1. Teorie, practica, stiinta si arta
Perioada de tranzitie inseamna revenirea, dupa aproape o jumatate de
secol, de la o economie in exclusivitate centralizata, la o economie libera,
concurentiala, in care piata se regleaza dupa cerere si oferta. Este o
perioada de schimbare in toate planurile vietii sociale, economice, culturale
si politice, in care persista incertitudinile. In aceste conditii,
factorul economic este cel mai afectat de aceste schimbari. h5s8si
Astfel, atat la nivel macro cat si microeconomic, rolul managementului
performant este esential in dezvoltarea pe toate planurile a firmelor.
El poate raspunde multor intrebari si poate face fata problemelor complexe
cu care se confrunta firmele.
In toate tarile dezvoltate, managementul este situat pe acelasi plan cu
tehnica noua care,oricat de performanta ar fi, eficienta ei nu poate fi
valorificata decat printr-un management corespunzator. Astfel, managementul
este un concept global care,desi este sustinut de stiinta, tehnologie, cultura,
inteligenta, ratiune si spirit, realitatea este prea complexa pentru a putea
fi tratata cu rigoare si precizie stiintifica.
Ca si o scurta istorie, termenul “management” s-a folosit pentru
prima oara in secolul al XIX-lea de catre economistul englez John Stuart
Mill. Apoi, a fost definit de F.W. Taylor in lucrarile “Shop Management”
(1903) si “Principiile managementului stiintific” (1911).
S-a incercat in nenumarate randuri sa se stabileasca etimologia
cuvantului management. Unii au sustinut ca provine din limba latina: “manus”
= mana reprezentand astfel manevrare, pilotare. Cuvintele “manager”
si “management” sunt utilizate, de regula, in tarile anglo-saxone,
acestea suferind modificari treptate, ajungand la intelesul de conducere
a afacerilor. In acest sens, “to manage” inseamna a
reusi, a se descurca, derivand din ideea de reusita in afaceri.
In tara noastra, cuvantul “management” ramane
un cuvant strain netraductibil, el nu se poate traduce prin “conducere”
, asa cum se credea, deoarece managementul are un sens mai larg, incluzand
si conducerea.
Managementul s-a nascut in firmele mici si mijlocii atunci cand
acestea au inceput sa se dezvolte. Proprietarul firmei, care era totodata
patron si manager, a fost depasit la un moment dat de numarul mare de activitati
(productie, conducere, comercializare etc.). Conducerea manageriala s-a impus
in momentul in care munca s-a desfasurat in colective mai
mari, indreptandu-si eforturile in vederea atingerii unui
scop, obiectiv sau rezultat. Astfel, productia a crescut iar conjunctura a indemnat
gandirea spre crearea unui aparat de conducere, special pregatit, care
sa asigure o activitate ritmica si uniforma a tuturor compartimentelor firmei.
Ulterior, managementul s-a extins si la institutiile publice, organizatii neproductive
etc.
Definirea managementului se impune ca o necesitate a fixarii termenilor precisi
cu care se comunica. S-au formulat pana in prezent o multime de
definitii (literatura de specialitate indica peste 140), unele fiind aproximative.
O definitie mai succinta este: “realizarea prin altii a obiectivelor propuse”
dar, ca o completare, raspunzator de calitatea rezultatelor obtinute ramane
totusi conducatorul.
Managementul modern reprezinta “efortul de a organiza, structurat, procesele
de inovatie de tip uman, interuman, de a integra si sintetiza date, de a deduce
o teorie coerenta, gasind actiunile cele mai eficace pentru a elabora schimbari”.
Henry Fayol a definit managementul ca fiind ansamblul celor 5 elemente implicate
in procesul de management: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea
si controlul. Sintetizand aceasta conceptie, se pot identifica elementele
fundamentale ce formeaza “bucla conducerii”:
Din multe puncte de vedere, managementul este mai degraba practica decat
profesiune sau stiinta, avand elemente din ambele, dupa parerea lui Peter
F. Drucker. Intr-adevar, managementul apartine domeniului practicii, insa
nu se desfasoara fara o baza teoretica ci dimpotriva, el presupune un set de
idei si de teze fara a nega valoarea metodelor si a tehnicilor manageriale reiesite
din practica managementului. Astfel, practica are nevoie de o teorie adecvata
pentru a merge inainte.
Experienta in conducere este pusa in concordanta cu mijloacele oferite
de stiinta, un ansamblu organizat si coerent de cunostinte, concepte, principii,
metode si tehnici prin care se explica in mod sistematic fenomenele si
procesele ce se produc in conducerea firmelor.
Arta conducerii consta tocmai in legatura stiintei cu experienta practica
si studiul experientei altora. Aceasta arta este prea complexa pentru a fi identificata
doar cu o seama de calitati. Considerata priceperea de a lucra cu oamenii, arta
a precedat stiinta in management. Arta conducerii nu este altceva decat
capacitatea, maiestria individuala de a transpune in viata principiile
si regulile generale, de a gasii solutii in vederea aplicarii cu flexibilitate
a normelor generale la o situatie concreta.
Nu exista norme perfecte si unice care sa inlocuiasca judecata si ratiunea.
Nu pot fi deduse retete speciale sau formule universal valabile. Priceperea,
atitudinile sau gesturile se pot invata. Arta nu cunoaste legi ca stiinta,
ea are un caracter de subiectivitate in vreme ce stiinta este obiectiva.
Se poate aprecia ca, in prezent, in domeniul managementului s-a
constituit un sistem teoretic si metodologic ce cuprinde concepte, principii,
metode si tehnici bine articulate care constituie pilonii cadrului structural
al unei adevarate metastiinte a gandirii si practicii manageriale.
Trasaturile si orientarile de perspectiva sunt:
1. Viziunea globala, integratoare, de abordare a problemelor.
Rezolvarea problemelor manageriale trebuie realizata pe doua planuri:
-interorganizatie, adica intre subsistemele acesteia respectiv intre
activitatile si compartimentele ei.
-interorganizatie si mediul sau ambiant de existenta si actiune.
2. Interdisciplinaritatea
Domeniul stiintei si practicii manageriale a reprezentat si continua sa reprezinte
terenul de absorbtie si integrare a noi si noi elemente din alte stiinte adaptate
si utilizate nevoilor specifice ale conducerii.
3. Accentuarea caracterului previzional
In evolutia fiecarei firme rolul determinant il are strategia dezvoltarii
prin care se definesc evolutiile viitoare si principalele obiective de atins,
astfel stabilindu-se toate elementele manageriale care trebuie sa serveasca
eficient dezvoltarea preconizata.
Strategia are implicatii asupra tuturor activitatilor firmei carora le influenteaza
formele de realizare.
4. Cresterea dinamismului managerial
Aceasta crestere este determinata de dinamismul accentuat al mediului de existenta
si actiune al firmei si de cresterea spectaculoasa a frecventei schimbarilor
din economia concurentiala.
5. Accentuarea caracterului finalist al actiunilor manageriale
Toate demersurile manageriale trebuie sa aiba o finalitate, asigurand
astfel direct sau indirect indeplinirea obiectivelor firmei.
6. Universalitatea managementului
In ultimele decenii s-a produs un transfer continuu si tot mai accentuat
de concepte, principii, metode, tehnici si instrumente manageriale din domeniul
activitatilor industriale in toate celelalte domenii ale vietii si activitatii
umane. Astfel, a aparut managementul in constructii, managementul agrar,
in transporturi, managementul bancar, financiar etc.
7. Profesionalizarea functiei de manager
Profesionalizarea muncii de conducere se impune astazi ca un element de referinta
in evantaiul principalelor resorturi ale dezvoltarii economice si sociale.
