Psihologia, ca stiinta cooperanta in managementul resurselor umane si
implicit in organizarea ergonomica a muncii isi aduce un aport foarte
important in analiza proceselor de munca. Acest aspect e strans
corelat cu problema personalitatii si a influentelor acesteia in orientarea
si selectia personala. y6e12el
2.1 Activitatea umana
Munca e o manifestare constienta de adaptare la mediu, desfasurata de organismul
uman prin care se urmareste realizarea unor valori materiale sau spirituale.
Munca profesionala are doua aspecte: una biologica, legata de organismul si
functiile sale, si alta sociala, determinata de relatiile de productie. In
componenta biologica sunt cuprinse toate reactiile, structurile organice, care,
in succesiunea cronologica si in proportii diferite pentru fiecare
forma de munca, inlocuiesc activitatile segmentelor corpului, in
vederea obtinerii unor rezultate bine definite: produsul muncii. Componenta
sociala implica elemente complexe dintre care cea mai importanta e profesiunea.
Munca profesionala e o manifestare a adaptarii la mediul social.
Procesele psihice, fie ele simple sau complexe, au o finalitate foarte bine
conturata, in cadrul existentei concrete a omului. Acestea, fiind selective
si procesand stimuli cu valoare adaptiva, omul poate gandi, percepe,
intelege mai bine ralitatea inconjuratoare, poate rezolva probleme
cu care se confrunta, isi poate satisface trebuintele si necesitatile.
Cu alte cuvinte, omul e o fiinta activa, care organizeaza, initiaza, se implica
depune efort si se autorealizeaza.
Pentru finalizarea acestor demersuri, omul se foloseste de o categorie de instrumente
psihice, care sunt cuprinse in conceptul de activitate.
Notiunea de activitate are doua acceptiuni. Una foarte larga, in cadrul
careia activitatea e un raport, relatie intre organism si mediu, in
care au loc un consum energetic cu o finalitate adaptiva. In istoria psihologiei
au existat tendinte de reducere a activitatii, fie la numai ceea ce se petrece
in interior, in subiectivitatea individului (introspectionismul),
Fie numai la relatia externa, la comportamentul manifestat in exterior
(behaviorismul). Dar, in realitate, numai conexiunea dintre exterior si
interior poate exprima corect ceea ce e esenta activitatii umane.
Cea de-a doua acceptiune, ne prezinta activitatea ca totalitatea manifestarilor
de conduita exterioara sau mintala, care duc la rezultate adaptative. Unele
forme ale activitatii psihice implica efectuarea concreta, in timp ce
alte forme au componentele au componentele motrice inhibate, ultima lor veriga
aflandu-se la nivel mintal. Astfel, datorita prezentei acestor actiuni
psihice interiorizate, omul poate depasi simpla reproducere a realitatii, transformand-o
pe plan mintal. Specificul activitatii umane consta tocmai in faptul ca
dispune de constiinta scopului, ca e profund motivata, ca opereaza cu instrumente
construite construite de om si ca e perfectibila si creativa.
Deoarece activitatea e atat cauza si efect ale dezvoltarii bio -;
psiho - sociale a omului, ea e resimtita de aceasta ca o adevarata nevoie, ca
o cerinta imperioasa a integrarii fiintei lui. Functionarea diferitelor elemente
ale activitatii fac sa ca apara in forme diferite, care pot fi clasificate
dupa mai multe criterii:
1. dupa natura procesului, activitatea poate fi: predominant materiala sau spirituala.
2. dupa procesul psihic implicat in realizarea ei poate fi: cognitiva,
afectiva, volitiva.
3. dupa locul ocupat in sistemul relatiilor individului, poate fi principala
sau secundara.
4. dupa evolutia autogenetica poate fi: joc, invatare cognitiva, munca
productiva si creare.
5. dupa gradul de constientizare, poate fi in intregime constienta
(ia forma vointei), sau cu componente automatizate (deprinderile).
Aceste forme nu se afla in stare “pura”, ci doar predominant
de un fel sau altul. Elementele activitatii se intrepatrund armonios.
Astfel, jocul contine momente de invatare, munca are elemente de creatie,
iar creatia fara a se identifica cu munca, e in mare masura munca. Omul
invata de fiecare data altceva si de fiecare data altfel. Activitatea
e o manifestare plenara a intregii personalitati umane, factor determinant,
dar si rezultanta a dezvoltarii fiintei umane.
