CUPRINS
1. Egiptul in timpul faraonilor 3
1.2 Cultul mortilor in Egiptul Antic 4
1.2.a. Conceptia despre suflet 5 p1r23rk
1.2.b. Destinul sufletului dupa moarte 6
1.2.c. Rituri de inmormantare 7
1.2.d. Mormintele 8
1.3. Piramidele 9
1.4. Scrisul in Egiptul Antic 10
2. Teba 13
3. Cultura si traditia chineza in antichitate 24
4. Literatura in Orientul Antic 30
5. Revolutia gandirii in Orientul Antic 32
6. Cele sapte minuni ale lumii 36
7. Sumer sau istoria de dincolo de istorie 43
8. Geografia anticilor 45
9. Cunostinte cosmogonice in Orientul Antic 46
10. Teorii asupra materiei in Orientul Antic 47
11. Originea hartilor antice 47
12. Metalurgie antica 48
13. Monumente calatoare 48
1. Egiptul in timpul faraonilor
Civilizatia egipteana veche a existat aproape 3000 de ani aparent intr-o forma
neschimbata ,lasand mostenire capodopere arhitecturale monumentale si comori
fabuloase.Piramidele,Sfinxul si mormantul lui Tutankamon sunt admirate si astazi
de intreaga lume.Aparut in desert ,Egiptul era la o suficienta distanta de tulburarile
Orientului Apropiat.Dupa ce s-a constituit civilizatia egipteana s-a dovedit
a fi destul de stabila , conservatoare si longeviva.Desi au eiostat schimbari
in viata tarii,acestea au fost atat de lente,incat popoarele antice vedeau Egiptul
ca o societate misterioasa,fara varsta.Un istoric grec a denumit foarte inspirat
Egiptul ca ,,Darul Nilului''. Locurile propice asezarilor oamenilor erau pe
malurile fluviului Nil care parcurge sute de kilometri prin desert,varsandu-se
in Marea Mediterana printr-o delta.Spre deosebire de alte rauri Nilul se revarsa
si se retrage annual, lasand in urma un sol foaret bogat ,fertil,astfel incat
cei care au trait acolo,au putut construi un sistem de irigare bine proiectat.Indirect
fluviul Nil a contribuit la realizarea capodoperelor arhitecturale fara precedent.Primele
izvoare scrise ale istoriei Egiptului dateaza din 3000 i.e.n., din vremea cand
Menes sau Narmer,regele Egiptului de Sus (de Sud) prin cucerirea Egiptului de
Jos(Delta) a unit cele doua state.Aceasta uniune a ramas intacta timp de mai
multe milenii,s-au succedat 33 de dinastii.Intemeietorul primei dinastii a fost
Menes,iar regina ultimei dinastii Cleopatra.,care s-a sinucis aproximativ in
anul 30 i.e.n. lasandu-se muscata de un sarpe veninos.In perioada antica regele
este privit ca un zeu ,desi denumirea de faraon,care inseamna ,,Casa mare'',
s-a raspandit doar in Era Noua a Imperiului.Religia egipteana era foarte complicata
si se concentra mai ales pe viata transcedentala.Pentru viata fericita din lumea
de dincolo ,ei vroiau sa pastreze corpul intact,ceea ce a dus la dezvoltarea
unor tehnici de mumificare,pentru a conserva corpurile domnitorilor.A aparut
in societatea respectiva o structura sociala administrativa si preoteasca foarte
puternica.Pe timpul Imperiului Antic (2600-215 i.e.n) Egiptul a fost un stat
foarte puternic si preocupat eclusiv de problemele interne.Constructiile de
piatra au inceput imediat ,cele mai vestite monumente fiind uriasele morminte
regale ,piramidele .Langa Memphis,capitala din acea vreme,se ridica piramida
din Saccara,care a fost construita pentru faraonul Djoser,dupa proiectul realizat
de cancelarul si arhitectul principal al acestuia .Imhotep,primul arhitect caruia
se cunoaste numele .El a devenit mai tarziu zeul medicinii.Cea mai mare piramida
este cea a faraonului KHEOPS (KUFU) din Ghiza.Desi erau orientate exact dupa
punctele cardinale ,au fost construite cu mijloacele cele mai primitive.In Era
Centrala a Imperiului (1950-1785i.en)Egiptul a fost reunificat .Capitala a fost
mutata de la Memphis in Egiptul de Sus la Theba.Valea Regilor este locul unde
sant inmormantati multi suverani ,iar Karmac si Luxor au devenit locul constructiilor
unor lacasuri de cult. gigantice.Tutankamon este numele unui faraon extrem de
tanar, copil ajuns pe tron la numai 10 ani,si a domnit cativa ani .A fost inmormantat
in Valea Regilor si mormantul sau a fost acoperit de sfarmaturile rezultate
din construirea cavourilor urmatoare.Cu 3000 de ani mai tarziu ,in 1922 s-a
descoperit mormantul lui Tutankamon umplut pana la refuz cu comori..Astfel a
devenit Tutankamon cel mai renumit faraon al Egiptului antic.RAMSES al II-lea
(1279=-1213 i.e.n) a inceput ridicarea unor costructii marete,atunci a fost
construit Hala de la Karnac,-Porticul Templului si Templul de stanca din Abu
Simbel.Razboaiele lui Ramses au epuizat Egiptul ,care dupa moartea faraonului
a inceput sa decada.In 525 i.e.n Egiptul a devenit parte a Imperiului Persan
,mai tarziu fiind cucerit de Alexandru Cel Mare.Independenta Egiptului a luat
sfarsit odata cu moartea Cleopatrei.
1.2 Cultul mortilor in Egiptul Antic Dincolo de moarte exista o lume care poate
fi dobandita doar daca omul se pregateste in timpul vietii.
Vechii egipteni erau, din fire, un popor optimist. Ei iubeau viata si se simteau
legati de viata de zi cu zi. In acelasi timp, insa, asa cum sublinia si Herodot
in Istoriile sale, ei credeau cu tarie in nemurirea sufletului si in viata de
dincolo de mormant. Probabil, tocmai de aceea, acest popor cunostea o singura
notiune pentru a desemna cele "doua" vieti, respectiv ankh, care inseamna
"viata". Pentru egipteni, viata viitoare nu reprezenta altceva decat
o continuare a vietii de pe pamant. Singura deosebire intre cele doua stadii
ale vietii era aceea ca mortii locuiau undeva in Apus, Imentet, pe cand cei
vii traiau in rasarit, pe Nil. Mortii erau "poporul Apusului", Imentiu.In
pofida abundentei documentelor scrise si nescrise, cercetatorii sunt, totusi,
foarte divizati atunci cand incearca sa explice conceptia egipteana despre suflet
si nemurire sau despre cultul mortilor. Dificultatea provine din faptul ca,
in atatea milenii de istorie, credintele si practicile religioase egiptene au
cunoscut o evolutie consecventa, asa incat nu se poate vorbi despre o conceptie
limpede si unitara cu privire la suflet si viata viitoare.1.2.a. Conceptia despre
sufletIn genere, din cercetarile intreprinse de multi egiptologi pare sa reiese
faptul ca, pentru vechii egipteni, sufletul nu avea unitatea si personalitatea
pe care noi, crestinii, obisnuim sa le conferim sufletului nemuritor. Pentru
ei, sufletul era scindat, comportand o serie de "suflete" care, in
sine, nu erau decat aspecte, componente sau subdiviziuni ale activitatii spirituale
ale omului in general. Fiecare dintre aceste "suflete" sau subdiviziuni
avea o denumire proprie.1.Ba sau Bai reprezenta "sufletul" propriu-zis,
care in timpul vietii anima trupul pentru ca dupa moarte sa treaca intr-o alta
viata. El poate fi inteles, in general, ca o "putere", ca o "capacitate"
a omului. Dupa moartea trupului, ba il paraseste pe om sub chipul unei pasari.
