Jumatatea de est a Imperiului Roman s-a transformat intr-un stat grec
ortodox — Bizantul; Constantinopolul, capitala Bizantului, a fost timp
de secole cel mai frumos oras al Europei. s7r19rf
Initial, Bizantul a fost un oras grec situat pe malul european al Bosforului,
stramtoare ce separa Asia Mica (astazi Turcia) de Europa. Intelegand
importanta acestei asezari inconjurate de apa din trei parti, imparatul
Constantin a repus bazele acestui oras in 330 d.Hr. Numit Constantinopol,
dupa numele imparatului, orasul a devenit "noua Roma", de unde
era guvernata jumatatea de est a Imperiului. Spre deosebire de vest, aceasta
regiune mai avea resurse si bogatii considerabile, inclusiv orase importante;
toate acestea i-au dat posibilitatea sa faca fata cu succes perioadelor grele
care au urmat, culminand in 476 cu caderea imparatului roman.
Imperiul Bizantin sau Imperiul Roman de Rasarit este partea de est a Imperiului
Roman care a supravietuit dupa caderea partii de vest a imperiului si care a
durat din 395 pana in 1453. Pe parcursul a o mie de ani, bizantinii
s-au considerat "romani", si si-au denumit imperiul ca "Imperiul
Roman". Religia lor, limba lor si cultura lor era in principal greaca,
mai degraba decat romana, dar cuvantul era folosit pentru ca pentru
bizantini grec insemna pagan. Persii si arabii ii numeau pe
bizantini « romani ». Cuvantul bizantin vine de la Bizant,
numele antic al capitalei bizantine, Constantinopol. Aceste termen, bizantin,
nu a mai fost utilizat dupa secolul XVII, cand istoricii trebuiau sa faca
o diferanta intre imperiul din Epoca Moderna si cel din Antichitate.
Imperiul Roman (unit) a fost divizat la sfarsitul secolului III de catre
Diocletian, pentru a instaura tetrarhia (quadrumvirate) cu un imparat
in Italia, si altul in Grecia, fiecare asistat de un co-imparat.
Aceasta diviziune este cunoscuta ca si o diviziune administrativa si nu politica,
colegialitatea imparatilor reprezentand autoritatea unitatii, fiecare
imparat trebuind sa ia o decizie in conformitate cu celalalt. Aceasta
diviziune a durat pana in 324 cand Constantin a devenit imparat
unic. El a fondat o noua capitala la Bizant (Byzantium, astazi Istanbul). Aceasta
capitala a primit de la inceput numele Nova Roma ("Noua Roma"),
iar in utilizarea cotidiana, Constantinopol. Constantin a fost si primul
imparat care a recunoscut crestinismul ca si religie de stat (fara sa
fie el insusi crestin). In 395 imperiul a fost divizat din nou in
es si vest de Teodosie I, care a cedat partea orientala fiului sau, Arcadius.
Dupa Teodosie, imperiul a fost considerat "roman", dar de fapt era
un stat multinational cu o cultura greaca. Limba greaca era limba cotidiana,
limba culturii si a bisericii. Imperiul oriental continea multe etnii, avand
centre de stralucire elenistica ca si Constantinopol, Antioch, Ephesus, Thessaloniki
si Alexandria.
In secolul V, imparatul Teodosie al III-lea a extins zidurile Constantinopolului,
iar imperiul a rezistat la atacurile barbarilor
Imparatul aflat la Constantinopol a continuat sa guverneze Balcanii, Grecia
si estul Mediteranei. Desi numim aceasta regiune Imperiul Roman de Rasarit,
pentru cei aflati sub conducerea sa noua stapanire era cunoscuta sub numele
de Imperiu (oricat de instabil ar fi fost acela). Pe de alta parte, ei
sperau ca Apusul nu era pierdut pentru totdeauna. Insufletit de aceasta
idee, imparatul Iustinian (527-565) a initiat o puternica miscare militara,
recucerind Africa de Nord, Italia si sudul Spaniei. Domnia lui Iustinian a fost
marcata de o serie de realizari remarcabile: amendarea legii romane si construirea
unor cladiri impozante, cum ar fi Hagia Sophia (Catedrala Sfanta Sofia),
sunt doar o parte din aceste realizari. Iustinian a lasat succesorilor sai o
comoara goala, totusi, acestia neputand sa faca fata aparitiei invadatorilor
pe toate fronturile. Lombarzii au cucerit Italia de nord, slavii au luat mare
parte din Balcani, si persii au cucerit provinciile estice. Acestea au fost
recucerite de imparatul Heraclius, dar aparitia neasteptata a nou-convertitilor
arabi musulmani l-a surprins pe Heraclius, iar provinciile sudice au fost invadate.
Mesopotamia, Siria si Egiptul au fost incorporate pentru totdeauna in
Imperiul Musulman in secolul VII.
Imparatul Vasile I,intemeietorul dinastiei macedonene,sub conducerea careaia
puterea Bizantului a atins punctual culminant
Harta prezinta expansiunea Imperiului Bizantin sub Iustinian (527-565) si Vasile
al ll-lea (976-1025) si atacurile la care acesta a fost expus, unele amenintand
Constantinopolul.
Vulturul imperial, simbol al unui imperiu candva atotputernic, prezentat
pe acest pandantiv bizantin, amintind ca Bizantul isi are radacinile in
Imperiul Roman de Rasarit.
Constantinopolul a devenit cel mai mare oras din lume. Arabii nu l-au putut
cuceri, din cauza puterii fortificatiilor si marinei bizantine.
Dar Imperiul nu putea sa apere granite atat de intinse la nesfarsit.
In 568 lombarzii au cucerit nordul Italiei, dar in general in
partea de apus aveau loc numeroase retrageri de trupe. In partea de est,
sortii se dovedeau schimbatori in luptele cu Persia; dar in anii
630 arabii musulmani au navalit din Arabia si au cucerit Persia, invingand
Bizantul, Siria, Egiptul si Africa de Nord. Dupa pierderea Tunisiei, in
696, Imperiul Roman de Rasarit se limita la Balcani, Asia, Sicilia si o palma
de pamant in sudul Italiei.
Aceste state au constituit inima Imperiului in urmatoarele secole. Pierderile
suferite in secolul al VII-lea au avut si avantaje: Imperiul era mai compact
iar granitele erau mai usor de aparat. Din numeroase puncte de vedere Imperiul
a ramas "roman" cu un imparat si un sistem legislativ de inspiratie
romana. Dar limba folosita si cultura erau grecesti, iar religia se dezvolta
intr-un mod aparte. Din acest motiv, istoricii prefera sa foloseasca denumirea
de Imperiul Bizantin, sau simplu Bizant.
Cu o armata foarte bine pregatita si riguros reorganizat ca un stat din "prima
linie", aflat permanent sub amenintarea Islamului, Bizantul a rezistat
timp de opt secole. Cea mai importanta cheie de rezistenta a constituit-o sistemul
de aparare al Costantinopolului, prin intermediul a trei ziduri care s-au dovedit
de nestrapuns. Constantinopolul era totodata cel mai mare si mai superb oras
al crestinatatii, leagan al unei culturi in care artele si, in general,
rafinamentul ii faceau pe cruciati si pe feudalii din Apus sa se simta
ca niste bieti provinciali.
