Ion I. Russu s-a nascut la 4 decembrie 1911 in Saliste, sat apartinator
de comuna Ciurila, la NV de Turda. Parintii sai au trait multa vreme in
Oprisani, langa Turda, tatal lui fiind invatator, astfel ca Ion
I. Russu a urmat liceul la Turda, intre 1921-1928. j8c16cx
Profesorii lui si-au amintit de ascensiunea sa neobisnuita: de la un elev nu
prea promitator in primele clase, a facut brusc un salt calitativ in
pragul ultimelor patru clase, fiind cotat in final printre cei mai buni
elevi ai liceului.
A urmat Facultatea de Litere, sectia de limbi clasice la Universitatea din Cluj,
intre 1928-1932, cu rezultate atat de remarcabile incat
intre 1933-1936 a fost trimis cu o bursa pentru studii post-universitare
la Roma, in cadrul Scolii Romane din capitala Italiei.
Dupa revenirea in tara a fost profesor secundar, apoi asistent universitar,
sef de lucrari, cercetator, sef de sector si de sectie la Institutul de Istorie
si Arheologie din Cluj. A obtinut titlul de doctor in litere la Universitatea
din Cluj-Sibiu, in 1942.
Profesor stralucit, dar din cauza pozitiei sale democratice exprimate public,
in mod curajos, a fost degraba indepartat de la catedra universitara,
punandu-se in miscare si o cabala urzita de autoritatile locale,
cu ajutorul unui grup de studenti.
S-a dedicat, in consecinta, numai cercetarii, lasand un nume in
filologia si istoriografia epocii vechi, prin lucrari ca: Limba traco-dacilor
(A fost, cu siguranta, cel mai mare specialist roman si poate mondial,
in reconstituirea acestei limbi), Ilirii, Daco-Getii in Imperiul
Roman, Etnogeneza romanilor, Inscriptiile Daciei Romane si un volum aparut
postum, in 1990, Romanii si secuii.
Prin aceste lucrari, ca si prin numeroase altele, Ion I. Russu a lasat aminitirea
unui savant specialist, pasionat de studiile sale, absorbit de ele pana
la a-l atrage la o izolare relativa de oameni, la o insingurare ce-si
avea cateodata ciudatenii; intr-una din ele l-a surprins si sfarsitul
vietii, la 9 octombrie 1985.
Colaborarea sa le revistele de cultura „Abecedar” si „Pagini
literare”, aparute la Turda intre 1933 si
1943, releva o alta ipostaza a savantului -; cu siguranta putin cunoscuta,
poate chiar fostilor colegi mai apropiati. Este Ion I. Russu, omul de multilaterala
cultura, interesat de o gama intinsa de probleme din viata intelectuala europeana de dupa 1933, cu preocupari de arta, de filozofie, de
filosofia istoriei, adversar al totalitarismului fascist cat si comunist,
de convingere democratica ferma, care explica indrazneala sa de mai tarziu
de a lua atitudine anticomunista de pe catedra, in semestrul al doilea
al anului universitar 1946-1947.
Colaborarea lui Ion I. Russu la revistele amintite mai sus s-a datorat relatiilor
de stima si amicitie intre el
si profesorul sau la liceul din Turda, Teodor Murasanu, redactorul celor doua
reviste.
Afland de prezenta fostului sau elev la Roma, Teodor Murasanu i-a adresat
o invitatie de colaborare, la care Ion I. Russu a raspuns prompt si apoi cu
consecventa, ani de-a randul.
*
* *
Intaia sa colaborare a aparut in numarul din 21 XII 1933 al
revistei „Abecedar”. Continea o relatare despre expozitia de arta
futurista de la Roma, cu participare internationala; la ea expuneau si cativa
artisti romani: Mac Constantinescu, Marcel Iancu, Henry Maxy, Milita Patrascu,
Margareta Sterian.
I. I. Russu subliniaza ca Marinetti, unul din fondatorii curentului, inaugurand
expozitia, a avut aprecieri elogioase la adresa artistilor romani.
Mai adauga o foarte exacta caracterizare a acestui curent de arta moderna, dinamica,
ce se voia a fi corespunzator epocii masinismului, a vitezei. Dar -; e
de parere I.I. Russu -; deja pretentia sa de a prezenta viitorul incepe
a fi depasita. Si el se releva doar ca o etapa, destinata, la randu-i,
a deveni o formula inactuala.