Aceasta idee este intarita pe plan practic prin existenta a numeroase
scoli, centre, institutii etc. de instruire si formare a viitorilor manageri
care ofera acestora elementelor necesare exercitarii cu profesionalism a functiei.
Sintetizand caracteristicile actuale ale managementului si orientarile
prezente si de perspectiva se poate spune ca:
-stiinta managementului se prezinta ca un sistem teoretic inchegat, sustinut
prin material faptic, cu metodologii proprii de investigare de factura stiintifica;
-perfectionarea si diversificarea modalitatilor de aplicare a ansamblului de
cunostinte acumulate in acest domeniu, integrarea unor noi elemente preluate
din alte stiinte, sunt procese care continua, asigurand dezvoltarea si
consolidarea stiintei managementului;
-avand implicatii pe toate planurile existentei si activitatilor umane,
managementul priveste pe fiecare individ din societate;
-managementul prezinta un grad ridicat de complexitate intrucat
implica un numar apreciabil de variabile decizionale;
-paralel cu dezvoltarea si consolidarea laturii stiintifice a managementului,
a evoluat vizibil si s-a perfectionat latura sa pragmatica.
Metodologia demersurilor manageriale in diferite domenii ale activitatilor
firmei sau in sferele functiilor managerului a castigat simtitor
in rigoare, actiunile au devenit mai sigure sporindu-si eficacitatea.
2. Managementul firmelor de constructii-montaj
Asemenea tuturor firmelor angrenate in economia concurentiala si firmele
de constructii-montaj se confrunta cu probleme legate de adaptarea lor la principiile
economiei de piata. Astfel, tinand cont de dificultatile legate de aceasta
adaptare, se impune adoptarea unui management performant, singura solutie care
este capabila sa rezolve complexele probleme ale economiei concurentiale.
Implicit, managementul performant are nevoie de manageri performanti la toate
nivelurile de conducere ale firmei. In literatura de specialitate, definitiile
managerului sau cadrului de conducere difera de la un autor la altul. In
general, se constata doua abordari principale. Prima abordare include in
categoria managerilor nu numai cadrele de conducere dar si personalul de specialitate.
A doua tendinta defineste managerii ca fiind persoanele care detin efectiv posturi
de conducere, carora le sunt nemijlocit subordonati alti angajati ai firmei,
ce iau decizii si care influenteaza in mod direct actiunile si comportamentul
altor persoane.
A doua abordare este mai riguroasa deoarece in delimitarea managerilor
se reflecta mai adecvat specificul procesului de conducere. Prima abordare este
deficitara intrucat nu face deosebirea intre specialisti si
functionari din cadrul aparatului managerial si managerii propriu-zisi, a caror
marime principala consta in exercitarea previziunii, organizarii, coordonarii,
antrenarii si control -; evaluarii muncii primilor. Angajatii firmelor
contribuie nemijlocit prin calitatea si priceperea lor la usurarea muncii managerilor.
Materia prima a managerilor o reprezinta potentialul subordonatilor si propriul
lor talent de a-i conduce. Managerii exercita in mod permanent, integral
sau partial functii de previziune, organizare, coordonare, antrenare si evaluare
referitoare la procesele de munca exercitate de subordonatii lor.
Deci, managementul firmei de constructii-montaj intr-o economie concurentiala
reprezinta efortul conjugat al tuturor managerilor pe baza experientei acestora
cu scopul de a valorifica la maximum resursele materiale, umane, financiare
in vederea obtinerii unui profit maxim fara a face insa compromisuri
de la calitatea lucrarilor executate si serviciilor prestate.
Conducerea firmei de constructii-montaj, intr-o economie concurentiala,
a devenit foarte complexa. Firma actioneaza intr-un mediu dinamic, ea
fiind un subsistem al acestuia. Ea trebuie sa perceapa si sa evalueze restrictiile
economice, politice, juridice, sociale, functie de care sa-si stabileasca obiectivele
si procesul de transformare.
Firma, ca un sistem, arata astfel:
Existenta sistemului este determinata de existenta unui scop comun tuturor elementelor
sale si de existenta unei finalitati. Sistemul actioneaza in cadrul unui
mediu ambiant, format din alte sisteme, care ii influenteaza activitatea.
Managerii cunosc importanta factorilor de mediu dar dinamica acestuia precum
si resursele limitate alocate cercetarii lui nu permit stapanirea acestuia.
Specificul proceselor manageriale solicita managerilor atat o serie de
calitati cat si cunostinte si aptitudini specifice domeniului managementului.
Din prima categorie fac parte:
- inteligenta;
- memoria;
- spiritul de observatie;
- capacitatea de concentrare;
- caracterul etc.
Aceste calitati sunt necesare, in general, in orice profesie dar
mai ales pentru manageri si la dimensiuni sporite.
Pe langa aceste calitati native, managerii trebuie sa posede si o serie
de cunostinte:
- psiho-sociologice;
- tehnice;
- economice;
- juridice;
- matematice;
- statistice;
- probabilistice etc.
De asemenea, managerii vor trebui sa se autoperfectioneze continuu, acumuland
neincetat cunostinte. Proportia in care aceste calitati se recomanda
sa fie detinute de fiecare manager, variaza in functie de nivelul ierarhic
in care isi desfasoara activitatea:
Deci, cu cat nivelul ierarhic este mai ridicat, cu atat cunostintele
de management, calitatile native sunt necesare cu intensitati superioare.
Capacitatea de a conduce in echipa participativ este o aptitudine care
are o importanta sporita in special in firmele de constructii-montaj.
Managementul participativ necesita manageri foarte buni, capabili sa depisteze,
sa mobilizeze si sa amplifice potentialul microgrupului de executie si de conducere
din care fac parte. De asemenea, capacitatea de a conduce in echipa implica
o stransa colaborare cu subordonatii, luarea deciziilor in grup
pe baza unor proceduri democratice. Scopul managementului participativ consta
in stimularea initiativei, creativitatii si aptitudinilor salariatilor
in folosul firmei.
In vederea dinamizarii managementului firmelor se impun efectuarea unor
transformari si modificari esentiale in domeniul motivarii, al calitatii
muncii si al performantelor. Ele reprezinta parghia fundamentala de actiune
asupra colaboratorilor directi al managerului precum si a tuturor salariatilor
pentru a-si fructifica cu eficienta potentialul de cunostinte, experienta si
creativitate. Aceasta cere din partea managerilor asigurarea de conditii optime
pentru ca salariatii sa se simta si sa lucreze motivat.
3. Comentarii si concluzii
In acest prim capitol am facut o introducere succinta in problematica
si stiinta managementului, cu trasaturile si orientarile de perspectiva precum
si punctari asupra stilului managerial. Desigur, cele expuse sunt general valabile
si in conducerea firmelor de constructii-montaj.
Managementul poate asigura atat descoperirea adevaratelor probleme cat
si formularea lor exacta, inlaturarea falselor probleme, stabilirea scopurilor,
a obiectivelor si prioritatilor precum si abordarea sistematica, rationala,
in vederea obtinerii rezultatelor dorite.
Avand in vedere mediul economic in care isi desfasoara
actualmente activitatea firmelor de constructii-montaj, mediu intr-o continua
schimbare (cresterea concurentei si a fiscalitatii, reducerea investitiilor
si a puterii de cumparare etc.) supravietuirea firmelor in aceste conditii
de criza, este, din pacate, o strategie pe care o adopta majoritatea firmelor.
Astfel, aceasta strategie este preocuparea de baza a conducerii firmelor care
o adopta. Aplicarea ei difera de la o firma la alta dar esenta este aceeasi:
continuarea activitatii prin aplicarea doar acelor cunostinte de management
care au ca rezultat realizarea unor venituri minime necesare asigurarii continuarii
activitatii firmei.
