1. IMPACUL REVOLUTIEI INDUSTRIALE ASUPRA EVOLUTIEI STATATELOR

Lumea de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator a fost marcata de apogeul celei de-a doua revolutie industriale. Progresul industrial s-a reflectat, in primul rand, in aparitia unor noi surse de energie - petrolul si electricitatea - care au condus la dezvoltarea transporturilor si telecomunicatiilor electricitatea - care au condus la dezvoltarea transporturilor si telecomunicatiilor comprimat ce au practic, timpul si distantele. c9k18kq
Metalurgia si industria chimica au cunoscut o larga diversificare a produselor. Otelul si aluminiu au activizat constructiile de masini. Aeronautica si constructiile navale, ingrasamintele si materialele plastice, matasea artificiala, farmacia etc. au transformat radical modul de viata al oamenilor (7;8). Acest fapt au determinat pe unii analisti "ai duratei lungi a secolului al XIX-lea" sa afirme ca omenirea intrase pe deplin intr-o noua faza a dezvoltarii sale - cea specifica, celui de-al doilea val"(l4;33-35).
Concomitent cu procesul de modernizare, economiile statelor au cunoscut si un fenomen de globalizare sub presiunea accelerarii diviziunii sociale a muncii si cresterea retelelor de schimb care legau diferite zone ale lumii (5;11o-111). Pentru prima data comertul mondial a crescut mai repede decat productia, iar investitiile si plasamentele de capital in afara tarii de origine au cunoscut o adevarata "varsta de aur".
Institutiile economice si financiare si-au modificat in mod esential structura si functiile ca urmare a progresului tehnic, cresterii productiei si deschiderii pietelor spre exterior. Aparitia trusturilor sustinute de banci puternice au dinamizat productia si piata, dar a si falsificat in mod radical jocul concurentei libere si egale care constituia unul din fundamentele capitalismului liberal.
Organizarea si planificarea productiei pe de-o parte, standardizarea pe de alta au impulsionat specialistii si analistii economici sa caute si sa gaseasca noi modele de dezvoltare economica. Altfel spus, caracterul tot mai dinamic al economiilor nationale care reclamau nu truda cu orice pret, ci munca individuala inteligenta a cerut continua sporire a cunostintelor de teorie si practica economica (12;15).
Transformarile si evolutiile din economie au produs mutatii spectaculoase in plan social. In tarile avansate industrial taranimea a pierdut teren in favoarea fermierului care a capatat alura unui conducator de intreprindere. Bazandu-se pe o formatie tehnica si facand apel la cuceririle revolutiei industriale acesta a putut sa infrunte cu succes piata a carui orizont a devenit tot mai international. Acest proces a condus la masive dezlocari din mediul rural si migrari catre cel urban, care impreuna cu industrializarea accelerata vor determina cresterea numerica a lucratorilor industriali. Acestia s-au constituit progresiv intr-o "clasa" sociala constienta de specificul si interesele proprii. (7;11) O alta consecinta sociala majora a revolutiei industriale in "societatea cosului de fum" (expresie folosita de Alvin Toffler pentru societatea industriala a celui de-al "doilea val" din evolutia omenirii.) a fost si aparitia "gulerelor albe" - angajatii din serviciile publice si private - care au constituit, pentru majoritatea tarilor avansate, baza aparitiei clasei de mijloc.
In plan politic revolutia industriala a facut ca Europsa sa atinga apogeul hegemonic. Dominatia europeana s-a exprimat, in primul rand, cantitativ daca avem in vedere ca Marea Britanie, Germania si Franta aveau o pondere de aproape 5o% in comertul mondial, in timp ce procentul Statelor Unite era de 11%, adica mai putin de jumatate din cel britanic.