La 1 februarie 1934, I.I. Russu recenzeaza, sub titlul „Cele doua revolutii”,
cartea celebrului filosof german Oswald Spengler Jahre der Entscheidung aAni
decisivii, aparuta in anul precedent.
Spengler, dupa pesimismul cu care prezisese cu 15 ani inainte prabusirea
culturii occidentale, aluneca acum spre ideologia dreptei si a nazismului, sustinand
ca civilizatia nu se va putea salva decat prin lupta, prin ceea ce rasa
alba are nobil si eroic.
Recenzentul se opune discret tezelor lui Spengler, punand intrebarea
daca fenomenele de criza sociala, politica si intelectuala sunt necesarmente
simptome de prabusire ale unei civilizatii? El subintelege ca aceste fenomene
pot constitui si puncte de pornire pentru o regenerare, fara a fi necesara mobilizarea
unui potential de violenta.
Horatiu.
La 1 martie 1934 relateaza serbarile de la Roma, comemorand 2000 de ani
de la nasterea poetului
Elogiindu-i opera, I.I. Russu isi manifesta iritarea fata de turnura propagandistica
pe care autoritatile
fasciste incercasera sa o imprime sarbatoririi. El incheie astfel:
„Figura lui Horatiu nu trebuie separata de oamenii si de timpul sau, iar evocarea sa sa nu se amestece cu actualele idealuri
ale stirpei italice”. In emfaza cautata a ultimelor cuvinte se simte
ironia la adresa grandilocventei declamatorii a regimului mussolinian.
In vara anului 1934 revista „Abecedar” a fost continuata la
Turda, intr-o formatie redactionala largita, de revista „Pagini
Literare”, a carei reputatie a conferit orasului Turda, vreme de cam de
sase ani, notorietate nationala.
Din primul numar al noii reviste, Ion I. Russu este prezent cu un articol ce
evoca personalitatea celui mai mare critic literar italian din secolul al XIX-lea,
Francesco De Sanctis, de la a carui moarte se implinisera, cu putin inainte,
50 de ani.
E de admirat din nou subtilitatea cu care Ion I. Russu vorbeste despre „actualitatea”
lui De Sanctis, ca fiind un adept al „filosofiei actiunii”, ceea
ce, aparent, ar fi indreptatit fascismul sa-l revendice ca antemergator.
Dar De Sanctis, apreciaza cu finete autorul, profesa o filozofie a actiunii
fondata pe rationalismul si luminismul francez, cu alte cuvinte pe promovarea
valorilor democratice. Si incheie, citand un admirabil aforism al
lui De Sanctis: „O natiune este culta nu cand are multi oameni culti,
ci cand cultura devine un ritm interior al natiunii intregi”.
In perioada studiilor sale italiene, ca si ulterior, I.I. Russu a fost
un admirator al marelui filosof si istoric
Benedetto Croce.
Admiratia lui I.I. Russu pentru ilustrul ganditor italian se datora probabil
si faptului ca acesta a fost si un mare istoric, in sensul profesionist
al cuvantului, precum, bineinteles si filosof al istoriei.
In nr. 3 din 1934 al revistei „Pagini Literare”, I.I. Russu
a recenzat cartea lui Benedetto Croce,
Orientamenti, aparuta la Milano in acelasi an.
In aceasta carte, aparuta in plin regim fascist, Croce ataca ideea
statului „cladit peste si chiar impotriva libertatii si valorii
individului, care, in realitate, sunt conditiile esentiale ale existentei
sale”.
Impartasind ideile liberale ale lui Croce, I.I. Russu afirma ca asa-zisele
revolutii actuale, ce ridica la mare temperatura teza vitalitatii maselor, nu
sunt decat o dezorientare, o pierdere a justei masuri in judecata
…
Colectivismul -; continua el -; propovaduit de doctrinari improvizati,
e o specie de fatalism, de renuntare la libertatea de gandire si de actiune,
o abandonare a acestor facultati in grija catorva, sau a unuia singur.
Dar, incheia I.I. Russu consideratiile sale, libertatea e o necesitate
esentiala a spiritului omenesc si nu poate fi intunecata de eclipse tranzitorii.
