Am spus, cand am vorbit despre cotropirea de catre slavi a intregii Peninsule Balcanice, incepand din veacul al VI-lea, ca locuitorii de limba latina care ocupau pe vremea Imperiului Roman cam toata Iugoslavia contemporana plus Bulgaria la nord de Haemus (Muntii Balcani) si for¬mau nuclee compacte mai la sud, in Macedonia, in special de-a lungul fostului drum strategic de la Durazzo, pe malul Adriaticii, la Constantinopol, s-au gasit din ce in ce mai stramtorati, mai izolati, inconjurati de o mare slava catre nord, iar mai la sud amestecati cu grecii si albanezii. Cu vremea s-au despartit patru grupuri dialectale, cei din nordul Bulgariei si din Serbia vorbind acelasi dialect ca romanii nord-dunareni — lingvistii ii zic dacoromana.

Dintre acestia s-au ridicat cei care au pornit revolta antibizantina de la sfarsitul secolului XII in frunte cu fratii Asanesti si au fost deci la originea renasterii politice a taratului bulgar. Din ei n-ar mai ramane decat cateva comune in nord-vestul Bulgariei si in Serbia, in special in Valea Timocului. e5s4sk
Tot de aceeasi origine, probabil, sunt cele cateva comune din peninsula Istria, pe coasta Adriatica, azi fiind numai cateva sute de vorbitori ai acestui dialect zis istro¬roman.
in imprejurimile marelui port Salonic (pe greceste Thessaloniki) caruia pe graiul romanesc de acolo i se zice Saruna (dovada ca le-a fost transmis direct din latinescul Salona, si ca de la ei, iar nu de la greci, au preluat numele si slavii — bulgari si macedoneni — care ii zic Solun), acolo se afla un grup de localitati unde se vorbeste alt dialect romanesc, denumit de lingvisti megleno-roman.
In fine, gruparea cea mai compacta si mai numeroasa s-a aflat in tot Evul Mediu in regiunile muntoase ale Pindului, ale Gramostei si ale Olimpului. Ei sunt cunoscuti sub numele de aromani sau mai corect armani (cu toate ca intr-una din regiunile lor isi zic si rumani). Tuturor aces¬tor latinofoni vecinii slavi, iar mai apoi grecii si albanezii, le-au zis vlahi, ca si romanilor nord-dunareni.
A mai existat in Peninsula Balcanica si un al cincilea grup de vlahi, de-a lungul Coastei Adriatice si mai cu seama la portul Dubrovnic, care a fost in tot Evul Mediu un mare centru comercial, reusind, chiar sub dominatia otomana, sa pastreze o anumita autonomie. Lingvistii contemporani considera insa ca acest dialect dalmatic, al carui ultim vorbitor, din insula Kirk, a murit pe la 1900, era mai curand un dialect al italienei decat al romanei. Se vede din acest exemplu cat de inrudite sunt romana si ita¬liana, incat s-a putut pune intrebarea daca un anumit dialect apartine uneia sau alteia.
Asupra aromanilor trebuie sa insistam mai mult. Mai intai fiindca au jucat un rol in istoria Balcanilor, apoi fiindca multi dintre ei au imigrat in Romania in ultimele doua veacuri si au dat tarii personalitati ale vietii culturale si politice, in fine, fiindca situatia lor actuala si per¬spectivele lor de viitor sunt, in ochii nostri, ingrijoratoare.

