x8s2so

1.1. Problematica integrarii in lumea contemporana

Dezvoltarea economica contemporana confirma justetea aprecierilor referitoare la accentuarea interdependentelor dintre economiile nationale ale statelor lumii: Ultimele decenii au adus prosperitatea unor natiuni si un complex de probleme tuturor natiunilor. Ele au ridicat un semn de intrebare in legatura cu multe din valorile, ideile si ratiunile pe baza carora au fost facute relatiile dintre natiuni si in cadrul natiunilor. Ele au legat natiunile intr-o retea complexa de interdependente, din care nici o natiune, oricat de puternica ar fi, nu se poate autoexclude in mod realist. Ele au plasat omenirea in cadrul unor noi alegeri si au expus-o unor pericole fara precedent.1
Ca urmare, diversitatea si complexitatea problematicii ce caracterizeaza lumea contemporana se amplifica continuu. Acest lucru este evidentiat si de aparitia unor procese si fenomene care modifica continutul dezvoltarii si cresterii economice la scara nationala, zonala si globala. Intre fenomenele noi aparute si care solicita atat preocupari teoretice cat si de politica economica, este de retinut si fenomenul integrarii economice care atrage dupa sine, in functie de natura sa, o serie de consecinte de ordin politic, social si militar.
Integrarea economica interstatala constituie una din trasaturile caracteristice esentiale ale economiei mondiale in perioada postbelica. Ea a determinat formarea unor noi centre de putere, care exercita o influenta tot mai mare asupra raportului de forte din lumea contemporana.
Integrarea economica apare, ca proces contemporan, dupa al doilea razboi mondial, in contextul vest-european din considerente ce au pornit initial de la situatia economica din aceasta perioada. Integrarea statelor vest-europene a fost una din modalitatile de refacere economica a unor tari ce resimteau efectele negative ale razboiului.

Apoi, ca urmare a extinderii integrarii economice interstatale si in alte zone ale lumii, interdependenta dintre tari si cooperarea economica au capatat nu numai dimensiuni si particularitati noi, dar si o dinamica deosebita. De asemenea, sub impactul integrarii economice, relatiile economice din intreaga lume vor cunoaste, in perspectiva, schimbari si mai profunde.
In timp, asistam la aparitia unor organisme de integrare economica din ratiuni diverse si cu obiective diferite. De aceea, atat teoria cat si practica economica are in vedere mai multe tipuri si forme de integrare in functie de subiecti, obiectivele integrarii, suportul teoretic pe care se bazeaza, programele de functionare etc.
De aceea, in literatura economica se confera notiunii de integrare economica numeroase sensuri insa, printr-o sintetizare a acestora se poate realiza o caracterizare succinta a acestui progres.
Pornind de la definitia data integrarii economice ca fiind un proces complex de dezvoltare a economiei mondiale in conditiile contemporane, care se bazeaza pe o treapta calitativ noua, superioara a interdependentelor si a specializarilor intre economiile diferitelor state, si este determinata de un ansamblu de factori, intre care un rol esential il are revolutia tehnico-stiintifica contemporana 2, se pot desprinde sensurile si punctele de vedere cu privire la integrarea economica.
Dupa al doilea razboi mondial au avut loc schimbari de o mare diversitate si complexitate in ansamblul conditiilor tehnico-stiintifice, politico-sociale, economice si culturale, care formeaza cadrul general de miscare a economiei mondiale. In prim planul acestor schimbari se situeaza cresterea numarului de state suverane. Acest amplu proces a determinat multiplicarea centrelor de decizie autonoma; de asemenea, s-a ajuns la un grad mai ridicat de eterogenitate a sistemelor economice reale, a nivelului de dezvoltare economico-sociala a tarilor. In aceste conditii, interdependentele economiilor nationale nu numai ca dobandesc noi dimensiuni si caracteristici, dar au si o perspectiva noua.
O serie de tari care au suferit mari pierderi in cursul celui de-al doilea razboi mondial (Germania, Japonia) si-au refacut economia pe o baza tehnica moderna. Cresterea lor economica a devenit treptat atat de mare incat, in intreaga lume, a fost apreciata ca un adevarat miracol.
