Epoca lui Matei Basarab în Muntenia şi a lui Vasile Lupul în Moldova păstrează tradiţiunea principiilor artistice din secolul precedent, fie în numeroasele edificii ce s-au rădicat, fie în celelalte lucrări de artă, ceia ce probează că artele erau cultivate şi preţuite.

Sculptura cea mare, sau mai bine statuară, fiind alungată din biserica răsăritului încă din timpul sfâşierilor dintre Iconoclaşti şi Iconoduli, în secolii VIII şi IX, ornamentele săpate nu se păstrară decât pentru unelte ecleziastice mai mici sau pentru mobile de biserică fără de însemnătate liturgică. Aceste obiecte nu se executau mai niciodată în peatră, ci mai adesea-n metale de preţ, în os, în corn, în ivoriu (sau fildeş), în nacru (sau sidef) ori în deosebite lemne mai mult sau mai puţin preţioase, după obiectele executate. Erau mai cu seamă canaturi de uşi pentru temple, stane pentru archierei şi domni, iconostase sau poale de altare, sfeşnice de deosebite mărimi, sicrie şi cutii de moaşte, cruci de altar ori de botez şi, în sfârşit, iconiţe simple, îndoite (8urrux(x) sau întreite (troiţe), al căror uz se introdusese mai cu deosebire în timpul cruciadelor, când fiecare cavaler, fiecare ostaş lua în sân, atârnată de gât, una din acele iconiţe sculptate cu fineţe de către artiştii orientali. Aceste iconiţe îndoite sau diptiche, compuse din două plăci, ce se închideau una peste alta, ca două obloane, erau întrebuinţate din vechime la Romani. Când un cetăţean ajungea a fi numit consul sau a dobândi altă demnitate însemnată, era obiceiul sa trimită spre aducere aminte, amicilor s&#
259;i nişte asemenea tăbliţe de os ori de ivoriu, care purtau pe o parte chipul său sculptat cu insemnelc noii demnităţi şi pe cealaltă un strat subţire de ceară pentru scris. In timpii creştineşti, episcopii şi apoi preoţii bisericilor obisnuiră, atât în Orient cât şi în Occident, a avea asemenea diptiche de mărimi felurite. învăţatul italian Gori, care a publicat o carte sub titlul Thesaunis dipthvchorum, împarte în patru clase diptichele ecleziastice: I) aceea pe care se scriau numele neofiţilor sau noilor botezaţi; II) acelea, pe care se însemnau numele dăruitorului bisericilor, domnitorilor şi episcopilor; III) acelea, care rememorau numele sfinţilor care înălţaseră biserica prin gloria martirului sau prin strălucirea ştiinţei lor; şi în fine IV) acelea, în care se scriau numele credincioşilor, preoţi sau mireni, cari au murit în sânul adevăratei biserici. Aci vedem dar, cum s-au născut Pomelnicele, careşi azi însă stau aşezate în proscomidia oricărei biserici orientale.

In general, vechile tăbliţe, pe care s-au scris de la început semnele domnilor, ctitorilor, capilor bisericii şi domnitorilor, în monastirile noastre cele mai vechi, sunt astăzi pierdute. Chronograful anonim, care se crede a fi logofătul Radu Greceanul, ne citează vechiul pomelnic de lemn al monastirei Câmpulung, însă nu-1 mai posedăm. în excursiunile-i archeologice, dl Al. I. Odobescu abia din întâmplre a putut găsi la schitul Brădetul, sub munţii Nucşoarei1, un pomelnic triptich, zugrăvit, iar nu sculptat, care nu era mai vechi decât din zilele lui Matei Basarab, anul 1646. La cele mai multe din marile monastiri române, pomelnicele cele mai vechi sunt într-o cărticică, datând din epoca lui Constantin Brâncoveanul şi uneori chiar din timpii Fanarioţilor.

La Snagov, s-a păstrat numai o foiţă cu nume domneşti, ecleziastice şi particulare.
Cât despre cruci şi iconiţe, sculptate, îmbrăcate în argint şi aurite, călugării Orientului şi chiar cei din unele chinovii române şi din Rusia, au lucrat totdeauna asemenea obiecte. Stilul tradiţional al formelor s-a păstrat cu atâta persistenţă, încât nu se poate determina un obiect, vreo epocă, dacă nu cumva nu poartă vreo altă indicare precisă.

Iată acum unele din aceste obiecte de artă:

I - La mănăstirea Snagovul s-a găsit o foarte veche Cruce, sculptată în os de inorog cu iconiţe şi ferecată cu sârmă de argint3, pe care se văd şi urme de zmalţ căzut.