Analizand modificarile in raporturile de putere la scara planetara Pierre Milza si Serge Berstein au ajuns la concluzia ca suprematia europeana poate fi caracterizata, pentru aceasta perioada, prin patru trasaturi:
- principalele tari industrializate europene importau 90% din totalul comertului sau produse primare ieftine si exportau 90% produse manufacturate a caror valoare a crescut prin prelucrare industriala;
- preturile comertului mondial se fixau la bursele de comert ale batranului continent;
- stapanirea mijloacelor de transport, mai ales maritime, a asigurat tarile industrializate europene un control exclusiv al cailor comerciale implicandu-se direct in distribuirea si redistribuirea materiilor prime si ale celor industriale;
- reteaua bancara europeana a dirijat si controlat fluxurile de capital Lira sterlina a fost un instrument eficace pentru platile internationale si pentru plasamentul capital pe diferite piete ale lumii (7;l3).
Suprematia Europei in raport cu alte zone ale lumii a fost data de o forta demografica remarcabila (populatia s-a multiplicat de 2,5 ori in decursul sec.XIX), de un avans intelectual si tehnologic (din 1901 pana in 1913 toate premiile Nobel pentru stiinta au apartinut tarilor europene), un ritm inalt de industrializare (Europa Occidentala realiza 44% din productia mondiala industriala( si de o suprematie monetara indiscutabila.
De remarcat faptul ca in interiorul Europei au avut loc reasezari majore in ecuatia de putere. Desi Marea Britanie ramane polul financiar al lumii iar Franta cunoste in "la Belle Epoque" o reala prosperitate aceste doua puteri n-au putut sa faca fata ascensiunii germane. In timp ce cresterea economica britanica a incetinit, incepand cu 1880, dinamismul economiei germane a crescut si a intrecut net si Franta, care in 1913, de exemplu, nu realiza decat 8% din schimburile internationale. Acelasi lucru era evident, dupa cum se poate vedea si in anexa 1, si pentru cresterile inregistrate comparativ, in aceste tari in diferite ramuri industriale.(16;20-23)
In lumea extraeuropeana impactul revolutiei industriale de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator a fost inegal si cu efecte diferite. In cele doua Americi si in zona Asia Pacific doar doua state cunosc ritmuri spectaculoase: SUA si Japonia.
Forta economiei americane s-a exprimat, fara indoiala, in toate ramurile, insa cresterile spectaculoase s-au inregistrat in: domeniul agricol unde s-a realizat o patrime din productia de grau, jumatate din bumbac si trei sferturi la porumb; domeniul industrial care a produs 76% din productia mondiala de carbunesi 7-% la petrol si de 12 % din productia de automobile a Frantai, care ocupa locul secund in lume.
Revolutia Meiji in Japonia a captat dinamismele latente ale societatii traditionale si le-a transpus in lumea industriala moderna astfel incat paternalismulsi ierarhiile de tip agricol si feudal au fost asimilate in organizarea si conducerea intreprinderilor. Marile fabrici si intreprinderi japoneze au fost create de marile familii: Mitsui, Mutsubischi, Sumitomo sau Yasuda. In preajma primului razboi mondial economia japoneza prezenta trasaturi de modernizare. (7;16-18)
America latina si Africa neagra erau zonele in care nu numai ca revolutia industriala nu a patruns ci s-a accentuat dezechilibrul dintre resurse, populatie si structuri economice era unul profund. Africa neagra prezenta o economie specifica structurilor coloniale in care au predominat mono-productia si mono-exportul.Aceeasi situatie a fost caracteristica si pentru America latina cu toate ca ea s-a eliberat, pana la jumatatea sec.XIX de sub dominatia coloniala. Astfel cauciucul si cafeaua reprezenta 20% din exportul Braziliei. Zaharul 75% din cel al Cubei in timp ce Argentina era un important granar pentru Europa. Un sfert din teritoriul Egiptului era cultivat cu bumbac, iar tutunul era principala planta de cultura in Turcia.
Asia cu toate eforturile de modernizare intreprinse de India si China n-a reusit sa iasa din inapoierea economica. Imperiul rus, in contact cu Asia si Europa a cunoscut o evolutie ambigua. Plasata pe unul din primele cinci locuri intre puterile europene, Rusia nu s-a incadrat ferm in calea modernizarii. Ea avea toate caracteristicile unei societati de tip arhaic a carei dezvoltare industriala depindea, la cumpana secolelor XIX si XX impovoratoare imprumuturi externe.

