Capitolul 1 h3f21fr
1. Introducere
Locul Mangementului Resurselor Umane e bine precizat in contextul Managementului
General. Astfel, in literatura de specialitate, aparuta pana in
prezent, se pune accentul pe aspectele ce privesc relatiile, raportul, incepand
cu recrutarea, selectia, incadrarea, perfectionarea si stimularea pe tot
parcursul angajarii si terminand cu incetarea activitatii.
Cu alte cuvinte, Mangementul Resurselor Umane ar putea fi definit ca un complex
de masuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului,
selectia, incadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomica a muncii,
stimularea materiala si morala pana in momentul incetarii
contractului de munca.
Aceasta definitie corespunde sistemului “ om-solicitari”, unde omul
ocupa locul central, fiind nevoit sa raspunda solicitarilor tuturor factorilor.
Fig. 1.1 Sistemul “om - solicitari”
“Omul e masura tuturor lucrurilor”, afirma filosoful grec Pretoqoras,
ceea ce inseamna ca omul e capabil sa integreze orice solicitari prezente
sau viitoare avand ca tinta omul, care trebuie sa le faca. Esential e
efortul potrivit caruia, actiunea simultana a acestor factori si capacitatea
organismului omenesc trebuie sa realizeze un echilibru permanent. Acest echilibru
se reflecta in balanta energetica a organismului fiecarui om.
Factorii solicitanti sunt studiati de diferite stiinte, dintre care stiinte
ca medicale (anatomia, fiziologia, igiena), stiintele tehnice (organizarea productiei,
tehnologia), psihologia, sociologia, economia.
Traim intr-o societate in care schimbarile se succed cu o mare rapiditate
si in care, pentru lumea afacerilor, provocarile si obligativitatea schimbarii
tin de domeniul normalitatii. Ori, fara Resurse Umane, capabile de schimbare
si adaptare, de creativitate si competente profesionale multiple, organizatiile
de orice fel sunt sortite esecului. In acest context, oamenii reprezinta
o resursa vitala, de azi si de maine a tuturor organizatiilor, care asigura
supravietuirea, dezvoltarea si succesul acestora.
Bill Gates, presedintele fondator al cunoscutei firme “Microsoft”,
declara in 1992:”Daca 20 dintre cei mai buni oameni cu care lucrez
ma parasesc, in cateva luni nu veti mai auzi de «Microsoft»
”. In acest context, fara prezenta efectiva a oamenilor care stiu
ce, cand si cum trebuie facut, e pur si simplu imposibil ca organizatiile
sa-si atinga obiectivele. Tocmai de aceea pe plan mondial se duce o adevarata
batalie pentru atragerea creierelor, investitiile in acest sens fiind
foarte rapide.
1.1 Evolutia conceptului de Resurse Umane
Importanta fiintei umane in conducerea cu succes a unei afaceri e cea
care face din managementul resurselor umane, un set de competente, deprinderi
si atitudini esentiale pentru toti managerii. Acest set e legat direct de valorile
supreme ale firmei/organizatiei.
Aceasta responsabilitate nu e doar legata de a furniza slujbe oamenilor, de
a-i indruma cum sa lucreze si de a le inregistra performantele,
desi managerii trebuie sa faca acest lucru. Pe langa toate acestea, e
o investitie: a da oamenilor puterea pentru ca ei sa actioneze eficient si eficace.
In acest sens, Jack Welch, de la firma General Electric, spunea ca pentru
a reusi in lumea afacerilor in anii 90, trebuie sa te gandesti
tot timpul cum poti face fiecare persoana mai folositoare, mai valoroasa. Investitia
in oameni s-a dovedit a fi calea cea mai sigura de a garanta supravietuirea
unei organizatii, sau de a asigura competitivitatea si viitorul acesteia.
Consultantii si managerii sustin ca oamenii constituie “bunul cel mai
de pret” al unei organizatii. Astfel, in functie de scopul urmarit,
managementul general s-a divizat intr-o multitudine de domenii specializate,
in randul carora se inscrie si managementul resurselor umane.
Succesul unei organizatii e determinat si de calitatea resurselor umane, de
procedurile prin care se face atragerea si mentinerea celor mai stralucite talente,
care sa realizeze cele mai dificile sarcini cu acelasi entuziasm cu car le realizeaza
pe cele usoare.
Primele mentiuni ce fac trimitere la importanta Resurselor Umane le avem de
la utopistul specialist R. Owen (1820-1850). Interesul pentru Managementul Resurselor
Umane a aparut la confluenta cu dezvoltarea psihologiei, sociologiei, stiintelor
juridice, cercetarilor operationale, statisticii etc.
Fondatorii disciplinei sunt personalitati cu rezonanta in pionieratul
managementului, sociologiei, psihologiei. Astfel, Fr. Taylor (1915), a fost
preocupat de bunastarea angajatilor ce depinde de indeplinirea viguroasa
a sarcinilor specifice, Elton Mayo (1931), fondator al scolii relatiilor umane.
In 1936, H. Maslow, a devenit cunoscut pentru studiul nevoilor umane pe
care le ierarhizeaza conform “piramidei trebuintelor”sau “scarii
lui Maslow”, iar Peter Drucker (1955), pune accentul pe necesitatea unui
“Creative Leadership”. Mc Gregor, in anii’60, s-a preocupat
de pregatirea managerilor ca pentru lupta (fivefighters). Tot acum apare si
se dezvolta miscarea “Behavioral Science Movement”, care a cunoscut
3 etape: 1915-1965, 1965-1985, 1985-2000.
La finele anilor ’60 apare si se cristalizeaza conceptul de “Managementul
personalului”, care e un rezultat al diferitelor abordari, cum ar fi “Welfare
& Services”, “training” si negocierea cu sindicatele “Trade
Union Barganing”.
Al doilea val e cuprins intre 1965-1985, iar abordarile se centreaza in
jurul a doi poli: unul “hard”, adica tot ceea ce e palpabil, “Manpower
planning”, iar altul “soft”, accentul e pus pe elementele
subtile, intangibile, abordari conceptuale caracterizate in “noua
abordare a personalului”.
Perioada 1985-2000 se concentreaza pe dezvoltarea conceptelor scolii culturale,
reprezentata de A. Athos, R Pascale, preocupati de descifrarea “The Art
of Japanesse Management”. Un grup de cercetatori din scoala McKinsey a
determinat factorii ce influenteaza managementul organizatiei, concretizati
in teoria celor “7 S”: strategie, structura, sistem valori
supreme, stil, deprinderi, staff. Dezvoltarea teoriei “7 S” asigura
o abordare noua asupra elementelor constitutive ale organizatiei: cei trei hard
(structura, sistem, strategie) si cei 4 soft (setul de valori supreme, stilul,
personalul, deprinderile).
Arta de a realiza cea mai adecvata potrivire e mixtul dintre hard si soft, tangibil
si intangibil devine un scop al organizatiilor ce doresc sa realizeze excelenta
in domeniul de activitate ales.
In ceea ce priveste a treia etapa, aceasta are deja conturata o acceptiune
la care ne raliem, “Managementul culturii si al transformarii, cizelarii
resurselor umane”. Cei trei piloni de sustinere, in acceptiunea
lui Braham, sunt:
· Planificarea Resurselor Umane, ce-si propune stabilirea unui plan si
a tintelor ce trebuiesc atinse;
· Managementul Resurselor Umane, atingerea obiectivelor intr-o
politica de personal;
· Dezvoltarea Resurselor Umane.
1.2 Definirea conceptului de Managementul Resurselor Umane
In functie de obiectivele urmarite, granitele Managementului Resurselor
Umane pot fi mai largi sau mai restranse, cuprinzand sau lasand
in afara analizei anumite aspecte sau elemente ce compun natura specifica
a Managementului Resurselor Umane.