Ori, acest fapt, ca si schimbarile profunde ce au avut loc in aparatul de productie al altor tari, a dus la modificari considerabile in raporturile de forta pe plan international. Limitele nationale ale dezvoltarii economico-sociale au inceput sa devina prea inguste; granitele statale, restrictiile comerciale la export si import ca si cele referitoare la circulatia capitalurilor si a fortei de munca au inceput sa franeze dezvoltarea si in felul acesta, anumite grupari de state au resimtit nevoia unei mai stranse interdependente intr-un cadru mai larg.
In procesul de constituire a unor noi centre de putere economica un rol determinant l-a avut revolutia tehnico-stiintifica, care s-a declansat la mijlocul secolului XX. Ea a jucat un rol hotarator in modernizarea aparatului de productie, pe baze noi, nemaiantalnite pana atunci; a determinat schimbari adanci in repartitia activitatilor pe ramuri, in diviziunea internationala a muncii si in comertul exterior. De aceea, nu este deloc intamplator faptul ca primele organizatii integrationiste au luat fiinta dupa 1951, iar dupa 1955, sub puternica influenta a revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, s-a constituit Comunitatea Economica Europeana, precum si alte organizatii economice interstatale.
Notiunea de integrare a fost folosita pentru prima data in stiinta economica in relatie cu organiztiile industriale3. Prin aceasta notiune se urmarea exprimarea unui ansamblu de acorduri intre firme pentru formarea de carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni, pe o directie verticala, in sensul punerii in relatie a furnizorilor cu utilizatorii, si pe o directie orizontala, cu privire la intelegerile dintre firmele concurente.
In acceptiunea de combinare a unor economii nationale distincte, notiunea are o istorie relativ scurta in literatura de specialitate semnalizandu-se dupa 1940. In sensul strict al cuvantului, integrarea inseamna unirea unor parti intr-un intreg functional .
Integrarea economica interstatala este efectul interdependentelor determinate de dezvoltarea diviziunii internationale a muncii, a specializarii internationale. Astfel integrarea economica interstatala necesita o complementaritate bazata pe un nivel de dezvoltare asemanator, in asa fel incat parti dezarticulate nu pot constitui un intreg coerent.
Pe de alta parte, integrarea economica interstatala este apreciata de catre unii specialisti ca un proces si ca o stare de lucruri. Ca proces, integrarea presupune masuri menite sa contribuie la eliminarea discriminarilor intre unitatile economice care apartin unor state nationale diferite. Ca stare de lucruri, integrarea reflecta absenta diverselor forme de discriminare intre economiile nationale.
Alti specialisti considera ca notiunea de integrare este mai cuprinzatoare, ajungandu-se la notiuni ca integrare nationala, integrare regionala si integrare globala.
Avand in vedere, drept criteriu, gradul de integrare in evolutia sa, de la simplu la complex, se pot distinge urmatoarele trepte si forme (tipuri) de integrare economica interstatala ca:
- zona de comert liber, adica integrarea a doua sau mai multe tari, inlaturandu-se barierele comerciale dintre ele;
- uniunea vamala, adica integrarea prin care tarile membre inlatura barierele in comertul derulat intre ele si adopta concomitent un tarif vamal extern comun fata de toate celelalte tari nemembre;
- piata comuna, adica integrarea in care pe langa existenta unei uniuni vamale si monetare, se asigura libera circulatie a bunurilor economice, a persoanelor si a capitalurilor intre tarile membre;
- uniunea economica, adica integrarea in care, pe langa elementele specifice pietei comune, se realizeaza un anumit grad de armonizare a politicilor economice nationale pentru a reduce discriminarile care apar din cauza disparitatilor in aceste politici.
In conditiile actuale, acest proces la scara mondiala se manifesta printr-un spectru foarte larg de forme de integrare, ce reflecta diferite grade de integrare internationala , existand forme simple si forme complexe de integrare. Formele simple includ zonele de comert liber, uniuni vamale, integrarea pe unul sau doua produse, iar formele complexe includ piata comuna, uniunea economica, uniunea monetara, uniunea politica, etc.
Se constata ca tarile cuprinse in acest proces de integrare economica, in functie de gradul respectiv de intensitate, cedeaza unele atributii statale unor organisme suprastatale. Ca urmare, intr-o forma sau alta a integrarii, sunt afectate independenta si suveranitatea statelor, iar apoi, mai tarziu, in etapa superioara a integrarii, aceste atribute pot fi pierdute aproape in totalitate.