2. VIATA POLITICA INTRE DOMOCRATIA LIBERALA SI REGIM AUTORIT

Catre sfarsitul veacului al XIX-lea si, mai ales, la inceputul celui urmator, pana in ajunul razboiului mondial, Europa a fost marcata mai mult de revendicarile economice ale maselor. Aceasta predominare a economicului in miscarile sociale arata ca in principalele state europene - avem in vedere Franta si Marea Britanie - revendicarile si aspiratiile cu caracter politic fusesera satisfacute in limitele esentiale. Votul universal era introdus in Franta si SUA dar numai pentru barbati. In Marea Britanie erau excluse de la sufragiu paturile sarace, servitorii si tinerii adulti care locuiau cu parinti. In nici unul din aceste state democratice femeile nu aveau drept de vot, cu exceptia catorva state americane. (9;72-73)
Democratia in aceste state a fost, in aceasta perioada, una liberala pentru ca a avut drept scop mentinerea si apararea libertatilor individuale cucerite in secolele XVII - XIX. Acesta se concretizeaza in:
- libertatea politica ce presupunea libertatea presei, intrunirilor, libertatea de constiinta, dreptul de a-si exprima in libertate opiniile, siguranta de a nu fi arestat fara motiv. Aceste libertati erau garantate de un sistem po;litic reprezentativ. (7;23)
- libertatea economica, fondata pe ideea ca economia se supune unor legi naturale si ca statul nu trebuie sa le perturbe prin interventii care ar risca sa le denatureze functionarea. Liberalismul economic proclama si apara doua postulate de baza: initiativa individuala si proprietatea privata. (8;193)
- libertatea sociala, strans legata de cea economica era fondata pe ideea ca statul nu trebuie sa intervina in raporturile dintre patroni si salariati, raporturile sociale se reglau printr-o armonie naturala.
In tarile in care revolutia industriala a putut sa se manifeste plenar si dezvoltarea economiei si progresul social s-au afirmat nivelul de instruire a populatiei a crescut inca a fost posibil ca aceasta sa-si faca propriile opinii si sa voteze. Votul universal si ideea democratica fiind expresia aspiratiei spre democratia parlamentara in tarile Europei Occidentale, Statele Unite si dominioanele britanice.(9;136-137)
Ideea democratica refuza disfunctiile, discriminarile, restrictiile pe care liberalii le justificau invocand lipsa de experienta, imposibilitatea aplicarii "imediate" a principiilor, intr-un cuvant "circumstantele". Democratii din aceste tari afirmau ca un principiu ca sa fie aplicat nu era suficient ca el sa fie inscris in lege. Trebuia vegheat in aplicarea lui.
Forma concreta in care s-a manifestat regimul democrat liberal a fost diferit de la o tara la alta, functie de unele particularitati de evolutie culturala si spirituala. In Franta, Anglia si diminioanele britanice regimul a fost parlamentar. Puterea legislativa era expresia vointei celor care si-au trimis reprezentantii pentru a le satisface interesele. Harold Laski, cunoscut profesor al Universitatii din Londra, in primele decenii ale secXX, releva utilitatea unor alegeri periodice a celor chemati sa guverneze. Acesta afirma ca "Un popor trebuie sa poata alege periodic pe cei ce ii guverneaza, pur si simplu fiindca nu exista alt mijloc pentru ca revendicarile sale sa fie luate in considerare. Este indispensabil ca puterea conferita astfel sa nu poata fi permanenta. Daca ar fi altfel cei ce care detine-o ar uita repede scopurile pentru care ea le-a fost conferita, si guvernul nu s-ar mai ocupa decat de buna stare a celor ce il exercita".(9;138)
In statele Unite a triumfat principiul separatiei puterilor in stat. In afara catorva cazuri cu totul exceptionale puterea executiva si cea legislativa sunt lipsite de actiune una impotriva celeilalte. Puterea cu care este investita fiecare dintre ele era in mod automat echilibrata de celelalte doua. Fiecare parte are rolul de a controla excesele potentiale ale celorlalte. "Documentele federaliste" scrise intre octombrie 1787 si mai 1788 au influentat opinia publica si mai ales oamenii politici in a actiona permanent asupra Constitutiei pentru a se aduce amendamente in sensul imbunatatirii functionarii puterilor in stat (l3;22-23;36-43).