Intr-o corespondenta din Roma, din august 1934, I.I. Russu exercita o
critica necrutatoare impotriva culturii, conceptiei si mentalitatii fasciste,
pe care le apropie de ale comunismului.
<<Sub teroarea mizeriei si sub fanatismul agitatorilor -; scria el
-; se formeaza imense ingramadiri de oameni, toti supusi acelorasi
legi si primind aceeasi educatie, izolati intr-o ingusta mentalitate
de partid.
Intregul sistem e organizat dupa o singura formula: militarismul si uniforma
ii sunt principalele norme.
„Poporul” pentru care s-a facut revolutia si care e suportul regimurilor,
e tinut in permanenta agitatie si ignoranta. Natiunea se aseamana cu un
furnicar … peste care se suprapune o elita: „avangarda” …
iar in varful constructiei sta capetenia, care rezuma idealul comun
si e idolul intregii miscari.
La aceasta se adauga partea de misticism si de teatru, completata cu un sentiment
de mesianism, care da
tuturor „revolutionarilor” -; de la sef pana la ultimul
gregar -; convingerea profunda in marea lor „vocatie”>>.
Interesanta din mai multe puncte de vedere este corespondenta publicata in
nr. 6/1934 al revistei, intitulata „La Sfantul Munte”. Scurta
descriere a unei excursii la Muntele Athos releva mai intai, in
I.I. Russu, un talent, nepus altundeva in valoare, de prozator descriptiv,
reusindu-i un frumos tablou al ambiantei naturale a locuitorilor, a muntelui
imbratisat de mare.
Folosindu-se apoi de artificiul unui dialog cu un interlocutor probabil fictiv,
si pornind de la ideea ca dogmatismul abstract ucide cunoasterea autentica a
vietii, contesta -; pe aceasta baza -; validitatea filosofiei istoriei,
numindu-le falsificari ale realitatii, intrucat aceasta nu cunoaste
sisteme, nu se incadreaza in scheme.
Periplul prin filozofie, estetica, gandire, politica si literatura, pe
care i-l oferea cu generozitate sederea in Cetatea Eterna, rezulta -;
dupa cum se observa -; in indreptarea lui Ion I. Russu catre
stiinta concreta, catre domeniul circumscris si tot mai in profunzime
explorat, al specialitatii sale. Dar fara ca el sa inceteze a frecventa
perimetrul problemelor mari si actuale ale culturii in ansamblu.
Sunt numeroase, intre 1934-1940, recenzii facute de I.I. Russu, si ele
orientate progresiv catre lucrari de istorie si filozofie clasica. Notam pe
cele consacrate cartilor lui George Bratianu O enigma si un miracol istoric:
poporul roman, I. Lupas, Istoria unirii romanilor, St. Bezdechi,
Nicolaus Olahus, I. Lupas vol. I si II din Studii, conferinte si comunicari
istorice, Anuarul Institutului de Istorie Nationala, vol. VII (1936-1938) si
traducerea de catre St. Bezdechi a dialogului lui Platon, Fedru. In aceeasi
categorie a contributiilor mai marunte se inscriu necrologul pentru Orest
Tafrali si doua note: una intitulata Curiozitati istorice americane, in
care se ocupa de o societate din New York, zisa „de istorie noua”,
care-si propunea, nici mai mult nici mai putin, decat infaptuirea
Statelor Unite ale lumii si a unei religii universale, teluri pe care I.I. Russu
le califica drept utopii si pledeaza pentru realism in istorie si in
politica. Cea de-a doua nota, Cosmobiologia, combate in acelasi spirit
realist aventuri pseudostiintifice ca pretentia unora de a descoperi determinari
ale dezvoltarii vietii terestre in activitatea solara si in alte
procese cosmice.
S-ar putea ca in acest punct realismul lui Ion I. Russu sa fie exagerat,
fiindca supozitia unei corelatii intre fenomene cosmice si viata terestra,
sub aspectul ei pur biologic, nu este nestiintifica in principiu. Contestabile
sunt numai incercarile de a corela gandirea si actiunea umana constienta
cu fenomene extramundane.