Intre Rasarit si Apus s-a produs o ruptura si din punct de vedere al religiei.
Printre cuceririle arabilor s-au numarat si Antiohia, Ierusalim si Alexandria.
Constantinopolul si Roma raman singurele pretendente la postul de lider
al crestinatatii, iar disputele dintre ele se intensifica.
La Constantinopol, imparatul era protectorul Bisericii, avand autoritate
directa asupra ei, in timp ce la Roma papa stabilise ca Biserica latina
era independenta de stat, uneori fiindu-i chiar rivala.
Cea mai importanta criza, cea din secolul VIII a fost controversa iconoclastului,
cand icoanele au fost interzise de Leon al III-lea. Aceasta criza a fost
temporar rezolvata de imparateasa Irene in 787. In orice caz
aceasta controversa a contribuit la deteriorerea relatiior cu papii si Sfantul
Imperiu Roman din occident. Imperiul si-a atins apogeul sub imparatii
macedoneni in secolele IX, X si XI. Imparatul Basil II i-a invins
pe bulgari in 1014, si s-a aliat cu statul kievan, o noua putere la nord.
In secolul XI, apare o noua putere in occident, normanzii, care
cuceresc Sicilia si Italia de Sud. In orient, turcii Seljuk au cucerit
Asia Mica, inima recrutarilor pentru armata. O alta lovitura dura pentru imperiu
a avut loc in 1054, cand Papa si Patriarhul de Constantinopol s-au
excomunicat reciproc. Acest eveniment a cauzat Marea Schisma intre catolicism
si ortodoxism. De aici s-au format Biserica Romano-Catolica si Biserica Ortodoxa
din zilele noastre.
De-a lungul secolelor al IX-lea si al X-lea, misionarii bizantini i-au convertit
la ortodoxism pe sarbi, bulgari si rusi. Aceasta a fost una dintre importantele
victorii pe care bizantinii le-au obtinut in epoca de aur, care a durat
incepand cu domnia lui Vasile I (867-876) pana la domnia lui
Vasile II (976-1025); armatele imperiale au continuat ofensiva, cucerind o mare
parte a Balcanilor si a Orientului Apropiat.
La sfarsitul secolului al XI-lea, in Imperiu au luat nastere numeroase
certuri si lupte intre diferite grupuri aflate in opozitie tocmai
cand noii inamici erau aproape infranti. Normanzii i-au alungat
pe bizantini din sudul Italiei, in timp ce turcii au pus pe picioare Islamul
si au invins armata imperiala la Manzikert (1071), intr-o batalie
ce a jucat un rol important in istoria lumii. O mare parte din Asia Mica,
care era sursa de forte umane a Bizantului, a fost cucerita.
Salvat de la un dezastru iminent, Bizantul cere ajutorul Apusului. Astfel are
loc Prima Cruciada (1096-1099), in timpul careia este recuperat Ierusalimul,
iar Imperiul este eliberat de o parte din presiunile externe, permitandu-se
astfel o modesta expansiune a Bizantului. In 1176 apar noi probleme care
slabesc Imperiul. De data aceasta, problemele sunt iscate de cruciatii crestini
care jefuiesc Constantinopolul. Are loc a Patra Cruciada (1202-04), care a transformat
Bizantul intr-un "Imperiu Latin" fragmentat.
In 1081, Alexis I a uzurpat tronul. In timpul sau de domnie, incep
cruciadele, destinate apararii imperiul de turcii Seljuk. Opozitia dintre cruciati
si bizantini dureaza pana in secolul XII culminand cu cucerirea
Constantinopolului de catre acestia in 1204. Ei stabilesc Imperiul Latin
al Constantinopolului care dureaza pana la recucerirea cetatii in
1261 de Mihai al VIII-lea Palaeologus.
In mod remarcabil, in 1261, unul din principatele grecesti ce supravietuise
a reusit sa-i invinga pe latini, refacand un Bizant in miniatura,
in vestul Asiei Mici si in Grecia. In secolele urmatoare,
imperiul a fost atacat in mod constant de Imperiul Otoman si Europa occidentala
nu a fost dispusa sa dea o mana de ajutor. Dar in 1340 un dezastruos
razboi civil a dat posibilitate otomanilor sa invinga Imperiul. Otomanii
au cucerit imperiul bucata cu bucata pana la asedierea Constantinopolului
in 1453.
Sfarsitul a fost amanat, deoarece fortele otomane erau implicate
in alte lupte. In 29 mai 1453 ultimul imparat, Constantin
al XI-lea, a murit aparand zidurile Constantinopolui, in timp ce
marele oras era distrus si jefuit de catre turci.
Prin cucerirea Constatinopolului, Imperiul Roman a disparut definitiv, dar refugiatii
bizantini au facilitat transmiterea cunostiintelor antice si crestine, ceea
ce va cauza Renasterea in secolul XV.
DATE IMPORTANTE
· 330
Intemeierea Constantinopolului
· 476
Caderea Imperiului Roman de Apus
· 527-565
Domnia lui Iustinian
· 568-571
Bizantul pierde Italia de Nord
· 634-696
Orientul Apropiat s Mesopotamia sunt pierdute
· 867-1025
"Epoca de aur" a Bizantului
· 1071
Bizantinii sunt zdrobiti in batalia de la Manziker
· 1096-99
Prima Cruciada
· 1024
Constantinopolul cade in mainile cruciatilor
· 1261
Mihai al VIII-lea Paleologul restaureaza Imperiul Bizantin
· 1453
Otomanii cuceresc Constantinopolul. Sfarsitul Imperiului Bizantin
Literatura bizantina
Literatura bizantina s-a format sub influenta concomitenta a crestinismului
si a antichitatii grecesti.In scoli,baza educatiei o formau autorii clasici
si scrierile unor Parinti ai Bisericii.Contactul culturii bizantine cu literatura,istoriografia,stiinta,filozofia
si arta antica greaca s-a mentinut timp de 1000 de ani -; fapt unic in
Europa Evului Mediu.Literatura bizantina nu a avut genii de talia unui Dante,
dar a avut totdeauna o pleiada de scriitori de o inteligenta si de o cultura
cu totul remarcabile.
Ca trasaturi generale,este o literature in care autorii -; scriind si intr-o
limba care cauta sa pastreze,daca nu totdeauna tiparele elinei clasice,macar
ale celei elenistice, koine , - si-au format un mod de a gandi si de a scrie
cat mai apropiat de al modelelor clasice.Scriitorul va cauta deci sa exprime,intr-un
limbaj cat mai frumos,acordand formei o neta proeminenta asupra fondului -;
si nu rare ori cazand din aceasta cauza in artificial.Va manifesta o predilectie
constanta pentru elocinta si aluziile mitologice,pentru pedanteria expresiei
si dialectica demonstratiei.Ca urmare,verbozitatea si abudenta mijloacelor stilistice
il fac uneori sa ramana obscure.Cultul literaturii antice ramane primordial
; cu toate aceste sursele de inspiratie sunt bogate,variate ,incluzand si subiecte,teme
sau motive literare orientale(siriene,persane,arabe,indiene), precum si aspecte
pitoresti din realitatea vietii sociale bizantine a timpului.Bogatia genurilor
cultivate este notabila : opere de retorica,povestiri,biografii,amintiri,epistole,satire,pamflete,romane,etc.