INVATARE
JOC MUNCA
CREATIE
Fig. 2.1 Relatia dintre diversele forma ale activitatii
2.2. Personalitatea
-; edificiu central al psihismului uman
In cea mai larga acceptiune a sa, conceptul de personalitate denumeste
fiinta umana considerata in existenta sa sociala si inzestrarea
ei culturala. Totodata si un sistem bio-psiho-social-cultural ce se constituie
fundamental in conditiile existentei si activitatii din primele etape
ale dezvoltarii individuale in societate.
Ca si structura, personalitatea tridimensionala, exprimand astfel: subiectul pragmatic al actiunii (homo faber) subiectul epistemic al cunoasterii (homo sapiens) subiectul axiologic, purtator si generator al valorilor (homo valens)
Personalitate e intotdeauna unica si originala, deoarece fiecare individ,
deoarece fiecare individ porneste de la o zestre ereditara unica si paseste
in spatiul existentei sociale, concrete, incercand o serie
de experiente, intrand in anumite interactiuni, cu diferite efecte
asupra cursului si construirii edificiului personalitatii.
Cu alte cuvinte, se poate spune despre personalitate ca exprima o organizare
dinamica a aspectelor cognitive, afective, connative (ale activitatii), fiziologice
si morfologice ale individului. Aceasta organizare dinamica a tuturor trasaturilor
psihofiziologice se manifesta prin conduita omului in societate, personalitatea
formandu-se numai in cadrul societatii.
Psihologul Maria Mamali pune accentul pe rolul societatii in formarea
personalitatii, mentionand ca personalitatea e organizarea dinamica a
tuturor trasaturilor psihologice, fiziologice si morfologice ale individului
si se manifesta prin conduita omului in societate.* Pentru a putea cunoaste
personalitatea unui individ e necesara cunoasterea trasaturilor caracteristice
si a modului cum sunt ele organizate, precum si structura lor. Trasaturile personalitatii
se clasifica in trei mari categorii: temperament, aptitudini si caracter.
Temperamentul reprezinta latura dinamico-energetica a personalitatii, aptitudinile,
latura instrumentala, posibilitatile omului, iar caracterul e latura relational-valorica
sau etico-sociala, indicand semnificatia si scopul activitatii umane.
Trasaturile de temperament au o baza fiziologica, de aceea sunt cele mai stabile
dintre trasaturile de personalitate. Aptitudinile si caracterul se modifica
sub actiunea factorilor de mediu si educatie.
2.2.1 Temperamentul
-; latura dinamico-energetica a personalitatii
Primele teorii asupra temperamentului, confundau temperamentul cu constitutia
fizica. In antichitatea greaca, medicul Hipocrat (460-370 BC) a stabilit
patru tipuri de comportament dupa modul cum predomina cele patru humori ale
corpului: sangvinic (sange), flegmatic (flegma ce e secretata de creier),
melancolic (fierea neagra) si coleric (fiere galbena).
Fiziologul rus I.P.Pavlov are ca baza a temperamentului fiziologia Sistemului
Nervos Central, si anume: energia, mobilitatea, echilibrul proceselor nervoase.
Prin energia proceselor nervoase se intelege capacitatea de lucru a celulelor
nervoase. Mobilitatea inseamna rapiditatea cu care se schimba un proces
nervos, putand fi inlocuit cu alt proces nervos, iar echilibrul
se refera la raportul dintre celel doua procese nervoase fundamentale, excitatia
si inhibitia.
Dupa modul de combinare a insisirilor proceselor nervoase, rezulta patru
tipuri de sistem nervos, care formeaza baza fiziologica a temperamentelor; cele
patru tipuri de sistem nervos si tipurile de temperament respective sunt: a) Tipul puternic, echilibrat, mobil -; se caracterizeaza printr-o mare
energie a proceselor nervoase; e mobil, trecand cu usurinta de la o stare
psihologica la alta. Acestui tip ii corespunde temperamentul sangvin,
vioi, mobil, adaptabil si sociabil. b) Tipul puternic echilibrat, lipsit de mobilitate -; poseda forta si echilibru
ale proceselor nervoase, dar nu are mobilitate. E corespondentul temperamentului
flegmatic care e foarte calm, are sentimente si obisnuinte stabile, pe care
le schimba greu, concentrandu-se intens in activitatea depusa.