Aceasta pasare mijloceste apoi legatura dintre cel raposat din mormant si cei
vii. In acelasi timp, ba poate lua si alte chipuri, cum ar fi, de pilda, acela
al unei lacuste, care in conceptia vechilor egipteni era tot o pasare.2.Ka,
a doua subdiviziune a activitatii spirituale, constituie, dupa parerea unor
cercetatori, un fel de "dublu", de "chip invizibil" al omului,
iar dupa altii o reminiscenta a conceptului de totem primitiv. Insa, cea mai
plauzibila parere este aceea potrivit careia ka reprezinta un principiu vital
strans legat de trup, care dupa moarte nu paraseste corpul, asemenea lui ba,
ci coboara in mormant, pastrandu-se atat timp cat se pastreaza trupul. Din credinta
existentei unui ka legat de trup a luat nastere preocuparea deosebita a egiptenilor
pentru mumificari si piramide, ca morminte durabile. In eventualitatea ca, totusi,
trupul ar fi suferit dupa imbalsamare vreo stricaciune, egiptenii au avut grija
sa faca statui cat mai asemanatoare cu defunctii, pentru a oferi posibilitatea
lui ka sa locuiasca in ele. In plus, ka trebuia hranit din belsug si ingrijit,
pentru a nu veni ca strigoi printre cei vii.3.Ran reprezenta, de asemenea, o
existenta reala de sine, sub forma numelui celui decedat, nume ce trebuia pastrat
cat mai mult timp cu putinta pe pamant in memoria descendentilor si pe pietrele
funerare. A sterge numele unui raposat de pe mormantul sau echivala cu o mare
crima.4. Akh, ca ultima subdiviziune a activitatii spirituale, reprezenta inima,
sediul tuturor faptelor bune sau rele comise. Din acest motiv, la judecata lui
Osiris de dupa moarte, inima defunctului era cantarita pe o balanta, spre a
vedea daca a savarsit mai multe fapte bune sau rele, daca se va numara printre
cei buni sau rai.1.2.b. Destinul sufletului dupa moarteSe presupune ca, la inceputurile
istoriei egiptene, exista o conceptie destul de grosolana despre eshatologie.
Conform descoperirilor arheologice, in perioada preistorica egiptenii isi ingropau
mortii in pozitia numita "chircita", punand in preajma lor unelte
de lucru si provizii de mancare si bautura. "Locul de veci" al mortilor
din acea perioada trebuia sa fi fost mormantul insusi. Incepand cu dinastia
a IV-a, insa, apare credinta potrivit careia sufletul celui decedat poate parasi
mormatul pe o perioada mai mult sau mai putin indelungata, ba chiar isi poate
alege alta locuinta mai placuta. Tot acum a aparut si credinta in existenta
unei lumi indepartate a mortilor, in care se ajunge pe un drum greu, plin de
peripetii si primejdii. Pentru calauzirea sufletului spre aceasta lume s-au
compus acele Carti ale mortilor, veritabile ghiduri pentru lumea postuma.In
general, izvoarele provenite din diferite centre principale ale Egiptului antic
prezinta diverse variante privind destinul sufletului dupa moarte, in functie
de caracterul special al divinitatii locale. De pilda, la Memfis se credea ca
sufletele mortilor vor merge intr-un loc trist, spre Apus, in desertul Libiei;
potrivit teologiei heliopolitane, sufletele vor calatori fericite, impreune
cu zeul Re, pe barca aestuia, de asemenea spre Apus, iar la Abydos se credea
ca intrarea in lumea de dincolo se afla la apus de acel oras, acolo unde barca
Soarelui disparea in fiecare seara, in imparatia mortilor, printr-o crapatura
a muntelui.Regele defunct si, mai tarziu, fiecare raposat se identifica dupa
moarte cu Osiris si primeste o noua viata. Asemenea vietii plantelor care se
reinnoieste in fiecare an, tot la fel se reinnoieste si viata lui Osiris si,
totodata, si a defunctului transformat in Osiris. Astfel, intr-un text din sarcofage
se spune: "Eu traiesc, eu mor, eu sunt Osiris … Eu traiesc, eu mor,
eu sunt orzul; eu nu dispar". Dupa cum Osiris, dupa moartea sa, a fost
declarat drept si a primit demnitatea sa de rege in lumea subpamanteana, tot
la fel regele defunct este "justificat", "indreptat", iar
urmasul sau apare ca mostenitorul sau de drept al lui Horus. Ulterior, fiecare
defunct devine un Osiris si primeste epitetul de "justificat": "Tu
esti pe tronul lui Osiris, ca reprezentant al Celui dintai intre cei aflati
la Apus (respectiv Osiris). Impartaseste-te din puterea lui, primeste coroana
lui."Calatoria sufletului dupa moarte avea ca tinta imparatia lui Osiris,
Campiile lui Iaru sau Imentet, unde sufletele duceau o viata fericita, unde
se bucurau de conditii mult mai favorabile decat in viata de aici, intrucat
fertilitatea Campiilor lui Irau era mult mai mare decat aceea a regiunii Nilului,
granele crescand mai inalte decat omul si dand roade mai bogate.Imparatia mortilor
apare, insa, plasata in lumea subpamanteana, strabatuta de Soare in timpul noptii.
Aici persista tot felul de primejdii, iar scopul textelor din Cartea mortilor
este tocmai acela de a-l ajuta pe defunct sa le evite sau sa le biruiasca. Exista
drumuri gresite, care trebuie evitate, exista ape care trebuie traversate cu
ajutorul unui ghid, exista monstri ingrozitori, care pot fi biruiti cu ajutorul
unor formule magice. In acelasi timp, cel decedat trebuie sa cunoasca, de pilda,
numele monstrului, pentru a avea putere asupra lui, sau sa se identifice cu
o divinitate puternica sau alta, pentru a iesi biruitor. Este, deci, evident
faptul ca aici conceptiile si practicile magice joaca un rol deosebit. Luata
in sens strict, chiar si judecata lui Osiris face parte dintre aceste pericole.
In fata tribunalului lui Osiris si a celor 42 de judecatori ai sai, defunctul
trebuia sa-si sustina cauza, sa faca acea "confesiune negativa", sa-si
dovedeasca nevinovatia, pentru ca altfel era devorat indata de judecatori, de
monstru sau era obligat sa se intoarca pe pamant la o viata mizerabila, intrupandu-se
chiar in animale necurate.1.2.c. Rituri de inmormantareIn perioada preistorica,
vechii egipteni isi ingropau mortii intr-un mod similar tuturor popoarelor cu
o civilizatie inferioara. Astfel, consemnam inmormantarile in pozitie "chircita",
cadavrul fiind culcat pe partea stanga, cel mai frecvent cu capul spre sud si
cu fata spre apus. In anumite cazuri, trupul defunctului era taiat in bucati
si capul asezat deoparte, pentru ca mortul sa nu devina periculos pentru cei
vii, venind printre ei ca strigoi. De retinut este faptul ca in acea perioada
inca nu exista practica mumificarii.Insa, incepand chiar din perioada Regatului
Vechi, a inceput sa se practice tehnica mumificarii sau imbalsamarii cadavrelor,
care avea sa devina in mod treptat o adevarata arta. Acest procedeu demonstreaza,
in primul rand, faptul ca vechii egipteni considerau absolut necesara conservarea
trupului. In viziunea lor, viata viitoare nu era decat o continuare a celei
de pe pamant, ea fiind, de asemenea, legata de trup. Insusi Osiris, asa cum
s-a vazut, n-a putut invia, inainte ca trupul sau sa fi fost reconstituit din
partile taiate si imprastiate in urma luptei cu Seth.Pregatirea mumiei incepea
cu extragerea creierului si a viscerelor care, impregnate cu parfumuri, se pastrau
in patru urne. In locul inimii sau, uneori, chiar pe mumie in dreptul inimii
se punea un scarabeu, ca simbol al invierii si reinnoirii, din argila sau dintr-o
piatra dura, avand gravata o formula magica ce pleda in favoarea raposatului,
atunci cand acesta va ajunge in fata tribunalului lui Osiris. Apoi, corpul era
umplut cu produse rasinoase si aromate; in continuare, i se reconstituia forma
cu paie sau cu tampoane de stofa, dupa care era tinut timp de 70 de zile intr-o
solutie de carbonat de sodiu si, in fine, infasurat - dupa spalare - in foarte
multe panze de in imbibate intr-un ulei aromat. In mainile mortului si intre
benzile mumiei erau asezate texte sacre, rugaciuni si mai ales Cartea mortilor
care il ajuta sa invinga dificultatile calatoriei in lumea cealalta si sa poata
raspunde cum trebuie in fata judecatii lui Osiris. In cele din urma, mumia era
inchisa intr-un sicriu de lemn de forma trupului. Acest sicriu era pictat in
interior cu figuri si scene simbolice in culori, avand si un text religios-funerar
in hieroglife, iar in exterior era pictat cu portretul celui decedat.Tot la
fel, mormintele in care erau asezate mumiile dispuneau de o serie de desene
si picturi pe peretii lor, incercand sa-l redea pe defunct si pe viitoarea sa
familie, inconjurati de slujitori si animale domestice. Probabil ca toate aceste
reprezentari vroiau sa creeze pentru cel decedat o atmosfera de viata si ambianta
similare celor de pe pamant.In plus, incepand cu perioada Regatului Mediu, apare
tot mai frecvent obiceiul de a aseza in mormant langa mumie si anumite statuete
din lemn, lut sau metal, care-l reprezentau pe mort. Mai ales din perioada Regatului
Nou devine tot mai limpede ce rost aveau aceste statuete. Practic, ele se doreau
sa fie un substitut aal trupului celui decedat, in eventualitatea ca respectiva
mumie n-ar fi fost bine conservata, servind ca salas lui ka, fie ar fi reprezentat
un slujitor in mormant pentru defunct. Conceptia vechilor egipteni potrivit
careia existenta dupa moarte nu este decat o continuare a vietii actuale presupunea
faptul ca orice activitate, orice munca necesara in viata de pe pamant ramanea,
de asemenea, absolut necesara si in imparatia mortilor. Ogorul trebuie ingrijit,
semanat si recoltat pe mai departe si acolo, animalele trebuie ingrijite, iar
hrana pregatita. Iar pentru aceasta, mai ales cei bogati aveau nevoie si in
imparatia mortilor de ajutorul unor slujitori. Astfel, in capitolul 6 din Cartea
mortilor exista un loc in care un defunct constrange o asemenea figurina, numita
uschebti, prin intermediul unei formule magice, sa lucreze in locul sau.Fireste,
orice inmormantare presupunea un ceremonial cu totul special. De retinut, intre
altele, ar fi faptul ca preotul, imbracat intr-o blana de pantera, atingea fata
si gura mortului cu un topor si cu o foarfeca, in credinta ca acesta ar redobandi
puterea de a se misca si de a vorbi. La sfarsit, preotul sacrifica un animal,
inainte de a fi introdus cadavrul in mormant si de a inchide mormatul.1.2.d.