Importanta acestuia a crescut pe parcursul unui proces mai dificil, in
care a aparut necesitatea evaluarii ansamblului de activitati ale organizatiei
si a mecanismului desfasurarii acestora, precum si gasirii modalitatilor de
investigare care sa ramana operante chiar in conditiile cresterii
apreciabile a complexitatii, diversitatii si dimensiunilor organizatiilor. Toate
organizatiile implica oameni, acestea trebuie sa le castige serviciile,
sa le dezvolte aptitudinile, sa-i motiveze pentru nivelele inalte de dezvoltare
si sa se asigure ca vor continua sa-si mentina atasamentul fata de organizatie.
Astfel, un numar tot mai mare de organizatii sunt preocupate de calitatea totala
a activitatilor, pentru ca nu numai calitatea serviciilor si produselor conteaza,
ci si calitatea oamenilor pe care ii are o organizatie.
Managementul Resurselor Umane presupune imbunatatirea continua a activitatii
tuturor angajatilor in scopul realizarii misiunii si obiectivelor organizationale.
Exercitarea unui asemenea tip de management necesita drept conditie primordiala
ca fiecare manager sa constituie un model de atitudine comportamentala.
Actiunile manageriale iau in considerare fiecare salariat ca pe o individualitate
distincta, cu caracteristici specifice. Aplicarea cu succes a Managementului
Resurselor Umane presupune existenta unui sistem de evaluare a performantelor,
a unui sistem de stimulare a angajatilor si de recompensare a rezulatelor.
Se poate spune ca Managementul Resurselor Umane e definit ca ansamblul activitatilor
de ordin strategic si operational (planificarea, recrutarea si mentinerea personalului),
precum si crearea unui climat organizational corespunzator, care permite asigurarea
cu Resurse Umane necesare indeplinirii obiectivelor organizationale.
Capitolul 2
2. Elemente de psihologie ce influenteaza recrutarea si selectia resurselor
umane
Psihologia, ca stiinta cooperanta in managementul resurselor umane si
implicit in organizarea ergonomica a muncii isi aduce un aport foarte
important in analiza proceselor de munca. Acest aspect e strans
corelat cu problema personalitatii si a influentelor acesteia in orientarea
si selectia personala.
2.1 Activitatea umana
Munca e o manifestare constienta de adaptare la mediu, desfasurata de organismul
uman prin care se urmareste realizarea unor valori materiale sau spirituale.
Munca profesionala are doua aspecte: una biologica, legata de organismul si
functiile sale, si alta sociala, determinata de relatiile de productie. In
componenta biologica sunt cuprinse toate reactiile, structurile organice, care,
in succesiunea cronologica si in proportii diferite pentru fiecare
forma de munca, inlocuiesc activitatile segmentelor corpului, in
vederea obtinerii unor rezultate bine definite: produsul muncii. Componenta
sociala implica elemente complexe dintre care cea mai importanta e profesiunea.
Munca profesionala e o manifestare a adaptarii la mediul social.
Procesele psihice, fie ele simple sau complexe, au o finalitate foarte bine
conturata, in cadrul existentei concrete a omului. Acestea, fiind selective
si procesand stimuli cu valoare adaptiva, omul poate gandi, percepe,
intelege mai bine ralitatea inconjuratoare, poate rezolva probleme
cu care se confrunta, isi poate satisface trebuintele si necesitatile.
Cu alte cuvinte, omul e o fiinta activa, care organizeaza, initiaza, se implica
depune efort si se autorealizeaza.
Pentru finalizarea acestor demersuri, omul se foloseste de o categorie de instrumente
psihice, care sunt cuprinse in conceptul de activitate.
Notiunea de activitate are doua acceptiuni. Una foarte larga, in cadrul
careia activitatea e un raport, relatie intre organism si mediu, in
care au loc un consum energetic cu o finalitate adaptiva. In istoria psihologiei
au existat tendinte de reducere a activitatii, fie la numai ceea ce se petrece
in interior, in subiectivitatea individului (introspectionismul),
Fie numai la relatia externa, la comportamentul manifestat in exterior
(behaviorismul). Dar, in realitate, numai conexiunea dintre exterior si
interior poate exprima corect ceea ce e esenta activitatii umane.
Cea de-a doua acceptiune, ne prezinta activitatea ca totalitatea manifestarilor
de conduita exterioara sau mintala, care duc la rezultate adaptative. Unele
forme ale activitatii psihice implica efectuarea concreta, in timp ce
alte forme au componentele au componentele motrice inhibate, ultima lor veriga
aflandu-se la nivel mintal. Astfel, datorita prezentei acestor actiuni
psihice interiorizate, omul poate depasi simpla reproducere a realitatii, transformand-o
pe plan mintal. Specificul activitatii umane consta tocmai in faptul ca
dispune de constiinta scopului, ca e profund motivata, ca opereaza cu instrumente
construite construite de om si ca e perfectibila si creativa.
Deoarece activitatea e atat cauza si efect ale dezvoltarii bio -;
psiho - sociale a omului, ea e resimtita de aceasta ca o adevarata nevoie, ca
o cerinta imperioasa a integrarii fiintei lui. Functionarea diferitelor elemente
ale activitatii fac sa ca apara in forme diferite, care pot fi clasificate
dupa mai multe criterii:
1. dupa natura procesului, activitatea poate fi: predominant materiala sau spirituala.
2. dupa procesul psihic implicat in realizarea ei poate fi: cognitiva,
afectiva, volitiva.
3. dupa locul ocupat in sistemul relatiilor individului, poate fi principala
sau secundara.
4. dupa evolutia autogenetica poate fi: joc, invatare cognitiva, munca
productiva si creare.
5. dupa gradul de constientizare, poate fi in intregime constienta
(ia forma vointei), sau cu componente automatizate (deprinderile).
Aceste forme nu se afla in stare “pura”, ci doar predominant
de un fel sau altul. Elementele activitatii se intrepatrund armonios.
Astfel, jocul contine momente de invatare, munca are elemente de creatie,
iar creatia fara a se identifica cu munca, e in mare masura munca. Omul
invata de fiecare data altceva si de fiecare data altfel. Activitatea
e o manifestare plenara a intregii personalitati umane, factor determinant,
dar si rezultanta a dezvoltarii fiintei umane.
INVATARE
JOC MUNCA
CREATIE
Fig. 2.1 Relatia dintre diversele forma ale activitatii
2.2. Personalitatea
-; edificiu central al psihismului uman
In cea mai larga acceptiune a sa, conceptul de personalitate denumeste
fiinta umana considerata in existenta sa sociala si inzestrarea
ei culturala. Totodata si un sistem bio-psiho-social-cultural ce se constituie
fundamental in conditiile existentei si activitatii din primele etape
ale dezvoltarii individuale in societate.
Ca si structura, personalitatea tridimensionala, exprimand astfel: subiectul pragmatic al actiunii (homo faber) subiectul epistemic al cunoasterii (homo sapiens) subiectul axiologic, purtator si generator al valorilor (homo valens)
Personalitate e intotdeauna unica si originala, deoarece fiecare individ,
deoarece fiecare individ porneste de la o zestre ereditara unica si paseste
in spatiul existentei sociale, concrete, incercand o serie
de experiente, intrand in anumite interactiuni, cu diferite efecte
asupra cursului si construirii edificiului personalitatii.
Cu alte cuvinte, se poate spune despre personalitate ca exprima o organizare
dinamica a aspectelor cognitive, afective, connative (ale activitatii), fiziologice
si morfologice ale individului. Aceasta organizare dinamica a tuturor trasaturilor
psihofiziologice se manifesta prin conduita omului in societate, personalitatea
formandu-se numai in cadrul societatii.