Acest grup etnic, din cauza prea marii sale imprastieri si din cauza unei lipse de vointa politica, n-a prezentat niciodata o reala unitate si un adevarat proiect politic. O singura data, la sfarsitul secolului XIV si inceputul se¬colului XV, avem o familie aromana, Buia Spata, care con¬stituie un ducat in partile Tesaliei si Epirului, adica in Albania si Grecia de nord, langa Vlahia din Balcani — de unde confuzia cu Valahia nord-dunareana, care a dat nastere unei lungi enigme cu privire la stema cu capete de negri, socotita ca fiind a unui „rege" de langa Valahia, la Conciliul de la Konstanz (1414-l418), si care a indus in eroare multi heraldisti si istorici romani, printre ei si genialul Bogdan Petriceicu-Hasdeu (Hasdau), care au crezut ca era una dintre stemele Basarabilor. Enigma a fost rezolvata de curand de cercetatorul Constantin Rezachevici: era stema familiei Buia Spata din Balcani.
Sub turci, aromanii s-au bucurat de o relativa auto¬nomie. Erau impartiti in vreo 12 „capitanii" avand in frun¬tea fiecareia un „capitan de armatori", raspunzator fata de turci cu mentinerea ordinii, in secolul XVII, o data cu slabirea autoritatii centrale la Constantinopol si cu o agre¬sivitate crescanda a musulmanilor albanezi, asistam la un inceput de revolta printre aromani: unii capitani de armatoli se transforma in clefti — pe greceste banditi sau haiduci — dusmani ai puterii otomane. Documentele, dar si cantecele batranesti, si aromanesti si grecesti, pome¬nesc pe mai multi dintre ei, de pilda Iani Bucovala, Iani Belu, Nicolo Giuvara, Panu Meitani; numele lor s-au regasit uneori printre familiile emigrate apoi catre tarile romane. Paralel cu aceste indepartate preliminarii ale re¬volutiei grecesti, asistam la o remarcabila inflorire a ta¬lentelor negustoresti ale acestor vlahi. Un oras in special a facut faima lor, Moscopole, in Albania. Cand acest cen¬tru prosper a fost distrus de musulmani, in special dupa un cumplit atac in 1789, moscopolitanii si alti aromani din regiune s-au imprastiat in Macedonia, in Serbia, in Ungaria, in tarile romane, in Serbia au constituit samburele viitoarei burghezii din Belgrad si din Serbia intreaga; la Viena si Budapesta au dat generatii de mari bancheri si industriasi, Sina, Dumba, Darvari, Belu, Mocioni (Moc-sony), probabil si Karajan.

In tarile romane aportul lor va fi si mai insemnat. E de ajuns sa pomenesc, in Ardeal, pe poetii Octavian Goga si Stefan Iosif, dar mai cu seama fru¬moasa figura a renovatorului Bisericii ortodoxe, mitro¬politul Andrei Saguna, care era nascut in Ungaria de nord din parinti aromani stabiliti acolo de mai multe generatii. Si predecesorul lui Saguna, episcopul Moga, fusese aroman — din familia lui se trage si ascendenta materna a poetului si filozofului Lucian Blaga.
In timpul razboiului grec de independenta, aportul aromanilor a fost masiv. Unul din marii precursori ai revolutiei a fost Constantin Rhigas Phereos Velestinlis (Riga Fereu din satul aromanesc Velestin), autorul cantecului denumit „Marseillaise a grecilor". Patruns de ideile Revolutiei Franceze, el visa la un mare stat condus de greci, dar ingloband pe toti crestinii din Balcani. Predat de austrieci turcilor, a fost executat la Belgrad in 1798. Celui mai vestit dintre capitanii acelui razboi, Coloco-tronis, i s-a zis „Regele Vlahilor", fara ca sa putem dove¬di ca el insusi, originar din Peloponez, era vlah. in schimb, alt general, Coletti, mai tarziu si prim-ministru, e cert ca a fost aroman.
Pe masura ce s-a dezvoltat regatul Greciei, intr-o epoca de intens nationalism in toata Europa, vorbitorii de aromana s-au simtit din ce in ce mai marginalizati, daca nu se lasau complet elenizati, renuntand la graiul stra¬mosesc. E adevarat ca de veacuri, si prin biserica si prin scoala, cei mai rasariti dintre ei erau de cultura greaca si tineau la acea tara care fusese dintotdeauna a lor. Astfel, mai toti „vlahii" imbogatiti prin strainatati, in banci, industrie si comert, ca Sina, Maruzzi, Averoff si atatia altii au fost mari binefacatori (evergeti) ai Atenei si Greciei in general. Pentru cei ramasi la vatra insa, exclusivismul national grecesc a fost din ce in ce mai apasator si a dus, catre sfarsitul veacului al XIX-lea si inceputul veacului nostru, la grave si sangeroase ciocniri.

Interesul pe care Romania l-a aratat acestor frati inde¬partati, de la Cuza Voda incoace, cu ministrul sau Dimitrie Bolintineanu (el insusi de origine aromana), a luat probabil o cale gresita: s-au deschis si intretinut in regiunile locuite de aromani — mai intai in Turcia, apoi in tarile succesoare, Grecia, Bulgaria, Albania — zeci de scoli si licee, unde s-a predat insa in romana noastra, nu in dialectul local, ceea ce a produs un rezultat diametral opus celui dorit: absolventii scolilor romanesti, in loc sa intareasca comunitatea lor, s-au dovedit inadaptabili mediului local si deci doar buni de imigrare in Romania!
Azi, dupa doua razboaie balcanice si doua razboaie mondiale, cu grave consecinte in toate domeniile, situatia aromanilor din Balcani e dramatica. Daca nu se reuseste sa se impuna statelor din zona, foarte curand, scoli sau clase cu predare in aromana, limba care a rezistat pe acele meleaguri mai bine de doua mii de ani se va stinge de tot, sub ochii nostri.