* C. Botez, M. Mamali, P. Pufan: Selectia si orientarea profesionala, Bucuresti,
1971, Centrul de documentare al Ministerului Muncii
c) Tipul puternic, neechilibrat, excitabil -; poseda o energie a proceselor
nervoase, insa echilibrul e instabil, excitatia fiind mai mare decat
inhibitia. Acestui tip ii corespunde temperamentul coleric, care e nelinistit,
inegal in manifestari, exagereaza atat amicitia cat si ostilitatea.
d) Tipul slab -; e lipsit de energie a proceselor nervoase, concretizandu-se
in temperamentul melancolic. Acesta nu-si manifesta plenar reactiile afective,
fiind introvertit.
Dupa cum am mai amintit, temperamentul exprima aspectul dinamic al personalitatii,
neavand conotatie pozitiva, deoarece o gandire mobila nu e neaparat
si valoroasa, iar un sistem nervos slab nu poate sta la baza unei personalitati
de valoare.
Trasaturile temperamentale ce influenteaza procesele psihice se refera fie la
activitate (iuteala actiunii), fie la afectivitate: emotivitate, nervozitate,
predominarea starii placute, neplacute (stenic, astenic). In acest sens,
manifestarile emotive cu caracter astenic, dezorganizator, nu sunt indicate
in acele profesiuni ce au un ridicat risc de accidente. Cu alte cuvinte,
in aceste locuri de munca e necesara o selectie profesionala.
Formele reactiilor emotionale fata de pericol sunt grupate dupa caracterul astenic.
· Frica, reactie ce se bazeaza pe mecanismul de aparare pasiva, ce se
manifesta in perioada de asteptare a unui pericol.
· Panica, spaima, groaza, constituie reactii paroxistice ale reactiei
de frica. Manifestarile cu caracter stenic sunt: indrazneala, curajul
si bravura, acestea din urma energizand resursele psihice ale individului,
in sensul invingerii pericolului. Exista profesiuni care reclama
echilibru emotional, autocontrol si calm in conditiile unor situatii grele.
· Iuteala actiunii, mobilitatea, isi au importanta lor in
anumite profesiuni, mai ales ca iuteala deciziei depinde in mare masura
de iuteala generala a actiunii. Spre exemplu, in industria automatizata,
iuteala deciziei e neaparat necesara in anumite locuri de munca, asemeni
celor de dispecerat sau cele unde se lucreaza in criza de timp.
In orientarea, selectia si repartizarea profesionala e necesar sa se tina
seama de faptul ca dintre toate trasaturile de personalitate, cele temperamentale
sunt cele mai greu de modificat prin influenta mediului. In activitatile
periculoase are o importanta mare si viteza de reactie, timpul de reactie, timpul
de reactie fiind insusi o masura de exprimare a temperamentului. In
cadrul activitatilor repetitive, rutiniere, temperamentele colerice se adapteaza
mai greu, sunt firi agitate, intampina greutati in mentinerea
unui nivel constant al rezultatelor. De aceea, orientarea profesionala trebuie
sa tina cont de aceste particularitati temperamentale.
2.2.2. Aptitudinile
-; latura instrumental operationala a personalitatii
Oamenii se deosebesc intre ei dupa capacitatile, posibilitatile lor de
actiune. Aceleasi activitati practice, intelectuale, artistice sunt executate
de diversi indivizi la diverse niveluri calitative, cu o eficienta mai mare
sau mai mica, uneori foarte redusa. Aptitudinile constituie latura instrumentala
si executiva a personalitatii. Ele s-ar putea defini ca subsisteme sau sisteme
operationale, superior dezvoltate, care mijlocesc performante supramedii in
activitatea depusa. Ceea ce intereseaza e posibilitatea de a prevedea reusita
profesionala. O aptitudine izolata nu poate asigura succesul intr-o activitate
profesionala, pentru ca indeplinirea oricarei activitati profesionale
necesita conlucrarea unui grup de aptitudini. Aptitudinea profesionala e complexa
si nu poate fi determinata de un singur factor. Fiecare din insusirile
necesare luate separat, reprezinta o aptitudine simpla, iar intregul grup
de aptitudini simple de care e nevoie intr-o activitate, formeaza o aptitudine
complexa. E adevarat ca aptitudinile se bazeaza pe anumite premise, predispozitii
ereditare, dar acestea se formeaza si dezvolta in cursul activitatii,
in functie de mediu si educatie.