MorminteleInca din cele mai vechi timpuri, dar si mai tarziu, "locul de
veci" pentru oamenii simpli era o groapa obisnuita, nu prea adanca, sapata
in nisip, sau o scobitura intr-o stanca, astupata apoi cu o piatra mare, pentru
a nu patrunde acolo sacalii. Mormintele regale si nobiliare, in schimb, aveau
inca din cele mai vechi timpuri infatisarea unor adevarate fortarete cu peretii
oblici spre centru, purtand astazi denumirea araba de mastaba.Intr-o astfel
de mastaba, chiar deasupra mormantului, se afla o capela in care se celebrau
riturile funerare, mobilata cu o masa pentru ofrande; alaturi era o stela pictata
sau gravata, in dosul careia se afla "coridorul", zidit, continand
statuile defunctului. Acesta comunica - prin statuile care il reprezentau -
cu familia sa care, prin niste fierastruici mici, ii aduceau ofrande si fumul
de tamaie. Capela era decorata cu scene pictate sau sculptate in basorelief,
reprezentand diferite activitati din viata care, pe cale magica, il mentineau
pe cel raposat "in viata". Mastabele erau grupate, regulat, in jurul
piramidei faraonului. O mastaba a unui defunct foarte bogat putea avea si alte
incaperi, comunicand intre ele prin diferite coridoare. Un alt tip, mai evoluat
de morminte, aparut in timpul dinastiei a III-a, il reprezenta piramida in trepte,
care aminteste - ca aspect - de ziguratul babilonian sau de piramidele in trepte
ale aztecilor si mayasilor. Primul mormant de acest fel a fost construit de
vizirul si arhitectul Imhotep pentru regele Djoser, fondatorul dinastiei a III-a,
la Sakkara. Aceasta piramida, reprezentand o suprapunere in diferite etape peste
o mastaba patrata, are dimensiuni impresionante: laturile bazei dreptunghiulare
de 109 m si 121 m, iar inaltimea de 61 m.In timpul dinastiei urmatoare au fost
construite marile piramide de la El Giseh, inaltate pentru a adaposti mumiile
a trei regi din dinastia a IV-a: Kheops, Khefren si Mykerinos, dupa ortografia
greceasca, Hufu, Hafra si Menkaura, dupa denumirea egipteana. Piramida construita
de Kheops si considerata una dintre "cele sapte minuni ale lumii antice"
are o inaltime de 137 de metri, aceea a lui Khefren de 136 m si cea a lui Mykerinos
de numai 62 m. constructia acestor monumente presupune eforturi si o imaginatie
incredibile. De pilda, gigantica opera de constructie a marii piramide a lui
Kheops a durat 30 de ani, timp in care, asa cum consemneaza Herodot in Istoriile
sale, "au muncit fara intrerupere cate o suta de mii de oameni". Blocurile
de piatra - unele de 20 de tone - au fost aduse la mari distante, pe tavalugi,
pe sanii trase pe nisip sau intre doua barci; ridicate cu ajutorul parghiilor
si a unor puternice balansoare de lemn, pe rampe si planuri inclinate, ele erau
inaltate pe terase succesive de pamant si caramida, terase inlaturate apoi,
dupa terminarea constructiei.Incepand cu dinastia a XVIII-a, insa, datorita
faptului ca jefuitorii de morminte incepusera sa opereze intr-un mod din ce
in ce mai ingrijorator, faraonii au adoptat tipul de mormant complet subteran,
cu mai multe incaperi, sapate in pereti de stanca, in asa numita Vale a Regilor,
la vest de orasul Teba. Aceste sapaturi erau foarte adanci, trecand de 100 de
metri, si aveau peretii decorati cu diferite scene si texte ce prezentau viata
regelui defunct in lumea de dincolo. In aceasta perioada, templele funerare
erau construite departe de aceste morminte, respectiv in apropierea Nilului,
unde erau aduse si sacrificiile funerare.
1.3. Piramidele
In ultimile zeci de ani piramidele au fost unul dintre cele mai vorbite
subiecte.Regii Imperiului Vechi, urmati de regii Imperiului de Mijloc , de la
dinastia a III-a pana la dinastia a XII-a au dispus timp de 1000
de ani construirea Piramidelor ca morminte regale.O camera mortuara,
in care era depus un sarcofag din piatra dura se afla in
aceste monumente egiptene. La Sakkarah apare pentru prima oara piramida
(cea in trepte) , datorita talentului arhitectului regelui Zoser,
renumitul si genialul Imhotep. Scara simbolica pe care urca sufletul
regelui , inaltandu-se catre parintele sau,
Ra, era reprezentata de aceste trepte ale piramidei."Ei au adus
o scara pentru Teti, ei au instalat o scara pentru Teti; scara
iat-o apare . Apare si numele tau pe care l-au rostit zeii" rostesc
Textele Piramidelor.Din epoca regelui Snefru dateaza piramidele cu fete
triunghiulare. Ni se povesteste ca aceasta trecere de la una la
alta a fost foarte simpla. Ea s-a efectuat in momentul in
care arhitectul a materializat in piatra traiectoria triunghiulara
in care se inscrie profilul in trepte al monumentului. Astfel
Inaltarea a sufletului regelui era inlesnita atat
de pantele al caror varf se ridica la cer , cat si de treptele
gigantice construite pana atunci .Pentru slavirea vesnica
a numelui lor, faronii, pe langa mormintele regale, inaltau
un anasmblu intreg de constructii legat de aceste piramide cum ar fi:
temple , capele, incinte etc.De exemplu piramida lui Sneferu de la Dahsur era
flancata , pe latura estica de templul de sus, destinat sa
primeasca ofrandele pentru cultul regelui zeu, iar pe latura sudica
o mica piramida . O incinta inconjoara tot
ansmablul si comunica printr-un drum de legatura , uneori
fiind acoperit, cu un templu de acces , care probabil la inceput avea
ca destinatie operatiile rituale de mumificare.La nordul si sudul piramidei
se gaseau deseori canale mari, taiate in roca platoului,
care adaposteau "barcile lui Ra", simboluri ale calatoriei
faraonului catre Duat " cerul de jos" si al dreptului capatat
de faraon, devenit zeu, de a-l insoti pe Zeul Soarelui, Ra, in barca
sa cereasca , in calatoria facuta aproape
in fiecarre zi. Recent s-au decsoperit trei canale de acest fel , langa
piramida lui Keops si cinci canale langa cea a lui Kefren .Dupa
moartea regelui cultul sau funerar era oficiat in aceste temple.Aproape
de drumul care duce la Piramida lui Keops strajuieste Marele Sfinx, cioplit
dintr-o stanca. Leu , cu cap de om, paznic al apusului unde odihneste
Ra, Sfinxul masoara treizeci si noua de metri in
lungime si saptesprezece metri in inaltime.Marea piramida
a lui Gizeh, masurata in coti regali egipteni (0. 524 de
metri), prezinta o baza de 440 de coti, circa 230,5 , metri si
o inaltime teoretica de 280 de coti, circa 146,7 metri.