Insa, in legatura cu acest aspect extrem de controversat, sunt necesare anumite precizari, si anume: tarile integrate realizeaza aceasta de bunavoie, dovada fiind ca forma superioara de integrare este supusa referendumului, pe de o parte, iar pierderea unei parti din suveranitate si independenta nu inseamna, deocamdata, pierderea fiintei nationale, culturii nationale si traditiilor respective, particularitatilor fiecarui popor, pe de alta parte.
Din aceste ample transformari de natura economica, sociala si politica care au avut loc in lumea contemporana rezulta si punctele de vedere cu privire la natura si cauzele integrarii economice interstatale.
Astfel, se apreciaza ca integrarea economica este impusa de necesitatea trecerii de la microspatii la macrospatii, la crearea unor ansambluri economice tot mai vaste, care sa permita o productivitate sporita a muncii si o calitate superioara a marfurilor. Natiunea nu mai ofera economiei moderne un cadru suficient de crestere. Numai in marile spatii se poate folosi pe deplin capacitatea de productie, careia progresul tehnic ii mareste cu fiecare zi limitele.4
Un alt punct de vedere, apreciat ca fiind prea neoliberal, defineste integrarea economica drept conditia absentei discriminarilor, sau eliminarea progresiva a discriminarilor, in raporturile economice intre diferite tari.5 O definitie considerata a avea prea multe accente sociologice, apreciaza ca mai multe elemente economice sunt integrate daca relatiile dintre ele devin stabile si eficiente din punct de vedere economic. Acestei definitii i se aduc reprosuri ca extinde integrarea la totalitatea fenomenelor economice si sociale si ca pune sub semnul intrebarii toate tipurile de structuri national statale.
Opusa acestor puncte de vedere, literatura economica a adus o noua conceptie cu privire la integrarea economica, care are in vedere mai multe grade de adancime si trepte de extindere. Astfel, se apreciaza ca inainte de toate exista o integrare de gradul intai, in care structurile productiei si schimburilor sunt ordonate de o forma mai mult sau mai putin spontana, determinata de legea pietei concurentiale.
Cel de-al doilea grad de integrare are in vedere situatia in care institutiile interguvernamentale si autoritatile supranationale joaca un rol major in dezvoltarea si orientarea schimburilor. Al treilea grad este stadiul suprem al integrarii,
stadiul final, el trebuind sa fie considerat ca un ideal al sferelor valorii umane6.
Se pare ca acest punct de vedere este acceptat de majoritatea specialistilor. Se considera ca primele doua grade sunt doar doua trepte, doua metode care fac posibil procesul integrarii si distinctia de alte forme istorice, iar cel de-al treilea grad reprezinta cu adevarat spiritul integrarii interstatale.
Fernard Baudhuin, in "Dictionare de l'economie contemporaine" defineste integrarea economica: "realizarea unei unificari complete intre economii mai inainte distincte. Prin aceasta intelegand nu numai o unificare vamala, dar, de asemenea, o liberalizare a tuturor operatiunilor comerciale sau financiare, astfel incat posibilitatile de initiativa, in ansamblul teritoriului, sa fie pentru fiecare de competenta tarilor in cauza, identice cu cele care existau anterior in fiecare teritoriu."7 Si aceasta definitie este supusa criticilor din cel putin trei puncte de vedere: 1) nu trateaza integrarea ca un proces complex de dezvoltare a economiei mondiale, care are ca rezultat crearea unui ansamblu bine armonizat; 2) nu reliefeaza legaturile de dependenta si de interdependenta ce apare intre statele integrate economic; 3) definitia nu evidentiaza rolul hotarator al revolutiei tehnico-stiintifice contemporane asupra evolutiei fiecarei tari in parte, a statelor integrate economic, pe de alta parte.
