Deşi istoricii obedienţi dinastiei prezintă domnia lui Carol I ca pe o armonie socio-relaţională idilică, în care toti românii trăiau într-o fericire perpetuă, chiar şi în scrierile lor se găsesc adevarate mostre care îi contrazic, căci ei prezintă involuntar realităţile dramatice, deosebit de dure, din timpul domniei lui Carol I, generate poporului român de către rege şi de către politicienii xenofilocraţi, obedienţi regelui străin, indiferent care partid deţinea puterea încredinţată de rege.

Partidele xenofilocrate, susţinatoare ale regalitaţii străine, au avut o contribuţie decisivă la promovarea alienării demnităţii naţionale a românilor şi la menţinerea României printre cele mai primitive societăţi europene, deoarece aceste partide au promovat, au susţinut şi au aprobat în totalitate initiativele legislative ale regelui, chiar şi atunci când initiativele legislative ale lui Carol I erau în contradicţie cu doleanţele reale ale poporului român. Politicienii xenofilocraţi şi regele au ignorat doleanţele ţăranilor şi, deşi Carol I a domnit aproape o jumatate de secol {1866-l914 }, în timpul lungii sale domnii, politicienii obedienţi dinastiei de Hohenzollern nu au făcut nimic benefic pentru ţărăanimea care reprezenta peste 80 % din populaţia României, căci în România acelor vremuri peste 50 % dintre ţărani erau analfabeţi iar peste 60 % dintre ţărani deţineau foarte puţin pamânt sau nu deţineau terenuri agricole .

Din această cauză, în timpul domniei lui Carol I au avut loc mai multe răscoale ţărăneşti, însă nu toate au avut un impact mai important asupra societăţii româneşti din acele timpuri şi, pentru a evidenţia rolul malefic al regelui faţă de ţăranii români, precum şi atitudinea criminala a politicienilor xenofilocraţi obedienţi regelui, este suficient să analizăm succint numai cele mai importante răscoale : răscoalele ţărăneşti de la 1888 şi Marea Răscoală Ţărănească de la 1907 .