Panta sa excata este de 51de grade, 50 de minute , 35 de secunde.Aceasta
piramida are o serie de coridoare care duc la camera regelui. Aceasta
piramida este construita din blocuri de granit perfect asezate
si lustruite ; pe axa N-S se afla un frumos sarcofag din granit rosu,
fara capac , deoarece acesta nu a fost inca descoperit.In
camera regelui si a reginei sunt plasaste doua canale de ventilatie.
Datorita acestor canale, care au contact in permanenta cu
exteriorul , chiar daca intrarea piramidei este inchisa,
in interior si mai ales in camera regelui si a reginei, orice activitate
omeneasca poate continua. Aceste canale de aerisire ale camerelor , iesind
in exterior spre nord si spre sud si incalzirea in
mod diferit de catre soare a fetelor piramidei, permit o ventilatie suficienta.De
la faraonul Keops nu ne-a ramas decat amintirea unui mare rege,
deoarece mormantul sau a fost pradat de hoti. Keops, acest
mare rege, zeu pe pamant, a dorit sa lase generaþilor
viitoare un monument demn de numele sau si parintele sau,
Ra.Piramidele domina intinderea nesfarsita a desertului
, continuand in veci sa slaveasca maretia
acestor regi trecuti in nefiinta.
1.4. Scrisul in Egiptul Antic
Egiptenii antici credeau ca scrisul era un dar de la zeul Thoth. "Hieroglifele"-cuvantul
pe care il folosim pentru a descrie simbolurile antice egiptene, vine de fapt
dintr-un cuvant grecesc care inseamna "inscriptie sacra". Aceasta
idee ramane si astazi in Egiptul Modern. Limba oficiala este acum araba iar
musulmanii cred ca varianta scrisa a limbii este o arta sacra inchinata zeului
lor-Alah.Timp de multi ani, oamenii de stiinta au crezut ca fiecare hieroglifa
era o imagine care inlocuia un intreg cuvant. Dar indiferent cat de mult au
incercat, nu au reusit sa rezolve puzzle-ul. Apoi soldatii francezi au descoperit
Piatra Rosetta in Egiptul nordic si tot misterul se deslusi incetul cu incetul.
Un om de stiinta francez, Jean Francois Champollion care cunostea greaca antica
si coptica-o forma de egipteana veche, inca vorbita in parti ale Egiptului si
Etiopiei-a deslusit pana la urma ca semnele hieroglifice pot functiona ca literele
unui alfabet modern, si a venit cu prima traducere precisa a hieroglifelor.ROLUL
UNUI SCRIBScribii erau atat de vitali pentru egiptenii antici la fel cum sunt
astazi pentru noi doctorii, inginerii si mecanicii. Scribii erau atat de importanti
incat nu trebuiau sa munceasca pe teren, sa ajute la construirea de temple sau
sa lupte in armata. Scribii egipteni erau deseori aratati sezand cu o foaie
de papirus pe genunchi.Scribii scriau pe lungi bucati de papirus, facute din
plante ce cresteau pe malurile Nilului. Unele dintre bucati puteau fi mai lungi
de 30m. Din pacate, pentru oamenii de stiinta, papirusul nu rezista atat de
mult ca tabletele din piatra, astfel incat majoritatea chestiunilor scrise de
egipteni nu au rezistat pana in timpurile noastre.Faraonii ordonau armatelor
de muncitori sa construiasca temple si monumente, ca obeliscul acoperit cu inscriptii.
Monumentele ca obeliscul de la Karnak nu erau terminate pana cand nu venea un
scrib care sa aprobe toate hieroglifele.CANTECUL SI DANSULAr fi o mare greseala
sa credem ca egiptenii isi petreceau tot timpul facand mumii si morminte. Daca
ai putea participa la o petrecere din Egiptul Antic ti-ai forma o alta parere.
Le placea sa petreaca la festivaluri publice si banchete private si nici o petrecere
nu era completa fara muzica si o trupa de dansatori.Egiptenilor antici le placea
sa-si traiasca viata la maxim iar picturile rupestre demonstreaza cat de mult
le-a placut muzica. Femeile invatau de cele mai multe ori sa cante la instrumente
cu corzi cum ar fi lira sau harpa. Unele instrumente erau inalte cat o persoana
si aveau 20 de corzi.Egiptenii sarbatoreau totul, de la o recolta buna pana
la vizita unui vechi prieten. Ca orice petrecere buna, aceste ocazii speciale
cereau multa mancare, bautura, muzica si dans. Insa barbatii si femeile nu dansau
niciodata impreuna. In schimb, se bucurau de petrecere si priveau dansatoarele
cum se miscau pe ritmul muzicii.TOT CE STRALUCESTEAur-egiptenii il transformau
in pretioase bijuterii, sicrie masive si obiecte sacre. Zeii din picturi si
din statuete erau impodobiti cu aur. Pentru a castiga protectia zeilor, oamenii
bogati purtau simboluri mistice facute din aur si argint. Regii luau toata averea
cu ei in mormant. Dar oricare ar fi scopul lor, pretioasele obiecte create de
meseriasii din Egiptul Antic inca stralucesc, datorita priceperii creatorilor
lor, dupa mii de ani.Armele erau printre cele mei importante exemple ale priceperii
unui meserias. Sabiile erau la inceput doar lame din arama, dar pana cand cei
ce faceau arme au invatat sa lucreze cu fierul, acestea nu erau prea utile in
lupta. Cand soldatii aduceau inapoi arme din Mesopotamia, Siria si alte imperii,
meseriasii egipteni imitau manerele si lamele decorative din bronz si fier.Cele
mai elaborat decorate arme nu se murdareau niciodata de sange. Faraonii, generalii
si soldatii le purtau la parade militare pentru a-si arata puterea si bogatia.Regii
se "infasurau" in aur-in viata sin in moarte-. Mormantul lui Tutankamon
era plin cu obiecte din aur. Mumia sa era inchisa intr-o cutie din aur masiv
care cantarea aproape 110 kilograme. Dar detaliile fine ale mastii sale ne erau
doar pentru frumusetea cutii. Trebuia sa semene cat mai mult cu fata baiatului
pentru ca spiritul sau sa-l recunoasca si sa se reuneasca cu trupul.In Egiptul
Antic, nici un barbat sau femeie nu se considera imbracat cum se cuvine pentru
o petrecere sau un festival, fara bijuterii. Purtau cu mandrie tot felul de
inele, lantisoare, cercei si bratari. Pentru a satisface zeii, multe bijuterii
erau facute in forma sacre-cum ar fi scarabeul-gandacul despre care se spunea
ca impingea soarele pe cer.Chiar si faraonul Tutankamon avea urechile gaurite.
A purtat cercei ca baiat si i-a luat cu el in mormant.VIATA PE NILMai mult decat
o sursa de apa, Nilul aducea viata Egiptului. In fiecare an, raul iesea din
matca aducand pamant nou si fertil terenurilor fermierilor. Oamenii foloseau
de asemenea noroiul subtire pentru a fa ce caramizi pentru case.La sud de delta
mlastinoasa, toata viata de zi cu zi se tinea intr-o fasie ingusta de pamant
ce avea sute de kilometri lungime dar niciodata mai mult de 21 kilometri latime.
Doar soldatii si comerciantii mergeau mai mult de cativa kilometri de malurile
Nilului.O ferma din Egiptul Antic avea multe animale de la vaci si capre la
oi si porci. Vacile erau in mod special folositoare. Trageau la plug, dadeau
lapte si ajutau la ingrasarea si fertilizarea solului. Multi oameni isi masurau
averea dupa numarul de vaci pe care il detineau.O barca simpla din papirus era
tot ce aveai nevoie pentru a vasli prin mlastina deltei sau pentru scurte plimbari
in sus sau in jos pe Nil. Facute din manunchiuri de stuf de papirus, aceste
barci usoare si simple erau ieftine si usor de manevrat. Totusi, pentru a urca
mai sus pe Nil sau pe marginea coastei, era nevoie de barci mai mari. Pentru
expeditii comerciale, meseriasi priceputi construiau barci rapide care puteau
duce incarcaturi mari si intrece piratii.In fiecare an fermierii incepeau sa
lucreze terenurile in Octombrie, cand apele Nilului se retrageau dupa inundatii.
La fel ca fermierii egipteni de astazi, ei plantau grau, orz si vegetale cu
pluguri simple din lemn. Inainte ca apele sa se intoarca, primavara tarziu,
toti membrii unei familii munceau multe ore grele pentru a strange recolta cu
mana.Vizitand satele ce se afla pe malulNilului e ca si cum ai pasi in trecut.
In fiecare dimineata poti vedea oamenii care-si spala rufele, fac baie sau inoata
in rau, la fel ca stramosii lor, acum mii de ani. Oamenii inca mai folosesc
unelte vechi pentru irigarea terenurilor si o barca este inca cel mai bun mod
de a calatori prin Egipt.