In aceste conditii, o mai mare sansa de reusita o au, in special,
firmele mici, ele fiind mai elastice si pregatite oricand sa-si schimbe
chiar si domeniul de activitate (productie ?prestari servicii ?comert ?proiectare
etc.).
In legatura cu stilul managerial, in conditii actuale, se intalnesc
urmatoarele tipuri de manageri:
- manageri ce activeaza in firme cu capital total sau majoritar de stat;
- manageri ce activeaza in firme cu capital 100% privat;
In prima categorie, avand in vedere si legislatia in
vigoare (Consiliul de Administratie, Comitet Director, Comisia de Cenzori),
statul impune un sistem de management participativ unde deciziile au timp de
aplicare, de la concepere, punere in aplicare si rezultat, de multe ori
foarte mare. Insa la firmele private de constructii-montaj unde adeseori
patronul este si managerul firmei, acesta ia, in majoritatea cazurilor,
decizii unilaterale.
Comparand cele doua sisteme de management, al doilea se dovedeste a fi
mai eficient din urmatoarele considerente:
- deciziile, in special cele majore, pleaca spre executanti de la un singur
decident, fara a fi necesara intrunirea tuturor factorilor de decizie;
- in cazul unei decizii gresite, responsabilitatea nu mai este “aruncata”
de la un decident la altul;
- timpul de transmitere si aplicare a deciziei este mult mai scurt, aceasta
avand ca rezultat indeplinirea sarcinilor trasate prin decizie in
timp optim.
Se poate spune ca mai devreme sau mai tarziu, spectrul economic va fi
inevitabil constituit in preponderenta de firme private. Cu toate ca acum,
in aceasta etapa de tranzitie prelungita, majoritatea firmelor de constructii-montaj
se zbat pentru supravietuire, in momentul insanatosirii economiei,
acele firme care au reusit sa treaca cu bine peste efectele tranzitiei catre
economia de piata, vor avea din start o experienta de invidiat, vizavi de cele
care se vor constitui atunci.
II. Sistemul de management al firmelor de constructii-montaj
In economia concurentiala, firmele de constructii-montaj au nevoie de
un sistem de management bine pus la punct, avand o functionalitate si
flexibilitate ridicata adica o capacitate sporita de a indeplini cerintele
unei conduceri moderne. Astfel, functionarea “sanatoasa” a sistemului
inseamna:
- integrare;
- ierarhizare;
- reglare;
- autoreglare;
- dinamism;
- adaptabilitate;
- stabilitate;
- finalitate.
Sistemul de management al unei firme reprezinta ansamblul format din procese,
relatii si structuri, prin care se asigura conducerea acesteia. Componentele
sistemului de management al unei firme sunt prezentate schematic astfel:
Structura organizatorica si sistemul informational alcatuiesc latura constructiva
a sistemului de management, adica structura de conducere a firmei. Subsistemul
decizional actioneaza asupra celor condusi prin intermediul deciziilor, ansamblul
acestora formand esenta procesului de conducere, adica latura functionala
a firmei.
Cele trei laturi, structura organizatorica, sistemul informational si procesul
decizional, nu opereaza separat, ele interfereaza, fiind sustinute de un ansamblu
de metode, tehnici, mijloace si instrumente manageriale.
1. Organizarea firmei
Pentru a face fata economiei concurentiale, firmele de constructii-montaj trebuie
sa aiba o structura organizatorica foarte elastica, pregatita pentru orice schimbare
a caracteristicilor pietii (modificare a cererii si/sau a ofertei, specializare,
diversificare etc.)
In esenta, organizarea firmei consta in stabilirea si delimitarea
proceselor de munca fizica si intelectuala, a componentelor acestora (miscari,
timpi, operatii, lucrari, sarcini etc.) precum si aranjarea lor pe posturi,
formatii de lucru, compartimente etc., corespunzator anumitor criterii manageriale,
economice, tehnice si sociale, in vederea atingerii obiectivelor propuse.
1.1. Organizarea procesuala
Pentru a stabilii structura sistemului trebuie sa cunoastem procesele de munca
pe care firma si le propune sa le desfasoare.
Un proces este o succesiune de activitati sau evenimente care transforma intrarile
in sistem in produse, servicii etc. Procesele sunt dinamice, ele
cuprind evenimentele care se succed in timp, de aceea un proces are un
punct de plecare si unul final. Intre ele, procesul contine o serie de
activitati diferite, responsabilitatea pentru fiecare din aceste activitati
revenind unei persoane sau grup de persoane.
In functie de sfera de cuprindere si de complexitatea proceselor de munca
pe care le implica, avem urmatoarele tipuri de obiective:
1. obiective fundamentale, prin care firma isi stabileste principalele
scopuri (ex.: privatizare, restructurare etc.);
2. obiective principale, derivate din cele generale, ele implicand desfasurarea
unui ansamblu de procese complexe de munca, fapt pentru care sunt angrenati
un numar insemnat de angajati (ex.: investitia in utilaje performante
care vor mari productivitatea, aducand un plus de profit);
3. obiective secundare, rezultate din cele principale, definite mai concret,
infaptuirea lor implicand procese de munca complexe, realizate de
colective cu specializari diferite dar complementare (ex.: reparatia masinii
de sudat conducte din polietilena, pana in luna mai);
4. obiective specifice, derivate din obiectivele secundare, sunt realizate prin
actiuni ce implica o munca complexa dar de un anumit specific (ex.: stabilirea
numarului de instalatori pentru realizarea unei instalatii de incalzire
centrala);
5. obiective individuale, derivate din obiectivele specifice, au o cuantificare
exacta si implica un proces simplu de munca realizat de catre o persoana sau
o echipa mica de specialitate (ex.: montarea unui radiator in camera P01
de catre muncitorul X).
Procesele de munca sunt grupate in: a. functiuni = ansamblu de procese de munca, cu caracter omogen, asemanator
sau complementar, care contribuie la realizarea aceluiasi obiectiv principal; b. activitati = componente ale functiunii care desemneaza ansamblul proceselor
de munca complexe, omogene sau asemanatoare, care concura la realizarea acelorasi
obiective secundare; c. atributiile = componente ale activitatilor reprezentand procese de
munca complexe, precis conturate, care se executa continuu sau periodic, implicand
cunostinte specializate si concura la realizarea unui obiectiv specific. d. sarcinile = subdiviziuni ale atributiilor care sunt procese de munca simple,
realizate de o singura persoana sau de o echipa mica, concurand la realizarea
unui obiectiv individual.
1.1.1. Functiunile firmelor
Functiunile firmelor se grupeaza astfel:
A.Functiunea de productie
B.Functiunea de cercetare-dezvoltare
C.Functiunea comerciala
D.Functiunea financiar-contabila
E.Functiunea de personal
Fiecare functiune cuprinde activitati specifice iar indeplinirea obiectivelor
firmei se poate realiza prin totalitatea acestor activitati. Astfel, consider
importanta enumerarea lor.
A.Functiunea de productie este definita ca fiind ansamblul proceselor de munca
din cadrul firmei prin care se transforma obiectele muncii in produse
finite, semifabricate si servicii.
Aceasta functiune se grupeaza in cinci activitati principale:
-programarea, lansarea si urmarirea productiei;
-fabricatia sau exploatarea;
-controlul tehnic de calitate;
-intretinerea si repararea utilajelor si echipamentelor;
-productia auxiliara de energie, abur etc.