In afara de aptitudini, indeplinirea cu succes a unei activitati
e conditionata de cunostinte si deprinderi, interese si atitudini. Cunostintele
si deprinderile in lipsa aptitudinilor, asigura indeplinirea activitatilor
profesionale numai la un nivel mediu. Daca, pe langa cunostinte si deprinderi,
mai exista si aptitudini, atunci se obtin rezultate superioare in activitatea
respectiva.
Reusita profesionala reprezinta o structura complexa in care, in
afara de aptitudini, se includ interesele si motivatia. In anumite situatii,
aptitudinile ce sunt deficitare, pot fi compensate prin dezvoltarea intr-un
grad mai mare a altor insusiri sau printr-o inclinatie puternica
pentru activitatea respectiva. Inclinatia deosebita, statornica pentru
o activitate asociata unei foarte bune dezvoltari ale aptitudinilor se transforma
in vocatie. O forma superioara de manifestare a aptitudinilor complexe
e talentul. Iar forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor, care
se manifesta intr-o activitate creatoare de insemnatate istorica
pentru viata societatii, o constituie geniul.
Aptitudinile de care depinde succesul intr-un mare numar de activitati,
se numesc aptitudini generale, iar aptitudinile speciale sunt cele cerute de
domenii specifice de activitate.
2.2.2.1 Aptitudinile generale
Inteligenta e aptitudinea cea mai generala, care se intalneste
atat in cadrul profesiunilor intelectuale, cat si in
cadrul celor manuale, in primul rand fiind necesara mai muta inteligenta
abstracta, iar in celalalt, inteligenta concreta sau inteligenta tehnica.
De-a lungul timpului, s-au incercat mai multe definitii ale inteligentei,
cum ar fi: Spearman (1904, 1923), e o aptitudine care presupune in esenta
educatia relatiilor si corelatiilor, Binet si Simon (1905): aptitudinea de a
judeca bine, Piaget (1972) : un termen generic care sa indice formele superioare
ale organizarii sau echilibrului structurii cognitive utilizata la adaptarea
la mediul fizic si social, si exemplele pot continua.
Cu alte cuvinte, inteligenta exprima doua aspecte principale:
1. e o capacitate de a invata din experienta
2. presupune capacitatea individului de a se adapta la mediu, la situatii noi,
problematice. Cu ajutorul analizei factoriale s-au identificat urmatorii factori
ai inteligentei: intelegerea verbala, fluenta verbala, memorie, rationament
inductiv, viteza de perceptie, factori simbolici, factori de descoperire, factori
de gandire si factori de evaluare.
Deoarece tipul de inteligenta difera in functie de profesiune, nu se poate
vorbi despre o clasificare a activitatilor profesionale dupa gradul de inteligenta
mai mare sau mai mic, necesar succesului profesional. Dar in multe activitati
nu e necesara asa numita inteligenta generala, ci se cer aptitudini speciale,
in cadrul carora se include si inteligenta practica sau tehnica. In
majoritatea activitatilor profesionale, e necesar un grad minim de dezvoltare
intelectuala, fara insa ca reusita profesionala sa varieze direct profesional
cu inteligenta. Astfel, in muncile rutiniere, cel mai bun rezultat il
au indivizii cu o dezvoltare intelectuala mijlocie. In munca stiintifica,
creativitatea, ca factor al inteligentei, e deosebit de necesara. Inteligenta
generala nu e acelasi lucru cu creativitatea, dar e o premisa necesara acesteia.
La creativitate apar in plus factorii de flexibilitate si originalitate
a gandirii.
Memoria
Memoria e o aptitudine de fixare, pastrare si reproducere a diferite fapte si
notiuni. Memoria mecanica se refera la memorarea de elemente in care intelesul
joaca un rol redus, iar memoria logica se refera la memorarea de elemente in
cadrul carora intelesul are rolul principal.
Spiritul de observatie
Aceasta e aptitudinea ce se bazeaza pe calitatile perceptiei si inseamna
sesizarea cu usurinta a ceea ce e ascuns, intr-un anumit context situational,
dar are o insemnatate mare pentru activitatea profesionala.
Atentia
E capacitatea de orientare selectiva a constiintei intre anumiti stimuli.
Ea a castigat in importanta in conditiile moderne, unde activitatea
de supraveghere si control a numerosi stimuli solicita din partea omului mentinerea
continua a unei atentii “vigilente”.
