mici in sala de gimnastica, mersul
pe jos sau joggingul. Acestea pot creste masa osoasa
la nivelul soldului. Ele nu influenteaza, insa, densitatea
vertebrelor. De aceea, femeile in menopauza sint sfatuite
sa ia 1.000 mg de calciu zilnic. Aceasta se poate realiza
cu trei portii de produse lactate, dar si tablete de calciu
luate suplimentar. Trebuie descurajate anumite deprinderi,
cum este fumatul sau consumul exagerat de alcool, care
sporesc riscul osteoporozei.
Tratamentul osteoporozei
Cel mai folosit tratament al osteoporozei este denumit THS (Tratamentul hormonal
de substitutie). Acesta previne pierderea de tesut osos in toate regiunile corpului
si scade riscul dezvoltarii unei osteoporoze cu fracturi consecutive. Medicamentul
se poate administra atit sub forma de tablete, cit si injectabil sau chiar perfuzii.
Mai multe studii au aratat ca THS reduce riscul fracturilor cu 30% pina la 50%
la o expunere de 3-10 ani la acest tratament. Masa osoasa creste cu 10% in primul
an de tratament. THS este recomandat femeilor care au intrat la menopauza, deoarece
el trebuie luat continuu. Oprirea lui duce la recidivarea bolii, iar majoritatea
fracturilor se produc dupa virsta de 70 de ani. THS are si efecte secundare.
Luat perioade foarte lungi de timp, creste riscul de cancer mamar. Femeile care
au facut osteoporoza din cauza utilizarii de steroizi trebuie sa ii ia in continuare,
dar in cantitati cit mai mici, pentru a tine sub control boala dependenta de
acestia. Uneori, se recomanda pe linga THS si sedinte de fizioterapie.
Suplimente
de vitamine
Pe linga tratamentul medicamentos, un rol foarte important in fortifierea oaselor
il au si suplimentele de calciu si vitamina D. Specialistii sint de parere ca
femeile de peste 50 de ani trebuie sa ia zilnic 1.500 mg de calciu. Marirea
consumului de calciu se poate face prin includerea urmatoarelor alimente in
dieta zilnica: lapte, iaurt, brinza si alte produse lactate, brocoli, spanac
si verdeturi, conserve de peste care contin si oase comestibile (sardine, sardele),
nuci, seminte, susan si migdale, fructe uscate (prune, caise, smochine), lapte
de soia, boabe de soia murate sau fasole.
Statistici
Jumatate din femeile ajunse la menopauza fac osteoporoza, ceea ce inseamna ca
un miliard din toata lumea sufera de aceasta boala. Una din doua femei si unul
din cinci barbati prezinta in cursul vietii cel putin o fractura legata de osteoporoza.
Exercitiul fizic ajuta
Exercitiul fizic regulat, oricit de putin, ajuta la mentinerea densitatii osoase
si in plus intareste sistemul muscular si scade astfel riscul caderilor. Desi
nu exista o reteta valabila pentru toata lumea, exista citeva reguli generale.
Cele mai indicate sint exercitiile antigravitationale, care presupun purtarea
unor greutati, de exemplu mersul pe jos, urcarea scarilor, chiar si simpla ridicare
din pat si statul in picioare citeva ore pe zi. Inotul este mai putin eficient,
dar e oricum mai bun decit nimic. Daca suferiti deja de osteoporoza, nu faceti
exercitii care cresc riscul de fractura. Evitati exercitiile care suprasolicita
coloana vertebrala, cum este gimnastica aerobica intensa, saritul cu coarda
sau joggingul. Nu faceti nici genoflexiuni, exercitii de flexie a trunchiului
pe coapse sau alte exercitii care arcuiesc spatele. Evitati si saritul pe saltele
elastice, exercitiile pe suprafete alunecoase pentru a evita caderile. Evitati
miscarea de aductie la nivelul picioarelor, intrucit ea poate duce la fracturarea
unui col femural slabit.
Atentie la cazaturi!
Iata citeva masuri de prevenire a unor caderi accidentale din care v-ati putea
alege cu o fractura. Inlaturati riscul de cadere la domiciliu. Montati balustrade
solide la toate scarile, precum si minere de care sa va puteti prinde la baie.
Acoperiti podeaua alunecoasa cu covoare sau mocheta. Tineti casa in ordine si
inlaturati obiectele cazute pe jos, mai ales bucatile de sfoara, cabluri electrice,
de telefon etc. Montati telefoane in cit mai multe incaperi, pentru a fi cit
mai usor de solicitat ajutorul in cazul unui accident. Echipati-va cu imbracaminte
si incaltaminte care confera siguranta maxima. Purtati incaltaminte care sprijina
bolta plantei si cu talpi nealunecoase, dar feriti-va de talpile din cauciuc
(tenisi) pentru ca sint atit de aderente incit va pot dezechilibra. Aveti grija
ca hainele, capoatele si paltoanele sa fie suficient de scurte ca sa nu va faca
sa va impiedicati atunci cind urcati scarile. Puneti articolele de bucatarie
cit mai la indemina. Atentie in caz de cadere! Miscati-va incet si evitati sa
fortati bratul sau piciorul la care v-ati lovit. Daca banuiti ca s-a produs
o fractura, nu va miscati si nu permiteti nimanui sa va miste pina la sosirea
ajutorului medical.