In firmele de constructii-montaj functiunea de productie cuprinde cateva
activitati secundare specifice:
-asigurarea conducerii si urmaririi operative a procesului de productie;
-urmarirea utilizarii depline a capacitatilor de productie si a tuturor resurselor;
-asigurarea incadrarii in consumurile normate de resurse;
-urmarirea executiei lucrarilor in conformitate cu parametrii de calitate
prevazuti in proiecte si in normele, normativele si prescriptiile
tehnice in vigoare;
-urmarirea desfasurarii proceselor de munca in deplina securitate etc.
B.Functiunea de cercetare-dezvoltare reprezinta ansamblul activitatilor prin
care se concepe, se programeaza si se implementeaza progresul tehnico-stiintific
si organizatoric din firma.
Functiunea include activitatile:
-elaborarea programelor de cercetare stiintifica pentru produsele realizate
precum si cele referitoare la dezvoltarea si modernizarea productiei;
-punerea in aplicare a acestor programe si urmarirea rezultatelor;
-asigurarea organizarii stiintifice a activitatii de conducere si productie
a firmei.
Dat fiind faptul ca in situatia actuala de tranzitie la economia concurentiala,
de piata, managerul de cercetare-dezvoltare, acolo unde exista organizata functiunea
de cercetare-dezvoltare, nu poate pune in aplicare activitatile specifice
acestei functiuni. Mai mult, foarte putine firme de constructii-montaj isi
pot permite sa finanteze o astfel de functiune. Motivul principal este lipsa
resurselor materiale, financiare si umane. Desigur, alocarea acestor resurse
nu aduce imediat venituri suplimentare firmei dar, printr-o activitate sustinuta,
avantajul oferit de implementarea noului in tehnica, tehnologie si organizare
poate aduce venituri substantiale.
C.Functiunea comerciala reprezinta ansamblul proceselor de cunoastere a ofertei
si a cererii de pe piata, de procurare a materiilor prime, materialelor, echipamentelor
si utilajelor necesare desfasurarii productiei si prestarilor de servicii precum
si vanzarea produselor, semifabricatelor si serviciilor firmei.
Aceasta functiune cuprinde trei activitati principale:
C.1 Aprovizionarea
-elaborarea si indeplinirea planului de aprovizionare pe baza contractelor
de livrare sau executie a lucrarilor de constructii-montaj contractate;
-incheierea de contracte de aprovizionare cu furnizorii si urmarirea indeplinirii
acestora;
-stocarea si distribuirea in productie a materialelor.
C.2 Marketingul
-identificarea si anticiparea cererii de bunuri si servicii, prin care este
studiat comportamentul potentialului beneficiar, pentru ca firma sa-si orienteze
eforturile si sa-si stabileasca obiectivele strategice spre dezvoltarea de bunuri
si servicii cerute pe piata in acel moment.
C.3 Contractarea de lucrari si servicii prin participarea la licitatii si urmarirea
decontarii lucrarilor executate conform contractelor.
D.Functiunea financiar-contabila se poate defini ca totalitatea activitatilor
prin care se asigura resursele financiare in vederea atingerii obiectivelor
firmei precum si evidenta valorica a miscarii intregului patrimoniu.
Activitatile sunt grupate astfel:
-activitati financiare, cu caracter anticipativ, referitoare la: asigurarea
de fonduri, controlul respectarii disciplinei financiare, atributii operative
de stabilire a salariilor si a altor drepturi banesti ale salariatilor si colaboratorilor,
operatii de urmarire a incasarilor si platilor.
-activitati contabile si de control ierarhic curent privind analiza activitatii
economice, analiza si stabilirea preturilor, inventarierea si evidenta mijloacelor
fixe existente, stabilirea rezultatelor economice ale firmei.
In firmele de constructii-montaj, ca de altfel in toate firmele,
neincasarea contravalorii bunurilor livrate sau a serviciilor prestate
poate conduce la neonorarea comenzilor sau a contractelor curente. Rolul managerului
economic este primordial, acesta va trebui sa-si ia unele masuri din timp pentru
a evita aceste situatii, dintre care amintesc:
-urmarirea stricta a incasarilor la termenele scadente din contracte si
luarea de masuri atunci cand se constata neonorarea platilor;
-stabilirea cu precizie a prioritatilor de plata: viramentele catre stat, beneficiari,
salariati etc.
-onorarea platilor catre furnizori, pastrand astfel continuitate in
aprovizionare si implicit realizarea productiei;
-asigurarea unui control financiar intern riguros, eliminand astfel eventualele
pierderi precum si tendinta unor angajati de a cauza aceste pierderi.
E.Functiunea de personal
Functiunea de personal cuprinde activitatile prin care se asigura resursele
umane necesare. In cadrul acestei functiuni se pot delimita mai multe
activitati specifice:
-previzionarea necesarului de personal;
-formarea personalului;
-selectionarea personalului;
-incadrarea personalului;
-evaluarea personalului;
-motivarea personalului;
-perfectionarea personalului;
-promovarea personalului.
Rolul acestei functiuni in firmele de constructii-montaj decurge din functiile
de neinlocuit pe care le poseda resursele umane, ele fiind singurele creatoare
de valoare de intrebuintare in procesul muncii.
In conditiile unei continue transformari ce au loc in firmele de
constructii-montaj (privatizare, restructurare,incetarea activitatii partiale
sau totale pe timp friguros) managerul de personal va trebui sa actioneze pe
mai multe planuri:
-sa aplice un sistem de salarizare bazat pe competenta si profesionalism;
-sa perfectioneze continuu personalul;
-sa disciplineze si sa creasca responsabilitatea personalului;
-sa motiveze personalul pentru eforturi si rezultate superioare;
-sa asigure cele mai bune conditii de munca.
In concluzie, un loc vital in firmele de constructii-montaj ar trebui
sa-l ocupe functiunea comerciala, in speta activitatea de marketing. Ea
este singura in masura sa canalizeze activitatile firmei pentru satisfacerea
cerintelor pietei, spre o mai buna valorificare a produselor si serviciilor
sale, rezultand astfel o eficientizare permanenta a activitatii de productie.
1.1.2 Comentarii si concluzii
Organizarea procesuala pe care am tratat-o in acest capitol este pentru
manageri, in majoritatea cazurilor, un obiectiv peste care se trece cu
usurinta. Datorita faptului ca functiunile, activitatile si atributiile au un
caracter dinamic si ca ele se schimba concomitent cu evolutia starii de fapt
a firmei, rezulta ca managerul va trebui sa sesizeze la timp utilitatea actualizarii
organizarii procesuale prin incorporarea de noi atributii sau sarcini,
sa elimine altele sau sa modifice raporturile dintre ele.
Confruntate cu o acuta lipsa de resurse financiare, firmele de constructii-montaj
nu au organizat, sub o forma sau alta, un compartiment de cercetare-dezvoltare
desi acesta ar putea studia , elabora si implementa unele modalitati de ridicare
a nivelului tehnic si calitativ al productiei, produselor si serviciilor prin
introducerea progresului tehnic. Toata activitatea acestui compartiment se regaseste,
acolo unde este cazul, in organizarea de catre un alt compartiment (marketing,
tehnic etc.) de cereri de oferta sau licitatii pentru achizitionarea de utilaje,
echipamente sau tehnologii noi necesare productiei, neluandu-se in
calcul o analiza aprofundata a rentabilitatii si efectului in timp asupra
firmei a tuturor oportunitatilor de achizitie.