Astfel,printer scriitorii care s-au dedicate genului satiric se numara volubilul,spiritualul,pitorescul
Theodoros Prodromos(sec.XI) , sau imparatul Theodoros II Lascaris(sec XIII).
Caracteristica cea mai evidenta a literaturii bizantine este traditionalismul
sau(aproape inflexibil), - ale carui radacini pornesc din elenism.Literatura
(in sensul cel mai larg ) si activitatea literara a constituit garantia cea
mai de pret a constiintei de sine bizantine.
De rolul politic pe care il juca literatura in societatea bizantina era strans
legata insasi pozitia scriitorilor in aceasta societate.Printre ei se intalneau
imparati(Leon VI, Constantin VII Porphyrogenetul sau Manuel II Paleologul),inalti
demnitari imperiali,patriarhi,mitropoliti,diaconi ai bisericii Sf. Sofia,numerosi
calugari,functionari modesti sau simpli dascali. Ceea ce ii leaga ,ceea ce le
era comun este “o constiinta misionara comuna. Ei se simt in primul rand
obligate sa mentina integral pentru urmasi impunatoarea mostenire a anticilor,si
tocmai prin aceasta mostenire sa se confirme ca urmasi ai lor.”(Hans-Georg
Beck)
Omul de litere bizantin se adresa si clasicismului Bibliei. “In felul
acesta el asocia misiunea sa politica si culturala cu propaganda pentru acea
reelaborare a doctrinei crestine care s-ar putea numi ortodoxie politica . Ca
exemplu tipic poate fi citat Mihail Psellos : el nu numai ca se entuziasmeaza
pentru doctrian platonica ,ci si compune versuri de pro-memoria pentru terminologia
juridical latina ,stilizeaza texte hagiografice ,se ocupa de demonologie si
este in fine autorul unei voluminoase istorii a secolului sau;ca sa nu mai vorbim
de numeroasele versuri dedicate inaltilor demnitari,autoritatilor,ierarhilor
Bisericii,profesorilor si dascalilor”(Hans-Georg Beck) Manastirile constituie
cadrul privilegiat, chiar daca se poate obiecta ca in Occident ca si in
Bizant, lucrarile care erau citite in fata comunitatii de calugari aveau
in primul rand un caracter religios. Natura operelor istorice ale
epocii nu intra insa de loc in contradictie cu spiritul religios,
dimpotriva, istoria era considerata o auxiliara a teologiei, ceea ce facea ca
unii istorici sa fie recomandati in manastiri. Exista si posibilitatea
lecturii publice in spatii private, in cercuri de prieteni impartasind
aceleasi preocupari si gusturi literare, dar singura indicatie certa pe care
o avem in acest caz este a cercului de literati din care face parte Agathias.
Bineinteles nu trebuie exclusa posibilitatea lecturii individuale, de
catre amatori de istorie dornici sa se instruiasca si sa se edifice prin citirea
unor lucrari care imbina informatia cu interpretarea moralizatoare in
sens crestin.
Evanghelia -; sec X
Alaturi de impresionanta opera istoriografica ,ceea ce il ocupa in mod deosebit
pe scriitorul bizantin era retorica.Apropape ca nu exista in Bizant un teolog
sau un predicator care sa nu stapaneasca toate regulile si trucurile retoricii,pe
care o studiau cu cea mai mare atentie. cu interpretarea moralizatoare in sens crestin.
Alaturi de impresionanta opera istoriografica ,ceea ce il ocupa in mod deosebit
pe scriitorul bizantin era retorica.Apropape ca nu exista in Bizant un teolog
sau un predicator care sa nu stapaneasca toate regulile si trucurile retoricii,pe
care o studiau cu cea mai mare atentie.
Caracteristica pentru literatura bizantina este si cultivarea unor genuri si
specii literare minore,a unor compozitii de factura fragile ,manieristica,miniaturala.In
acest camp se inscrie productia epistolara -; care intra in cadrul retoricii,sau
satira.Aici ,insa,bizantinii nu se aratau a fi prea dotati cu simtul umorului;asa
dupa cum nu erau atrasi nici de genul eroic(Dighenis Akritas este un hibrid
de epopee si roman).In schimb, spiritul lor acid facea ca adeseori satira sa
alunece prea usor in sarcasm si invectiva,daca nu de-a dreptul in injurie(indeosebi
cand se aplica in politica).In acest sens,modelul preferat -; si potentat
la maximum -; era Lucian din Samosata.
Bizantinii au cultivat si o literatura prin excelenta de delectare -; in
care primul exemplu il daduse Istoria Etiopica (Etiopicele) a lui Heliodor.Scriitorul
bizantin nu era obligat insa sa recurga la exemplele autorilor pagani din moment
ce povestirile hagiografice contineau toate elementele pe care fantezia
Genurile si speciile cultivate
In domeniul prozei,literature bizantina si-a adus contributiile cele mai valoroase
in scrieri cu character istoric,in opera hagiografice si cateva romane.
Titlul de onoare ii revine literaturii istorice -; pasiunea cititorului
bizantin,satisfacuta de un mare numar de autori : de-a lungul celor 11 secole
ale istoriei sale,doar secolul al VIII-lea ,paralizat de masurile iconoclasmului,nu
si-a avut marele sau istoric.Dupa perioadele cronografiilor,seria marilor istorici
include numele lui Procopius,Psello si Ana Comnena.
Procopius din Cezarea(490-;cca.555),secretarul lui Belizarie,pe care l-a
insotit in campaniile din Africa si sudul Italiei,este autorula 3 opere de o
importanta exceptionala pentru bogatia informatiilor,consemnate cu un talent
autentic de scriitor.Razboaiele relateaza cu precizie si spirit obiectiv campaniile
lui Belizarie,totodata furnizand si pretioase date gografice ,politice,etnografice
privin tinuturile si popoarele pe acre le cunoscuse,precum si evenimentele contemporane
din Bizant.Despre edificii este o prezentare a activitatii edilitare a lui Iustinian.Istoria
secreta ,un tablou al realitatilor contemporane politice negative,este ,in fond,
un pamflet in care Belizarie ,Iustinian si Teodora sunt prezentati in culori
negre.In Istoria secreta staruie amintirea spiritului satiric al lui Lucian
din Samosata.
Georgios Pisides (sec VII),diacon la Sf.Sofia si delegat al patriarhului pe
lanag imparatul Heraklios ,a scris trei poeme,destinate lecturilor publice:
Expeditia contra persilor,Infrangerea avarilor,Heraclida(neterminata).A compus
in versuri un mic tratat despre originea creatiei,Hexahemeron,cu accente sincere
de emotie in fata naturii.Ca istoric,Pisides are avantajul de a fi trait direct
evenimentele relatate,de a fi fost in contact cu imparatul si curtea.
Mihail Psellos este autorul unei Cronografii cuprinzand perioada dintre 976-1078,dar
interesandu-se mai putin de istoria militara,sociala,politica a acestei perioade,cat
de viata cotidiana din Bizant,si in special de moravurile si intrigile de la
Curte.
