La numai un sfert de secol dupa ce la Lyon, in 1762, luase fiinta prima scoala veterinara din lume,in Transilvania s+au predat primele cursuri de medicina veterinara din tara noastra. f7m5ms
In Moldova si Muntenia, ideea infiintarii unei scoli veterinare,sau cel putin a unor cursuri de “veterinarie”, incepe sa preocupe factorii de raspundere abia in prima jumatate a secolului trecut, odata cu masurile luate pentru extinderea intregului sistem de invatamant.
Pentru a urmari etapele care au dus la intemeierea invatamantului medical veterinar de sine-statator, vom vedea mai intai ce s-a realizat in Transilvania, apoi in Moldova si vom incheia cu Muntenia, unde incercarile s-au soldat cu infiintarea primei scoli veterinare din patria noastra, ca si din intregul sud-est, european.

PRIMELE CURSURI

In Transilvania

Cronologic,Transilvania este prima provincie romana unde s-au tinut cursuri de medicina veterinara , insa in cadrul a doua institutii medicale umane : Scoala medico-chirurgicala din Cluj si, probabil, intr-un spital din Sibiu, existent ,impreuna cu o infirmerie, inca din 1494.

Cursul de medicina veterinara de la scoala medico-chirurgicala din Cluj ( 1787- 1881 )

Intemeiata in 1775, Scoala medico-chirurgicala din Cluj este prima institutie din tara noastra si pregatea asa numiti chirurgi civili si obstetriciani civili.
Absolventii, intitulati magistrii in chirurgie si obstetrica , aveau dreptul de libera practica numai in Transilvania.
Dintre absolventii romani ai Scolii medico-chirurgicale din Cluj, doi s-au evidentiat si ca veterinari.
Primul este Vasile Cornea ,absolvent din 1868, care, cu titlul de “ magistru in chirurgie , obsteritie si veterinariu”, fiind in Viseul de Sus, jud. Maramures ,scrie ,in 1876, cartea Veterinarului de casa, imprimata in 1877, la Gherla.
Secundul, Simeon Stoica, absolvent din 1870, cu titlul de “ magistru in chirurgie si veterinar , medic cercual al Rodnei”, publica ,in 1891, la Sibiu ,Tratatul boalelor acuto-infectatoare, un capitol fiind rezervat descrierii unor zoonoze, dovedind astfel preocupari si in domeniul patologiei comparate.

IN MOLDOVA

Cursurile de medicina veterinara de la Iasi

Rezultatele frumose, obtinute la ctitoria sa , Gimnasiul Vasilian ,il indemnau pe Asachi sa intervina pentru intemeierea unei scoli superioare ,prevazuta dealtfel in Regulamentul Organic in vigoare si pretentios intitulata “Academie”,unde urmau sa se predea si cursuri veterinare.
Pentru imbunatatirea invatamantului,dintr-un jurnal incheiat in 1843 de Comitetul academic, aflam ca „Comitetul invataturilor publice din Principatul Moldovei” s-a intrunit „spre a chibzui asura reformei ce are a se face in Academia Mihaileana” si, dupa „chibzuiala, in schita noului regulament intocmit,se prevedea si un curs de „economia campului, stiinta forestata si chimia”, fiind prevazuta „veterinaria si desenul lineal”.

In Muntenia

La fel ca si in Transilvania si Moldova , nici in Muntenia invatamantul medical veterinar nu a depasit initial nivelul unor notiuni elementare ,predate de cadre didactice mai mult sau mai putin competente, insa dupa mai multe incercari, intr-o oarecare maasura mai reusita ,la inceputul anului 1861, deci dupa Unirea Principatelor, s-a deschis , in bucuresti ,prima Scoala de medicina veterinara, existente astazi in tara.

Transfeul scolii veterinare la ministerul instructiunii si desfiintarea ei 1864-1871

Pasind cu succes in anul scolar 1863-1864, al patrulea de la infiintare,programului de studii i se adauga „boalele epiyootice”, „obstetrica”si „hipologia”, ca materii de speciaitate ,iar de cultura generala „fizica” si „ chimia anorganica”.
Prin Regulamentul Scoalei veterinare din 1864, ramas in vigoare pana in 1872, materiile-impartite in 6 catedre ,repartizate pe 5 ani de studii-erau urmatoarele:
1. Stiintele naturale, fizica, chimia, farmacologia, botanica.
2. Anatomia descriptiva, fiziologia, exteriorul animalelor domestice.
3. Anatomia si patologia copitelor, arta potcovitului.
4. Anatomia patologica, patologia generala, clinica interna.
5. Patologia chirurgicala, chirurgia veterinara, clinica veterinara.
6. Higiena, politia sanitara, morbele epizootice si contagioase, medicina legala.

Louis Vincent ,nascut la Lyon, in 1851.Urmeaza un an medicina la scoala din Bucuresti,apoi trece la Scoala veterinara unde ,in 1869,obtine diploma de subveterinar.Dupa audieri la scolile veterinare de la Alfort si Lyon, i se confera diploma de medic veterinar la Torino. Intors in Bucuresti, va fi medic veterinar al orasului,in care calitate,fiind trimis sa cumpere cai pentru serviciile Capitalei, moare in orasul Radkersburg, din Austria. Este inhumat la cimitirul Belu catolic din Bucuresti,in 1893.
Alexandru Locusteanu (1848-1922) „ a fost cea mai reprezentativa figura a Corpului veterinar, adevarata personificare a acestui corp profesional timp de peste jumatate secol.A fost presedinte al Societatii de medicina veterinara si al Asociatiei generale a medicilor veterinari, membru corespondent al societatii centrale de medicina veterinara din Paris si membru onorific al Colegiului veterinar din Londra.
Ion Popescu (1843-1899) este cel de-al doile absolvent al Scolii veterinare, avand diploma de medic veterinar din 1869.
Constantin Fometescu (1838-1903), nascut la Oravita Romana, veterinar de la Budapesta, din 1863.Vine in tara in 1864 si „este primul care a pus scalpelul in mana studentilor veterinari.