Majoritatea firmelor de constructii-montaj si-au organizat o functiune comerciala,
la unele existand doar compartiment de aprovizionare-desfacere. La multe
firme, activitatea de participare la licitatii si de contractare lucrari cade
in sarcina compartimentului tehnic, fapt ce duce la unele disfunctionalitati
in activitatile acestuia. Se impune astfel:
-infiintarea unui birou marketing sau desemnarea unui responsabil marketing
si preluarea sarcinilor specifice;
-degrevarea compartimentului tehnic de sarcinile legate de participarea la licitatii,
atribuindu-se acestuia doar sarcina de pregatire a documentatiilor tehnice necesare;
-actualizarea permanenta a bazelor de date cu toate informatiile legate de piata:
preturi, anunturi de licitatii, furnizori etc. pentru marirea capacitatii firmei
de abordare a afacerilor si sporirea sanselor de castig.
Problemele legate de functiunea productie ar trebui sa fie centrul de greutate
al conducerii fiecarei firme de constructii-montaj. In consecinta, de
aceasta functiune depinde in mare masura eficienta economica a firmei.
Asa cum s-a aratat, selectia si incadrarea personalului reprezinta componente
majore ale functiunii de personal. Astfel, incadrarea nu trebuie redusa
la latura sa formala, o veritabila incadrare a personalului implica facilitarea
contactului si cunoasterii noilor sefi si colegi de munca, cu sarcinile, competentele
si responsabilitatile ce le revin. Deseori noul angajat este lasat sa se descurce
cum poate, desi se stie ca prima impresie a noului venit despre firma conteaza
foarte mult.
O modalitate principala de valorificare a resurselor evaluarii personalului
o reprezinta promovarea sa. Adesea, promovarea are un pronuntat caracter subiectiv,
fapt ce se reflecta in functionalitatea si performantele firmei.
Motivatia si performanta sunt, de asemenea, probleme foarte delicate cu care
se confrunta managerul de personal. Toti managerii sunt preocupati sa obtina
maximul de la subordonati dar, in cazul in care acestia din urma
nu se simt motivati, ei vor cauta sa-si satisfaca aspiratiile in alta
firma.
Managerul economic, coordonatorul activitatilor functiunii financiar-contabile
are, in conditiile economiei concurentiale, sarcini deloc usoare, tinand
cont de:
-blocajul financiar;
-neincasarile la termen;
-plata la timp a obligatiilor catre stat;
-plata creditelor catre banci si a dobanzilor aferente;
-plata furnizorilor;
-plata salariatilor.
Pe langa aceste sarcini, o importanta deosebita ar trebui sa o aiba actiunile
de control si de prevenire a cresterii nejustificate a consumurilor de materii
prime si materiale, problema cu care se confrunta firmele de constructii-montaj
care inca nu sunt privatizate. De intuitia, competenta, experienta sa
si nu in ultimul rand de o programare financiara realista a prioritatilor
de plata depinde de multe ori capacitatea firmei de a-si onora obligatiile financiare,
fapt ce prezinta incredere in fata tuturor colaboratorilor (banci,
furnizori, clienti, salariati etc.)
1.2 Organizarea structurala
Structura organizatorica reprezinta modul in care angajatii unei firme
sunt integrati si structurati pe compartimente precum si modul in care
se stabilesc relatiile dintre ele cu scopul indeplinirii obiectivelor
propuse.
Structura organizatorica reprezinta scheletul firmei, ea fiind corespondentul
organizarii formale. In firmele de constructii-montaj structura organizatorica
difera, in general de la o firma la alta, dat fiind faptul ca, pentru
afi competitiv intr-o economie concurentiala, fiecare firma incearca
sa-si creeze propria structura organizatorica pe care o considera optima.
Componentele structurii organizatorice sunt:
1.2.1 Functia, care reprezinta suma tuturor atributiilor si sarcinilor omogene
din punctul de vedere al naturii si complexitatii lor, atribuite in mod
organizat si regulat unor angajati ai firmei;
Dupa natura atributiilor si sarcinilor incredintate, functiile pot fi:
-functii de conducere, cu un grad mai inalt de responsabilitate si autoritate,
determinate de atributiile de coordonare a activitatii mai multor executanti;
-functii de executie, cu responsabilitate mai restransa si fara sarcini
de conducere.
Daca ne referim la un anumit loc de munca si la o anumita persoana, in
particular, functiei ii corespunde postul.
1.2.2 Compartimentul se poate defini ca un grup de persoane avand o autoritate
unica, cu scopul de a executa munci omogene sau complementare.
In functie de modul de distribuire a autoritatii in compartimente,
ele pot fi:
-compartiment de baza, cu un singur sef avand ca subordonati numai persoane
cu sarcini de executie (ex. birourile):
-compartiment de ansamblu, acesta fiind o grupare a mai multor compartimente
de baza,sub o conducere unica, care isi exercita autoritatea prin intermediul
sefilor compartimentelor de baza (ex. serviciile):
1.2.3 Nivelul ierarhic reprezinta pozitia pe care o au conducatorii diferitelor
compartimente de munca situati pe aceeasi linie ierarhica fata de organul de
conducere superior.
Fiecarui nivel ierarhic ii este distribuita, prin delegare, o anumita
autoritate si responsabilitate pentru indeplinirea corespunzatoare a sarcinilor.
-relatiile organizatorice sunt contacte ce se stabilesc intre functiile
si compartimentele ei.
Avem urmatoarele tipuri de relatii:
-din punct de vedere al legiferarii lor:
-relatii formale, care sunt institutionalizate prin acte si decizii interne
date de conducerea firmei;
-relatii informale, care se stabilesc in mod spontan intre compartimente,
pe baza unor criterii de solidaritate umana, care nu sunt cuprinse in
acte ai regulamente.
-functie de sensul de transmitere al informatiilor:
-unilaterale, care se stabilesc intre doua compartimente, cand primul
are obligatia de a transmite informatia iar al doilea sa receptioneze, nefiind
obligat sa raspunda mesajului primit;
-bilaterale, care sunt stabilite, de asemenea, intre doua compartimente,
primul avand obligatia de a transmite informatia iar al doilea sa receptioneze
si sa raspunda mesajului primit;
-multilaterale, care se manifesta in cadrul unui compartiment, prin schimburi
de informatii atat intre sef si subalterni cat si intre
membrii compartimentului.
Pentru explicitarea si exprimarea functionarii structurii organizatorice exista
urmatoarele documente:
1.2.4 Organigrama, care este reprezentarea grafica a structurii organizatorice,
pentru a o cunoaste, analiza si perfectiona.
In raport cu sfera de cuprindere a activitatilor, organigrama poate fi:
-de ansamblu, ea reprezinta grafic intreaga structura organizatorica;
-partiala, care detaliaza structura interna a unui compartiment.
In functie de modul de reprezentare avem organigrame:
-piramidale, in care nivelurile ierarhice sunt ordonate crescator de sus
in jos;
-circulare, in care nivelurile ierarhice sunt ordonate crescator pe cercuri
concentrice, in centru fiind reprezentata conducerea de varf;
-de la stanga la dreapta, in care conducerea este plasata la stinga
iar nivelurile ierarhice cresc pe masura ce se indeparteaza de ea.
Cea mai frecvent intalnita organigrama este cea piramidala ordonata
de sus in jos:
1.2.5 Regulamentul de organizare si functionare este documentul ce insoteste
organigrama, completand-o, facand precizari asupra relatiilor dintre
persoanele de pe acelasi nivel ierarhic, gradul de extindere a autoritatii etc.
R.O.F. precizeaza atributiile, competentele si responsabilitatile conducerii
colective, managerului general precum si compartimentelor firmei.
1.2.6 Fisa postului este documentul operational care prezinta detaliat conditiile
pe care o persoana trebuie sa le indeplineasca pentru a ocupa un post
si sarcinile ce revin postului respectiv.
Fisa postului indeplineste doua roluri majore:
-furnizarea de informatii indispensabile fiecarui salariat pentru ca acesta
sa-si indeplineasca sarcinile;
-baza pentru evaluarea muncii salariatilor.