Consiliul Europei, intr-un raport referitor la procesul integrarii precizeaza ca acesta nu trebuie privit ca un ideal static, ci ca un proces dinamic, evolutiv. Considerata din acest unghi, integrarea reprezinta in acelasi timp "un obiectiv ultim- realizarea unitatii totale, si un proces evolutiv ce cuprinde masuri luate in vederea atingerii acestui ultim obiectiv. " 8
Cauzele integrarii economice sunt numeroase, de natura economica, sociala si politica, care isi au originea in conditiile interne ale dezvoltarii fiecarei tari, cat si in mediul economic international, in functie de formele si etapele de integrare care isi pun amprenta tot mai intens asupra dezvoltarii economice a fiecarei tari.9
1. Desfasurarea in ritm accelerat a revolutiei tehnico-stiintifice contemporane a facut posibila sporirea rapida a productiei in majoritatea tarilor dezvoltate, ceea ce a condus la aparitia contradictiei dintre posibilitatile tot mai mari de sporire a productiei si capacitatea restransa a pietelor nationale de absorbtie a acestei productii, fapt ce a impus largirea cadrului de desfacere a productiei prin integrarea economica. Aceasta contradictie nu a fost resimtita imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, deoarece refacerea economica nu era incheiata. In acele conditii potentialul tehnico-economic abia facea fata cerintelor interne. Refacerea acestui potential pe baze moderne, sub influenta revolutiei tehnico-stiintifice, a determinat nu numai depasirea rapida a nivelului antebelic, dar si aparitia unei contradictii evidente intre posibilitatile de productie mari si foarte mari (pe care le aveau marile firme) si cadrul ingust si foarte ingust al pietelor nationale.
2. Concurenta acerba pe plan national a condus la cresterea gradului de concentrare a productiei si a capitalului cautand care noi piete s-a lovit de limitele si restrictiile impuse de granitele nationale. Pe masura ce potentialul tehnico-economic se refacea si sub influenta revolutiei tehnico-stiintifice, in perioada postbelica s-au produs mutatii in raportul de forte economice din cadrul diferitelor tari. Cresterea gradului de concentrare a productiei si de centralizare a capitalului constituia elementul hotarator care asigura succesul in lupta de concurenta. Numai printr-un acord de ansamblu, care sa uneasca sub diferite forme economiile nationale ale unor state era posibila eliminarea limitelor si restrictiilor in calea miscarii libere a capitalurilor si fortei de munca. Liberalizarea circulatiei capitalurilor si a fortei de munca devenea o necesitate obiectiva, care putea sa ofere avantaje atat marilor firme cat si populatiilor fortei de munca din toate tarile integrate.
3. Dezvoltarea rapida a S.U.A. si Japoniei a reprezentat un pericol permanent pentru tarile vest-europene, care s-au simtit amenintate de concurenta mai puternica. Numai prin unirea tarilor vest europene, capitalurile isi puteau promova si apara in comun interesele amenintate de concurenta internationala. Exemplul cel mai evident il constituie tarile din Europa Occidentala. Fiecare tara, luata separat, s-a simtit prea slaba in fata concurentei SUA pe pietele mondiale si in fata penetratiei extrem de puternice a marilor monopoluri. Ulterior a aparut si concurenta japoneza. Numai prin unirea tarilor respective in cadrul Comunitatii Economice Europene, tarile occidentale puteau sa faca fata concurentei internationale, isi puteau apara in comun interesele.
4. Pe de alta parte, in conditiile in care revolutia tehnico-stiintifica contemporana cunoaste ritmuri rapide si exercita o influenta tot mai puternica asupra productiei, diferitele tari pot promova, numai in comun, cele mai noi cuceriri ale stiintei si tehnicii moderne si, pe aceasta baza, sa invinga in lupta de concurenta.
5. Aparitia si dezvoltarea unor firme multinatio-nale, care prin activitatea lor depasesc granitele nationale a impus crearea unui spatiu adecvat, cu mult largit, care sa permita penetrarea externa, fara restrictii sau limite. Prin masuri comune luate de grupul respectiv de state, se poate asigura crearea si functionarea optima a intreprinderilor, intr-un spatiu adecvat, cu mult largit, care altfel intampina o serie de restrictii in penetrarea externa. Dar se si explica faptul ca "uniunea vamala" a constituit obiectivul esential al tuturor organizatiilor internationale.
6. Dorinta statelor dezvoltate de a mentine si largii relatiile cu fostele tari coloniale, devenite independente. Trecerea la dezvoltarea de tip intensiv, odata cu schimbarea raportului dintre cresterea economica si resurse a impus importul unor cantitati insemnate de materii prime ieftine din fostele colonii, fapt ce a determinat atragerea tinerelor state in diferite forme de integrare economica.