SCOALA SUPERIOARA DE MEDICINA VETERINARA
1883-1921

Odata cu noua mutare,in viata scolii veterinare incep sa mijesca zorile unei ere de reala prosperitate. Astfel, in decursul anului 1883, asistam la mai multe evenimente,parte din ele de o covarsitoare importanta pentru evolutia invatamantului veterinar.
Prin noul Regulament-in vigoare pana in 1909-Scoala superioara, se prevad din nou cinci ani de studii si reapare obligativitatea sustinerii unei teze pentru acordarea titlului de medic veterinar-si nu de „magistru”- formalitate desfiintata prin Regulamentul din 1872.
Printre profesorii Scolii,nou numiti in 1883, gasim pe Nicolae Mihailescu, suplinitor la catedra de patologie generala, anatomia patologica si inspectia carnurilor, precum si pe Louis Vincent, suplinitor la catedra de yootehnie,igiena si agronomie.
„Scoala -;se spune in articolul din:Drepturile omului,nr. 119 din 29 iunie 1885- era destul de incapatoare” iar „ curtea nu prea mare ,era impartita in trei compartimente. In primul ,foarte mic, se izolau animalele atinse de boli contagioase. In al doilea, foarte neincapator si el,se dadeau consultatiile, iar al treilea compartiment,ar fi putut sa nu se desparta de al doilea, dar aceasta s-a facut caci la consultatiuni...navalea curiosi in curte”.

Transformarea scolii superioare de medicina veterinara in facultate

Actiunea a inceput spre finele sec. XIX, cand diferiti membri ai corpului veterinar se ridica si tin sa precizeze „ locul cuvenit invatamantului veterinariu in invatamantul general”, dupa cum chiar isi intitula med vet. V. Timus articolul publicat in Revista de medicina veterinara, nr. 3 din martie 1890.

Facultatea de medicina veterinara

„ Cine ar fi crezut ca dupa 13 ani -; scria, in 1921, prof. C. Motas -; sa fiu tocmai eu in capil institutiei -; cand s-a realizat aceasta reforma!” scriind aceste randuri, prof. C. Motas, care va fi primul decan al noii Facultati, intre 1921 si 1926, se referea la articolul „Scoala superioara de medicina veterinara si modoficarile in invatamantul superior”, publicat de el in Arhiva veterinara, nr. 1 din 1907,unde, printre altele nota profetizand: „Acolo unde este natural sa ajungem, acolo unde tindem sa fim, vom fi, caci in calea progresului nu se poate opune nici fortele naturei, necum mici fiinte cum suntem noi oamenii. Potrivnicii nostri nu cunosc ca forta noastra sta in moralul nostru pentru cauza buna pentru care luptam si in puterea vointei si munciei noastre.

Deontologia in medicina veterinara

Boala a aparut odata cu viata,iar „ tehnica lecuirii -; dupa cum arata G. Bratescu -; in perioada inceputurilor societatii omenesti, era aplicata instinctiv si de catre cine se nimerea”.
In asemenea conditii desigur ca nu exista o diferentiere intre maiestria tamaduirii bolilor la om si animale dar,cu timpul, lecuirea devenind o meserie, este de presus ca cel ce o practica , pentru a insufla incredere celui ce-i solicita interventia, ar fi recurs la unele manifestari de etica profesionala.
Medicul, daca nu arata interes, blandete si intelegere fata de pacientii sai -; oameni si animale -; inseamna ca este lipsit de vocatie pentru nobila profesiune aleasa si deci si-a ratat cariera.
Dealtfel, insusi animalul suferind simte si apreciaza ajutorul dat si este ilustrativ cazul sclavului Androcles condamnat sa fie dat fiarelor in amfiteatrul Coliseum din Roma, fiindca fugise de la stapanul sau, un proconsul din Africa. Leul destinat sa-l sfasie, dupa ce-l adulmeca, il privi neagresiv si se culca linistit la picioarele lui, deoarece recunoscuse in el pe omul care, in desertul african, ii extrasese un ghimpe infipt in laba unui picior. Datorita acestui act de recunostinta, sclavul a fost gratiat.
Medicul veterinar are indatoriri catre confrati, fie ei mai in varsta, carora le datoreaza respect, fie ei mai tineri, catre care trebuie sa se comporte cu bunavointa si sa le dea lamuririle si sprijinul ce i se solicita, amintindu-si caprofesiunea noastra va fi onorata numai daca si noi stim sa ne onoram intre noi prin raporturi perfect confraternale. Acel ce nu-si respecta colegul mai in varsta, nesocoteste pe cel tanar, sau uita recunostinta ce datoreaza profesorilor si mai marilor sai, care i-au dat cultura necesara, ori critica confratele, nesocotind indatoririle de colegialitate si de elementara deontologie, cade, mai devreme sau mai tarziu, in propria cursa, desgustand pe client, antocmai cum te desgusta acel ce-si critica fratele, parintele sau familia, pierzand si clientela si stima ce se acorda profesionistului corect si merituos, dezonorand corpul din care face parte”.