II - La mănăstirea Secul se află4 un Panaghiar lucrat în sârmă aurită, dat de Alexandru Voevod la anul 16...

III - Un Aer splendid de catifea roşia, cusut la 7116 (1608) de către Mitrofana, cu inscripţiuni pe toate marginile, cusut în fir, în limba slavonă. El se află pe masa paraclisului de la mănăstirea Secul. La anul 1821, acest aer fusese luat de turci şi întrebuinţat ca covor sub şeaua calului, apoi răscumpărat Ia Constantinopole şi înapoiat monastirei.

IV - O Cruce de mână, de lemn încadrată în argint c-o inscripţiune slavă, în care se arată că a fost dăruit de fondatorii bisericii Secul, Nestor Urechiă şi soţia lui Mitrofana1, la Octobre 7112 (1604).

V - O altă Cruce, ca şi cea precedentă, dar mai mare, dăruită iarăşi de Nestor Urechiă, "vornic mare al ţării de jos" la anul 7115 (1607) aceleiaşi monastiri.

VI - Un Sacos, care aparţinea mitropolitului Varlaam al Moldovei, în timpul lui Vasile Lupul. împrejurul gulerului, poartă o inscripţiune cusută cu fir şi data de 7146 (1638).
Un Epitrahil din 1631 aflat la monastirea Căldăruşani, păstrată acolo până azi, cu inscripţiune cusută şi menţionând numele lui Matei Basarab şi al Doamnei sale, care se face că 1-a dăruit monastirei în primii ani ai clădirii.

VII - Un Epitrahil, tot al lui Varlaam, mitropolitul Sucevei, cu inscripţiunea cusută în fir la 7150 (1642).

VIII - Un Aghiasmatar, de la Ştefan Vodă, cu data de 7168 (1660)3.

IX - La Snagov, s-a găsit o Cruce de botez, sculptată de ambele părţi cu câte cinci iconiţe de lemn de ciparos şi ferecată în argint aurit. Pe conturu-i circular, care se termină printr-un rotocol, sunt gravate-n spirală următoarea inscripţiune:
«Sei crasti sătvori rabina bojii gospodin. Măriia Sa Gligorie Ghica Voevod. Duhovnicul Mănăstirii Snagov. în veci să fie pomenit. Febr. 2».

X - Un Chivot de argint poleit cu aur, care 1-a început fusese de-o formă aproape cubică, cu un capac în relief, astfel că închipuia o biserică. Spre fund, seamănă cu o absidă cu fereastră. Capacul poartă şapte turnuleţe, din care unul mai mare la mijloc, două altele mai mici în faţă şi în dos, în fine altele patru mai mărunte la colţuri. Pe fiecare din laturi, sunt gravate cu acul chipuri de sfinţi, decorate cu zmalţuri de culori.
în faţă, e o icoană mai mare a Maicii Domnului, cu mântuitorul prunc în braţe. Pe o lăture, sunt - în şase despărţăminte pătrate -sfinţii Dimitric, George, Teodoru, Tiron, Teodor , Stratilat, Cosma şi Damian. Pe cealaltă lăture, figurează profeţii: Aron, Avacum, Ilie, Ieremia şi Sfinţii Damascului şi Cosma. Pe fund de laturile absidei, sunt: sus: Sf. Ioan Gură de aur şi Sf. Nicolae, jos: Sf. Vasile şi Sf. Grigore, reprezentaţi pe de-a-ntreg. Pe dinăuntrul capacului, se citesc, gravate în metal, cuvintele următoare: «Acest chivot l-au făcut părintele Variaam Mitropolitul Mănăstirii Snagovul cu cheltuiala proigumenului Teodosie pentru argintul cel perit de Ia dânsul, în anul » (7182-1674).

Acest chivot trebuie să fi fost lucrat după un model mai vechi, care poate va fi existat mai înainte la Snagov; căci, după aparenţă, s-ar crede că este imitat de un meşter din ţară după vechile lucrări bizantine sau veneţiene.

XI - De la mitropolitul Antim (7-1716), nu numai activ tipograf, ci şi artist în gravură şi sculptură, au rămas Uşile de intrare ale bisericii Antim din Bucureşti (care-i poartă numele, căci a fost zidită de dânsul), foarte frumos sculptate în lemn cu atâta măiestrie.

XII - La aceiaşi biserică, broasca uşilor menţionate, cu mari plasele de aramă gravate cu chipuri, au fost lucrate de mâna mitropolitului Antim Ivireanul, deoarece-i poartă numele în in-scripţiune.