Psihologul Maria Mamali pune accentul pe rolul societatii in formarea
personalitatii, mentionand ca personalitatea e organizarea dinamica a
tuturor trasaturilor psihologice, fiziologice si morfologice ale individului
si se manifesta prin conduita omului in societate.* Pentru a putea cunoaste
personalitatea unui individ e necesara cunoasterea trasaturilor caracteristice
si a modului cum sunt ele organizate, precum si structura lor. Trasaturile personalitatii
se clasifica in trei mari categorii: temperament, aptitudini si caracter.
Temperamentul reprezinta latura dinamico-energetica a personalitatii, aptitudinile,
latura instrumentala, posibilitatile omului, iar caracterul e latura relational-valorica
sau etico-sociala, indicand semnificatia si scopul activitatii umane.
Trasaturile de temperament au o baza fiziologica, de aceea sunt cele mai stabile
dintre trasaturile de personalitate. Aptitudinile si caracterul se modifica
sub actiunea factorilor de mediu si educatie.
2.2.1 Temperamentul
-; latura dinamico-energetica a personalitatii
Primele teorii asupra temperamentului, confundau temperamentul cu constitutia
fizica. In antichitatea greaca, medicul Hipocrat (460-370 BC) a stabilit
patru tipuri de comportament dupa modul cum predomina cele patru humori ale
corpului: sangvinic (sange), flegmatic (flegma ce e secretata de creier),
melancolic (fierea neagra) si coleric (fiere galbena).
Fiziologul rus I.P.Pavlov are ca baza a temperamentului fiziologia Sistemului
Nervos Central, si anume: energia, mobilitatea, echilibrul proceselor nervoase.
Prin energia proceselor nervoase se intelege capacitatea de lucru a celulelor
nervoase. Mobilitatea inseamna rapiditatea cu care se schimba un proces
nervos, putand fi inlocuit cu alt proces nervos, iar echilibrul
se refera la raportul dintre celel doua procese nervoase fundamentale, excitatia
si inhibitia.
Dupa modul de combinare a insisirilor proceselor nervoase, rezulta patru
tipuri de sistem nervos, care formeaza baza fiziologica a temperamentelor; cele
patru tipuri de sistem nervos si tipurile de temperament respective sunt: a) Tipul puternic, echilibrat, mobil -; se caracterizeaza printr-o mare
energie a proceselor nervoase; e mobil, trecand cu usurinta de la o stare
psihologica la alta. Acestui tip ii corespunde temperamentul sangvin,
vioi, mobil, adaptabil si sociabil. b) Tipul puternic echilibrat, lipsit de mobilitate -; poseda forta si echilibru
ale proceselor nervoase, dar nu are mobilitate. E corespondentul temperamentului
flegmatic care e foarte calm, are sentimente si obisnuinte stabile, pe care
le schimba greu, concentrandu-se intens in activitatea depusa.
* C. Botez, M. Mamali, P. Pufan: Selectia si orientarea profesionala, Bucuresti,
1971, Centrul de documentare al Ministerului Muncii
c) Tipul puternic, neechilibrat, excitabil -; poseda o energie a proceselor
nervoase, insa echilibrul e instabil, excitatia fiind mai mare decat
inhibitia. Acestui tip ii corespunde temperamentul coleric, care e nelinistit,
inegal in manifestari, exagereaza atat amicitia cat si ostilitatea.
d) Tipul slab -; e lipsit de energie a proceselor nervoase, concretizandu-se
in temperamentul melancolic. Acesta nu-si manifesta plenar reactiile afective,
fiind introvertit.
Dupa cum am mai amintit, temperamentul exprima aspectul dinamic al personalitatii,
neavand conotatie pozitiva, deoarece o gandire mobila nu e neaparat
si valoroasa, iar un sistem nervos slab nu poate sta la baza unei personalitati
de valoare.
Trasaturile temperamentale ce influenteaza procesele psihice se refera fie la
activitate (iuteala actiunii), fie la afectivitate: emotivitate, nervozitate,
predominarea starii placute, neplacute (stenic, astenic). In acest sens,
manifestarile emotive cu caracter astenic, dezorganizator, nu sunt indicate
in acele profesiuni ce au un ridicat risc de accidente. Cu alte cuvinte,
in aceste locuri de munca e necesara o selectie profesionala.
Formele reactiilor emotionale fata de pericol sunt grupate dupa caracterul astenic.
· Frica, reactie ce se bazeaza pe mecanismul de aparare pasiva, ce se
manifesta in perioada de asteptare a unui pericol.
· Panica, spaima, groaza, constituie reactii paroxistice ale reactiei
de frica. Manifestarile cu caracter stenic sunt: indrazneala, curajul
si bravura, acestea din urma energizand resursele psihice ale individului,
in sensul invingerii pericolului. Exista profesiuni care reclama
echilibru emotional, autocontrol si calm in conditiile unor situatii grele.
· Iuteala actiunii, mobilitatea, isi au importanta lor in
anumite profesiuni, mai ales ca iuteala deciziei depinde in mare masura
de iuteala generala a actiunii. Spre exemplu, in industria automatizata,
iuteala deciziei e neaparat necesara in anumite locuri de munca, asemeni
celor de dispecerat sau cele unde se lucreaza in criza de timp.
In orientarea, selectia si repartizarea profesionala e necesar sa se tina
seama de faptul ca dintre toate trasaturile de personalitate, cele temperamentale
sunt cele mai greu de modificat prin influenta mediului. In activitatile
periculoase are o importanta mare si viteza de reactie, timpul de reactie, timpul
de reactie fiind insusi o masura de exprimare a temperamentului. In
cadrul activitatilor repetitive, rutiniere, temperamentele colerice se adapteaza
mai greu, sunt firi agitate, intampina greutati in mentinerea
unui nivel constant al rezultatelor. De aceea, orientarea profesionala trebuie
sa tina cont de aceste particularitati temperamentale.
2.2.2. Aptitudinile
-; latura instrumental operationala a personalitatii
Oamenii se deosebesc intre ei dupa capacitatile, posibilitatile lor de
actiune. Aceleasi activitati practice, intelectuale, artistice sunt executate
de diversi indivizi la diverse niveluri calitative, cu o eficienta mai mare
sau mai mica, uneori foarte redusa. Aptitudinile constituie latura instrumentala
si executiva a personalitatii. Ele s-ar putea defini ca subsisteme sau sisteme
operationale, superior dezvoltate, care mijlocesc performante supramedii in
activitatea depusa. Ceea ce intereseaza e posibilitatea de a prevedea reusita
profesionala. O aptitudine izolata nu poate asigura succesul intr-o activitate
profesionala, pentru ca indeplinirea oricarei activitati profesionale
necesita conlucrarea unui grup de aptitudini. Aptitudinea profesionala e complexa
si nu poate fi determinata de un singur factor. Fiecare din insusirile
necesare luate separat, reprezinta o aptitudine simpla, iar intregul grup
de aptitudini simple de care e nevoie intr-o activitate, formeaza o aptitudine
complexa. E adevarat ca aptitudinile se bazeaza pe anumite premise, predispozitii
ereditare, dar acestea se formeaza si dezvolta in cursul activitatii,
in functie de mediu si educatie.
In afara de aptitudini, indeplinirea cu succes a unei activitati
e conditionata de cunostinte si deprinderi, interese si atitudini. Cunostintele
si deprinderile in lipsa aptitudinilor, asigura indeplinirea activitatilor
profesionale numai la un nivel mediu. Daca, pe langa cunostinte si deprinderi,
mai exista si aptitudini, atunci se obtin rezultate superioare in activitatea
respectiva.