O capodopera a literaturii bizantine,mult raspandita in epoca,tradusa in toate
limbile de cultura si citita cu un mare interes si astazi este Alexiada.Autoare,Ana
Comnena(1083-1153),fiica imparatului Alexios,face un elogiu neintrerupt parintelui
sau,dar si un amplu tablou al epocii ,pe baza unei vaste si variate documentatii,precum
si a amintirilor personale.
Proza literara bizantina include si opere despre vietile sfintilor.Observarea
precisa a realitatii ,finetea studiului psihologic,notaia pitoreasca a vietii
si moravurile tutror straturilor societatii,alterneaza adeseori cu aventuri
si povesti fantastice.Scopul urmarit este in primul rand acela de edificare
morala crestina.
Un alt gen epic cultivat in Bizant este roamnul in proza,productie stereotipica,urmand
schema celebrelor romane ale lui Heliodor(Istoria etiotipica) si Longos(Daphnis
si Chloe):2 tineri indragostiti intampina tot felul de dificultati.Foarte gustat,genul
a inceput dun sec V,cu romanul in versuri Ciprian din Antiohia.Autoarea lui,fosta
imparateasa Eudoxia a scris -; printre multe alte opere -; si un poem
in hexametrii,Patimile lui Hristos.
Cu totul diferit este celebrul roman Varlaam si Ioasaf, - o transpunere a unei
legende indiene in care,in versiunea bizantina,in locul lui Buddha Gautama apare
figura sihastrului Varlaam.
Numeroase genuri si specii poetice au fost cultivate in Bizant - poeme didactice,versificari
pe cele mai variate teme,epigrame,poezii ocazionale,economiastice,satirice,parodii,povesti
si legende ,poezii „prodromice”; mai tarziu,dupa 1204,poeme curtene,cavaleresti,de
derivatie occidentala.O productie abundenta,dar de o valoare literara foarte
modesta;cu exceptia a 2 momente, de o absoluta originalitate si de o realizare
artistica de inalt nivel.
Primul din aceste momente este cel al poeziei ritmice. Este o poezie religioasa(ale
carei origini urca pana la imnurile de propaganda ale gnosticilor din sec II),populara,nascuta
in cadrului cultului si ramasa integrata liturghiei;un imn declamat si cantat
in biserica,compus -; ata textul cat si melodia -; de un melod.
Reprezentantul ei ilustru,considerat cel mai mare poet al Bizantului,Romanos
Melodul (cca.490-cca555) a compus un numar imens de de imnuri si rugaciuni.
Iata un fragment:
Ca o mioara care-si vede mielul tarait la moarte,Maria intristata il urma,
Impreuna cu alte femei,strigand:
„Incotro mergi,fiule?Incotro te grabesti?/.../
Sa te insotesc,fiule,ori mai degraba sa te astept?
Spune-mi un cuvant,tu,Cuvantule:nu ma lasa tacerii,
Tu, care mi-ai pazit curatia,
Tu,fiule,si Dumnezeul meu ! /.../
Te indrepti fiule catre o moarte nedreapta
Si nimeni nu se alatura durerii tale; nu te insoteste
Petru,care iti spunea:
„Nu m voi lepada de tine niciodata,niic chiar de-ar fi sa mor”.
/.../Din toti,nici unul! Tu,singur intre toti, mori,singur,fiule,pentru toti cei care i-ai mantuit, pentru toti cei pe care i-ai iubit,
Tu,fiule si Dumnezeul meu!
Al doile momnet,cel al amplului poem epic intitulat Dighenis Akritas, opera
cea mai originala si mai importanta pe care ne-a lasat-o Bizantul;totodata o
bogata ,colorata ,vie sursa de amanunte asupra vietii statului si a nobililor
feudali.Este epopeea nationala a Bizantului, pentru ca tema ei este lupta Imperiului
cu arabii in sec IX si X,sustinuta de trupele de frontiera(akritai); si pentru
ca inspiratia poemului isi are sursa pe de o parte in sentimentul popular, pe
de alta parte in sentimentul crestin,coordonata fundamentala a spiritului culturii
bizantine. Eroul poemului,Dighenis,”este probabil acel ofiter bizantin
din thema Anatolicelor care a cazut in 788 intr-o lupta impotriva arabilor.Amintirea
luia ofst glorificata intr-un numar mare de cantece populare.A devenit unul
dintre eroii favoriti ai armatelor bizantine”(H.Gregorie).
Muzica si teatrul
Poezia lirica bizantina,poezia ritmicaera,cum am vazut,esentilamnete religioasa
si cantata fara acompaniament instrumental.Poetii ei,melozii,compuneau mai intai
melodia ,apoi textul.Muzica bizantina culta era in general strans legata de
biserica, detinea un loc imporatnt in serviciul liturgic.Tocmai aceasta muzica
religioasa,”cantul bizantin”, a constituit - alaturi de artele plastice
-; importanta contributiei aduse de Bizant culturii occidentale.Transmiterea
ei Apusului a fost posibila datorita notatiei muzicale a melodiilor de care
s-au servit -; cei dintai -; bizantinii(in timp ce muzica laica,de
curte sau populara nu a fost niciodata considerata demna de a fi notata).
Primele canturi liturghice crestine nu aveau forma muzicala ,ci doar recitate:
episoadele biblice erau narate ritmat,scandat.In sec IV diaconul-eretic Arie
din Alexandria a introdus antifoanele, in care textul era cantat alternativ
de 2 coruri.O alta nota fundamentala,specifica muzicii elenistice bizantine
este caracterul ai monodic.Cantata deci de o singura voce sau de mai multe dar
la unison,nu cunoaste armonia nici cand in camtul liturgic vor aparea si instrumente
,care nu vor face altceva decat sa sustina cantul ,nu sa-l acompanieze armonic.La
origine de o mare simplitate,dupa sec X insa cantatul bizantin a adaugat melodiilor
din ce in ce mai multe inflorituri(sub influenta muzicii arabe )si modulatii
care prelungeau durata silabelor textului.
Muzica bizantina ,arta,literatura populara(si poezia culta aproape in intregime)gravitau
in jurul religiei,erau concentrate in biserica sau erau in dependenta de serviciul
liturgic.
Creatia muzicala bizantina nu se rezuma la cantecul liturgic;si muzica laica
a cunoscut o mare dezvoltare;dar lipsita fiind de privilegiul de a fi notata,informatiile
relative pe care le avem sunt foarte sumare.Astfel erau aclamatiile ceremoniale
cu care erau primiti imparatii cand apareau la Hipodrom,sau generalii cand se
intorceau victoriosi dintr-o campanie.Ni s-au patstrat cateva asemenea aclamatii
ritmate -; care contineau si elemente muzicale populare,si acre erau cantate
de solisti si de multime.Dar muzica era prezenta nu numai la procesiuni solemne
sau la ceremoniile curtii,ci si la serbarile populare.
In Bizant erau 179 de sarbatori intr-un an ,din care 101 comportau reprezentatii
teatrale ale caror cheltuieli erau suportate de stat.In Constantinopol erau
multe teatre unde insa nu se reprezentau piese din repertoriul clasic;locul
lor fusese luat de mim ,gen de farsa realista,bufona,adeseori vulgara,nu lipsita
de obscenitati.Comediantii jucau fara masti ,rolurile feminine erau jucate de
femei(rau famate),subiectele erau luate din viatza de fiecare zi ,tema favorita
era adulterul,actiunea era foarte simpla,cupletele erau indecente,gesturile
si miscarile lascive.Adeseori se introduceau intermedii coreografice,dansuri
bachice,tablouri vivante care faceau impresie asupra publicului simplu.