Viteza cu care variabilele organizatorice isi modifica parametrii, mai
ales intr-o economie concurentiala, este deosebit de mare. In consecinta,
mentinerea caracterului efectuoriu al structurii organizatorice este conditionata
de schimbarea continua a caracteristicilor sale constructive si functionale,
de preferat intr-o viziune pronuntat previzionala.
Adaptabilitatea structurii este strans corelata cu o serie de alte calitati
ale sale -;suplete, flexibilitate, creativitate etc. -; atribute importante
pentru conducerea firmei, care reprezinta de fapt partea sa mai putin vizibila
si, uneori invizibila dar, adesea decisiva pentru eficienta de ansamblu si competitivitatea
fiecarei firme de constructii-montaj.
1.2.7 Comentarii si concluzii
In firmele de constructii-montaj, structura organizatorica o intalnim
sub diferite forme, functie de mai multe variabile:
-de forma de proprietate: de stat sau privata;
-de marime: mica, mijlocie sau mare;
-de tipul activitatii principale: productie, proiectare, prestari servicii,
comert, consultanta etc. astfel, am constatat ca in firmele private patronul (managerul) delega
mai multe activitati aceleiasi persoane, chiar daca acestea nu sunt complementare.
Acest lucru se justifica deoarece, pentru a sustine o intreaga structura
organizatorica asa cum este prezentata teoretic, este nevoie de resurse financiare.
In schimb, in majoritatea firmelor de stat se constata o suprastructura
organizatorica, nejustificata din punct de vedere functional si al costurilor
absorbite. Un caz concret il reprezinta o firma de constructii-montaj
la care am fost si eu angajat, unde s-a incercat implementarea unei structuri
organizatorice prin care s-ar fi stimulat initiativa personala, ar fi crescut
responsabilitatea deciziilor luate ti s-ar fi oferit recompense materiale functie
de performantele obtinute. Cadrul implementarii acestei organizari a fost un
contract de management prezentat in anexa. Rezultatul a fost negativ dat
fiind faptul ca cei solicitati sa semneze contractale de management, in
speta sefii de sectii, au fost reticenti, dand dovada de incapacitate
de a-si asuma raspunderea realizarii obligatiilor stipulate in contract.
In concluzie, firmele isi constitue singure structurile organizatorice,
de calitatea si functionalitatea ei depinde in mare masura capacitatea
firmei de a se adapta schimbarilor continue din mediul exterior firmei.
Firmele foarte mici si mici sunt cele mai avantajate, la cei cativa angajati
pe care ii are se poate adapta foarte usor influentelor factorilor exteriori.
Trebuie stiut si faptul ca nu exista un model de structura organizatorica cu
care sa se garanteze succesul permanent.
2. Sistemul informational
In orice firma de constructii-montaj, intregul proces managerial
apare ca un proces de insusire si transmitare a informatiei. Momentul
principal al acestui proces il reprezinta actul de adoptare a deciziei
care consta in alegerea unuia din numeroasele mijloace de actiune.
Adoptarea deciziei genereaza informatia deciionala, care se transmite la executanti
sub forma de planuri, sarcini, comenzi si le serveste ca impuls spre actiuni
coordonate si orientate spre scopuri manageriale precise.
In managementul firmelor, informatia are un rol deosebit, reprezentand
un instrument indispensabil in elaborarea procesului de dezvoltare a firmei,
in urmarirea realizarii acestuia, in valorificarea resurselor si
a realizarii si depasirii profitului prevazut. Cunoasterea inseamna stapanore,
prervedere, progres, elementele esentiale ale managementului firmei.
Ca si definitie, sistemul informational reprezinta ansamblul informatiilor,
fluxurilor informationale, procedurilor si mijloacelor de tratare a informatiilor
menite sa contribuie la realizarea obiectivelor principale ale firmei. Concret,
sistemul informational apare ca un complex de oameni si de activitati practice,
de echipamente si proceduri, orientat catre modelarea proceselor manageriale
cu ajutorul unor operatii de prelucrare a informatiilor, bazate pe folosirea
mijloacelor de automatizare.
Sistemul informational managerial presupune folosirea metodelor moderne de calcul
si analiza economica, programarea, optimizarea proceselor manageriale si elaborarea
modelelor previzionale, precum si tipizarea unor scheme de circuite informationale
la nivelul managerului, a ajutoarelor sale imediate, a sefilor de subunitati
si salariatilor.
2.1 Elementele componente
Elementele componente ale sistemului informational sunt:
-informatia, care reprezinta o noutate, o stire sau o comunicare asupra unor
fapte, evenimente, idei, opinii, experiente ce urmeaza a fi transmise, intelese
sau acceptate in vederea realizarii scopurilor preconizate de catre manager.
In managementul firmelor de constructii-montaj, informatiile furnizeaza
date cu privire la activitatea de productie, de prestari servicii, de marketing
si pun in evidenta pozitia adoptata de manager in legatura cu problemele
ce urmeaza a fi rezolvate. Cu ajutorul informatiilor managerul stabileste contractul
nemijlocit si se adreseaza direct salariatilor care concura la realizarea scopurilor
si obiectivelor manageriale.
Intr-o economie concurentiala, in care orice informatie poate aduce
venituri potentiale, ea isi pierde valoarea daca nu este utilizata in
timp util.
-fluxul informational, reprezinta drumul pe care il parcurge o informatie
sau categorie de informatii intre emitator si destinatar. Prin transmiterea
informatiei catre beneficiar, se creeaza conditiile pentru valorificarea ei,
respectiv se asigura posibilitatea utilizarii acesteia in procesul decizional
sau de executie.
In management, fluxul informational constitue elementul determinant al
diviziunii muncii intre compartimente si subunitati. De aici rezulta ca
fluxul informational managerial reprezinta un element de mare importansa in
crearea unei structuri organizatorice manageriale rationale.
-procedurile informationale, reprezinta ansamblul elementelor prin care se stabilesc
modalitatile de culegere, inregistrare, transmitere si prelucrare a informatiilor.
Firmele moderne prezinta unele caracteristici ale procedurilor:
-au un grad sporit de formalizare, subliniat de accentul deosebit acordat tipizarii
si standardizarii informatiilor;
-sunt din ce in ce mai sofisticate, folosind in prelucrare metode
matematice, economice, sociologice, psihologice etc.;
-au un pronuntat caracter operational, rezultat printr-o tratare rapida a informatiri;
-mijloacale de tratare a informatiilor, reprezinta suportul tehnic al sistemului
informational. Se pot distinge trei categorii:
-manuale (ex. masina de dactilografiat);
-mecanizate (ex. masina dcu cartele perforate);
-automatizate (ex. computerul).
In firmele moderne dotarea cu computere este o necesitate. Utilizarea
de programe informatice (ex. calcul devize) usureaza foarte mult munca salariatilor
crescand implicit viteza de prelucrare a informatiilor.
Pe tot planul semnificatiei, sistemul informational managerial reprezinta un
instrument de intarire a disciplinei proprii managementului financiar
si de sporire a spiritului de raspundere a firmei. Sistemul informational contribuie,
de asemenea, la punerea in valoare a rezervelor existente in firma
de constructii-montaj in vederea cresterii eficientei intregii activitati
a firmei.
2.2 Comentarii si concluzii
O caracteristica esentiala a economiei de piata este informatia, element indispensabil
oricarei firme pentru a sti sa aleaga modalitatea prin care se pot aborda oportunitatile
de afaceri oferite de piata.