Reusita profesionala reprezinta o structura complexa in care, in
afara de aptitudini, se includ interesele si motivatia. In anumite situatii,
aptitudinile ce sunt deficitare, pot fi compensate prin dezvoltarea intr-un
grad mai mare a altor insusiri sau printr-o inclinatie puternica
pentru activitatea respectiva. Inclinatia deosebita, statornica pentru
o activitate asociata unei foarte bune dezvoltari ale aptitudinilor se transforma
in vocatie. O forma superioara de manifestare a aptitudinilor complexe
e talentul. Iar forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor, care
se manifesta intr-o activitate creatoare de insemnatate istorica
pentru viata societatii, o constituie geniul.
Aptitudinile de care depinde succesul intr-un mare numar de activitati,
se numesc aptitudini generale, iar aptitudinile speciale sunt cele cerute de
domenii specifice de activitate.
2.2.2.1 Aptitudinile generale
Inteligenta e aptitudinea cea mai generala, care se intalneste
atat in cadrul profesiunilor intelectuale, cat si in
cadrul celor manuale, in primul rand fiind necesara mai muta inteligenta
abstracta, iar in celalalt, inteligenta concreta sau inteligenta tehnica.
De-a lungul timpului, s-au incercat mai multe definitii ale inteligentei,
cum ar fi: Spearman (1904, 1923), e o aptitudine care presupune in esenta
educatia relatiilor si corelatiilor, Binet si Simon (1905): aptitudinea de a
judeca bine, Piaget (1972) : un termen generic care sa indice formele superioare
ale organizarii sau echilibrului structurii cognitive utilizata la adaptarea
la mediul fizic si social, si exemplele pot continua.
Cu alte cuvinte, inteligenta exprima doua aspecte principale:
1. e o capacitate de a invata din experienta
2. presupune capacitatea individului de a se adapta la mediu, la situatii noi,
problematice. Cu ajutorul analizei factoriale s-au identificat urmatorii factori
ai inteligentei: intelegerea verbala, fluenta verbala, memorie, rationament
inductiv, viteza de perceptie, factori simbolici, factori de descoperire, factori
de gandire si factori de evaluare.
Deoarece tipul de inteligenta difera in functie de profesiune, nu se poate
vorbi despre o clasificare a activitatilor profesionale dupa gradul de inteligenta
mai mare sau mai mic, necesar succesului profesional. Dar in multe activitati
nu e necesara asa numita inteligenta generala, ci se cer aptitudini speciale,
in cadrul carora se include si inteligenta practica sau tehnica. In
majoritatea activitatilor profesionale, e necesar un grad minim de dezvoltare
intelectuala, fara insa ca reusita profesionala sa varieze direct profesional
cu inteligenta. Astfel, in muncile rutiniere, cel mai bun rezultat il
au indivizii cu o dezvoltare intelectuala mijlocie. In munca stiintifica,
creativitatea, ca factor al inteligentei, e deosebit de necesara. Inteligenta
generala nu e acelasi lucru cu creativitatea, dar e o premisa necesara acesteia.
La creativitate apar in plus factorii de flexibilitate si originalitate
a gandirii.
Memoria
Memoria e o aptitudine de fixare, pastrare si reproducere a diferite fapte si
notiuni. Memoria mecanica se refera la memorarea de elemente in care intelesul
joaca un rol redus, iar memoria logica se refera la memorarea de elemente in
cadrul carora intelesul are rolul principal.
Spiritul de observatie
Aceasta e aptitudinea ce se bazeaza pe calitatile perceptiei si inseamna
sesizarea cu usurinta a ceea ce e ascuns, intr-un anumit context situational,
dar are o insemnatate mare pentru activitatea profesionala.
Atentia
E capacitatea de orientare selectiva a constiintei intre anumiti stimuli.
Ea a castigat in importanta in conditiile moderne, unde activitatea
de supraveghere si control a numerosi stimuli solicita din partea omului mentinerea
continua a unei atentii “vigilente”.
Prin vigilenta se intelege mentinerea atentiei in cazul unor semnale
rare, de intensitate slaba, ce apar la intervale de timp imprevizibile. Exista
numeroase locuri de munca in industria moderna unde activitatea profesionala
se reduce la supraveghere, calitatile atentiei trecand pe primul plan.
2.2.2.2. Aptitudinile speciale
Aptitudinea tehnica sau mecanica include doi factori principali:aspectul de
gandire tehnica, de intelegere a mecanismelor si dexteritatea manuala.
Aptitudinile psihomotorii privesc calitatile de motricitate, siguranta si stabilitatea
miscarilor, viteza si precizia, dexteritatea manuala, timpul de reactie, forta
musculara si coordonarea intre diferite membre si organe de simt. Importanta
acestor aptitudini se reduce pe masura introducerii automatizarii.
-aptitudinile senzoriale se disting, in functie de organele senzoriale,
in: vizuale, auditive, kinestezice, tactile etc.
-aptitudinile speciale sunt specifice anumitor profesiuni, de exemplu: artistice,
stiintifice, pedagogice.
-aptitudinile de organizare si conducere
Posibilitatea de compensare a aptitudinilor si latura motivationala a activitatii
umane au constituit un ajutor pretios in combaterea exagerarilor psihotehnicii
care considera omul drept un mozaic de aptitudini.
2.2.3.Caracterul
Trasaturile caracteriale exprima motivele si scopurile actiunilor omului (tendinte,
trebuinte, motivatii) precum si ce reprezinta omul ca fiinta sociala, care e
orientarea sa fata de munca, societate si fata de sine insusi (complexul
sau aptitudinal).
In greaca veche, cuvantul “caracter” insemna tipar,
pecete, iar cu aplicare la om semnifica fizionomia individului luat nu atat
sub raportul chipului sau fizic, cat sub cel al structurilor sale psihice,
spirituale, pe care le deducem din modelul sau propriu de a se comporta in
activitate si relatii sociale. E o fizionomie spirituala prin care subiectul
se prezinta ca individualitate irepetabila. Particularitatile de caracter presupun
o anumita constanta, stabilitate. In sens larg, caracterul este un mod
de a fi, un ansamblu de particularitati psihoindividuale, ce apar ca trasaturi
ale unui portret psihic global. Dar, dintr-o perspectiva mai restransa,
caracterul reuneste insusiri sau particularitati privind relatiile pe
care le cultiva subiectul cu lumea si valorile dupa care se conduce. In
cadrul sistemului de personalitate, caracterul reprezinta latura relational
valorica, fiind un ansamblu de atitudini-valori. Cu alte cuvinte, caracterul
e o formatiune superioara la structurarea careia contribuie trebuintele umane,
motivele, sentimentele superioare, congingerile morale, aspiratiile si idealul.
Motivele actiunilor umane se clasifica in trei categorii care sunt bine
delimitate intre ele: motivele biologice (legate de organism, conservarea
si dezvoltarea sa), motivele psihologice (in stransa legatura cu
viata psihica) si motivele sociale. Motivele psihologice, innascute, sunt
instinctele. Eul si societatea exercita asupra instinctelor o actiune de disciplinare,
admitand manifestarea unora din pornirile legate de diferitele instincte
si stavilind manifestarea altora. Actul de corectare e un act de vointa, fiind
rezultatul unui efort mai mult sau mai putin indelungat. Trasaturile de
caracter care rezulta in urma acestui efort indelungat de vointa
sunt: perseverenta, conservarea, hotararea, curajul, spiritul de initiativa,
disciplina si independenta in actiune. Dezvoltarea acestor trasaturi are
drept consecinta formarea unui caracter puternic, capabil sa invinga orice
greutati si sa lupte pentru atingerea unor scopuri inalte. In industria
moderna, simtul de responsabilitate este unul din factorii principali care asigura
eficacitatea muncii. Astfel, supravegherea tablourilor de comanda necesita,
in primul rand, o buna dezvoltare a trasaturilor de caracter, dintre
care cea mai importanta e simtul de responsabilitate. Atitudinile sunt trasaturi
de caracter care deriva din orientarea individului.