Recenzand un articol din „Mercure de France”, despre Masinism
si civilizatie, care pleda pentru schimbarea sistemului social contemporan,
spre a inlatura inechitatile flagrante de stare materiala dezvoltate subsidiar
masinismului, Ion I. Russu este foarte circumspect fata de astfel de solutii,
in care vede un reflex al climatului deceptionist in cultura. El
se limiteaza la sugestia ca masinismul sa fie cantonat in domeniul sau,
pentru ca sub pavaza lui, iar nu cu imixtiunea lui, omul sa-si poata asigura
mai bine in viitor independenta si dezvoltarea personalitatii …
In recenzia mai ampla a mesajului pe care Benedetto Croce l-a adresat
in ianuarie 1935 Congresul
Asociatiei Istoricilor Americani, publicandu-l si in revista „La
Critica”, Ion I. Russu staruie asupra unor distinctii operate de ganditorul italian, in lumina conceptiei sale idealiste
si liberale. „Istoria -; spunea Croce -; e chemata sa vada omul
istoric; acesta inseamna omul dezvoltat organic si integrat socialului,
ceea ce -; al doilea termen al deductiei -; inseamna omul cult,
omul civilizat, fiindca veritabila integrare sociala nu o poate media decat
cultura si nu poate avea loc decat pe baza ei.
Omului cult, civilizat, obiect predilect al istoriei -; continua Croce
-; politica si „revolutiile” ii opun un om simplificat,
construit, smuls din ambianta sa organica. In fond, - animalul dresat!
Cel mai intins eseu cu care Ion I. Russu a colaborat la revistele turdene
a fost cel intitulat Intoarcere la realitate, publicat in fruntea
numarului 5, din mai 1936, al revistei „Pagini Literare”.
Este si singurul de meditatie total independenta asupra peisajului european
din al 4-lea deceniu, totodata insa o cristalizare unitara a reflectiilor
pe care i le prilejuisera numeroasele sale comentarii pe marginea unor carti,
evenimente sau personalitati.
Dezvolta din nou ideea apropierii dintre regimurile totalitare de extrema dreapta
si extrema stanga, care, toate, sunt abstractii hibride, altoite pe fondul
rupturii echilibrului launtric al societatii europene, provocate de razboiul
din 1914-1918, si petrecute in prima instanta in tarile cu traditie
politico-democratica fragila: Rusia, Italia, Germania.
Criza din societatea europeana, subsecventa marelui razboi, se cauta -;
continua I.I. Russu -; a fi explicata si tratata prin metodologia anistorica
a filosofiei, a metafizicii, a plecarii de la idei si concepte.
Societatea are nevoie de o intoarcere la realitate, de tratarea problemelor
ei de pe principiul imanentei vietii. El inseamna reconstructia echilibrului
pe temelia si pe treptele valorilor cotidiene, care se opun irationalismului,
se opun exaltarii luptei eroismului. Aceste valori nu se acomodeaza cu mitul
gaunos al „omului nou”, proclamat fara multa acoperire din toate
partile, si nici cu ceea ce I.I. Russu numeste „spiritul de turma ordonata”.
*
* *
Am incercat sa oferim un portret inedit al marelui istoric si lingvist
care a fost Ion I. Russu si speram ca el nu va dezamagi. Chiar daca aceste colaborari
la „Abecedar” si „Pagini Literare” (de altfel el a mai
colaborat si la alte reviste de cultura ale vremii) sunt cunoscute, cel putin
de unii, ramane demn de subliniat ineditul continutului lor, in
comparatie cu preocuparile consacrate ulterior exclusiv istoriei si lingvisticii,
- in speta tracologiei -; de catre remarcabilul si, am spune, nedreptatitul
savant in memoria scurta si cu pretuirea rezervata a posteritatii sale
stiintifice, din care nu lipsesc voci denigratoare.
Doua elemente constitutive ale personalitatii sale au aparut in plus in
aceste randuri: intinsa lui cultura generala, cu deschidere speciala
catre filozofie si gandire politica, si consecventa convingerii sale democratice,
afirmate in epoca ascensiunii dreptei in Romania, cu acelasi
curaj cu care si-o afirma atunci cand se va instaura dictatura stangii.
„Sa ramanem credinciosi adevarului” -; se adresa el de
la catedra in 1947, studentilor anului I al Facultatii de Litere si Filozofie
din Cluj. „Sa-i ramanem credinciosi macar in aceasta sala,
fiindca de indata ce coboram in strada, ne intampina
peste tot numai minciuna…”
Cuvinte de mare curaj, care onoreaza amintirea unui mare savant.