Intr-un mare numar de tari ale lumii, conditiile pentru aparitia democratiei nu s-au realizat. Este cazul unor mari zone ale Africii si Asiei care se gaseau sub dominatie coloniala. Absenta oricarei suveranitati la aceste popoare a facut imposibila introducerea unor forme de organizare politica ce le-a permis participarea la gestionarea puterii politice.
De remarcat faptul ca intr-o mare parte a Europei de Est inclusiv in Romania desi institutiile regimului democratic erau prezente, functionarea acestuia era departe de standardele occidentale. Economia in aceste tari avea o structura arhaica fondata pe o agricultura traditionala si putin productiva. Societatea era dominata de o aristocratie funciara care domnea peste o masa de tarani anlfabeti. De subliniat si efortul facut de elitele politice si intelectuale din aceste tari de sincronizare a orientului european cu Occidentul. Lovinescu si-a pus tulburatoarea intrebare, care a framantat toate mintile romanesti ale epocii: "cum este posibil ceva nou in "periferie"?" Rezolvarea au gasit-o oamenii politici incepand cu .A.I.Cuza, Carol I,Bratienii etc. prin potrivirea ritmurilor noastre si de orientare a socitatii romanesti dupa ritmul si directia Occidentului (1;245-263).
In tarile cu traditie autoritara in care revolutia industriala a antrenat dezvoltarea sociala, parlamentele capata, la sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul celui urmator, o tot mai mare importanta si este tot mai mult contestata autoritatea suveranilor.In Germania in cadrul Reichstag-ului ales prin vot universal, grupari tot mai numeroase au reclamat instaurarea unui veritabil regim parlamentar care sa puna capat autoritati totale de care se bucura imparatul in materie de putere executiva si sa fie introdusa raspunderea cancelarului in fata legislativului. La inceputul deceniului al doilea opozitia liberala a invins in alegeri blocul conservator care sustinea suprematia puterii imparatului. In l9l2 partidul social-democrat a devenit majoritar in parlament si in alianta cu alti mari adepti ai democratizarii -nationalii radicali, Centrul catolic, progresisti - a incercat impunerea unor reforme in acest sens (7;27).

O situatie, oarecum, similara se intalnea si in Imperiul austro-ungar. In zona industrializata - Cisleithania - liberalii au facut mari presiuni pentru impunerea unui regim parlamentar in sanul unui stat centralizat si birocratic. Acestia vor obtine unele revendicari cum a fost, de exemplu, proclamarea votului universal, in 1906, dar, ca si in Germania, imparatul nu a acceptat sa se mearga pana la introduce raspunderea guvernului in fata parlamentului. Acest lucru ar fi insemnat deposedarea imparatului de esenta puterii sale. In partea rurala a dublei monarhii, dominata de aristocratia maghiara, sistemul a ramas cel parlamentar aristocratic, mult indepartat de democratia liberala.
In Rusia lupta pentru reinnoirea sistemului politic a capatat forme dramatice, violente dupa moartea lui Alexandru al II-lea. Acesta a initiat o serie de masuri reformatoare dar urmasii acestuia, Alexandru al III-lea si Nicolae al II-lea, au restabilit o autocratie fara fisuri ce a contrastat puternic cu aspiratiile unor categorii sociale aparute in Rusia in urma industrializarii. Liberalii si sociali-democratii au aparut ca purtatori de cuvant ai celor care, pe fondul crizelor din anii 1901-1905, proclamarea libertatilor fundamentale si crearea unei Dume alese. Istoricul Miliukov a mers si mai departe cerand un regim politic de tip Occidental.