Trasaturile de caracter ce exprima atitudinea individului fata de societate,
fata de oamenii din jur sunt: dragostea de patrie, respectul si grija fata de
proprietatea individuala si cea obsteasca. Atitudinile legate de orientarea
fata de sine insusi sunt: trebuintele, convingerile si interesele.
Cap 3 Recrutarea resurselor umane
3.1. Strategia Resurselor Umane
Conceptul de strategie si domeniile de dezvoltare
Notiunea de strategie are o origine ce ajunge la noi din epoca antica a Greciei.
Vercetatorul american Brian Quinn spunea: “Initial, in antichitatea
greaca timpurie, termenul de «strategos» se referea la rolul generalului
care comanda o armata. Ulterior a dobandit sensul de «arta a generalului»,
referindu-se la abilitatile psihologice si comportamentale care dadeau posibilitatea
generalului sa-si indeplineasca rolul sau. In timpul lui Pericle
(450 i.e.n.), acceptiunea strategiei era de calitate manageriala (administrativa,
leadership, oratorie, putere), iar pe vremea lui Alexandru cel Mare (330 i.e.n.),
strategia se referea la abilitatea de a desfasura fortele pentru a coplesi dusmanul
si de a crea un sistem unitar de guvernare globala. Aceasta ultima acceptiune
a fost utilizata secole de-a randul, in cea mai mare parte a abordarilor
militare, extinzindu-se, incepand cu secolul al XX-lea si
in economie.”
Referindu-se strict la contextul economic, unul din cei mai mari specialisti
in domeniul managementului, Henrz Mintzberg, pe baza analizei a 1495 de
lucrari consacrate strategiei, a identificat 10 scoli de gandire manageriala
in ceea ce priveste conceptul de strategie.
Denumirea scolii strategice Elaborarea strategiei tratata ca un proces
1 Proiectare Conceptualizat
2 Planificare Formatizat
3 Pozitionare Analitic
4 Antreprenoriala Vizionar
5 Cognitiva Neutral
6 Invatare Conturat in timp
7 Politica Bazat pe putere
8 Culturala Ideologic
9 Enviromentala Pasiv
10 Configurativa Secvential
Fig. 3.1. Evolutia de strategii *
Prin strategiile de personal se definesc intentiile organizatiei in ceea
ce priveste directiile de dezvoltare a resurselor umane, precum si necesitatile
sau cerintele ce trebuie satisfacute in acest domeniu, pentru a se facilita
atingerea obiectivelor organizationale. strategiile din domeniu resurselor umane
trebuie sa porneasca atat de la obiectivele organizationale cat
si de la continutul managementului resurselor umane.
Directiile in care pot fi dezvoltate strategii de personal, sunt:
- asigurarea si selectia personalului
- pregatirea si dezvoltarea angajatilor
* H. Mintzberg -; Strategy Formation: School of Thought, Harper &
Row, N.Y., 1990, Pag. 40
- evaluarea performantelor
- recompensarea angajatilor
- relatiile cu angajatii
3.2. Tipologia strategiilor de personal
Din perspectiva abordarii strategiilor din domeniul resurselor umane, cercetatorul
Rolf Buhner, deosebeste trei tipuri de strategii:
- strategie de personal orientata spre investitii
- strategie de personal orientata spre setul de valori asumate
- strategie de personal orientata spre resurse
3.2.1. Tipologia strategiilor de investitii
Acest tip are in vedere deciziile privind investitiile din cadrul firmei.
. are o serie de avantaje ce privesc:
- diminuarea rezistentei la schimbare
- permiterea planificarii si luarii din timp a masurilor privind utilizarea
eficienta a resurselor umane
- reducerea cheltuielilor de pregatire si angajare a personalului in momentul
introducerii de noi tehnologii
- sensibilizarea personalului in legatura cu problemele dezvoltarii strategiei
firmei
- cresterea considerabila a capacitatii de reactie sau adaptare a firmei la
modificarile determinate de piata.
-
3.2.2. Tipologia setului de valori asumate
Are in vedere cerinte de baza care constau in respectarea intereselor,
dorintelor sau aspiratiilor personalului, simultan cu folosirea corespunzatoare
a potentionalului acestuia. Aceasta strategie orientata spre necesitatile angajatilor
are avantajul ca acorda mai multa importanta resurselor umane. In acest
sens, un caz concret il gasim in cadrul renumitei firme bavareze
de BMW, unde au fost selectate un numar de 16 valori relevante, dintre care
amintim:
- dorinta de echitate sau dreptate
- principiul performantei
- realizarea personala in cadrul si in afara muncii
- relatiile sociale
- informarea si comunicarea
- dorinta de siguranta
Pentru diferitele valori relevante ale firmei au fost elaborate scale valorice
care cuprind diverse valori, ca de exemplu:
- valori traditionale
- valori noi
- stari existente in cadrul firmei
- stari care trebuie sa existe in prezent
- stari care trebuie sa existe in viitor
3.2.3. Tipologia spre resurse
Promovarea acestei strategii de personal presupune inversarea raportului scop-mijloace,
accentuand rolul resurselor umane ca avantaj competitiv. Astfel apar conceptul
de transformare al resurselor firmei in capabilitati. Astfel, resursele
umane sau posibilitatile de asigurare cu personal influenteaza considerabil
continutul strategiei firmei. Departamentul de personal trebuie sa puna la dispozitie
datele si informatiile necesare privind personalul.
Adaptarea unei astfel de strategii necesita o modificare de atitudine a managerilor,
care trebuie sa inteleaga ca strategia orientata spre aspectele financiare
ale firmei nu se afla in contradictie cu strategia de personal orientata
spre resurse.
3.3. Elaborarea si implementarea strategiilor din cadrul resurselor umane
Elaborarea strategiei din domeniul resurselor umane reprezinta rezultatul unui
proces continuu de analiza al tuturor activitatilor din cadrul firmei, precum
si directiilor in care aceasta se indreapta. Aceasta abordare a
strategiilor de personal necesita o evaluare generala a firmei, analiza planului
de afaceri in al doilea rand, iar in final identificarea problemelor
specifice din domeniul resurselor umane.
3.3.1. Procesul planificarii strategice si etapele acestuia
Conceptul de planificare strategica e definit ca fiind procesul de previziune
a activitatii organizatiei, ce permite acesteia sa stabileasca, cuantifice si
sa mentina in mod continuu o legatura permanenta intre resurse si
obiective pe de o parte si posibilitatile oferite de piata pe de alta parte.
Strategia imbina cunoasterea prezentului cu previziunea fundamentala a
viitorului. Pentru a definii strategia necesara realizarii unui obiectiv sunt
necesare informatii despre trecut, prezent si viitor. Planificarea strategica
estimeaza cererea viitoare de angajati atat calitativ cat si cantitativ,
compara cererea prevazuta cu resursele umane existente si determina excedentul
sau deficitul de personal pe baza obiectivelor organizatiei.
In viziunea lui Mathis, Nica ,Rusu*, 1997, planificarea strategica se
desfasoara in mai multe etape si anume: identificarea si recunoasterii misiunii si filozofiei unei organizatii: in
aceasta etapa se pun o serie de intrebari: de ce exista organizatia, care
e contributia ei, care sunt valorile de baza, care sunt motivatiile managerilor
si actionarilor. Raspunsurile permit intelegerea ratiunii privind existenta
unei organizatii. examinarea mediului extern obtinandu-se informatii asupra schimburilor
ce au loc in mediul inconjurator si impactul lor asupra organizatiei.