Este incontestabil faptul ca o firma care nu se stie alimenta cu informatii,
de a le fructifica si de a lua decizii in cunostinta de cauza intampina
greutati de adaptare la cerintele economiei de piata. Mai mult, nu ajunge ca
sa dispui de informatii, trebuie sa sti sa le valorifici si sa le folosesti
la maxim.
De fiecare firma depinde modul in care isi organizeaza, structureaza
si operationalizeaza sistemul informational. Este de neconceput functionarea
normala a unui sistem ca un tot unitar fara o circulatie buna a informatiei
atat de sus in jos cat si invers. De asemenea, nu se poate
accepta o conducere eficienta, moderna, fara existenta unui sistem informational
performant care sa asigure managerilor procurarea informatiilor necesare, cu
un inalt grad de prelucrare, pentru a putea lua deciziile optime.
In firmele de constructii-montaj este important ca bazele de date (preturi,
tarife) sa fie actualizate ori de cate ori este nevoie pentru ca intocmirea
documentatiilor (strangere de date, intocmirea ofertei si prelucrarea
ei) in vederea participarii la licitatiile de lucrari sa se faca intr-un
mod realist, cat mai aproape de posibilitatile firmei.
3. Sistemul decizional
Perfectionarea managementului firmelor de constructii-montaj, solutionarea
marilor probleme economice si sociale, intreaga activitate manageriala
curenta si de perspectiva este legata intr-un fel sau altul de adoptarea
si realizarea deciziilor. De asemenea, performantele sistemului de management
al firmelor sunt legate de componenta sa decizionala si de calitatea acesteia.
Nici un alt element al sistemului de management al firmei nu are un impact asa
de mare asupra intregii activitati.
Ca o definitie a deciziei, ea reprezinta actul prin care se hotaraste o anumita
linie de conduita de urmat pentru atingerea obiectivului, act in care
se includ actiunile, mijloacele, precum si caile de atingere ale obiectivelor
propuse.
In fapt, decizia este o solutie aleasa de manager, din mai multe variante
posibile, pe baza unor informatii, in scopul coordonarii si reglarii activitatilor
subordonate, precum si al controlului si previzionarii lor.
3.1 Elementele si etapele procesului decizional
Decidentul, factorul de decizie individual sau un organ participativ, constituie
elementul de baza, care, prin vointa sa, declanseaza actiunea si prevede reactiile
celor implicati in acest proces. Prin decizia adoptata se pune in
miscare personalul firmei, obligandu-l sa actioneze intr-un anumit
fel, pentru ca, la un termen stabilit, sa se obtina rezultatele propuse. Astfel,
responsabilitatea si riscul sunt principalele laturi psihologice in care
este angajat decidentul.
In conditiile de astazi, ale economiei concurentiale, in activitatea
manageriala s-au produs schimbari generate in principal de faptul ca deciziile
au fost amplificate calitativ si cantitativ. In procesul decizional, chiar
pe timpul elaborarii deciziei, au loc stari conflictuale, incepand
de la stabilirea obiectivelor, a justificarii lor, a cailor de atins etc. Decidentul
declanseaza, astfel, o singura actiune dintre mai multe posibile, cu excluderea
celorlalte, fapt ce impune o mare responsabilitate.
Managerul decident trebuie sa aiba o pozitie dominanta in campul
decizional, influentand prin trasaturile personalitatii sale. Complexitatea
si instabilitatea perioadei de tranzitie la care asistam astazi, cer amplificarea
elementelor, capabile sa puna pe decident in fata faptului de a-si asuma
raspunderea din initiativa proprie.
Mediul ambiant al firmelor de constructii-montaj, economie de piata, devin zilnic
tot mai complexe iar elementele acestora pot favoriza adoptarea de decizii rationale
cu efecte pozitive dar si negative, cum ar fi:
-aparitia de noi concurenti pe piata;
-reducerea ciclului de viata al unor produse si tehnologii din constructii;
-majorarea preturilor si tarifelor la materiile prime, utilaje, echipamente,
energie, carburnti, servicii etc.;
-lipsa resurselor financiare pentru investitii.
Timpul este alta componenta a deciziei, o dimensiune, trecerea timpului de la
adoptare pana la aplicarea ei favorizeaza rezultatul punerii in
practica a deciziei. Intre momentele colectarii informatiilor, elaborarii,
adoptarii si executarii deciziei trebuie sa existe o concordanta. De exemplu,
daca astazi se adopta decizia care trebuie aplicata peste o saptamana
si nu se aplica in acest rastimp, hotararea de a o aplica dupa inca
o saptamana este o greseala deoarece intre cele doua momente pot
sa apara informatii suplimentare in masura sa schimbe decizia. Expresiile
„decizia a venit la timp” sau „decizia este depasita”
evidentiaza rolul indeplinit de factorul timp asupra deciziei. O decizie
fundamentata temeinic trebuie sa coreleze intotdeauna urmarile pe termen
lung cu efectele imediate, chiar daca acestea din urma sunt foarte atragatoare.
Procesul decizional, ca act esential in ansamblul sistemului de management,
este foarte complex, generand numeroase relatii prezentate in schema
de mai jos:
Orice proces decizional incepe cu formularea unei teme (problema, scop)
dupa care urmeaza pregatirea. In functie de scop, se stabilesc obiectivele,
sensul si continutul dupa care urmeaza elaborarea si adoptarea deciziei.
Elaborarea sau pregatirea deciziei este foarte complexa,preedata de intense
cautari de clarificare a problemei care formeaza subiectul deciziei potentiale.
Se propun diverse solutii, variante, fiecare cu avantaje si dezavantje in
raport cu care se face evaluarea acelor solutii.
In prima faza se defineste problema si domeniul care o guverneaza, implicatiile
posibile asupra altor domenii precum si stabilirea scopurilor a caror realizare
se urmareste.
Alegerea solutiei constituie a doua faza a procesului decizional cu etape cum
ar fi:
-compararea cu situatii similare precedente ale fiecarei solutii sau variante
ce se au in vedere;
-estimarea consecintelor fiecarei solutii ce s-ar adopta in conditii de
risc;
-determinarea solutiei optime, cea mai convenabila din punct de vedere al avantajelor
si dezavantajelor.
In general, la alegerea solutiei, pot exista trei situatii:
-certitudine, caracterizata prin probabilitate maxima de a reliza obiectivul
urmarit;
-incertitudine, cand probabilitatea realizarii obiectivului este mare
dar, asupra felului in care trebuie procedat, exista dubii serioase;
-risc, cand obiectivul este posibil de realizat, cu o probabilitate a
realizarii apreciabila, existand insa o mare nesiguranta in
ceea ce priveste modalitatile de urmat.
A treia faza este supravegherea aplicarii solutiei alese si controlul modului
ei de realizare, care, in numeroase cazuri, ocupa un loc secundar in
preocuparile managerilor. Acestia isi formeaza falsa opinie potrivit careia
din moment ce o decizie a fost corespunzator elaborata, ea trebuie sa se aplice
imediat, fara pregatiri, asa cum a fost conceputa. In aceasta faza se
pot identifica urmatoarele etape:
-motivarea, cu scopul de a crea o stare de spirit favorabila indeplinirii
deciziei in conditii optime;
-transmiterea deciziei, insotita de instrunctiuni precise de realizare;
-efectuarea unui control permanent, cu accent pe activitatea de indrumare
si ameliorare.
Este limpede ca procesul decizional precum si intreaga activitate necesara
elaborarii si aplicarii deciziei presupune o colaborare si coordonare care nu
se realizeaza de la sine. Se cere o buna intelegere si conlucrare, la
baza carora sta delimitarea riguroasa, rationala a competentelor, stabilirea
raspunderilor si solutionarea rapida a situatiilor de dezacord.