Respingerea cererilor, pe fondul crizei si a marilor nemultumiri a condus la revolutia din 1905. Aceasta a debutat pe 22 ianuarie 1905 prin masacrarea multimii din Sankt-Petersburg care cerea in fata Palatului imperial 4 aeforme (9;235). Aceasta actiune de forta a autoritatilor imperiale a transformat Rusia intr-un "vulcan gata sa irumpa". Pentru a stopa valul revolutionar Nicolae al II-lea, sfatuit de ministrul sau, Witte, a decis sa dea Manifestul din octombrie care a dat satisfactie celor care cereau reforme: libertatile fundamentale au fost acordate si a fost aleasa o noua Duma imperiala. Dupa inabusirea insurectiei de la Moscova, in ianuarie 1906, tarul a revenit asupra reformelor liberale proclamate in 1905. Duma aleasa in 1907 pe baza legii electorale conservatoare propuse de ministrul Stolipin era total supusa tarului. Pentru ca n-a stiut sa raspunda nevoilor de democratizare reala a tarii, tarul Nicolae al II-lea va pierde orice control asupra miscarilor reformatoare care se vor radicaliza spre o extrema stanga ca, ulterior va prelua puterea instaura primul regim comunist din istoria lumii.
In Japonia spre deosebire de Rusia, monarhul si-a dat acordul asupra unor reforme politice de tip occidental in paralel cu dezvoltarea revolutiei industriale in tara. In 1882, Imparatul Mutsu-Hito a insarcinat pe contele Ito sa elaboreze un plan de Constitutie. Acesta a facut o calatorie de un an si jumatate in Europa unde a examinat diverse regimuri europene, oprindu-se asupra celui german. Constitutia elaborata, in 1889, dupa modelul cele prusace a permis constituirea unei Diete insa cu puteri reduse. Ea a constituit statul major al partidelor care compuneau Dieta. Cum aceste partide reprezentau, in fapt, marile familiii aristocratice, Japonia n-a putut sa devina o tara de democratie liberala.
Impactul revolutiei industriale asupra socialului nu numai in tarile Occidentale ci si in SUA a provocat aparitia unor grupuri sociale de nemultumiti. Acestia sub inriurirea ideilor si curentelor care dadeau importanta rationalismului, utopismului sianormalismului, vor fi suportul unor curente si partide politice radicale si sindicale.(4;17-36) Acestia considerau ca naufragiul universal nu era suficient pentru a rezolva problemele sociale. S-a observat ca exista o anumita contradictie intre liberalism si democratie. Constrangerile impuse pentru a se lasa libere mecanismele naturale in plan politic, economic si social au favorizati pe cei mai puternici si mai bogati, in dauna celor saraci slabi si mici care se trezeau striviti. In acest context, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator s-a produs un fenomen nou: intrarea maselor in jocul politic. Ele au incetat de a mai fi "turmele inconstiente" de alta data care nu-si cunosteau interesele si nu erau in stare sa le apere. (6;188) In toate tarile industrializate s-au dezvoltat curente si partide politice sprijinite pe clasa de mijloc, pe lumea celor mici, dar si pe marea masa a lucratorilor industriali (2;20-23) In 1901, in Franta, radicalii s-au unit si au format partidul republican radical si partidul radical-socialist, care vor influenta scena politica si guvernarile pana la primul razboi mondial. In Marea Britanie aripa stanga a partidului liberal in frunte cu Lloyd George a castigat puterea in 1906 si a luat o serie de masuri in favoarea paturilor defavorizate. In SUA s-a dezvoltat un curent "progresist" care a cunoscut un mare succes in categoriile mijlocii sau defavorizate - fermieri, unctionari, negri, femeile etc. - Presiunea acestora a determinat Administratia SUA sa ia unele masuri si sa adopte o serie de reforme, ca impozitul pe venit sau alegerea senatorilor prin vot universal. Spre deosebire de miscarea socialista, curentele si partidele politice enumerate mai sus n-au militat pentru inlaturarea democratiei liberale. Ele doreau ca statul sa intervina in domeniul economic si social si sa protejeze pe cei slabi. (9;188-189)
Miscarea socialista si mai ales radicalii din sanul ei, considerand ca sufragiul universal este o fictiune democratica a proclamat desfiintarea statului democrat liberal, prin intermediul revolutiei si al luptei de clasa, ca unic scop politic. (4;81) Pentru acest razboi social deschis radicalii socialisti aveau ca mijloace de actiune demonstratiile de strada, greva partiala sau totala. Ideea grevei generale a lansat-o F.Pellantier, in 1892, insa adevaratul teoretician a fost Georges Sorel, in lucrarea "Reflexions sur la violence". Aceasta lucrare a exercitat o influenta mare si asupra parintelui spiritual al bolsevismului rus V.I.Lenin. (4;83)
Numarul si influenta unor asemenea grupari si partide politice in tarile industrializate au fost insa mici. Secolul al XX-lea nu poate fi inteles, dupa cum afirma Eric Hobsbawon, fara cunoasterea rolului si locul acestora in societate. (5;94)

3.PENETRAREA ECONOMICA SI DISPUTA DINTRE MARILE PUTERI PENTRU COLONII

Prin avansul lor economic, tehnic si stiintific, prin puterea lor industriala si comerciala Statele Occidentale, la care se vor adauga SUA si Japonia, au exercitat o influenta si dominatie covarsitoare care asupra restului lumii. Intinsa pe cea mai mare parte a planetei, hegemonia marilor puteri a imbracat mai multe forme:
-imperialismul economic care a vizat, in principal, asigurarea de "spatii" pentru obtinerea de materii prime si alte resurse ieftine pentru industria proprie, piata de desfacere a marfurilor industriale si plasamente de capital.