2. Teba
Egiptul de sus a dat nastere celei de-a doua mari capitale a regatului egiptean
dupa circa un mileniu si jumatate de la unificare. Imbratisand strans ambele
maluri ale fluviului datator de viata, Teba a crescut, a inflorit, si a infruntat
doua deserturi, unul la rasarit, spre Marea Rosie si altul la apus, Sahara nesfarsita.
Cele doua pustiuri s-au impletit strans cu religia, cu miturile, cu destinul
si chiar cu originile egiptenilor. Le-au incorsetat vietuirea pe malurile stramte
dar rodnice ale Nilului dar le-au asigurat si linistea, constituindu-se in tinuturi
ce nu puteau asigura vietuirea unor inamici. Intreaga aventura istorica multimilenara
a regatului egiptean s-a desfasurat pe axa nord-sud, strans legata de capriciile
sezoniere ale apelor ce cresteau sau scadeau misterios la date fixe ale anului
si care isi aveau originile legendare foarte departe in interiorul lumii negre
si salbatice. Lumea neagra din sud era oprita de cataractele inspaimantatoare
ale fluviului, cataracte pe care le depaseau de obicei armatele faraonilor in
expeditii de jaf si de pacificare.La nord, lumea asiatica cu intentii ostile
trebuia sa strabata alte tinuturi desertice si sa patrunda prin si pe marginea
Deltei Nilului spre valea lui infloritoare. Acolo inca din timpurile imemoriale
ale faraonilor legendari, egiptenii ridicasera tabere militare si fortificatii
de aparare. Cu toate acestea, cu foarte putine exceptii, toate nenorocirile
si toate devastarile s-au abatut asupra regatului numai pe aceasta ingusta cale,
singura punte terestra dintre Asia si Africa.Valurile de nomazi, mai mult sau
mai putin norocosi, au traversat Peninsula Sinai sau nisipurile de la apusul
Deltei si au provocat pagube imense poporului de agricultori si constructori,
izolat pe prelunga vale a Nilului. Tocmai expunerea prea directa a Egiptului
de Jos, a Deltei extrem de bogate, a determinat probabil, nasterea unei capitale
cat mai indepartate de acele locuri, cu rol de cuiburi de rezistenta greu de
atins si greu de cucerit, in arsita zdrobitoare dintre deserturi. Teba a fost,
pur si simplu, un copil al Nilului, departata cu circa 800 de kilometri de briza
si curentii racorosi ai Mediteranei si coplesita de nisipurile purtate de vanturi
sufoca
nte. La Teba oamenii si Nilul au infaptuit un miracol. Nilul a dat Tebei
hraan si viata iar oamenii au crescut-o si au purtat-o spre nemurire.Dintre
toate capitalele lumii vechi Teba se poate compara numai cu Babilonul, contemporan
ei, si cu Roma de mult mai tarziu. In Egipt nu a existat nici un alt oras care
sa egaleze aceasta noua capitala, prin maretia si grandoarea constructiilor
arhitectonice.Pe timpul Regatului Vechi, Teba era o asezare obscura. S-a afirmat
in istorie abia in timpul dinastiei a 11-a, cand dinastii locali ai Tebaidei,
cu resedinta la Teba, au trecut la unificarea statului dupa o perioada de faramitare
si de slabire a regalitatii. Sub dinastia urmatoare, a 12-a, resedinta regala
s-a mutat temporar spre nord, langa Oaza Faium, in apropierea localitatii actuale
El Lisht. Teba a ramas totusi resedinta celui mai puternic sfetnic al faraonului
si locul de cult al zeului Amon, divinitate locala cu audienta din ce in ce
mai mare.Dupa 1786 i.H. a urmat o lunga perioada de dezordine si criza a regatului
Egiptean, conducand in final, la destramarea unitatii statale si la constituirea
a doua regate cu resedinta la Teba si Xios. Intre 1786-1603 i.H., numai in partea
apuseana a Egiptului, cu capitala la Xios, au domnit 76 de faraoni efemeri.Pe
deasupra luptelor interne, asupra vaii Nilului s-a abatut cucerirea hicsosilor
care au intemeiat doua dinastii, cea de-a 15-a si cea de-a 16-a. Dinastiile
hicsosilor au dainuit separat in sudul si nordul Egiptului intre 1674-1567 i.H.In
paralel, intre 1650-1567 i.H., monarhii din Teba au adoptat titulatura faraonica
si au organizat eliberarea regatului.Transformarea Tebei intr-una dintre cele
mai vestite metropole ale antichitatii s-a produs in timpul dinastiilor a 18-a
si a 19-a, din epoca Regatului Nou. Atunci Teba a luat locul Memfisului nu numai
ca resedinta a puterii faraonice dar si ca centru religios.Ca centru de cult
al divinitatii supreme a statului, zeul Amon, impus de tebani, Teba a fost impodobita
cu impresionantele monumente de la Karnak, Luxor, din Valea Regilor si Valea
Reginelor.Incercand sa sfarame atotputernicia preotimii lui Amon, faraonul Amenofis
al IV-lea a dat Egiptului un nou zeu unic, zeu al soarelui, numit Aton. Faraonul
si-a schimbat numele in Akhenaton ("Folositor al lui Aton") si a parasit
Teba, construind o noua capitala la peste 200 de kilometri mai la nord, pe malul
rasaritean al Nilului. O vreme puterea a stralucit in noua capitala, Ahetaton,
intunecand maretia Tebei.Reactia antisacerdotala si antitebana a singuraticului
si hotaratului faraon a constituit un intermezzo fara urmari majore pe firul
istoriei din valea Nilului. O zguduire in plus pentru colosul unei civilizatii
de care si timpul se speria. Dupa mai putin de doi ani, cel de-al doilea succesor,
Tutankhaton, a cedat presiunii puternicilor sacerdoti ai lui Amon si a mutat
din nou capitala la Teba. Acolo a trecut la vechiul cult si a luat numele semnificativ
de Tutankhamon. Era aproape un copil cand i-a urmat pe preoti iar domnia lui
s-a dovedit complect nesemnificativa pentru regat. Numele sau a patruns in constiinta
omenirii deoarece cavoul sau din Valea Regilor a fost singurul care a scapat
de jefuire, inainte de accesul arheologilor. Desi a fost un faraon lipsit de
ranume, pierdut in uitarea posteritatii, mormantul sau a uimit omenirea prin
bogatia sa intrinseca si artistica. Probabil ca bogatia incaperilor funerare
ale marilor faraoni s-ar fi dovedit inimaginabila. Acelea insa nu s-au bucurat
de sansa de a strabate timpurile pana in zilele noastre.In cursul celei de-a
treia epoci intermediare de mari framantari si rasturnari de situatie, Teba
si Tebaida si-au redobandit o cvasiindependenta, sub dinastia a 21-a.Cucerirea
asiriana a deschis drumul ireversibilului declin pentru Egipt, pentru civilizatia
sa unica si pentru marturiile acesteia, printre care capitala Teba. Sub stapanirea
persana, elenistica si romana, Tebaida a rezistat ca o provincie distincta in
cadrul Egiptului. La data vizitei lui Strabon, in ultimii ani ai erei anterioare,
Teba, "Orasul celor 100 de porti" cantat de Homer, nu mai era decat
un modest sat.Ruinele templelor de la Teba, uimesc lumea prin dimensiunile lor
gigantice. Coloanele uriase, giganticele statui, puzderia de basoreliefuri si
hieroglife, incaperile de cult sau depozitare, imprejmuirile, pilonii de la
intrari, palatele si aleile de sfincsi se afla in ruina, macinate de intemperii
si atinse de mana omului. Se prezinta totusi frumoase si pline de maretie.Coloanele
sculptate pot fi cuprinse doar de sapte oameni cu bratele intinse. Numarul lor
mare face ca intreg ansamblul unui templu sa para rodul eforturilor unor uriasi
cu puteri supranaturale.Teba dainuia intr-o portiune pitoreasca a Vaii Nilului,
adapostita de lanturile muntoase ale Arabiei si Libiei in fata deserturilor
de pe ambele maluri.Fluviul formeaza un hotar natural intre orasul celor vii
de pe malul rasaritean si orasul mortilor, de pe cel de apus.In epoca de marire,
orasul celor vii, de pe malul rasaritean adapostea o multime de temple, palate,
locuintele nobililor si preotilor, precum si intinse cartiere de oameni simpli,
nu prea mult deosebite de cartierele sarace ale oraselor africane de astazi.Orasul
mortilor sau nocropola, se intindea pe malul apusean, pana sub peretii sterpi
si galbeni-rosiatici ai inaltimilor ce marginesc Sahara. Se desfasura ca un
labirint de morminte, cavouri si camere mortuare, unde se depuneau trupurile
imbalsamate ale rudelor faraonilor, ale nobililor si preotilor. Necropola era
dominata de templele funerare dedicate unor faraoni sau regine, constructii
magnifice ce aveau ca fundal prapastiile stancoase cernite de voaluri de nisip
saharean.Teba, in totalitatea sa, a inceput sa creasca abia in secolul al XVI-lea
i.H., adica la inceputul Regatului Nou. A avut parte de o dezvoltare vertiginoasa.