* Robert L. Mathis, Panaite C. Nica, Costache Rusu -; Managementul Resurselor
Umane, Pag. 23-24 analiza interna-consta in determinarea capacitatii de transformare a resurselor
organizatiei si a potentialului, de actiune, evidentiindu-se punctele forte
si cele slabe. prognoza evolutiei organizatiei-influentata de disponibilitatea managerilor
de a-si asuma riscul; pe baza prognozelor se stabilesc obiectivele si strategiile,
elaborandu-se planuri de dezvoltare. aplicarea si revizuirea planurilor de dezvoltare
Planificarea strategica are o importanta cruciala, contribuind la formarea strategiei
de afaceri, prin identificarea oportunitatilor de a folosi cat mai bine
resursele umane existente si aratand cum lipsa de Resurse Umane poate
afecta negativ aplicarea planului de afaceri propus, daca nu se iau masuri.
Aceste angajamente se concretizeaza in: oameni nepregatiti, costuri de
angajare si training, flexibilitate insuficienta.
3.3.2. Dimensiuni ale planificarii resurselor umane
Aurel Manolescu* deosebeste doua dimensiuni ale planificarii resurselor umane:
1. Dimensiunea functionala a planificarii resurselor umane exprima dimensiunea
de baza a acestei activitati de personal, manifestandu-se prin procesul
continuu si sistematic, prin care organizatia anticipeaza necesitatile viitoare
de personal, in concordanta cu obiectivele, pe termen lung ale acesteia.
2. Dimensiunea temporala (orizontul de timp)
Desi in practica manageriala, termenele ce delimiteaza perioada de operationalizare
nu figureaza ca o componenta de sine statatoare a activitatii de planificare
a resurselor umane, deoarece aceasta are in vedere viitorul, o intrebare
importanta e cat de departe e viitorul? Fiindca planificarea resurselor umane
e foarte strans legata de procesul de planificare organizationala, orizonturile
de timp acoperite de planificarea resurselor umane trebuie sa corespunda cu
acelea la care se refera planificarea organizationala. Astfel, exista planul
organizatiei pe termen scurt (0-2 ani), pe termen mediu (2-5 ani) si lung, considera
necesara elaborarea de planuri in domeniul resurselor umane pentru fiecare
din orizonturile de timp mentionate.
Procesul de elaborare al strategiei de personal are urmatoarea structura:
* Aurel Manolescu -; Managementul Resurselor Umane, Pag. 206
Fig.3.2. Procesul de elaborare al strategiei de personal
O etapa deosebit de importanta a procesului de elaborare a strategiilor de
personal o constituie, in opinia lui Ralph Buhner, analiza resurselor
umane de care dispune firma la un moment dat, precum si a sanselor si riscurilor
specifice domeniului. Resurselor umane care exista sau pot sa apara in
cadrul concurentei cu alte firme. Acelasi autor considera punctele forte din
cadrul strategiei de personal in corelatie cu strategia firmei.
- Atragerea personalului extern - Dezvoltarea accentuata a personalului
- Planificarea pe termen scurt a personalului - Planificarea pe termen lung
a personalului
- Dezvoltarea moderna a personalului - Promovarea interna a personalului
Strategiile si politicile de recrutare definesc modul in care organizatia
isi defineste responsabilitatile in domeniile referitoare la realizarea
procesului de recrutare.
Numerosi specialisti in domeniul Resurse Umane de exemplu J. Hallovan,
H.G. Heveman si C.D. Fisher, in practica manageriala, strategiile si politicile
de recrutare difera mult de la o organizatie la alta. Astfel deciziile manageriale
care privesc strategiile si politicile de recrutare a personalului trebuie sa
aiba in vedere urmatoarele aspecte:*
- identificarea si atragerea unu numar cat mai mare de candidati pentru a obtine
necesarul numeric si calitativ de angajati. Astfel organizatiile dispun de numeroase
metode si surse de recrutare.
- in ce masura posturile vacante sunt ocupate din interiorul organizatiei
sau prin combinarea acestor doua posibilitati; de exemplu una din cele mai importante
politici e promovarea din interiorul organizatiei, fiind considerata cea mai
corecta fata angajatii loiali, iar ca avantaj rezulta ca se permite pastrarea
secretului postului.
- asigurarea concordantei intre activitatile de recrutare ale organizatiei
si valorile si strategiile acesteia.
- masura in care organizatia prefera sa atraga candidatii cu calificari
satisfacatoare, care sunt in contra unui post de munca si care sunt interesati
in ocuparea posturilor vacante, sau incearca sa atraga pe acei candidati
care pot asigura un management performant in domeniul Resurselor Umane.
- luarea in considerare a obiectivelor avute in vedere dupa angajarea
personalului, ca de exemplu asigurarea in procesul de recrutare a unui
personal competitiv de inalta performanta care va fi mentinut in
cadrul companiei o perioada mai mare de timp, fara a fi expus somajului.
- eforturile de recrutare a personalului sa duca la efectele asteptate inclusiv
la imbunatatirea imaginii de ansamblu a organizatiei, astfel incat
chiar candidatii respinsi sa-si dezvolte atitudinile pozitive fata de organizatie.
* C. D. Fisher, L. F. Schoenfeldt, J. B. Shaw -; Human Resource Management,
Houghton Mifflin Company, Boston, 1996, Pag. 223-226
H. G. Heneman & Co. -; Personnal/Human Resource Management, Fourth
Edition Irwin Boston, 1989, Pag. 370-372
- realizarea recrutarii personalului intr-un timp cat mai scurt
si cu cele mai mici cheltuieli posibile avand permanent in vedere
particularitatile posturilor ce urmeaza a fi ocupate.
3.3.3 Competenta profesionala si implicatiile acesteia
Productivitatea muncii nu depinde numai de personale implicate nemijlocit in
procesul de productie sau numai de echipamentul tehnic utilizat si factorii
organizationali ce actioneaza intr-o unitate industriala. Cu alte cuvinte,
productivitatea muncii este un vector rezultant din compunerea a doua variabile
majore: individuale si situationale.
Optimizarea eficientei profesionale, reusita profesionala, sunt concepte cu
o larga frecventa de utilizare in practica industriala contemporana. Problema
competentei este evocata ca fiind unul din indicatorii importanti in realizarea
normelor de productie si de a sporii productivitatea muncii. In termeni
generali prin, prin reusita profesionala se intelege un standard sau etalon
postulat prin care putem evalua competentele profesionale, aptitudinile, motivatiile,
etc.
3.3.3.1 Variabilele individuale
Acestea definesc structura personalitatii individului, constructul bio - psiho-
social. De aici si ideea sustinuta de psihologi si sociologii industriali referitoare
la cunoasterea personalului muncitor, indiferent de pozitia pe care o ocupa
intr-o companie.
Fig. 3.3. Reprezentarea interactiunii variabilelor individuale si situationale
asociate performantelor in munca ( dupa McCormic & Tiffin, 1979 )
· Domeniul cognitiv
Conform diagramei de mai sus, primul aspect cu care se confrunta un individ
ce atesta pentru o profesie, este daca poseda, sau nu, aptitudinile necesare
desfasurarii profesiei respective. Este vorba de insusirile psihice generale
si speciale ce pot asigura reusita profesionala. Cercetari recente au demonstrat
rolul hotarator al invatarii si educatiei in formarea aptitudinilor,
apelandu-se la activitatile special organizate in acest sens.
Astfel, se impun respectarea urmatoarelor principii:
- activitatea sa aiba un caracter unitar
- sa fie orientata pe elemente in curs de formare si dezvoltare a aptitudinilor
- activitatea sa aiba o puternica motivatie pozitiva
Concis activitatea se formeaza si se dezvolta in procesul invatarii
si culturii. In timp au fost construite diferite teorii cu privire la
natura aptitudinilor si modalitatile de a le masura.
Testele de aptitudini cognitive sunt considerate ca fiind cele mai populare
printre psihologii industriali.