3.2 Comentarii si concluzii
Deciziile, indiferent de nivelul ierarhic la care sunt adoptate, trebuie sa
fie bazate pe aprecieri realiste si nu pe evaluari optimiste. Calitatea deciziei
depinde foarte mult de factorul uman care ramane singurul raspunzator
de eaecul rezultat in urma aplicarii ei. Cei care se justifica spunand
ca de vina este x sau y din cauza carora decizia nu si-a atins scopul, incearca
sa-si ascunda incapacitatea de a-si asuma raspunderea.
Nu putine sunt cazurile in care o decizie nu a fost dusa la indeplinire
nefiind supervizata. Este un lucru stiut ca multi manageri cred ca lansarea
unei decizii duce implicit la rezolvarea problemei. Trebuie obligatoriu avut
in vedere ca o decizie neurmarita duce in majoritatea cazurilor
ori la efect partial ori la neindeplinirea ei. Astfel, o decizie data
ulterior, prin care se stabileste faptul ca prima decizie trebuie totusi dusa
la indeplinire, reprezinta o greseala grava a managerului.
Pentru ca deciziile sa fie indeplinite in conditii optime este nevoie
de incredere reciproca, de spirit de echipa si de competitie. Perfectionarea
conducerii, solutionarea problemelor cu care se confrunta orice firma de constructii-montaj,
intreaga activitate manageriala curenta si de perspectiva este legata
mai mult sau mai putin de adoptarea si ducerea la bun sfarsit.
4. Sisteme, metode si tehnici specifice managementului
O componenta atat a stiintei managementului cat si a managementului
stiintific, care dobandeste o pondere superioara, o reprezinta sistemele,
metodele si tehnicile manageriale. Aceasta evolutie exprima amplificarea orientarii
spre functionalitate si profitabilitate a firmelor, trecerea managementului
de la faza descriptiv-explicativa la faza normativ-explicativa.
4.1 Conceptul de sistem si metoda
Metoda de management reprezinta acea modalitate de conducere manageriala ale
carei faze si componente sunt precis conturate si riguros structurate intr-un
ansamblu functional ce faciliteaza exercitarea unor componente ale procesului
managerial, cu implicatii asupra continutului si eficacitatii muncii unuia sau
mai multor manageri. Aplicarea unei metode manageriala presupune modificari
in caracteristicile relatiilor de management la nivelul unora din componentele
firmei.
Sistemele manageriale sunt mai cuprinzatoare decat metodele sau tehnicile
de management, pe care, de regula, le incorporeaza sub o forma sau alta.
Sistemul de management poate fi definit ca un ansamblu coerent de principii,
reguli, proceduri decizionale,organizatorice, informationale etc., cu ajutorul
carora se asigura modelarea si exercitarea intr-o maniera specifica a
totalitatii sau a celei mai mari parti a functiilor procesului de management
pentru o firma in ansamblul sau ori pentru principalele componente, in
vederea maririi performantelor economice.
Dintre sistemele manageriale cele mai des intalnite in firmele
de constructii-montaj vom trata trei dintre ele, cu o mare aplicabilitate in
firmele de constructii-montaj:
-managementul prin obiective;
-managementul prin bugete;
-managementul pe produs.
4.2 Managementul prin obiective (M.P.O.)
Managementul prin obiective este sistemul de management cel mai frecvent intalnit.
La baza conceperii M.P.O. se afla premisa ca eficacitatea unei firme depinde
de intrepatrunderea obiectivelor sale cu obiectivele subsistemelor, ceea
ce implica o corelare stransa a trinomului obiective-rezultate-recompense/sanctiuni.
Sintetic, M.P.O. poate fi definit ca un sistem de management bazat pe determinarea
riguroasa a obiectivelor pana la nivelul executantilor, care participa
nemijlocit la stabilirea lor si pe corelarea stransa dintre recompense
si sanctiuni.
M.P.O. cuprinde ansamblul activitatilor unei firme, rezulta de aici deosebita
sa complexitate si multiplele aspecte la care trebuie sa se refere. Astfel M.P.O.
este alcatuit din sase componente:
-sistemul de obiective al firmei cuprinde obiectivele fundamentale, derivate
1, derivate 2, specifice si individuale. Acestea trebuie definite cat
mai concret si cat mai operational facilitand astfel realizarea
lor;
-programele de actiuni, care se intocmesc pentru fiecare subdiviziune
organizatoeica principala in parte precum si pentru ansamblul firmei.
In cadrul programelor, se cuprind intr-o maniera foarte precisa
resursele umane, materiale si financiare aferente realizarii obiectivelor previzionate,
impreuna cu specificarea actiunilor necesare in acest scop;
-calendarele de termene, in care se stabilesc termenele finale pentru
obiectivele fundamentale si cele derivate 1;
-bugetele, care reprezinta fundamentul economic si motivational pentru fiecare
subdiviziune organizatorica;
-modele utilizate, constituie suportul logistic atat in munca de
management cit si in cea de executie;
-instructiunile, reprezinta modurile prin care se vor implementa elementele
precedente. De regula, se vor elabora doua categorii de instructiuni:
-generale, valabile pentru ansamblul activitatilor firmei;
-partiale, ce se refera la unele din activitatile firmei, realizate intr-o
subunitate organizatorica.
Un riguros M.P.O. presupune intrunirea catorva caracteristici esentiale:
-instituirea unui sistem de obiective, inclusiv la nivelul executantilor;
-participarea intregului personal la stabilirea obiectivelor;
-descentralizarea laturii operationale a sistemului financiar prin stabilirea
de bugete pe fiecare centru de profit;
-instituirea unui sistem de control continuu bazat pe metoda abaterilor semnificative;
-corelarea stransa a recompenselor, a sanctiunilor materiale si morale
cu rezultatele efective abtinute;
-mutatii in mentalitatea personalului firmei, in atitudinea sa fata
de necesitatea realizarii obiectivelor firmei, mai ale in cresterea participarii,
a initiativei, a colaborarii in procesul stabilirii si indeplinirii
lor.
4.3 Managementul prin bugete (M.P.B.)
Managementul prin bugete (M.P.B.) este sistemul de management prin care se
asigura previzionarea, controlul si evaluarea activitatilor firmei si ale subunitatilor
organizate ca si centre de profit cu ajutorul bugetelor.
Centrele de profit sunt conduse de un manager caruia i s-a delegat autoritatea
de a control veniturile si cheltuielile din centrul respectiv.
Elaborarea bugetelor porneste de l centrele de profit care, pe baza obiectivelor
proprii, pot sa stimeze cu precizie, nivelul viitoarelor cheltuieli si venituri.
Bugetele pe centre vor fi supuse discutiei si analizei la nivelul managementului
superior iar, dupa aprobare, prin insumarea acestora se poate estima bugetul
anual al firmei.
Bugetele sunt un veritabil instrument managerial care indeplinesc urmatoarele
functii principale:
-planificarea financiara;
-controlul executiei financiare; asigurarea de echilibru financiar.
Avantajele M.P.B. sunt:
-consti4entizeaza managerii centrelor de profit asupra implicatiilor financiare
ale deciziilor luate;
-introduce o mai mare disciplina economica;
-se pune accentul pe o programare realista.
4.4 Managementul pe produs (M.P.P.)
Sistemul de management pe produs este un rezultat al accelerarii innoirii
produselor sub impactul descoperirilor stiintifico-tehnice si intensificarea
concurentei pe piata, al dependentei din ce in ce mai pronuntate a eficientei
firmelor privind capacitatea de a proiecta, asimila, produse si comercializa
produse cu anumite caracteristici.
M.P.P. se adopta in firmele de constructii-montaj care au o gama larga
de produse,