Faraonii razboinici din dinastia a 18-a au ales asezarea strabunilor lor drept
capitala si loc de inchinaciune consacrat parintelui si ocrotitorului lor divin,
"regele zeilor", Amon-Ra. Din zeu local al noimei Teba, Amon a fost
ridicat la rangul de zeu suprem al intregului Egipt. In cinstea acestui zeu
s-au inaltat cele mai grandioase temple, in sud la Luxor si in nord, la Karnak.Templele
nu s-au edificat in timpul domniei unui singur faraon. Fiecare din marii regi
ai Egiptului, din acele vremuri infloritoare, a considerat de datoria lui sa
impodobeasca locasurile inchinate lui Amon-Ra. Din aceasta pricina templele
s-au reconstruit necontenit. Uneori sali intregi erau daramate, pentru ca in
locul lor sa fie cladite altele si mai grandioase.La Luxor, apele lenese ale
Nilului sunt strajuite de un impozant templu, cladit in secolul al XV-lea i.H.
Drumul catre magnificul monument porneste de la un imens chei de granit. Se
poate urma imaginar o procesiune solemna spre templu.Intr-un sir nesfarsit,
merg in frunte demnitarii si nobilii, insotiti de o suita stralucitoare in vesminte
scumpe, de preoti si animale destinate jertfei, impodobite cu flori. Pe drumul
lung procesiunea trebuie sa traverseze multe curti, galerii si alei, inainte
de a ajunge la locasul sacru. Acolo preotii isi onoreaza rolul si oficiaza slujba
de proslavire a lui Amon-Ra.Pe ambele parti ale drumului, de la chei la templu,
se insiruie nenumarate statui in capete de berbeci. Sunt sfincsi care, ca o
garda de onoare, par a sta de straja procesiunii. Aleea sfincsilor parcurge
un teren mai ridicat, pentru ca inundatiile fluviului sa nu o acopere cu ape.Continuand
drumul, procesiunea ajunge la doua turnuri monumentale cu peretii inclinati,
asa-numitii piloni. Cu forma lor de trunchi de piramida aplatizat, formeaza
o poarta originala la intrarea in templu. Pilonii reprezinta o constructie mai
recenta, adaugata in secolul al XIII-lea i.H. In fata pilonilorstau niste obeliscuri
uriase, inalte de 25 de metri si acoperite cu inscriptii hieroglifice. Obeliscurile
au fost taiate din granit de Assuan si fiecare cantareste 250 de tone.Textele
sapate pe obeliscuri nu pot fi intelese decat numai de initiati, dar superbele
incrustatii de pe piloni au facut inconjurul lumii starnind admiratia. Aici
a ramas intiparita pentru vesnicie memorabila batalie dintre egipteni si hititi,
de la Kades, pe raul Oronte din Siria. Pe atunci in Egipt domnea Ramses al II-lea.
Este o vasta compozitie conturata in piatra pilonilor, in care se relateaza
admirabil intensitatea luptei, avantul biruitor al atacatorilor si impotrivirea
deznadajduita a celor ce se aparau. Deasupra multimii razboinicilor si a carelor
de lupta se proiecteaza figura mareata a faraonului, care in comparatie cu simplii
muritori, este de zece ori mai mare.Pe piloni se afla un intreg poem dedicat
bataliei de la Kades, proslavind pe faraon si puterea zeului sau ocrotitor Amon-Ra.
Alaturi stau sase statui gigantice ale "invingatorului" hitistilor.
In realitate batalia s-a terminat indecis si Ramses al II-lea s-a retras spre
tara, lasanu-i pe hititi stapani pe campul de lupta.In urma acestui razboi,
mai tarziu, intre egipteni si hititi s-a inchegat un tratat de pace ce a ramas
posteritatii sapat in piatra in ambele limbi si scrieri. Reprezinta primul tratat
de pace din istoria veche a omenirii care a parvenit zilelor noastre.In templul
de la Luxor, ingramadirea uriasa de obeliscuri, statui si piloni, cu imagini
in culori vii, scaldate in lumina puternica a soarelui, avea drept scop sa inmarmureasca
pe credincios sau vizitator, sa-i starneasca o profunda admiratie si sa-l faca
sa se simta neinsemnat in raport cu atotputernicia faraonului.Depasindu-se pilonii
se intra in curtea templului, care are o suprafara de 2500 de metri patrati.
Ea avea menirea sa impresioneze si mai mult imaginatia egipteanului, fiind impodobita
cu o intreaga padure de coloane impunatoare, nenumarate sculpturi pline de inscriptii
si cu mii de imagini ce acopereau zidurile.Se mai strabate un sir de alei strajuite
de coloane, adevarate galerii de splendide tablouri, apoi o noua curte spatioasa,
inconjurata de 64 de coloane si la urma un sir lung de sali luxos impodobite.
Calea procesiunilor ajunge astfel la sanctuarul unde se afla statuia zeului
Amon-Ra.In camerele laterale, vecine cu salile cele mari, sunt amplasate nenumarate
statui ale zeilor iar pe pereti se derulau scene religioase, sapate delicat.La
Teba, templul principal nu era cel de la Luxorul de azi, ci templul asezat mai
la nord, la Karnak, templu al zeului suprem Amon.De la Luxor o alee lunga de
aproape 2300 de metri, strajuita de o parte si de alta de sfincsi, unea cele
doua mari sanctuare, urmand o linie paralela cu Nilul.Cele mai vechi edificii
ale sanctuarului de la Karnak s-au ridicat in epoca Regatului Mijlociu. Generatiile
urmatoare de faraoni, mai ales cei din dinastia a 18-a, au continuat peste secole
sa largeasca incaperile si sa le impodobeasca, sa cladeasca aripi noi si sa
le reconstruiasca pe cele vechi. Karnakul a devenit principalul locas sacru
din Egipt. Prin adaugarea de noi si noi constructii, el s-a transformat intr-un
complex grandios de temple.La fel ca si la Luxor aici se contureaza siruri de
piloni, curti si sali pline de coloane, ce se succed una dupa alta, toate impodobite
ca in basme. Si aici se intalnesc alei - galerii strajuite de sfincsi de piatra,
pereti intregi acoperiti cu imagini, obeliscuri de dimensiuni nemaintalnite
si statui maiestuoase ale zeilor.Lucrarile de finisare de la interior au necesitat
o cantitate uriasa de aur, argint, electron, lazurit, malachit, onix, precum
si alte pietre pretioase, lemn de cedru din Liban si fildes din Nubia.Champollion,
francezul de geniu care a descifrat scrierea egipteana, dupa ce a vizitat Karnakul
a scris fratelui sau: "Nu voi zugravi nimic din cele vazute de mine, deoarece
cuvintele nu ar reda nici a mia parte din ce ar trebui sa spuna, iar daca as
incerca sa schitez o imagine cat de palida a acestor ruine, as trece drept nebun".Doua
obeliscuri strajuiesc in apropierea templului. Fiecare masoara 30 de metri inaltime
si are o greutate de peste 1000 de tone. Gravat cu hieroglife, obeliscul era,
in Egiptul faraonic, un simplu solar care prin forma si functiunea sa, de a
capta razele astrilor, se inrudea cu piramida. El avea varful ascutit piramidal.Frumusetea
obeliscului a impresionat intr-atat incat Egiptul a fost aproape despuiat de
minunatele lui "ace" de granit. Primele le-a transportat la Ninive
regele asirian Assurbanipal, in secolul al VII-lea i.H. Din timpul ocupatiei
romane douasprezece alte obeliscuri egiptene au trecut marea si au impodobit
orasul etern unde se afla si astazi. Altele trei au ajuns la Constantinopol
si de acolo au mers mai departe spre Europa nordica prin Venetia. Unul strajuieste
in "Place de la Concorde" de la Paris si altele la Londra, Florenta,
Arles etc.La Karnak, sala cea mai mare, cu coloane uriase, ocupa cinci mii cinci
sute de metri patrati. Are 134 de coloane. Langa ele palmierii cei mai inalti
par niste biete tulpini de trestie. Cele 12 coloane centrale ale salii Hipostil,
care formeaza o galerie, au 21 de metri inaltime si 15 metri circumferinta.