- imperialismul politic si militar care a vizat constituirea unor vaste domenii coloniale controlate direct de metropola. (7;44)
- imperialismul cultural si spiritual ca expresie a exportului de modele culturale, ideologii si religii.
Stapanirea unor puncte si zone strategice a fost un alt element care a stimulat lupta marilor puteri pentru colonii. Lordul Lamington declara, in 1903, ca pentru Marea Britanie "Golful Persic (...) ne este necesar intrucat constituie o aparare a granitei Indiei". (10;35) Strategii Rusiei tariste afirmau ca pentru Rusia esential era sa aiba "iesire" la Marile "calde". Italia, la randul ei, calcula avantajele pe care le-ar aduce stapanirea unor baze navale Marea Rosie si pe taramul african al Mediteranei. (ll;40) Germania considera ca pentru dezvoltarea sa economica controlul unui "drum" spre Persia si India era vital. Tanara mare putere asiatica, Japonia, isi dorea o zona de "protectie strategica" pana pe coastele Coreei pentru a bara expansiunea bazelor militare ruse.
Expansiunea coloniala a fost justificata prin nevoia de a diminua presiunea demografica din "batranul" continent, de refacerea unui prestigiu "sifonat" de infrangeri cum a fost cazul Frantei (3;86) si Italiei. Omul politic italian afirma: "La ce bun unitatea, daca ea nu poate sa ne asigure forta si grandoare?" (11;39).Nu de putine ori expansiunea coloniala a fost pusa pe seama "misiunii civilizatoare a omului alb". (7;48)
In anul 1914, impartirea lumii intre principalele mari puteri era incheiata. Anglia, Franta si Rusia stapaneau 46% din suprafata Terrei si aproximativ 43% din populatia sa. Marea Britanie stapanea 3o milioane km2 si 4oo milioane de locuitori care cuprindea mare parte din Africa australa si orientala, Antilele, Ceylonul si India. Franta stapanea lo milioane km2 si aproximativ 48 milioane de locuitori cuprinzand un "bloc african" (Magherele, Africa Orientala Franceza, Africa Ecuatoriala Franceza) si un ansamblu extrem oriental "constituit din Uniunea indochineaza. Din Europa mai posedau colonii Germania, Olanda, Portugalia, Italia, Belgia. Pe langa aceste colonii aceste state mai controlau alte teritorii - semicoloniile - din care faceau parte printre alte teritorii cele apartinand Imperiului Otoman, China si Persia. (Harta...)
Aparitia noilor puteri industriale - SUA si Japonia - cu o economie in plina expansiune a influentat lupta pentru controlul diferitelor spatii extraeuropene. Fidelitatea SUA fata de "doctrina Monroe" (1823) le face initial sa se intoarca spre America Latina si zonele maritime ale "emisferei occidentale". Acestea isi fauresc un imperiu in Caraibe si in Oceanul Pacific. Din 1898, americanii au anexat Insulele Hawai, au eliberat Cuba la cererea locuitorilor revoltati contra Spaniei, au anexat Porto Rico si Insula Guam apoi au cucerit Filipinele. Statele Unite au intervenit in anul 1909, in Nicaragua si Santa Domingo.