Bineinteles ca Biserica a fost de la inceput ostila acestui teatru ,care nu
se jena sa ridiculizeze clerul si sa parodieze ceremoniile religioase.Cu toate
acestea,si clerul frecventa teatrul(incat Iustinian a trebuit sa emita o lege
care interzicea accesul episcopilor si al preotilor la spectacolele teatrale).
Catre sfarsitul secolului IX-lea ,cu ocazia anumitor sarbatoriin bisericile
bizantine incep sa se prezinte episoade dramatice cu subiecte biblice -;
si aceasta traditie a continuat neintrerupt.Acest teatru religios -; care
in Occident s-a reprezentat apoi afara din biserica ,cu autori si actori laici
-; in Bizant nu a cunoscut o asemenea evolutie,ramanad pana la urma sa
fie scris de clerici ,jucat de diaconi si numai in interiorul bisericilor.
Arhitehtura si sculptura
Prima prejudecata care il ispiteste pe contemplatorul superficial al artei
bizantine este pretinsa ei imobilitate si uniformitate. Dimpotriva,o cercetare
atenta a arhitecturii ,a mozaiculi,a picturii si a celorlalte genuri de arta
va evidentia tocmai evolutia si varietatea lor.E adevarat ca operele ramase
au,in marea lor majoritate,un sens religios;nu pot fi negate insa anumite particularitati
stilistice,determinate de traditiile locale ale unor regiuni, - fapt care a
adus si la formarea unor adevarate scoli.Iar in ce priveste mobilitatea,evolutia
artei bizantine,aceasta poate fi perceputa,in mod clar,in cele trei mari etape
ale istoriei ei :in „epoca de aur” din timpul domniei lui Iustinian,in
cea care a urmat perioadei iconoclaste si inepoca de dupa cruciada din 1204,pana
in 1453.
In secolele IV si V ,arhitectura (si in general celelalte arte)
Ramane in cadrele stilistice ale antichitaii tarzii.Mai domina inca edificiul
religios cu plan longitudinal -; tipul de „bazilica”,fastuasa,cu
una ,trei,si adeseori cu cinci nave,folosind arhitrava in locul arcului in plin
centru.Exemplele mai cunoscute sunt bazilicele S. Maria Maggiore si S.Paolo
fuori le Mura,din Roma.In dimnesiuni si forme modeste se prezinta edificiile
cu plan central,de obicei patrat, - ca mausoleul Gllei Placida din Ravena.Edificiile
cu plan circular erau rezervate mausoleelor martirilor(martyria)si baptisterelor.
-; Forma bazilicala este ilustrata si la Ravenna -; unde o alta capodopera
de arhitectura bizantina,SVitale,adopta planul octogonal.
Din secolul VI dateaza (refacuta de Iustinian si inaugurata in 537)faimoasa
capodopera a arhitecturii bizantine -; ramaas pana azi cea mai mare biserica
din lume ce are cupola -; Sf. Sofia din Constantinopol
SFANTA SOFIA
Aceasta biserica este a treia construita pe ampasamentul respectiv. Iustinian
a inceput constructia ei in 832 d. Hr., pe unul din dealurile orasului
Constantinopol. Acest mare oras, aflat la rascrucea drumurilor ce leaga Europa
de Asia, era cunoscut mai inainte sub numele de Bizant, dupa legendarul
sau fondator, Byzas. In 330 d.Hr., imparatul Constantin cel Mare
a rebotezat oratul si a facut din acesta capitala Imperiului Roman. Orasul a
devenit un mare centru religios, comercial si artistic si a ajuns la apogeul
dezvoltarii sale in secolul VI, sub Imparatul Iustinian.
Pentru a construi biserica, Iustinian a importat materiale speciale de constructie,
de pe tot cuprinsul Imperiului. Marmura alba si galbena au fost aduse pe vase,
iar sculptori, tamplari, zidari si mozaicari au inceput sa lucreze
pentru a crea aceasta bijuterie a crestinatatii in numai cinci ani. Cand
biserica a fost terminata, cupola si tavanul sau au fost in intregime
poleite cu aur, a carui sralucire se reflecta in fiecare suprafata lustruita.
Tonalitatile coloanelor de marmura erau atit de delicate, incat
l-au facut pe un istoric al timpurilor, Procopius, sa le asemene cu o pajiste
inflorita.
Splendoarea bisericii s-a diminuat treptat, de-a lungul istoriei. Structura
era mereu amenintata de foc si cutremure, iar interiorul a fost jefuit de comorile
sale, de catre cruciatii aflati in drum spre Ierusalim, care erau ostili
bisericii ortodoxe. In 1453 otomanii au cucerit Constantinopolul, Sfanta
Sofia a fost transformata in moschee, iar mozaicurile au fost tencuite.
In final, in 1934, Kemal Ataturk, presedintele Turciei a transformat
biserica in muzeu.
Restaurarile si reparatiile continua. Intre timp, vizitatorii pot admira
interiorul, care este in mare masura la fel cum era cand a slujit
drept biserica ultima oara. Aceasta s-a intamplat in seara
zilei de 28 mai 1453, cand imparatul Constantin al XI-lea a primit
sfanta impartasanie pentru ultima oara. Intuia ca in cateva
ore miile de turci condusi de Mehmet al II-lea vor escalada zidurile orasului
pentru a-l cuceri. Cele mai negre temeri ale imparatului s-au adeverit.
Dar cuceritorul a tratat cu respect Sfanta Sofia. Se spune ca inainte
de a intra pentru prima oara in biserica, Mehmet si-a turnat o mana
de tarana pe cap, in semn de umilinta. Inauntru, a contemplat
maretia bisericii si, vazand cum un soldat spargea pardoseala de marmura,
l-a lovit cu sabia.
Astazi, mareata biserica, cu toate ca nu mai are functie religioasa, ramane
o oaza de spiritualitate intr-o metropola agitata.
Exteriorul acestei mari biserici bizantine, costruite in secolul VI,este
un ansamblu de semicupole, contrafortur si aripi de cladire extreioare. Adevarata
frunusete a Bisericii Sfanta Soia (Haghia Sophia -; Sfanta
Intelepciune), cea mai mare biserica din fostul Constantinopol, capitala
Imperiului Bizantin, se afla an interior. Aici, stralucirea luminii zilei se
retrage in fata mareaiei spatiului Intunecat, in care
se pot distinge curbele line ale pasajelor boltite, galeriilorsi ale coloanelor
de marmura. Poate fi admirata maiestria mesterului bizantin in realizarea
mozaicurilor in culori sclipitoare, care au fost restaurate, precum si
in sculptura capitelurilor de marmura ale coloanelor naosului, in
care complicate motive de frunze de acant inconjoara monograma lui Iustinian
sia a sotiei sale, Teodora. Din centrul cupolei 40 de nervuri coboara in
curbe citre baza, in care sunt incastrate 40 de ferestre.