Pe partea superioara a unei astfel de coloane ar putea incape aproape o suta
de oameni.Coloanele laterale ale salii nu sunt mult mai mici in inaltime si
grosime decat cele centrale. Toate coloanele au fost bogat ornamentate cu aur.Totul
este grandios in aceasta sala. Pragul de sus al intrarii cantareste 150 de tone.
Uriasele basoreliefuri, care impodobesc peretii, alcatuiesc o adevarata epopee,
consacrata expeditiilor razboinice ale faraonului Seti I-ul, din secolul al
XIV-lea i.Hr.In intregul sanctuar de la Karnak numarul statuilor este neinchipuit
de mare. Numai in locul unde preotii depuneau statuile vechi, de care nu mai
aveau nevoie, arheologii au gasit aproape 500 de statui de piatra si peste 1700
de statui si statuete din bronz. In sala nu prea mare a zeitei Mut, sotia zeului
Amon, s-au descoperit 600 de statui ale acestei divinitati.In dreptul Tebei,
latimea Nilului atinge un kilometru. Trebuie vaslit cu effort timp de o ora
pentru a invinge forta apelor, cu o ambarcatiune. Peste fluviu se trece din
orasul celor vii, de pe malul rasaritean, in orasul mortilor, la apus. Acolo
se inaltau mormintele mortilor de vaza, ridicate inca de pe vremea cand aceia
erau in viata. Templele speciale unde se aduceau jertfe pentru odihna sufletului,
erau amplasate mai in vale mai aproape de fluviu. Prin proportiile lor si prin
luxul cu care erau impodobite, aceste temple rivalizau cu cele de pe malul rasaritean.De
la chei asezat vis-a-vis de templul de la Karnak, o alee lunga de trei
kilometri, strajuita de statuile sfincsilor, ducea spre templele magnifice ridicate
la limita ce despartea valea de peretii inalti, dincolo de care se intindea
Sahara. Unul dintre temple s-a edificat in secolul al XXI-lea i.Hr. de catre
faraonul Mentuhotep al III-lea la pragul trecerii dintre mileniile al II-lea
si al III-lea i.Hr., in timpul Regatului Mijlociu. Constructia a fost remarcabila
prin faptul ca reprezinta o uimitoare imbinare de templu, cavou si piramida.Renumitul
templu alb al faraoanei Hatsepsul se inalta minunat si dominant in imediata
apropiere. Dinspre malurile Nilului urca spre templu o alee marginita de sfincsi
avand trup de leu si cap de om, care o reprezentau pe regina. Sfincsii erau
vopsiti in culori vii. Pe piedestale albe se odihneau lei galbeni cu barbi albastre
si valuri multicolore pe cap.Aleea ducea catre o curte mare, de unde pornea
o scara larga, monumentala si somptuoasa ce se oprea la nivelul unei terase,
toata numai coloane. De o parte si de alta a scarii strajuiau vase de lut, cu
plante aduse de dincolo de mari, iar in fata scarii, in curte, fusesera sapate
mai multe lacuri artificiale care sfidau arsita si desertul de dincolo de peretii
stancosi. In unele lacuri cresteau lotusi, fosneau tufisuri de papirus si inotau
pestisori colorati.De la prima terasa scara ducea la cea de-a doua terasa, impodobita
cu o padure deasa de stalpi prismatici, printre care se inaltau uriase statui
ale reginei Nilului, singura femeie care, in acele timpuri, a sfidat traditiile
si lumea barbatilor, preluand, prin proprie vointa, puterea faraonica si atributiile
religioase in mainile ei delicate.Ridicandu-se, astfel, in trepte, printre stanci,
templul reginei Hatsepsut se zarea de departe din valea Nilului, proiectandu-se
alb, pe fondul muntilor mohorati. Acest sanctuar a primit de la egipteni denumirea
de "Sfanta sfintelor a lui Amon".Malul apusean nu era numai un cimitir
trist si cufundat in tacere. Orasul mortilor avea o populatie destul de numeroasa.
Construirea si intretinerea mormintelor si a templelor atrasese o multime de
mestesugari din cele mai diverse domenii, impreuna cu un numar mult mai mare
de ajutoare sau de salahori. Cartierele meseriasilor si ale saracimii erau izolate
printr-un zid masiv, pentru a nu circula fara treaba prin necropola.Tot pe malul
apusean se inaltau si palate ale faraonilor. Unul dintre acestea, era resedinta
din afara orasului, a lui Amenhotep al III-lea, faraonul care a construit Luxorul
atunci cand la Karnak se atinsese apogeul.Spre nord de palat se inalta templul
in care se oficiau slujbele pentru odihna sa vesnica. Intru slava sa, Amenhotep
al III-lea a construit in fata templului o alee de sfincsi si doua statui, inalte
cat un bloc modern cu cinci etaje. Acele statui au intrat in istorie sub denumirea
de "colosii lui Memnon".Timp de secole s-a scris si s-a vorbit despre
ei datorita unui fapt ciudat si interesant.La un moment dat s-a constatat ca
una din giganticele statui a inceput sa cante. Cantecul era de destul de scurt,
doar cateva sunete, dar totusi era cantec.Vestea a zburat peste intreaga tara.
Faima statuii cantatoare a trecut frontierele in statele vecine, uluind lumea
si intarind o spaima superstitioasa. Un numar impresionant de calatori au inceput
sa se indrepte spre Teba pentru a vedea minunea. Curiozitatea le era pe deplin
satisfacuta. Odata cu rasaritul soarelui unul din colosi scotea sunete prelungi
si melodioase. Minunea a durat un secol si jumatate.Explicatia este legata de
cutremurul din anul 27 d.Hr. de la Teba. Atunci partea de sus a unui colos s-a
prabusit, spargandu-se in bucati. Dupa aceea statuia a inceput "sa cante".
Cantecul nu era altceva decat vibratia aerului care trecea prin crapaturile
inguste ivite in urma seismului. Dimineata cand rasarea soarele si temperatura
aerului se schimba brusc se formau curenti de aer.Egiptenii si grecii locuitori
ai vaii Nilului, in numar mare la acea vreme, considerau "cantecul"
drept o dovada de netagaduit ca statuia saluta ivirea zorilor.Cu timpul, "minunea"
a fost legata de numele legendarului Memnon, eroul unei epopei grecesti, fiul
zeitei Eos si nu de numele adevaratului constructor, faraonul Amenhotep al III-lea.
Grecii erau niste maiestri inegalabili in teserea si adaptarea de legende.Conform
legendei, Memnon, unul din eroii razboiului troian, a pierit de timpuriu, rapus
de Achile. In imaginatia grecilor, statuia de la Teba, pe jumatate distrusa,
aparea drept intruchiparea celui ucis, care in fiecare dimineata isi plangea
durerea, scotand acele sunete triste.Colosul cantator are picioarele scrijelite
de nenumarate inscriptii in limba latina si greaca. Reprezinta extazul celor
ce au putut trei minunea si dorinta lor marunta de a ramane lipiti de nemurirea
monumentului.Printre inscriptii se regasesc versuri scrise in cinstea imparatului
roman Hadrianus si a sotiei sale Sabina, care au vizitat statuia in luna noiembrie
a anului 130 d.Hr. Spirit nelinistit si sensibil, de o neobosita curiozitate,
Hadrianus a strabatut in lungi calatorii toate provinciile imperiului, in care
a petrecut mai mult timp decat in Roma.Impresionat de civilizatia Egiptului
si de colosul de la Teba, imparatul roman Septimius Sever a restaurat statuia
distrusa. Superstitiosii sperau ca ulterior statuia sa capete darul vorbirii
si chiar pe cel al profetiei. Toti au ramas crunt dezamagiti.Colosul restaurat
nu numai ca nu a inceput sa vorbeasca, dar a incetat sa mai ingane si melodia
scurta de salutare a zorilor. El a amutit pe vecie. Prin reparatii, fisurile
"cantatoare" se astupasera astfel ca a luat sfarsit si "minunea".Egiptenii
credeau in viata de dincolo de moarte, pe care o considerau drept o continuare
a celei pamantene. Mortul avea nevoie, dupa credinta lor, de trup si in viata
cealalta. Iar o continuare a acelei vieti nu era posibila decat prin ferirea
cadavrului de descompunere cu ajutorul imbalsamarii. In morminte bine ascunse
mumia trebuia sa-si pastreze integritatea pentru vesnicie, asa ca nici un rauvoitor
nu trebuia sa ajunga la ea. Numai intr-o mumie intreaga, spiritul sau pazitor,
care parasise trupul in momentul mortii, ar fi putut sa revina in orice clipa
la locul lui.Inca de la inceputuri faraonii si-au cladit morminte uriase, care
au evoluat pana la colosalele piramide. Pentru a fi aparate de hoti, intrarile
mormintelor erau acoperite cu blocuri imense de stanca, se construiau intrari
false, iar cele adevarate se mascau ingenios. Drumul ce ducea la sarcofag era
presarat cu puturi-capcana, pentru ca raufacatorii sa se prabuseasca in ele.