Dupa revolutia Meiji, Japonia a intrat si ea in era expansiunii teritoriale. Imperiul japonez a vizat China in special teritoriile bogate din Nord-Est. In anul 1894 au distrus flota chineza. In urma acestei actiuni a ocupat sudul Manciuriei si a obtinut recunoasterea posesiunii Insulei Formosa. Dupa o scurta confruntare cu Imperiul Rus (1904 - 1905) Japonia a obtinut jumatate de sud a insulei Saholisi concesiuni Guangdong-ului. In 1910 Japonia a anexat Coreea.
Sistemul international a fost marcat la sfarsitul sec.XIX si inceputul celui urmator de rivalitatea dintre marile puteri pentru controlul lumii extraeuropene. In Europa, Germania devine principala putere si comportamentul ei pe continent a determinat o extraordinara destramare si recompunere a aliantelor in raport cu deceniile anterioare (6'151). Prima miscare diplomatica a lui Wilhelm al II-lea a fost facuta in 1890, la scurt timp dupa ce-l concediase pe Bismarck, cand a respins propunerea diplomatiei ruse de a renegocia Tratatul de Reasigurare pentru inca trei ani. Acest fapt a condus la pierderea de catre Germania a controlului asupra Austro-Ungariei si a impins Rusia catre o apropiere de Franta.
Tendinta Rusiei de a de apropia de Franta a fost intarita de un acord colonial incheiat intre Germania si Marea Britanie semnat la foarte scurt timp dupa refuzul Kaizerului de a reinnoi Tratatul de Reasigurare. Marea Britanie a primit de la Germania izvoarele Nilului si insula Zanzibar, iar Germania insula Helgoland din Marea Nordului si o fasie de teritoriu ce lega fluviul Zambezi de Africa de Sud-Vest.

O eroare geopolitica de proportii a facut Wilhelm al II-lea cand a apreciat ca Rusia si Franta n-au interese fundamentale care sa le apropie si din clipa in care Germania a trecut irevocabil de partea imperiului dualist. Franta si Rusia au avut de fapt nevoie una de alta, indiferent de cat de diferite le-ar fi fost aspiratiile, fiindca nici una dintre ele nu-si puteau indeplini obiectivele de politica externa fara o infrangere / slabire a Germaniei. Franta era convinsa ca nu poate recapata Alsacia si Lorena fara razboi in timp ce Rusia n-avea nici o sansa in Balcani fara sprijinul Frantei unde se va ciocni de Austro-Ungaria care era ferm sprijinita de Germania. La mai putin de un an de la refuzul germanilor de a reinnoi Tratatul de Reasigurare Franta si Anglia au semnat Antanta Cordiala iar in august 1892 a fost semnata si conventia militara franco-rusa care a insemnat pentru Franta sfarsitul politicii de izolare pe continent.
Daca Franta iesea din izolare Germania prin lansarea programului Weltpolitik a reusit sa-si adune adversari, in primul rand pe Marea Britanie cand a formulat si directiile strategice pentru infaptuirea acestuia: "Politica mondiala ca misiune, puterea mondiala ca tel si constructia flotei ca instrument" (10;78). In 1902, Imperiul britanic a semnat o alianta cu Japonia prin care se puneau de acord asupra intereselor reciproce in China si Coreea. In 1904 acesta a acceptat un tratat de cooperare cu Franta in urma realizarii unui "troc" colonial: Egipt,Maroc, trecandu-se astfel in plan secundar vechile rivalitati coloniale franco-britanice in Africa.
Apropierea ruso-britanica, la jumatatea primului deceniu al secolului XX a fost facilitata pe de o parte de slabirea Rusiei in relatiile internationale prin infrangerile suferite in Asia (1904 - 1905) cat si de nevoia Angliei de a-si consolida pozitiile fata de rivalul german. In aceste conditii a fost semnata la Petesburg, la 18/31 august 1907, Conventia intre Regatul Unit si Rusia privind Persia, Afganistanul si Tibetul. Cele doua parti semnatare si-au delimitat sfera de influenta si interes in zona asiatica dand unda verde formarii Triplei Alianta.