Desi biserica si-a pierdut cea mai mare parte a decoratiunilor originale de
aur si de argint, a mozaicurilor si frescelor, frumusetea bisericii este data
de grandoarea spatiului, de jocurile de lumini si umbre.
This crown was worn by Stephen I, the first king of Hungary, in the 11th century.
The helmet-style crown is made of gold and set with pearls and other gems. It
is especially notable for its detailed enamel work, called cloissonné,
in which thin partitions of gold create separate areas that are filled with
powdered enamel and then fired.
Saint Mark’s Cathedral in Venice, Italy, was begun in 1063. The rounded
arches and domes are characteristic of religious architecture in the Byzantine
style, from the Eastern Roman Empire.
The ancient walls of the city of Byzantium are located on a strategic strait
that links the Mediterranean and Black Seas. Renamed Constantinople (330 AD)
and later Ýstanbul (1453), Byzantium was the capitol of the Byzantine
and Ottoman Empires and reigned supreme as the most magnificent city in Western
Civilization for nearly 1000 years
In acelasi secol al VI-lea se realizeaza la Constantinopol(precum si in alte
parti ale imperiului) si alte tipuri de arhitectura sacra :biserica ale carei
arce se prelungesc in forma de bolta,anuntand planul de creuce greaca(Sf. Irena);constructia
avand forma unui octogon inscris intr-un patrat;planul de cruce greaca si cu
5 cupole,cate una pe fiecare brat al crucii si una centrala(Sfntii Apostoli
din Constantinopol -; modelul bisericii S.Marco din Venetia,construita
intre 1063-1095).
In sec IX dupa perioada iconoclasta in arhitectura bizantina devine tot mai
frecventa -; sub influenta armeana si georgiana -; biserica pe plan
de cruce greaca;greutatea cupolei nu se mai sprijina pe stalpii amsivi ,ci se
descarca in pertii laterali servindu-se de 4 bolti in leagan. -; Concomitent,apare
si ornamentatia exterioara a bisericilor.Incepand din sec X,decoratia este mai
bogata -; prin adoptarea de mici arcade oarbe,prin randuri in zig-zag de
caramiiz asezate pe muche,prin straturi in forma de romburi,prin alternarea
in constructie a zidului cu a pietrei,sau prin insertiune in tencuiala a unor
placi policromede ceramica smaltuita.Din sec.XV,exterioarul este decorat si
cu sculptuir si fresce.
Perioada a treia din istoria arhitecturii bizantine incepe cu dinastia Comnenilor.Din
sec XII dateaza biserica „Pantokratorului” - cea mai frumoasa sin
cele 5 biserici constantinopolitane din acest secol care s-au pastrat;constructie
cu o cupola si intreaga silueta mai elevate si cu abside poligonale decorate
cu doua randuri de nise.
Bizantinii au facut si edificii civile importante. Arhitectura civila si militara
a jucat un rol foarte important in definirea stilului bizantin. Renumit era
palatul imperial, cladit din materiale de constructii foarte scumpe. Palatul
avea sali bogat ornamentate, dintre care sala de receptie si camera unde se
nasteau mostenitorii dinastieii, decorata in culoare porfirie, purpurie, (de
aici “nascutii in purpura” si “familia Porfirogenitilor”)
erau cele mai frumoase.Somptuosul palat imperial, decorat cu fildes, aur,argint
si pietre pretioase, era legat prin anumite galerii de salile de ospat, de catedrala
Sfanta Sofia si de un amfiteatru unde se ofereau popoarelor serbari cu spactacole
sportive, de circ, intocmai ca la Roma.
In sec IV -; VI existau la Constantinopol multe statui ale unor imparati
si imparatese;celebra este statuia ecvestra a lui Iustinian ,plasata pe coloana
din piata Augusteon.Ultima dintre statuile imperiale care ne-a parvenit este
„Colosul din Barletta”,stauia de bronz,inalta de 4,50 m,probabil
a aimparatului Valentinianus I (sec IV).In curand sculptura in ronde bosse va
disparea aproape complet din Bizant -; condamnata fiind si de Consiliul
din Niceea(787)pentru motivul ca era prea mult legata de antichitatea „pagana”,care
glorificase frumusetea fizica a corpului uman ,in loc sa gloriifce frumusetea
spirituala a omului.Aceasta sculptura detine un loc secundar in arta bizantina.
O atentie merita doar basorelieful.In cele mai vechie exemple bizantine sunt
eveidente influentele antice -; in subiecte si in modul de redare plastica.La
Ravenna,traditia sarcofagelor cu basoreliefuri dureaza pana la sfarsitul secolului
al VI-lea.Dar incepand din din sec.VI,sub influenta Orientului,relieful plastic
se atenueaza,se aplatizeaza tot mai mult,eliminand impresia de profunzime,tinzand
sa transpuna in plan sculptura in spatiu,neglijand desenul si senzatia de volum,preferand
contururile fixe si geometrice,urmarind un joc de lumini si umbre.
In suprafetele decorate in basorelief(sau in mozaic) cu motive vegetale,acestea
vor capata in Bizant sensurile unui simbolism crestin(la fel ca motivele animale)
-; cum este cazul motivului frunzei vitei de vie;sau cela al arborelui
vietii,motiv transformat acum in forma de cruce.In sculptura capitelurilor -;
o productie foarte abundenta in Bizant -; elementele decorative,adecvate
modelelor din realitate,ale stilului corintic se simplifica tot mai mult,devin
tot mai seci,merg spre forme schematice.Alaturi de motivele simbolice din motivele
vegetale sculptate,lucrate cu dalta,artistul foloseste acum si o alta tehnica,provenita
din Orient,aceea a burghiului.Aceasta tehnica -; prin acre se obtineau
motive decorative inspirate din broderiile si tesaturile orientale -; va
fi folosita de csulptorul bizantin si in decorarea amvoanelor sau a coloanelor
ce sustin un tabernacol ori un altar;sau a balustradelor de marmura care inchid
spatiul corului intr-o biserica.Realizand o dantelarie -; in piatra sau
marmura -; de mare finete,tehnica burghiului anunta stilul decorativ al
arabescurilor islamice.
In acelasi secol al VI-lea se realizeaza la Constantinopol(precum si in alte
parti ale imperiului) si alte tipuri de arhitectura sacra :biserica ale carei
arce se prelungesc in forma de bolta,anuntand planul de creuce greaca(Sf. Irena);constructia
avand forma unui octogon inscris intr-un patrat;planul de cruce greaca si cu
5 cupole,cate una pe fiecare brat al crucii si una centrala(Sfntii Apostoli
din Constantinopol -; modelul bisericii S.Marco din Venetia,construita
intre 1063-1095).
In sec IX dupa perioada iconoclasta in arhitectura bizantina devine tot mai
frecventa -; sub influenta armeana si georgiana -; biserica pe plan
de cruce greaca;greutatea cupolei nu se mai sprijina pe stalpii amsivi ,ci se
descarca in pertii laterali servindu-se de 4 bolti in leagan. -; Concomitent,apare
si ornamentatia exterioara a bisericilor.Incepand din sec X,decoratia este mai
bogata -; prin adoptarea de mici arcade oarbe,prin randuri in zig-zag de
caramiiz asezate pe muche,prin straturi in forma de romburi,prin alternarea
in constructie a zidului cu a pietrei,sau prin insertiune in tencuiala a unor
placi policromede ceramica smaltuita.Din sec.XV,exterioarul este decorat si
cu sculptuir si fresce.