Paznicii si preotii erau platiti cu cea mai mare darnicie.Cu toate acestea,
profanatorii au izbutit totdeauna sa patrunda in mormintele marcate, la suprafata,
de mari monumente. Desigur ca furturile s-au facut de convenienta cu preotii
paznici care locuiau in anexele monumentelor funerare si care trebuiau sa apere
ultimul loc de odihna al regelui. In alte cazuri, raufacatorii aveau legaturi
anterioare cu constructorii, care divulgau planurile subterane ale incaperilor
mortuare sau chiar sapau intrari secrete secundare.Faraonul Tutmes I-ul, din
stralucita dinastie a 18-a, s-a hotarat sa-si pregateasca mormantul intr-o vale
muntoasa mai izolata, din apropiera Tebei. Este vorba de necropola ce mai tarziu
a intrunit denumirea de "Valea Regilor", avand in apropiere "Valea
Reginelor". Renumita necropola era despartita de Valea Nilului printr-un
perete stancos.De atunci, in locul somptuoaselor morminte, a caror asezare era
cunoscuta tuturor, au inceput sa se oficieze ceremonii tainice de inmormantare
in cavouri ascunse in defileuri salbatice, printre stanci, departe de templele
de rugaciune plasate in "Orasul mortilor" de langa Nil. Se banuieste
chiar ca lucratorii ce incheiau o astfel de lucrare erau sacrificati.Veacuri
de-a randul, peste treizeci de faraoni au fost inmormantati in "Valea Regilor".
Acolo, in galeriile adanci de stanca i-au insotit comori de aur, argint, nestemate
si opere de arta. Faptul n-a putut ramane secret si astfel, mormintele acestor
faraoni au cunoscut iarasi tradarea.In cele din urma un faraon din dinastia
a 21-a a dat ordin ca toti predecesorii lui sa fie inmormantati din nou intr-un
mormant comun, cu dorinta ca cel putin mumiile sa fie salvate. Lucrul acesta
s-a repetat de mai multe ori pentru unele mumii. In acest fel, treisprezece
mumii au ajuns in mormantul lui Amenophis al II-lea, iar mumiile a aproape patruzeci
de regi, regine, printi si printese au fost depuse in mormantul neterminat al
unei regine.Vreme de trei milenii acele mumii sau odihnit in noile morminte
nedescoperite de nimeni. In 1871, arabii le-au gasit dar s-au tradat autoritatilor.
Ei furau din necropola mici obiecte de aur de mare valoare artistica pentru
a le vinde strainilor si comerciantilor de antichitati. Functionari ai serviciului
egiptean de antichitati au reusit sa gaseasca pretioasele mumii. Ele au fost
transportate la Muzeul din Cairo.Un fapt neobisnuit si impresionant s-a intamplat
in timp ce vasul incarcat cu mumiile faraonilor cobora pe Nil de la Teba spre
Cairo. Vestea despre incarcatura vasului s-a raspandit ca fulgerul printre locuitorii
de pe malul fluviului.Populatia s-a adunat pe maluri pentru a saluta plina de
respect pe faraonii calatori. Barbatii trageau salve de arme, iar femeile se
jeluiau. Regii stravechiului Egipt se ridicasera din mormantul lor si dupa mii
de ani, poporul lor ii saluta cu respectul cuvenit.Soarta a vrut totusi ca lumea
stiintei sa se bucure de o rasplata. Mormantul unuia dintre faraoni a ramas
intact si a ajuns aproape intact in mainile egiptologilor. "Norocosul"
faraon a fost "Tutankhamon". Mort la numai 18 ani, scurta lui domnie
nu s-a dovedit prin nimic remarcabila. De buna seama ca numele sau s-ar fi pierdut
complect in uitare daca nu s-ar fi descoperit, in mod neasteptat, mormantul
care, prin splendorile lui, a zguduit intraga lume a savantilor.Mormantul lui
Tutankhamon l-a descoperit savantul englez Howard Carter in 1922, subventionat
de lordul Carnavon. Pentru dezgroparea mormantului, pentru scoaterea tuturor
lucrurilor scumpe, pentru masuratori, desene, fotografii, pentru masuri de protectie
impotriva distrugerii obiectelor mai deteriorate si pentru ca totul sa fie transportat
la Cairo, a fost nevoie de sapte ani de munca incordata.Cand arheologii au deschis
poarta grea, inchisa cu un sistem de zavoare intrebuintat la ferecarea mormintelor
regale, inaintea ochilor li s-a aratat o priveliste uimitoare. In fata lor s-a
deschis o incapere, ca un adevarat muzeu, ticsita de obiecte, dintre care unele
cunoscute, iar altele cu totul nemaintalnite. Numarul lor parea sa fie nesfarsit
de mare.In primul plan se gaseau trei paturi mari aurite, cu partile laterale
sculptate in chip de monstri cu trupurile turtite intr-un fel anumit, dar cu
capete uimitor de firesti. Acele fiare, care oricand puteau sa para inspaimantatoare
la vedere, se aratau cumplite descoperitorilor care le-au smuls din intuneric
prin fascicolul de lumina al lanternelor. Parca puteri vrajitoresti dadeau stralucire
poleielilor de aur, in timp ce capetele lor aruncau umbre fantastice pe perete.
Doua chipuri negre ale faraonului, strajuiau amandoua in marime naturala, cu
vesminte si sandale de aur, cu buzdugan si cu sceptru si cu sarpele sfant incolacit
pe frunte. Asezarea lor dezordonata a intarit convingerea ca in acea incapere
intrasera niste raufacatori dar nu putusera sa-si termine treaba din motive
necunoscute. Cele doua chipuri ale faraonului ar fi trebuit sa strajuiasca urmatoarea
usa spre cavou.Pe langa obiectele amintite, pretutindeni stateau ingramadite
multe altele, in numar foarte mare: ladite cu desene minunate si incrustatii
de fildes, vase de alabastru cu frumoase motive stravezii, cutii negre nemaivazute,
dintre care una continea un sarpe de aur, buchete de flori cu frunze, paturi
si jilturi sculptate, un tron ferecat cu totul numai in aur, nenumarate cutii
albe, aidoma unor oua, sceptre de diverse forme si cu tot felul de desene si
altele.Chiar in prag se afla un vas de alabastru straveziu, inchipuind un lotus
inflorit, iar in apropiere erau ingramadite o multime de care de triumf si care
de lupta, ce sclipeau de aur si incrustatii. Printre ele se inalta o alta statuie
a faraonului.Dincolo de prima incapere, care constituia un vestibul, se afla
mormantul propriu-zis, compus din patru incaperi, un coridor lung si scari.Mumia
lui Tutankhamon se odihnea intr-un sarcofag de aur cu forma trupului omenesc.
Dar abia in cel de-al patrulea an al cercetarilor arheologii au ajuns la el.In
primul rand, ca sa poata intra in mormant, au fost nevoiti sa scoata cele 700
de obiecte pretioase care ticseau prima incapere. In al doilea rand, sarcofagul
de aur al faraonului se afla protejat in alte sapte sarcofage uriase, din lemn,
aur si piatra, introduse unul in altul. Fiecare sarcofag reprezenta o opera
de arta si desfacerea lor succesiva a constituit o problema extrem de dificila.Fata
si umerii faraonului erau acoperite de o masca lucrata din aur si incrustata
cu pietre scumpe, merita sa-i imite trasaturile. Mumia era impodobita cu pumnale
de aur, bratari, inele, coloane si amulete. La prima vedere pare curios faptul
ca cele mai pretioase obiecte, un inel, o amuleta, o bratara si lama unui pumnal,
au fost confectionate din fier. In acea epoca, in Egipt, fierul era mult mai
pretios decat aurul si numai un faraon isi putea permite luxul extravagant de
a se impodobi cu bijuterii din fier.Alaturi de camera mortuara a lui Tutankhamon
se aflau doua incaperi ticsite cu tot felul de obiecte. Cei aflati in viata
i-au pregatit tot ce i-ar fi trebuit in viata de dincolo: vase, mobile scumpe,
bijuterii, care de lupta, arme, slujitori sub forma de statuete, corabii miniaturizate,
mancare si altele. In cutiile albe in forma de ou s-au gasit diverse alimente,
conservate destul de bine, o gasca fripta, sunca afumata si alte lucruri gustoase.
Parfumurile gasite in mormant nu-si pierdusera mirosul puternic dupa trei milen