In psihologie se discuta frecvent ca aptitudinile sunt cauza unui anumit
comportament. Cu alte cuvinte, daca un manager ia decizii corecte si este cotat
ca eficient, acesta s-ar datora faptului ca este un individ inteligent. Dar
exista pericolul de a trata inteligenta ca un lucru oarecare pe care cu cat
il au intr-o cantitate mai mare inseamna ca vei fii mai performant
in domeniile care-i reprezinta. O alternativa ar fii sa tratam aptitudinile
ca o rezultanta sumativa a experientei anterioare.
Deci daca un manager rezolva probleme complicate de serviciu, a luat decizii
eficiente, a dat dovada de calitati de „ leadership”, se poate spune
se poate spune despre el ca e un manager inteligent. Se poate spune ca, persoanele
ce au demonstrat ca poseda abilitati cognitive in trecut, vor continua
sa se manifeste si in viitor. Pe baza acestui rationament, se poate: a) descrie nivelul aptitudinal al unei persoane b) pentru a prezice activitati viitoare ale acesteia de diferite sarcini cognitive
( Werniment, Cambell, 1968)
· Domeniul noncognitiv
Insusire de personalitate grupeaza o seama de factori implicat mijloci
sau nemijlocit in obtinerea de performante profesionale.
Conceptul de personalitate a fost definit in mai multe feluri. Personalitatea
e inclusa in domeniul larg proceselor noncognitive adesea alaturi de interese,
orientari si reactiile afective. O modalitate de intelegere a relatiei
dinte personalitate, orienteaza individului si dispozitia sau atitudinea sa
afectiva, e prin luare-n considerare a rolului pe care activitatea il
are la nivelul fiecarei zone de interes.
Afectivitatea a fost u domeniu mai putin studiat in pshiologice desi are
un rol important in evaluarile sociale de toate tipurile, putand
fi un determinant primar intr-o mare varietate de comportamente interpersonale.
Intelegerea unor comportamente organizationale este posibila prin luarea-n
considerare a elementului afectiv.
Afectivitatea este un proces psihic care se refera la reflectarea relatiei dintre
subiect si obiectul sau situatia care le-a produs.
Personalitatea este situata la nivelul cel mai general. Reactiile afective sunt
componente importante ale personalitatii; ele sunt implicate in dimensiunile
evaluative generale care sunt prezente in prezumtia sociala. Reactiile
afective au in vedere atat sentimentele, cat si evaluarile
cognitive.
Reactiile afective pot fi determinate in: a. Seturi de tendinte generale fata de reactiile pozitive sau negative b. Seturi de reactii afective care au in vedere anumite atribuiri specifice
( orientari ale individului cum sunt valorile si interesele).
· Sistemul axiologic (sisteme de valori)
- este ceea ce formeaza obiectul pretuirii fiecarui om.
Acest context apare foarte in munca desfasurata de o persoana, cat
si in comportamentul cotidian al acesteia. Astfel imbinarea factorilor
furnizori de satisfactii cu cei profesionali sporeste performantele individului.
· Interesele si motivatiile reprezinta conditiile interne ce mobilizeaza
o persoana sa presteze o anumita activitate.
- Motivatia este mijlocit legata de performanta. Se va face distinctia diferitelor
niveluri la care un individ este capabil sa se mobilizeze. Cu alte cuvinte o
motivatie mai slaba sau prea puternica duce la performante slabe, la accidente
de munca. In cazul unei persoane care tine sa ocupe un loc fruntas intr-o
competitie, dar nu detine deprinderi si experienta in munca nu o avantajeaza,
risca sa nu poata controla toti factorii existenti activitatii respective, si
sa cauzeze incidente, accidente de munca.
- Interesele sunt definite ca atitudini cognitivo-afective carte faciliteaza
activitatea si aptitudinile speciale, fiind cele ce dau valente noii activitati
de munca, prin aceea ca creeaza un climat psihologic favorabil ( Popescu Neveanu,
1980).
Variabilele de sex si varsta, explica si ele anumite performante in
munca. S-a constatat ca mai multe activitati prin natura lor sunt specifice
femeilor, deoarece acestea ajung la performante ridicate intr-un timp
relativ scurt: pregatirea datelor primare pentru calculatoare, profesii textile,
etc. La fel, varsta constituie un ingredient pentru anumite profesii,
dar nu avantaj in altele. Tinerii considera plictisitoare munca la liniile
de asamblare a automobilelor, datorita rutinei dar varstnicii obtin rezultate
satisfacatoare. In alta ordine de idei, s-a observat ca muncitorii varstnici
sunt mai bine integrati profesional, satisfactiile profesionale sunt sporite
si mai putin inclinate spre fluctuatie. ( Mettezen, Stzner, 1980).
· Scolarizarea -; este un aspect foarte dezbatut. O instruire superioara
inseamna in primul rand o constientizare mai ridicata a activitatii
profesionale, o alta percepere a riscului in muncile care presupun un
oarecare pericol si deci reducerea numarului de accidente.
Ritmul accelerat al dezvoltarii industriale si de introducere a noilor tehnologii
si utilaje reclama si tot mai mult organizarea de programe de perfectionare
a pregatirii profesionale, actiunea ce face functie de profesie, calificarea
cursantilor. Folosirea unor metode de instruire adecvate si eficiente, este
o problema ce face cu multa responsabilitate, pe baza unor criterii stiintifice.
Experienta este o calitate atunci cand se pune problema angajarii de personal.
Aceasta se castiga in timp, in urma contactarii unei persoane
cu situatii de munca variate. Acest fapt inseamna insusirea de strategii
de lucru diferite care sa faciliteze efectuarea in noile conditii si la
parametrii optimi a activitatii de munca. Pe baza unei experiente bogate pot
apare noi deprinderi, se poate efectua un transfer pozitiv de cunostinte si
strategii euristice de activitate.
· Orizontul cultural este de asemenea o dimensiune ce contribuie la performanta
profesionala. Aceasta participa la implementarea activitatii in munca
desfasurata. Obiectivul fundamental al educatiei contemporane este dezvoltarea
multilaterala a personalitatii, fapt ce poate conferii individului mobilitate
in lumea profesiunilor, deschizandu-i noi perspective de dezvoltare.
3.3.3.2. Variabilele situationale
In desfasurarea activitatii de productie un aport la fel de important
ca si calitatile personalului muncitor il aduce conditia de munca alaturi
de cele organizationale.
Variabilele fizice si de munca
Identificarea unor solutii tehnice si organizatorice cat mai eficiente
sta in atentia oricarei unitati industriale, stiintei si tehnicii in
general. Metodele de munca moderne, axate pe mecanizarea si automatizarea productiei,
este utilizarea celor mai noi criterii stiintifico-tehnice, constituie un factor
de baza al cresterii productivitatii.
· Proiectarea echipamentului de munca poate influenta productivitatea.
Se poate sublinia necesitatea excluderii, solutiilor de proiectare bazate pe
bunul simt al proiectantului si care mai curand sau mai tarziu vor
fii sortite esecului. Este cunoscut faptul, ca interventia ergonomica corectiva
este mult mai costisitoare decat aceea din timpul proiectarii.
· Conditia echipamentului de munca exprima o alta dimensiune a productivitatii.
Un echipament intr-o stare avansata de uzura, nu va putea niciodata concura
cu unul nou, caracterizat prin precizie si timp de utilizare marit.
· Spatiul de munca si amenajarea sa. Specialistii in ergonomie
obtinand rezultate de-a dreptul spectaculoase prin interventii la acest
nivel.
· Mediul fizic actioneaza nemijlocit asupra celui care munceste si indirect
asupra productivitatii muncii. Factorii fizici de microclimat ai muncii se refera
la zgomot, iluminat, temperatura, umiditate, noxe, etc. De fiecare data cand
s-a actionat in sensul ameliorarii conditiilor de microclimat s-a ajuns
la o crestere semnificativa a performantelor de munca.
Variabilele organizationale si sociale
La eficienta muncii contribuie si numeroasele variabile organizationale si
sociale. Ca variabila de baza se aminteste intotdeauna caracterul si politica
organizatiei. Fiecare companie isi are propria personalitate, particularitatile
sale individuale.