XIII - La Snagov, unde Antim Ivireanul [a fost] egumen vreo 14 ani, s-a găsit o Cătia de argint, în forma unei sfere cu copac conic, sprijinită pe 3 picioare de figura unui S, fixate de o tavă lată pe a cărei buză se află gravată inscripţiunea următoare: «+ Această căţie împreună cu potirul şi cu ale lui toate fiind stricate s-au prefăcut în zilele prea luminatului domn io Constantin B. Voevod, cu cheltuiala smeritului întru ermonahi Antim Ivireanul tipograful.» (1694). Pe dosul tăvii e gravată cu litere latine cursive fine şi împodobite cu parafe, inscripţiunea următoare: «+ Daniel Fodor excudit. Amio 1694». Mai jos e însemnată greutatea: «APQM. TKS». (326). Precum se vede, obiectul era mult mai vechi, iar la 1694 numai s-a reparat, de Antim prin maestrul Daniel Feodor.

XIV - Un Disc de argint, poleit cu aur, având în relief pe margini figurile celor 12 apostoli, iar în mijloc Sf. Treime, patroana bisericii Radu Vodă, căreia aparţinea la 1866 . El poartă inscripţiunea următoare: "Acest disc s-a luat în egumenia egumenului D. D. Chipriean şi s-au dăruit Ia Sfânta Troiţă spre pomenire. 1696. Iunie 3".

XV- Candele de argint în formă de con trunchiat şi săpate ă jour cu medalioane aurite, lucrate în ţara noastră sub Matei Basarab (1633-1654).

XVI - Sicriul de argint şi aur al moaştelor Sf. Grigorie Decapolitul, comandat de Constantin Şerban Vodă în Ungaria şi care a costat 1500 reali .

XVII - Un Policandel, mai multe Candelabre şi alte obiecte masive de bronz şi argint, aduse din fabrici germane şi ruse de Constantin Vodă Brâncoveanu.

XVIII - Sicriul de vechi lemn de ciparos (în care se păstrau moaştele Sf. Grigore Decapolitu de la mănăstirea Bistriţa, jud. Vâlcea, mai înainte de fabricarea celui de argint) şi care poartă o inscripţiune slavonă din care rezultă că a fost făcută de "Radul Voevod, fiul Mihnei Vodă (1611-1623) când a venit într-a Sfântului Grigorie Decapolitul pescere."

Pe când sub ţarul Alexie Mihailovici, Capponi - pe la anul 1659 - lucra în Rusia icoane care au făcut epocă şi au păstrat numele Iui, dându-1 ca unui secol de pictură religioasă, tot atunci arta grafiei înflorea şi în ţările române. Biblioteca seminarului central din Bucureşti posedă un preţios manuscript care i-a fost dăruit de actualul episcop de Argeş, p. s. s. părintele Ghenadie. Este Slujbelnicul sau Lituarghiarul, care s-a scris româneşte şi slavoneşte şi s-a ilustrat cu chipuri, cu iconiţe şi cu iniţiale ornamentate pe hârtie pentru mitropolitul Ungro-Vlachiei Ştefan, acela sub care -în timpul lui Matei Basarab - s-a tradus şi tipărit îndreptarea legii şi alte cărţi bisericeşti în limba românească. Ştefan a păstorit de la 1648 până la 1668. în acest răstimp, s-a lucrat şi curioasa carte în care se recunosc tendinţe şi proceduri artistice cu mult mai migăloase, mai complicate, mai sclipitoare, decât ornamentele cumpătate ale manuscriptelor din timpul lui Ştefan cel Mare şi decât în chipurile şi în ordonanţele magistrale de pe monumentele grafice ale familiei lui Neagoe Basarab.

La 1694, Constantin Vodă Brâncoveanu a pus să se decoreze tot interiorul bisericii sale de la Horezu cu picturi si mai prelinse mai mărunţite, mai rotunjite şi mai crude la vopsea. Zugravii Constantin loan. Andrei, Stan, Neagoe şi Ioachim si-au înscris numele lor, toate româneşti, pe epigraful sau pisania de pe usa amvonului, dar mai modest decât "Manea meşterul de zidăria" decât Istrate lemnarul", şi decât Vucaşin Caragea petrarul, ei nu şi-au lăsat, ca aceştia, chipurile lor pe păreţi. In orice caz stilul picturii lor dovedeşte că pe atunci artele religioase începuseră si în Romania a se răsfăţa mai voios în deşertăciunile lumeşti ale unor conturne mai pline şi ale unui colorit mai viu.