Perioada a treia din istoria arhitecturii bizantine incepe cu dinastia Comnenilor.Din
sec XII dateaza biserica „Pantokratorului” - cea mai frumoasa sin
cele 5 biserici constantinopolitane din acest secol care s-au pastrat;constructie
cu o cupola si intreaga silueta mai elevate si cu abside poligonale decorate
cu doua randuri de nise.
Bizantinii au facut si edificii civile importante. Arhitectura civila si militara
a jucat un rol foarte important in definirea stilului bizantin. Renumit era
palatul imperial, cladit din materiale de constructii foarte scumpe. Palatul
avea sali bogat ornamentate, dintre care sala de receptie si camera unde se
nasteau mostenitorii dinastieii, decorata in culoare porfirie, purpurie, (de
aici “nascutii in purpura” si “familia Porfirogenitilor”)
erau cele mai frumoase.Somptuosul palat imperial, decorat cu fildes, aur,argint
si pietre pretioase, era legat prin anumite galerii de salile de ospat, de catedrala
Sfanta Sofia si de un amfiteatru unde se ofereau popoarelor serbari cu spactacole
sportive, de circ, intocmai ca la Roma.
In sec IV -; VI existau la Constantinopol multe statui ale unor imparati
si imparatese;celebra este statuia ecvestra a lui Iustinian ,plasata pe coloana
din piata Augusteon.Ultima dintre statuile imperiale care ne-a parvenit este
„Colosul din Barletta”,stauia de bronz,inalta de 4,50 m,probabil
a aimparatului Valentinianus I (sec IV).In curand sculptura in ronde bosse va
disparea aproape complet din Bizant -; condamnata fiind si de Consiliul
din Niceea(787)pentru motivul ca era prea mult legata de antichitatea „pagana”,care
glorificase frumusetea fizica a corpului uman ,in loc sa gloriifce frumusetea
spirituala a omului.Aceasta sculptura detine un loc secundar in arta bizantina.
O atentie merita doar basorelieful.In cele mai vechie exemple bizantine sunt
eveidente influentele antice -; in subiecte si in modul de redare plastica.La
Ravenna,traditia sarcofagelor cu basoreliefuri dureaza pana la sfarsitul secolului
al VI-lea.Dar incepand din din sec.VI,sub influenta Orientului,relieful plastic
se atenueaza,se aplatizeaza tot mai mult,eliminand impresia de profunzime,tinzand
sa transpuna in plan sculptura in spatiu,neglijand desenul si senzatia de volum,preferand
contururile fixe si geometrice,urmarind un joc de lumini si umbre.
In suprafetele decorate in basorelief(sau in mozaic) cu motive vegetale,acestea
vor capata in Bizant sensurile unui simbolism crestin(la fel ca motivele animale)
-; cum este cazul motivului frunzei vitei de vie;sau cela al arborelui
vietii,motiv transformat acum in forma de cruce.In sculptura capitelurilor -;
o productie foarte abundenta in Bizant -; elementele decorative,adecvate
modelelor din realitate,ale stilului corintic se simplifica tot mai mult,devin
tot mai seci,merg spre forme schematice.Alaturi de motivele simbolice din motivele
vegetale sculptate,lucrate cu dalta,artistul foloseste acum si o alta tehnica,provenita
din Orient,aceea a burghiului.Aceasta tehnica -; prin acre se obtineau
motive decorative inspirate din broderiile si tesaturile orientale -; va
fi folosita de csulptorul bizantin si in decorarea amvoanelor sau a coloanelor
ce sustin un tabernacol ori un altar;sau a balustradelor de marmura care inchid
spatiul corului intr-o biserica.Realizand o dantelarie -; in piatra sau
marmura -; de mare finete,tehnica burghiului anunta stilul decorativ al
arabescurilor islamice.
Pictura. Mozaicul si icoana
In toate epocile istorieie artei bizantine ,fresca a fost folosita alaturi
de mozaic in decoratia bisericilor si mandoua aceste tehnici au adoptat aceleasi
teme iconografice.Realismul tratarii episoadelor din viata lui Iisus,ecoul iluzionismului
picturii pompeiene,naturaletea detaliilor,lirismul expresiei figurilor,siguranta
si dezinvoltura tusei,confera acestui ciclu pictural caracterul de moment de
referinta pentru arta bizantina.
Temele iconografice bizantine si modalitatea de reprezentare a lor au suferit
o influenta orientala evidenta.
Dumnezeu-Tatal nu este niciodata reprezentat.(il va reprezenta pt prima oara
Michelangelo in Capela Sixtina).Hristos este figurat in ipostaze diverse(legate
de etpele istoriei crestinismului).Astfel,in primele secole figura lui ete blanda,milostiva,plina
de umanitate;in epoca ereziilor si dupa victoria bisericii Hristos este infatisat
ca un luptator;iar la urma,dupa ce conciliul din Niceea a stabilit dogma umanitatii
Tatalui ai a Fiului intr-o unica si atotputernica Fiinta divina -; figura
lui este cea a unui triumfator si autoritar suveran al lumii(Pantokrator).
A treia ipostaza a trinitatii,Sf Duh,oefrea posibilitati figurative limitate:de
fascicul luminos coborand idn cer,de limbi de foc sau de porumbel.
In ceea ce priveste Fecioara,dupa ce Conciliul din Calcedon o reafirma ca Maica
Domnului,ea este reprezentata grafic cu tot mai multa fervoare -; si in
diferite ipostaze:pe tron ca imparateasa,calauzitoarea drumetilor,tinandu-si
triumfatoare Fiul pe genunchi,sau in poza de mama alaptandu-si copilul.
Alaturi de arhitectura si de icoana,contributia cea mai de seama a Bizantului
la arta universala este mozaicul.
Mozaicul este genul de arta -; in perfecta concordantacu estetica neoplatonicianace
fundamenta creatia artistului bizantin -; prin mijlocirea caruia stralucirea
luminii si a culorilor apropia spiritul de perfectiunea invizibila.Iar in cadrul
fastuosului ritual liturgic -; conceput dupa modelul ceremonialul curtii
imperiale -; splendoarea mozaicului vehicula contemplatia mistica spre
beatitudine si extaz.Avandu-si originile din mozaicul roman din epoca tarzie,mozaicul
bizantin se va indeparta foarte curand de spiritul realist al acestuia ,folosindu-se
de imagini solemne plasate pe un fond de aur pentru a sugera supranaturalul
credintei.
Estetica acestui gen de arta este conditionata de natura materialului intrebuintat
si de tehnica impusa de acesta.Mozaicul favorizeaza prin insasi natura sa o
linie de contur inchisa si rezolva corpurile in pura suprafata. -; in timp
ce stralucirea sa luminoasa glorifca continutul vizionar si imaterial,spiritual
,al imaginii.Doua sunt abilitatile tehnice ale mozaicistilor bizantini,pe care
acestia exalta vivacitatea si vitalitatea luminoasa a imaginilor: folosirea
curbaturii in valuri a peretelui plan,si o usoara inclinare spre sursele de
lumina si spre in jos,spre punctul in care este plasat privitorul.