7. Cauze politice. Insasi interventia statelor in acest proces de integrare economica internationela reprezinta si o actiune politica. Am putea spune ca, in multe imprejurari, cauzele economice sunt amestecate cu cauzele politice. De pilda, formele integrationiste aparute in tarile in curs de dezvoltare, pe fondul insuficientei dezvoltari a factorilor de productie, au la baza si unirea respectivelor tari, pentru a fi mai puternice si in negocierile purtate cu tarile dezvoltate, deoarece fiecare tara negociind separat are mai putine sanse de a-si apara interesele.
Integrarea economica determina efecte benefice pentru tarile care au luat parte la acest proces, atat la scara microeconomica, dar ai ales la scara macroeconomica.10
La nivel microeconomic se considera ca inlaturarea barierelor comerciale netarifare ca rezultat al procesului de integrare declanseaza urmatoarele efecte:
- inlaturarea restrictiilor comerciale conduce in mod nemijlocit la o reducere a costurilor pentru intreprindere, ceea ce in conditiile unei concurente sporite pe piete,are ca rezultat scaderea preturilor. Aceasta reducere de preturi stimuleaza cererea interna si externa, maresc volumul productiei si sporirea profiturilor;
-presiunea concurentiala sporita obliga intreprinderile la restructurare si, in consecinta, economii la costuri;
-presiunea concurentiala marita intensifica procesul de inovatie in domeniul produselor si tehnologiilor.
Efectele macroeconomice ale integrarii se refera la:
- cresterea puterii reale de cumparare prin reduceri de preturi;
- stimularea investitiilor private prin cresterea cererii, reduceri ale dobanzilor ca urmare a liberalizarii serviciilor financiare si intensificarea concurentei, inovatia in domeniul proceselor de productie si a produselor;
- degrevarea bugetului public, prin economii, in cadrul liberalizarii sostemului de achizitii publice si prin cresteri ale veniturilor, ca urmare a cresterii produsului national brut;
- ameliorarea pozitiei concurentiale a firmelor tarilor integrate in ceea ce privesc preturile pe celelalte piete internationale;
- crearea de noi locuri de munca pe baza cresterii produsului national brut si a unor masuri de politica fiscala stimulativa a statului.

1.2. Integrarea europeana: evolutie si forme de concretizare

Integrarea economica si politica interstatala isi are originea in Europa postbelica. Realizarea unitatii Europei in pace, libertate si prosperitate constituie un ideal cu puternice radacini care se regasesc in trecutul istoric al continentului nostru.
Europa de astazi este rezultatul dezvoltarii istorice, economice, culturale, politice si religioase a mai multor popoare din regiuni diferite, din nord si din sud, din vest si din est. Prin urmare, realitatea dezvoltarii istorice da dreptul de participare la institutiile europene de astazi, tuturor statelor, fara nici o discriminare. Se apreciaza insa, ca valorile comune capatate de statele europene, in decursul dezvoltarii istorice, nu sunt suficiente pentru realizarea practica a ideii de unitate europeana si aceasta datorita marilor deosebiri existente in Europa, de la tara la tara, de la o regiune la alta. Este vorba de o diversitate geografica, dialectica, religioasa, economica si politica. Daca ne-am referi doar la un singur aspect, cel religios, intalnim o Europa ortodoxa, alta luterana si alta catolica. Pe de alta parte, intalnim insa Europa de Vest, dezvoltata, care se opune prin noi mijloace Europei de est, separate mult timp prin mediatizata Cortina de fier.
Aceasta separare este, intr-o mare masura, produsul dezvoltarii istorice, rezultatul procesului istoric de formare a natiunilor care s-a incheiat mult mai devreme in Occident, unde revolutiile burgheze au fost duse pana la capat. In tarile Europei de rasarit, aceste revolutii au inceput mai tarziu, in majoritatea cazurilor ajungandu-se la compromisuri istorice intre reprezentanta noului val - burghezia si cel al vechiului val -mosierimea. In est, natiunile s-au constituit mai tarziu, ceea ce a intarziat procesul dezvoltarii economice. Decalajele economice dintre est si vest sunt incontestabile, decalaje care au fost accentuate de regimurile comuniste instaurate dupa al doilea razboi mondial. Si dupa prabusirea blocului comunist asistam la evolutia divergenta a celor doua parti ale Europei: daca in vest suntem martorii progresului inregistrat in procesul de integrare economica, de apropiere intre natiuni, in est, dimpotriva, se produce o dezintegrare, fie ca este vorba de fosta Uniune Sovietica, de fosta Iugoslavie sau fosta Cehoslovacie. Concluzia? Daca vreodata se va realiza o Europa unita, unitatea se va realiza in diversitate.
