OBIECTUL ISTORIEI DREPTULUI ROMÂNESC Istoria dreptului românesc studiază evoluţia dreptului pe teri¬to¬riul ţării noastre. Cum dreptul este în corelaţie cu statul, a fost necesar să analizăm şi anumite probleme importante din existenţa statului. Făcând parte din categoria ştiinţelor despre societate, istoria drep¬tu¬lui românesc prezintă interdependenţe cu ştiinţele istori¬ce: istoria României, arheologia, paleo¬gra¬fia, epigrafia, sigilografia, heraldica, numismatica, arhivistica, ge¬nea¬logia, etc.

Istoria dreptului românesc se foloseşte de datele furnizate de alte ştiinţe care sunt considerate auxiliare din perspectiva disciplinei: geografia pentru că mediul geo¬gra¬fic este un factor important în dezvoltarea societăţii; filologia întrucât etimologia şi evoluţia cuvintelor în timp ajută la înţelegerea transformării conceptelor; etnografia deoarece se ocupă cu studiul vieţii populaţiilor. NECESITATEA STUDIERII ISTORIEI DREPTULUI ROMÂNESC Studiul istoriei dreptului românesc este important din mai multe puncte de vedere. Mai întâi pentru că se pune problema etnogenezei şi a parcursului istoric al poporului român, iar dreptul, ca fenomen de suprastructură, se împleteşte organic cu viaţa social-economică şi politică.

Un al doilea motiv pentru care se impune studierea istoriei dreptului românesc este acela că alături de dreptul roman constituie alfabetul ştiinţei dreptului. Prin intermediul acestei discipline are loc familiarizarea cu terminologia juridică, realizând semnificaţia aparte a unor concepte care au semnificaţii diferite faţă de vorbirea curentă. În al treilea rând, fără a cunoaşte evoluţia istorică a instituţiilor de drept, nu se pot înţelege în toată plenitudinea lor.

În fine, această disciplină relevă în bună măsură specificul na¬ţional al dreptului românesc. PERIODIZAREA ISTORIEI DREPTULUI ROMÂNESC Periodizarea istoriei dreptului poate constitui motiv de con¬tro¬ver¬se. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ştiinţele istorice există discuţii în ceea priveşte calificarea şi clasificarea timpului istoric.

Utilitatea pe¬riodizării nu este numai didactică. Limitele ,,timpurilor" juridice se întrepătrund până la epoca lui CUZA şi condi¬ţio¬nează etapele posterioare. În opinia noastră putem vorbi de următoarele perioade:  Antică (preromânească) o Dreptul dac o Dualismul juridic din Dacia, provincie romană  Dreptul feudal o Ius valahicum (vechiul drept cutumiar-agrar) o Legiuirile scrise . Pravilele bisericeşti . Pravilele domneşti (secolulXVII) . Începutul reformării dreptului (secolulXVIII-XX)  Dreptul modern (de la Cuza Vodă la 1923)  Dreptul contemporan o capitalist (1923-1948) o comunist (1948-1989) o revenirea la dreptul democratic (1989-)