. Originile celor doi termeni sunt analizate de E. Said (Orientalism. Concepţiile occidentale despre Orient, 1978), din perspectiva expe¬rienţei coloniale a Europei.
. "Orientul nu este numai adiacent Europei, el este, de aseme¬nea, locul celor mai mari, mai bogate, mai vechi colonii ale Europei, sursa civilizaţiilor şi a limbilor ei, concurentul ei cultural şi una dintre cele mai profunde şi mai recurente imagini a Celuilalt.In plus, Orientul a ajutat la definirea Europei (sau a Vestului) ca fiind contrastul propriei imagini, idei, personalităţi, experienţe."
. La capătul celălalt al continentului se află Bizanţul, Constantinopolul, Istanbulul de astăzi, emblema culturii de contrast, invocată şi ea în reprezentările de sine ale românilor şi proiectată în imaginea unui Bucureşti pestriţ, necoagulat, fără centru.
. Către răsărit, posturile cele mai avansate ale Asiei.Dincolo, la frontierele Asiei, ca o peninsulă intrată în viaţa Europei, turcii, ruşii, o parte din popoarele balcanice constituie o altă lume, cu alte legi, cu alt suflet, cu altă filozofie
. Psihologia orientalului e exact contrară. Ea se reduce, de obicei, la o resemnare pasivă. Dacă occidentalul se impune mediului, orientalul se supune. Forţa naturii îl zăpăceşte, îl zdrobeşte, îl apasă. Recunoaşte într-însa cine ştie ce forţă religioasă misterioasă, contra căreia i se pare inutil să mai lupte. Ordinea evenimentelor i se pare stabilită de un zeu infailibil. Fatalismul, adică constatarea acestei aşezări prestabilite şi pe care voinţa omului e prea slabă ca să o îndrepte, i se pare singura soluţie. Totul e acceptat aşa cum se prezintă. Nici un orgoliu, nici o ambiţie, nici o rezistenţă. Imaginaţia şi voinţa nu prefac deloc realitatea înconjurătoare. Filozofia vieţii e supunerea, resemnarea la forţele care ne depăşesc şi pe care nu le putem schimba, ci doar îmblânzi prin ascultare. Idealul său e în masa anonimă, în colectivitatea absorbantă. Între tipuri extreme de civilizaţie, între aceste două interpretări ale existenţei, datorită a două structuri deosebite, între creaţiunea occidentalului şi resemnarea orientalului, se poate găsi o valoare. Să numim această structură sufletească adaptabilitate."
. În privinţa spiritului oriental, se remarcă, dimpotrivă, resemnarea pasivă, fatalismul, supunerea, masa anonimă.
. Junimiştii încearcă să-l impună pe cel german. între cele două războaie, moderniştii, adepţi ai sincronizării cu spiritul veacului, orientaţi spre cultura apuseană, intră în dispută cu tradiţionaliştii autohtonişti, care doreau întoarcerea spre valorile româneşti tradiţionale şi, prin ortodoxism, spre Orient. Este perioada cea mai fecundă a culturii române.
. Conotaţiile negative asociate influenţelor orien¬tale în cultura şi mentalităţile româneşti sunt foarte puternice. Ele au fost identificate, de-a lungul timpu¬lui, cu "alterarea" purităţii romane a neamului sau a latinităţii limbii române, cu instabilitatea politică a epocii fanariote, în general cu o mentalitate retro¬gradă şi neserioasă, marcată de superficialitate, a populaţiei şi, mai recent, cu o ideologie totalitară, cea comunistă.
. AUTOHTONISMUL, REFUZUL OCCIDENTALIZARII IN NUMELE CULTIVARII PATIMASE A VIRTUTILOR LOCALE.