Ideea unei unitati a tarilor europene s-a conturat cu multa ardoare dupa cel de-al doilea razboi mondial si, pentru prima etapa a purtat, mai mult, amprenta factorului politic. Ca rezultat, ideea unitatii europene s-a divizat in functie de cele doua blocuri militare, politice si economice opuse, pe criterii ideologice si de sistem.
Istoria dezvoltarii economice si politice a statelor vest europene in ultima jumatate de secol ne arata rolul deosebit de important pe care l-a avut Winston Churchill, care impreuna cu Stalin, la Ialta au hotarat impartirea Europei in doua sfere de influenta si care dupa razboi a luptat pentru o Europa unita. Referindu-se la Europa si la viitorul ei, in anul 1946, la Zurich spunea: " Acest continent este leaganul civilizatiei occidentale. Si totusi, din Europa au pornit toate teribilile dispute nationaliste care, de doua ori in timpul vietii noastre, au spulberat pacea si au intunecat viitorul intregii umanitati. Cu toate acestea, exista un remediu care, daca ar fi fost folosit peste tot si spontan ar transforma ca un miracol intreaga scena si ar face din Europa, in putini ani, un pamant liber si fericit... Care este acest remediu suveran? Este reformarea familiei Europene ... si asigurarea ei cu o structura la adapostul careia sa se poata trai in pace si securitate. Noi trebuie sa constituim un fel de State Unite ale Europei."
Ca raspuns la blocul compact pe care U.R.S.S. l-a format cu statele din est, Franta, Marea Britanie, Belgia, Olanda si Luxemburg au semnat la Bruxelles Tratatul privind Uniunea Europei Occidentale (17 martie 1948), prin care s-au decis sa actioneze in comun, in cazul in care securitatea lor ar fi amenintata, pentru ca ei aveau de aparat un patrimoniu comun, si indeosebi principiile democratice ale libertatii unice si individuale, traditionale, constitutionale si respectul legii.
Specialistii apreciaza ca acest Tratat a fost prima afirmatie oficiala a intentiei de colaborare a tarilor vest-europene si care reprezinta, totodata, punctul de plecare al consolidarii politice a Europei Occidentale.
In anul urmator, la 5 mai 1949, guvernele tarilor membre ale U.E.O., incurajate de opinia publica si de factorii politici care doreau o institutie unde sa poata fi discutate problemele tarilor europene, impreuna cu Danemarca, Italia, Norvegia, Irlanda si Suedia - au adoptat Conventia privind crearea primului organism politic vest-european, Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg. Ulterior, la acesta au aderat toate statele occidentale, iar dupa 1990 si o serie de tari foste comuniste.
Se apreciaza ca aceasta constituire a Consiliului Europei a fost impulsionata si facilitata de cooperarea declansata de S.U.A. prin intermediul planului Marshall, care a insemnat un vital ajutor financiar dat tarilor Europei Occidentale a caror economie fusese ruinata de razboi. De fapt, specialistii sustin ca S.U.A. prin planul Marshall au urmarit, inainte de toate, transformarea Europei Occidentale intr-o prima linie de aparare a S.U.A. in fata pericolului sovietic, numai o Europa puternica din punct de vedere economic si politic putea sa joace un asemenea rol. Daca prin planul Marshall s-au pus bazele reconstructiei economice a Europei, constituirea organizatiei Tratatului Nord Atlantic - NATO - a reprezentat baza apararii sale militare.
Constatam ca de fapt, confruntarea est-vest si "razboiul rece" sustinut de factorii politici au avut un rol important in concretizarea ideii de unitate a Europei de vest. Apoi, de la colaborare politica la colaborare economica s-a ajuns foarte usor.
Aceasta unitate graduala este specifica doar vestului, pentru ca tot ceea ce s-a realizat in est pe linia integrarii economice a fost rezultatul vointei politice exclusive a U.R.S.S., care a condus la constituirea CAER, desfiintat dupa 1990.