Dupa aparitia blocului anglo-franco-rus au ramas doar doua forta in diplomatia europeana: Tripla Alianta si Tripla Intelegere. Acestea se vor confrunta pentru intietate in lumea extraeuropeana.
Prima ciocnire a fost generata de "criza bosniaca" din 1908 izbucnita ca urmare a anexarii de catre Viena a provinciei Bosnia-Hertegovina. Germania a sprijinit actul de forta al dublei monarhii astfel ca protestele Rusiei si revolta Serbiei, a ramas fara ecou. Viena a refuzat sa paraseasca teritoriilr ocupate. Tripla Alianta nu era inca pregatita din punct de vedere militar pentru o confruntare si in consecinta Anglia si Franta au sfatuit Rusia "ofensata" sa propuna Serbiei recunoasterea faptului implinit (10;97-98).
In 1911 a fost randul Germaniei sa provoace Franta in cea de-a doua crizamarocana . In martie 1911 triburile marocane s-au rasculat impotriva sultanului si au asediat orasul Fes. Trupele franceze au intervenit infrangand pe rasculati sub pretextul apararii rezidentilor francezi din orasul Fes. Germania a considerat ca Franta a incalcat acordul care a pus capat primei crize marocane si a ocupat porturile Agadir si Magador. Daca Marea Britanie si-a sustinut foarte puternic aliatul francez nu acelasi lucru l-a facut Austro-Ungaria care n-a dorit sa-si riste supravietuirea ca stat de dragul unei aventuri africane. Castigurile germane au fost modeste din incheierea "afacerii marocane" avand in vedere ca au obtinut doar 275.000 km2 din Congo-ul francez, iar imperiul avea pretentii mondiale. Ziarul german "Berliner Tageblatt" scria in 3 noiembrie 1911: "Practic am riscat un razboi mondial pentru cateva mlastini din Congo" (6;176).
In urmatorii ani pe masura ce se vor intari din punct de vedere militar marile puteri din cele doua blocuri politico-militare isi vor asuma niveluri de risc nefiresti in raport cu interesele lor nationale si strategice astfel ca in 1914 razboiul mondial n-a mai putut fi evitat. Cu toate ca cele doua tabere au stat "departe" de razboaiele balcanice (1912-1913).

BIBLIOGRAFIE

1. Badescu Ilie, Timp si cultura, Bucuresti, 1988.
2. Broue Pierre, Histoire de l Internationale Comuniste, 1919-1943, Paris,1997.
3. Girardet R., L Idee coloniale en France de 1871 a 1962, Paris, 1972.
4. Gusti D., Comunism, socialism anarhism, sindicalism si bolsevism, Bucuresti, l993.
5. Hobsbawon Eric, Secolul extremelor, traducere de Anca Irina Ionescu, Editura Lider, Bucuresti, 1998.
6. Kissinger Henry, Diplomatia, traducere din limba engleza Mircea Stefanescu, Radu Paraschivescu, Bucuresti, 1998.
7. Milza Pierre, Berstein Serge, Istoria secolului XX. Sfarsitul lumii europene, (l900-1945), vol.I, Editura All, Bucuresti, 1998.
8. Magureanu Virgil, Studii de sociologie politica, Albatros, Bucuresti, 1997.
9. Negulescu P.P., Destinul omenirii, Nemira, Bucuresti, 1994.
10. Popa N.Mircea, Primul razboi mondial 1914-1918, Bucuresti, 1979.
11. Renouvin Pierre, Histoire des relations internationales, tame VI, deuxieme partie, Paris, 1955.
12. Saizu I., Tacu Al., Europa economica interbelica, Institutul European, Iasi, 1997.
13. Schroeder Richard C., Glick Nathan, Scurta descriere a sistemului american de guvernamant, United States Information Agency, 1991.
14. Toffler Heidi si Alvin, Razboi si anti-razboi. Supravietuirea in zorii secolului XXI, traducere de Mihnea Columbeanu, Editura Antet, Bucuresti, 1995.