In ceea ce priveste redarea figurii umane,caracterul simbolic cel mai intens
al sau se exprima prin frontalitate -; care,impreuna cu privirea fixa a
ochilor neobisnuit de mari,constituie un semn evident de grandoare,solemnitate
si sacralitate.La toate acestea se adauga si o conventie iderogabila: locul
in care temele reprezentate de mozaicuri erau plasate in interiorul bisericii
era dictat de norme precise,dogmatice si liturghice.Bustul lui Hristos,ca imparat
al lumii,binecuvantandu-si supusii (Pantokrator),este figurat pe bolta cupolei
sau a naosului;Fecioara -; in abside;cei patru evanghelisti -; in
cele 4 pinacluri de la baza cupolei;pe peertii navei sunt reprezentati Parintii
Bisericiisi sfintii;pe peretele interior de la intrare -; Judecata de apoi;iar
in pronaos -; scene din viata Fecioarei.
Primele capodopere ale acestei arte nu apar in capitala Bizantului -; unde
in timpul lui Iustinian mozaicurile din cele mai mari biserici erau motive pur
decorative;figurile umane vor aparea aici doar spre sfarsitul sec VI. Centrul
cel mai important al tehnicii mozaicului era in Italia ,la Roma si in special
la Ravenna.
Artele decorative
Manuscrisele aveau scoarte ferecate in aur si argint aurit cu bogate ornamente
in relief. De cele mai multe ori des aplicau piatre scumpe, placi de ivoriu
sau de sidef.
Bizantinii au tesut si covoare cu motive geometrice ori cu elemente stilizate
din fauna si flora, de o mare varietate si o mare bogatie de culori.
In arta bizantina, de asemenea, au fost lucrate broderii cu scene religioase
dupa picturi executate de mesteri iscusiti.
Fildesul s-a folosit pentru obiecte mici de podoaba si de cult.
O mare intrebiuntare a avut aurul si argintul, ca si emailul. Ceramica bizantina,
evoluata din ornamentica Asiei vestice, a influentat puternic dezvoltarea ceramicii
noastre.
Influente bizantine in spatiul romanesc
Tara noastra fost tot timpul sub influenta bizantina, fie ca aceasta venea de-a
dreptul din Bizant, fie ca ne era adusa de alte popoare cistigate culturii
bizantine. Renumele de care se bucura cultura bizantina nu putea decat
sa aiba rasunet chiar la nord de hotarele sale politice.
Schimburile ce se faceau intre locuitorii tarii noastre si negustorii
veniti din Rasarit erau menite sa raspandeasca obiceiurile, cultura si
credintele bizantinilor. Influenta bizantina a patruns la noi mai ales prin
Biserica. Crestinismul era raspandit la romani inca din primele
veacuri, cand imparatia romanilor nu era inca impartita
in doua. In tara noastra de timpuriu s-au inaltat biserici
crestine, cladite de mesteri veniti din Rasarit. Existenta lor dovedeste ca
religia crestina patrunsese adanc in poporul care locuia prin partile
noastre. Stim, de altfel, ca au fost si cativa martiri, bastinasi din
Dobrogea, care, in vremea prigonirilor impotriva crestinilor, au
murit aparand legea lui Christos.
E de presupus ca influenta bizantina se intareste si mai mult in
Muntenia, caci mitropolitii greci vin in tara cu suitele lor, cu oamenii
lor de incredere, care toti sunt bizantini prin nastere sau prin cultura.
Moldova insa nu se grabeste sa recunoasca autoritatea Patriarhiei din
Constantinopol. Dar, treptat, influenta bizantina castiga teren si in
Moldova. Icoanele bizantine, aduse in aceasta tara sunt menite sa joace
un rol in raspandirea gustului fin al iconografiei si al picturii
bizantine.
In ceea ce priveste arta, noi am fost elevii si admiratorii bizantinilor,
de la care am imprumutat arhitectura, sculptura, pictura, broderiile,
tesaturile etc.
Fireste ca vom gasi in aceste arte si abateri datorate fie gustului nostru,
fie unor influente straine. Dar, in general, arta noastra, pana
in secolul XIX, e o ramura a artei bizantine.
In arhitectura religioasa deosebim doua stiluri: stilul bisericilor din
Muntenia si stilul bisericilor din Moldova.
Biserica din Muntenia urmeaza stilul bizantin din cea din urma perioada a existentei
Bizantului. Ea se aseamana cu bisericile de la Muntele Athos, din Salonic sau
din Serbia. Deosebim la o biserica munteneasca patru parti: altarul, naosul
sau partea unde sta poporul, nartexul (pronaosul) si pridvorul. Turla bisericii
muntenesti se intalneste la Muntele Athos, la Salonic, in
Serbia. Ea este de origine bizantina.
In secolele XIII-XIV, sarbii aveau un stat puternic la sudul Dunarii.
Ei erau in atingere continua cu bizantinii, de la care au imprumutat
multe, intre care si arhitectura religioasa. Sarbii insa erau
aproape si de Italia, de la care au luat unele lucruri. La ei se intalneste
un stil de biserica la care se observa si unele influente italiene.
Stilul acesta a trecut si la noi. In orice caz, bisericile muntene au
toate elementele stilului bizantin. Sunt trei tipuri de biserica: cele cu doua
cupole, una pe naos si alta pe nartex; cu trei cupole, doua pe nartex si una
pe naos; cu patru cupole, una pe naos, una pe nartex si alte doua pe fiecare
colt al exonartexului (partile laterale). Ca exemplu de acest din urma tip poate
servi Curtea de Arges, zidita de Neagoe Basarab. O biserica ce se apropie dupa
stil mai mult de cel bizantin sau sarbo-bizantin este Sfantul Nicolae
de la Curtea de Arges, care dateaza din veacul XIV.
Stilul bisericilor moldovenesti se deosebeste de cel muntean. Aici gasim si
biserici care dupa plan sunt bizantine, dar avem si altele in care influenta
apuseana este vadita. Ceea ce este interesant la unele dintre bisericile moldovenesti
este cupola, la care se pot descoperi inrauriri armenesti, ca de
pilda la Trei Ierarhi, construita de Vasile Lupu. Biserica moldoveneasca este
in general inalta si lunga. Si la ea deosebim trei parti: altarul,
naosul si nartexul.
Cat priveste pictura bisericeasca, ea e in intregime bizantina.
Zugravii bisericilor noastre veneau in cea mai mare parte din Rasarit.
Elevii pe care ii aveau in tara urmau acelasi stil. Pictura bizantina
a durat pana in sec. XIX si putem afirma ca dureaza inca si
astazi prin traditie.
Din cele aratate se vede ca vreme de secole intreaga noastra viata culturala,
spirituala si politica, a fost influentata de cultura bizantina. A fost un timp
cand idealul lumii bizantine era si idealul nostru. Lunga si adanca
influenta bizantina face parte din insasi istoria neamului.
Bibliografie
· Encarta 2001
· Ovidiu Dramba -; “Istoria culturii si civilizatiei”
· Internet -; www.mit.edu
· Arborele Lumii