In prezent, Europa celor 15 state din vest prin performantele sale in domeniul economic, social si politic reprezinta o forta, o realitate si un pol de atractie pentru celelalte state. S-a ajuns insa la acest stadiu parcurgandu-se in timp mai multe etape in procesul integrarii economice.
Imediat dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial s-au format, pentru o scurta perioada de timp, intelegeri de tip integratoriu cum ar fi: Frantita (Franta - Italia), Finibel (Franta, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg), Fritalux (Franta, RFG, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg) si Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg).
Benelux a fost o uniune vamala care consta in desfiintarea taxelor vamale intre tarile participante si crearea unui tarif vamal comun fata de terti. Evident ca rezultatul economic este variat pentru consumatori si pentru producatori; marfurile schimbate intre tarile respective nu mai sunt incarcate in preturi si costuri cu taxe vamale, ele devenind mai ieftine pentru consumatori, ier relatiile de schimb se intensifica.
1. In Europa Occidentala, prima organizatie economica internationala cu caracter integrationist a fost Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului -; C.E.C.O., care a luat fiinta in 195l, prin semnarea Tratatului de la Paris de catre Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg si a avut drept scop promovarea unei piete comune pentru comertul cu carbune si produse siderurgice intre tarile membre.
2. A doua etapa a procesului de integrare economica vest-europeana a inceput prin semnarea la Roma, in anul 1957 a doua tratate cu privire la:Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM) si Comunitatea Economica Europeana (Piata Comuna), la ele participand aceleasi tari ca si in cadrul CECO.
Prin crearea EURATOM se urmarea unirea eforturilor pentru promovarea cercetarii stiintifice comune, indeosebi in ceea ce priveste utilizarea pasnica a energiei nucleare, precum si constituirea unei "piete comune" pentru materialele si echipamentulele nucleare.
Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) s-a constituit avand la baza urmatoarele principii fundamentale: unitatea dintre tarile membre; unitatea nu poate fi realizata decat cu conditia egalitatii intre statele membre si intre cetatenii comunitatii, fara discriminari; garantarea unor libertati fundamentale: libera circulatie a fortei de munca si a capitalurilor; solidaritatea statelor membre,acestea trebuind sa aiba drepturi dar si obligatii, sa-si imparta costurile integrarii. Au mai aderat la Piata Comuna si Marea Britanie, Danemarca si Irlanda la 1 ianuarie 1973. Ca reactie la aparitia C.E.E. la 4 ianuarie 1960 a fost semnata Conventia de la Stockholm, prin care a luat fiinta Asociatia Europeana a Liberului Schimb (A.E.L.S.), intre Austria, Danemarca, Elvetia, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia si Suedia. La AELS au aderat ulterior: Finalanda (1961), Irlanda (1970), Liechtenstein (1973).
3 . A treia etapa a integrarii economice vest-europene a fost inceputa in anul 1973 prin semnarea la Paris a tratatului de fuziune a celor trei comunitati: CECO, EURATOM si CEE, avand acelasi organ de conducere si un buget comun, luand nastere ansamblul integrationist denumit "Comunitatile Europene", a carei caracteristica esentiala este cresterea considerabila a numarului de tari asociate la C.E.E.
4. A patra etapa a integrarii economice vest europeane se caracterizeaza prin schimbari mult mai profunde ce au avut loc in configuratia economica si politica a Europei: a) aderarea la C.E.E. a Greciei (1 ianuarie 1981), a Spaniei si Portugaliei (1 ianuarie 1986) si a Austriei, Finlandei si Suediei (1 ianuarie 1995), astfel ca in prezent, cuprinde 15 tari membre: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda si Suedia; b) incepand cu 1.01.1993, prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht a luat nastere Uniunea Europeana, care inlocuieste vechea denumire de C.E.E., conferindu-se acestei noi comunitati noi dimensiuni politice si economice, in primul rand cu intentia de a promova o politica externa unica, iar in al doilea rand prin introducerea unei monede unice inainte de anul 2000; c) incepand cu 1.01.1993, cele 19 natiuni ale Uniunii Europene si ale Asociatiei Europene a Liberului Schimb formeaza una din marile piete integrate din lume, cunoscuta sub denumirea de Spatiul Economic European (S.E.E.), care nu este o uniune vamala total integrata, asa cum este Uniunea Europeana, deoarece libera circulatie a bunurilor se aplica numai pentru marfurile originare din S.E.E., nu si cele provenite din import.