De astfel o anumita politica de personal, o atitudine generata de cooperarea
si realizarea planului de productie, o anumita conceptie gospodareasca si de
repartitie a veniturilor, etc. In exercitarea conducerii unei organizatii
vom intalnii, iarasi, unele particularitati individuale rezultate
din intelegerea realista a modului de exercitare a autoritatii ierarhice
colective.
· Sistemul de instruire si control in actualul context al revolutiei
industriale constituie o problema fundamentala. Se apreciaza ca in viata
profesionala a unui individ pot apare doua sau chiar trei reconstituiri profesionale.
Si aceasta, pentru a se putea tine pasul cu cerintele de modernizare a tehnicii.
Intreprinderile si-au pus la punct un sistem propriu de calificare si
perfectionare a pregatirii profesionale.
· Salarizarea si sistemul de stimulente periodice intr-o unitate
industriala sau de cercetare sunt dimensiuni motivationale ale performantelor
profesionale care au un rol important. Munca in acord simplu ori in
regie constituie un factor motivational extrinsec. La fel, sistemele de stimulare
promovate dupa un studiu psihologic competent si respectand cu acuratete
normele principialitatii si evidentierii valorilor pot devenii elemente motivationale
intrinseci cu efecte majore asupra performantelor.
· Mediul social in care se desfasoara activitatea de productie
este o alta dimensiune corelata pozitiv cu performanta profesionala. Se are
in vedere compozitia echipelor de munca, relatiile de munca, sistemul
de conducere, atitudinea fata de munca, etc. Intr-o unitate industriala
unde predomina un climat de munca nefavorabil vom intalnii un procent
ridicat de absente si intarzieri, abaterile disciplinare, o rata
a fluctuatiei ridicata, accidente si incidente de munca frecvente.
Competenta profesionala este privita ca vectorul rezultant al interactiunii
celor doua variabile: situationale si individuale. Dar succesul intr-o
profesie nu trebuie inteles ca o suma a acestor variabile. Profesiile
sunt foarte diferite. Uneori sunt suficiente doua variabile, iar in alte
cazuri, pentru garantarea succesului sunt mai multe variabile combinate.
3.4. Necesitatea activitatii de recrutare a resurselor umane
Organizatiile in general, si firmele, in special pentru a supravietui,
trebuie sa solutioneze in mod corespunzator urmatoarele probleme:
- Identificarea aptitudinilor si alegerea sau selectia candidatilor ce corespund
mai bine cerintelor posturilor noi sau vacante
- Identificarea si atragerea candidatilor competitivi folosind cele mai adecvate
metode, resurse sau medii de recrutare
Solutionarea cu succes a acestor probleme inseamna succesul intregului
proces de asigurare cu personal, proces deosebit de important datorita faptului
datorita faptului ca pot aparea erori de angajare. Astfel, respingerea unui
candidat competitiv sau angajarea unuia slab pregatit, constituie un principiu
pentru organizatie.
Recrutarea resurselor umane se refera la confirmarea necesitatii de a angaja
personal, la anumite schimbari in situatia angajarii cu personal si identificarea
solicitantilor potentiali si capabili sa indeplineasca cat mai eficient
cerintele posturilor. In acest context nevoile de recrutare pot fi strategice
(restructurari, retehnologizari), pot raspunde unor urgente temporare (parasirea
organizatiei din diferite motive, continuarea studiilor, satisfacerea stagiului
militar), sau pot fi legate de miscarile interpersonal (promovari, transferuri).
Recrutarea personalului poate avea un caracter permanent si sistematic sau se
poate realiza numai atunci cand apare o anumita necesitate. Daca recrutarea
are un caracter continuu si sistematic, organizatia are avantajul mentinerii
unui contact permanent cu piata muncii.
Procesul de cautare, localizare, identificare si atragere a potentialilor candidati,
de unde urmeaza a fi alesi candidatii capabili, se numeste actiunea de recrutare
a personalului. Recrutarea este un proces managerial de mentinere si dezvoltare
a celor mai adecvate surse interne si externe, necesare asigurarii cu personal
competitiv in sensul indeplinirii obiectivelor organizatiei. Din
aceasta perspectiva, recrutarea poate fi un proces activ. Deci, organizatia
incearca sa-si mentina o retea de specialisti calificati sau potentiali
candidati, chiar daca exista in mod curent posturi vacante. Trebuie atrasi
un numar suficient de mare de candidati, pentru a-i putea identifica pe cei
care corespund cel mai bine cerintelor postului.
3.4.1. Recrutarea -; activitate de baza a procesului de asigurare cu personal
David J. Cherrington, un specialist in domeniul Resurselor Umane afirma
ca, asigurarea cu personal a unei organizatii cuprinde mai multe activitati
de baza si anume: planificarea resurselor umane, recrutarea si selectia personalului.
Procesul de asigurare cu personal din exteriorul organizatiei cuprinde recrutarea,
selectarea si integrarea personalului, in timp ce asigurarea cu personal
din interiorul organizatiei presupune unele transferuri, promovari, verificari,
dezvoltari, precum si eventuale pensionari, decese, demisii.
George T. Milkovich si John W. Boudreau sunt de parere ca recrutarea personalului
trebuie sa aiba prioritate selectiva deoarece, o selectie a personalului eficienta
nu se poate realiza decat daca procesul de recrutare asigura un numar
suficient de mare de candidati competitivi.
Astfel, obiectivul activitatii de recrutare consta in identificarea unui
numar suficient de mare de candidati, astfel incat cei care indeplinesc
conditiile, sa poata fi selectati.
Recrutarea Resurselor Umane are in vedere si analiza posturilor si proiectarea
muncii. Acest fapt inseamna ca persoana ce recruteaza trebuie sa detina
informatii necesare referitoare la caracteristicile postului la calitatile viitorului
detinator al acestuia. Recrutarea personalului urmeaza planificarii resurselor
umane. Acestea inseamna ca efortul de recrutare al unei organizatii si
metodele ce trebuie folosite sunt dependente de procesul de planificare a resurselor
umane si de cerintele specifice posturilor ce urmeaza sa fie ocupate. Cui alte
cuvinte, cunoasterea din timp a necesarului de personal sau anticiparea acestuia,
permite desfasurarea in bune conditii si cu mai multe sanse de succes
a procesului de recrutare.
Conform opiniei lui David J. Cherrington, procesul de recrutare a Resurselor
Umane este legat indisponibil de multe alte activitati de personal ca de exemplu:
evaluarea performantelor, recompensele angajatilor, relatiile cu angajatii,
pregatirea sau dezvoltarea personalului. Astfel, candidatii cu pregatire corespunzatoare,
au in general performante mai bune, iar existenta in cadrul organizatiei
a unor preocupari permanente pe linia performantelor implica identificarea si
atragerea unor candidati cat mai competitivi. Oferta de Resurse Umane
va influenta nivelul salariilor, iar candidatii cu o inalta pregatire
vor solicita recompense pe masura, recompense care, la randul lor, daca
au un nivel ridicat , stimuleaza si faciliteaza in acelasi timp procesul
de atragere a unui numar mai mare de candidati cu o pregatire profesionala cat
mai buna.
Din alta perspectiva, procesul de asigurare cu personal, poate fi privit si
ca o serie de filtre sau un proces de triere in cadrul caruia solicitantii
sunt filtrati in urma unor activitati specifice domeniului Resurselor
Umane.
Dupa cum Jack J. Halloran unul din specialistii din cadrul Resurselor Umane
afirma toti cei ce solicita postul, trebuie sa fie constienti de privatiunile
sau obstacolele la care pot fi supusi pe perioada de recrutare precum si daca
vor exista teste, interviuri, diverse verificari, in di