Prin vigilenta se intelege mentinerea atentiei in cazul unor semnale
rare, de intensitate slaba, ce apar la intervale de timp imprevizibile. Exista
numeroase locuri de munca in industria moderna unde activitatea profesionala
se reduce la supraveghere, calitatile atentiei trecand pe primul plan.
2.2.2.2. Aptitudinile speciale
Aptitudinea tehnica sau mecanica include doi factori principali:aspectul de
gandire tehnica, de intelegere a mecanismelor si dexteritatea manuala.
Aptitudinile psihomotorii privesc calitatile de motricitate, siguranta si stabilitatea
miscarilor, viteza si precizia, dexteritatea manuala, timpul de reactie, forta
musculara si coordonarea intre diferite membre si organe de simt. Importanta
acestor aptitudini se reduce pe masura introducerii automatizarii.
-aptitudinile senzoriale se disting, in functie de organele senzoriale,
in: vizuale, auditive, kinestezice, tactile etc.
-aptitudinile speciale sunt specifice anumitor profesiuni, de exemplu: artistice,
stiintifice, pedagogice.
-aptitudinile de organizare si conducere
Posibilitatea de compensare a aptitudinilor si latura motivationala a activitatii
umane au constituit un ajutor pretios in combaterea exagerarilor psihotehnicii
care considera omul drept un mozaic de aptitudini.
2.2.3.Caracterul
Trasaturile caracteriale exprima motivele si scopurile actiunilor omului (tendinte,
trebuinte, motivatii) precum si ce reprezinta omul ca fiinta sociala, care e
orientarea sa fata de munca, societate si fata de sine insusi (complexul
sau aptitudinal).
In greaca veche, cuvantul “caracter” insemna tipar,
pecete, iar cu aplicare la om semnifica fizionomia individului luat nu atat
sub raportul chipului sau fizic, cat sub cel al structurilor sale psihice,
spirituale, pe care le deducem din modelul sau propriu de a se comporta in
activitate si relatii sociale. E o fizionomie spirituala prin care subiectul
se prezinta ca individualitate irepetabila. Particularitatile de caracter presupun
o anumita constanta, stabilitate. In sens larg, caracterul este un mod
de a fi, un ansamblu de particularitati psihoindividuale, ce apar ca trasaturi
ale unui portret psihic global. Dar, dintr-o perspectiva mai restransa,
caracterul reuneste insusiri sau particularitati privind relatiile pe
care le cultiva subiectul cu lumea si valorile dupa care se conduce. In
cadrul sistemului de personalitate, caracterul reprezinta latura relational
valorica, fiind un ansamblu de atitudini-valori. Cu alte cuvinte, caracterul
e o formatiune superioara la structurarea careia contribuie trebuintele umane,
motivele, sentimentele superioare, congingerile morale, aspiratiile si idealul.
Motivele actiunilor umane se clasifica in trei categorii care sunt bine
delimitate intre ele: motivele biologice (legate de organism, conservarea
si dezvoltarea sa), motivele psihologice (in stransa legatura cu
viata psihica) si motivele sociale. Motivele psihologice, innascute, sunt
instinctele. Eul si societatea exercita asupra instinctelor o actiune de disciplinare,
admitand manifestarea unora din pornirile legate de diferitele instincte
si stavilind manifestarea altora. Actul de corectare e un act de vointa, fiind
rezultatul unui efort mai mult sau mai putin indelungat. Trasaturile de
caracter care rezulta in urma acestui efort indelungat de vointa
sunt: perseverenta, conservarea, hotararea, curajul, spiritul de initiativa,
disciplina si independenta in actiune. Dezvoltarea acestor trasaturi are
drept consecinta formarea unui caracter puternic, capabil sa invinga orice
greutati si sa lupte pentru atingerea unor scopuri inalte. In industria
moderna, simtul de responsabilitate este unul din factorii principali care asigura
eficacitatea muncii. Astfel, supravegherea tablourilor de comanda necesita,
in primul rand, o buna dezvoltare a trasaturilor de caracter, dintre
care cea mai importanta e simtul de responsabilitate. Atitudinile sunt trasaturi
de caracter care deriva din orientarea individului.
Trasaturile de caracter ce exprima atitudinea individului fata de societate,
fata de oamenii din jur sunt: dragostea de patrie, respectul si grija fata de
proprietatea individuala si cea obsteasca. Atitudinile legate de orientarea
fata de sine insusi sunt: trebuintele, convingerile si interesele.